Drept de autor şi drepturi conexe. Decizia nr. 356/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 2748/89/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 356/2014
Ședința publică de la 18 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător E. G.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta . BÂRLAD în contradictoriu cu intimata S. C. CREMIAL SRL, împotriva sentinței civile nr. 670 din 04.07.2014 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul având ca obiect drept de autor și drepturi conexe.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 09.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.620 din 4 iulie 2014 a Tribunalului V. a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S. Comerciala Cremial SRL cu sediul in G., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul Municipiul Bârlad, și în consecință s-a dispune încetarea sub orice formă a utilizării în activitatea productivă, comerciala, publicitară de către pârâta . a mărcii FULL HOUSE asociată serviciilor de alimentație publica si anume: restaurante, cantine, pizzerii, cafenele, baruri, fast-food-uri, servicii catering, cofetării; servicii de cazare publică clin clasa 43 si produselor alimentare si anume: Cafea, ceai, cacao, zahăr, orez, tapioca, sago, înlocuitori de cafea; făină preparate făcute din cereale, pâine, produse de patiserie și cofetărie, pizza, înghețată comestibilă; miere, sirop de melasă; drojdie, praf de copt; sare, muștar; oțet, sosuri (condimente); mirodenii, gheață din clasa 30 a Clasificării internaționale NISA asociate marcii FULL HOUSE care fost înregistrata de către reclamanta la OSIM sub nr. marca_ obținându-se astfel drepturi exclusive de utilizare pe teritoriul României pentru perioada 22.11.2010 pana la 22.11.2020.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 38.684,14 lei reprezentând c/valoare prejudiciu material și suma de 10.000 de lei reprezentând contravaloare prejudiciu moral.
A fost obligată pârâta pe cheltuiala sa, la publicarea în trei numere consecutive . de mare tiraj din Județele V. si județele limitrofe Bacău, G., Iași a mențiunii: ”Utilizarea mărcii FULL HOUSE pentru servicii de alimentație publica din clasa 43 si produse alimentare din clasa 30 a Clasificării internaționale NISA a fost interzisă prin hotărâre judecătoreasca în urma constatării încălcării drepturilor de proprietate industriala ale mărcii FULL HOUSE Nr. marca_ aparținând . G..
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 11.119, 52 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost respinse restul pretențiilor reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
S. reclamantă este titulara mărcii „FULL HOUSE” înregistrată la OSIM cu nr._ pentru clasele de produse /servicii înscrise în fila din Registrul Mărcilor, marcă asociată serviciilor de alimentație publică, restaurante, cantine, pizzerii, cofetării, baruri, fast-food-uri, servicii catering, cofetării, servicii de cazare publică( fila 12 dosar).
Conform certificatului de înregistrare a mărcii durata de protecție este de 10 ani, cu începere de la data de 22.11.2010.
Potrivit art. 36 alin.1 din Legea nr. 84/1998, republicată privind mărcile și indicațiile geografice, înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv al mărcii. Marca este protejată pe întreg teritoriul României.
Titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său:
a) un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată;
b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă;
c) un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România și dacă folosirea fără drept a semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al mărcii ori în detrimentul renumelui acesteia.
(3) În aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terților, în special, următoarele acte:
a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;
b) oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn;
c) punerea în liberă circulație, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum și acordarea oricărei alte destinații vamale, așa cum acestea sunt definite în reglementările vamale, produselor sub acest semn;
d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
În cauză reclamanta a dovedit cu înscrisuri că societatea pârâtă comercializează în punctul său de lucru din mun. Bârlad, .. 1A produse (în special pizza) sub denumirea mărcii „FULL HOUSE”, deși nu are acest drept.
S. pârâtă, deși a negat această comercializare, susținând că în acel punct de lucru se desfășoară alte activități comerciale decât cele de alimentație publică (spre ex. spălătorie auto), nu a reușit să combată conținutul înscrisurilor depuse de reclamantă. La data de 03.07.2014 conform informațiilor furnizate de motorul de căutare „ GOOGLE” rezultă că în mun. Bârlad funcționează „Full House” (denumirea protejată de marcă ) în punctul de lucru al pârâtei și care comercializează printre alte produse și pizza sub această denumire, lucru recunoscut inițial prin întâmpinare. Potrivit Noului Cod de procedură civilă sunt admisibile ca probă și înscrisurile informatice.
Prin urmare, primul capăt de cerere formulat de reclamantă a fost admis așa cum a fost formulat, în sensul interzicerii societății pârâte să mai comercializeze în activitatea sa producția comercială/publicitară, marca „Full House” asociată serviciilor de alimentație publică.
În ceea ce privește prejudiciul pretins de reclamantă, aceasta prin notele de concluzii a precizat că acesta se compune dintr-un prejudiciul material în cuantum de 55.504,06 lei (ponderea procentelor minime și maxime de redevențe 2%- 4,6% din valoarea totală a veniturilor obținute de pârâtă în perioada menționată) și un prejudiciul moral pretins în aceeași sumă. Total pretenții :111.008,12 lei
Redevența este o plată pentru folosirea proprietății intelectuale, adică o licență neexclusivă. Prin înregistrarea la OSIM, marca primește o protecție națională și ca atare dreptul exclusiv de exploatare se aplică la nivelul național.
Prin urmare, instanța de fond a înlăturat ca nefondate apărările pârâtei motivat de faptul că nu există nici un prejudiciu material deoarece reclamanta comercializează produse sub marca Full House doar în județul G., iar folosirea de către pârâtă a acestei mărci doar în mun. Bârlad nu este de natură să producă o deturnare a clientelei din județul G. în jud. V..
Raportat la dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 84/1998 nu are relevanță juridică unde se află locația în care se folosește o marcă de către un utilizator neautorizat ( fără a fi în posesia unei licențe neexclusive)
Prin utilizarea mărcii fără a avea vreun drept asupra acesteia, pârâta a comis o faptă ilicită de natură a cauza un prejudiciu titularului exclusiv al mărcii protejate, prejudiciu care se compune din câștigul care ar fi fost realizat de reclamantă din încasarea de la utilizator a unei redevențe legale între 2 și 4, 6 % în perioada cuprinsă între 04.02._13, redevență calculată la valoarea totală a veniturilor obținute de pârâtă în această perioadă. Instanța apreciază, în raport de concluziile exprimate de expert în cuprinsul raportului de expertiză în proprietate intelectuală ( fila 163-164 dosar) că procentul de redevență care se impune a fi luat în considerare este cel maxim de 4,6% deoarece este vorba în speță de o singură unitate de deservire deținătoare de marcă.
În conținutul cuantumului prejudiciului material intră suma pe care reclamanta ar fi câștigat-o dacă ar fi închiriat pârâtului dreptul de utilizare a mărcii protejate adică suma de 38.684, 14 lei.
Folosirea constantă a mărcii de către un utilizator care nu are acest drept este de natură a contribui la deprecierea mărcii, depreciere care echivalează cu un prejudiciu moral pe care instanța îl estimează la suma de 10.000 de lei în raport de circumstanțele speței, sumă care reprezintă o satisfacție rezonabilă și echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral. De asemenea, tot în considerarea protejării dreptului la marcă, pentru completarea daunelor morale, dar și pentru prevenirea pe viitor a actelor de concurență neloială, a fost admisă și cererea reclamantei de obligare a pârâtei, ca pe cheltuiala sa, să publice în trei numere consecutive . de mare tiraj din Județele V. si județele limitrofe Bacău, G., Iași a anunțului: „Utilizarea mărcii FULL HOUSE pentru servicii de alimentație publica din clasa 43 si produse alimentare din clasa 30 a Clasificării internaționale NISA a fost interzisă prin hotărâre judecătoreasca în urma constatării încălcării drepturilor de proprietate industriala ale mărcii FULL HOUSE Nr. marca_ aparținând . G..
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere soluția de admitere în parte a acțiunii, acestea au fost acordate potrivit art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă.
Astfel, reclamantei i se vor acorda cheltuieli de judecată în sumă totală de 11.119, 52 lei compuse din: 39 lei și 2.065, 52 lei taxe judiciare de timbru calculate proporțional cu pretențiile admise, 4.500 de lei onorariu expert și 4515 lei onorariu de avocat. Onorariilor de avocați ale părților au fost compensate (9.515, 04 lei - 5.000 lei), diferența în cuantum de 4.515 lei fiind pusă în sarcina pârâtei. Nu s-au inclus în cheltuielile de judecată cheltuielile de deplasare la convocarea expertului.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel . pentru următoarele motive:
In primul rând, în mod nelegal instanța, la termenul din data de 02.06.2014 (fila 243), a apreciat că nu poate aplica sancțiunea prevăzută de legea specială motivând că taxa judiciară de timbru nu a fost adusă la cunoștința intimatei în scris.
La termenul anterior, din 07.05.2014, instanța a dispus prin încheiere: „pune în vedere apărătorului reclamantei să depună... taxa judiciară de timbru 3.326,13 lei".
Consideră recurenta că în cazul de față nu este incident art. 33 din OG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care se referă la situația în care taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, în etapa regularizării cererii, etapă în care toate actele procedurale îmbracă formă scrisă, ci dispozițiile an. 36 din același act normativ potrivit căruia „(1) Dacă în momentul înregistrării sale acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, clar în cursul procesului apar clemente care determină o valoare mai mare a obiectului cererii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată suplimentar până la termenul stabilit de instanță. „
În concluzie, deoarece la termenul din 07.05.2014 instanța a pus în vedere reprezentantului intimatei să depună taxa judiciară de timbru, iar la termenul următor din data de 02.06.2014, intimata nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru. Instanța era obligata să aplice sancțiunea prevăzuta de art. 30 al (2) din OUG 80/2013 conform cu care acțiunea trebuie admisă doar în limita taxei de timbru achitate.
Susține recurenta, pe fondul cauzei, că potrivit informațiilor furnizate de motorul de căutare „Google” rezultă că în municipiul Bârlad funcționează „Full House” în punctul de lucru al pârâtei și care comercializează printre alte produse și pizza sub această denumire.
Instanța este în eroare când afirmă că potrivit dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă sunt admisibile ca probă și înscrisurile informatice. Noul Cod de procedură civilă nu are în vedere înscrisurile informatice, ci cele pe suport informatic.
Consideră că hotărârea instanței se intemeiază doar pe o informație care circulă pe internet asimilabilă, eventual, probei cu martori pe care instanța nu a încuviințat-o Mai mult, este îndeobște cunoscut că nu toate informațiile care circulă pe internet sunt corecte. In acest sens, intimata avea obligația să probeze iar instanța să verifice atât veridicitatea înscrisurilor informatice, cât și identitatea persoanei care a postat o asemenea informație pe care se întemeiază hotărârea
Pentru a demonstra cele prezentate mai sus arătă recurenta că deși, și în acest moment motorul de căutare Google furnizează imagini cu clădirea care îi aparține și pe care apare inscripția „Full House”, . nu se face responsabilă pentru încălcarea dreptului la marcă pentru că începând cu data de 19.03.2014 întreaga locație împreună cu toate dotările aferente au fost închiriate unei societăți comerciale, așa cum rezulta din contractul de închiriere si factura RDS anexate
Susține recurenta că soluția este netemeinică deoarece încă de la data primirii cererii de chemare în judecată a ridicat respectiva inscripție de pe clădire, chiar mai înainte de acest moment, a renunțat să mai prepare și comercializeze sortimentul de pizza „Full House”.
Pentru motivele prezentate mai sus consideră că acest capăt de cerere trebuia respins ca fiind neprobat sau măcar că fund rămas tară obiect.
Deși în materia răspunderii delictuale, forma de vinovăție nu este un element care să poată exonera de răspundere pe autorul faptei, instanța, măcar și pentru a stabili modalitatea și întinderea despăgubirii, era datoare să analizeze atitudinea subiectiva in utilizarea semnului similar mărcii.
Construcția cu numele „Full House” a fost edificată în vara anului 2010 de II S. M.. Astfel, că în perioada septembrie – decembrie 2010 în această locație a funcționat pizzeria aparținând II S. M.. Deci, II S. M. este cea care a demarat această afacere, a ridicat construcția, i-a dat numele de „Full House” pe care l-a aplicat pe clădire, a făcut lista meniu în care a inclus și sortimentul de pizza „Full House”.
La data de 15.12.2010 II Stioan M. a vândut către . Bârlad clădirea cu toate dotările (cu inscripția Full House, cu liste menu - așa cum rezultă din contractul de vânzare de la filele 202, 203, 204 și discuția telefonică reprodusă în scris la filele 207,208,209)
Așa cum rezultă și din raportul de informații emis de ONRC pus la dispoziția instanței chiar de intimată, . deși a fost înființată la data de 29.07.2010, declarația de înființare a singurului punct de lucru din Bârlad, .. IA, datează 04.02.2011.
Din cele expuse mai sus și dovedite cu înscrisuri, care au fost puse la dispoziția primei instanțe, rezultă că recurenta a cumpărat ce i s-a vândut, a preluat „din mers" o afacere, nu a folosit în mod voit cuvinte similare pentru a atrage clientela de pe piață.
Susține recurenta că intimata nu i-a adus la cunoștință faptele de încălcare, acționându-o direct în justiție, iar de la data primirii cererii de chemare în judecată, nu a mai continuat actele de contrafacere.
Subliniază recurenta că norma specială aplicabilă, la care a făcut trimitere și intimata, art. 14 al. (1) din O.U.G. nr. 100/2005, prevede că: la cererea părții vătămate, instanța judecătorească competentă va ordona persoanei care cu intenție a desfășurat o activitate de contrafacere să plătească titularului dreptului încălcat daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care acesta l-a suferit, în mod real, ca urmare a încălcării săvârșite. Această normă se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile normelor generale privind răspunderea delictuală cuprinse în Codul civil, potrivit principiului predominanței în aplicare a prevederilor legale speciale în raport cu cele generale.
Textul legii speciale mai sus invocat arată că pentru a admite cererea de despăgubire, instanța trebuia, pe baza probelor administrate de intimată, să stabilească: că a acționat în deplină cunoștință de cauză atunci când a încălcat un drept de proprietate intelectuală protejat; că intimata a suferit un prejudiciu real
Din motivarea hotărârii se poate observa că amândouă aspectele a fost complet ignorate de prima instanță.
Prima instanță a apreciat că prejudiciul materiale „se compune din câștigul care ar fi fost realizat de reclamantă din încasarea de la utilizator a unei redevențe legale intre 2 și 4,6% în perioada cuprinsă între 04.02._13, redevență calculată la valoarea totală a veniturilor obținută de pârâtă în această perioadă, stabilind, fără să-și motiveze soluția, o valoare la care a ajuns prin aplicarea procentului maxim.
Consideră recurenta că instanța trebuia să aibă în vedere faptul că înregistrarea unei mărci se face pentru anumite produse și/sau servicii și conferă titularului dreptul exclusiv de a utiliza marca în legătură cu respectivele produse și/sau servicii.
Prima instanță deși a înțeles că la adresa din Bârlad, .. IA, . a funcționat și cu activitatea de spălătorie auto (expertul confirmând, prin răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză - filele 237 - 210, că a considerat „că balanțele se referă exclusiv la produsele de bar/pizzerie"), la stabilirea prejudiciului material a avut in vedere valoarea totală a veniturilor".
Instanța de fond nu a dat dovada de rol activ tratând cu ușurință faptul că expertul i-a ignorat dispozițiile care nu a luat legătura cu . ( pentru ca acesteia să i se dea efectiv posibilitatea de a-i pune la dispoziție informațiile și documentele de care avea nevoie pentru realizarea unei expertize corecte) și nu a studiat documentele dosarului. Dacă s-ar fi achitat de aceste obligații (impuse de instanță prin încheierea din data de 27 noiembrie 2013 - filele 127 - 130), expertul ar fi observat că potrivit delegației, avocatul era împuternicit să reprezinte societatea doar în fața Tribunalului V. nu si în fata expertului, din nici un înscris din dosar nu rezultă că a indicat o altă reședință procesuală; documentele prezentate au fost exact cele solicitate de instanță.
Consideră recurenta că față de răspunsul la obiecțiunile raportului de expertiză, pentru a verifica în ce măsură acțiunea intimatei este întemeiată, instanța trebuia să ceară expertului, așa cum prevede art. 335 din Noul Cod de procedură civilă să se deplaseze la sediul societății pentru a evalua documentele contabile necesare pentru realizarea expertizei și a oferi instanței informații corecte.
În concluzie, ca instanța să poată da o hotărâre corectă se impune numirea unui expert contabil care să se deplaseze la sediul societății, unde este arhivată toată documentația financiar-contabilă a societății, pentru a o examina și stabili cifra de afaceri și eventual profitul înregistrat de societate prin vânzarea produsului pizza „Full House”.
P. instanță, fără să facă trimitere la probe, motivează acordarea de daune morale prin aceea că marca s-a depreciat ca urmare a folosii constante fără drept.
Practica judiciară în materie arată că simpla încălcarea a dreptului la marcă nu implică existența unui prejudiciu moral.
A.. 2 lit. a al art. 14 din OUG nr. 100/2005 conține o enumerare cu caracter exemplificativ a aspectelor pe care instanța le ia în considerare la stabilirea daunelor interese, printre acestea fiind și prejudiciul moral în cauză. Nu rezultă din această formulare că ori de câte ori va constatat o încălcarea a unui drept de proprietate industrială, instanța va trebui să acorde titularului dreptului, în mod obligatoriu, despăgubiri pentru prejudiciul moral ori să acorde despăgubiri atât pentru prejudiciul material, cât și pentru prejudiciul moral.
In plus. menționarea în art 14 alin (2) din OUG 100/2005 a prejudiciului moral printre criteriile care trebuie avute în vedere de instanță la stabilirea despăgubirilor pentru faptele de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală nu scutește pe cel vătămat de o astfel de faptă de a face dovada că prin fapta respectivă s-a adus atingere și atributelor sale morale, respectiv nume, renume, reputație, legiuitorul însuși referindu-se expres la „prejudiciul (...) suferit în mod real", respectiv la „prejudiciul moral cauzat titularului dreptului".
Ca atare, se poate constata că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu moral iar soluția instanței este practic, arbitrară.
Reclamanta . formulat în temeiul art. 474 Cod procedură civilă apel incident, prin care formulează următoarele critici:
Instanța de fond in mod just a apreciat ca parata a comis o fapta ilicita prin utilizarea fara drept a unei mărci în perioada 04.02._13 ceea ce a cauzat un prejudiciu titularului acestei mărci in speța reclamanta.
De asemenea, instanța in mod corect a reținut ca acest prejudiciu se compune din câștigul nerealizat de reclamanta din incasarea unor redevente legale in procente de 2-4.6% redeventa calculata la valoarea totala a veniturilor realizate sub marca copiata aceasta componenta fiind raportata din concluziile expertului in cuprinsul raportului de expertiza si stabilita la suma de_,14 lei.
Instanța in mod eronat insa nu a luat in considerare ca pierderea câștigului suferit nu se evidențiază numai prin redeventele neincasate ci si prin neincasarea unor venituri datorata deturnării clientelei care a considerat in mod eronat ca este vorba despre o legătura comerciala intre aceste mărci.
Astfel in ipoteza ca ar fi existentat un contract de licența parata ar fi trebuit sa folosească însemnele reclamantei si tot know how-ul asociat acestei mărci astfel incat publicul sa fie in măsura sa cunoască faptul ca este vorba despre aceasi produs la aceleași standarde de calitate.
Prin urmare parata nu ar fi dobândit venituri suplimentare ilicite din confuzia creata motiv pentru care valoarea totala a prejudiciului stabilita prin raportul de expertiza va trebui raportata la valoarea totala a încasărilor sub marca contrafăcuta.
Sub acest aspect expertul a apreciat valoarea totala a veniturilor rezultate in perioada menționata din evidentele contabile la suma actualizata de 840 959,56 lei fata de care cuantumul prejudiciului material minim raportat la valoarea in casări lor ilicite sub marca este de 2% x 840 959,56 lei =_,92 lei.
Rezultă ca acest cuantum adunat la cuantumul redeventei maxime reprezentând venituri neincasate de titularul maicii ca urmare a transmiterii legale a unui drept de folosința_,14 lei vor determina valoarea totala a prejudiciului material estimat la valoarea de_ lei.
Se susține că acest algoritm de calcul al prejudiciului este in concordanta cu dispozițiile art. 14 alin.2 OUG 100/2005 privind respectarea drepturilor de proprietate industriala si dispozițiile art. 1385, 1386 Cod civil
Examinând criticile formulate în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, atât apelul principal cât și cel incident sunt nefondate,
În ceea ce privește apelul formulat de ., Curtea constată următoarele:
Critica referitoare la faptul că instanța de fond în mod greșit nu a soluționat acțiunea reclamantei în limitele în care aceasta a fost timbrată nu este fondată.
În acest sens Curtea notează că, raportat la datele concrete ale cauzei, sunt incidente dispozițiileart.36 alin.1 din OUG nr. 80/2013.
Potrivit alin.2 al art. 36 din același act normativ,dacă până la termenul stabilit de instanță reclamantul nu îndeplinește obligația de plată, a taxei judiciare de timbru pusă în vedere în condițiile art.36 alin.1, acțiunea ori cererea nu va putea fi anulată integral ci va trebui soluționată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
Această ipoteză, însă, nu este aplicabilă în cauză, contrar susținerilor apelantei-pârâte deoarece reclamanta a achitat taxa de timbru pusă în vedere de instanță pentru toate capetele de cerere inclusiv cele evaluabile în bani și până la termenul stabilit.
Astfel, taxa judiciară de timbru pentru capetele de cerere evaluabile în bani i-a fost pusă în vedere reclamantei în ședința publică din 7 mai 2014.
La acest termen de judecată, instanța, raportat însă la susținerile orale ale apărătorului reclamantei,i-apus în vedere să formuleze în scris precizări cu privire la valoarea pretențiilor stabilind că instanța urmează să-i comunice reclamantei cuantumul taxei judiciare de timbru în funcție de precizările scrise, fără a se stabili un termen pentru achitarea acesteia.
La termenul de judecată din 2 iunie 2014 instanța a constatat că reclamanta nu a fost încunoștiințată cu privire la taxa judiciară datorată și a dispus în consecință comunicarea către reclamantă a obligației de a achita taxa judiciară de timbru stabilind ca aceasta să fie achitată pentru termenul din 24 iunie, obligație pe care reclamanta a îndeplinit-o la data de 16 iunie 2014, anterior termenului de judecată dispus de instanță.
Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond nu a aplicat sancțiunea prevăzută de art.36 alin.2 din OUG nr.80/2013 și a soluționat acțiunea sub toate capetele de cerere.
Criticile apelantei-pârâte în sensul că instanța de fonda avut în vedere la pronunțarea soluției o probă ce nu este admisibilă din perspectiva Noului Cod de procedură civilă și că în mod greșit nu a încuviințat proba cu martori, nu sunt fondate.
Astfel, Curtea constată că instanța a încuviințat probele solicitate de părți printr-o corectă aplicare a dispozițiilor art.255 din Noul Cod de procedură civilă (ce se va numi în continuare Codul de procedură civilă).
Astfel, potrivit acestui text, pentru ca probele să fie încuviințate, trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea cauzei.
În ceea ce privește admisibilitatea, contrar susținerilor apelantei, codul de procedură civilă consacră în art. 266 și 267 admisibilitatea ca probă atât a înscrisurilor pe suport informatic – 266- cât și a înscrisurilor în formă electronică- 267, legiuitorul neintenționând o diferențiere între înscrisul pe suport informatic și cel în formă electronică; în fapt, toate înscrisurile generate electronic fiind stocate pe un suport informatic.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției, datele în formă electronică destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau a altui procedeu similar, Curtea referindu-se la informațiile avute în vedere de instanță prin accesarea motorului de căutare Google, date evocate de reclamant și necontestate de altfel de apelanta-pârâtă decât sub aspectul duratei în timp a acestor informații.
În mod judicios, instanța de fond nu a încuviințat proba cu martori, aceasta nefiind pertinentă și concludentă în raport de obiectul litigiului.
Relativ la criticile subsumate motivului de apel referitoare la soluția dată în capătul principal de cerere care vizează interzicerea utilizării mărcii Full-House, proprietatea reclamantei de către pârâtă, acestea sunt nefondate,Tribunalul printr-o corectă și completă examinare a probelor examinate în cauză, a stabilit că pârâta prin activitatea desfășurată a încălcat dreptul de proprietate industrială, proprietatea reclamantei.
De altfel, spre deosebire de reclamantă care a probat cele susținute prin cererea de chemare în judecată,pârâta s-a limitat în a nega aceste susțineri fără să-și probeze aceste alegații, susținând doar că în prezent nu mai folosește produsele înregistrate sub această marcă și că semnul mărcii a fost înlăturat de pe imobilul ce constituie sediul pârâtei.
Curtea constată că la situația de fapt corect stabilită instanța de fond în mod legal a aplicat dispozițiile Legii nr.84/1998.
Cu privire la criticile vizând neîndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale speciale,astfel cum sunt reglementate prin OUG nr.100/2005, Curtea constată că, în mod judicios,și printr-o evaluare corectă și completă a probatoriului administrat sub acest aspect, prima instanță a stabilit că pârâta a folosit cu intenție marca proprietatea reclamantei, fără acordul acesteia,faptă ilicită ce i-a creat reclamantei un prejudiciu ce se impune a fi reparat în conformitate cu dispozițiile legale incidente, respectiv Legea nr.84/1998 și OUG nr.100/2005.
Sub acest aspect, apelanta s-a limitat la prezentarea istoricului dobândirii proprietății asupra imobilului în care își desfășoară activitatea și la modalitatea în care a preluat afacerea ce se desfășoară sub marca în litigiu, împrejurări ce nu sunt de natură a înlătura prin ele însele și fără suport probator caracterul ilicit și intenționat al faptei săvârșite.
Referitor la criticile aduse raportului de expertiză întocmit în fața instanței de fond, curtea constată că nici acestea nu sunt fondate.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize de către un expert în proprietate intelectuală care a avut ca obiective stabilirea veniturilor neîncasate de către reclamantă în redevența licenței legale și veniturile obținute de pârâtă prin vânzarea produselor de pizzerie sub marca Full-House.
La solicitarea pârâtei-apelante, prin încheierea din 7.05.2014, instanța a dispus ca expertul să depun lămuriri suplimentare cu privire la modul în care a evidențiat/concluzionat că veniturile trecute în balanțele de verificare contabile sunt cele care au fost obținute de pârâtă prin vânzarea produselor de pizzerie, sub marca în litigiu, raportat la obiectul de activitate al pârâtului.
Ca urmare a celor dispuse de instanță,expertul, prin suplimentul întocmit,a concluzionat,printr-o analiză riguroasă, explicită și pertinentă,în sensul că din verificarea balanțelor contabile rezultă că aceste venituri se referă exclusiv la produsele de bar/pizzerie ce erau oferite spre vânzare sub marca Full-House.
Totodată, expertul a arătat documentele contabile avute în vedere și că pârâta, deși a fost interpelată sub acest aspect, nu a înțeles să depună alte înscrisuri decât cele supuse spre analiză în expertiza efectuată. Pârâta-apelantă, nu numai că nu a înțeles să depună documente contabile care să susțină afirmația că a obținut venituri și din alte activități, în condițiile în care suplimentul la expertiză s-a dispus la solicitarea acesteia dar nici nu a înțeles să producă dovezi.
În acest sens, Curtea notează că, concluziile suplimentului raportului de expertiză nu au fost contestate, reclamanta prin reprezentant declarând la termenul din 2.06.2014 că nu înțelege să formuleze obiecțiuni la acesta.
Raportat la această conduită procesuală și la dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă, potrivit cu care cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, criticile vizând modalitatea de întocmire a raportului de expertiză și concluziile acesteia, sunt nefondate.
Pe cale de consecință, Curtea constată că în mod corect tribunalul a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului material suferit de reclamantă, concluziile expertizei efectuate în cauză.
În mod corect, instanța de fond a stabilit că prin folosirea constantă și fără drept a mărcii proprietatea reclamantei de către pârâtă care nu are acest drept, reclamanta a suferit și un prejudiciu moral ce se impune a fi acoperit prin acordarea unei sume cu titlu de daune morale.
Așa fiind, nici criticile sub acest aspect nu pot fi primite.
Cu privire la apelul incident formulat de reclamanta ., Curtea constată că nici acesta nu este fondat.
Criticile reclamantei vizează întinderea cuantumului daunelor materiale și morale.
În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, corect instanța de fond l-a stabilit la suma de_,14 lei, sumă ce reprezintă procentul de redevență maxim de4,6% și care este în concordanță cu concluziile expertului, concluzii însușite de reclamant.
În ceea ce privește suma stabilită cu titlu de daune morale în cuantum de10.000lei, Curtea constată că a fost stabilită în echitate și anume cu respectarea principiului proporționalității, fiind o sumă de natură a compensa prejudiciul moral suferit de reclamantă și nici nu constituie o amendă excesivă pentru autorul prejudiciului, respectiv de pârâta din prezenta cauză.
Față de cele ce preced, Curtea constată că apelurile sunt nefondate, sub toate aspectele invocate, soluția pronunțată fiind în concordanță cu situația de fapt relevată în cauză iar acesteia i s-au aplicat corect dispozițiile legale incidente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de . împotriva sentinței civile nr. 670 din 04.07.2014 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o păstrează.
Respinge apelul incident declarat de . aceleiași sentințe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi – 18.12.2014.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: G.E.
Tehnoredactat: A.C.
4 exemplare/19.01.2015
Tribunalul V.: D. E. S.
| ← Modificare măsuri privind copilul. Decizia nr. 248/2014. Curtea... | Drept de autor şi drepturi conexe. Decizia nr. 69/2014. Curtea... → |
|---|
