Modificare măsuri privind copilul. Decizia nr. 248/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 248/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 2020/866/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 248/2014
Ședința publică de la 26 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE VALERIA CORMANENCU-STANCIU
Judecător C. A.
Judecător C.-A. S.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul D. V. în contradictoriu cu intimata P. (fostă D.) A.-M. și autoritatea tutelară P. C. BRAESTI, împotriva deciziei civile nr. 509 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul având ca obiect modificare măsuri privind copilul.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul, personal și asistat de avocat D. Ș. și intimata, prin reprezentant convențional, avocat B. C., lipsă fiind reprezentantul convențional al autorității tutelare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al doilea termen de judecată; nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata, prin avocat, invocă excepția nulității recursului, față de lipsa de motivare a acestuia.
Recurentul, prin avocat, solicită respingerea excepției nulității recursului invocată de reprezentantul convențional al intimatei.
Instanța constată că expunerea și dezvoltarea motivelor de recurs permite încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel încât respinge excepția nulității recursului invocată de intimată, prin avocat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Recurentul, prin avocat, solicită admiterea recursului. Arată că a solicitat încredințarea minorului spre creștere și educare către tatăl său față de lipsa dezinteresului total al mamei față de acesta. Mama și-a părăsit copilul în favoarea tatălui, care a avut grijă de el. Instanța de fond, în baza probelor administrate, a constatat faptul că mama și-a neglijat copilul. Instanța, de apel, în baza unor probe fabricate ulterior pronunțării instanței de fond, a schimbat soluția pronunțată de aceasta, motivat de faptul că timpul în care se spune că a fost neglijat acest copil este prea scurt. Instanța de apel a greșit atunci când a administrat aceste probe, care de fapt nu există. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului, motivat de faptul că nu s-au schimbat motivele avute în vedere inițial la stabilirea domiciliului minorului. solicită acordarea cheltuielilor de judecată și depune în acest sens chitanța nr. 9/26.03.2014 reprezentând onorariu de avocat.
Instanța interpelează recurentul dacă este căsătorit și dacă mai are alți copiii.
Recurentul, personal, arată că este căsătorit și mai are un copil în întreținere.
Instanța interpelează reprezentantul convențional al intimatei dacă cunoaște că intimata este căsătorită și dacă mai are alți copiii.
Reprezentantul convențional al intimatei arată că știe că aceasta este logodită, urmând să se căsătorească în luna septembrie și că a născut de curând un copil.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași, la data de 07.05.2012, reclamantul D. V. a chemat în judecată pârâta P. A.-M. pentru a se dispune asupra stabilirii domiciliului minorului D. C.-G. (născut la 26.08.2009) la tatăl reclamant. În motivarea în fapt a cererii se arată că, prin sentința civilă nr. 116/17.12.2012 pronunțată de Judecătoria P., locuința minorului s-a stabilit la familia D. E. și P. în ., județul Iași, la pârâta-reclamantă. Se susține că pe durata procesului de divorț și până la data de 02 mai 2012, minorul a locuit cu tatăl, când a fost luat de mamă și dus în municipiul Iași, fiind în interesul acestuia de a crește și fi educat în aceleași condiții pe care le-a avut de la naștere. Reclamantul arată că pârâta nu are domiciliu, loc de muncă, părinții săi fiind persoane în vârstă a căror stare de sănătate nu le permite să îngrijească minorul. În drept, sunt invocate dispozițiile art. 403 Noul Cod Civil.
Pârâta, în primă instanță, nu a formulat apărări prin întâmpinare, fiind reprezentată prin mandatar la judecată – persoană fizică.
Judecătoria P., prin sentința civilă nr. 2247 din 12 septembrie 2012 admite acțiunea și stabilește locuința minorului la reclamant.
Pe baza probatoriului administrat, judecătoria stabilește următoarea situație de fapt:
Părțile au fost căsătorite, din relația lor de căsătorie rezultând minorul D. C. G., născut la data de 26 08 2009. Prin sentința civila nr. 116/17.01.2012 dată de Judecătoria R. s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți prin acord, stabilindu- se locuința minorului D. C. G. la parata, luându-se în considerare concluziile raportului de anchetă socială și depozițiile martorilor.
În prezent minorul se află la tată, care se preocupă de creșterea și educarea lui și ii asigură în exclusivitate întreținerea, fiind bine îngrijit și având condiții bune de creștere și educare. A mai reținut instanța ca ulterior pronunțării sentinței de divorț pârâta l-a luat pe minor la dânsa doar in perioada 1-5 mai 2012, iar in rest acesta a locuit permanent la domiciliul reclamantului
Se constată că s-au schimbat împrejurările avute în vedere la stabilirea locuinței minorului prin sentința civilă nr. 116 / 17.01.2012 dată de Judecătoria P., în prezent, cererea tatălui apare ca fiind temeinic justificată, în condițiile în care, așa cum rezultă din referatul de ancheta sociala la locuința stabilită prin sentința civilă mai sus menționata, nu mai locuiește pârâta, bunicii acesteia fiind persoane in vârsta si cu probleme de sănătate.
În apelul declarat împotriva sentinței, pârâta a formulat critici neîncadrate în drept, redând demersurile pentru punerea în executare a hotărârii. Se susține că pârâtul nu a probat modificarea împrejurărilor de au condus instanța ce a pronunțat divorțul la stabilirea locuinței copilului. Se arată că poate oferi copilului condiții mai bune pentru dezvoltare, a închiriat un apartament, a înscris copilul la grădiniță, fiind în interesul acestuia de a locui cu mama.
Prin întâmpinare, reclamantul-intimat a solicitat respingerea apelului, arătând că afirmațiile pârâtei privind punerea în executare a sentinței prin care s-a desfăcut căsătoria prin divorț nu au suport probator, nu are locuință stabilă în municipiul Iași și nici loc de muncă, interesul superior al copilului fiind de a locui cu tatăl.
Instanța de apel a dispus administrarea probei cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr. 509 din 17 octombrie 2013, Tribunalul Iași, Secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta P. A.-M. împotriva sentinței civile nr. 2247/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul_, sentință pe care a schimbat-o în tot, în sensul că:
A respins acțiunea formulată de reclamantul D. V. domiciliat în ., jud. Iași, ., ., . și domiciliul procedural ales Cabinet Avocat B. C. cu sediul în Iași, .. 10A, .> A obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța hotărârea, tribunalul a constatat că luarea minorului de la tată de către mamă a fost în acord cu dispozițiile sentinței civile nr. 116/17.01.2012 pronunțată de Judecătoria P.. Împrejurarea că reclamantul oferă condiții superioare de locuit minorului, în raport cu pârâta care nu deține o locuință proprie, a fost avută în vedere de instanță care a statuat, cu prilejul desfacerii căsătoriei părților, și asupra stabilirii domiciliului la mamă, reținându-se că vârsta fragedă a minorului reclamă prezența cu caracter permanent a mamei în viața minorului. Se reține că, reclamantul nu a evidențiat în cererea de chemare în judecată și nici nu a probat existența unor elemente noi de natură a conduce la modificarea domiciliului minorului. Este cert că perioada scurtă de timp de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 116/17.01.2012 a Judecătoriei P., neapelată, este insuficientă pentru a se putea aprecia asupra justeței schimbării măsurii relative la domiciliul minorului. Probatoriul administrat în cauză, precum și susținerile părților formulate în cererile adresate instanței evidențiază că, în continuare părțile sunt într-o stare conflictuală, iar nemulțumirile reclamantului sunt legate, în special, de schimbarea locuinței pârâtei și, cel mai probabil, legat de aceasta, de o posibilă obstrucționare de către pârâtă a legăturilor personale dintre copil și tată. Această ultimă chestiune se poate însă clarifica prin stabilirea, de către instanța de judecată, la solicitarea tatălui, a unui program de vizitare a copilului, dar faptul că pârâta nu are o locuință stabilă proprietate personală, nu poate constitui un motiv de schimbare a domiciliului minorului la tată atât timp cât copilul se bucură de grija și afecțiunea mamei sale, aspect care a fost demonstrat în cauză. Mai mult, pârâta – apelantă a demonstrat că, începând cu data de 06.06.2012, s-a angajat pe durată nedeterminată, având un salariu lunar de 700 lei (în acest sens contractul de muncă nr. 44/04.06.2012 încheiat cu S.C. HCC Polar S.R.L.), pe perioada derulării prezentei căi de atac aflându-se în concediu pentru creștere copil (copil rezultat dintr-o relație de concubinaj ulterior pronunțării divorțului părților). De asemenea, ancheta socială a evidențiat că apelanta împreună cu concubinul acesteia și cei doi copii locuiesc în condiții decente, într-un apartament cu 2 camere, proprietatea surorii concubinului apelantei, că minorul C. – G. este înscris la Grădinița cu program normal nr. 22, beneficiind de un program educațional specific vârstei.
Examinând condițiile materiale ale fiecărui părinte, tribunalul constată că s-a probat situația materială superioară a reclamantului față de aceea pe care o are pârâta, iar locuința efectivă a acesteia nu mai este cea pe care o ocupa la momentul pronunțării sentinței civile nr. 116/2012. Apreciind interesul superior al copilului, se reține că situația locativă a pârâtei este una decentă, nepunând în pericol creșterea și dezvoltarea normală a minorului, că nu se impune o schimbare a domiciliului.
În recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Iași sunt formulate critici ce pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Se susține că prin aplicarea greșită a art. 403 cod civil instanța a apreciat că nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere la data stabilirii desfacerii căsătoriei în stabilirea locuinței copilului după divorț.
În dezvoltarea motivului de recurs sunt prezentate situația familială actuală a fiecărui părinte, condițiile materiale, reținute și de tribunal ca fiind mai bune ale reclamantului, cât și faptul că minorul a locuit împreună cu acesta până la luarea din domiciliu de către mamă.
Analizând lucrările cauzei, Curtea reține ca întemeiat recursul pentru următoarele considerente.
În conformitate cu art. 400 Cod civil, locuința copilului după divorț se stabilește la părintele cu care locuiește în mod statornic. Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la uni din ei, ținând seama de interesul său superior.
În cauză la pronunțarea sentinței civile nr. 116/2012 a Judecătoriei P., instanța a avut în vedere că minorul a locuit cu ambii părinți de la data nașterii și până la separația în fapt a acestora – luna mai 2011, care s-au ocupat de creșterea și educația sa. Criteriul determinant avut în vedere de judecătorie a fost vârsta copilului, ce impunea îngrijirea și afecțiunea mamei, condițiile de locuit fiind diferite: tatăl deține un imobil compus din 9 camere în care au locuit soții, iar mama s-a stabilit în domiciliul bunicilor săi, imobilul având numai două camere locuibile.
Din ansamblul probator administrat, tribunalul a constatat că minorul a locuit după desfacerea căsătoriei cu tatăl, o perioadă de câteva zile, a fost luat de mamă în luna mai 2012 și a revenit la tată până în luna martie 2013. Pârâta-intimată se află într-o relație de concubinaj din care a rezultat un copil, locuiește în municipiul Iași, în apartamentul compus din două camere și dependințe, pus la dispoziție de verișoara concubinului. Reclamantul și-a refăcut viața de familie, s-a căsătorit și mai are în întreținere un alt minor.
În speță, în sensul art. 403 Cod procedură civilă, s-a făcut dovada schimbării împrejurărilor ce au impus stabilirea locuinței la mamă, pe criteriul exclusiv al vârstei copilului.
Curtea reține că în stabilirea interesului superior al copilului prima instanță l-a apreciat corect și se impune a păstra sentința pronunțată de judecătorie.
Se are în vedere că alăturat condițiilor materiale ale fiecărui părinte, probate, cum reține tribunalul ca fiind superioare ale tatălui, se impune ca criteriu în aprecierea interesului superior al copilului comportarea fiecăruia ulterior divorțului, legăturile de afecțiune între copil și părinte, locul de muncă, starea de sănătate probată cu înscrisuri. Faptul că minorul a fost lăsat de mamă să locuiască cu tatăl după desfacerea căsătoriei părților o perioadă de aproape doi ani, în care a încercat să-și refacă viața, că tatăl s-a îngrijit efectiv de creșterea și educația sa, în același imobil în care a locuit și cu părinții, timp în care dezvoltarea fizică și psihică a acestuia nu a fost pusă în pericol, trebuie avute în vedere în aprecierea „schimbărilor” în viața sa.
Curtea reține, raportat la situația de fapt probată, că interesul superior al copilului impune în primul rând asigurarea bunăstării materiale și spirituale a sa prin asigurarea educării și întreținerii sale, în același mediu în care a fost crescut. Examenul comparativ complex al condițiilor oferite de ambii părinți efectuat de tribunal impun concluzia că în momentul actual sunt mai bine realizate prin stabilirea locuinței minorului la tată, cu păstrarea tuturor drepturilor mamei privind legăturile personale cu minorul.
Prin aplicarea greșită a legii la situația de fapt probată, instanța de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 403 cu referire la art. 400 Cod civil, pentru a se modifica măsurile dispuse privind locuința copilului după divorț.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea admite recursul, modifică în tot decizia tribunalului și păstrează sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D. V. împotriva deciziei civile nr. 509 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, pe care o modifică în tot.
Respinge apelul declarat de P. A.-M., împotriva sentinței civile nr. 2247/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria P., pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 Martie 2014.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, C. A. | Judecător, C.-A. S. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: C.S.V.
Tehnoredactat: P.A.M.
2 exemplare/04.04.2014
Tribunalul Iași: A. M. C.
E. C. P.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Drept de autor şi drepturi conexe. Decizia nr. 356/2014. Curtea... → |
|---|
