Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 183/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 183/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 6127/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 183/2014
Ședința publică de la 05 Martie 2014
Completul compus din:
Președinte: C. A.
Judecător: V. C.-S.
Judecător: L. P.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de E. V. împotriva deciziei civile nr. 587 din 13 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată fiind E. E., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul E. V. asistat de avocat N. O. și intimata E. E. asistată de avocat B. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată și că nu se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat N. O. pentru recurentul E. V. având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei Tribunalului Iași și trimiterea cauzei spre soluționarea apelului în fond.
Apărătorul susține că critica formulată pe calea prezentului recurs se referă la aprecierea greșită a primei instanțe de control judiciar cu privire la taxa de timbru. Arată că a detaliat în motivele de recurs care era taxa de timbru pe care E. V. trebuia să o achite, în condițiile în care singura critică adresată instanței de prim control judiciar viza doar reținerea cotei de contribuție.
Suma datorată în funcție de valoarea stabilită pentru diferența de cotă de 25 % solicitată de recurent – apelant la Tribunalul Iași – a fost achitată, sens în care consideră apărătorul că nu trebuia ca apelantul să plătească nici o taxă suplimentară, iar mențiunea instanței de a achita 1,5 % taxă de timbru, taxă pe care instanța a calculat-o micșorând la jumătate taxa de 3 % pe care legea o prevede pentru cauzele având ca obiect partaj nu se datorează. Arată că a indicat textul art. 11 din norma metodologică privind aplicarea taxelor de timbru pentru a arăta că potrivit legiuitorului în momentul în care o acțiune are mai multe capete de cerere dintre care unele supuse timbrajului, altele nu, taxa de timbru se datorează în funcție de fiecare capăt de cerere Acest principiu dacă este transferat pe modalitatea de soluționare a unei căi de atac rezultă că se stabilește timbraj pentru fiecare critică adusă în apel, sens în care taxa de timbru ce urma a fi pusă în vedere lui E. V. și achitată de acesta era taxa de timbru legată de critica cotei de contribuție. Faptul că acest raționament este corect este justificat și de faptul că instanțele, inclusiv cea de secund control judiciar, în ipoteza în care se critica în recurs, într-o cauză având ca obiect partaj de bunuri comune, modalitatea de atribuire a imobilelor, se timbra cu taxa de timbru fixă de 4 lei, deci nu se stabilea o taxă de timbru la valoare, pentru că timbrajul de 3 % a fost satisfăcut în fața instanței de fond.
Acestea sunt motivele pentru care avocat N. apreciază că instanța de prim control judiciar a calculat greșit această obligație, în condițiile în care s-au făcut susțineri și s-au depus concluzii, iar instanța putea să verifice, să revină și să constate că față de singurul motiv de apel taxa de timbru este corectă.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Iași și trimiterea cauzei spre soluționarea fondului, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
Avocat B. I. pentru intimata E. E. având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de E. V. și menținerea deciziei Tribunalului Iași, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Arată că se critică în fața instanței de recurs decizia pronunțată de Tribunalul Iași pe considerentul taxei de timbru pusă în vedere apelantului de către Tribunalul Iași. Solicită a se avea în vedere faptul că această taxă de timbru a fost pusă în vedere apelantului prin citația înaintată acestuia prin citația emisă la data de 7 iunie 2013. În acea citație s-a pus în vedere apelantului obligația de a achita o taxă de timbru în cuantum de 2550 lei și timbru judiciar de 5 lei. Această taxă de timbru era cunoscută de către apelant de la momentul lunii iunie 2013. La primul termen de judecată în fața instanței de apel s-au depus de către apărătorul apelantului motivele de apel și o cerere de ajutor public judiciar în care se arată expres faptul că această cerere de ajutor public judiciar vizează întreaga taxă de timbru ce va fi stabilită de instanța de apel atât pentru motivele de apel pe care le-a depus la acel moment cât și taxa de timbru ce vizează acțiunea de partaj. În aceste condiții, se subînțelege faptul că apelantul avea cunoștință de faptul că taxa de timbru pe care urma să o achite, în afară de acea taxă de 2550 lei și timbru judiciar de 5 lei urma să fie analizată de instanța de apel și eventual majorat acest cuantum. În acest condiții, instanța de apel a acordat un termen de judecată și a stabilit taxa de timbru aferentă cererii de partaj astfel: taxa de timbru de 2550 lei stabilită inițial, la care se adaugă o diferență de taxă de timbru pe care instanța i-a pus-o în vedere apelantului și i-a acordat posibilitatea să o achite. La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2013 apelantul s-a prezentat în fața instanței cu o taxă de timbru de 1049 lei și timbru judiciar de 5 lei, cu toate că taxa de timbru inițial stabilită de instanța de apel de 2550 lei îi era cunoscută apelantului din iunie 2013. Deși avea cunoștință de faptul că cererea de ajutor public judiciar pe care a formulat-o a fost respinsă, cunoștea taxa de timbru aferentă cererii de apel, apelantul a înțeles să achite doar o taxă de timbru parțială. Apelantului i s-a sugerat de către instanță că are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, că are posibilitatea de a achita taxa de timbru până la finalul ședinței, acesta a arătat în mod expres că nu poate achita acea taxă de timbru pusă în vedere din motive financiare și totodată a arătat expres faptul că nu înțelege să formuleze cerere de reexaminare a taxei de timbru.
Avocat B. consideră că în mod corect Tribunalul Iași a reținut că apelul formulat de E. V. este insuficient timbrat și a anulat cererea de apel și nu se poate prezenta apelantul E. V. în fața instanței de recurs cu o cerere care să vizeze calculul acelei taxe de timbru ce a fost fixată de instanța de apel, în condițiile în care nu a înțeles să formuleze cerere de reexaminare împotriva taxei de timbru stabilită de instanța de apel.
Nici critica cu privire la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 cu privire la taxa de timbru de 3 % nu poate fi primită de instanță, în condițiile în care aceste dispoziții arată expres care sunt taxele de timbru pe care partea trebuie să le achite în fața instanțelor de control judiciar, respectiv 50 % din taxa datorată la suma contestată în cazul acțiunilor evaluabile în bani.
Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat N. pentru apelantul E. V. având cuvântul în replică, susține că instanța de apel a stabilit inițial taxa de timbru având în vedere doar declarația de apel, deși aceasta urma a fi stabilită în funcție de criticile aduse în apel sentinței judecătoriei.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față ;
Prin sentința civilă nr. 1291 din 25 ianuarie 2013 a 2013 pronunțată de Judecătoria Iași s-a admis în parte acțiunea reclamantului pârât E. V. în contradictoriu cu pârâta reclamantă E. E.. Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă. Constată că părțile dețin în coproprietate apartamentul din Iași .. 1 . . de 170.000 lei. Constată că la dobândirea bunului comun cota de contribuție a reclamantului a fost de 25% iar a pârâtei de 75%. Dispune ieșirea părților din indiviziune și atribuie în natură apartamentul din Iași în valoare de 170.000 lei pârâtei reclamante E. E.. Obligă pârâta reclamantă la plata unei sulte în valoare de 42.500 lei. Respinge cererea pârâtei reclamante de compensare a sumei plătită cu titlu de chirie în beneficiul reclamantului cu suma ce o datorează cu titlu de sultă. Compensează în tot cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
La data de 7.07.1983 pârâta reclamanta a contractat cu CJCVL Iași contractul de construire pentru un apartament cu prețul de 120.027 lei din care s-a achitat un avans de_ lei, iar diferența de preț de 64.000 lei urma să fie achitată lunar de beneficiar în timp de 20 ani, conform contractului de împrumut, părțile nefiind căsătorite, căsătoria acestora intervenind la 26.05.1984, anterior predării apartamentului contractat care s-a făcut la 10.07.1984.
În aceste condiții se va reține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 30 cod fam, privind prezumția comunității de bunuri, ci cele ale art. 31 din Codul familiei, bunul intrând în categoria de bunuri proprii, dar reținând însă că părțile au achitat împreună avansul la apartament iar restul prețului în timpul căsătoriei.
Se va reține instanța că există coproprietate cu privire la apartamentul coproprietate izvorâtă din voința părților și necontestată de pârâtă, beneficiara prezumției instituită de ar. 31 din Codul familiei.
În ce privește cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunului supus partajării se va reține că părțile au achitat fiecare o parte din avansul apartamentului iar restul prețului a fost achitat prin reținere de rate lunare din salariul pârâtei.
În aceste condiții reține instanța că suma de 29.000 de lei achitată de reclamant la momentul încheierii contractului a reprezentat 20% din valoarea prețului apartamentului. Se mai reține că pârâta a fost cea care pe parcursul întregii căsătorii a avut loc de muncă stabil și a lucrat și în afara orelor de serviciu, a avut grijă de casă și familie, iar veniturile acesteia au fost constant mai mari decât veniturile reclamantului.
Reclamantul a susținut că a contribuit cu sume de bani la achitarea apartamentului dar susținerile sale nu au suport probator, nefiind dovedite sumele de bani obținute în timpul în care a lucrat în străinătate și nici folosirea sumei obținute din vânzarea unui bun succesoral la plata și renovarea apartamentului.
De asemenea mai reține instanța că apartamentul a fost renovat în anul 2010, valoarea renovărilor reprezentând aproximativ 12% din valoarea apartamentului, materialele fiind achiziționate exclusiv de către pârâtă, reclamantul contribuind cu manopera.
Apreciază instanța, reținând dovedită și contribuția parțială a reclamantului la renovarea apartamentului că acestuia îi revine o cotă de contribuție de 25%.
Se va dispune sistarea coproprietății asupra bunului prin atribuirea lui pârâtei cu obligarea acesteia la plata către reclamat a unei sulte de 42.500 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul E. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a fi timbrat.
Prin încheierea din 16.10.2013 s-a pus în vedere apelantului obligația achitării taxei de timbru de 2550 lei pusă în vedere prin rezoluția judecătorului la primirea cererii de apel, precum și suma de 1048,6 lei în raport de criticile aduse prin motivele de apel depuse ulterior, referitoare la diferența de cotă contestată.
Apelantul nu și-a exercitat dreptul de reexaminare a taxelor de timbru stabilite de instanță în sarcina sa.
În cauză, deși apelantului i s-a acordat termen pentru a achita taxa de timbru în sumele stabilite de instanță, acesta a achitat doar parțial taxa de timbru respectiv doar suma de 1049 lei și 5 lei timbru judiciar.
Întrucât obligația legalei timbrări a cererilor adresate instanței are caracter imperativ, iar apelantului i s-a acordat un termen în acest sens, însă acesta nu s-a conformat, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, instanța va admite excepția insuficientei timbrări a apelului invocată din oficiu și va anula ca insuficient timbrat apelul formulat de E. V. împotriva sentinței de fond pe care o va păstra.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul E. V. criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul că în mod greșit s-a dispus anularea ca insuficient timbrat a apelului formulat, deși în raport de criticile formulate cu privire la cota de 25 % atribuită, suma de 1049 lei pusă în vedere de instanță și achitată era suficientă pentru soluționarea pe fond a apelului formulat în raport cu criticile aduse sentinței de fond, suma de 2550 lei taxă de timbru calculată la înregistrarea cererii sale de apel a fost greșit stabilită, în condițiile în care motivele de apel invocate au fost depuse ulterior acestei date, hotărârea pronunțată este nelegală și dată cu aplicarea greșită a legii.
Recursul este nefondat.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că:
Prin cererea de declarare a apelului, reclamantul E. V. apreciază că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică sub aspectul soluționării capătului de cerere privind cota de contribuție a părților la dobândirea bunului ce a format obiect al partajului.
Prin rezoluția judecătorului la primirea cererii de apel se pune în vedere apelantului să timbreze cu suma de 2550 lei taxă judiciară de timbru urmând a se stabili diferența de taxă după depunerea motivelor de apel.
Prin motivele de apel dezvoltate, apelantul critică sentința fondului sub aspectul reținerii greșite a contribuției sale la plata ratelor la apartament, considerând că ratele pe care le-a achitat sunt în sumă de 35.815 lei și nu în sumă de 29.000 lei cum greșit s-a reținut, solicitând astfel o cotă egală de contribuție la dobândirea bunului supus partajului.
În raport de aceste critici, prin încheierea din 16.10.2013 a Tribunalului Iași, s-a pus în vedere apelantului diferența de taxă judiciară de timbru de 1048,60 lei pe care o are de achitat pe lângă taxa de timbru de 2550 lei calculată anterior, acordându-i termen în acest sens.
Diferența de taxă judiciară de timbru de 1048,60 lei a fost stabilită pentru diferența de cotă contestată de apelant în plus față de taxa de ½ din 3 % pentru partaj prev. de art. 3 litera c din Legea nr. 146/1997 în vigoare la data introducerii cererii.
Prin urmare, în mod corect tribunalul, constatând că apelantul a achitat doar suma de 1049 lei din taxa judiciară de timbru pusă în vedere în sarcina sa, a dispus anularea ca insuficient timbrat a apelului formulat, sub acest aspect criticile formulate sunt nefondate.
Pentru considerentele expuse, în raport de motivele de recurs invocate și care nu sunt fondate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat de E. V. împotriva deciziei civile nr. 587 din 13.11.2013 a Tribunalului Iași, Secția I Civilă pe care o va menține.
Conform art. 274 Cod procedură civilă urmează a obliga recurentul să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs – onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de E. V., prin procurator C. I. împotriva deciziei civile nr. 587/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 05 Martie 2014.
Președinte, C. A. | Judecător, V. C.-S. | Judecător, L. P. |
Grefier, A. H. |
Redactat A.C.
Tehnoredactat A.H.
02 exemplare/1.04.2014
Tribunalul Iași: P. E. C., C. M.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Suspendarea provizorie a executarii. Sentința nr. 1132/2014.... → |
|---|
