Revendicare imobiliară. Decizia nr. 976/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 976/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 276/45/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 976/2014
Ședința publică de la 02 Decembrie 2014
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător E. G.
Judecător C. P.
Grefier C. A.
S-a luat spre examinare cererea de revizuire formulată de I. R. R., D. M. D. Annie și D. A. V. Constance împotriva deciziei civile nr. 342/13 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: pricina a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea perimării, la dosar s-au depus prin serviciul de registratură precizări formulate de intimata A. de Științe Agricole și Silvice G. I.-Șișești.
Instanța, având în vedere că judecata pricinii s-a suspendat la data de 14.06.2013, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an de zile, invocă din oficiu excepția perimării recursului și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin decizia civilă nr. 342/13 martie 2013 a Curții de Apel Iași se hotărăște:
Respinge recursul formulat de recurenții I. R. R. (Iancoulesco Rene Romain), D. M. D. Annie (căsătorită Bentze) și D. A. V. Constance căsătorită Gosset împotriva deciziei nr. 129 / 22 februarie 2012, a Tribunalului Iași – secția civilă, decizie pe care o menține.
Respinge cererea de intervenție în interes alăturat intimatei Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași, formulată de P. V. D..
Pentru a se pronunța astfel, curtea reține următoarele:
Acțiunea în revendicare este acea acțiune în justiție prin care reclamatul, care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului, care stăpânește bunul respectiv, să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul.
Acțiunea în revendicare este o acțiune petitorie, deoarece prin intermediul ei se urmărește însăși apărarea unui drept real, mai exact acțiunea în revendicare tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului.
În mod legal tribunalul a constatat ca situație de fapt că reclamanții I. R. R., DicescuAlina V. Constance și D. M. D. Annie au solicitat obligarea pârâtei Stațiunea de C. și Producție Viniviticolă Iași, a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 42,0595 ha teren situat în perimetrul Stațiunii de C. și Producție Viniviticolă Iași.
Prin HG 2203/2004 pârâta s-a reorganizat, înființându-se Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași.
Prin actul de vânzare – cumpărare autentificat cu nr.1319/14.02.1932, Alfons H. vinde lui V. I. și E. I. via – proprietatea sa în suprafață de 141,880 mp situată în ., ce se învecinează la nord cu proprietatea I. T., la sud cu via Moștenitorii Crujenschi, la vest cu pădurea B., la est – drum vecinal.
Prin actul de vindere – cumpărare încheiat în 20.03.1940 moștenitorii Crujenschi vând numiților I. E. și V. parte indiviză din vie rămasă prin succesiune de la mama lor L. C. Crujenschi situată în .> Din înscrisurile dosarului coroborate cu raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că cele două proprietăți cumpărate în anul 1932 și 1940 formau un corp comun ce a fost preluat de stat.
În prezent terenul revendicat se află în administrarea pârâtei și aparține domeniului public al statului potrivit art. 31 alin. 2 din legea 45/2009 modificat prin legea nr. 72/2011.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei ordonanțele 281/16.06.1942, nr. 322/16.04.1943 și ordonanței nr. 27/18.05._ ale Tribunalului Iași rezultă că urmare executării garanției stabilită în baza a trei contracte de împrumut s-a constituit un gaj agricol pentru întreaga moșie I..
Ulterior, prin procesul verbal încheiat la data d e28.02.1952 între Banca de Stat a României raionul Iași și debitoarea I. E. (autoarea reclamanților – recurenți), în temeiul art. 26 din legea Creditului Național Agricol (legea 530/1941) și a contractelor de împrumut încheiate, ipoteca constituită în baza art. 14 alin. 1 din contract, imobilul a fost preluat de Banca de Stat cu acordul autoarei recurenților (I. E.).
Pentru asigurarea rambursării creditului acordat în baza Decretului 25/1991 a fost preluată via – proprietatea debitoarei E. I. urmând a fi administrată și valorificată de către Banca de Stat.
La aceeași dată, Banca de Stat a României a predat către G.A.S. Bucium terenul revendicat de recurenți în litigiu.
Ca atare, în mod legal tribunalul a reținut că imobilul revendicat de reclamanți a fost preluat de stat ca urmare a executării garanției ipotecare instituită asupra întregii moșii I..
Or, regula înscrisă în art. 1169 cod civil din 1964 care se aplică în cauza prezentă referitoare la sarcina probei își găsește aplicarea și în materia acțiunii în revendicare.
Cel care pretinde că este proprietar trebuie să facă dovada dreptului de proprietate, în favoarea posesorului operând o prezumție de proprietate dedusă din simplul fapt al posesiei.
În mod neîntemeiat s-a susținut de recurenți că procesul verbal de predare din 28 februarie 1952 nu produce efecte juridice, întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
Procesul verbal din 28 februarie 1952 a fost emis în baza Decretului nr. 25/1951 pentru organizarea și funcționarea Băncii de Stat, el constituind conform art. 86 din același act normativ un act cu putere probantă a actelor autentice.
Recurenții nu au depus nici un act din care să rezulte că imobilul în litigiu a reintrat în proprietatea autoarei lor, ca urmare a achitării împrumutului de autoarea acestora.
Imobilul nu a fost preluat în baza dispozițiilor legii 530/1941 art. 22-25, ci creditul a fost acordat autoarei recurenților în baza acestui act normativ.
În mod legal tribunalul Iași a mai reținut că în măsura în care reclamanții s-au prevalat de un „bun” în sensul art. 1 Protocolul 1 din CEDO instanța de judecată este obligată la analiza existenței unui asemenea drept de proprietate în patrimoniul reclamanților și în cazul în care au un asemenea drept de proprietate să compare titlurile opuse.
Tribunalul Iași a comparat titlurile depuse de părți și a reținut că terenul revendicat a trecut în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil.
Compararea titlurilor de proprietate s-a făcut din perspectiva normei europene a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană, ținând cont de principiul securității raporturilor juridice.
Nu trebuie omis că la data revendicării Martie 2009, terenul revendicat aparținea potrivit dispozițiilor legii 147/2004 în vigoare la acea dată, domeniului public al statului iar prin legea 45/2009, se menține regimul juridic al acestui teren, de teren aparținând domeniului public al statului înregistrat cu MF_.
Terenul revendicat de reclamanți a fost delimitat conform HCJ Iași nr. 1587/2010 și Anexei nr. 3.29 din legea 72/2011, păstrându-și destinația pentru cercetare și agricultură.
În raport de toate aceste aspecte și de dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul formulat.
La instanța de recurs s-a depus cerere de intervenție în interes alăturat intimatei Stațiunea de C. – Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași, de P. V. D.. Se susține de intervenient că își legitimează calitatea personală prin faptul că este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, așa cum rezultă din contractul de donație autentificat sub nr. 1771/2011, autorul său dobândind dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin contractul de drepturi succesorale nr. 2221/2008.
Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu de Curte, sub aspectul îndeplinirii cerințelor procedurale dar pe fond este neîntemeiată.
Astfel potrivit art. 51 din codul de procedură civilă de la 1865 aplicabil în cauză, „cererea de intervenție în interesul vreuneia din părți se poate face chiar înaintea instanței de recurs”.
Prin cererea formulată, P. V. D. deși o intitulează „cerere de intervenție în interes alăturat” invocă un drept de proprietate propriu asupra terenului în litigiu, cererea sa având caracterul unei intervenții principale ce în conformitate cu art. 50 din Codul de procedură civilă se putea face numai în fața primei instanțe sau la instanța de apel cu învoirea celorlalte părți, cererea sa neputând fi examinată la instanța de recurs sub aspectul propriului său drept de proprietate invocat.
Ca atare, cum cererea formulată de P. V. D. nu constituie o apărare în interesul părții pentru care a intervenit ci se urmărește schimbarea cadrului procesual inițial fixat de reclamanți ceea ce este inadmisibil la instanța de recurs, se va respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de P. V. D..
Prin sentința civilă nr. 767 pronunțată de Tribunalul Iași se hotărăște:
Admite în parte contestația creditoarei . SRL prin mandatar . România SRL, cu sediul în București, .. 9, parter, sector 1 împotriva raportului privind fondurile din lichidare și încasarea creanțelor, precum și a planului de distribuire întocmite de lichidatorul judiciar Lichidator Company 2003 SPRL, în procedura falimentului debitoarei . SRL.
Dispune refacerea raportului privind fondurile din lichidare și încasarea creanțelor, precum și a planului de distribuire în sensul celor arătate în prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Iași reține următoarele:
Obiectul analizei raportului asupra fondurilor și a planului de distribuire întocmit în cauză a constituit-o suma de 106 500 lei încasată în cadrul procedurii falimentului debitoarei . SRL, în urma valorificării unui imobil al acesteia, asupra căruia creditoarea MBK Romextera Bank SA avea constituită o garanție reală imobiliară, cu precizarea că petenta contestatoare a preluat pozitia de creditoare a MBK Romextera Bank SA.
Contestatoarea-creditoare a contestat modul de distribuire a sumei obținute din vânzarea activului garantat în favoarea sa, arătând în esență că nu s-au respectat prevederile art. 121 alin. 1 pct. 2, făcându-se în mod greșit distribuiri, din prețul garanției băncii, și pentru creanțele prev. de art. 123 pct. 2 și 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006, cheltuielile de evaluare active, cheltuielile de procedură în ce privește onorariul cuvenit lichidatorului pentru o lună și onorariul procentual, etc și a fost provizionată suma de 494,4 lei.
În primul rând se impune a se preciza că pentru sumele obținute din vânzarea imobilului în cauză, cu ocazia distribuirii se vor aplica disp. art. 121 din Legea nr.85/2006, ce sunt exclusiv aplicabile fondurilor obținute din vânzarea bunurilor grevate cu garanții reale, acest text având caracterul normei speciale față de prevederile art.123 din aceeași lege, ce reprezintă norma generală în caz de distribuire.
Prin urmare, după acoperirea cheltuielilor de procedură, prin acestea înțelegându-se cheltuieli ocazionate de îndeplinirea întregii proceduri a insolvenței, se va achita creanța al cărei titular este beneficiarul garanției, în speță creanța creditoarei contestatoare.
În speța dedusă judecății, creditoarea . SRL critică o . cheltuieli din cele incluse în această categorie. Astfel, se critică faptul că nu se încadrează în norma juridică cheltuielile materiale de 2500 lei, taxele de timbru și timbru judiciar achitate de 4 creditori, onorariul fix și procentual al lichidatorului judiciar
Instanța reține că, este de netăgăduit că prin expresia „cheltuielile de procedură” legiuitorul înțelege cheltuielile ocazionate de derularea întregii proceduri a insolvenței, având în vedere trimiterea pe care art. 121 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 o face la prevederile art. 10, art. 19 alin. 2, art. 23 și 24, dar și lămurirea pe care o dă art. 4 alin. 1 și 9 din lege.
Astfel se constată că sunt justificat incluse în această categorie sumele datorate cu titlu onorariu lichidator judiciar ( cuantumul acestei sume va fi analizat separat), precum și suma de 2500 lei cu titlu cheltuieli materiale de procedură, prezentate prin rapoartele de activitate, rapoarte necontestate, precum și suma achitată pentru evaluarea bunului în cauză, sumă de asemenea necontestată.
Nu pot fi incluse în categoria acesta sumele distribuite cu titlu taxe de timbru și timbru judiciar aferente declarațiilor de creanță depuse în cauză de cei 4 creditori.
Cu privire la suma previzionată de lichidatorul judiciar pentru acoperirea cheltuielilor viitoare, necesare procedurii, se reține că, în conformitate cu prevederile art.127 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, pot fi previzionate rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului. Cum în patrimoniul debitoarei nu mai există și alte active, menținerea de rezerve pentru cheltuielile viitoare ale procedurii în contul colector este permisă, fiind justificată de cheltuielile viitoare legate de închiderea procedurii.
În ceea ce privește însă cuantumul onorariului lichidatorului judiciar propus a fi distribuit în cauză, judecătorul sindic reține că nu poate fi primită apărarea practicianului în insolvență referitoare la împrejurarea că în ședința adunării creditorilor din data de 02.07.2010 adunarea creditorilor a confirmat în calitate de administrator judiciar practicianul desemnat și a hotărât acordarea unui onorariu de 1 200 lei /luna și a unui procent de 5% din operațiunile de lichidare, inclusiv din încasarea de creanțe, astfel că acest onorariu acoperă și perioada de faliment.
În cauză de față, prin sent. ..02.2010 a fost deschisă procedura generală a insolvenței debitoarei . SRL și a fost numit în calitate de administrator judiciar Lichidator Company 2003 SPRL.
Ulterior deschiderii procedurii generale, administratorul judiciar a convocat adunarea creditorilor pentru confirmarea sa și pentru stabilirea onorariului său, adunare care a avut loc la data de 02.07.2010. este reală împrejurarea că din cuprinsul procesului verbal întocmit cu această ocazie – fila 45 ds, s-a menționat la punctul 4 cuantumul onorariului ca fiind 1 200 lei /luna și a unui procent de 5% din operațiunile de lichidare, inclusiv din încasarea de creanțe, însă această hotărâre se referă expres la onorariul administratorului judiciar și nu și la onorariul care s-ar fi cuvenit lichidatorului judiciar.
Pe de o parte, la momentul imediat următor deschideri procedurii generale a insolvenței, nu se putea preconiza evoluția acestei proceduri spre faliment, nu se putea cunoaște care ar fi practicianul care s-ar desemna într-o asemenea ipoteză și mai mult, prin sent. ..11.2010, prin s-a dispus ., deși a fost numit provizoriu în calitate de lichidator judiciar același practician în insolvență, s-a menționat expres cu privire la onorariul acestuia: „în lipsa unei convenții încheiată cu creditorii, lichidatorul va fi remunerat pe baza deconturilor aprobate de judecătorul sindic. „
Față de cele ce preced, suma calculată de lichidatorul judiciar cu titlu onorariu pentru faza de faliment, în baza hotărârii adunării creditorilor din data de 02.07.2010 este nelegală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Societatea profesională Lichidator Company 2003 SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . SRL pentru următoarele motive:
Tribunalul Iași - Judecător sindic, prin Sentința civilă nr. 1395/S/02.11.2011 (BPI nr.492/I3.0I.2O12), a admis în parte contestația creditorului S.C. Corporate Recovery Management SRL București, prin mandatarul . România SRL București, împotriva raportului privind fondurile din lichidare și încasarea creanțelor și a planului de distribuire, dispunând refacerea raportului privind fondurile din lichidare și încasarea creanțelor, precum și a planului de distribuire în sensul celor arătate în prezenta hotărâre.
In considerente, s-a reținut că suma calculată de lichidatorul judiciar cu titlu de onorariu pentru faza de faliment, în baza hotărârii adunării creditorilor din data de 02.07.2010 este nelegală.
Sentința civilă nr.767/24.04.2013 a Tribunalului Iași - Judecător sindic, atrage criticile ce se încadrează în situațiile reglementate de art.304 pct.9 C.pr.civ., precum și art.304 indice 1 C.pr.civ. art.304 pct.9: hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal;hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea legii; hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond a pronunțat această hotărâre în condițiile în care nu a luat în considerare faptul că . urmarea aprobării de către Tribunalul Iași -Judecător sindic, prin Sentința comercială nr.l218/S/17.11.2010, a Raportului administratorului judiciar privind propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificată a insolvenței.
Raportul a avut ca temei legal, prevederile art.20 lit.a) și art.54 din Legea nr.85/2006.
Aprobarea acestui Raport, explică textul din dispozitivul Sentinței comerciale nr.l218/S/17.11.2010: ""Numește în calitate de lichidator judiciar, pe Lichidator Company 2003 SPRL, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din Legea nr.85/2006. „"
Deci, nu este o numire provizorie, astfel cum a reținut instanța de fond.
Admiterea propunerii de intrare în faliment a debitorului, prin procedura simplificată a insolvenței, atrage după sine, aplicarea prevederilor art.107 alin.(2) lit.c) din Legea nr.85/2006, conform căruia, judecătorul sindic confirmă, în calitate de lichidator judiciar, pe administratorul judiciar, desemnat conform art.19 alin.(2) sau art.34, după caz.
Societatea profesională Lichidator Company 2003 SPRL a fost confirmată în calitate de administrator judiciar, de către Adunarea creditorilor din 02.07.2010 în ședința din 02.07.2010, Adunarea creditorilor a hotărât și acordarea unui onorariu de 1.200 lei/lună fară TVA și a unui procent de 5 % din operațiunile de lichidare, inclusiv din încasarea de creanțe (BPI nr.5.663/16.07.2010).
Conform art.107 alin.(2) lit.c din Legea nr.85/2006, numirea în calitate de lichidator judiciar, face corp comun cu remunerația acestuia, stabilită de organul care 1-a confirmat în calitate de administrator judiciar.
Pe data de 15.11.2012 a fost depus la dosarul cauzei și afișat la ușa instanței, copia Raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și planul de distribuire (nr.5.156/15.11.2012). Creditorilor, le-a fost transmisă Notificarea nr.5.158/15.11.2012. Aceste lucrări au fost publicate în BPI nr. 16.999/26.11.2012.
Intimatul - contestator - creditor a criticat Raportul asupra fondurilor obținute din valorificarea activului - teren, precum și Planul de distribuire, solicitând anularea acestora în vederea refacerii, pe motivul încălcării de către lichidatorul judiciar, a Legii nr.85/2006.
Prin întâmpinare, a fost solicitată respingerea contestației și modificarea Raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și Planul de distribuire, prin majorarea sumei repartizate creditorului garantat cu suma de 1.794,85 lei, pentru motivele expuse în această lucrare și pe care le susține.
Admiterea în parte a contestației creditorului de către instanța de fond, prin excluderea din Raport a sumei calculate cu titlu de remunerație a lichidatorului judiciar, este o aplicare greșită a legii.
Remunerația este corect calculată și inclusă în compunerea Raportului, aceasta fiind în limitele hotărârii adunării creditorilor din 02.07.2010.
In considerarea prevederilor art.107 alin.(2) Iit.c), hotărârea produce efecte în faza de
F. în plan rațional, mărimea remunerației din faliment este cel puțin egală cu remunerația din prima fază.
Necontestarea calității de lichidator judiciar, îndeplinirea tuturor actelor de procedură de către acesta, valorificarea imobilului - teren, la un preț superior celui aprobat de Adunarea creditorilor din 12.09.2012 (în plus cu 1/3), aproprierea de momentul propunerii de închidere a procedurii insolvenței și necontestarea de către creditori, a vreunei măsuri a lichidatorului judiciar, sunt argumente care conduc Ia concluzia, conform căreia, remunerația trebuie suportată din averea debitorului, în cadrul procedurii de repartizare a fondurilor către creditorul garantat, astăzi, intimat.
Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 C.pr.civ., instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304 indice 1 C.pr.civ.
La termenul de judecată din 14.06.2013 curtea de apel a dispus suspendarea judecății recursului, în aplicarea prevederilor articolului 242 alin.1 punctul 2 din Codul de procedură civilă, constatând că părțile lipsesc și că nu s-a cerut judecata și în lipsă, conform art. 242 alineat 2 Cod procedură civilă.
De la data suspendării judecății nu s-a mai efectuat nici un act de procedură în cauză.
Curtea de apel constată că – după trecerea a mai mult de un an de la momentul suspendării judecății – se pune în discuție perimarea recursului, excepție în legătură cu care instanța de control judiciar reține următoarele:
Codul de procedură civilă reglementează perimarea ca pe o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului, în faza în care se găsește. Perimarea este – în același timp – o prezumție de desistare, ce se deduce din aceea că partea interesată nu stăruie în judecată, o perioadă îndelungată.
Conform articolului 248 alineat (1) din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Instanța constată că termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat, în situațiile enunțate în articolele 249 (pentru întrerupere), respectiv 250 (pentru suspendare) din Codul de procedură civilă.
Curtea de apel reține că – la constatarea perimării – instanța este ținută a face următoarele verificări: dacă cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an; dacă rămânerea în nelucrare a fost determinată de vina părții; dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere ori de suspendare a cursului termenului de perimare.
În speță, instanța reține că operează perimarea, în condițiile în care cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an (de la 14.06.2013 ), din vina recurenților (care nu au solicitat repunerea cauzei pe rol) și nu a intervenit vreun temei de întrerupere ori suspendare a termenului de perimare.
În aplicarea articolului 248 cu referire la articolul 252 Cod procedură civilă, curtea va constata perimat recursul.
Excepția perimării fiind una de procedură, absolută și peremptorie, incidența sa împiedică examinarea oricărei critici care privește sentința tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, constată perimată cererea de revizuire formulată de formulată de I. R. R., D. M. D. Annie și D. A. V. Constance împotriva deciziei civile nr. 342/13 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 2.12.2014.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | Judecător, C. P. |
Grefier, C. A. |
Red PC
Tehnored AC
2 ex./18.12.2014
Curtea de Apel Iași: O. V.
A. C.
C. S. V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 132/2014. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 521/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
