Cereri. Decizia nr. 521/2014. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 521/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 8181/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 521

Ședința publică de la 13 Iunie 2014

Completul compus din:

Președinte C. P.

Judecător G. P.

Judecător E. G.

Grefier C. A.

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de M. M. împotriva deciziei civile nr. 51/6 martie 2013 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la al doilea termen de judecată, intimata Instituția P. Județului Iași a fost citată cu duplicatul cererii de recurs și cu mențiunea de a răspunde la excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că s-a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 541/6.03.2013 pronunțată în recurs de Tribunalul Iași, la dosar s-au depus prin serviciul de registratură precizări formulate de recurentă, cu duplicat, precizări prin care s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Instanța constată că precizările formulate de recurentă sunt concluzii scrise și se păstrează la dosar. Având în vedere că, la termenul de judecată anterior, din data de 23.05.2014, instanța a invocat, din oficiu, inadmisibilitatea recursului, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra excepției.

După deliberare:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr._ din 5.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011 s-a admis excepția perimării cererii de chemare în judecată, ridicată din oficiu de instanță.

S-a constatat perimată cererea reclamantei M. M., formulată în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului Iași.

Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:

Prin încheierea de ședință din 11.04.2011, instanța a dispus suspendarea pricinii în baza art. 155 ind.1 Cod procedură civilă în acest dosar.

Conform art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Având în vedere temeiul suspendării, precum și faptul că a trecut perioada prevăzută de lege, instanța a admis excepția perimării cererii de chemare în judecată, ridicată, din oficiu și a constatat perimată cererea.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs M. M..

Prin decizia civilă nr. 541 din 6 martie 2013 s-a respins ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr._/5.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011, sentință ce a fost menținută.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul reține următoarele:

În ședința publică din data de 06.03.2013, instanța din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului punând în discuția părților acest aspect și rămânând în pronunțare.

Astfel potrivit art. 253 alin. 2 Cod procedură civilă hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare. Ori deși sentința civilă nr._/05.11.2015 a fost pronunțată la 05.11.2012 reclamanta a declarat recursul de depășirea termenului legal de 5 zile respectiv la 14.11.2012 (data poștei) potrivit mențiunilor înscrise pe plicul de depunere a cererii de recurs.

Reținerea ca fondată a excepției tardivității recursului face de prisos examinarea tuturor motivelor de recurs invocate.

În consecință, instanța în baza disp. art. 301 Cod procedură civilă, va respinge ca tardiv declarat recursul și va menține sentința primei instanțe ca legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs M. M. susținând că este netemeinică și nelegală.

Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților la termenul de judecată din data de 23 mai 2014 excepția inadmisibilității recursului, excepție ce va fi soluționată cu prioritate potrivit art. 138 Cod procedură civilă, iar recursul acesteia va fi respins ca inadmisibil.

Curtea notează că hotărârea ce formează obiectul litigiului este dată în materie funciară.

Potrivit art. 5 din Titlul XII al Legii nr. 247/2005, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului, recursul ce a fost soluționat de Tribunalul Iași în prezenta cauză prin decizia criticată nr. 541 din 6 martie 2013.

În raport de principiul legalității și unicității căilor de atac, Curtea constată că partea nu mai are deschisă calea recursului, având în vedere că acesta a fost exercitat și soluționat, astfel încât recursul de față este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

Decide:

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de M. M. împotriva deciziei civile nr. 541 din 6 martie 2013 a Tribunalului Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2014.

Președinte,

C. P.

Judecător,

G. P.

Judecător,

E. G.

Grefier,

C. A.

Red GE

Tehnored AC

2 ex./18.06.2014

Tribunalul Iași: E. C. P.

E. C.

A. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 521/2014. Curtea de Apel IAŞI