Obligaţie de a face. Decizia nr. 194/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 194/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 194/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 194/2015
Ședința publică de la 04 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător V. O.
Judecător V. C.-S.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta A. C. M. în contradictoriu cu intimații M. M., M. N., B. V., împotriva deciziei civile nr. 875 din 06.11.2014 a Tribunalului Iași, Secția I civilă, pronunțată în dosarul având ca obiect obligație de a face daune cominatorii; daune materiale.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, prin reprezentant convențional, avocat P. C. și intimata M. M., personal, lipsă fiind ceilalți intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la primul termen de judecată; recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei; la data de 26.02.2015, prin serviciul registratură, intimata M. M. a depus întâmpinare, ce a fost comunicată; nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul convențional al recurentei depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, confor chitanței nr. ISXUC_ din 17.02.2015.
La interpelarea instanței, reprezentantul convențional al recurentei arată că solicită amânarea cauzei motivat de faptul că cererea de recurs nu a fost comunicată și intimaților M. N. și B. V..
Intimata M. M. învederează instanței faptul că M. N., fostul său soț, a luat cunoștință de cererea de recurs. În ceea ce-l privește pe intimatul B. V. acesta nu s-a prezentat niciodată la nici un termen.
Instanța constată că atâta timp cât intimatul B. V. nu a invocat faptul că nu i-a fost comunicată cererea de recurs, nu se impune amânarea cauzei, motiv pentru care dosarul va fi lăsat la ordine.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, a răspuns recurenta, prin reprezentant convențional, avocat P. C. și intimata M. M., personal, lipsă fiind ceilalți intimați.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului și desființarea celor două hotărâri judecătorești. Recursul are ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă. Consideră că decizia Tribunalului Iași este lipsită de temei legal, motivat de faptul că în considerentele sale nu se regăsește nici un text de lege. În momentul în care s-a formulat această acțiune s-a indicat ca temei de drept dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală și răspunderea civilă contractuală. Intimații poartă o răspundere pentru buna utilizare a imobilului cumpărat.
Consideră că instanțele au aplicat greșit legea. S-a constatat că din cele două construcții învecinate, construcția reclamantei este cea care prejudiciază construcția pârâților. Pornind de la aceeași bază, cele două părți au realizat construcții diferite. Reclamanta a realizat o construcție cu elemente potrivite pentru solul respectiv, în timp ce pârâții au efectuat o construcție cu elemente defectuoase. Din punctul său de vedere atâta timp cât construcția reclamantei respectă autorizația Primăriei Municipiului Iași, acordul pârâților M. este necesar și obligatoriu a fi dat. Nici la imobilul pârâților nu se pot face lucrări de reparații.
Practic, solicită casarea deciziei Tribunalului Iași și trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru că față de cererea formulată este necesar a se efectua un raport de expertiză care să constate în concret care ar fi măsurile ce se impun pentru rezolvarea situației conflictuale. Cele patru expertize efectuate în cauză ar fi trebuit analizate concomitent.
Susține că instanța este singura care poate să rezolve o situație conflictuală între doi vecini.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Intimata M. M. solicită respingerea recursului și menținerea deciziei Tribunalului Iași și a sentinței civile a Judecătoriei Iași, ca fiind legale și temeinice. Consideră că nu este normal să fie obligați să își dea acordul pentru lucrări de construcție făcute de reclamantă. Aceasta a supraînălțat terenul, iar temelia lor a fost îngropată în pământ. Susține că a construit casa în anul 1996. De 13 ani trăiește în mucegai și igrasie, iar mobila a schimbat-o de mai multe ori. Precizează că riscă să-și piardă casa în baza unor minciuni. Cu atât mai mult cu cât reclamanta nici nu este vecina sa.
Solicită să se mențină decizia pronunțată de tribunal și sentința judecătoriei, întrucât aceea este proprietatea sa, iar reclamanta nu i-a respectat-o. Arată că la dosarul cauzei a mai depus un act prin care face dovada că reclamanta a mai construit un imobil tip căbănuță și o magazie.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr._ din 20.11.2013, Judecătoria Iași, Secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. M. și M. N..
A respins acțiunea formulată de reclamanta A. C. M. în contradictoriu cu pârâții M. M., M. N. și B. V., ca nefondată.
A respins cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată.
A obligat reclamanta să plătească pârâtei M. M. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată
Suma de 1989,5 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta a rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța hotărârea, prima instanță stabilește următoarea situație de fapt și motivare în drept:
Prin contractul nr. 1106/28.03.2001 reclamanta a cumpărat suprafața de 200 mp și cota parte din fundația unei case în curs de construcție în Iași, ..7 de la pârâtul B. V., acesta cumpărând anterior bunurile de la pârâții M. N. și M. care au păstrat proprietatea cu privire la suprafața de 200 mp învecinată și cealaltă cotă parte din construcție.
Reclamanta invocă imposibilitatea de a folosi imobilul potrivit destinației vizate în sensul că se află în imposibilitatea de a intra în legalitate și a finaliza lucrările de construcție demarate și existente în prezent din cauza refuzului abuziv al pârâților M. N. și M. de a-și da acordul în acest sens.
Instanța a reținut că în anul 2011, într-un moment în care la partea din construcție proprietatea reclamantei se lucra la finalizarea mansardei, lipsind încă tencuielile și instalațiile interioare, o echipă de control din cadrul Serviciului Urbanism din subordinea Primarului Municipiului Iași s-a deplasat la fața locului la sesizarea pârâtei M. M. și a dispus sistarea lucrărilor constatând lipsa autorizației de construcție în condițiile în care valabilitatea autorizației inițiale obținute în 1995 de proprietarii inițiali ai suprafeței de 400 mp și autorii pârâților M. N. și M. încetase.
Având în vedere și împrejurarea că autorizația inițială nu fusese întocmai respectata de reclamantă și de altfel nici de pârâții M., care însă obținuseră însă deja întabularea, autoritățile administrației publice au condiționat . prin autorizarea proiectului de modificare întocmit de inginerul M. A. ( pentru care în 2010 reclamanta obținuse certificat de urbanism) și finalizarea lucrărilor de construcție, ceea ce presupune menținerea acelor lucrări deja puse în operă ca atare, de acordul pârâților M. în considerarea calității lor de vecini cu specificul unei construcții tip duplex - a se vedea adresa de la fila f. 328 și declarația martorului C. A..
Refuzul pârâților M. N. și M. de a-și da acest acord se află la originea promovării prezentei acțiuni în justiție. Ceea ce este particular în speță este că pârâții M. N. și M. cumulează față de reclamanți atât calitatea de vecini cât și calitatea de autori în drepturi asupra construcției prin intermedierea pârâtului B. V..
Potrivit art. 1336 pct.1 cod civil de la 1865 aplicabil cauzei vânzătorul este răspunzător față de cumpărător de liniștita posesie a lucrului, ceea ce presupune în primul rând că vânzătorul trebuie să se abțină de la orice conduită de natură să împiedice liniștita folosință a bunului și în general exercitarea prerogativelor de proprietar de către cumpărător și, eventual, de către subdobânditorii de la acesta. În cazul în care se vinde succesiv o construcție în curs de înfăptuire (cum, în speță, s-a vândut de către pârâții M. pârâtului B. și de către acesta reclamantei o fundație) o conduită contrară demersurilor subdobânditorului ce tind la finalizarea construcției poate fi analizată din prisma obligației de garanție pentru evicțiune, atât în perspectiva încetării ei cât și în perspectiva reparării prejudiciilor deja produse. Pentru aceste motive este irelevantă inexistența unor raporturi contractuale directe între pârâtă și pârâții M. astfel că excepția lipsei calității lor procesuale pasive, invocată cu această motivare, va fi respinsă.
Referitor la ansamblul temeiurilor de drept invocate de reclamantă, răspunderea civilă delictuală este dreptul comun al răspunderii civile și poate fi aplicată în completarea regulilor privind răspunderea contractuală. Nu mai puțin, în speță, acordul pârâților nu a fost cerut în considerarea calității lor de autori în drepturi ai reclamanților ci exclusiv în calitate de vecini, coexistența celor două calități fiind întâmplătoare. Astfel referirea la art. 998-999 Cod civil nu este lipsită de pertinență. În ceea ce privește art. 1336 pct. 2 și 1352 Cod civil privind răspunderea vânzătorului pentru viciile lucrului vândut, instanța a reținut că reclamanta nu a adus nici o dezvoltare în fapt
În justificarea acestui refuz pârâții M. au invocat împrejurarea că lucrările de construcție efectuate de reclamantă până la momentul dispoziției de sistare, care ar urma a fi menținute și integrate construcției finalizate și intrate în legalitate, îi prejudiciază. În concret pârâții au invocat prin întâmpinare ridicarea unei alte fundații peste zidul comun, mai înaltă, care a creat probleme de infiltrație a apei și igrasiei în partea de casă a pârâților, iar în cursul procesului pârâta M. M. a invocat în mod repetat ridicarea unui nou zid alăturat zidului median al construcției concepute inițial ca duplex care ar fi avut consecințe similare.
Rapoartele de expertiză în construcții efectuate în cauză au stabilit că reclamanta a procedat într-adevăr la supraînălțarea fundației la parter în partea sa de construcție și la edificarea unui zid nou alăturat zidului existent ca zid median al construcției concepute ca duplex.
Susținerea pârâtei privind zidul alăturat de reclamantă nu a putut forma convingerea instanței cât timp nu a fost confirmată de rapoartele expertizei de specialitate. Zidul alăturat de reclamantă zidului comun inițial nu a fost reținut de expertul Ș. M. ca fiind în sine factor generator de prejudicii, expertul D. G. consultant pentru reclamantă a arătat că apa care ar fi pătruns între ziduri în perioada de construire și acoperire a fost eliminată prin evaporare, iar expertul G. I. C. a precizat că prezența acestui zid nu determină și nu favorizează prezența sau menținerea igrasiei pe proprietatea M.. De asemenea nici un risc nu a fost identificat din punct de vedere seismic.
Cu privire la supraînălțarea fundației de beton însă, experții desemnați de instanță Suhan M. și G. I. C. au conchis că această lucrare a generat apariția și menținerea igrasiei la zidul median în interiorul proprietății M., în condițiile în care există un strat de 25,4 -25 cm grosime de beton alăturat zidului de cărămidă median fără ca între aceste materiale reclamanta să fi intercalat o hidroizolație cuvenită. Instanța a reținut schița întocmită de expertul G. I. C. – f. 495 vol II și explicațiile acestuia date în fața instanței în sensul că, în lipsa hidroizolației, apa pătrunde din sol prin statul de beton de 25 cm în zidul median de cărămidă, în condițiile fenomenului natural de capilaritate, ceea ce determină apariția igrasiei.
Chiar dacă reclamanta însăși a procedat la supraînălțarea fundației ca măsură de protecție în contextul localizării construcției pe o suprafață de teren caracterizată prin apă subterană la adâncimi mai mari de 1,5 m cu caracter ascensional (expert Ș. M.-f. 107) și prezența argilei care împiedică absorbția apei din ploi în sol (expert G. I. C.-f. 516 vol II), modalitatea concretă în care a fost realizată această lucrare a determinat în mod obiectiv prejudicierea părții de construcție proprietatea pârâților M.. Lipsa hidroizolației cuvenite a fost reținută de experții Ș. M. și G. I. C. pe baza sondajului în peretele median efectuat de expertul Ș. M. atestat de planșe foto, între care fila 505, care atestă în direcția de la proprietatea M. spre proprietatea A. 3 straturi: tencuială, cărămidă, beton. De asemenea expertul G. I. C. a arătat că, înaintând în aceeași direcție, tencuiala este uscată, iar cărămida este umedă, ceea ce reprezintă un indiciu cu privire la direcția din care pătrunde apa - f.515 vol II verso. Expertul G. I. C. a precizat că nu este posibil ca apa infiltrată în acest zid să provină din betonul fundației de la proprietatea M. deoarece între acesta și zidul de cărămidă este realizată hidroizolație orizontală.
Reclamanta a susținut că există o anume lucrare de izolație între temelia supraînălțată și zidul median însă această afirmație nu este sprijinită de nici un mijloc de probă. Expertul consultant pentru reclamantă, D. G., nu a făcut o afirmație explicită în sens contrar și nu a adus nici un contra-argument la explicația dată de expertul G. I. C. privind modalitatea în care alăturarea stratului de beton supraînălțat la zidul median de cărămidă determină formarea igrasiei. În aceste condiții susținerea expertului consultant, în sensul că aceasta trebuie pusă exclusiv pe seama condițiilor specifice ale terenului, care afectează ambele proprietăți, și eventual pe seama deficiențelor de realizare a fundațiilor de beton, nu poate forma convingerea instanței.
Instanța a reținut așadar că lucrările de construcție pentru finalizarea cărora reclamanta solicită acordul pârâților M. includ o componentă care prin sine însăși și în mod obiectiv este de natură să îi prejudicieze semnificativ pe pârâți în calitatea lor de proprietari ai celeilalte părți a construcției și că, în mod evident, reclamanta concepe finalizarea lucrărilor de construcție cu menținerea respectivei componente.
Revenind la dubla calitate a pârâților, existența obligației de garanție pentru evicțiune a pârâților trebuie înțeleasă în limitele contractului din care decurge, respectiv în limitele obiectului acestui contract. Raportat la specificul speței în care s-a vândut cota –parte din fundația unei case de locuit aflată în curs de construcție, nu se poate reține că vânzătorii trebuie să garanteze pentru finalizarea acesteia în orice modalitate și indiferent de consecințe, dincolo de ceea ce s-a convenit sau se putea în mod rezonabil anticipa de către părțile contractului nr. 2600/13.07.1997. Or supraînălțarea fundației a fost efectuată ulterior de reclamanta subdobânditor, nu corespunde autorizației inițiale de construire și nu s-a susținut că acest aspect ar fi făcut obiectul vreunei discuții la momentul încheierii contractului nr. 2600/13.07.1997. Chiar considerând că obligația de garanție incumbă vânzătorilor independent de împrejurarea că ei cumulează și calitatea de proprietari ai celeilalte cote părți de construcție afectați de opțiunile subdobânditorului, cererea reclamantei privind obligarea pârâților la a-și da acordul pentru proiectul de modificare în modalitatea indicată nu poate fi primită pentru că ea depășește însăși limitele obligației de garanție.
Din perspectiva dreptului comun, extra-contractual, refuzul pârâților de a-și da acordul la menținerea și finalizarea unor lucrări de construcție care îi prejudiciază în dreptul lor de proprietate nu poate fi considerat un abuz de drept și o faptă ilicită susceptibilă să atragă răspunderea lor civilă delictuală în condițiile art.998-999 Cod civil.
Experții au arătat că soluția viabilă pentru siguranța și funcționalitatea pe termen mediu și lung a construcției în întregul ei, cu menținerea și finalizarea lucrărilor existente, este efectuarea unor lucrări de dren pe ambele proprietăți, construcția fiind în pericol din cauza particularităților terenului raportat la care nu au fost luate măsurile cuvenite.
Instanța a avut însă de analizat pretenția reclamantei și apărarea pârâților raportat la conținutul concret al pretenției, condițiile și motivele sale, nefiind incluse lucrări de dren existente și nici măcar angajamentul de a efectua asemenea lucrări în viitor, în măsura în care un asemenea angajament ar fi putut primi forță juridică. Ca atare luând acțiunea reclamantei, pentru motivele expuse mai sus pârâții nu pot fi obligați la a-și exprima acordul vizat, acțiunea urmând a fi respinsă atât în capătul principal cât și în capetele accesorii referitoare la daune cominatorii și daune interese. Împrejurarea că pârâții M. nu au formulat o cerere reconvențională prin care să solicite obligarea reclamantei la efectuarea lucrărilor de dren nu permite o altă soluție deoarece precaritatea temeiului unei acțiuni principale nu poate fi acoperită prin împrejurarea că pârâtul nu înțelege să formuleze o anume cerere reconvențională.
Instanța înțelege însă să învedereze în mod explicit părților situația de dependență reciprocă în care se află și, în condițiile în care în mod evident prezenta soluție legală nu aduce beneficii pentru vreuna dintre părți, iar starea de pericol se agravează prin curgerea timpului, să recomande soluționarea diferendului pe cale amiabilă urmărindu-se ceea ce este rezonabil și constructiv.
În baza art. 274 Cod procedură civilă instanța a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâta M. M. (1500 lei onorariu de avocat cu chitanța 35/17.10.2013)
În baza art. 19 alin.1 din OUG nr.51/2008, suma de 1989,5 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta (reducere taxă de timbru potrivit încheierii din 11.01.2012 și diferență de onorariu pentru expertul G. I. C.) rămâne în sarcina statului.
În apelul declarat de A. C. M. împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Iași, reclamanta a formulat critici cu privire la însușirea greșită a raportului de expertiză efectuat de G. I.-C. și înlăturarea nemotivată a celorlalte probe, respectiv a concluziilor expertului consultant. O altă critică vizează faptul că nu s-a avut în vedere modificarea de către pârâți a imobilului proprietatea lor ce nu a respectat autorizația de construcție, modificarea imobilului său fiind determinată de aceasta. Se arată că fiecare imobil are o fundație proprie și zid de sine stătător pe aceasta, nu au puncte de întâlnire pe elemente de construcție, concluzia expertului însușită de instanță nu este legală.
Tribunalul Iași, Secția I civilă, prin decizia nr. 875 din 06 noiembrie 2014 respinge apelul declarat de reclamantă și păstrează sentința, cu următoarea motivare:
Situația de fapt în prezenta cauză a fost corect stabilită și reținută de judecătorul fondului, din actele de la dosar reieșind faptul că imobilul în litigiu a fost inițial conceput ca un duplex, că ulterior momentului realizării fundației o parte din imobil a fost succesiv înstrăinată, în prezent fiind proprietatea reclamantei apelante A. C., cealaltă parte rămânând proprietatea pârâților.
Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a reținut faptul că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, judecătoria reținând în mod corect faptul că atât expertul Ș. M. cât și d-na expert G. I.-C. au concluzionat faptul că problemele legate de umiditate și igrasie, apărute la proprietatea pârâților, se datorează faptului că reclamanta A. a supraînălțat fundația cu circa 25 cm (expertiza Ș.-f. 106 fond, expertiza G. –f. 491 fond), supraînălțarea fundației fiind evidențiată și de expert D. cu ocazia cercetării la fața locului efectuată la data de 12.04.2013 -f. 321 și următ. dosar fond, aceasta concluzionând însă că nu poate fi reținută ca și cauză a degradării imobilului.
Greșit susține apelanta că instanța a înlăturat nemotivat răspunsul expertului consultant D. G. câtă vreme prima instanță a precizat expres motivele pentru care aceasta nu a fost reținută, concluziile acesteia necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză. Astfel, dacă în răspunsul inițial al d-nei expert aceasta a arătat doar faptul că lucrările efectuate de reclamantă nu au afectat imobilul pârâților, igrasia din casa acestora fiind favorizată de faptul că, probabil, pârâții nu au executat corespunzător fundațiile, nerespectând adâncimea acestora și neexecutând hidroizolații la acestea (f. 298 fond), ulterior, cu ocazia solicitării explicațiilor suplimentare, aceasta a arătat că nerespectarea rețetei de preparare și punere în operă a betonului este cauza igrasiei, ca urmare a amplificării fenomenului de capilaritate (f. 440 verso fond). Nici una din aceste concluzii nu a avut la bază o analiză atentă a situației imobilului câtă vreme, urmare a sondării zidului imobilului expertizele Ș. și G. au reținut existența hidroizolației la nivelul temeliei familiei M., iar o analiză de laborator cu privire la prepararea și punerea în operă a betonului fundației pârâților nu a fost făcută, neputând deci susține concluzia expertei. Prin urmare, corect judecătoria a reținut faptul că expertiza D. nu poate fi reținută, neformând convingerea instanței în sensul invocat de reclamantă.
D-na expert G. I. C. a elucidat problema și prin explicațiile aduse în instanța de judecată la termenul din data de 16.10.2013, aceasta arătând că a ajuns la concluzia prezentată instanței întemeiat pe faptul că „înaintând în zidul interior M. spre A. am constatat că tencuiala era uscată și cărămida umedă, care este un indiciu cu privire la direcția din care vine apa. Nu am văzut urme de igrasie la peretele M. spre exterior. Părerea mea este că nu există nici o izolație între diferența de temelie supraînăltată și zidul M.”.
Prin urmare, instanța de fond a concluzionat corect, bazat pe punctul de vedere temeinic prezentat al expertei G., care se coroborează cu expertiza Ș., faptul că problemele legate de umezeală și igrasie apărute la proprietatea M. se datorează supraînălțării fundației de către reclamantă, a lipsei izolării acestei fundații supraînălțate, care permite pătrunderea apei în zidul pârâților, context în care nu se poate aprecia că refuzul acestora de a-și da acordul în vederea autorizării construcției în scopul intrării în legalitate ar fi abuziv, acțiunea fiind în mod corect respinsă.
În ceea ce privește declarațiile martorilor, cu privire la care apelanta a susținut că acestea nu au fost luate în considerare, tribunalul a apreciat faptul că, față de specificul obiectului cauzei, declarațiile martorilor au putut cel mult să reliefeze situația de fapt, iar nu să tranșeze cu privire la soluția în cauză, proba hotărâtoare neputând fi decât expertiza tehnică în construcții, fiind necesare cunoștințele de specialitate ale experților în construcții. Pe de altă parte, a reținut tribunalul faptul că nereținerea declarațiilor martorilor nu a prejudiciat apelanta câtă vreme această probă nu a putut determina o altă soluție, martorii arătând, contrar celor susținute de apelantă, că problemele la imobil au apărut mai demult, iar nu în anul 2011, T. Hildica (f. 420 fond), audiată la solicitarea reclamantei arătând că încă din momentul în care s-a început ridicarea casei de reclamantă, pârâta a invocat că au apărut probleme cu umezeala, scoțând covoarele la uscat, martora M. M. (f. 421 fond), audiată tot la solicitarea reclamantei, arătând că situația dintre părți era conflictuală dinainte de a se ridica partea de sus a casei, că la familia A. este, de asemenea, igrasie, fiica acesteia fiind bolnavă de astm, martora V. A. audiată la solicitarea pârâților (f. 422 fond) declarând că după ce vecinii au construit în 2001, la un an familia M. a trebuit să arunce parchetul din casă, acesta fiind mucegăit, au scos mobila și covoarele.
Prin urmare, martorii nu au reliefat o altă situație de fapt decât cea care a fost avută în vedere de judecătorie la pronunțarea soluției în cauză, întreg probatoriul administrat fiind avut în vedere și valorificat de prima instanță.
În recursul declarat împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Iași, reclamanta a încadrat motivele în art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, formulând următoarele critici:
- în considerentele hotărârii judecătorești nu se menționează nici un text de lege care să fi stat la baza soluției pronunțate. Se susține că instanța de apel trebuia să verifice situația de fapt și aplicarea legii de prima instanță, ceea ce nu a făcut sub aspectul răspunderii civile delictuale (art. 998- art. 999 Cod civil) și al răspunderii civile contractuale (art. 1336 pct. 1 și art. 1337 Cod civil) reținând greșit incidența art. 480 Cod procedură civilă;
- recurenta contestă reținerea eronată a raportului de cauzalitate dintre supraînălțarea fundației și apariția igrasiei la casa M. prin înlăturarea totală a expertizelor D. și B., a documentației tehnice întocmite de Primărie și depoziția martorului C. A..
În dezvoltarea motivului de recurs sunt analizate și interpretate probele administrate, se impută instanței de apel omisiunea de a se pronunța asupra modalității nelegale în care s-a realizat construcția pârâților, imposibilitatea realizării remediului practic prin executarea de drenuri pe ambele proprietăți, că reclamanta nu poate fi obligată să comită aceleași greșeli ca intimații, fiind nevoită să-și modifice propria construcție.
Invocă recurenta obligația de garanție a vânzătorului, casa construită de pârâți nu respectă autorizația de construcție din 1995, că prejudiciul său se datorează în exclusivitate intimaților, încălcarea Legii nr. 50/1991 și Legii nr. 10/1995, fiind singura care a respectat legea.
Pârâta M. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.
Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că situația de fapt stabilită în primă instanță și păstrată în apel are corespondent în probele administrate.
Tribunalul a soluționat ca instanță de control judiciar calea de atac exercitată de reclamantă în limitele învestirii prin criticile formulate și a dispozițiilor art. 294 și art. 295 Cod procedură civilă, stabilirea situația de fapt și aplicarea legii de prima instanță.
Efectul devolutiv al apelului este limitat la obiectul cererii de chemare în judecată, ce constă în obligarea pârâților M. de a-și da acordul necesar autorizării proiectului de modificare a autorizației de construire prevăzut de Legea nr. 50/1991 și capetele accesorii, daune cominatorii, daune materiale și morale. De asemenea a temeiului de drept al cererii, art. 1073 Cod civil, motivată pentru daune pe art. 998-999 cod civil (răspundere civilă delictuală) și art. 1336, art. 1337 și art. 1352 Cod civil – garanția de evicțiune.
Însă prin declarația de apel nu s-a invocat, în concret, încălcarea normelor de drept material, ci doar analiza și interpretarea probelor, a concluziilor raportului de expertiză tehnică însușit de instanța de prim grad. Controlul judiciar al situației de fapt fiind limitat la criticile formulate, tribunalul nu a avut obligația de a analiza în ce măsură pârâții au încălcat autorizația lor de construire, nefiind obiect al judecății, fiind stabilit și necontestat că nici una din părți nu le-a respectat.
Față de capătul principal de cerere, instanța trebuiau să stabilească dacă refuzul pârâților este justificat sau nu, sarcina probei revenind reclamantei. Soluția dată în acest capăt de cerere fiind aceea care impune soluția și în celelalte.
Acordul vecinilor adiacenți s-a solicitat reclamantei prin Certificatul de urbanism nr. 4185/03.11.2010 emis de Primăria Municipiului Iași ca document în vederea emiterii autorizației de modificare a proiectului – clădire în curs de construire, la Autorizația de Construcție nr. 550/1995 ce se emite conform Legii nr. 50/1991, pe baza documentației tehnice (DT) și avizelor prevăzute de lege și impuse prin certificatul de urbanism.
Din ansamblul probator administrat în cauză, instanțele, în etapele procesuale anterioare, au reținut că refuzul pârâților de a-și da acordul la executarea lucrărilor așa cum le-a efectuat partea, pentru finalizarea cărora și .-a cerut este justificat de însăși conduita reclamantei. S-a constatat că pârâții, prin modalitatea în care a acționat reclamanta, sunt prejudiciați în dreptul lor de proprietate, că refuzul acestora nu poate fi considerat un abuz de drept și o faptă ilicită care să le atragă răspunderea civilă delictuală. De asemenea că cererea reclamantei depășește limitele obligației de garanție, vizând lucrări pe care le-a executat fără autorizație, ulterior anului 2001 și asupra cărora nu s-a convenit la data vânzării prin contractul autentificat sub nr. 2600/13.07.1997.
În soluționarea recursului și a motivelor încadrate în art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, Curtea trebuie să aibă în vedre că este o cale extraordinară de atac în care casarea sau modificarea hotărârii se poate cere numai pentru motive de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de lege (art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă). Aspectele invocate în declarație privind analiza și interpretarea probelor, înlăturarea sau reținerea unor mijloace de probă, forța probantă a acestora vizează stabilirea situației de fapt, deci temeinicia hotărârii, ce exced controlului judiciar al instanței de recurs. Curtea reține ca neîntemeiate criticile formulate așa cum au fost încadrate în drept de parte.
Decizia atacată, redactată conform art. 261 Cod procedură civilă, cuprinde considerentele în darea soluției ce prevăd controlul judiciar. Indicarea greșită a art. 480 Cod procedură civilă constituie evident o eroare materială, procesul fiind pornit la 14.09.2011, sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865, ce conform art. 281 Cod procedură civilă poate fi îndreptată și nu se sancționează cu nulitatea hotărârii (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă), încălcarea dispozițiilor procesuale nefiind invocată ca motiv de recurs.
Hotărârea instanței de apel, concisă și sintetică, răspunde exigențelor procedurale, cuprinde motivele pe care se sprijină, ce nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, critica încadrată în art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nefiind întemeiată.
În conformitate cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea unei hotărâri se poate dispune când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Cu alte cuvinte invocând acest motiv, recurenta a avut în vedere interpretarea greșită a textelor invocate ca temei de drept, dar și calificarea greșită a faptelor, în raport de exigența acestora, care față de hotărârile pronunțate de cele două instanțe nu pot fi primite, întrucât acestea au soluționat corect acțiunea.
Invocarea în declarația de recurs doar a Legii nr. 50/1991 și a Legii nr. 10/1995, fără a se arăta în concret în ce constă încălcarea legii și a se formula critici sub acest aspect în apel nu poate fi reținut ca motiv întemeiat.
Pe de altă parte, conform art. 1073 Cod civil de la 1865, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației sale și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, în speță, a substitui prin instanță acordul pârâților-vecini pentru obținerea autorizației.
În cauză s-a dovedit că refuzul este justificat de conduita ilicită a reclamantei, care a executat lucrări la imobil fără autorizație și prin vătămarea proprietății pârâților, situație în care nu poate beneficia de protecția legii.
Așa cum corect s-a reținut de prima instanță și s-a păstrat în hotărârea instanței de apel, nefiind legal învestită printr-o cerere reconvențională ori prin alte capete din acțiune, pentru a stabilit dacă și în ce măsură pârâții au respectat autorizația de construcție ce li s-a emis nu este supus judecății în prezenta cauză și nu impune reținerea refuzului ca nejustificat. În consecință, tribunalul nu trebuia să se pronunțe asupra criticilor formulate sub acest aspect și nici instanța de recurs, ce nu este legal învestită.
Dintr-un alt punct de vedere, legătura cauzală între degradarea locuinței pârâților prin lucrările executate de reclamantă ce au stat la baza „refuzului acordului pentru autorizarea acestora” s-a dovedit prin proba științifică. Mai mult, expertiza a propus și soluții tehnice asupra cărora părțile au drept de opțiune.
Aspectele invocate de reclamantă privind imposibilitatea sa de a respecta proiectul inițial din motive ce ar fi imputabile pârâților nu s-a probat și nu nasc pentru aceștia din urmă obligația de a-și da acordul.
Fiecare parte în proces trebuie să beneficieze de respectarea și protecția dreptului său de proprietate, în limitele și modalitatea stabilite prin lege, nefiind absolut, dar numai prin respectarea dreptului celeilalte.
Tribunalul nu a avut obligația de a analiza punctual condițiile răspunderii civile delictuale (faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate) și contractuale, deoarece s-a constatat că refuzul pârâților este justificat și deci nu poate fi reținut ca o faptă ilicită. De asemenea că avizul s-a solicitat pentru lucrări ce nu existau la data transferului dreptului de proprietate, executate de reclamantă, asupra cărora părțile contractante nu au convenit și care depășesc garanția de evicțiune a vânzătorului.
Pentru considerentele expuse, Curtea reține că tribunalul nu a încălcat dispozițiile legale în materie, normele de drept material și procesual incidente în cauză și, conform art. 312 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de A. C. M. împotriva deciziei civile nr. 875 din 06.11.2014 a Tribunalului Iași, Secția I civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 04.03.2015.
Președinte, C. A. | Judecător, V. O. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: C.S.V.
Tehnoredactat: P.A.M.
2 exemplare/20.03.2015
Tribunalul Iași: M. M.
Diuță T. A. M.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 445/2015. Curtea de... | Strămutare. Sentința nr. 49/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
