Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 666/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 666/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 666/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 666/2015
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător G. P.
Judecător C. P.
Grefier A.-M. P.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de recurenta S. D. în contradictoriu cu intimatul S. I. M., împotriva deciziei civile nr. 840 din 04.11.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 20.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 27.10.2015, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 03.11.2015, când față de lipsa unuia dintre membrii completului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 4829/2013, Judecatoria Iași a admis in parte cererea formulată de reclamanta S. D. în contradictoriu cu pârâtul S. I. M..
A fost admisa cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant S. I. M..
S-a constatat ca părțile au dobândit in timpul căsătoriei, cu o cota de contributie egala, urmatoarele bunuri:
- apartament situat in Iași, ., ..A, ., in valoare de 191.544,55 lei
- casa de locuit, situata in . de 54. 378,22 lei
- teren in suprafața de 2300 mp, in ., . valoare de 80.435,31 lei
- autoturism marca Renault Symbol, in valoare de 16. 000 lei.
Valoarea totala a masei bunurilor comune este de 342. 358,08 lei.
A fost respinsa, ca neintemeiata, cererea reclamantei de constatare a unui drept de creanță in cuantum de 30.000 lei
S- a dispus iesirea din indiviziune si s-au atribuit reclamantei toate bunurile imobile si mobile.
A fost obligata reclamanta la plata sumei de 161.790,04 lei, in favoarea pârâtului, cu titlu de sulta.
Au fost respinse, ca neintemeiate, pretențiile reclamantei, precizate in capetele de cerere 4 si 6.
Au fost compensate, in totalitate, cheltuielile de judecata.
Pentru a hotărî astfel, instanta de fond a reținut ca S. D. a chemat in judecâta pe paratul S. I. M. pentru ca instanța sa dispuna impărțirea bunurilor comune dobândite de părți in timpul căsătoriei, in cote egale, atribuirea bunurilor către reclamanta, cu obligarea acesteia la plata unei sulte, obligarea paratului la plata sumei de 27.500 euro, dobanzi de 6.187 euro, si suma de 3.500 lei, reprezentand împrumuturi către parat.
Reclamanta a mai solicitat obligarea paratului la plata sumei de 30.000 lei, reprezentand 1/2 din cheltuielile de intretinere, administrare conservare si imbunatatiri aduse celor doua imobile prin contributia sa exclusiva; obligarea paratului la plata sumei de 1.000 lei, reprezentand împrumuturile personale ale acestuia de la persoane fizice, achitate de către aceasta.
In motivare, a aratat reclamanta ca, prin sentinta civila nr.2088/2011, pronuntata de Judecâtoria Iași, s-a desfăcut casatoria părților, la data de 28.01.2011.
Părțile au contribuit in mod egal la dobandirea bunurilor comune, cu exceptia terenului pe care este edificata casa, teren care a reprezentat o liberalitate exclusiva a parintilor reclamantei.
Ambele părți au realizat venituri in timpul căsătoriei, insa paratul, incepand cu anul 2007, a inregistrat pierderi la societatea comerciala la care era actionar, iar S. D. l - a împrumutat pe acesta in scopul redresarii financiare a societatii, cu suma de 27.500 euro, bani apărținand mamei reclamantei, obținuți din vânzarea unui imobil al acesteia, iar ulterior i-a mai împrumutat si suma de 17. 500 euro.
La data la care paratul a parasit domiciliul comun existau o . datorii ale familiei, de 51. 500 lei, nascute anterior separarii in fapt, iar paratul a manifestat un dezinteres total fata de aceste obligatii financiare.
Legal citat, paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala prin care a aratat ca recunoaște bunurile indicate in actiune ca fiind comune, insa nu este de acord cu plata sumelor de bani indicate la punctul 4 din petit.
A mai aratat paratul ca nu exista datorii la intretinere, iar prin precizari a solicitat si partajarea terenului din satul P., afirmand ca este bun comun.
Instanța a retinut ca părțile s-au casatorit la data de 10 februarie 1976, iar prin sentinta civila nr. 2088/28 Ianuarie 2011 pronuntata de Judecatoria Iași, s-a dispus in mod irevocabil desfacerea căsătoriei părților.
Cu privire la regimul matrimonial, instanța a reținut ca, in cauza, sunt aplicabile dispozitiile referitoare la regimul matrimonial al comunitatii legale de bunuri, reglementat in Cartea a II a, capitolul VI, sectiunea a 2 a din Noul Cod Civil.
Potrivit dispozitiilor art.320 din Noul Cod Civil, în caz de încetare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin buna învoială, sau, în caz de neînțelegere, pe cale judiciară.
Art.339 din Noul cod civil statueaza ca bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților, iar, potrivit art. 343, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.
Astfel, în temeiul prezumției relative de comunitate, instituita de către legiuitor in art. 357 al 2 din Noul Cod Civil, oricare bun dobândit in timpul căsătoriei de oricare dintre soți, se consideră comun, câtă vreme nu se face dovada că este propriu, respectiv că se încadrează într-una din categoriile prevăzute de art.340 Noul Cod Civil .
Din probele administrate in cauza - înscrisuri, declaratii si interogatorii - a rezultat ca, au fost dobândite in timpul căsătoriei si, ca atare, sunt bunuri comune, bunurile in privinta carora ambele părți au cazut de acord in ceea ce privește existenta acestora, respectiv apartamentul situat in Iași, ., ..A, .; casa de locuit situata in .; autoturismul marca Renault Symbol.
Valoarea de circulație a bunurilor imobile a fost stabilita prin expertiza, astfel: apartament in valoare de 191.544,55 lei (fila 116) si casa de locuit in valoare de 54. 378,22 lei (fila 116).
Cat privește autoturismul marca Renault Symbol, reclamanta a indicat o valoare de 16.000 lei (fila 28), pe care paratul nu a contestat-o.
Părțile nu au fost de acord asupra includerii in pasa partajabila a imobilului, teren, reclamanta neindicandu-l in masa partajabila, cu motivarea ca este bun propriu, dar fara a solicita constatarea calitatii de bun propriu, iar paratul l-a indicat drept bun comun.
Instanța a retinut, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2026 din 29.04.1996, ca terenul, in suprafața de 2300 mp, din . cumparat in timpul căsătoriei de către ambii soți, existand prezumția de comunitate.
Instanța nu a putut avea in vedere declaratia autentificata sub nr.351 din 25.07.2012 din care rezulta ca tatal reclamantei a inteles sa doneze doar reclamantei suma de bani pentru achizitionarea terenului, apreciind ca aceasta este o declaratie intocmita pro causa, la data de 25 iulie 2012, la mai bine de 16 ani de la incheierea contractului de vânzare-cumpărare, in anul 1996.
Chiar si in situația in care suma de bani pentru achizitionarea terenului ar fi provenit exclusiv din patrimoniul parintilor reclamantei, acest aspect nu poate da caracter de bun propriu terenului, ci poate avea influenta asupra cotei de contributie a soților, insa, in prezenta cauza, reclamanta a solicitat cota de contributie de 50%.
Pentru toate aceste motive, reținând ca terenul in suprafața de 2300 mp din . in timpul căsătoriei părților, in temeiul dispozitiilor art. 357 al 2 din Noul Cod Civil, acesta este bun comun, iar reclamanta nu a făcut dovada contrara a caracterului propriu, potrivit art.340 din Noul Cod Civil.
Valoarea de circulație a acestui apartament, astfel cum a fost stabilita prin expertiza, este de 72.450 lei (fila 145), insa, având in vedere obiectiunile părților privind reținerea unui coeficient de depreciere de 0,9, ca urmare a promovării prezentului partaj, instanța, reținând ca nu este incidenta, in cauza, aplicarea acestui coeficient, l - a eliminat, rezultand astfel o valoare de circulație a imobilului de 80.435,31 lei.
Cat privește creanța de ½ din suma de 30.000 lei, reprezentand datoriile familiei si îmbunătățirile aduse de reclamanta la cele doua imobile, instanța a retinut, pe de o parte, ca desi in petit s-a solicitat suma de 30. 000 lei, in motivare, la punctele 2 si 3, s - a detaliat o suma de 51. 500 lei (pct.2) si 4.500 lei (pct.3), reclamanta concluzionand ca paratul datoreaza suma de 25.750 lei, iar, pe de alta parte, reclamanta a aratat ca a achitat aceste datorii dupa data separarii in fapt a soților, insa, pana la momentul pronunțării irevocabile a hotararii de divort, comunitatea de bunuri nu inceteaza.
Astfel, pe langa faptul ca insasi reclamanta nu a putut indica in mod coerent un cuantum al datoriilor comune si ce reprezintă acestea, reținând ca in concluziile pe fondul cauzei adauga si alte sume care nu au făcut obiectul dosarului (cheltuieli ale paratului pentru executor), pe de alta parte, nici nu le-a dovedit si nu exista dovada ca ele au fost stinse din fondurile proprii ale reclamantei, astfel ca paratul sa poata fi obligat la plata a 1/2 din acestea, astfel ca a fost respinsa cererea de constatare a unui drept de creanță.
Instanța a constatat ca valoarea totala a masei partajabile este de 342.358,08 lei.
C. prezumat egală a soților la dobândirea bunurilor comune nu a fost contestată în proces, astfel încât ea a fost reținută ca atare.
Instanța a atribuit reclamantei toate bunurile imobile si mobile, astfel cum părțile au solicitat (fila 50) si, pentru egalizarea valorica a loturilor, a fost obligata reclamanta la plata, către parat, a sumei de de 161.790,04 lei, cu titlu de sulta.
Cat privește suma de 37.250 lei, indicata in concluziile pe fondul cauzei (de asemenea, o alta suma decât cea indicata in petitul cererii, la punctul 4), instanța a retinut ca aceasta reprezintă un împrumut din banii obținuți de mama reclamantei din vânzarea unui teren, insusi paratul recunoscand suma de 27 500 euro, precum si obligația de restituire (in răspunsul la întrebarea 4-fila 78), insa s-a apreciat ca paratul nu poate fi obligat fata de reclamanta la restituirea acestei sumei, cata vreme ambele părți au recunoscut ca titularul banilor este mama reclamantei, aceasta din urma acționând in calitate de mandatar.
Eventualele pretenții ale mamei reclamantei împotriva paratului pot fi valorificate pe cale separata, instanța reținând ca, in prezenta cauza, reclamanta nu a făcut dovada ca, in nume propriu si din fonduri proprii, a împrumutat pe parat, in sarcina acestuia neexistand obligația de restituire a vreunui împrumut către reclamanta.
Cat privește situația împrumuturilor de 1.000 lei, luate de parat de la numiții O. I. si G. M. si solicitate de reclamanta, la punctul 6 din petit, instanța a retinut ca aceste împrumuturi au fost efectuate de parat, prezumandu-se a fi datorii proprii, ele fiind restituite de către reclamanta, pentru parat, in luna martie 2009 (fila 260, 261), insa aceasta nu a dovedit ca debitul a fost achitat din fondurile sale proprii, cata vreme, in anul 2009, comunitatea de bunuri subzista, ea încetând abia la data de 28.01.2011.
In temeiul art.276 din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată au fost suportate de părți conform cotelor de contribuție reținute, fiin compensate in totalitate
Tribunalului Iași, prin decizia civila nr. 840/2014 din 04.11.2014, a respins apelul formulat de reclamanta S. D. si a păstrat sentința civila nr. 4829/27.03.2013 pronunțată de Judecătoria Iași .
Pronuntand aceasta decizie, tribunalul a retinut ca sustinerea privind greșita aplicare a dispozițiilor Noului Cod Civil regimului comunității de bunuri este întemeiată, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Codului Familiei, având în vedere că atât dobândirea comunității de bunuri, cât și încetarea sa a avut loc sub imperiul acestuia.
Însă, având în vedere că în Noul Cod Civil dispozițiile privind regimul matrimonial legal sunt identice cu cele privind comunitatea de bunuri a soților din Codul Familiei, fiind vorba de o preluare a dispozițiilor din reglementarea anterioară, indicarea textelor din Noul Cod Civil nu atrage nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
A constatat tribunalul ca instanța de fond a stabilit în mod corect masa de împărțit.
În conformitate cu dispozițiile art. 30 din Codul Familiei, bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
Art. 31 din Codul Familiei determină limitativ categoriile de bunuri ale fiecărui soț. În temeiul acestor dispoziții legale, un bun este comun dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: este dobândit de oricare dintre soți în timpul căsătoriei și nu face parte din categoria de bunuri pe care legea le consideră bunuri proprii.
Suprafața de 2300 m.p. teren din satul P., . dobândită de părți prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2026 din 29.04.1996, dată situată în timpul căsătoriei părților, astfel încât beneficiază de prezumția de comunitate.
Chiar dacă s-ar reține că bunul a fost achiziționat cu banii proprii ai recurentei, această împrejurare nu este de natură a schimba calitatea de bun comun al terenului, ci, eventual, ar fi avută în vedere la stabilirea unei cote de contribuție majorate în favoarea soțului care a avut o contribuție mai mare la dobândirea lui.
În cauza de față, reclamanta nu a solicitat stabilirea unei cote majorate la dobândirea bunurilor comune.
Tribunalul a apreciat ca instanța de fond a reținut, în mod corect, că reclamanta pârâtă nu a contestat, printr-o cerere expresă, calitatea de bun comun a terenului în litigiu, după ce acesta a fost indicat ca făcând parte din masa de împărțit, de către pârâtul reclamant, prin cererea reconvențională.
Cu toate acestea, instanța a analizat natura juridică a bunului și l-a inclus în mod corect în masa de împărțit, singura diferență ce ar fi intervenit, în cazul în care exista o cerere a reclamantei privind constatarea calității de bun comun, ar fi fost că în hotărâre s-ar fi dispus respingerea acestei cereri.
Valoarea apartamentului a fost stabilită prin expertiză tehnică evaluatoare, expertul având în vedere factorii pozitivi și negativi ce influențează această valoare, astfel încât motivul de apel prind valoarea prea mare a imobilului a fost apreciat ca nefondat.
Coeficienții negativi de individualizare trebuie reținuți în strânsă legătură cu cei pozitivi, ceea ce expertul a făcut în lucrarea de evaluare a apartamentului inclus în masa de împărțit.
De altfel, instanța de fond nu a eliminat coeficientul de 0,9 din valoarea apartamentului, ci din cea a terenului, în suprafață de 2300 m.p.
Astfel, prin expertiza evaluatorie întocmită de expert C. O., s-a stabilit valoarea de circulație a apartamentului la suma de 191.544,55 lei( fila 116 dosar fond), valoare care se regăsește în dispozitivul sentinței apelate.
La stabilirea acestei valori, expertul a avut în vedere doar două criterii negative: pentru finisaje la fațada prost întreținută și pentru clădiri situate în zone periferice ale localității, fiecare de – 5%, criterii ce au fost menținute de instanța de fond.
Coeficientul negativ de 0,9% pentru” situația litigioasă” a fost aplicat de expert doar în ceea ce privește valoarea terenului ( fila145 dosar fond) și a fost, în mod correct, înlăturat de instanța de fond, având în vedere că procesul de partaj nu are ca efect scăderea valorii de circulație a bunului și, pe de altă parte, acest coeficient negativ de corecție nu s-a aplicat de expert și celorlalte două bunuri imobile aflate în masa de împărțit.
A retinut tribunalul ca, in mod correct, s-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 27.500 lei, reprezentând ½ din cheltuielile de întreținere, administrare, conservare și îmbunătățiri aduse celor două imobile prin contribuția exclusivă a apelantei.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că toate cheltuielile precizate de reclamanta – pârâtă au fost făcute în perioada despărțirii în fapt a soților, însă anterior desfacerii căsătoriei prin divorț.
Până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de desfacere a căsătoriei, comunitatea de bunuri a soților a continuat să existe, iar o contribuție exclusivă a reclamantei la cheltuielile de întreținere, administrare și conservare a bunurilor comune ar fi putut fi avută în vedere de instanță doar la stabilirea unei cote majorate, în favoarea acesteia, la dobândirea bunurilor comune, cerere cu care instanța de fond nu a fost investită.
S – a apreciat ca aceeasi este si situația împrumutului de 1000 lei contractat de pârât și achitat de reclamantă în anul 2009, în perioada în care subzista comunitatea de bunuri.
Tot astfel, tribunalul a retinut ca nici critica privind greșita respingere a cererii privind obligarea pârâtului la restituirea sumei de 27.500 Euro și a dobânzilor aferente, de 6187 Euro, reprezentând împrumut acordat pârâtului de către reclamantă din banii mamei sale, pe care îi administra, nu este fondată.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, reclamanta a acționat doar în calitate de mandatară a mamei sale, nu în nume propriu, astfel încât nu are calitatea de a solicita, în nume propriu, restituirea sumelor împrumutate.
S. D. a declarat recurs, considerând că sentința tribunalului este nelegală si netemeinică pentru motivele de modificare înscrise în art. 304 punctele 8, 9 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ea susține că soluția instanței cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea intimatului la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând 1/2 din cheltuielile de întreținere, administrare, conservare si îmbunătățiri aduse celor doua imobile prin contribuția sa exclusiva a fost pronunțat greșit, ca urmare a greșitei calificări juridice a naturii pretențiilor sale.
Acest drept de creanța reprezintă cheltuieli de întreținere si conservare a imobilului, precum si cheltuieli de întreținere a intimatului, incluzând si acele cheltuieli datorate asociației de proprietari, aferente utilităților si serviciilor de care a beneficiat familia .
Instanța de fond si cea de apel s-au raportat la data desfacerii căsătoriei, deși acesta părăsise domiciliul comun si încetase orice contact cu recurenta din martie 2009, aspect confirmat si de cererea de desfacere a căsătoriei formulata de către intimat si semnata de acesta.
Având in vedere natura juridica a acestor sume, consideră recurenta ca acestea se circumscriu categoriei drepturilor de creanța in contra intimatului si nu a contribuției la dobândirea bunurilor comune.
Susține recurenta că aceste cheltuieli au fost efectuate in contul intimatului, după dobândirea bunurilor comune, cu sume provenind exclusiv din veniturile personale ori din împrumuturi de la părinții săi ori de la prieteni, împrumuturi ce au fost sau trebuie restituite exclusiv de către ea.
In aceasta situație, apreciază recurenta ca instanța, ca urmare a calificării juridice expuse, nu a analizat temeinicia pretențiilor sale cu privire la acest drept de creanța.
In susținerea acestui capăt de cerere a administrat proba cu înscrisuri si proba testimoniala. Având in vedere relațiile specifice existente intre soți, legiuitorul a avut in vedere imposibilitatea morala a preconstituirii unor înscrisuri cu privire la faptele si actele juridice ce se nasc intre cei doi, permițând astfel administrarea oricărui mijloc de proba in dovedirea unei astfel de cereri,
Instanța nu a lecturat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, din care rezultă că, la data despărțirii in fapt dintre cei doi soți (19.03.2009), ce a coincis si cu părăsirea imobilului - domiciliu comun - de către intimat, existau o . datorii „de întreținere", dovedite cu o copie dupa lista cu datoriile fata de Asociația de proprietari, la nivelul lunii martie 2009.
Mai mult decât atât, S. D. afirmă că, prin înscrisuri, interogatoriul intimatului si proba testimoniala s -a dovedit faptul ca intimatul nu a mai beneficiat de salariu începând cu anul 2007, perioada in care nu a contribuit in niciun fel la cheltuielile comune ale familiei.
De altfel, in cadrul dosarului nr. 8173/2007 aflat pe rolul Tribunalului Iași, in care se desfășoară procedura insolvenței societății ., intimatul figurează în lista creditorilor (poziția 135), în calitate de creditor, pentru drepturi salariale in cuantum de 105.232.67 lei, inca din data de 27.03.2008.
Aceasta este dovada faptului ca intimatul, anterior anului 2007, nu a mai beneficiat de drepturi salariale si nu a mai contribuit la cheltuielile familiei.
Susține recurenta că acesta este si motivul pentru care a fost determinata, la rugămințile intimatului, să împrumut diverse sume de bani pentru a asigura achitarea cheltuielilor pentru întreținerea familiei si a copilului minor la acea data, precum si a cheltuielilor de întreținere a imobilului (întreținerea datorata asociației de proprietari, cheltuieli necesare conservării imobilului).
Mai mult decât atât, a dovedit faptul ca acesta împrumuta sume de bani de la diferite persoane (prieteni, vecini), sume despre care ea nu a avut cunoștința si care nu au fost folosite la cheltuielile comune.
Consideră recurenta ca instanța a înlăturat cu prea multa ușurința înscrisurile si depoziția martorei O. M. prin care a dovedit faptul ca ea, încă din timpul căsătoriei, împrumuta sume de bani de la fam. Zalmanovici (a căror venituri, provenind din pensii, le administra) ori de la alți prieteni, pentru a asigura cheltuielile curente ale familiei, inclusiv ale intimatului.
Toate aceste acțiuni sunt firești . se sprijină reciproc in momente de criza (precum lipsa veniturilor intimatului in perioada 2007, pana in prezent), fara a fi contorizate ori consfințite prin înscrisuri, insa se impun a fi recunoscute in momentul in care intimatul propune soluționarea partajării bunurilor comune într-un mod foarte tranșant, aducând in discuție doar activul patrimoniului comun, nu si pasivul adunat de-a lungul timpului si lăsat in sarcina exclusiva a recurentei.
Instanța a înlăturat in totalitate ideea de datorii comune a foștilor soți, datorii care au fost dobândite exclusiv in perioada căsătoriei, datorii care au fost indicate ca si cheltuieli cu întreținerea gospodăriei.
Adresa nr.359/27.03.2008 comunicata de către . Tribunalului Iași in dosarul nr. 8173/2007 si semnata de către intimat, pe care acesta a ascuns-o si din care reiese faptul ca nu își primise drepturile salariale de peste doi ani, este dovada absoluta a relei-credințe a acestuia si a faptului ca toate susținerile sale cu privire la veniturile "consistente" de către a beneficiat, începând cu anul 2006 si pana la data desfacerii căsătoriei, sunt false si reflecta cinismul de care da dovada acesta atunci când solicita împărțirea activului masei de împărțit, fără a - și asuma partea sa de cheltuieli, achitate de către soție.
Astfel, prin înlăturarea acestor sume de bani care reprezintă o obligație . soți, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 29 Codul familiei, încălcare care creează o situație privilegiata intimatului, care primește doar beneficii in urma acestui partaj, fără sa-i fie antrenata vreo răspundere pentru pasiv.
De altfel, intimatul nu a produs nici măcar o proba care sa infirme susținerile recurentei, nefiind in măsura a dovedi in vreun fel veniturile sale in aceasta perioada. Simpla depunere a cărții de munca nu face dovada plații efective a veniturilor indicate in aceasta, cu atat mai mult cu cat societatea angajatoare intrase in procedura de insolvență, nefiind in măsura a-si plăti angajații.
Mai mult decât atât, deși parte din aceste cheltuieli si din îmbunătățirile aduse imobilelor au fost recunoscute de către intimat, prin întâmpinare si răspunsul la interogatoriu, instanța nu le-a avut in vedere, respingând in întregime acest capăt de cerere.
Creanța solicitata a fost dovedita prin probatoriul administrat, motiv pentru care recurenta solicita admiterea acestui capăt de cerere.
Consideră recurenta că instanța a respins capătul de cerere privind obligarea intimatului la plata sumei de 27.500 euro și a dobânzilor aferente, în cuantum de6.187 euro, motivat de faptul ca acest împrumut a fost făcut de recurentă, in calitate de mandatara a mamei sale, titulara de drept a sumelor in discuție, comportându-se ca un mandatar in cadrul împrumutului si nu ca un creditor.
Interpretarea dată de instanță acestui act juridic este una greșita, întrucât recurenta a probat faptul ca împrumutul către intimat a fost făcut fara știrea mamei sale, sumele de bani fiind introduse in societatea sa pentru a acoperi un deficit financiar.
Astfel, așa cum a precizat si probat, in calitate de titular al contului, recurenta și-a dat acordul, fara știința mamei sale, sa retragă suma de bani pe care o administra in numele acesteia, si a împrumutat-o intimatului sub promisiunea de a returna acești bani in scurt timp.
Intimatul a recunoscut împrumutul si nerestituirea acestuia prin răspunsurile la interogatoriu.
Mama recurentei a aflat despre acest împrumut după pronunțarea divorțului, in toata aceasta perioada S. D. achitându-i echivalentul dobânzii bancare pentru a nu cunoaște faptul ca a împrumutat banii.
In aceasta situație, se exclude posibilitatea să se fi comportat ca un mandatar atât timp cat titularul dreptului nu a avut cunoștința despre acest împrumut.
In aceasta situație, având in vedere faptul ca nu a existat un mandat de împrumut din partea mamei sale, recurenta consideră că este creditoare in cadrul acestui împrumut, fiind obligata la restituirea sumelor de bani către adevăratul titular al dreptului.
Având in vedere probatoriul administrat, apreciază recurenta ca acest capăt de cerere este întemeiat, motiv pentru care se impune admiterea sa.
Prin cererea de chemare in judecata, recurenta a invocat faptul ca suprafața de teren de 2,300 mp situați in . a fost achiziționata integral cu sume de bani ce au reprezentat o liberalitate din partea tatălui său pentru ea.
Instanța de apel a considerat ca nu a formulat o cerere proprie de stabilire a unei cote de contribuție majorate cu privire la acest bun, motiv pentru care apărările sale nu au putut fi avute in vedere.
Precizează recurenta ca, prin cererea de chemare in judecata, a indicat faptul ca prețul acestei suprafețe de teren a fost achitat integral cu sume de bani provenind de la tatăl său, sume de bani ce au provenit din vânzarea unui alt bun imobil aparținând acestuia.
Consideră ca o astfel de interpretare nu poate fi primita atât timp cat, încă de la data introducerii acțiunii, și-a exprimat poziția in mod expres cu privire la contribuția sa la dobândirea acestui imobil.
Daca instanța considera ca aceasta poziție îmbracă aspectul unei cereri reconvenționale se impunea, in virtutea rolului sau activ, calificarea cererii sale, urmând a se stabili daca aceasta reprezintă o apărare ori o cerere proprie.
Dovedirea acestei cereri a reprezentat unul dintre punctele centrale ale unui amplu probatoriu administrat in cauza, iar daca instanța a apreciat ca cererea sa era ambiguă se impunea ca aceasta sa solicite clarificări in acest sens. Niciun moment nu s-a adus in discuție o astfel de clarificare, iar probatoriul administrat pentru dovedirea calității de bun propriu al acestui imobil nu a fost cenzurat din acest motiv.
In aceasta situație, solicitarea recurentei in sensul mai sus arătat a fost clara, refuzul instanței de a analiza natura juridica a acestui bun fiind nejustificat.
Mai mult decât atât, dispozițiilor art.673 indice 5 din Codul de procedura civilă impuneau ca, in operațiunea de stabilire a naturii juridice a bunurilor supuse partajului, sa se stabilească daca aceasta suprafața de teren are calitate de bun propriu ori de bun comun.
Consideră recurenta că a dovedit, prin probatoriul administrat (înscrisuri, martori), proveniența sumelor de bani utilizate la cumpărarea acestei suprafețe de teren si intenția tatălui său de a o gratifica.
Instanța de fond a înlăturat declarația tatălui său, prin care acesta a confirmat faptul ca a achitat prețul suprafeței de teren in discuție si ca prin aceasta a dorit gratificarea sa, apreciind ca este o proba pro causa, si nu poate fi de natura a forma o opinie obiectiva judecătorului.
Consideră recurenta ca instanța a interpretat in mod eronat forța probanta a acestui înscris, neluând in considerație faptul ca tatăl său nu a fost o parte interesata in prezentul litigiu, iar declarația sa nu poate fi înlăturată cu atâta ușurința, fiind etichetata „pro causa".
In acest caz, martora O. M. audiata in cauza, a confirmat in mod indubitabil faptul ca suma de bani, achitata cu titlu de preț, la data achiziționării acestui teren a provenit de la tatăl său, aspect dovedit si prin înscrisuri si răspunsurile la interogatoriu ale paratului-reclamant.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză, însă a depus la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Criticile recurentei referitoare la gresita respingere a capătului de cerere referitor la obligarea intimatului la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând 1/2 din cheltuielile de întreținere, administrare, conservare si îmbunătățiri aduse celor doua imobile prin contribuția sa exclusiva, ca urmare a neincluderii acestor cheltuieli in categoria drepturilor de creanța in contra intimatului si a luarii lor in calcul la stabilirea contribuției la dobândirea bunurilor comune, nu pot fi primite de catre instanta de recurs.
In acest sens, Curtea observa ca instantele de fond si de apel au retinut in mod corect ca, la determinarea cotei - parti ce se cuvine fiecaruia dintre fostii soti, se are în vedere contributia sa la dobândirea si conservarea bunurilor comune.
Este adevărat că, potrivit art.29 din Codul familiei, sotii sunt obligati sa contribuie, in raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei.
Recurenta a sustinut ca suma de 30.000 lei reprezinta 1/2 din cheltuielile de întreținere si conservare a imobilului, de întreținere a copilului - minor la acea data – si a intimatului, incluzând si acele cheltuieli datorate asociației de proprietari, aferente utilităților si serviciilor de care a beneficiat familia.
Raportat la aceste sustineri rezulta ca aceste cheltuieli au caracterul unor datorii comune, fiind efectuate cu administrarea si conservarea bunurilor comune, precum si cu ocazia suportarii sarcinilor familiei.
Suma reprezentand datoria . un sot, dupa despartirea in fapt de celalalt, trebuie avuta in vedere la stabilirea contributiei sotilor la dobandirea bunurilor comune, o asemenea plata neconferind un drept de creanta a sotului care a efectuat – o fata de celalalt sot.
Imprejurarea ca unul dintre soti s-a sustras de la suportarea sarcinilor familiei, contrar textului mai sus menționat, iar aceste sarcini au fost suportate numai de catre celalat sot urmeaza a fi avuta in vedere la stabilirea cotei de contributie a acestora la dobandirea comunitatii de bunuri.
In prezenta cauza, recurenta, conform principiului disponibilitatii in procesul civil, nu a cerut, prin cererea de chemare in judecata, o cota de contributie majorata in raport cu intimatul, ci a solicitat o cota egala cu acesta.
Referirile recurentei la probele administrate in cauza si care ar dovedi creanta solicitata, lipsa veniturilor intimatului și împrumuturile efectuate de acesta de la diferite persoane fizice nu pot fi analizate de catre instanta de recurs deoarece aduc în discuție o problemă de netemeinicie a hotărârii atacate.
Astfel, recurenta critica aprecierea greșită a probatoriului, cu consecinta stabilirii eronate a situatiei de fapt de catre instantele de fond si de apel.
O atare critică nu poate face, însă, obiect de analiză în calea extraordinară de atac a recursului întrucât, față de actuala configurație a art.304 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt, pe care aceasta o constată.
Curtea noteaza ca si critica recurentei care vizeaza gresita respingere a capătului de cerere privind obligarea intimatului la plata sumei de 27.500 euro și a dobânzilor aferente, în cuantum de 6.187 euro, reprezentand împrumutul realizat de ea către intimat, din patrimonial mamei sale, dar fara știrea acesteia, nu este intemeiata.
Corect au retinut instantele anterioare ca paratul nu poate fi obligat fata de reclamanta la restituirea sumei de 27.500 euro și a dobânzilor aferente, cata vreme ambele părți au recunoscut ca titularul banilor este mama reclamantei.
Imprejurarea ca S. D. a depasit mandatul acordat de mama sa si a acordat intimatului sume de bani din contul acesteia nu legitimeaza cererea recurentei de a i se restitui aceste sume, care nu - i apartin.
Curtea va inlatura si sustinerea recurentei cu privire la calitatea de bun propriu a suprafetei de teren de 2300 mp, situata in ., care ar fi fost achiziționata, integral, cu sume de bani ce au reprezentat o liberalitate din partea tatălui său pentru ea.
Astfel, Curtea constata ca tribunalul a retinut corect imprejurarea ca S. D. nu a contestat, printr-o cerere expresă, calitatea de bun comun a terenului mai sus mentionat, după ce acesta a fost indicat ca făcând parte din masa de împărțit, de către pârâtul reclamant, prin cererea reconvențională.
Nu poate fi primita critica recurentei referitoare la lipsa rolului activ al instantei in calificarea cererii de chemare in judecata – prin care a indicat faptul ca prețul acestei suprafețe de teren a fost achitat integral cu sume de bani provenind de la tatăl său - ca reprezentand o apărare ori o cerere proprie.
Este adevărat că, potrivit art. 129 alin. 5 din Codul de procedura civila, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Rol activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece limitele procesului sunt determinate de reclamant, prin cererea de chemare in judecata, in care se precizeaza obiectul litigiului si persoana, care are calitatea de parat, instanța neputând să se substituie voinței părților.
Conform art.129 alin. final din Codul de procedură civilă, instanța este ținută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.
Judecătorul este obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime, raportat la cadrul procesual stabilit de reclamant, prin cererea de chemare in judecata si de parat, prin cererea reconventională.
Mai mult, tribunalul a retinut corect si imprejurarea ca, desi judecatoria nu a fost învestita de reclamanta recurenta cu o cerere de contestare a calitatii de bun comun a terenului de 2.300 mp, situata in ., aceasta a analizat natura juridică a bunului imobil și l-a inclus în masa de împărțit numai dupa ce a constatat ca acesta a fost achizitionat prin contributia .>
Astfel, judecătoria s - a raportat la susținerile recurentei din cererea de chemare în judecată, pe care le- a calificat, implicit, ca fiind apărări de fond și a stabilit natura juridică a terenului, de bun comun, dupa evaluarea atentă și detaliată a materialului probator administrat în cauză.
Criticile recurentei referitoare la dovedirea, prin probatoriul administrat (înscrisuri, martori), a provenienței sumelor de bani utilizate la cumpărarea acestei suprafețe de teren si a intenției tatălui său de a o gratifica nu pot fi analizate de catre instanta de recurs, deoarece si acestea vizeaza netemeinicia deciziei recurate si nu nelegalitatea sa.
Curtea a arătat deja că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 11 Cod procedură civilă care permitea exercitarea acestei căi de atac pentru netemeinicia hotărârii („casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronata a probelor administrate"), a fost abrogat prin art. 1 pct.112 din OUG nr. 138/2000, menirea instanței de recurs fiind aceea de a verifica modul în care instanța de apel a aplicat și interpretat legea în raportul juridic dedus judecății si nicidecum modul de interpretare a probelor de către instanța respectivă.
Față de cele ce preced, Curtea notează că motivele de recurs invocate de S. D. nu sunt incidente în prezenta cauză.
În consecință, în baza art. 312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de S. D. și se va menține decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S. D. împotriva deciziei civile nr. 840 din 4 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2015.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | Judecător, C. P. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat/Tehnoredactat: PG
Tehnoredactat: PAM
2 exemplare/9.12.2015
Tribunalul Iași: G. C., M. S.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 74/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
