Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 124/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 124/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 124/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 124/2015
Ședința publică de la 09 Februarie 2015
Completul compus din:
Președinte: CLAUDIA-ANTOANELA SUSANU
Judecător: A. G.
Judecător: G. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de A. E. împotriva deciziei civile nr. 241/2014 din 31 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă în contradictoriu cu intimata A. L., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că în termenul de amânare a pronunțării cauzei au fost depuse la dosar concluzii scrise din partea intimatei A. L..
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 02 februarie 2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și față de cererea de amânare a pronunțării cauzei formulată de apărătorul recurentului A. E., pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2754/15.10.2013 pronunțată de Judecătoria P., s-au dispus următoarele:
S-a admis, în parte, cererea promovata de reclamanta-pârâtă A. L. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant A. E..
S-a admis, în parte, cererea promovata de pârâtul-reclamant A. E. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. L..
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu cote egale de contribuție, de 50% fiecare, următoarele bunuri comune:
- o anexă bucătărie de vară situată în P., .. 86L, jud. Iași, identificată în raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit în cauză de expertul A. E., în valoare de 16.243,70 lei;
- o magazie șopron situată în P., .. 86L, jud. Iași, identificată în raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit în cauză de expertul A. E., în valoare de 1.320,10 lei;
- un beci situat în P., .. 86L, jud. Iași, identificat în raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit în cauză de expertul A. E., în valoare de 3.554,20 lei;
- suma de 80.114,40 lei, reprezentând echivalentul sumei de 18.000 euro, cu privire la care obligă pe reclamanta-pârâtă să o aducă la masa de împărțit;
- un autoturism Ford Galaxy 1,9 TDI, cu număr de înmatriculare_, în valoare de 16.952,42 lei;
- un autoturism Ford Focus, cu număr de înmatriculare_, în valoare de 15.082,95 lei;
- o remorcă specială (rulotă) marca Caravelair cu număr de înmatriculare_, în valoare de 1.666 lei;
- o remorcă auto marca Pongratz cu număr de înmatriculare_, în valoare de 1.224,41 lei;
- o barcă pneumatică marca Shtel (_ ) pentru 4 persoane, cu motor 6CP, 50 cmc, în valoare de 3.600 lei;
- o bibliotecă compusă din 4 corpuri în valoare de 1.600 lei;
- o canapea din catifea și 2 fotolii în valoare de 1.020 lei;
- o masă pentru 12 persoane în valoare de 550 lei;
- o masă fantezie TV în valoare de 340 lei;
- un DVD Sony în valoare de 350 lei;
- un covor persan cu figuri geometrice, 3/4 m în valoare de 500 lei;
- un set mobilier compus din pat matrimonial, saltea, 2 noptiere, un șifonier cu 4 uși și oglindă, o oglindă și o masă pentru cosmetice, în valoare de 2.660 lei;
- o masă pentru tv și birou în valoare de 150 lei;
- un covor persan cu fond albastru și motive florale 2/3 m, în valoare de 250 lei;
- un TV Beko color, diag. 55 cm, în valoare de 150 lei;
- un set mobilier bucătărie compus din 2 corpuri suspendate și 2 corpuri jos și mască chiuvetă, în valoare de 1.080 lei;
- o canapea maro cu cotiere cu 3 locuri în valoare de 1.000 lei;
- un colțar de bucătărie din 3 piese în valoare de 230 lei;
- un frigider Arctic 2001 în valoare de 830 lei;
- un tv Orion color în valoare de 300 lei;
- un aragaz Samus cu 4 ochiuri în valoare de 300 lei;
- o hotă albă în valoare de 270 lei;
- o masă cu blat în valoare de 150 lei;
- o măsuță fantezie pentru ceai/cafea, în valoare de 100 lei;
- un covor persan pe fond crem cu figuri geometrice, 3/3 m., în valoare de 360 lei;
- un dulap de baie cu oglindă în valoare de 180 lei;
- 2 bucăți mochetă, 0,50/1,50 m, în valoare de 150 lei;
- o mașină automată de spălat Electrolux în valoare de 830 lei;
- un boiler Aristone, 80L, în valoare de 520 lei;
- un birou, comodă cu 3 setare în valoare de 730 lei;
- un Tv. color LCD, dig. 26 cm, în valoare de 1.000 lei;
- un cuier pentru haine și pantofi în valoare de 310 lei;
- un covor persan pe fond crem și figuri geometrice, 3/3,5 m., în valoare de 470 lei;
- un dulap pentru haine compus din 2 corpuri, în valoare de 650 lei;
- o ladă frigorifică Arctic 280 l, în valoare de 850 lei;
- un pat, recamier maro cu saltea, în valoare de 400 lei;
- un cuier cu oglindă în valoare de 300 lei;
- un aragaz Metalica cu trei ochiuri în valoare de 350 lei;
- un laptop Acer 200 în valoare de 1100 lei;
- un telefon Nokia din anul 2005 în valoare de 500 lei.
Valoarea totală a masei bunurilor comune este de 162.438,18 lei.
S-a dispus lichidarea comunității de bunuri a parților după cum urmează:
A atribuit reclamantei-pârâte următoarele bunuri:
- suma de_,40 lei, reprezentând echivalentul sumei de 18.000 euro;
- un autoturism Ford Galaxy 1,9 TDI, cu număr de înmatriculare_, în valoare de 16.952,42 lei;
- o remorcă auto marca Pongratz cu număr de înmatriculare_, în valoare de 1.224,41 lei;
- un laptop Acer 200 în valoare de 1.100 lei;
- un telefon Nokia din anul 2005 în valoare de 500 lei.
Valoarea bunurilor atribuite reclamantei-pârâte este de 99.890,92 lei.
A atribuit pârâtului-reclamant următoarele bunuri:
- o anexă bucătărie de vară situată în P., .. 86L, jud. Iași, identificată în raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit în cauză de expertul A. E., în valoare de 16.243,70 lei;
- o magazie șopron situată în P., .. 86L, jud. Iași, identificată în raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit în cauză de expertul A. E., în valoare de 1.320,10 lei;
- un beci situat în P., .. 86L, jud. Iași, identificată în raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit în cauză de expertul A. E., în valoare de 3.554,20 lei;
- un autoturism Ford Focus, cu număr de înmatriculare_, în valoare de 15.082,95 lei;
- o remorcă specială (rulotă) marca Caravelair cu număr de înmatriculare_, în valoare de 1.666 lei;
- o barcă pneumatică marca Shtel (_ ) pentru 4 persoane, cu motor 6CP, 50cmc, în valoare de 3.600 lei;
- o bibliotecă compusă din 4 corpuri în valoare de 1.600 lei;
- o canapea din catifea și 2 fotolii în valoare de 1.020 lei;
- o masă pentru 12 persoane în valoare de 550 lei;
- o masă fantezie Tv în valoare de 340 lei;
- un DVD Sony în valoare de 350 lei;
- un covor persan cu figuri geometrice, 3/4 m în valoare de 500 lei;
- un set mobilier compus din pat matrimonial, saltea, 2 noptiere, un șifonier cu 4 uși și oglindă, o oglindă și o masă pentru cosmetice, în valoare de 2.660 lei;
- o masă pentru tv și birou în valoare de 150 lei;
- un covor persan cu fond albastru și motive florale 2/3 m, în valoare de 250 lei;
- un TV Beko color, diag. 55 cm, în valoare de 150 lei;
- un set mobilier bucătărie compus din 2 corpuri suspendate și 2 corpuri jos și mască chiuvetă, în valoare de 1080 lei;
- o canapea maro cu cotiere cu 3 locuri în valoare de 1.000 lei;
- un colțar de bucătărie din 3 piese în valoare de 230 lei;
- un frigider Arctic 2001 în valoare de 830 lei;
- un tv Orion color în valoare de 300 lei;
- un aragaz Samus cu 4 ochiuri în valoare de 300 lei;
- o hotă albă în valoare de 270 lei;
- o masă cu blat în valoare de 150 lei;
- o măsuță fantezie pentru ceai/cafea, în valoare de 100 lei;
- un covor persan pe fond crem cu figuri geometrice, 3/3 m., în valoare de 360 lei;
- un dulap de baie cu oglindă în valoare de 180 lei;
- 2 bucăți mochetă, 0,50/1,50 m, în valoare de 150 lei;
- o mașină automată de spălat Electrolux în valoare de 830 lei;
- un boiler Aristone, 80L, în valoare de 520 lei;
- un birou, comodă cu 3 setare în valoare de 730 lei;
- un Tv. color LCD, dig. 26 cm, în valoare de 1.000 lei;
- un cuier pentru haine și pantofi în valoare de 310 lei;
- un covor persan pe fond crem și figuri geometrice, 3/3,5 m., în valoare de 470 lei;
- un dulap pentru haine compus din 2 corpuri, în valoare de 650 lei;
- o ladă frigorifică Arctic 280 l, în valoare de 850 lei;
- un pat, recamier maro cu saltea, în valoare de 400 lei;
- un cuier cu oglindă în valoare de 300 lei;
- un aragaz Metalica cu trei ochiuri în valoare de 350 lei.
Valoarea bunurilor atribuite pârâtului-reclamant este de 62.547,26 lei.
A obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant suma de 18.671,83 lei cu titlu de sultă.
A compensat cheltuielile de judecată făcute de părți până la concurența sumei de 874,30 lei și a obligat pe pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 2.268,10 lei cu acest titlu.
A obligat reclamanta-pârâtă A. L. (CNP_) să restituie Statului Român suma de 15.230,43 lei primită cu titlu de ajutor public judiciar.
A obligat pe reclamanta-pârâtă și pe pârâtul-reclamant să plătească fiecare suma de câte 800 lei expertului G. A.-R. și suma de câte 730 lei expertului A. E., reprezentând diferențe de onorarii.
A obligat reclamanta-pârâtă să plătească expertului S. A.-C. suma de 863 lei reprezentând diferență de onorariu.
A obligat pârâtul-reclamant să plătească expertului N. I.-D. suma de 300 lei reprezentând diferență de onorariu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că părțile din cauza de față au fost căsătorite începând cu data de 12 iunie 1999, căsătoria dintre ele fiind desfăcută prin divorț prin sentința civilă nr. 2343/866/20.09.2012 dată de Judecătoria P., irevocabilă.
În timpul căsătoriei părțile au dobândit bunurile comune arătate în dispozitiv.
Nu rezultă în cauză ca părțile să fi dobândit și alte bunuri comune.
Reclamanta-pârâtă a susținut că ar mai fi dobândit în timpul căsătoriei și alte bunuri, împrejurare față de care se impune a fi făcute următoarele precizări.
Reclamanta-pârâtă, deși nu a solicitat și partajarea suprafeței de teren de 7.200 mp teren, a susținut prin întâmpinarea la cererea reconvențională că acesta ar fi bun comun, fiind bun dobândit în timpul perioadei de concubinaj, împrejurare față de care instanța apreciază că nu a fost investită cu un astfel de capăt de cerere în partajarea unei suprafețe de teren dobândite în timpul concubinajului, ce are un regim juridic diferit față de regimul matrimonial, aplicându-se regimul coproprietății pe cote părți. Reclamanta-pârâtă are posibilitatea de a solicita pe cale separată partajul bunurilor comune dobândite pe perioada concubinajului.
Cu privire la bunul imobil casă de locuit s-a reținut că acesta nu constituie bun comun, nefiind dobândit în timpul căsătoriei din următoarele considerente:
Autorizația de construire a fost eliberată anterior căsătoriei și tot înainte de căsătorie a început edificarea respectivei construcții de către pârâtul-reclamant, care avea achiziționate materiale de construcții anterior căsătoriei, cum rezultă din declarația martorului L. D.-I. și facturile fiscale și chitanțele depuse la dosar, pârâtul-reclamant având un apartament dobândit în timpul primei căsătorii pre care l-a înstrăinat împreună cu fosta soție prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7231/18.11.1997, revenindu-i la acea dată suma de 35.000 lei, cum chiar reclamanta-pârâtă a recunoscut în cuprinsul interogatoriului, sumă ce a fost folosită pentru achiziționarea de materiale și achiziționarea de bunuri. Toate acestea și prin prisma faptului că din raportul de expertiză întocmit în cauză în specialitatea construcții civile rezultă că respectiva construcție a fost realizată în anul 1998.
Chiar dacă ar rezulta că o parte din lucrările de finisaje, amenajări ar fi realizate în timpul căsătoriei, această împrejurare nu conferă reclamantei-pârâte un drept de proprietate (coproprietate) asupra respectivei construcții, ci cel mult un drept de creanță, or în prezenta cauză nu s-a solicitat acest lucru.
De menționat că declarația martorei B. C., în sensul că respectiva construcție a început în timpul căsătoriei, nu a putut fi reținută, dat fiind că nu s-a coroborat cu nici un alt mijloc de probă, iar datele menționate de aceasta sunt destul de imprecise, aceasta fiind în eroare inclusiv cu privire la data căsătoriei părților.
În ceea ce privește fântâna, în lipsa altor date și informații, instanța pe baza celor menționate în raportul de expertiză întocmit în cauză în specialitatea construcții civile, a reținut că a fost realizată în anul 1998, deci anterior căsătoriei părților și prin urmare nu constituie bun comun. Același lucru cu privire la gardul împrejmuitor, cu precizarea că din același raport de expertiză a rezultat că după desfacerea căsătoriei pârâtul a realizat o . lucrări de refacere a acestuia, nefiind lipsit de importanță în acest caz nici împrejurarea că pârâtul-reclamant este în acest moment proprietar exclusiv asupra terenului pe care se află amplasat gradul.
Cu privire la anexa bucătărie de vară, magazia, șopronul și beciul situate în P., .. 86L, jud. Iași, rezultă cu certitudine că acestea au fost realizate în timpul căsătoriei, din raportul de expertiză întocmit în cauză în specialitatea construcții civile, declarațiile martorilor audiați și nici pârâtul-reclamant nu a contestat acest lucru.
În privința activului societății constituite în timpul căsătoriei, raportat la cota de contribuție de 1/2 a fiecărui soț, cu privire la care reclamanta-pârâtă a solicitat aducerea la masa de împărțit, instanța a reținut că din statutul acestei societăți, ce reprezintă o entitate distinctă, cu personalitate juridică separată de a părților și patrimoniu propriu, rezultă că asociat unic este doar pârâtul-reclamant, reclamanta-pârâtă neavând nicio parte din capitalul social al acestei societăți, fiind statuat în practica judiciară și literatura de specialitate faptul că aportul în natură al unuia dintre soți primește același regim juridic ca al bunurilor înstrăinate, aplicându-se prezumția mandatului tacit în cazul bunurilor mobile, deoarece aducerea bunului ca aport constituie un act de dispoziție. Bunul adus ca aport devine proprietatea societății comerciale, iar părțile nu mai pot reclama pretenții asupra acestuia și prin urmare acest bun nu face parte din masa bunurilor comune.
Pârâtul-reclamant a susținut și el că mai există o . bunuri pe care reclamanta-pârâtă a omis să le includă în masa de împărțit.
În primul rând, asupra sumei de bani de 18.000 euro, cu privire la care pârâtul-reclamant a susținut că face parte din masa de împărțit, instanța a reținut că din raportul de expertiză contabilă rezultă că într-adevăr reclamanta-pârâtă a efectuat o . operațiuni bancare la finele anului 2011, când între părți existau neînțelegeri și erau separate în fapt, cu privire la această sumă, ce exista în alte conturi bancare încă din anii 2009 - 2010 (iar sume mai mici chiar anterior acestei perioade), iar la data de 13.12.2011 reclamanta-pârâtă a retras întreaga sumă de bani. Trebuie precizat că această sumă de bani face parte din masa bunurilor comune, în condițiile în care a fost dobândită în perioada căsătoriei și a fost retrasă în perioada în care între acestea existau neînțelegeri, condiții în care se apreciază că a fost însușită exclusiv de reclamanta-pârâtă, în interesul ei propriu, acesteia revenindu-i obligația de a proba că ar fi dat și pârâtului-reclamant o parte din această sumă, nefiind făcută această dovadă. Toate acestea coroborate cu împrejurarea că reclamanta-pârâtă nu a recunoscut că și-a însușit această sumă.
Cu privire la laptop și telefonul mobil, reclamanta-pârâtă a precizat în cadrul răspunsului la interogatoriu că au fost luate de ea la separarea în fapt, iar în privința bijuteriilor pretins a fi însușite de reclamanta-pârâtă la separarea în fapt a părților, nu s-a produs nicio dovadă a existenței acestora în patrimoniul părților.
Cu privire la celelalte bunuri mobile, existența acestora nu a fost contestată de părți.
Valoarea totala a masei bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, în aceste condiții, este de 162.438,18 lei.
Valoarea bunurilor comune dobândite de părți a fost stabilită pe baza raportului de expertiză efectuat în cauză, în specialitatea construcții civile și evaluare proprietăți imobiliare, raportului de expertiză în specialitatea evaluare bunuri mobile economice și raportului de expertiză în specialitatea tehnică auto cu precizarea că la stabilirea valorii bunului barcă cu motor s-a avut în vedere expertiza în specialitatea evaluare bunuri mobile economice întrucât conține date tehnice mai concrete și este și evaluarea motorului, din probele administrate rezultând că barca respectivă avea motor.
În ceea ce privește cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor ce formează masa bunurilor comune a părților, instanța a reținut că acestea au avut o contribuție egală, în cauză nefiind răsturnată pe bază de probe prezumția unei contribuții egale.
Ambele părți au susținut că au cote de contribuție majorate la dobândirea bunurilor comune, însă instanța a constatat că acestea au o contribuție egală în condițiile în care ambele au fost salariate și au realizat venituri pe care le-au folosit la dobândirea bunurilor comune și s-au implicat în activitatea societății comerciale.
Trebuie precizat că problema cotelor ce le revin părților ar fi trebuit analizată mai complet în situația în care s-ar fi constatat că și construcția casă este bun comun.
Potrivit disp. art. 355, alin. 1 NCC, la încetarea comunității aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial.
În raport de cele expuse, instanța constatând întemeiate, în parte, cererile de partajare a masei bunurilor comune promovate de părți, a urmat a le admite, a constata că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu cote egale de contribuție bunurile specificate mai sus, cu valorile respective.
S-a constatat că valoarea totală a masei bunurilor comune este de 162.438,18 lei.
D. fiind că potrivit disp. art. 1143, alin. 1 NCC, ce sunt de aplicare generală, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, moștenitorul putând cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar și atunci când există convenții sau clauze testamentare care prevăd altfel, instanța va dispune lichidarea comunității de bunuri a părților în conformitate cu prevederile art. 676 NCC, art. 673 indice 5, 673 indice 9 C. pr. civ., prin atribuirea tuturor bunurilor, construcții pârâtului-reclamant, dat fiind că acesta este proprietarul exclusiv al terenului pe care se află acestea și avându-se în vedere că între părți există neînțelegeri ce ar fi de natură a îngreuna conviețuirea părților în același imobil și ar fi de natură a da naștere la alte litigii între părți cu privire la folosința terenului aferent unor eventuale loturi.
Se vor atribui tot reclamantului-pârât și toate bunurile mobile comune, dat fiind că aceste bunuri au destinația de a dota și asigura funcționalitatea construcțiilor iar luarea lor și deplasarea în altă parte ar fi de natură a diminua valoarea lor, cu excepția un autoturismului Ford Galaxy 1,9 TDI, cu număr de înmatriculare_, remorcii auto marca Pongratz cu număr de înmatriculare_, în valoare de 1.224,41 lei, laptopului Acer 200 și telefonului Nokia, dat fiind că acestea au fost luate de reclamanta-pârâtă la separația părților în fapt și se află în posesia acesteia și se folosește de ele, părțile având mai multe autoturisme și remorci, fiind firesc ca fiecăruia să-i revină o parte din ele.
Reclamanta-pârâtă va fi obligată să aducă la masa de împărțit suma de 80.114,40 lei, reprezentând echivalentul sumei de_ euro și îi va fi atribuită la partaj, dat fiind că și-a însușit-o și s-a folosit de ea.
Inegalitatea valorică a loturilor urmează a fi compensată, conform art. 676, alin. 2, lit. a NCC, art. 673 indice 5 C. pr. civ., prin obligarea reclamantei-pârâte la plata către pârâtul-reclamant a sultei corespunzătoare cotei sale de contribuție.
D. fiind că prin încheierile date în camera de consiliu în prezenta cauză la datele de 17 mai 2012 și 22 iunie 2012 a fost acordat ajutor public judiciar reclamantei-pârâte în cuantum de 15.230,43 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii sale, în baza disp. art. 50, ind. 2 din OUG nr. 51/2008 instanța o va obliga pe aceasta să restituie Statului Român suma respectivă ce i-a fost acordată cu titlu de ajutor public judiciar, constatându-se că aceasta urmează a primi prin hotărârea ce se va da bunuri a căror valoare depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public judiciar acordat.
Când ne referim la valoare avem în vedere valoarea întregii mase de împărțit, în condițiile în care valoarea taxei judiciare de timbru a fost stabilită de asemenea în raport de această valoare, urmând ca pe cale separată reclamanta-pârâtă să rezolve și acest aspect în contra pârâtului-reclamant. De asemenea, acesta nu poate fi obligat la plata a 1/2 din valoarea ajutorului public judiciar, dat fiind că nu are nicio culpă în stabilirea mai mică a valorii masei de împărțit, atât ca urmare a bunurilor ce intră în componența masei de împărțit cât și valoarea propriu-zisă.
S-a dispus obligarea părților la plata diferențelor de onorarii către experți și s-au aplicat și disp. art. 274 și 276 C. pr. civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta-pârâtă Ceremuș (fostă A.) L..
Prin decizia civilă nr. 241/2014 din 31 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă a fost admis apelul, sentința civilă nr. 2754 din 15.10.2013 pronunțată de Judecătoria P. fiind schimbată în parte, respectiv:
S-a stabilit că sunt bunuri comune și casa de locuit situată în municipiul P., .. 86L, in valoare de 207.701,8 lei, gardul împrejmuitor în valoare de 6.228,3 lei, fântâna în valoare de 17.853,8 lei. Valoarea totală a masei partajabile este de 394.222,08 lei. Se cuvin fiecărei părți bunuri în valoare de 197.111,04 lei.
S-au atribuit pârâtului-reclamant și casa de locuit, gardul împrejmuitor și fântâna. Valoarea totală a bunurilor atribuite pârâtului-reclamant este de 294.477,36 lei.
A fost obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 97.366,32 lei, cu titlu de sultă. S-a înlăturat dispoziția instanței de fond, de obligare a reclamantei-pârâte la plata sultei către pârâtul-reclamant.
S-au schimbat obligațiile stabilite pentru părți privind plata diferențelor de onorariu expert astfel:
A fost obligată reclamanta-pârâtă să plătească cu titlu de diferență onorariu expert următoarele sume: 280 lei in contul d-lui expert A. E., 400 lei in contul d-lui expert G. A.-R., 131,5 lei în contul d-lui expert S. A.-C..
A fost obligat pârâtul-reclamant să plătească cu titlu de diferență onorarii expert următoarele sume: 880 lei in contul d-lui expert A. E., 800 lei in contul d-lui expert G. A.- R., 731,5 lei în contul d-lui expert S. A.-C..
S-a înlăturat mențiunea privind obligarea paratului-reclamant la plata sumei de 300 lei in contul d-nei expert N. I.-D.. S-au compensat cheltuielile de judecată efectuate in fața instanței de fond și pârâtul-reclamant a fost obligat să plătească reclamantei-pârâte suma de 8.315,8 lei cheltuieli de judecată rămase necompensate.
Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin deciziei.
A fost obligat intimatul să plătească statului suma de 4.678,47 lei (echivalentul ajutorului public judiciar de care a beneficiat apelanta in apel).
Au fost respinse cererile părților, de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește casa de locuit situată în mun. P., .. 86L, în valoare de 207.701,8 lei, gardul împrejmuitor în valoare de 6.228,3 lei și fântâna în valoare de 17.853,8 lei (valorile fiind stabilite prin expertiza întocmită în cauză de expert A. E. - f. 271 vol. I dosar fond), în mod greșit prima instanță nu le-a inclus în masa de partaj, ca urmare a unei aprecieri eronate a probatoriului.
Faptul că autorizația de construcție pentru casă a fost eliberată în data de 7.08.1998 nu echivalează cu construirea efectivă a imobilului începând cu această dată.
Trebuie remarcat că părțile s-au căsătorit la data de 12.06.1999 și niciunul dintre martori nu a precizat că în intervalul august 1998 - iunie 1999 s-ar fi construit casa.
Martorii audiați sunt inconsecvenți atunci când declară când s-a început construcția casei, ai intimatului precizând că momentul de început s-ar situa la nivelul anului 1997 - 1998 iar ai apelantei la nivelul anului 2001, însă cu privire la momentul finalizării aproape toți susțin că a avut loc după căsătorie.
Singurul martor al intimatului L. D. I. a declarat că s-a început construcția casei aproximativ în 1997 - 1998 și în 2 ani s-a finalizat, dar această declarație nu se coroborează cu nicio altă probă.
Astfel, declarația acestui martor nu se coroborează nici măcar cu declarația celuilalt martor al intimatului, numitul M. S., care a declarat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit o casă despre care crede că ar fi fost începută construcția înaintea căsătoriei și finalizată după încheierea acesteia.
Declarația martorului M. S. se coroborează mai degrabă cu declarațiile martorului apelantei, numitul S. D. D., care a susținut că s-a început construcția casei înainte de căsătorie și a fost finalizată aproximativ prin anul 2004 - 2005.
Expertiza de evaluare a imobilelor este nerelevantă în ceea ce privește dovedirea perioadei în care a fost realizată construcția casei. În acest sens, relevante sunt declarațiile martorilor, chiar dacă acestea sunt uneori inconsecvente. Faptul că la dosar există unele facturi pe numele intimatului, prin care dovedește că a achiziționat unele materiale de construcții (în speță ciment gri), nu dovedește și momentul începerii construcției și - ce este mai important - pe acela al terminării de ridicat al casei.
Aceste materiale conferă intimatului cel mult un drept de creanță, însă în cauză nu s-a solicitat acest lucru.
Prin urmare, din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză reiese faptul că atât casa cât și gardul și fântâna au fost construite în timpul căsătoriei, motiv pentru care se impune includerea lor în masa bunurilor de împărțit dobândite în timpul căsătoriei.
În ceea ce privește criticile apelantei, referitoare la neincluderea activului societății în masa de împărțit, tribunalul reține că acestea sunt neîntemeiate. Atât societatea Necman SRL cât și Classic AS SRL au fost constituite de intimat în anul 1995 și respectiv 1997, deci anterior căsătoriei.
Prima instanță a reținut în mod corect că bunurile aduse ca aport în societate devin proprietatea societății comerciale. Practica judiciară și literatura de specialitate stabilesc în mod unanim că patrimoniul societății este distinct de cel al soților, astfel încât activul societății nu poate face obiectul partajului de bunuri comune al soților cu ocazia divorțului.
Având în vedere că chioșcul situat în Piața Deal din P. reprezintă sediul societății ., astfel cum reiese din expertiza întocmită de expert N. I.D. (f. 15 vol. II dosar fond), este evident că face parte din activul societății și de asemenea nu poate face obiectul partajului de bunuri comune dintre foștii soți.
Referitor la suma de 18.000 euro inclusă în masa de partaj, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a procedat în această manieră, în condițiile în care titularul contului a fost însăși apelanta și nu societatea (fila 10 vol. II dosar fond - expertiza N.) și prin urmare această sumă nu constituia activ al societății.
Depozitul a fost deschis la data de 10.05.2007 și a fost lichidat la data de 13.12.2011 când s-a retras de către titular (în speță apelanta) suma de_,81 euro.
Chiar dacă cererea de divorț a fost introdusă abia la data de 02.04.2012 pe rolul instanței, însăși apelanta recunoaște în cererea inițială că neînțelegerile între soți au apărut aproximativ în anul 2009, iar separația în fapt s-a produs în toamna anului 2011. Faptul că ulterior încearcă să acrediteze ideea că abia în aprilie 2012 s-a produs separația nu reprezintă decât o încercare a acesteia de a contura o situație de fapt care să-i fie favorabilă.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că, în condițiile în care părțile s-au separat în fapt în toamna anului 2011 iar banii au fost retrași în decembrie 2011, este evident că apelanta nu i-a împărțit cu fostul soț, folosindu-i în interesul ei propriu, pentru o situație contrară acesteia revenindu-i obligația de a face dovada.
În condițiile în care în masa bunurilor de împărțit se impun a fi incluse casa, gardul și fântâna, tribunalul a reținut că valoarea totală a masei de împărțit este de 394.222,08 lei. C. de contribuție la dobândirea bunurilor fiind de 50%, astfel cum a reținut prima instanță, iar apelanta nu a criticat, tribunalul constată că fiecărei părți i se cuvin bunuri în valoare de 197.111,04 lei.
Ținând cont că toate construcțiile sunt edificate pe terenul proprietatea intimatului, cât și neînțelegerile permanente existente între părți, ce ar putea genera o situație conflictuală perpetuă, tribunalul față de prevederile art. 673 ind. 5 și art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă a atribuit intimatului casa, gardul și fântâna, pe lângă celelalte, astfel încât valoarea totală a bunurilor atribuite acestuia este de 294.477,36 lei.
În ceea ce privește inegalitatea valorică a loturilor, urmează a fi compensată potrivit art. 673 ind. 5 alin. 2 Cod procedură civilă și în consecință a fost obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 97.366,32 lei cu titlu de sultă.
Cu privire la obligația de restituire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 15.230,43 lei, pentru care i s-a admis cererea de ajutor public judiciar reclamantei pârâte, instanța de control judiciar reține că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în vigoare ale OUG nr. 51/2008.
Criticile apelantei cu privire la acest aspect nu reprezintă decât un mod subiectiv, partinic, de interpretare a dispozițiilor legale, ce nu are suport în realitate.
Referitor la criticile apelantei în ceea ce privește taxa de timbru datorată de pârâtul-reclamant în fața primei instanțe, tribunalul reține că acestea nu pot fi primite, în condițiile în care împotriva modalității de stabilire a taxei de timbru părțile interesate pot formula cerere de reexaminare.
O altă critică întemeiată formulată de apelantă este aceea cu privire la cuantumul diferențelor de onorariu expert la care trebuie obligate părțile față de cuantumul final al expertizelor întocmite în cauză de experții A. E. (total 1.760 lei), G. A. R. (total 1.600 lei) și S. A. C. (total 1.463 lei), de cota de 50% de participare la dobândirea bunurilor ce profită fiecărei părți cât și sumele pe care fiecare parte le-a plătit cu titlu de onorariu expert.
Prin urmare pentru expertiza A. fiecare parte ar trebui să suporte câte 880 lei, pentru expertiza G. câte 800 lei, iar pentru expertiza S. câte 731,5 lei.
În condițiile în care apelanta a achitat pentru expertiza A. 600 lei (fila 209 dosar), aceasta trebuie să mai achite acestui expert 280 lei, iar intimatul 880 lei.
Pentru expertiza G., apelanta a achitat suma de 400 lei (fila 211 dosar) cu titlu de onorar expert, astfel încât mai are de achitat o diferență de 400 lei, iar intimatul trebuie să achite 800 lei.
Pentru expertiza S., apelanta a achitat suma de 600 lei (fila 281 dosar), astfel încât ea mai trebuie să achite 131,5 lei, iar intimatul 731,5 lei.
Față de cota de contribuție de 50% stabilită pentru fiecare parte la dobândirea bunurilor din masa de partaj, se impune ca și cheltuielile de judecată să fie suportate în aceeași proporție de părți.
În fața primei instanțe, pentru apelantă s-a stabilit că valoarea cheltuielilor de judecată suportate de aceasta este de 21.483,53 lei, în care se includ cheltuielile efectuate cu expertizele cât și diferențele stabilite mai sus (2.850 + 811,5 lei = 3.661,5 lei) la care se adaugă taxele de timbru și timbru judiciar (91,6 + 1,53 lei), onorariu avocat (2.500 lei) cât și taxa de timbru ce trebuie restituită statului (15.230,43 lei), iar pentru intimat în fața primei instanțe cheltuielile de judecată sunt în cuantum de 4.851,90 lei, din care cheltuieli cu expertizele 2.761,5 lei (350 efectuat + 2.411,5 lei de plată) și taxe timbru de 2.090,40 lei.
Cuantumul total al cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe este de 26.335,43 lei, fiecărei părți revenindu-i câte 13.167,7 lei.
Prin urmare se impune compensarea cheltuielilor de judecată până la concurența sumei de 4.851,9 lei și obligarea pârâtului-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 8.315,8 lei, cheltuieli de judecată rămase necompensate.
În temeiul art. 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008 și având în vedere admiterea apelului formulat de reclamanta-pârâtă se impune obligarea intimatului să plătească statului suma de 4.678,47 lei reprezentând echivalentul ajutorului public judiciar de care a beneficiat apelanta în apel.
Având în vedere că apelul formulat de reclamanta-pârâtă Ceremuș (fostă A. L.) a fost admis, însă aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată pe care le-a suportat efectiv în calea de atac, tribunalul a respins cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de ambele părți.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul-reclamant A. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs se arată că decizia cuprinde motive contradictorii. Recurentul susține că motivele precizate în considerente nu reprezintă o motivare a hotărârii, că nu s-au administrat alte probe în dosar, în afara celor care au fost administrate la Judecătoria P., iar în considerente, la filele nr. 13, 14, 15, instanța de apel precizează că autorizația de construire din anul 1998 nu echivalează cu construirea efectivă a imobilului și interpretează declarațiile martorilor fără să le coroboreze cu celelalte probe care au fost administrate în cauză.
Mai mult, consideră ca nesincere declarațiile unor martori importanți, precizând că declarațiile nu se coroborează cu nicio altă probă însă - analizând declarațiile martorilor, în speță declarația martorului L. D. I. - se poate observa că aceasta se coroborează cu restul înscrisurilor, cu expertiza și cu interogatoriul, lucru pe care instanța nu-l reține.
Recurenul învederează că adoptarea soluției de includere în masa de împărțit a imobilului casă de locuit este motivată extrem de succint, fără o argumentare justă, care să reprezinte o motivare a soluției. Motivele nu sunt corelate, așa cum prevăd dispozițiile legale, în sensul stabilirii unei soluții corecte și legale.
Nici soluția de includere a gardului împrejmuitor și a fântânii nu este argumentată în considerentele deciziei. Ca urmare, nu rezultă cum instanța a ajuns la această soluție. Nemotivată cu argumente care țin de soluția adoptată este și soluția de obligare la plata diferențelor de onorariu dar și a cheltuielilor de judecată. Motivele invocate la pag. 15, 16 din considerentele deciziei nu au legătură cu soluția adoptată de instanță.
Recurentul susține că instanța a schimbat natura raporturilor juridice dintre foștii soți, părți în acest litigiu. Astfel, a reținut că ar fi construit în timpul căsătoriei un imobil casă de locuit și celelalte bunuri, în condițiile în care căsătoria a fost încheiată la data de 12.06.1999, moment la care casa era ridicată, era acoperită, constituia bunul său dobândit înainte de căsătorie. Dacă instanța, fără să argumenteze, a avut în vedere susținerea apelantei că între dânșii ar fi existat o relație de concubinaj, lucru care nu s-a dovedit, atunci trebuia să aibă în vedere că regimul matrimonial este diferit de regimul coproprietății pe cote părți.
Pe cale de consecință, dacă a avut în vedere susținerea apelantei că s-ar fi aflat în relații de concubinaj în perioada 1995 - 1999 (lucru neadevărat) și dacă acest lucru ar fi fost dovedit cu probe, cu siguranță că ar fi trebuit să aibă în vedere că apelanta trebuia să formuleze acțiunea în sensul stabilirii unei cote de contribuție pentru pretinsa perioadă de concubinaj.
Însă, în nici un caz împrejurarea că s-au căsătorit în anul 1999 iar casa a fost ridicată în anul 1998 nu poate duce la concluzia că bunul imobil casă de locuit poate fi inclus în masa de împărțit, ca bun comun. Orice pretenții ale reclamantei cu privire la anume lucrări de îmbunătățiri sau orice alte pretenții ale acesteia ar fi trebuit valorificate pe cale separată, dacă nu s-a formulat acțiunea în condiții legale. Instanța nu a avut în vedere că imobilul casă de locuit s-a construit cu autorizație de construire, că acea autorizație de construire are valabilitate șase luni, că nu există nicio cerere de prelungire a autorizației de construire.
Recurentul pretinde că tribunalul nu a avut în vedere nici chitanțele și facturile fiscale depuse la dosar, care arată în mod cert că el a cumpărat materiale de construcție pentru casa de locuit anterior căsătoriei, materiale pe care le-a investit în construcția casei de locuit, terminată la data la care s-a încheiat căsătoria. Fără să țină seama de momentele la care s-au construit bunurile sau au fost dobândite și fără să interpreteze probele în întregul lor, instanța a schimbat natura și înțelesul raporturilor dintre soți și a stabilit ca dobândite bunuri în timpul căsătoriei, bunuri care în realitate sunt bunuri personale, proprii.
Recurentul arată că, atâta vreme cât bunul a fost construit de el, dreptul de creanță ar fi trebuit, dacă ar fi contribuit cu ceva, să fie al apelantei-reclamante-pârâte. Imobilul s-a construit pe terenul proprietatea sa, cu banii pe care i-a obținut nu numai din venituri, dar și cu suma rezultată în urma vânzării apartamentului bun comun cu prima lui soție, prin care a obținut suma de 35.000 lei. Acest lucru a fost de altfel recunoscut de apelantă în interogatoriul ce i s-a luat la Judecătoria P..
Deși raportul de expertiză precizează că această construcție, casa de locuit, a fost edificată în anul 1998, instanța consideră că expertiza este nerelevantă și nu o ia în considerare. Potrivit facturilor depuse la dosar, azbocimentul a fost cumpărat în anul 1997, iar cimentul ce rezultă din chitanțe este folosit de îndată, pentru că normele nu permit ca acest material de construcție să fie folosit după o perioadă de timp, când expiră și nu mai are calitatea de a putea fi folosit în construcție.
Recurentul învederează că instanța a reținut că existența unor facturi (pag. 15) pe numele său, prin care se dovedește că a achiziționat materiale de construcție - în speță ciment gri - nu dovedesc momentul începerii construcției, lucru total inexact și care contravine oricăror norme de edificare de construcții, având în vedere materialul la care s-a referit instanța. Nu este important momentul terminării construcției, ci important este a se stabili calitatea de bun comun sau bun propriu a imobilului. A constatat cu surprindere că instanța a îmbrățișat punctul de vedere al apelantei, în ce privește un pretins drept de creanță pentru dânsul, după cum precizează la pag. 14, ceea ce înseamnă o interpretare eronată a actului dedus judecății.
Susține recurentul că soluția instanței este nelegală și netemeinică, pe de o parte, pentru că încalcă dispozițiile cu privire la regimul comunității de bunuri și stabilește ca și componente ale masei de împărțit bunuri care au calitatea de bunuri proprii, dovedită cu toate probele administrate în cauză și, pe de altă parte, pentru că interpretează în mod cu totul injust probatoriul care a fost administrat. Reține instanța că din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză reiese că atât casa, gardul cât și fântâna au fost construite în timpul căsătoriei. Cel puțin ilogică este această afirmație, pretinde recurentul, având în vedere ceea ce a precizat cu privire la edificarea casei, care a durat trei zile, iar lucrările de finisaj interior și exterior s-au făcut în toată perioada de primăvară a anului următor, când deja casa era locuibilă.
A. E. arată că la data căsătoriei casa era locuibilă. S-au mai făcut o . lucrări de modernizare ulterioare, pentru că au dorit să aibă un alt confort, dar aceasta nu schimbă calitatea de bun propriu a imobilului. Mai întâi a existat fântâna, pentru că avea nevoie de o sursă de apă la edificarea casei, fântâna fiind construită cu mult înainte de căsătorie, iar în ce privește gardul a depus la dosarul cauzei o planșă fotografie, din care reiese anul edificării gardului, ce se poate observa pe publicația, respectiv ziarul „Evenimentul” pe care îl are în mână.
Gardul nu a fost edificat în timpul căsătoriei și nu face parte din masa de împărțit. Reține instanța că declarația martorului L. D. I. ar cuprinde afirmații contradictorii, în contextul în care ar fi declarat un aspect cu privire la edificarea casei pe baza materialelor „strânse”, pentru ca apoi să precizeze că la aproximativ doi ani, adică în anii 1997 - 1998, s-ar fi început construirea casei. Arată recurentul că nu înțelege ce contradicții pot exista în această declarație, pentru că acest martor a participat la edificarea casei și pentru că declarația lui se coroborează cu înscrisurile depuse și cu expertiza.
Împrejurarea că a declarat că nu știe dacă era căsătorit sau nu nu este de natură să formeze convingerea că depoziția este contradictorie. În opinia recurentului, nu are importanță că a fost șofer pe Salvare și nu se poate reține că veniturile lui au fost modice, din moment ce a dovedit cu înscrisurile depuse că a dobândit 35.000 lei în urma partajului cu prima soție, bani obținuți din vânzarea unui apartament. F. soție, cu cota parte cuvenită, și-a achiziționat un apartament cu două camere atunci.
Ca urmare, banii erau o valoare destul de mare, cu care oricine putea construi o casă. Motivarea deciziei (pag. 14) reia motivele apelului, analiza depozițiilor de martori este în același mod făcută, ceea ce duce la concluzia că interpretarea s-a făcut doar de pe poziția apelantei-reclamante-pârâte. Nu precizează instanța ce declară martora B. C., a cărei depoziție este contradictorie, dar cuprinde și aspecte imprecise, ea fiind în totală eroare cu privire la data la care s-au căsătorit dar și la bunurile pe care le-au dobândit.
A. E. susține că depozițiile martorilor analizate de instanța de apel sunt confuze și nu se coroborează cu restul probatoriului, iar instanța ar fi trebuit să aibă în vedere acest lucru. Spre exemplu, martora B. C. precizează că imobilul casă de locuit este acoperit cu tablă Lindab, în condițiile în care imobilul este acoperit cu azbociment. Nu a avut în vedere instanța nici împrejurarea că apelanta, cetățean moldovean, a locuit sporadic în România și că după ce a obținut cetățenia română a și promovat acțiune de divorț, acesta fiind scopul ei. Nu a făcut vreo dovadă asupra veniturilor realizate, dar a luat din conturi suma de 80.114,40 lei, adică echivalentul a 18.000 euro, sumă pe care a folosit-o în interes personal.
Deși instanța în considerentele deciziei precizează că nu poate primi criticile apelantei referitoare la neincluderea activului societății în masa de împărțit și nici cele cu privire la suma de 18.000 euro inclusă în masa de partaj, în dispozitiv menționează că admite apelul declarat de reclamantă, cu toate că nu toate criticile au fost primite, ceea ce impunea o admitere în parte a apelului, cu consecințe asupra cheltuielilor de judecată reținute de instanță și stabilite și în sarcina sa.
Ca urmare, din moment ce doar în parte s-a modificat sentința și nu toate motivele de apel au fost avute în vedere, apelul trebuia admis în parte.
Recurentul învederează că în mod greșit a fost obligat la plata diferențelor de onorariu de expert. Corect a reținut prima instanță onorariile ca fiind în sarcina reclamantei, dar și a lui. La diferențele de onorarii pentru expertizele solicitate de reclamanta-pârâtă-apelantă nu poate fi el obligat, atâta vreme cât avansul de onorariu a fost plătit de aceasta, diferențele fiind tot în sarcina ei.
În mod greșit a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată. Compensarea s-a făcut în mod greșit. Instanța nu a avut în vedere onorariile de avocat, nici taxele de timbru în întreg și a stabilit în sarcina sa sume care nu-și găsesc justificarea în chitanțele de la dosar.
Formulând întâmpinare, intimata A. L. solicită respingerea recursului și menținerea deciziei, ca fiind legală și temeinică.
Susține intimata că motivele de recurs invocate nu se subscriu dispozițiilor art. 304 alin. 1 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă, astfel încât înțelege să invoce excepția nulității recursului.
Învederează că în cadrul căii de atac a recursului pot fi examinate doar motivele de nelegalitate, nu și motive de netemeinicie, motive asupra cărora era competent Tribunalul Iași în calea de atac a apelului.
În legătură cu primul motiv de recurs, în sensul că decizia cuprinde motive contradictorii, pretinde intimata că nu se arată în ce anume constau motivele contradictorii sau străine de natura pricinii, în sensul dispozițiilor art. 304 alin. 1 pct. 7 Cod procedură civilă.
În opinia intimatei, instanța de control judiciar, după o analiză laborioasă și judicioasă a probelor, a pronunțat soluția de admitere a apelului, argumentarea fiind raportată atât la depozițiile martorilor ce au fost audiați, la răspunsul la interogatoriu cât și la proba cu expertizele tehnice de specialitate.
Tribunalul Iași, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în cauză, a precizat (fila nr. 13 dosar) că, în ceea ce privește casa de locuit, gardul împrejmuitor și fântâna, în mod greșit instanța de fond nu le-a inclus în masa de partaj ca urmare a unei aprecieri eronate a probatoriului, sens în care argumentează pe parcursul analizării probatoriilor că toate aceste bunuri au fost construite în timpul căsătoriei, motiv pentru care s-a și impus includerea lor în masa bunurilor de împărțit dobândite în timpul căsătoriei.
În egală măsură, trebuie avute în vedere și aspectele administrate și gestionate în mod riguros de Tribunalul Iași, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
Faptul emiterii autorizației de construcție la nivelul anului 1998, respectiv în luna august, nu poate constitui argumentul principal în decizia judecătorului fondului, în contextul în care din momentul emiterii autorizației de construcție și al existenței unei perioade de iarnă de circa cinci luni (respectiv noiembrie, decembrie 1998, ianuarie, februarie, martie 1999), pârâtul-reclamant putea să edifice un imobil casă de locuit într-o lună din anul 1998, respectiv două luni din cursul anului 1999 - perioadă de timp existentă până la momentul oficierii cununiei civile între părțile litigante.
În anul 1999 s-a început edificarea imobilului casă de locuit, lucrările la imobilul casă de locuit continuând până în anul 2001, când s-au și mutat, doar o cameră fiind locuibilă, respectiv bucătăria, ulterior anului 2001 fiind efectuate finisajele interioare și exterioare, amenajările, lucrări care au durat încă cinci ani.
Or, din răspunsul la interogatoriu (fila nr. 160 vol. I dosar), rezultă că ea nu a recunoscut niciun moment că imobilul casă de locuit menționat în acțiune ar fi fost deja edificat la data încheierii căsătoriei.
per a contrario, instanța de judecată a ignorat răspunsul la interogatoriu al pârâtului-reclamant (fila nr. 164 vol. I dosar) în conținutul căruia acesta recunoaște că masa de împărțit se compune din bunurile mobile și imobile identificate în cererea de chemare în judecată.
În egală măsură, pârâtul-reclamant recunoaște că au avut o relație înainte de oficierea relației de cuplu, pe care, chiar dacă acesta nu o percepe ca pe o relație de concubinaj, din ansamblul probatoriu rezultă o asemenea împrejurare.
Arată intimata că martorul L. face afirmații contradictorii, în contextul în care, pe de o parte, precizează că înainte de căsătorie pârâtul-reclamant ar fi avut strânse materiale pentru edificarea casei, pentru ca ulterior să precizeze că la aproximativ doi ani, în anii 1997-1998, au început construirea casei, care în doi ani a fost finalizată. Nu știe dacă era căsătorit sau nu.
Martorul precizează că pârâtul-reclamant era șofer pe Salvare, sens în care veniturile acestuia nu puteau să fie decât modice. Contradictorialitatea afirmațiilor pe care acest martor le face în cuprinsul declarației se poate lesne desprinde.
În ceea ce privește depoziția martorului M., audiat la propunerea pârâtului-reclamant, acesta a precizat în mod expres că în timpul căsătoriei părțile au dobândit o casă de locuit situată în Bosteni/P. și o anexă gospodărească bucătărie de vară, că există un gard din lemn cu porți din fier (fila nr. 171 dosar). A arătat acest martor că părțile s-au căsătorit în urmă cu 15 - 16 ani și că anterior au trăit în concubinaj.
Inclusiv martorul audiat la propunerea pârâtului-reclamant a atestat că aceste bunuri imobile au fost edificate de soți, făcând referiri concrete asupra acestui aspect, precum și în legătură cu concubinajul ce a existat anterior momentului oficierii de drept a căsătoriei.
Intimata învederează că nu putea fi edificat imobilul înainte de data oficierii cununiei civile, cu atât mai mult cu cât autorizația de construcție a fost emisă la nivelul anului 1998, însă nu se putea ridica o casă de locuit pe timp de iarnă, depozițiile martorilor atestând că imobilul casă de locuit a fost ridicat și finalizat în timp.
Din depozițiile martorilor B. C. (fila nr. 172 vol. I) și S. D. D. (fila nr. 173 vol. I) rezultă că perioada de concubinaj a fost de circa patru - cinci ani.
Martora B. E. C. a precizat instanței de judecată că după căsătoria părților a început edificarea imobilului casă de locuit, că lucrările la imobil au fost finalizate în anul 2011, au fost de modernizare și au constat în schimbarea acoperișului, a centralei și a instalațiilor sanitare din baie; în momentul în care a fost schimbată tâmplăria, reclamanta a fost cea care s-a ocupat de muncitori, în acel moment pârâtul-reclamant nefiind acasă, mergea de patru-cinci ori pe an în Deltă; în perioada în care s-au făcut lucrările de înlocuire a tâmplăriei și a parchetului, doar reclamanta era acasă, doar ea se ocupa de lucrători, prepararea hranei, pârâtul fiind în Deltă.
Din depoziția martorului S. D. D. rezultă aceleași aspecte, care nu sunt deloc contradictorii cu afirmațiile făcute de prima martoră, fiind prietenul de familie al soților, care a fost obiectiv si care nu a avut niciun interes să denatureze adevărul.
Martorul a precizat că părțile s-au căsătorit în anul 1999, înainte au trăit în concubinaj o perioadă de cinci ani; construcția casei a început anterior căsătoriei, pe o suprafață de teren care aparținea pârâtului și a durat mai mulți ani, fiind finalizată în 2004 - 2005; reclamanta a fost cea care a schimbat, atunci când pârâtul era plecat în Deltă, tâmplăria exterioară, parchetul în dormitor și în bucătărie; anterior căsătoriei, părțile au locuit în mai multe locuri cu chirie; martorul a venit des în vizită la ei, erau în relație de prietenie de familie; ambii au participat la efectuarea construcției, achiziționarea materialelor a fost cu bani comuni, prepararea hranei pentru muncitori a fost făcută de reclamantă; niciuna din părți nu a venit cu materiale de construcții la momentul edificării casei; pârâtul nu a fost ajutat de părinți la edificarea casei; martorul a constatat personal înlocuirea tâmplăriei și a parchetului.
Susține intimata că toți martorii audiați în cauză au precizat în mod expres că la aproximativ un an s-au făcut o anexă gospodărească - bucătărie, o fântână, un gard din lemn, pe țevi din fier, pe temelie din beton.
Ea învederează că susținerea recurentului că instanța a schimbat natura raporturilor juridice dintre foștii soți nu se încadrează în motivele de nelegalitate a hotărârii inserate de legiuitor în dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă.
De altfel, intimata consideră că recurentul este de vădită rea-credință, în contextul în care în răspunsul la interogatoriu, deci atunci când se oferă elementul surpriză și când partea nu-și poate consulta apărătorul, a răspuns în mod clar că masa bunurilor de împărțit se compune din toate bunurile mobile și imobile identificate.
Conform normelor de edificare a imobilelor, unui imobil la momentul ridicării îi trebuie 30 zile numai pentru a se usca fundația, norma de reglementare impunând în mod expres ca acest termen să fie respectat tocmai pentru a nu fi afectată soliditatea construcției. Numai dacă ne raportăm la aceste 30 zile, ar fi însemnat în mod automat ca imobilul casă de locuit să fi fost edificat în două luni, ceea ce ar fi fost inadmisibil.
Potrivit dispozițiilor Codului civil și ale Codului de procedură civilă, oricine face o susținere în fața instanței de judecată are obligația să o și dovedească, probele neavând o valoare mai dinainte stabilită. Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.
Or, în cauza de față s-a făcut dovada cu depozițiile martorilor, dar în special cu mărturisirea obținută la interogatoriu din partea recurentului, când acesta a recunoscut nemijlocit în fața instanței de judecată componența masei de împărțit.
În legătură cu susținerea recurentului privitoare la admiterea doar în parte a apelului, intimata pretinde că nici acest motiv de recurs nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 304 alin. 1 Cod procedură civilă, recurentul (beneficiind de asistență juridică calificată) având posibilitatea de a solicita, conform dispozițiilor art. 281 și următoarele Cod procedură civilă, îndreptarea erorilor materiale pretins a fi strecurate în conținutul hotărârii pronunțate, acest motiv neputând fi enunțat și neconstituind critică de nelegalitate în sensul enunțat de legiuitor.
Instanța de judecată a argumentat care au fost considerentele pentru care a dispus neincluderea în masa de împărțit a activului societății, precum și cu privire la depozit și, cu toate că ea ar fi avut posibilitatea să exercite calea de atac a recursului, a considerat că soluția per ansamblu este cea care confirmă exact situația de fapt enunțată în cererea de chemare în judecată și nu a dorit să mai valorifice acest drept.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului si menținerea soluției date de Tribunalul Iași, ca fiind legală si temeinică.
Având a se pronunța mai întâi, conform art. 137 alineat (1) Cod procedură civilă, asupra excepției nulității recursului, curtea a constatat - în ședința publică din 02 februarie 2015 - că motivele de recurs se încadrează în punctul 7 al articolului 304 Cod procedură civilă, neoperând excepția nulității, în sensul art. 306 Cod procedură civilă.
Curtea de apel reține, cu titlu de principiu, referitor la încadrarea motivelor de recurs, că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 138/2000 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 219/2005) a marcat - în materie de procedură civilă - o schimbare a concepției legiuitorului român în materia recursului, acesta devenind dintr-o cale ordinară de atac una extraordinară. Expresie a acestei schimbări de concepție, recursul poate privi numai motivele de nelegalitate expres și limitativ enunțate de articolul 304 punctele 1 - 9 Cod procedură civilă. Au fost - astfel - abrogate punctele 10 și 11 ale articolului 304, texte potrivit cu care în recurs se putea invoca greșita stabilire a situației de fapt, consecință a interpretării eronate a dovezilor administrate (punctul 11) ori nepronunțarea asupra unei dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (punctul 10).
În cauza de față, cea mai mare parte dintre criticile expuse în declarația de recurs se circumscriu erorilor pretins comise de instanța de apel în stabilirea situației de fapt. Astfel cum s-a menționat, asemenea argumente nu se încadrează în vreunul dintre punctele articolului 304 Cod procedură civilă, reprezentând motive de netemeinicie, ce nu pot fi valorificate în calea extraordinară de atac a recursului.
Instanța de secund control judiciar are în vedere amplele referiri la interpretarea depozițiilor martorilor audiați în cauză, la interpretarea înscrisurilor depuse și a raportului de expertiză, toate circumscrise stabilirii situației de fapt, care nu poate fi cenzurată în recurs.
În ce privește punctul 8 al articolului 304 Cod procedură civilă, curtea notează că niciunul dintre argumentele prezentate de recurent nu poate fi încadrat în acest caz de modificare a hotărârii. Textul procedural vizează greșita interpretare a actului juridic dedus judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin act juridic dedus judecății se înțelege operațiunea juridică, iar nu raporturile dintre părți, așa cum ele rezultă din dovezile administrate. Sub acest punct, criticile expuse de recurent se referă la o relație de concubinaj anterioară căsătoriei, fiind vorba de stabilirea situației de fapt, iar nu de natura actului juridic dedus judecății.
Curtea reține că motivele de recurs nu se încadrează nici în punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă. Textul privește lipsa de temei legal a hotărârii sau darea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
A. E. nu indică prevederile încălcate ori greșit aplicate. În dezvoltarea acestui motiv, el critică tot modul în care tribunalul a stabilit situația de fapt, prin interpretarea probelor administrate, argumente care nu se mai încadrează în art. 304, după abrogarea punctului 11 evocat mai sus.
Instanța de secund control judiciar observă că nu se încadrează în punctul 9 nici referirile la cheltuielile de judecată. În ce privește admiterea doar în parte a apelului, curtea notează că în procedura civilă nu există această soluție. Admiterea apelului este urmată de schimbarea, în tot ori în parte, a hotărârii atacate.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este nefondat. Punctul 7 al articolului 304 Cod procedură civilă, în care se încadrează unele dintre critici, nu operează în speță, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Potrivit textului menționat, modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În speță, tribunalul a argumentat - pe larg, clar, logic și convingător - soluția judiciară
a admiterii apelului. Nu există motive contradictorii ori străine de natura pricinii în considerentele deciziei, iar împrejurarea că recurentul nu este de acord cu cele constatate de instanța de prim control judiciar nu este de natură a determina caracterul contradictoriu al considerentelor. Contrar celor susținute de A. E., tribunalul a notat argumentele pentru care în masa bunurilor de împărțit se impune a fi incluse casa, gardul și fântâna și a făcut o amplă analiză a probelor administrate, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât aceea reținută de judecătorie. În același timp, amplu motivată este și modalitatea de stabilire a cheltuielilor de judecată.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alineat (1) teza a doua Cod procedură civilă se va respinge recursul formulat de A. E. împotriva deciziei civile nr. 241/2014 din 31 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași Secția I civilă, hotărâre care va fi menținută, cu obligarea recurentului să plătească intimatei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată, conform art. 274 alineat (1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de A. E. împotriva deciziei civile nr. 241/2014 din 31 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași Secția I civilă, hotărâre pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 Februarie 2015.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, G. P. |
Grefier, D. G. |
Red. și tehnored. G.A.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./22.07.2015
Tribunalul Iași:
- T. Doinița
- S. M.
Jud. fond. C. I.
| ← Strămutare. Sentința nr. 101/2015. Curtea de Apel IAŞI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
