Pretenţii. Decizia nr. 455/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 455/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 33395/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 455/2015
Ședința publică de la 02 Septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte V. O.
Judecător V. C.-S.
Judecător E. G.
Grefier C. A.
S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de I. E. R., F. Lucreția-E. și F. V. împotriva deciziei civile nr. 122/2015 din 04 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, având ca obiect rezoluțiune contract repunerea părților în situația anterioară; pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. E. pentru recurenții-intimați F. V. și F. Lucreția E. și avocat P. M. pentru intimata-recurentă I. E. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen de judecată, recurenții-intimați F. V. și F. E. Lucreția au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 1622 lei, intimata-recurentă I. E. R. a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 100 lei, au fost comunicate motivele de recurs, la dosar s-au depus prin serviciul de registratură:
-întâmpinare formulată de intimata-recurentă I. E. R., cu duplicat ce a fost comunicat recurentului-intimat F. V.;
-întâmpinare și răspuns la întâmpinare formulate de recurenții-intimați F. V. și F. Lucreția E., (însoțite de împuternicire avocațială- avocat N. B.), cu duplicat ce a fost comunicat părții adverse.
Avocat C. E. depune la dosar delegație de substituire pentru avocatul titular N. B. pentru recurenții-intimați F. Lucreția E. și F. V. și chitanța nr. ISXUC_/01.09.2015 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de 1622 lei.
Avocat P. M. depune la dosar chitanța nr. ISXUC_/02.09.2015 reprezentând dovada achitării de către intimata-recurentă I. E. R., a taxei judiciare de timbru de 100 lei.
Instanța constată că taxa judiciară de timbru a fost satisfăcută de toți recurenții.
Interpelați de instanță, apărătorii prezenți arată că nu mai au alte chestiuni prealabile cu privire la fondul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat C. învederează că nu este titular de contract și, în temeiul dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă, solicită a i se da posibilitatea de a depune înscrisurile despre care s-a făcut vorbire în finalul motivelor de recurs cu privire la faptul că imobilul,la data promovării acțiunii, era conectat la toate utilitățile.
Instanța respinge cererea formulată de avocat C. întrucât apărătorii au fost interpelați de instanță dacă mai au alte cereri de formulat și aceștia au răspuns că nu mai au.
Acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat C., în ceea ce privește excepția invocată de partea adversă, prin întâmpinare, cu privire la nulitatea recursului formulat de recurenții F., solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată având în vedere că motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pc. 9 Cod procedură civilă. Solicită respingerea excepției, potrivit art. 306 al. 3 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește recursul formulat de F. V. și F. Lucreția-E., solicită admiterea acestuia ca întemeiat pentru motivele precizate, pe larg, în scris.
Solicită a se observa că, inițial, s-a făcut un studiu geodezic în luna iulie 2010, ulterior s-a eliberat autorizația de construire în luna septembrie 2011 iar în luna octombrie 2011, în momentul în care s-a întocmit un nou studiu geotehnic, s-a constatat că sunt necesare lucrări suplimentare pentru siguranța imobilului pentru care urma să facă parte și bunul pentru care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din luna august 2011.
La data când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare și ulterior, în septembrie 2011 lucrările de construire erau în derulare, ulterior, fără culpa recurenților F., au apărut aceste lucrări necesare. Recurenții F. nu se fac obligați de neîndeplinirea unei obligații din culpa lor exclusivă care ar duce la rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare. În speță, este aplicabil principiul impreviziunii care anterior intrării în vigoare a Noului cod civil a fost adoptat de practica judiciară, astfel cum s-a indicat, pe larg și în motivele de recurs.
Apreciază că, în situația în care se va respinge recursul sau se va dispune rezoluțiunea, recurenții F. vor fi vătămați iar intimata va beneficia de o îmbogățire fără justă cauză.
Solicită admiterea recursului formulat de F. V. și F. Lucreția-E., cu obligarea părții adverse la plata doar a taxei judiciare de timbru.
Avocat P. M., având cuvântul, în ceea ce privește recursul formulat de F. V. și F. Lucreția-E., solicită a fi constatat nul întrucât niciunul din motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 304 al. 2 Cod procedură civilă iar ceea ce se susține are legătură cu probele, nu există nici un motiv de nulitate admis ca și critică.
În cazul în care se va aprecia că se găsesc elemente de nelegalitate ce se încadrează în prevederile art. 304 Cod procedură civilă, solicită respingerea acestuia ca nefondat, situația de fapt dintre cele două părți este descrisă în cele două hotărâri judecătorești, a Judecătoriei Iași și a Tribunalului Iași, aceasta din urmă completând motivarea din sentința judecătoriei, reținând culpa recurenților-intimați F..
Arată apărătorul că nu se poate vorbi de o forță majoră, din actele depuse la dosar nu rezultă necesitatea apariției unui studiu geotehnic sau anumite probleme de sol care să determine o prelungire a duratei contractuale sau o scutire a recurenților de îndeplinire a obligațiilor contractuale.
Consideră că în mod corect s-a reținut faptul că soții F. se află în culpă contractuală, intimata-recurentă I. a plătit un avans pentru achiziționarea unui apartament, partea adversă nu și-a îndeplinit obligațiile și nu a solicitat prelungirea termenului.
Solicită a se avea în vedere și cele precizate în întâmpinare. Solicită respingerea recursului formulat de recurenții-intimați F. V. și F. Lucreția -E..
În ceea ce privește recursul declarat de I. E. R., precizează că a criticat hotărârea tribunalului doar sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată din apel.
Sub aspectul neacordării onorariului de avocat în apel, consideră că în mod greșit a fost interpretată chitanța privind onorariul de avocat, posibil să fi fost mai ilizibilă, s-a atașat o copie a chitanței din care reieșea suma onorariului de avocat ce a fost plătită de I. E. R. pentru calitatea sa de apelantă-intimată –rezoluțiune contract (cuvântul este prescurtat-rezoluț).Ar fi fost mult mai multe elemente de identificare din consemnările din cuprinsul acestei chitanțe decât dacă nu s-a trecut numărul de contract și data. Tribunalul Iași a reținut că nu s-a trecut numărul de contract. Atât timp cât s-au dat alte detalii cu privire la calitatea recurentei-intimate I. cât și faptul că această chitanță a fost eliberată chiar în cadrul termenului de recurs, consideră că sunt suficiente elemente pentru ca instanța să aprecieze că, în mod greșit, tribunalul a interpretat actul juridic dedus judecății.
Solicită admiterea recursului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Avocat C. pentru recurenții-intimați F., în replică, raportat la susținerile formulate pe fondul recursului declarat de aceștia, solicită a se observa că nu a făcut referire la forța majoră . În ceea ce privește recursul formulat de I. E.-R., solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, considerând nu sunt suficiente mențiuni pe chitanță pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de recurenta I. E. R., instanța o respinge, având în vedere că recursul poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pc. 9 Cod procedură civilă, în recurs se face referire la instituția impreviziunii din Noul Cod civil ce nu are aplicabilitate în prezenta speță.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/2013 din 23 decembrie 2013 Judecătoria Iași, Secția civilă admite în parte cererea formulată de reclamanta I. E. R. în contradictoriu cu pârâții F. V. și F. E. LUCREȚIA.
Dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare de bun viitor, autentificat sub nr.670/18.08.2011 de către Biroul Notarilor Publici Asociați „S. Frost și B. S. Ș.”.
Obligă pârâții să achite reclamantei suma de 20.000 euro (valoarea în lei la data plății), reprezentând avansul stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.670/18.08.2011 de către Biroul Notarilor Publici Asociați „S. Frost și B. S. Ș.”, sumă la care se va calcula dobânda legală de la data de 04.10.2012 și până la plata efectivă a debitului.
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 8.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata către reclamantă a cheltuielilor ocazionate de încheierea antecontractului de vânzare cumpărare.
Pentru a pronunța hotărârea prima instanță stabilește situația de fapt și motivează în drept:
La data de 18.08.2011 părțile au încheiat Antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.670 de BNP Edoardo Levinos Frost, prin care reclamanții, în calitate de promitenți vânzători s-au obligat să transmită pârâtei, în calitate de promitentă cumpărătoare, dreptul de proprietate asupra unui apartament cu 3 camere în blocul care se construiește pe terenul situat în Iași, zona Bucium, jud. Iași, în intravilan, iar promitenta cumpărătoare s-a obligat să preia imobilul și să achite prețul de 94.880 euro. Părțile au stabilit ca prețul să fie achitat astfel: 10.000 euro s-a plătit la data perfectării antecontractului, 10.000 euro până la data de 20.01.2012, iar diferența în sumă de 74.880 euro în rate lunare fixe pe o perioadă de 360 luni, începând cu data de 01.06.2012, raportat la data finalizării apartamentului, cu valoarea unitară de 208 euro.
Conform art.4.1 din antecontract, construcția bunurilor imobile va fi finalizată până la data de 30 mai 2012, acest termen putând fi prelungit în mod gratuit pe o perioadă de maxim 3 luni. În cazul în care imobilul din care face parte apartamentul nu se va edifica în condițiile prevăzute la art.4.1. promitenții vânzători se obligă să restituie în termen de 60 zile calendaristice promitentei cumpărătoare sumele de bani achitate ca avans până la acea dată.
Astfel cum rezultă din declarația autentificată la data de 30.01.2012 de notarul public D. A., reclamanții au primit de la pârâtă înainte de autentificare suma de suma de 10.000 euro ce reprezintă a doua tranșă din prețul vânzării stabilit în Antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.670 de BNP Edoardo Levinos Frost.
La data de 04.10.2012 pârâta i-a notificat pe reclamanți prin intermediul executorului judecătoresc cu privire la rezoluțiunea Antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.670 de BNP Edoardo Levinos Frost și le-a solicitat ca în termen de 5 zile de la primirea notificării să îi restituie suma de 20.000 euro ce a fost plătită cu titlu de avans ca o consecință a repunerii părților în situația anterioară încheierii antecontractului.
Pârâții au depus Încheierea nr._/21.06.2013 prin care a fost admisă cererea cu privire la imobilul cu nr. cadastral_, înscris în cartea funciară_ UAT Iași având proprietar pe . SRL și s-a notat apartamentarea construcției cu identificatorul_ – C1/Iași, fiind deschise 25 cărți funciare.
La data de 07.11.2013 . SRL i-a comunicat reclamantei să se prezinte la adresa imobilului care a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare în vederea stabilirii materialelor de finisaj în interiorul apartamentului potrivit dotărilor standard prevăzute în proiect și în antecontract. De asemenea, i s-a comunicat reclamantei că în temeiul art.3.3 din antecontractul de vânzare cumpărare de bun viitor autentificat sub nr.670/18.08.2011 de către BNPA S. Frost și B. S. Ș. și al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.365/22.02.2013 la BNPA Edoardo Levinos Frost și A. D. a devenit proprietarul imobilului din Iași, ., jud. Iași și a preluat drepturile și obligațiile asumate de promitenții vânzători prin antecontractul anterior menționat.
Astfel cum rezultă din declarațiile martorului propus de reclamantă, aceasta locuiește în străinătate din anul 2008, iar mama acesteia i-a căutat pe pârâți la sediul societății de mai multe ori, dar nu i-a găsit și nu a primit nicio notificare din partea acestora cu privire la situația și stadiul construcției.
Martorul propus de pârâți a arătat că în momentul în care au fost începute săpăturile, s-a constatat fenomenul de alunecare a terenului și a fost necesară efectuarea unei lucrări complexe, fiind întocmit un raport geotehnic. Întrucât a venit sezonul rece, lucrările au fost decalate cu 8 luni și reclamantei i s-a adus la cunoștință această situație. Blocul a fost finalizat în iunie 2013, lipsesc doar finisajele interioare.
În cadrul interogatoriului, pârâtul a precizat că atât anterior, cât și ulterior obținerii autorizației de construire s-a efectuat un raport geotehnic de stabilitate a solului și versantului. A mai arătat pârâtul că blocul a fost finalizat în mai 2013.
Astfel cum rezultă din studiul geotehnic și de stabilitate efectuat la solicitarea pârâților în vederea construirii obiectivului LOCUINȚE S+P+2E în intravilanul extins al mun. Iași, în zona spre Vișani, structura solului asigură o relativă stabilitate a terenului.
Prin raportul geotehnic cu elemente de stabilitate efectuat în vederea clarificării elementelor de stabilitate și rezistență geomecanică a terenului și fundației, s-a recomandat executarea piloților forați pentru stabilitatea lucrărilor de fundare.
Conform art.1020 C.civ. 1864, pentru a fi admisibilă rezoluțiunea se cer a fi îndeplinite următoarele condiții:
a)una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin. Neexecutarea poate fi și parțială, caz în care partea din obligație neexecutată trebuie să fi fost considerată esențială la încheierea contractului.
b)neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația. În cazul în care neexecutarea s-a datorat unei cauze fortuite, independente de voința debitorului, nu se va pune problema rezoluțiunii, ci aceea a riscului contractului.
c)debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condițiile prevăzute de lege.
Partea în culpă are posibilitatea, spre a evita rezoluțiunea contractului, să execute prestațiile datorate în tot cursul procesului, inclusiv în faza recursului.
Cazul fortuit este o împrejurare de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv și fără nicio culpă din partea debitorului executarea obligației contractuale pe care acesta și-a asumat-o. Cazul fortuit este exonerator de răspundere atât timp cât nu s-a dovedit o acțiune sau inacțiune anterioară a debitorului care să-i fie imputabilă.
Astfel cum rezultă din probatoriul cauzei, pârâții nu au finalizat la termenul prevăzut în contract lucrarea și nu au solicitat prelungirea termenului de finalizare, în timp ce reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare cumpărare și a plătit cu titlu de avans suma de 20.000 euro.
Pe parcursul judecării cauzei, pârâții nu au dovedit finalizarea apartamentului și posibilitatea efectivă și reală de predare a bunului către reclamantă.
Au arătat pârâții că neexecutarea contractului nu le este imputabilă, întrucât nepredarea apartamentului la termenul stabilit s-a datorat unei cauze fortuite, constând într-o . inconveniente, care la data semnării antecontractului nu au putut fi sesizate și care au ținut exclusiv de structura solului, fiind necesare o . lucrări de stabilizare a versantului. Reține instanța că situația de fapt învederată de pârâți, respectiv necesitatea de a stabiliza versantul, nu este absolut imprevizibilă și de neînlăturat, astfel că nu se circumscrie noțiunii de caz fortuit. Pe de altă parte, reține instanța că pârâții aveau obligația de a depune diligențe în vederea îndeplinirii obligației asumate.
Deși neexecutarea obligației este parțială, instanța constată că de la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare au trecut mai mult de 2 ani, iar finalizarea apartamentului este improbabilă, astfel că cererea reclamantei de a se dispune rezoluțiunea apare ca întemeiată.
Ca efect al rezoluțiuni antecontractului de vânzare cumpărare, instanța va dispune și repunerea părților în situația anterioară, respectiv va obliga pârâții la restituirea avansului achitat de către reclamantă, în sumă de 20.000 euro plătibilă în lei la cursul de referință al BNR pentru euro din ziua plății efective și la plata dobânzii legale de la data de 04.10.2012(data punerii în întârziere) și până la plata efectivă a debitului.
În ceea ce privește cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâților la plata cheltuielilor ocazionate de încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, reține instanța că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.1332 C.civ. privind contractul de vânzare cumpărare, astfel că va respinge acest capăt de cerere.
În temeiul art.274 C.proc.civ., instanța îi va obliga pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.800 lei, constând în taxă de timbru și onorariu avocat.
Pârâții F. Lucreția E. și F. V. au formulat apel împotriva sentinței susținând că și-au îndeplinit obligațiile ca un proprietar diligent (art. 1080 alin.1, art. 1082, art. 1083 Cod civil de la 1865), condițiile pentru a dispune rezoluțiunea cerute de lege nu sunt îndeplinite, s-a susținut că neexecutarea contractului nu le este imputabilă descoperirea fenomenului erozivograviotațional reprezintă un factor de risc cunoscut ulterior excavării în totalitate a pământului în vederea turnării fundației ce se circumscrie situației asimilate cazului fortuit. Blocul s-a finalizat în luna iunie 2012, apartamentele ce fac parte din imobil sunt înscrise în cartea funciară.
Reclamanta I. E.-R. a formulat cerere de aderare la apel sub aspectul neacordării cheltuielilor efectuate pentru autentificarea antecontractului, fiind aplicat greșit art. 1332 Cod civil și sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Iași-Secția I Civilă prin decizia civilă nr. 122/2015 din 04.02.2015 respinge cererea de apel formulată pârâții F. Lucreția E. și F. V. împotriva sentinței civile nr._/23.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași.
Admite cererea de aderare la apel formulată de reclamanta I. E. R. împotriva aceleiași sentințe civile pe care o schimbă în parte și în consecință:
Obligă pârâții să restituie reclamantei spezele vânzării în sumă de 528 lei.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.
Obligă apelanții F. Lucreția E. și F. V. să plătească intimatei apelante I. E. R. suma de 24,48 cheltuieli de judecată în apel.
În limita motivelor cu care a fost investit tribunalul a păstrat situația de fapt stabilită în primă instanță și constată că terminarea lucrărilor la imobilul în litigiu a avut loc la data de 28.02.2014, dată la care s-a încheiat sub nr. 92 procesul-verbal de recepție. Pârâții nu au făcut dovada în calea de atac a apelului că imobilul este racordat la utilități și că acestea sunt funcționale, aspecte relevante în ce privește măsura cuprinsului lucrului vândut la a cărui predare s-au obligat vânzătorii față de art. 6.1 din convenția părților.
Activarea dispozițiilor art. 1020 – 1021 Cod civil este condiționată, cum corect a reținut judecătorul fondului, de existența vinovăției pârâților F. V. și F. E. Lucreția, fiind aplicabile dispozițiilor art. 1082 Cod civil care consacră această condiție pentru antrenarea răspunderii civile contractuale. Potrivit acestui text de lege, debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată. La rândul său, art. 1080 Cod civil dispune că diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligați este totdeauna aceea a unui bun proprietar.
În stabilirea culpei după criteriul levis in abstracto adoptat de art. 1080 Cod civil, debitorul este responsabil de greșelile pe care nu le comite în propriile sale afaceri un proprietar de o prevedere mijlocie și de o grijă normală, care constituie tipul abstract al bunului proprietar. Debitorul este totdeauna ținut de dolul său, precum și de culpa lata.
Pornind de la situația de fapt expusă, tribunalul reține greșeala comisă de debitorii-pârâți de natură a atrage responsabilitatea lor rezultată din modalitatea în care a fost întocmită documentația necesară în vederea eliberării autorizației de construire nr. 954/24.10.2011.
Astfel, deși inițial pârâții-apelanți au obținut certificatul de urbanism nr. 240/23.06.2010 pentru un imobil compus din parter și un etaj au edificat în cele din urmă un imobil compus din subsol parter și 2 etaje. În vederea edificării imobilului apelanții au înțeles să valorifice unul și același studiu geotehnic și de stabilitate întocmit de către PFA ing. C. V. atât pentru clădirea formată din parter și un etaj cât și pentru clădirea formată din subsol, parter și 2 etaje. Notează tribunalul că, deși au fost întocmite și depuse la dosar două studii geotehnice și de stabilitate cu obiective diferite, acestea au același conținut.
Cum rezultă din chiar cuprinsul studiului geotehnic cu elemente de stabilitate, terenul pe care a fost edificat imobilul face parte dintr-un relief preponderent colinar format din dealuri și monticuli, dealul Vișani fiind alcătuit din depozite argiloase, cu lentile nisipoase în alternanță cu loessuri, prafuri argiloase și marne și de cele mai multe ori fiind afectat de procese erozionale și gravitaționale.
Anvergura lucrării, în cele din urmă edificată, unită cu caracteristicile solului impuneau acordarea de către apelanți a unei atenții normale, firești, conținutului raportului geotehnic și de stabilitate întocmit de PFA ing. C. V.. Aceasta, în condițiile în care, deși se pornește de către autorul raportului de la aceleași premise în ceea ce privește terenul, recomandările făcute la punctul 8.4 din lucrare sunt mai ample în studiul întocmit pentru clădirea parter și 1 etaj decât în cel întocmit pentru clădirea subsol, parter și 2 etaje. Se au în vedere literele c - f din cadrul pct. 8.4 „Recomandări”, Sistemul de fundare, litere ce nu se regăsesc în raportul aflat la filele 147-160 dosar fond întocmit pentru clădirea subsol, parter și 2 etaje.
Aceasta, în condițiile în care în raportul geotehnic cu elemente de stabilitate întocmit la data de 24.10.2011 același ing. V. C. a reținut că punerea în pericol a stabilității lucrărilor de fundare în situația în care nu se iau măsuri de siguranță a fost determinată de pretențiile impuse de beneficiar în vederea realizării extinderii spațiale.
Reține astfel tribunalul că neglijența pârâților manifestată în momentul luării deciziei de reconfigurare a imobilului ce urma a fi edificat, care – față de extinderea spațială a lucrării prin adăugarea subsolului și a încă unui etaj – impunea noi studii geotehnice, aparține categoriei juridice culpa lata pe care nici măcar oamenii cei mai neglijenți și mai neprevăzători nu o comit în propriile lor afaceri.
Este adevărat, însă doar sub aspect pur teoretic, că debitorul nu este responsabil de neexecutarea sau executarea tardivă a obligației, când acestea sunt datorate unei cauze străine de fapta debitorului, în speță cazul fortuit. Cazul fortuit este o piedică care nu provoacă decât o imposibilitate relativă de executare, adică o imposibilitate pe care debitorul, considerat el însuși ca un bun proprietar ordinar, nu a putut să o învingă, însă pe care o voință mai puternică ar fi putut-o înlătura. Cazul fortuit își are întotdeauna o origine externă, străină de fapta debitorului.
Pentru ca un eveniment să poată fi considerat un caz fortuit sunt necesare două condiții: evenimentul să nu fi fost previzibil în mod normal și evenimentul să fi creat o piedică care a făcut executarea imposibilă. Nu este suficient ca evenimentul să fi îngreunat numai executarea obligației. Faptul că executarea a devenit mai grea și mai oneroasă pentru debitor, nu-l scutește de a îndeplini obligația.
Până la momentul soluționării prezentei căi de atac, cum s-a arătat anterior, debitorii apelanți nu au făcut dovada îndeplinirii obligației asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 670/18.08.2011 inclusiv sub aspectul măsurii cuprinsului lucrului vândut. Nu se poate reține că neexecutarea obligației de predare a bunului vândut se datorează unui caz fortuit care-i pune pe apelanți la adăpost de responsabilitate, în condițiile în care înțeleg a invoca doar o întârziere în executarea obligației având o durată de circa 6 luni. Termenul limită de îndeplinire a obligației stipulat de părți, inclusiv cu prelungirea acordată gratuit de 3 luni, a fost data de 30 august 2012. De la această dată s-a scurs o perioadă de 2 ani și 5 luni, interval în care apelanții nu au înțeles să-și aducă la îndeplinire obligația asumată. Aceasta în condițiile în care, potrivit propriilor susțineri, întârzierea produsă datorită pretinsului caz fortuit invocat a fost apreciată de aceștia la o durată de 6 luni, nici măcar aceasta eficientizată în aducerea la îndeplinire a obligației asumate de predare a bunului promis spre vânzare.
Cenzurarea dreptului de opțiune al reclamantei creditoare în raportul juridic litigios este îngăduită instanței de judecată pentru ipoteza în speța în care executarea în natură a obligației este posibilă, însă numai și dacă executarea mai prezintă interes pentru creditor. Acest interes are a fi fost apreciat de instanță atât prin raportare la clauzele antecontractului de vânzare-cumpărare în ce privește plata diferenței de preț cât și prin raportare la durata procesului și la maniera în care, chiar sub amenințarea desființării contractului, pârâții au înțeles să execute doar parțial lucrările de a căror finalizare depinde executarea în natură și în mod integral a obligației născute în sarcina promitenților-vânzători de convenția încheiată.
În considerarea celor mai sus expuse și alăturat celor judicios reținute de judecătorul fondului, pe care tribunalul și le însușește în integralitate, apelul pârâților, căruia i se aplică dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, este apreciat ca fiind nefondat.
Cererea de aderare la apel formulată de reclamanta-intimată este întemeiată sub aspectul critici relative la incidența disp. art. 1332 Cod civil. Potrivit textului de lege, în toate cazurile, când cumpărătorul are drept de a strica vânzarea, vânzătorul este dator să-i restituie, deosebit de preț, dacă l-a primit, spezele contractului.
Acest text de lege este aplicabil și în prezentul litigiu în care între părți a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în a cărui executare reclamanta I. E. R. a achitat promitenților-vânzători cu titlu de avans o sumă de 20.000 euro. Totodată, antecontractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat înaintea BNPA S. Frost și B. S. Ș., iar modalitatea de plată a diferenței de preț, asupra căreia părțile au înțeles să convină, a exclus convențional putința ca strămutarea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător să poată avea loc în condițiile art. 1295 Cod civil, anterior plății integrale a prețului vânzării. Conținutul obligațiilor la a căror executare s-au îndatorat părțile prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 670/2011, fiind identic cu cel rezultat dintr-un contract de vânzare-cumpărare, cu singura excepție relativă la momentul transferului dreptului de proprietate, este de natură să atragă incidența art. 1332 Cod civil, dată fiind finalitatea urmărită de legiuitor prin edictarea acestui text de lege.
Ca atare, pârâții vor fi obligați să restituie reclamantei spezele dovedite ale vânzării în cuantum de 528 lei, astfel cum acestea rezultă din chitanța nr. 1100/18.08.2011 aflată la fila 18 dosar apel, unite fiind cu limitele în care judecătorul fondului a fost învestit prin cererea de chemare în judecată în care se arată că suma pentru care solicită aplicarea art. 1332 Cod civil este în cuantum de 528 lei. Cererea apelantei-reclamante din calea de atac de acordare a sumei de 628 lei în baza art. 1332 Cod civil, deși dovedită, nesocotește dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă sub aspectul cuantumului obiectului cererii de restituire a spezelor vânzării.
Critica apelantei I. E. R. în ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de judecătorul fondului nu poate fi primită.
Susține apelanta-reclamantă că valoarea cheltuielilor pricinuite de judecata în fond a cererii sale este de 10.989 lei și este compusă din:
- taxă de timbru în sumă de 3411 lei;
- taxă de timbru pentru repunere pe rol în sumă de 1806 lei;
- chitanță OCPI în sumă de 60 lei;
- chitanțe onorariu avocat în sumă de 2790 lei, respectiv 2728 lei;
- chitanță taxă timbru de 8 lei ;
- onorariu executor achitat cu ocazia notificării în sumă de 186 lei.
Din totalul cheltuielilor de judecată arătate punctual de către apelanta-reclamantă instanța înlătură onorariul de avocat în cuantum de 2728 lei. La fila 145 dosar fond se află chitanța nr. 625 eliberată de CA P. M. C. reclamantei I. E. R. care atestă plata unei sume de 2728 lei. Această chitanță are a fi înlăturată de instanță dat fiind faptul că din cuprinsul ei nu rezultă data la care a fost eliberată.
Ca atare, scăzând din suma de 10.989 lei, solicitată de reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, suma de 2728 lei, rezultă un total al cheltuielilor de 8261 lei, cuantum mai mic decât cel acordat de judecătorul fondului. Notează tribunalul dispoziția de principiu înscrisă în art. 296 teza a II-a Cod procedură civilă, potrivit căreia apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
În apel tribunalul face aplicarea art. 274 Cod procedură civilă în ceea ce privește suma de 24,48 lei reprezentând taxa judiciară de timbru. Onorariul de avocat în sumă de 4.400 lei nu poate fi acordat întrucât din chitanța depusă la fila 24 dosar apel nu rezultă numărul de contract în baza căruia a fost achitat acest onorariu de avocat și nici dosarul pentru care numita I. E. R. a achitat acest onorariu de avocat.
În recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Iași, reclamanta I. E. R. a formulat critici pe care le-a încadrat în art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă de la 1865 constând în:
În mod nelegal instanța de apel nu a acordat cheltuielile de judecată aferente în faza apelului, interpretând greșit actul numit chitanță eliberat de Cabinet Avocat P. M. în sumă de 4400 lei (fila 24 dosar apel) mijloc de probă-chitanța s-a eliberat la data de 15.05.2014 pentru suma de 4400 lei fiind indicat în cuprinsul său „c/val contract/2014” și mențiunea „apelanta-intimată rezoluț” cuprinzând suficiente elemente pentru a se aprecia asupra scopului și naturii plății pentru care s-a achitat de parte onorariul.
În recursul declarat pârâții F. Lucreția E. și F. V. au reluat în cerere situația de fapt, succesiunea operațiunilor juridice între părți și lucrările efectuate pentru edificarea locuinței susținând că se impune a se stabili în cauză de a ști dacă forța obligatorie a contractului implică caracter fix.
Recurenții-pârâți, însă, exprimă opinia asupra posibilității judecătorului de a interveni în caz de impreviziune, în sensul revizuirii contractului părților, cu trimiteri la doctrină și jurisprudență. Se citează și interpretează art. 1271 din Legea nr. 287/2009 din Noul Cod civil; necesitatea lucrărilor suplimentare în structura blocului nefiind imputabilă niciuneia dintre părți. Recurenții detaliază asupra posibilității concilierii amiabile a părților ce nu s-a realizat, a urmărilor pe care le implică rezoluțiunea și executarea obligațiilor ce ar duce la ruinarea economică a pârâților fiind un abuz de drept din partea creditoarei, instanța are posibilitatea de a interveni în două modalități pentru adaptarea contractului, restructurarea datoriei pentru a se distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile rezultate din schimbarea împrejurărilor.
În soluționarea căii de atac Curtea constată că procesul a început la data de 31.10.2012 fiind incidente dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865 ce reglementează recursul (art. 299-316)-cale extraordinară de atac în care modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În conformitate cu art. 316 cu referire la art. 294 Cod procedură civilă în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi, respectiv în calea de atac a recursului motive ce nu au constituit obiect al judecății în apel. Antecontractul de vânzare-cumpărare de bun viitor fiind autentificat la 18 august 2011 la BNP, sub aspectul normelor de drept material sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864, temeiul de drept menționat și cererea de chemare în judecată fiind art. 1019,art. 1320 Cod civil.
În cadrul procesual redat și a celor de drept material Curtea reține că recursurile declarate de părți nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
1.Recursul declarat de reclamantă vizează aplicarea greșită a legii, a art. 274 Cod procedură civilă în soluționarea cererii accesorii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată a părții căzute în pretenții.
În conformitate cu art. 274 alin.1 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Tribunalul nu a încălcat dispoziția legală citată atunci când a admis în parte cererea pentru etapa procesuală a apelului.
Curtea constată că situația de fapt stabilită în considerentele sentinței sub aspectul cheltuielilor de judecată are corespondent în probele administrate. Dovada cuantumului cheltuielilor de judecată se face prin înscrisuri în speță a plății onorariului de avocat prin chitanțe ce trebuie întocmite conform cerințelor legislației fiscale. Sarcina probei revine celui ce a formulat cererea, prin mijloacele procesuale prevăzute de lege și nu instanței de judecată în a aprecia asupra scopului și naturii plății pe baza altor elemente, pretins „suficiente” cum se susține prin motivele de recurs de reclamantă. Dovada trebuie făcută pentru fiecare etapă procesuală, primă instanță și căi de atac, întrucât la baza obligației se află culpa procesuală a părții căzute în pretenții.
În consecință, cuantumul cheltuielilor de judecată trebuie să fie cert și efectuate în faza procesuală în care s-a făcut cererea pentru a fi acordate, respectiv în apel. Decizia atacată cuprinde considerentele în fapt și în drept pentru care s-au înlăturat apărările părții sub aspectul cheltuielilor de judecată, prin soluția dată nefiind încălcate dispozițiile legale în materie. Se are în vedere că chitanța invocată în motivele de recurs constituie un mijloc de probă, căreia tribunalul i-a acordat o anumită forță probantă.
Pe de altă parte, verificarea și justificarea cuantumului onorariului de avocat, ca o componentă a cheltuielilor de judecată țin de aprecierea probei, aspect ce nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă. Conform art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă în care reclamanta a încadrat motivele de recurs, modificarea hotărârii se poate dispune: „când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia”. Dispoziția citată însă nu este incidentă în cauză, pentru considerente deja expuse. Interpretarea probelor constituie o chestiune de fapt, ce nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, obiectul judecății fiind antecontractului încheiat de părți și nu acordarea asistenței juridice conform legii privind exercitarea profesiei de avocat; criticile formulate nefiind întemeiate.
Recursul declarat de pârâți.
În cadrul procesual expus, se constată că recurenții au supus controlului judiciar în apel și au reiterat și ca motive de recurs încălcarea condițiilor cerute de lege pentru a se dispune rezilierea și a art. 1082 Cod civil. S-a susținut că obligarea la plată a despăgubirilor nu este legală, motivată pe existența unei cauze care le înlătură răspunderea. Totodată, s-au expus și formulat critici ce nu s-au invocat în apel privind incidența art. 1271 cu denumirea marginală . Impreviziunea din Legea nr. 287/2009- Noul Cod Civil.
În funcție de data nașterii raportului juridic supus judecății și a încheierii antecontractului autentificat sub nr. 670 din 18 august 2011 Curtea reține că nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 1271 din Noul Cod civil, instanța nefiind legal investită pentru a analiza criticile formulate sub acest aspect, ca motive de recurs .
Astfel, în art. 6: Aplicările în timp a legii civile în alin (2) și (5) Legea nr. 287/2009-Cod civil prevede că actele juridice încheiate înainte de . legii noi (nn.1 octombrie 2011) nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor. Dispozițiile legii noi se aplică actelor și faptelor încheiate sau produse, precum și situațiilor juridice produse după ., categorie din care nu face parte și „actul” supus judecății.
În art. 107 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede „Dispozițiile art. 1271 din Codul civil privitoare la impreviziune se aplică numai contractelor încheiate după . Codului civil, deci nu și celor încheiate anterior.
Criticile formulate pe fondul litigiului nu sunt întemeiate.
Curtea constată că prima instanță și tribunalul ca instanță de control judiciar ce a păstrat sentința, au analizat punctual obligațiile părților, stabilind corect că pârâta nu le-a îndeplinit, în modalitatea și termenul stabilit, reclamanta fiind îndreptățită să solicite rezilierea.
Curtea are în vedere, așa cum s-a statuat și în doctrină că temeiul juridic al rezoluțiunii îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a celeilalte. neîndeplinirea culpabilă, în speță, de pârâtă, a obligației sale, în condițiile în care reclamanta și le-a îndeplinit, lipsește de suport juridic obligația celeilalte părți contractante, astfel încât desființarea întregului contract s-a impus. Oricare ar fi modalitatea în care a acționat pârâta-recurentă, cât și cauzele ce au impus, în opinia sa, depășirea termenului nu fac parte din categoria celor care să-i înlăture răspunderea pentru daune-interese și repunerea în situația anterioară, respectiv a cazului fortuit (1082 Cod civil) invocat în apărare ca motiv de recurs
Tribunalul nu a încălcat dispozițiile legale în materie când a reținut că pârâtul este răspunzător pentru neexecutarea obligației sale și nu a probat că neexecutarea este imputabilă unor cauze exterioare neprevăzute.
În conformitate cu art. 1082 Cod civil de la 1864 debitorul va fi obligat de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din parte-i, afară numai dacă va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputată. Pe baza probatoriului administrat cu înscrisuri între care studiul geotehnic cu elemente de stabilitate, a reținut tribunalul că pârâții au dat dovadă de neglijențe când au reconfigurat imobilul, prin adăugarea subsolului și a unui etaj, fără a se efectua noi studii geotehnice deși zona în care s-a executat lucrarea face parte dintr-un relief preponderent colinar.
Curtea are în vedere că în materie de neexecutare a contractelor, prin culpă se înțelege orice neconformare a debitorului la corecta îndeplinire a obligației. De asemenea că tribunalul a verificat și a apreciat corect în ce măsură neexecutarea obligației este importantă și gravă, cât și asupra duratei termenului cu mult depășit, și a consecinței privind executarea în natură a obligației ce nu prezintă interes pentru creditoare. Omisiunea recurentei de a lua toate măsurile pentru a-și îndeplini obligația în modalitatea și la termenul stabilit- la situația de fapt probată și necontestată- nu poate fi reținută ca o situație excepțională ce nu putea fi prevăzută care să constituie o piedică absolută în ce privește executarea, și deci caz fortuit.
Condițiile cerute de lege sunt îndeplinite pentru a se dispune rezoluțiunea, restituirea prestației reclamantei-intimate nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză ci doar repunerea în situația anterioară actului desființat, consecință a neîndeplinirii obligației de pârâții-recurenți.
Pentru considerentele expuse, Curtea urmează în conformitate cu art. 312 Cod procedură civilă să respingă recursurile declarate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Decide:
Respinge recursurile declarate de I. E. R., F. Lucreția-E. și F. V. împotriva deciziei civile nr. 122/2015 din 04 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 septembrie 2015.
Președinte, V. O. | Judecător, V. C.-S. | Judecător, E. G. |
Grefier, C. A. |
Red CSV
Tehnored AC
2 ex./29.09.2015
Judecătoria Iași: A. T. S.
Tribunalul Iași: E. C. P.
M. C.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 69/2015. Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 490/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
