Pretenţii. Decizia nr. 490/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 490/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 34355/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 490/2015
Ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte ANCA GHIDEANU
Judecător C.-A. S.
Judecător L. P.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de . împotriva deciziei civile nr. 221/19.02._ a Tribunalului Iași, în contradictor cu intimatul C. L. Țibănești prin Primar, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, când:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 8101/06.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași s-a respins excepția prematurității formulării acțiunii, iar pe fond s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul C. L. Țibănești, cu sediul în ., împotriva paratei ., cu sediul în satul Jigoreni, ., cu nr. la ORC J_/2002 și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 259.962,89 lei, reprezentând contravaloarea arendei stabilite pentru pășunea comunală și suma de 6.715,62 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, anterior introducerii pe rolul instanței a acțiunii de față, la data de 08.11.2012, prin înștiințarea de plată nr. 3585/07.05.2012, comunicată societății parate, prin administratorul S. F. la data de 08.05.2012, s-a adus la cunoștință paratei obligația de plată a sumei de 259.962,89 lei și i s-a pus în vedere să achite suma respectivă în termen de 15 zile de la primirea înștiințării de plată, fiind îndeplinite condițiile efectuării prealabile a procedurii concilierii directe prevăzute de art. 720 indice 1 Cod. Pr. Civ.
Pe fond, instanța a constatat că facturile nr._/22.03.2010 și nr._/22.03.2010, emise de către reclamant, au fost acceptate la plată de către societatea parată, prin administratorul său S. F., care le-a semnat și și-a trecut și datele de identificare pe facturile respective, nefiind contestate semnăturile respective de către parată.
Cele două facturi au fost emise de către reclamant în baza contractului de arendare nr. 79/14.05.2007 încheiat între părți, cu cele două acte adiționale ale sale.
Față de aceste considerente, văzând și disp. art. 969 și următoarele din vechiul Cod civil, sub imperiul căruia s-a încheiat contractul de arendare dintre părți, instanța a respins excepția prematurității acțiunii, iar pe fond a admis acțiunea, dispunând în sensul celor solicitate de către reclamant.
Văzând și disp. art. 274 Cod. Pr. Civ.,
Prin decizia civilă nr. 221/19.02._ a Tribunalului Iași s-a respins apelul declarat de către pârâta . împotriva sentinței civile nr. 8101 din 6.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință ce a fost păstrată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, între reclamantul intimat în calitate de arendator și pârâta apelantă . în calitate de arendaș a fost încheiat contractul de arendă nr. 79/14.05.2007 pentru suprafața de 726 ha teren situat în extravilanul . nivel al arendei de 50 euro, contractul fiind încheiat pentru un an de la 05.05.2007 la 05.05.2008 (f. 9 – 12 dos. Fond).
Prin actul adițional nr. 1 la contractul de arendă nr. 79/2007 s-a precizat că obiectul contractului de arendare îl constituie suprafața de 661,5 ha, iar prin actul adițional nr. 2 la contractul 79/2007 s-a convenit prelungirea duratei contractului pentru încă un an de la 05.05.2008 până la data de 04.05.2009 (f. 7,8 dosar fond).
Tribunalul a reținut în temeiul art. 4 din Codul Comercial că acest contract de arendă, chiar dacă a fost încheiat cu o societate a dat naștere unui raport juridic de drept civil guvernat de dispozițiile art. 1454 și următ. cod civil de la 1865 astfel încât nu se aplică procedura concilierii prev. de art. 720 ind. 1 Cod proc. Civilă, excepția prematurității acțiunii fiind în mod corect respinsă.
Este adevărat că în art. 6 alin. 3 din Contractul de arendă se prevede că plata arendei în bani se face la un preț stabilit prin înțelegerea părților până la 45 zile de la recoltarea produsului respectiv, însă prin facturile nr._ emisă pentru suma de_,49 lei (reprezentând contravaloare arendă pășune comunală conform contractului de arendă 79/2007 pentru perioada 2007 -2008) și nr._ emisă pentru suma de_,40 lei (reprezentând contravaloare arendă conform actului adițional la contractul 79/2007 pentru perioada 2008 -2009) ambele emise la data de 22.03.2010, semnate de primire de către S. F. administratorul ., se realizează o recunoaștere a pretențiilor reclamantului intimat în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prev. de art. 3 din Decretul 167/1958 ceea ce echivalează cu o întrerupere a termenului de prescripție conf. art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul 167/1958.
Mai mult decât atât, actul aflat la fila 37 dosar fond intitulat situație privind sumele de justificat ca urmare a contractului de arendă nr. 79/2007, actelor adiționale nr. 1/05.05.2008 și nr. 2/29.05.2008 care reprezintă o compensare la cererea societății . la data de 19.03.2010 (fila 36 dosar fond), echivalează cu o nouă dovadă de recunoaștere a sumelor datorate prin cele două facturi ale căror copii conforme cu originalul se regăsesc la filele 40 și 41 dosar fond, cât și 5 și 6 dosar fond.
Prin urmare, în mod corect a fost respinsă și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că în fața primei instanțe pârâtul nu a invocat ca și argument în apărare, faptul că nu ar recunoaște semnătura de pe cele două facturi pentru a se înscrie în fals împotriva acestora, acest motiv fiind invocat pentru prima dată abia în recurs. Ori pentru a fi analizat acest motiv în recurs, el ar fi trebuit să fie invocat cel puțin în fața primei instanțe (admițând ipoteza că prima instanță ar fi putut să omită să se pronunțe cu privire la aceste susțineri).
În altă ordine de idei tribunalul a reținut faptul că pârâtul apelant nu a invocat compensația judiciară printr-o cerere reconvențională care să fie timbrată în mod corespunzător pretențiilor formulate, pentru a putea fi analizată.
Mai mult decât atât, deși pârâtul apelant a susținut că a efectuat lucrări de îmbunătățiri agricole cu privire la pășunea comunală pentru care se impunea compensarea contravalorii lor cu valoarea arendei, instanța de control judiciar a reținut că . contrar dispozițiilor art. 1169 Cod civil, nu a făcut dovada cu înscrisuri a raportului obligațional în temeiul căruia au fost emise facturile solicitate a fi avute în vedere la compensare, lipsind acordul arendatorului pentru efectuarea eventualelor investiții pe teren astfel cum impune art. 7 lit. f din Contractul de arendă 79/2007. De asemenea, instanța de control judiciar a reținut că lipsește dovada acceptării din partea reclamantului intimat a facturilor invocate în compensare.
Pentru toate aceste considerente, instanța a reținut că soluția primei instanțe este corectă, impunându-se însă înlocuirea motivării primei instanțe cu argumentarea expusă.
Față de această situație, în temeiul disp. art. 296 Cod proc. Civilă, instanța a respins ca neîntemeiat apelul formulat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 8101 din 6.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași,sentință ce a fost păstrată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta . pentru următoarele motive:
Apreciază că soluția instanței de apel este nelegală întrucât contractul de arendă încheiat între recurentă și intimată reprezintă un contract atipic față de celelalte contracte de arendă.
Astfel, potrivit ghidului de finanțare pentru accesarea de subvenții provenind din fonduri europene, unitățile administrativ teritoriale nu erau eligibile la nivelul perioadei 2007-2010 pentru accesarea unor astfel de subvenții pentru terenurile aflate în domeniul public sau privat al acestora.
În acest sens, Primăria Corn. Tibănești a decis prin Hotărârea din data de 25.05.2007 arendarea pășunii comunale către o persoana juridică privată, eligibilă pentru obținerea de subvenții, această societate urmând a efectua lucrări de îmbunătățiri agricole pentru acest teren, de care urma să beneficieze unitatea administrativ-teritorială.
Este evident faptul că recurenta nu a beneficiat de această arendă în mod firesc prin preluarea suprafeței de teren în folosința sa efectivă având în vedere destinația acestuia: pășune comunală. In toată această perioada de timp, suprafața de teren în discuție s-a aflat în folosința comunității, recurenta efectuând doar lucrările de amenajare și îmbunătățiri funciare.
Ca modalitate de funcționare a acestei relații comerciale, s-a stabilit de comun acord ca toate lucrările de îmbunătățiri agricole efectuate cu privire la pășunea comunală să fie compensate cu valoarea arendei, dat fiind adevărata beneficiară a acestui contract de lucrări de curățarea terenului, instalarea unui sistem de alimentare cu apă pentru animale, fertilizarea terenului cu îngrășăminte etc).
Astfel, recurenta a achiziționat în perioada contractului de arendare materiale și a efectuat lucrări de îmbunătățire a pășunii comunale, emițând facturi către UAT pentru materiale/îngrășăminte și lucrările efectuate.
Pe măsură ce aceste lucrări erau efectuate, un reprezentant al Consiliului L. Tibanesti se deplasa în teren și se încheia un proces verbal de constatare a acestor lucrări, înscrisurile doveditoare ale efectuării acestor lucrări fiind depuse la dosarul cauzei. Instanța de fond a reținut că lucrările efectuate de recurentă nu au fost realizate cu acordul prealabil al intimatei, motiv pentru care nu se poate considera că facturile emise către aceasta pot fi considerate ca datorate.
Toate aceste lucrări au fost efectuate cu acordul intimatei și recepționate de către reprezentantul legal al acesteia pe fiecare etapă de lucru. În acest sens se încheiau "Situații de lucrări" în care erau evidențiate lucrările efectuate, materialele utilizate și contravaloarea acestora, situații care erau verificate și acceptate prin semnare de către un consilier local delegat (Brasoveanu) și de către Primarul .> In data de 19.03.2010 recurenta a solicitat către Primăria Comunei Țibănești compensarea lucrărilor efectuate de recurentă pe islazul comunal, cu valoarea contractului de arendă pentru anii 2008 si 2009.
Ca urmare a acestei cereri, între Primăria . s-a încheiat un proces verbal înregistrat sub nr.1990/19.03.2010, intitulat "Situație" prin care s-a constatat că arenda în cuantum de 314.089,70 lei se compensează parțial cu lucrările efectuate de arendaș în cuantum de 175.499,60 lei, justificate cu "facturi și situații", "rămânând de justificat suma de 38.590 lei, sumă special oprită pentru executarea lucrărilor pe pășunea comunală în anul 2010".
De altfel, din însăși destinația terenului și din obiectul de activitate al recurentei reiese că aceasta nu a fost un adevărat beneficiar al terenului, exploatându-l în interesul societății, ci doar a efectuat lucrări în beneficiul proprietarului.
Instanța de apel reține că nu a făcut dovada "acceptării" facturilor de către intimată. Solicită a se observa că toate facturile depuse la dosarul cauzei poartă ștampila de înregistrare aparținând UAT Țibanesti.
Atât timp cât instanța consideră că facturile emise de către intimata au fost acceptate de reprezentantul recurentei printr-o simplă semnătura ilizibilă fără a fi însoțită de vreo stampilă, se impune același tratament și în analiza facturilor emise către intimată, facturi care poartă ștampila de înregistrare a Primăriei Tibanesți.
Compensația este reglementată de dispozițiile art. 1144 Cod civil potrivit căruia compensația se operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele doua datorii se sting reciproc în momentul când ele se regăsesc existând deodată și până la concurenta cotității lor respective".
Practica si literatura de specialitate, interpretând textul de lege mai sus enunțat au stabilit o . condiții pentru operarea compensației de drept.
Reciprocitatea obligațiilor, respectiv ambele părți au calitate de creditor și debitor în același timp, una față de cealaltă.
În speță, se poate observa că în baza contractului de arendă și a actelor sale adiționale s-au născut obligații reciproce: a recurentei de a achita arenda și intimatei de a achita lucrările de îmbunătățiri funciare realizate de către recurentă în folosul sau.
Creanțele să aibă ca obiect bunuri fungibile, regăsite în speță ca urmare a faptului că cele doua creanțe reciproce vizau plata unor sume de bani.
Creanțele ce urmează a se compensa să fie certe, lichide și exigibile.
Consideră că cele doua creanțe datorate reciproc și născute din același contract îndeplinesc condițiile mai sus enunțate, motiv pentru care încă de la nașterea lor a operat compensația legală.
Atâta timp cât sunt îndeplinite aceste condiții, compensația se produce ope legis, fără a fi necesare alte formalități din partea părților.
Cu toate acestea, recurenta a formulat o cerere de compensare în data de 19.03.2010, sens în care s-a încheiat procesul verbal intitulat "Situație" prin care se constată compensarea parțială a creanțelor reciproce, până la concursul celei mai mici.
Surprinzătoare în motivarea deciziei recurate, este recunoașterea instanței a operării compensației prin această situație încheiată de ambele părți contractante: "actul aflat la fila 37 dosar fond intitulat situație privind sumele de justificat ca urmare a contractului de arendă nr. 79/2007, actelor adiționale nr. 1/05.05.2008 și nr. 2/29.05.2008 care reprezintă o compensare la cererea societății . la data de 10.03.2010 (fila 36 dosar fond), echivalează cu o nouă dovadă de recunoaștere a sumelor datorate prin cele doua facturi”.
Astfel instanța recunoaște faptul că între cele două creanțe reciproce a intervenit compensarea la data de 19.03.2010.
In continuarea raționamentului sau, instanța de apel apreciază că recurenta nu a invocat compensația judiciară printr-o cerere reconventională proprie, motiv pentru care "pretențiile" recurentei nu pot fi analizate.
Așa cum a susținut mai sus, compensația operează în cazul de față ope legis, sau chiar și convențională, nefiind necesară solicitarea unei compensații judiciare. Din modalitatea de reglementare a acestei instituții, având în vedere că cele trei forme de compensare (legală, convențională și judiciară) sunt reglementate în mod distinct, reiese în mod evident că pentru a opera compensația legală ori convențională nu este necesară intervenția instanței pentru ca acestea să-și producă efectele.
Mai mult decât atât, literatura de specialitate care a reglementat practic distincția dintre cele trei forme de compensație, stabilește ca, compensația judecătoreasca intervine atunci când "datoriile nu sunt lichide sau nu au ca obiect bunuri fungibile" caz în care "unul dintre creditorii reciproci se poate adresa instanței de judecată care va aprecia și va putea dispune stingerea datoriilor până la concurenta celei mai mici".
Atât timp cât cele trei forme sunt alternative, reiese în mod evident că primele două (cea legală și cea convențională) operează în virtutea legii ori a convenției, fără a fi necesară intervenția instanței în acest sens.
Concluzia acestui raționament este aceea că se poate invoca compensația legală ori convenționala pe cale de apărare, fără a fi necesară investirea instanței cu o cerere proprie în acest sens.
În speță, încă de la fond, recurenta a invocat pe cale de apărare compensația intervenită între cele doua creanțe reciproce născute între părți, apărare ce a fost înlăturată de către instanța de fond în mod nejustificat.
Mai mult decât atât, dacă instanța de fond considera că aceasta compensație nu poate fi formulată decât pe calea unei cereri proprii, instanța era obligată a pune în discuția părților corecta calificate a apărării recurentei ca fiind o cerere reconvențională și implicit stabilirea caracterului procesual al acesteia.
In mod greșit instanța de apel consideră că nu poate lua în calcul compensarea invocată de către recurentă, motivând că nu a făcut dovada unui raport obligațional, lipsind totodată acordul arendatorului pentru efectuarea investițiilor pe teren și mai mult decât atât s-a constatat de către tribunal faptul că lipsește dovada acceptării din partea reclamantului intimat a facturilor invocate în compensare.
Procesul verbal de situație din 19.03.2010 acoperă toate aceste lipsuri invocate de către instanța de control judiciar, Primăria comunei Țibănești recunoscând și lucrările efectuate de către recurentă, dar și suma rămasă de a fi justificată (38.590 lei).
Între suma solicitată prin cererea de chemare în judecată (259.962,89lei) și suma rămasă de justificat așa cum rezultă din procesul verbal de situație din 19.03.2010 este o diferență exorbitantă, diferență care ignoră însăși situația reținută de către intimata - reclamantă, și care confirmă faptul că suma de 175.499.60 a fost justificată cu facturi și situații de lucrări. In mod corect ar fi trebuit să solicite eventual o acțiune în pretenții pentru suma de 38.590 lei.
Solicită admiterea recursului schimbarea în tot a deciziei civile iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.
C. L. Țibănești prin Primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta ., menținerea sentinței instanței de fond, ca temeinică și legală; să se constate că a rămas fără obiect cauza, prin realizarea executării silite asupra debitorului S. P. SRL pentru suma de 259.962,89 lei - reprezentând contravaloare arendă pășune comunală - și 6.715,62 lei, cheltuieli de judecată, la care a fost obligat prin sentința instanței de fond nr. 8101/2014, menținută de decizia Tribunalului Iasi nr.221/2015. Împotriva acestei sentințe a declarat apel parata ., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, reiterând totodată și o . excepții.
Instanța de control judiciar a tribunalului a respins apelul declarat, dând apreciere apărărilor referitoare la acceptarea la plată de către apelant a facturilor nr._, emisă pentru suma de_,49 lei ( reprezentând contravaloare arenda pășune comunala conform Contractului de arendă 79/2008) și nr._, emisă pentru suma de_,40 lei (reprezentând contravaloare arenda conform actului adițional la contract, pentru perioada 2008 - 2009).
Totodată instanța a respins si excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât, decizia nr. 221/2015, a Tribunalului Iași este executorie, C. L., prin executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a debitorului - recurent, fiind recuperată în totalitate suma care face obiectul cauzei, sens în care anexează alăturat înscrisuri, reprezentând dovada recuperării prejudiciului.
In concluzie, apreciază ca rămasă fără obiect cauza. Pe fond, daca instanța de recurs va trece peste aceste aspecte, solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, motivat de faptul că motivele cererii de recurs nu sunt de natură a schimba hotărârile instanțelor precedente, după cum documentul intitulat "Situație"prin care recurenta consideră că s-au compensate lucrările efectuate, nu poate fi luat în serios, fiind întocmit și semnat ad-hoc de fostul primar și arendaș fără a avea la bază vreun temei legal, care de altfel nu există, cu atât mai mult cu cât în contractul de arendă întocmit între părți, nu a fost prevăzută o astfel de modalitate de stingere a obligațiilor de plată ale arendașului.
Având în vedere toate aceste aspecte, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri la solicitarea recurentei ..
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de recurenta . împotriva deciziei civile nr. 221 din 19.02.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, se circumscriu motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, problema de drept dedusă judecății privind intervenirea sau nu a compensației legale între datoriile reciproce ale părților în proces, conform art. 1143 -1145 C. civ de la 1864.
Motivul de recurs înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă privește, fie ipoteza în care soluția pronunțată prin hotărârea atacată nu este juridică, deoarece din modul de redactare nu se poate determina dacă legea s-a aplicat corect, fie situația în care instanța recurge la texte de lege aplicabile speței, pe care le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit.
Pentru invocarea acestui motiv nu este suficientă indicarea textului (art. 304 punctul 9) fiind necesar ca recurenta să precizeze care anume text a fost denaturat și în ce constă denaturarea.
Instanța de secund control judiciar constată că este incident în speță punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă, atât timp cât instanța de apel nu a aplicat corect prevederile legale relevante.
Curtea evidențiază că soluția tribunalului se fundamentează pe reținerea neinvocării, de către pârâta-apelantă ., a compensației judiciare printr-o cerere reconvențională, care să fie timbrată în mod corespunzător pretențiilor formulate, pentru a putea fi analizată, pe nedovedirea, cu înscrisuri, a raportului obligațional în temeiul căruia au fost emise facturile solicitate a fi avute în vedere la compensare, ceea ce a generat aprecierea lipsei acordul arendatorului pentru efectuarea eventualelor investiții pe teren conform art.7 lit. f din Contractul de arendă și pe lipsa dovezii acceptări, din partea reclamantului intimat, a facturilor invocate în compensare.
Curtea reține că, dată fiind natura juridică a compensării - mod de stingere a datoriilor - în sensul că operează de drept, compensația legală poate fi invocată pe cale de apărare - cazul în speță, în ipoteza în care datoriile reciproce sunt certe, lichide și exigibile și dacă părțile implicate nu au renunțat la compensație, în mod expres sau tacit.
Încă din fața instanței de fond recurenta pârâtă a invocat și depus - în apărare - procesul verbal de situație din 19.03.2010 încheiat între ea și Primăria comunei Țibănești prin care s-a constatat că arenda în cuantum de 214.089,70 lei se compensează parțial cu lucrările efectuate de arendaș în cuantum de 175.499,60 lei, justificate cu "facturi și situații", "rămânând de justificat suma de 38.590 lei, sumă special oprită pentru executarea lucrărilor pe pășunea comunală în anul 2010".
În fapt, intimata Primăria Comunei Tibănești a decis prin Hotărârea din data de 25.05.2007 arendarea pășunii comunale către o persoana juridică privată, eligibilă pentru obținerea de subvenții, această societate urmând a efectua lucrări de îmbunătățiri agricole pentru acest teren, de care urma să beneficieze unitatea administrativ-teritorială, stabilindu-se, de comun acord, ca toate lucrările de îmbunătățiri agricole efectuate cu privire la pășunea comunală să fie compensate cu valoarea arendei.
Recurenta a achiziționat în perioada contractului de arendare materiale și a efectuat lucrări de îmbunătățire a pășunii comunale, emițând facturi către UAT pentru materiale/îngrășăminte și lucrările efectuate, iar pe măsură ce aceste lucrări erau efectuate, un reprezentant al Consiliului L. Tibanesti se deplasa în teren încheindu-se un proces verbal de constatare a acestora.
La data de 19.03.2010, recurenta a solicitat intimatei Primăria Comunei Țibănești compensarea lucrărilor efectuate pe islazul comunal, cu valoarea contractului de arendă pentru anii 2008 si 2009, solicitarea care a primit curs favorabil, fiind încheiat un proces verbal înregistrat sub nr. 1990/19.03.2010, intitulat "Situație" prin care s-a constatat că arenda în cuantum de 214.089,70 lei se compensează parțial cu lucrările efectuate de arendaș în cuantum de 175.499,60 lei, justificate cu "facturi și situații", "rămânând de justificat suma de 38.590 lei, sumă special oprită pentru executarea lucrărilor pe pășunea comunală în anul 2010".
Instanța de recurs reține că susținerile recurentei relative la intervenirea compensării legale sunt întemeiate, față de dispozițiile art. 1143-1145 C. civ., întrucât creanțele au fost certe lichide și exigibile și au avut ca obiect plata unor sume de bani, în cauza pendinte fiind în discuție o compensare legală.
Curtea constată că instanța de apel nu a făcut o corectă interpretare a raporturilor juridice dintre părțile în proces, întrucât nu face nici o analiză a apărării invocate de recurenta referitoare la intervenirea compensării datoriilor reciproce, în condițiile art. 1143 -1145 Cod civil de la 1864, ca modalitate de stingere a obligațiilor existente între părți.
Curte reține că actul din 19.03.2010 îndeplinește rolul de recunoaștere expresă a datoriilor existente între părți, câtă vreme poartă semnătura și ștampila ambelor părți, prin reprezentanții legali ai acestora ( fila 111 dosar fond) .
Ca atare, urmează a fi reținute motivele de nelegalitate invocate de către recurentă, în sensul că prin convenția încheiată de părți la data de 19.03.2010, intitulată "Situație" acestea au stabilit de comun acord compensarea datoriilor reciproce până la limita sumei de 38.590 lei.
Sub aspect procedural, instanța de apel a reținut că în mod greșit necesitatea formulării unei cereri reconvenționale în cauza de față, prin care să solicite compensarea judiciară întrucât recurenta-apelanta-pârâtă a invocat compensarea ca mijloc de apărare și, în plus, creanțele erau deja stinse, astfel cum s-a arătat mai sus, până la concurența sumei 38.590 lei.
Cum dispozițiile art. 1143 -1145 Cod civil de la 1864 nu au fost corect interpretate și aplicate, motivul de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă este operant în cauză.
Susținerile intimatului C. L. referitoare la constatarea rămânerii cauzei fără obiect ca efect al executării silite a deciziei civile nr. 221/2015 pronunțată de Tribunalului Iași sunt lipsite de relevanță, obiectul prezentului recurs constituindu-l tocmai legalitatea deciziei a cărei executare a fost realizată de intimat, prin intermediul executorului judecătoresc.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a se admite recursul formulat de pârâta . împotriva deciziei civile nr. 221/2015 din 19 februarie 2015 a Tribunalului Iași, Secția I civilă, hotărâre care va fi modificată în tot, în sensul admiterii apelul formulat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 8101/2014 din 06 iunie 2014 a Judecătoriei Iași - Secția civilă, hotărâre care va fi schimbă în parte.
Urmează a fi admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul C. L. Țibănești în contradictoriu cu pârâta . în sensul obligării pârâtei . să plătească reclamantului C. L. Țibănești suma de 38.590 lei.
Va fi păstrată dispoziția din sentință privind respingerea excepției prematurității acțiunii.
Curtea notează că articolul 274 al. 1 Cod Procedură civilă statornicește regula potrivit căreia: „cel ce cade în pretenții va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată”, sens în care urmează să fie obligat intimatul C. L. Țibănești să plătească recurentei . suma de 4.503 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta . împotriva deciziei civile nr. 221/2015 din 19 februarie 2015 a Tribunalului Iași, Secția I civilă, hotărâre pe care o modifică în tot.
Admite apelul formulat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 8101/2014 din 06 iunie 2014 a Judecătoriei Iași, Secția civilă, hotărâre pe care o schimbă în parte.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. L. Țibănești în contradictoriu cu pârâta .. Obligă pârâta . să plătească reclamantului C. L. Țibănești suma de 38.590 lei.
Păstrează dispoziția din sentință privind respingerea excepției prematurității acțiunii.
Obligă intimatul C. L. Țibănești să plătească recurentei . suma de 4.503 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 septembrie 2015.
Președinte, A. G. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, L. P. |
Grefier, C. A. |
Red SCA
Tehnored AC/SCA
2 ex./7 octombrie 2015
Tribunalul Iași: Doinița T.
M. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 455/2015. Curtea de Apel IAŞI | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
