Acţiune în constatare. Decizia nr. 622/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 622/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 622/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 622/2015
Ședința publică de la 02 Noiembrie 2015
Completul compus din:
Președinte L. P.
Judecător C.-A. S.
Judecător A. C. S.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de reclamantul C. G. M. împotriva deciziei civile nr. 439/1.04.2015 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de avocat S. I., lipsă fiind reprezentanții intimaților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la al doilea termen de judecată, au fost comunicate motivele de recurs intimaților P. M. Iași și C. L. Iași.
Instanța constată că intimații au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Interpelat, apărătorul recurentului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat S. arată că și-a întemeiat cererea de chemare în judecată precum și căile de atac următoare pe dispozițiile Legii nr. 85/1992 ce stabilesc faptul că odată cu spațiul vândut se dobândește și proprietatea asupra terenului . Recurentul a cumpărat un spațiu al Consiliului L. Iași, la momentul respectiv era convins că, odată cu spațiul, s-a vândut și terenul. Primăria i-a atribuit doar spațiul iar prin încheierea contractului de închiriere s-a prevăzut suprafața de teren . Acest contract de închiriere a fost încheiat pe o suprafață de 28 mp, efectiv suprafața spațiului; recurentului trebuia să i se închirieze o cotă indiviză și nu terenul, acesta ar fi dobândit dreptul de proprietate în virtutea Legii nr. 85/1992.
Consideră că recursul este întemeiat, având în vedere că recurentul, deși a plătit o sumă de bani pentru spațiu și teren, acestuia i s-a vândut doar spațiul. În atare situație, s-a creat o situație imposibilă, având în vedere că doar recurentul se află într-o astfel de situație deoarece referitor la restul spațiilor, C. L. Iași a vândut spațiul și cota indiviză. Din actele dosarului rezultă că imobilul nu se află pe domeniu public, blocul are apartamente private, primăria a permis să treacă în domeniu public suprafața de 28 mp, de fapt, această suprafață este împărțită la toți locatarii. Primăria nu putea să închirieze recurentului suprafața de 28 mp, doar, prin absurd, o cotă indiviză de 4,5mp. Recurentul a fost discriminat în raport cu ceilalți locatari . Mai există o . spații comerciale care au fost închiriate, arătându-se că este portic însă acolo un este portic ci un spațiu cu altă destinație. Definiția porticului atât în DEX cât și în literatura de specialitate în construcții este definită altfel. Acolo se află o . care care au fost închise, au aparținut proprietarului anterior ce a dobândit spațiul tot prin Legea nr. 85/1992.
Interpelat dacă a dobândit și terenul sau numai spațiul, apărătorul recurentului arată că dispozițiile legale stipulează că, odată cu dobândirea spațiului, se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenului. Recurentul a fost dus în eroare, a stat în pasivitate, nu a avut cunoștințe juridice, și-a dat seama ulterior că plătește o chirie mult mai mare decât ceilalți vecini, de două sau trei ori mai mare. Arată că a formulat un capăt de cerere privind faptul că această chirie a fost plătită nelegal, sume ce au fost însușite de către C. L. Iași, recurentul solicitând restituirea acestora până la limita prescripției.
Pentru aceste motive și pentru cele detaliate în cererea de recurs, solicită admiterea cererii de recurs, casarea hotărârilor instanțelor anterioare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulat, fără obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 1581/30.01.2013 Judecătoria Iași a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C. G. M. în contradictor cu pârâții M. Iași prin P., C. L. Iași prin P. și P. M. Iași.
Instanța a observat că, în ceea ce privește motivele nulității contractului de folosință din 13 martie 2007, reclamantul invocă faptul că, la momentul când a participat licitația publică din 2002, a fost indus în eroare cu privire la obiectul vânzării silite, crezând că ar forma obiectul acesteia nu doar spațiul comercial, ci și terenul aferent acestuia. Juridic vorbind, reclamantul invocă vicierea consimțământului său prin dol la încheierea procesului verbal de licitație pentru bunuri imobile nr._ din 10 aprilie 2002. Având însă în vedere cuprinsul publicației de vânzare întocmită în 15 martie 2012, publicație în baza căreia a avut loc vânzarea silită din 10 aprilie 2002 și publicitatea conținutului acesteia, instanța a reținut, pe de o parte, imposibilitatea vicierii consimțământului în sensul afirmat de către reclamant, iar, pe de altă parte, împrejurarea că o astfel de inducere în eroare ar fi putut fi invocată doar înlăuntrul termenului de prescripție prevăzut de art. 9 din Decretul nr. 167/1958; ori, acest termen a început să curgă cel mai târziu în 10 octombrie 2003 și s-a împlinit în 10 octombrie 2006. Cum reclamantul nici nu mai are dreptul de a invoca nulitatea relativă a actului de adjudecare, întrucât dreptul său s-a stins prin prescripție, orice motive de nulitate relativă cu privire la viciile actului său de proprietate nu pot fi primite.
În ceea ce privește afirmația reclamantului că ar fi fost forțat să încheie în 2002 contractul de folosință pentru terenul aferent spațiului comercial dobândit la licitație publică, instanța a reținut că nu a fost dovedită, rămânând la statutul de simplă afirmație.
Motivul privitor la încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998 nu a fost reținut, în cuprinsul contractului a cărui nulitate s-a solicitat fiind menționate actele în temeiul cărora a fost încheiat respectivul contract. Societatea al cărei bun a fost dobândit la licitație publică de către reclamant – S.C. DMC IMPEX S.R.L. – închiriase amplasamentul porticului în urma licitației organizată în 25 martie 1993, pe care l-a închis în temeiul autorizației pentru executarea lucrărilor nr. 107 din 1 iulie 1993.
De asemenea, nici motivul relativ la lipsa calității de proprietar nu s-a reținut a fi întemeiat, contractul fiind încheiat de către C. L. AL M. IAȘI P. P., în calitate sa de administrator al imobilului teren aflat în proprietatea publică a M. Iași, calitate ce rezultă din H.G. nr. 35/2012.
Întrucât contractul de folosință a cărui anulare se solicită și în baza căruia reclamantul a plătit sumele a căror restituire o solicită a fost valabil încheiat, instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privitor la restituirea sumelor plătite de către reclamant cu titlu de taxă de folosință a terenului aferent spațiului comercial din Iași, Șoseaua N..
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a constata că este proprietar al cotei indivize de teren aferentă spațiului comercial pe care îl deține în proprietate, instanța l-a respins ca fiind vădit nefondat, cât timp reclamantul nu a făcut dovada că ar fi dobândit în proprietate această cotă-parte. Astfel, titlul de proprietate al reclamantului din aprilie 2002 cuprinde în mod clar doar spațiul comercial, nu și cota indiviză din terenul aferent acestui spațiu, toate actele care au stat la baza vânzării silite din 2002 confirmând acest aspect. Cum în urma adjudecării la licitație publică a spațiului comercial ce a aparținut societății executate silit reclamantul nu putea să dobândească mai multe drepturi decât avea societatea supusă executării silite și față de împrejurarea că vânzarea silită s-a limitat la spațiul comercial, stabilind clar compunerea acestuia și menționând ferm că terenul aferent se află în domeniul public, este evident că reclamantul nu avea cum să dobândească acest teren. Temeiul juridic al vânzării silite nu a fost Legea nr. 85/1992, ci art. 67 alin. 1 din OG nr._ privind executarea creanțelor bugetare, aprobată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Capătul de cerere privitor la intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra cotei păți indivize din suprafața de teren aferentă blocului nr. 978B, parter a fost respins, reținându-se că probele administrate nu dovedesc că reclamantul ar fi titularul unui asemenea drept.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
P. decizia civilă nr. 439/2015 din 1.04.2015 Tribunalul Iași a respins apelul declarat de reclamant ca neîntemeiat.
Instanța a reținut că reclamantul uzează în apărările sale de motive ce par a atrage nelegalitatea procesului verbal de licitație și care i-ar justifica cererea de constatare a calității de proprietar asupra cotei părți indivize din terenul pe care se află spațiul comercial adjudecat. Astfel, pe de o parte, a invocat dispoziții legale care ar fi fost incidente la data licitației iar, pe de altă parte, a susținut că ar fi fost indus în eroare, întrucât a fost ferm convins că ar fi devenit totodată și proprietarul cotei părți indivize din terenul aferent spațiului comercial.
Este mai mult decât evident însă că astfel de motive ar fi trebuit analizate cu referire strict la actul respectiv și nu pe cale incidentală pentru justificarea unui drept de proprietate care nu se regăsea în patrimoniul debitorului executat silit. Acest ultim aspect este susținut de faptul că și anterior vânzării spațiului comercial la licitație publică, vechiul proprietar – debitor avea încheiat cu C. L. Iași contract de folosință /închiriere pentru terenul aferent spațiului comercial.
Totodată, pe aceeași cale, reclamantul solicită instanței să stabilească că legea aplicabilă la data licitației era alta decât cea menționată în procesul verbal de licitație și că în virtutea acesteia ar fi dobândit și dreptul de proprietate asupra cotei indivize din teren. Așa cum rezultă însă din conținutul legii, aceasta se referă la vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat.
În condițiile în care spațiul comercial a intrat în patrimoniul debitorului . prin autorizația de construire nr. 107 din 1993 (emisă în anumite condiții, printre care condiția încheierii unui contract de închiriere) se constată că dispozițiile Legii nr. 85 din 1992 nu se aplică, tribunalul neprimind apărările reclamantului cu referire la acest aspect. Pe de altă parte, reclamantul a adjudecat spațiul comercial în faza executării silite, obiectul vânzării prin licitație neincluzând dreptul de proprietate asupra cotei indivize din teren.
În ce privește nelegalitatea contractului de folosință se constată că obiectul acestuia îl constituie suprafața de 28,8 mp utilizat pentru închidere portic, existența contractului fiind una din condițiile de emitere a autorizației de construire nr. 107 din 1.07.1993. Inventarierea în domeniul public a acestui teren nu semnifică faptul că anterior acesta ar fi fost în patrimoniul altei persoane fizice sau juridice. Dimpotrivă, atât în publicația de vânzare, autorizația de construire, procesul verbal de licitație dar și în contractele de folosință și închiriere anterioare rezultă neechivoc faptul că terenul în cauză făcea parte din domeniul public.
Eroarea și dolul trebuie dovedite prin mijloace de probă, astfel că nu pot fi primite susținerile reclamantului că ar rezulta din încălcarea dispozițiilor legale invocate.
Prima instanță s-a pronunțat în mod corect respingând cererea reclamantului de sesizare a instanței de contencios administrativ, reținând că excepția de nelegalitate invocată nu are relevanță asupra fondului în cauză. Pe de altă parte, o astfel de excepție este admisibilă doar cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter individual, Hotărârea Consiliului L. Iași cu nr. 72 din 2011 neavând acest caracter. P. respingerea cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ prima instanță nu s-a antepronunțat în cauză, aceasta fiind obligată să se pronunțe prioritar asupra unor astfel de cereri și să analizeze în ce mod este admisibilă sau nu o astfel de sesizare.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs C. G. M., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul a susținut că, atât în acțiunea introductiva cât și în apel, a învederat faptul că spațiul pe care l-a cumpărat la licitație face parte din categoria "spatiilor cu altă destinație" a căror vânzare era reglementată la data de 10.04.2002 de dispozițiile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe si spatii cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat. Potrivit acestor reglementari, pârâtele, odată cu atribuirea prin adjudecarea la licitație a spațiului, trebuiau să-i atribuie în proprietate și cota parte indiviză din terenul aferent blocului 978 B Totodată, a învederat disp.art.3, alin1 din Legea nr.85/1992, potrivit cu care: "Spațiile destinate activităților de comerț și de prestări servicii, de mică industrie și oricăror alte activități similare, situate in construcțiile de locuințe în curs de execuție și aflate în proprietatea regiilor autonome specializate în administrarea locuințelor sau ale consiliilor locale, pot fi vândute Ia licitație in condițiile art.2." A precizat recurentul că intimatele i-au vândut prin licitație publică un portic ( "spațiu cu alta destinație" neamenajat de către primărie si nerepartizat nominal pana la data intrării in vigoare a Legii nr.85/1992) însă nu i-a conferit și nu îi recunoaște dreptul de proprietate instituit de lege, pe cote părți de construcții și instalații precum și asupra dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât in comun ( a se vedea art. 10, alin.1 din Legea nr.85/1992).
De asemenea, a invocat disp. art. 10 alin.3 din aceeași lege, potrivit cu care: " Dreptul de proprietate prevăzut la alin.1 se dobândește si asupra terenului aferent clădirii, așa cum a fost determinat prin autorizația de construire sau prin fisele tehnice de măsurători ale terenului aferent clădirii."Art. 10, alin 2 din lege prevede ca dreptul de proprietate prevăzut la alin.1 "se dobândește indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care sunt situate.
Judecătoria lași a reținut în mod neîntemeiat că, în urma adjudecării la licitație publică a spațiului comercial ce a aparținut societății executate silit( respectiv S.C. DMC 1MPEX S.R.L.), nu putea să dobândească mai multe drepturi decât societatea executată deoarece, chiar DMC IMPEX a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului aferent spațiului comercial in temeiul Legii nr.85/1992, prin aceea că a amenajat spațiul în temeiul unei autorizații de construire, astfel încât intimatele nu puteau să vândă doar spațiul comercial fără cota parte indiviză de teren care era in proprietatea S.C. DMC IMPEX S.R.L. În plus, chiar intimatele, prin adresa nr._/07.11.2005 pe care o anexează, îi recunosc dreptul de proprietate asupra imobilului, pe care nu il delimitează de terenul aferent, fără a specifica faptul că nu este proprietarul cotei indivize în mod expres.
Apreciază recurentul că intimatele i-au indus în eroare și că au încălcat dispozițiile legale in momentul vânzării, fapt confirmat de adresa nr._ din 07.11.2005 emisă de către Primăria Iași, prin care, la acea dată îi recunoștea dreptul de proprietate, pe care acum nu-l mai recunoaște. Instanța de fond a respins capătul l din cerere motivând că nu a făcut dovada că ar fi dobândit cota parte de teren, omițând adresa nr._/07.11.2005 prin care chiar intimatele îi recunoșteau dreptul de proprietate.
Instanța de apel, deși a făcut referire la dispozițiile Legii 85/1992 și ale Legii 213/1998, nu a dat nicio lămurire cu privire la inaplicabilitatea acestor norme legale în cauza de față.
În mod neîntemeiat, instanța de apel a reluat opinia instanței de fond potrivit cu care s-a solicitat un drept de proprietate care nu se regăsea în patrimonial debitorului executat silit.
DMC IMPEX a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului aferent spațiului comercial în temeiul Legii nr.85/1992 prin aceea ca a amenajat spațiul în temeiul unei autorizații de construire. Instanța a reținut greșit faptul că, în condițiile în care spațial comercial a intrat în patrimoniul debitorului S.C. DMC IMPEX S.R.L. prin autorizația de construire nr.107 din 1993( emisă în anumite condiții, printre care condiția încheierii unui contract de închiriere), dispozițiile Legii 85 din 1992 nu se aplică. Aceste dispoziții ( art.3 alin.2 din lege), prevăd, ca o condiție prealabilă înaintea dobândirii dreptului de proprietate de către o persoană, existența unor convenții pentru închirierea respectivului spațiu comercial si daca, în baza unei autorizații de construire eliberate potrivit legii, persoana a efectuat cheltuieli pentru executarea de lucrări de construcții sau instalații în vederea finalizării respectivului spatii. Or, contrar opiniei instanței de apel, dobândirea proprietății de către S.C. DMC IMPEX S.R.L. era condiționată de existența în prealabil a contractului de închiriere.
În ceea ce privește capătul de cerere privind nelegalitatea contractelor de folosință si a actelor adiționale, hotărârea instanței de apel este criticabilă deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra susținerilor recurentului privitoare la acest capăt de cerere.
P. întâmpinare, intimații au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, precizând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 85/1992 întrucât vânzarea silită a imobilului s-a făcut în temeiul art. 67 alin.1 din OG nr. 117/1996 privind executarea creanțelor bugetare.
Nu s-au administrat probe în recurs.
Analizând motivele de recurs formulate, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța constată recursul nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Corect a reținut tribunalul faptul că dispozițiile Legii nr. 85 din 1992 nu se aplică în prezenta cauză, în condițiile în care spațiul comercial a fost cumpărat la licitație publică în temeiul OG 117/1996 iar dreptul de proprietate asupra cotei indivize din teren nu făcea obiectul vânzării, aparținând domeniului public.
Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a argumentat de ce nu a considerat aplicabile dispozițiile Legii nr.85/1992, raportându-se, în mod corect, la modul de dobândire a spațiului comercial, la drepturile societății executate silit și la regimul juridic al terenului, acela de domeniu public.
Faptul că proprietarul anterior S.C. DMC IMPEX S.R.L. a obținut autorizația de construire nr.107 din 1993 nu este de natură a schimba acest regim și a dovedi existența, în patrimoniul acestei persoane juridice, a dreptului de proprietate asupra terenului.
În mod judicios instanțele au apreciat ca irelevantă, sub acest aspect, adresa nr._ din 07.11.2005 emisă de către Primăria Iași, în condițiile in care părțile au încheiat un contract de folosință pentru terenul aferent spațiului vândut. Atât în publicația de vânzare de la fila 91 dosar, cât și în anexa Hotărârii de Guvern nr.35/2012, depusă de intimate, terenul aferent spațiului comercial cumpărat de reclamant figurează ca aparținând domeniului public, aspect pe care recurentul l-a cunoscut încă de la momentul participării la licitație.
Instanța constată neîntemeiată susținerea recurentului potrivit cu care tribunalul nu a analizat susținerile referitoare la valabilitatea contractului de folosință, la fila 6 din hotărâre fiind argumentată soluția pronunțată și sub acest aspect.
Reținând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale relevante, raportat la situația de fapt reținută, Curtea, în temeiul disp. art.312 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant, urmând a menține decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de reclamantul C. G. M. împotriva deciziei civile nr. 439/1.04.2015 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2.11.2015.
Președinte, L. P. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, C. A. |
Red PL
Tehnored AC/PL
2 ex./ 02.12.2015
Tribunalul Iași: E.-C. P.
L. H.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 59/2016. Curtea de Apel IAŞI | Expropriere. Decizia nr. 105/2016. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
