Expropriere. Decizia nr. 105/2016. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 105/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 105/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:010._
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 105/2016
Ședința publică de la 17 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător V. C.-S.
Grefier A. H.
M. Public – P. de pe lângă C. de A. Iași a fost reprezentat de procuror B. M..
S-au luat în examinare cererile de apel formulate de apelanții P. de pe lângă T. Iași și S. R. prin C. Națională de A. și D. Naționale din România SA - Direcția R. de D. și P. Iași, S. R. - prin M. T. în contradictoriu cu intimații G. C. și G. M., împotriva deciziei civile nr. 185/24.09.2015 pronunțată de C. de A. Iași, în dosarul având ca obiect expropriere –rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10 februarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, pentru a da posibilitatea părților litigante de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
C. DE A.
Asupra apelului civil de față:
P. sentința civilă nr. 4069 din 04 decembrie 2013, T. Iași, Secția I Civilă a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții G. C. și G. M. în contradictoriu cu pârâții: S. R., prin M. T., C. Națională de A. și D. Naționale din România SA - Direcția R. de D. și P. Iași, prin reprezentant legal.
S-a dispus anularea dispoziției de expropriere nr. 299/20.03.2012 emisă de pârâți în ceea ce privește cuantumul, despăgubirilor acordate reclamanților.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 48.258 lei, reprezentând contravaloarea terenului și suma de 3.812lei, reprezentând lipsa de folosință pentru suprafața de teren expropriat.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 3.900, lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
P. a se pronunța astfel, T. Iași a reținut că reclamanții G. C. și G. M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. T. – C. Națională de A. și D. Naționale din România SA – Direcția R. de D. și P. Iași, anularea deciziei de expropriere a suprafeței de 2011 mp teren intravilan . ce privește cuantumul despăgubirilor acordate.
Au arătat reclamanții, în motivarea cererii, că, prin sentința civilă nr._/2010 a Judecătoriei Iași, s-a stabilit irevocabil că această hotărâre ține loc de act de vânzare – cumpărare a suprafeței de 2100 mp intravilan, ., în temeiul antecontractului autentificat cu numărul 1744/2007, pentru suma de 14.700 euro.
Imobilul era dobândit în vederea construirii unei locuințe, dar acest lucru nu a mai fost autorizat întrucât terenul a fost suspus exproprierii de S. R. pentru construcția șoselei, varianta de ocolire a municipiului Iași.
P. anexa la HG 1229/2011, li s-a comunicat că s-a stabilit o despăgubire de 10.506 lei, de șapte ori mai puțin decât valoarea de cumpărare pe care ei au plătit-o în anul 2007.
Deși lucrarea pentru care s-a dispus exproprierea a fost efectuată, Comisia de expropriere trenează nejustificat emiterea deciziei de expropriere, lipsindu-i, pe lângă prețul neachitat, de lipsa de folosință a terenului.
Chiar dacă decizia finală de expropriere nu a fost emisă, au considerat reclamanții că suma stabilită prin anexa la HG privind exproprierea, de 10.605 lei, va fi preluată în această decizie, astfel încât ei pot contesta suma acordată.
Cu privire la despăgubirea stabilită, au arătat reclamanții că aceasta nu reprezintă valoarea reală a terenului și a lipsei de folosință, întrucât este un teren intravilan, la suburbia municipiului Iași, iar dovada valorii sale mai mari este și faptul rezultat din contractul de vânzare – cumpărare încheiat cu trei ani înaintea exproprierii și care confirmă o valoare de 14.700 euro.
Verificând actele și lucrările dosarului, motivele cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că reclamanții sunt proprietarii unui imobil - teren - aflat pe raza administrativă a Comunei M., peste care se suprapune parțial coridorul de expropriere a lucrării Varianta de Ocolire a Municipiului Iași, etapa I Varianta Sud.
P. H.G. nr. 444/2007 s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul arătat.
P. H.G. nr. 1115/11.10.2010, modificată prin H.G. nr. 1229/2011, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de Ocolire a Municipiului Iași, Etapa I - Varianta Sud” – Obiect 1. Varianta trafic greu, sector km 0 + 000 (DN 28) – KM 13 + 905 (DJ 248).
În urma identificărilor cadastrale realizate de expropriator, terenul proprietatea reclamanților a fost identificat ca fiind afectat de trecerea coridorului de expropriere, fiind înscris în tabelul anexă la H.G. nr. 1229/2011, la poziția nr. 170.
Urmând procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, la data de 20.03.2012, s-a emis decizia de expropriere nr. 299 în anexa căreia reclamanții se regăsesc la poziția 170 – cu teren expropriat în suprafață de 2100 mp pentru care s-a consemnat (prin recipisa colectivă nr. 489/31.01.2012, în valoare de 2.210.901 lei) suma de 10.605 lei.
Data emiterii deciziei de expropriere marchează momentul transferului dreptului de proprietate din patrimoniul reclamanților în proprietatea publică a Statului R..
Potrivit sentinței civile nr._/2010 a Judecătoriei Iași, reclamanții au devenit proprietarii suprafeței de teren suspus exproprierii, pentru care comisia prevăzută de Legea 255/2010 a emis hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 114/29.05.2013.
P. hotărâre a fost determinată în mod corect suprafața expropriată și s-a stabilit suma reprezentând cuantumul despăgubirii aferente acestei suprafețe, și anume, pentru 2006 mp s-au acordat despăgubiri în sumă de 10.130,30 lei.
P. cererea de chemare în judecată reclamanții au contestat cuantumul despăgubirii, arătând că aceasta nu este în concordanță cu valoarea reală a terenului achiziționat la nivelul anului 2007, cu credit bancar, pentru care au plătit o sumă mult mai mare.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză a rezultat o valoare de circulație a terenului expropriat, la nivelul anului 2013, de 48.250 lei și o valoare a lipsei de folosință de 3.812 lei.
A reținut tribunalul că, potrivit Legii 255/2010, reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru terenul expropriat, cuantumul real al despăgubirii fiind apreciat la valoarea de circulație a terenului la momentul exproprierii, la care se adaugă valoarea rezultând din lipsa de folosință a acestei suprafețe.
P. încheierea nr. 193 din 07 mai 2014, T. Iași a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta G. M. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.4069/2013 a Tribunalului Iași, în sensul că numele reclamantei va fi trecut „G. M.” în loc de „G. M.”cum din eroare s-a consemnat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel S. R., prin C. Națională de A. și D. Naționale din România – Direcția R. de D. și P. Iași și P. de pe lângă T. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, S. R., prin C. Națională de A. și D. Naționale din România – Direcția R. de D. și P. Iași susține că o primă critică se referă la reținerea instanței de fond a anulării „dispoziției" de expropriere nr. 299/20.03.2012.
Astfel, instanța în mod greșit retine că actul care a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor reclamanților este decizia colectivă nr. 299/2012.
Apreciază apelantul că este o simpla eroare materială, deoarece, în considerentele hotărârii atacate instanța face referire la Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 114/29.05.2013, acesta din urmă fiind actul susceptibil de modificare pe calea judiciară, ca urmare a contestării cuantumului despăgubirilor.
Din dispozițiile Legii nr. 255/2010 reiese că actul atacabil este hotărârea individuala care stabilește cuantumul despăgubirilor. Tot din dispozițiile legii rezultă că nu poate fi contestată exproprierea în sine, ci doar cuantumul despăgubirilor acordate.
Așa fiind, nu Decizia de expropriere nr. 299/2012 poate fi atacată sub aspectul cuantumului despăgubirilor, ci Hotărârea individuala emisă pentru reclamanți, prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor prin raportare la suprafața expropriată, respectiv Hotărârea nr. 114/29.05.013.
Apelantul afirmă că o altă critică privește modul în care instanța de fond a înțeles să-și însușească concluziile raportului de expertiza, fără a observa două aspecte:
-faptul că experții tehnici judiciari nu s-au raportat, prin datele prezentate, la momentul corect, indicat de art. 26 al. 2 din Legea nr. 33/1994, respectiv data efectuării expertizei si nici nu au determinat valoarea de circulație a terenului, care trebuia stabilită la nivelul prețului efectiv de vânzare al imobilelor în zonă;
-faptul că valoarea lipsei de folosință a fost stabilită de experți în mod ipotetic, fără a se raporta la o folosință a terenului exercitată de reclamanți, fapt ce încalcă de asemenea dispozițiile art. 26 al. 2, care includ daunele aduse proprietarului, luând în considerare si dovezile prezentate de aceștia.
Consideră apelantul că, în mod greșit, instanța a obligat la plata lipsei de folosința în absența unei cereri din partea reclamanților în acest sens, și în absența oricărei probe din care să rezulte că reclamanții utilizau terenul în vreun scop anterior exproprierii, și, ca urmare a exproprierii, au înregistrat daune.
Învederează apelantul că instanța a greșit și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecata în sumă integrală, deoarece suma de 500 lei, inclusă în cuantumul cheltuielilor acordate reclamanților a fost achitată de S. R., cu titlu de avans pentru expertul numit de el, ceea ce creează premisa unei îmbogățiri fără justa cauza a reclamanților.
Parchetul de pe lângă T. Iași – în motivarea apelului – susține că instanța de fond nu a motivat soluția adoptată.
Astfel, se fac referiri cu privire la probele ce au fost administrate, dar fără a face o analiză a acestora sub aspectul puterii probatorii.
Conform dispozițiilor art. 425 al. l lit. b din Codul de procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă expunerea situației de fapt reținută de către instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și, de asemenea, motivele pentru care s-au admis sau respins cererile părților.
P. indicarea tuturor acestor elemente, instanța de control judiciar poate verifica dacă soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.
Apelantul afirmă că, în cauzele B. contra României, Albina contra României, C. Europeană a Drepturilor Omului a arătat că art.6 al. l din CEDO obligă instanțele să își motiveze hotărârile, ceea ce implică, în special, o obligație de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de probe ale părților.
Sentința civilă atacată ca fiind netemeinică, având în vedere modalitatea de stabilire a despăgubirilor acordate.
În cauză a fost efectuat un raport de expertiză evaluatorie, în condițiile art. 25 din Legea 33/1994, iar experții au stabilit ca și valoare de circulație a terenului expropiat: pentru anul 2007- 40.100 lei, pentru anul 2011- 45.830lei, pentru anul 2013- 48.258 lei.
În stabilirea acestor valori, experții au avut în vedere metoda comparației prin bonitate, precum și aprecierea evaluării ANEVAR.
Experții au considerat că terenul a fost concesionat și au stabilit o despăgubire în cuantum de 3.812 lei.
În considerentele sentinței civile atacate, instanța de judecată a arătat că va acorda despăgubiri, așa după cum au rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză, luând în considerare valoarea de circulație a terenului la momentul exproprierii, la care se adaugă valoarea rezultată din lipsa de folosință a acestei suprafețe.
Valoarea de circulație a terenului la momentul exproprierii (2011) este de 45.830 lei, iar în dispozitivul hotărârii, instanța acordă o despăgubire de 48.258 lei, reprezentând valoarea de circulație a terenului la nivelul anului 2013.
Consideră parchetul că, prin obiectivele încuviințate de către instanță, nu s-a stabilit o valoare reală de circulație a terenului expropriat, calculându-se în mod greșit și despăgubirile acordate.
Astfel, conform dispozițiilor art. 26 din Legea 33/1994, despăgubirea ce li se cuvine reclamanților cărora li s-a expropriat o suprafață de teren, se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, la stabilirea cuantumului cestor despăgubiri urmând a fi avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel din aceeași unitate administrativ teritorială.
Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele „ are semnificația de preț plătit efectiv și constatat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori ofertele de preț extrase de la rubrica „vânzări".
Consideră apelantul că trebuie avut în vedere prețul cu care se vând aceste imobile la data întocmirii raportului de expertiză și nu la data exproprierii.
Raportat la dispozițiile art. 26 al.2 din Legea 33/1994, se impune ca stabilirea cuantumului despăgubirilor să se facă la un moment cât mai apropiat de momentul transferului de proprietate și de momentul pronunțării hotărârii judecătorești în materia exproprierii.
Referitor la acest moment, în dispozițiile art. 27 din Legea 33/1994 se arată că transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce de îndată ce au fost îndeplinite obligațiile stabilite prin hotărârea judecătorească.
În privința metodei folosite pentru stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat, comisia de experți trebuia să aibă în vedere metoda comparației directe, și nu metoda bonitării.
Cu privire la prejudiciul acordat, în mod greșit instanța de judecată a considerat că acesta este justificat de lipsa de folosință a suprafeței de teren.
După cum precizează reclamanții, suprafața de teren expropriată a fost achiziționată în vederea construirii unei locuințe, și nu în vederea concesionării.
Astfel, instanța de judecată ar fi trebuit să acorde ca și prejudiciu, eventual, doar contravaloarea emiterii autorizației de construcție .
C. de A. Iași, prin decizia civilă nr. 185 din 24 septembrie 2014, a respins apelurile formulate de P. de pe lângă T. Iași și Direcția R. de D. și P. Iași împotriva sentinței civile nr. 4069 din 4.12.2013 a Tribunalului Iași – Secția I Civilă și a luat act că intimații G. C. și M. nu solicită cheltuieli de judecată.
P. decizia civilă nr. 326 din 03 decembrie 2014, C. de A. Iași a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 185 din 24.09.2014 a Curții de A. Iași, formulată de M. T. București.
Împotriva deciziei nr. 185/24.09.2014 a Curții de A. Iași au formulat recurs pârâții S. R., prin C. Națională de A. și D. Naționale din România București – Direcția R. de D. și P. Iași și M. T., parte care a atacat cu recurs și decizia nr. 326 din 3.12.2014 a Curții de A. Iași, prin care s-a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 185/2014.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 1418 din 28 mai 2015, a admis recursurile declarate de S. R., prin C. Națională de A. și D. Naționale din România SA – Direcția R. de D. și P. Iași și M. T. împotriva deciziei nr. 185 pronunțată în data de 24 septembrie 2014 de C. de A. Iași, Secția civilă.
A fost casată decizia atacată și s- a trimis cauza spre rejudecarea cauzei la aceeași curte de apel.
S-a admis recursul pârâtului M. T. împotriva deciziei nr. 326 din 3 decembrie 2014 a Curții de A. Iași, Secția civilă și s- a dispus modificarea acesteia, în sensul că a fost respinsă cererea de completare a deciziei nr. 185 din 24 septembrie 2014 a Curții de A. Iași, Secția civilă, formulată de M. T., ca rămasă fără obiect.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, cu privire la recursul Statului R., prin C. Națională de A. și D. Naționale din România SA – Direcția R. de D. și P. Iași, că o primă critică a vizat nelegalitatea deciziei în raport de faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit că actul contestat, care a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor reclamanților, este decizia colectivă nr. 299/2012.
Dispozițiile art. 18 din Legea nr. 255/2010 prevăd că, în termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.
Plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim, în conformitate cu art. 19 din lege.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin.1 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Din interpretarea acestor texte legale rezultă că expropriatul nu poate contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate și, nu în ultimul rând, că expropriatul poate contesta doar cuantumul despăgubirilor ce au fost stabilite prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor.
Din această perspectivă, critica se vădește a fi fondată, întrucât nu decizia de expropriere nr. 299/2012 poate fi atacată sub aspectul cuantumului despăgubirilor, ci hotărârea individuală prin care li s-a stabilit reclamanților cuantumul despăgubirilor, prin raportare la suprafața expropriată, respectiv hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 114/29.05.2013, fiind aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Instanța supremă a mai reținut că o altă critică privește modul în care tribunalul a înțeles să-și însușească concluziile raportului de expertiză.
Deși recurentul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză depus în apel, așa cum rezultă din precizarea acestuia aflată la fila 93 dosar apel, critica sa este fondată, întrucât nu au fost respectate criteriile legale prevăzute de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, text legal la care se raportează dispozițiile art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010.
În spiritul dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, se probează, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.
Textul legal evocat prevede, în mod imperativ, criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere, iar nerespectarea acestora pun în discuție o problemă de încălcare a legii.
P. urmare, aspectele esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată sunt, în primul rând, prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă privind terenurile de același fel din zonele locale situate în aceeași unitate administrativ teritorială, iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor.
Expertiza efectuată în apel, filele 73-76 dosar apel, a avut în vedere exclusiv oferte de vânzare regăsite în publicațiile de profil în luna mai 2014, la care s -au aplicat corecțiile necesare în funcție de amplasarea și specificul terenului, experții optând, în urma aplicării corecțiilor, la valoarea de 5,1 euro/mp, respectiv 10.710 euro pentru întreaga suprafață – 47.124 lei -, valoarea asemănătoare celei stabilite în primă instanță - 48.258 lei.
Expertiza nu a valorificat date din tranzacții efectiv încheiate pentru imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, situație în care, C., reținând că valorile celor două expertize sunt sensibil apropriate, a valorificat expertiza efectuată în prima instanță, care, la rândul său, s-a bazat numai pe datele de pe internet.
P. decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de C. Constituțională și publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma la data întocmirii raportului de expertiză, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Rezultă, din dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale, că cele două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată, sunt prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă, iar, în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.
Înalta Curte a constatat, însă, că nu s-au depus diligențe pentru a se determina dacă au avut loc tranzacții efective, părțile având posibilitatea de a face dovezi în acest sens.
Neprocedând în această modalitate, instanța a înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor - prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, prevăzut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 – validând concluzii ale unei expertize care s-a bazat pe date nerelevante pe aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor datorate, aspect ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și impune casarea deciziei recurate, urmând ca în rejudecare să se aibă în vedere și considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015 cu privire la momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, respectiv momentul exproprierii.
Critica privind respingerea, în mod greșit a cererii de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare a fost considerată ca nefondată, întrucât aprecierea asupra temeiniciei unei cereri de amânare nu poate fi cenzurată în recurs, în condițiile art. 156 alin.1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă
Aceasta cu atât mai mult cu cât textul legal nu conține o normă imperativă - instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare - și având în vedere că în apel au fost acordate mai multe termene de judecată. Nu în ultimul rând, partea nu a fost reținută de o împrejurare mai presus de voința sa de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei.
Cu privire la recursul pârâtului M. T., s- a constatat că, potrivit art. 295 alin.1 teza I Cod procedură civilă, instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Așa cum rezultă din verificarea cadrului procesual configurat prin cererea de chemare în judecată, în primă instanță recurentul M. T., pentru S. R. a avut calitatea de pârât, iar, distinct de această parte, C. Națională de D. Naționale S.A. a figurat în calitate de pârâtă.
Astfel, T. Iași, Secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr. 4069 la data de 4 decembrie 2013 prin care a admis acțiunea civilă formulată de reclamanți în contradictoriu cu acești pârâți: S. R., prin M. T. și C. Națională de D. Naționale S.A. - Direcția R. de D. și P. Iași.
În faza procesuală a apelului, în calitatea sa de pârât, M. T. a formulat întâmpinare – fila 34 dosar apel – prin care a invocat faptul că nu a fost citat la judecata în prima instanță; excepția privind lipsa calității sale de reprezentant al Statului R., în litigiul da față, având ca obiect expropriere și excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Totodată, a precizat, prin întâmpinare, că aderă la apelul promovat de C. Națională de D. Naționale S.A, în temeiul dispozițiilor art. 293indice 1 Cod procedură civilă.
Instanța de apel, deși M. T. era în cauză parte distinctă de C. Națională de D. Naționale S.A și independent de împrejurarea că acesta figura în nume propriu sau în calitate de reprezentant al statului, aspect care, de altfel, nu a fost clarificat în apel, nu a supus dezbaterii cererea de aderare la apelul formulat de C. Națională de D. Naționale S.A, nu a calificat această solicitare cuprinsă în întâmpinare și nu a pus în discuția contradictorie a părților excepțiile invocate tot prin întâmpinare în această fază procesuală.
S –a constatat ca, potrivit art. 2932 alin. 1 din Codul de procedură civilă, intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.
Faptul că instanța de apel nu a supus dezbaterii și nu a răspuns la excepțiile invocate prin întâmpinare de către recurentul-pârât, că nu a calificat cererea de aderare la apel și nu a analizat-o din perspectiva textului legal anterior citat constituie o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cum instanța de apel nu a procedat la o asemenea verificare, instanța de recurs nu poate proceda în sensul amintit, pentru prima dată în calea extraordinară de atac, astfel încât vătămarea produsă recurentului-pârât nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin casarea deciziei recurate.
De asemenea, încălcarea regulilor de procedură în condițiile expuse mai sus reprezintă, totodată, și o nerespectare a dreptului părților la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Considerentele precedente atrag incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, vătămarea produsă părții neputând fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii. Aceasta deoarece necercetarea excepțiilor și a cererii de aderare la apel formulate de pârâtul M. T. face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs, iar o soluționare a lor pentru prima dată în această etapă procesuală ar lipsi partea de un grad de jurisdicție.
P. argumentele prezentate în examinarea motivelor de recurs, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. 1-3 cu referire la art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.
S- a dispus ca, în rejudecare, să se aibă în vedere considerentele anterioare ce au impus casarea, instanța de apel urmând să califice și să analizeze cererea de aderare la apel a pârâtului M. T., să răspundă la excepțiile invocate de acesta prin întâmpinare, să stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, prin identificarea unor tranzacții încheiate în perioada relevantă, care este data exproprierii, așa cum rezultă din dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale, avându-se în vedere daunele aduse proprietarului.
Totodată, în rejudecare, se vor avea în vedere și criticile vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată în raport de dovezile existente la dosarul cauzei referitoare la efectuarea lor.
Cât privește recursul formulat de pârâtul Ministerului T. împotriva deciziei nr. 326 din 3.12.2014 a Curții de A. Iași, prin care i-a fost respinsă cererea de completare a deciziei nr. 185/24.09.2014 pronunțată de aceeași instanță, Înalta Curte a constatat că acesta a rămas fără obiect, întrucât recursul pe care acesta l-a formulat împotriva deciziei nr.185/2014, a fost admis pentru motivele ce au determinat partea să formuleze cererea de completare.
Cu ocazia rejudecării cauzei în apel s- a administrat proba cu înscrisuri și s-a procedat la efectuarea unui supliment de expertiză tehnică evaluatorie a terenului care formează obiectul prezentului litigiu.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate de părți, de dispozițiile deciziei de casare, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, C. reține că sunt întemeiate atât apelurile declarate de S. R., prin C. Națională de A. și D. Naționale din România și P. de pe lângă T. Iași, cât și cererea de aderare la apel, formulată de M. T..
În acest sens, C. constată că, prin cererea cu care au învestit tribunalul, G. C. și G. M. au contestat dispoziția prin care li s-au stabilit despăgubirile pentru suprafața de 2011 mp teren intravilan . fost expropriată.
Astfel, reclamanții intimați au precizat în mod constant că sunt nemulțumiți de valoarea despăgubirilor acordate pentru suprafața de teren mai sus menționată, iar în cauză au fost administrate probe pentru a se stabili întinderea prejudiciului cauzat acestora cu ocazia exproprierii.
P. cererea depusă la dosarul instanței de fond, la fila 22, G. C. și G. M. au arătat în mod expres că înțeleg să conteste hotărârea nr. 114/29.05.013 emisă de C. Națională de A. și D. Naționale din România, prin care li s- a stabilit o suma de 10.130,30lei pentru suprafața de 2100mp teren, ce le - a fost expropriată.
Potrivit dispoziției înscrise în art.129 alin.6 din codul de procedură civilă „ In toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii”
Acest text instituie principiul disponibilității în procesul civil, în baza căruia părțile pot determina conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și al participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge.
În aplicarea acestui principiu, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Cu toate acestea, tribunalul, prin sentința apelată, s- a pronunțaț cu privire la dispoziția de expropriere nr.299 din 20.03.2012 emisă de pârâți, cu privire la despăgubirile acordate reclamanților.
Astfel, C. observă că, în prezenta cauză, tribunalul - pronunțându – se asupra dispoziției de expropriere nr.299 din 20.03.2012 emisă de pârâți, în contextul în care obiectul litigiului a fost clar exprimat de reclamanți ca fiind contestația împotriva hotărârii nr. 114/29.05.013 emisă de C. Națională de A. și D. Naționale din România - a încălcat principiul disponibilității în procesul civil în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată.
Tot astfel, C. observă că tribunalul s - a pronunțat în contradictoriu cu S. R., prin M. T. – C. Națională de A. și D. Naționale din România – Direcția R. de D. și P. Iași, în condițiile în care reclamanții au precizat, la fila 22, că înțeleg să conteste hotărârea nr. 114/29.05.013 emisă de C. Națională de A. și D. Naționale din România.
Pronunțându – se în acest mod, tribunalul nu a manifestat rol activ, contrar art. 129 alin.4 din Codul de procedură civilă, și nu a lămurit în mod cert cadrul procesual referitor la persoana juridică ce are calitatea de pârâtă în prezenta cauză.
Această lămurire se impunea atât prin prisma precizărilor reclamanților de la fila 22, a împrejurării că M. T. și C. Națională de A. și D. Naționale din România sunt persoane juridice distincte, cât și considerarea prevederilor legale care conferă calitatea de reprezentant al statului în astfel ce litigii.
Susținerea părților referitoare la faptul că mențiunea din dispozitivul sentinței atacate - de anulare a dispoziției de expropriere nr.299 din 20.03.2012 emisă de pârâți - ar constitui o simplă eroare materială nu poate fi primită.
Dispozitivul reprezintă un element esențial al hotărârii, întrucât acesta cuprinde soluția dată de instanță în rezolvarea litigiului, în sensul admiterii sau respingerii tuturor cererilor formulate de părți cu privire la obiectul procesului.
Cum partea din hotarare care se executa este dispozitivul acesteia, din care rezulta ca instanta s-a pronuntat asupra dispoziției de expropriere nr.299 din 20.03.2012 emisă de pârâți, iar în considerente se face referire la hotărârea nr. 114/29.05.013, cât și la dispoziția mai sus menționată, C. observă că există o neconcordanță între considerentele și dispozitivul sentinței apelate asupra careia instanta de control judiciar nu se poate pronunta, intrucat nu rezulta care este solutia reala, pronuntata de instanta de fond.
Pronunțarea instanței de fond cu nerespectarea cadrului procesual stabilit de reclamanți în ceea ce privește obiectul procesului civil și persoanele chemate în judecată, în calitate de pârâți, precum și neconcordanța dintre dispozitivul și considerentele hotărârii apelate echivalează cu o nesoluționare în fond a cererii de chemare în judecată.
Raportat la toate considerentele mai sus expuse, în baza art.297 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, se vor admite apelurile declarate de S. R., prin C. Națională de A. și D. Naționale din România și de P. de pe lângă T. Iași, precum și cererea de aderare la apel, formulată de M. T., se va anula sentința instanței de fond și se va trimite cauza spre rejudecare la T. Iași .
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere obiectul cu care a fost învestită de către reclamanți, conform principiului disponibilității în procesul civil și va stabili persoanele care au calitatea de părți, conform aceluiași principiu, dar și în raport de prevederile legale în materie.
Totodată, se vor avea în vedere toate susținerile și apărările formulate prin cererile de apel de către S. R., prin C. Națională de A. și D. Naționale din România și de către P. de pe lângă T. Iași, excepțiile privind lipsa calității de reprezentant a Ministerului T. pentru S. R., lipsa calității procesuale pasive a Ministerului T., precum și apărările din cererea de aderare la apel referitoare la nelegala citare a acestui minister.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Decide:
Admite apelurile declarate de S. R., prin C. Națională de A. și D. Naționale din România și de P. de pe lângă T. Iași împotriva sentinței civile nr. 4069/2013 din 4.12._ a Tribunalului Iași,
Admite cererea de aderare la apel, formulată de M. T. împotriva aceleiași sentințe.
Anulează sentința civile nr. 4069/2013 din 4.12._ a Tribunalului Iași și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi - 17.02.2016.
Președinte, G. P. | Judecător, V. C.-S. | |
Grefier, A. H. |
Redactat PG
Tehnoredactat AH
02 exemplare/ 9.02.2016
T. Iași: A. M.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 622/2015. Curtea de Apel IAŞI | Cereri. Decizia nr. 118/2016. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
