Legea 10/2001. Decizia nr. 38/2016. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-01-2016 în dosarul nr. 38/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:010._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 38/2016
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE VALERIA CORMANENCU-STANCIU
Judecător A. C. S.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare cererea de apel formulată de către R. A. T. prin tutore A. M. împotriva sentinței civile nr. 1134/11.05.2015 pronunțată de către Tribunalul Iași în dosarul nr. 1134 din 11.05.2015, intimați fiind U. M. Iași, P. M. Iași și S. R. prin M. Finanțelor P., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic S. N. pentru intimatul S. R. prin M. Finanțelor P., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la al doilea termen; din oficiu s-a atașat la dosar fișa dosarului nr._ /a2 a Judecătoriei S. din care rezultă că acesta are termen la 18.02.2016; s-a solicitat judecata în lipsă.
Consilierul juridic S. N. pentru intimatul S. R. prin M. Finanțelor P., interpelată fiind de instanță, arată că a luat cunoștință de lucrările dosarului și a constatat că în dosarul Judecătoriei S. s-a acordat termen în luna septembrie.
Instanța acortă cuvântul părților pe cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de către reprezentantul legal al apelantului, pe cererea de probe cu expertiza solicitată prin cererea de apel și pe fondul cererii de apel.
Consilierul juridic S. N. pentru intimatul S. R. prin M. Finanțelor P. solicită, raportat la motivele invocate, respingerea cererii de suspendare a judecății cauzei, deoarece aceasta nu se impune. Pe fondul cauzei solicită respingerea apelului și respingerea acțiunii deoarece reclamantul nu poate fi repus în termenul prevăzut de legea specială. Mai solicită să se aibă în vedere toate apărările făcute de către S. R. prin M. Finanțelor P..
Instanța, declarând dezbaterile închise, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față:
P. sentința civilă nr. 1134 din 11 mai 2015, Tribunalul Iași Secția I civilă a respins excepțiile de prematuritate și inadmisibilitate a acțiunii invocate de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului S. R. și în consecință:
A respins acțiunea (astfel cum a fost precizată) formulată de către reclamantul R. A. T., CNP_, prin tutore A. M., cu domiciliul ales in Iași, ., nr. 4, jud. Iași în contradictoriu cu paratul S. R. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A respins acțiunea precizată formulată de către reclamantul R. A. T., CNP_, prin tutore A. M. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială M. Iași și P. M. Iași, ambii cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 11, jud. Iași.
A luat act de renunțarea la judecată a reclamantului în contradictoriu cu pârâta A. pentru V. A. S. cu sediul în București, . nr. 50, sector 1.
P. a pronunța hotărârea prima instanță’ stabilește situația de fapt și motivează în drept:
Cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială M. Iași și P. M. Iași este neîntemeiată. Refuzul Primarului M. Iași de soluționare a Notificării N80/2014 motivat de tardivitatea notificării rezultă din adresa nr._ din 19.11.2014 a acestuia. Chiar în absența formei legale de soluționare a notificării ( dispoziție), refuzul Primăriei Iași de soluționare a notificării nu conduce la admiterea contestației, întrucât acesta este justificat, el se întemeiază pe interpretarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în privința termenului de formulare a notificării. Notificarea N80/2014 a fost formulată în anul 2014, mult după împlinirea termenului legal pentru formularea acesteia, adică 12 ani mai târziu.
Potrivit art. 22 termenul de depunere a notificărilor, inițial de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a fost ulterior succesiv prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și respectiv O.U.G. nr. 145/2001, permițându-se așadar adresarea de notificări până la data de 14 februarie 2002.
Sancțiunea nerespectării termenului pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Ca urmare, termenul instituit de art. 22 din Lege este termen de decădere și nu de prescripție a cărui depășire este sancționată, potrivit art. 22 alin. (5) din aceeași lege cu pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Sancțiunea decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege. Termenul de decădere este incompatibil cu noțiunea de întrerupere invocată de către reclamant prin raportare la regimul juridic al prescripției extinctive precum și cu cea a repunerii in termen.
Rațiunea pentru care termenul prevăzut de art. 22 din Lege a fost instituit ca fiind termen de decădere rezultă din preocuparea legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere în aplicare și finalizare a operațiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului sau preluate în orice mod de acesta.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională care prin Decizia nr. 737 din 26 octombrie 2006 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată în care se stipulează că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificărilor atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau în echivalent. Curtea Constituțională a evidențiat că legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, cum este și cel în discuție și că acest termen nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată și a fost reglementat în limitele dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza II din Constituție.
Cum în speță reclamantul a formulat notificarea în anul 2014 (comunicată la 2.09.2014), peste termenul prevăzut la art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, iar repunerea în termen nu operează, sancțiunea nerespectării lui este stingerea dreptului subiectiv la măsuri reparatorii. Regimul juridic al termenului de formulare a notificării exclude aplicabilitatea repunerii in termen ori a reținerii instituției întreruperii termenului, astfel cum s-a solicitat de către reclamant. P. urmare, fiind instituții juridice incompatibile, Tribunalul stabilește irelevante in privința termenului de notificare aspectele invocate de către reclamant privind momentul la care a intervenit punerea sub interdicție a reclamantului și specificul diagnosticului care a motivat această măsură. În sensul caracterului incompatibil dintre natura juridică a termenului de formulare a notificării prevăzute de art. 22 din Legea 10/2001 și instituția repunerii in termen soluția tribunalului este in acord cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (exemplificativ: deciziile 6766/2005, 6028/2009, 3891/2009). Reținând corectă concluzia primarului municipiului Iași privind tardivitatea vădită a notificării, Tribunalul a reținut netemeinicia acțiunii formulate in cadrul căreia cercetarea elementelor ce țin de fondul condițiilor pentru accesul la măsurile reparatorii prevăzute de lege este inutilă, aceasta fiind subsidiară condiției primare de adresare a notificării in termenul prevăzut de lege.
Excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată este nefondată. Aceasta este susținută de către pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin raportare la dispozițiile art. 31 alin (3) din Legea 165/2013 coroborat cu art. 22 alin (1)-(3) din H.G. 401/2013. Temeiul acțiunii de față este dat de Legea 10/2001 în raport de care reclamantul solicită să se constate nefondat refuzul pârâților Unitatea Administrativ Teritorială M. Iași și P. M. Iași în a soluționa Notificarea N80/2014. P. urmare cercetarea cererii de plată a despăgubirilor este subsidiară soluției adoptate în privința termenului de formulare a notificării și internă cercetării pe fond a acesteia. Judecata cererii de obligare la plata de despăgubiri nu comportă, astfel, un tratament procesual individual, scos din contextul general al acțiunii în care a fost formulată și de care este indisolubil legată, astfel încât excepția de prematuritate este nefondată și a fost respinsă.
Este nefondată și excepția de inadmisibilitate invocată de același pârât. Reclamantul a promovat acțiunea de față pe temeiul dispozițiilor speciale ale Legii 10/2001, nu a promovat o acțiune întemeiată pe dispozițiile de drept comun. Argumentarea acestei excepții nu are corespondent în temeiurile de fapt și de drept ale cererii de chemare in judecată.
Este întemeiată excepția de lipsă calitate procesuală pasivă a S. R. prin M. Finanțelor P.. P. cererea adițională formulată de către reclamant nu există o argumentare în fapt a chemării în judecată a pârâtului S. R.; în drept a fost indicat art. 28 alin 3 din Legea 10/2001. Chemarea sa în judecată în calitate de pârât este de natură a asigura opozabilitatea hotărârii pentru oricare dintre ipotezele prevăzute de art. 28 din Legea 10/2001. Tardivitatea notificării împiedică însă o cercetare pe fond a cererii de restituire în natură ori prin echivalent a bunurilor vizate de reclamant, prioritară în judecata de față este cercetarea legalității refuzului Primăriei Iași de soluționare a notificării, soluție de care depinde și aplicarea art. 28 din lege pe care reclamantul și-a întemeiat chemarea în judecată a S. R.. În consecință a fost admisă excepția de lipsă calitate procesuală pasivă, a fost respinsă acțiunea (astfel cum a fost precizată) formulată de către reclamantul R. A. T., prin tutore A. M. în contradictoriu cu paratul S. R. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Iași reclamantul prin reprezentant legal a formulat următoarele critici:
- în primă instanță a solicitat proba cu expertiza medico-legală pentru a se stabili dacă în perioada 2001-2004 era în evidență cu boli psihice, având antecedente psihiatrice în anul 1990, greșit respinsă de tribunal. Se susține că încheierea actelor juridice în aceeași perioadă de notar, certificat de moștenitor, contracte de vânzare-cumpărarea unor imobile câștigate în instanță de tatăl său au avut loc la un preț derizoriu fiind necesară opinia unui specialist în vederea stabilirii discernământului său;
- P. localității Iași nu a emisa o dispoziție, fiind aplicabilă Decizia dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii nr. XX/2007 instanța de judecată fiind competentă să judece pe fond contestația și să soluționeze notificarea ce s-a formulat în termenul legal, fiind incident art. 184 alin.3 Noul Cod de procedură civilă. Notificarea a fost formulată în termen de 15 zile de la data punerii sub interdicție a reclamantului R. A. T. și desemnarea sa, A. Mitrița, ca tutore. Se invocă incidența art. 103 alin.1 Cod procedură civilă de la 1865 reclamantul fiind într-o situație mai presus de voința sa pentru a-și exercita un drept în limita termenului de decădere.
Invocă apelantul incidența art. 19 alin.(1) din Decretul 167/1958, art. 103 alin.(1), art. 186 Noul Cod de procedură civilă – reclamantul neavând capacitate de exercițiu. În cererea de chemare în judecată sunt invocate înscrisuri ce atestă starea sănătății apelantului, bilete de ieșire din spital, raport de expertiză medico-legală, examen psihologic, datate în perioada 2011-2015, bilet de ieșire din Spitalul nr.9 București nr._/3.04.1992.
În etapa regularizării apelului conform Legii nr. 2/2013privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă sunt depuse întâmpinare de intimații S. R. prin M. Finanțelor P., prin care se invocă inadmisibilitatea cererii de repunere în termen conform art. 22 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, ce este un termen de decădere, se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive.
Apelantul a solicitat suspendarea judecății conform art. 242 – art. 244 Codul de procedură civilă și art. 413 din Noul Cod de procedură civilă motivat de faptul că pe rolul Judecătoriei S. se află în curs de judecată dosarul nr._ /a2, depunând la dosar informații de pe portalul instanțelor, încheieri de ședință, certificat emis de grefa instanței cu privire la această cauză, copia contestației formulată împotriva Dispoziției emisă de P. . cu nr. 73/10.09.2014. Din oficiu sunt dispuse verificări privind obiectul și stadiul soluționării cauzei pe rolul Judecătoriei S..
Legea aplicabilă. Cererea s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Iași la data de 25.11.2014, sub aspect procedural fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 134/2010/Codul de procedură civilă, cele din Legea nr. 10/2001 și ca norme de drept material, notificarea fiind formulată de tutore ca reprezentant legal, desemnat conform Legii nr. 287/2009/Noul Cod Civil.
Cerea de suspendare facultativă a judecății motivată pe existența unui drept ce face obiectul altei judecăți nu este întemeiată.
În conformitate cu art. 413 alin.(1) Mpct.1 Cod procedură civilă/Legea nr. 134/2010 – instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți.
Se constată că cererea adresată Judecătoriei S. are ca obiect inventarierea bunurilor interzisului R. A. T. și ca instanță de tutelă să stabilească dacă bolnavul poate fi îngrijit la domiciliu ori într-o instituție specializată, temeiul de drept fiind art. 140, art. 174 Cod civil. Cauza se află în etapa administrării probelor.
Curtea reține că dezlegarea dată prezentei cereri, formulată în procedura instituită de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, nu depinde de soluția ce se va da în dosarul nr._ /a2 pe rolul Judecătoriei S., condițiile cerute de art. 413 alin.(1) pct.1 Cod procedură civilă nu sunt îndeplinite și respinge cererea de suspendare a judecății.
Curtea constată că prima instanță a soluționat cauza pe o excepție ce face de prisos abordarea fondului pricinii și anume a depășirii termenului prevăzut pentru formularea notificării potrivit art. 21 alin.(5) din Legea nr. 10/2001 în redactarea de la data intrării în vigoare a legii, prelungit până la 14 februarie 2002 (OUG nr. 1009/2001; OUG nr. 145/2001).
Curtea reține că situația de fapt stabilită în considerentele hotărârii atacate are corespondent în probele administrate. Redactată conform art. 425 Cod procedură civilă sentința cuprinde motivele în fapt și drept pe care se întemeiază soluția, cât și celor pentru care s-au înlăturat ori primit apărările și susținerile părților, cu referiri la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în deciziile de speță în materia Legii nr. 10/2001 care deși nu sunt obligatorii au caracter îndrumător, în spețe ce au elemente comune.
Administrarea probei cu expertiza medico-legală corect s-a respins de prima instanță, condițiile impuse de art. 255 Cod procedură civilă nefiind îndeplinite în cauză. Punerea sub interdicție și desemnarea tutorelui s-a dispus prin sentința civilă nr. 643/8.07.2014 (dosar nr._ ) de Judecătoria S., cu mult peste data de 14.02.2002 prevăzut ca termen limită pentru formularea notificării de persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Curtea are în vedere că la data intrării în vigoare a legii speciale actele normative privind subiectele de drept civil erau Codul civil de la 1864 și Decretul privitor la persoanele fizice și persoanele juridice nr. 31/1954 ce în Capitolul I Persoana fizică prevede în art. 8: Capacitatea deplină de exercițiu începe de la data când persoana devine majoră. Reclamantul în perioada 14.02._02 a făcut parte din categoria persoanelor majore în vârstă de 18 ani, având deplină capacitate de exercițiu, nefiind pusă sub interdicție conform art. 11 din Decret. Ansamblul probator administrat în cauză atestă că reclamantul a încheiate acte juridice, și a exercitat drepturile și a îndeplinit obligațiile sale, până la punerea sub interdicție în anul 2014, conform Legii nr. 287/2009 (art. 164-177 Cod civil) și Legea nr. 134/2010 (art. 936-943 Cod procedură civilă).
În conformitate cu art. 169 cod civil interdicția își produce efectele de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
Din succesiunea cererilor formulate de tutore este evidentă formularea notificării cu depășirea termenului prevăzut de legea specială. Se reține ca și prima instanță că termenul de formulare a notificării nu este un termen procedural în sensul art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă pentru a se dispune conform art. 19 repunerea în termen, instituții invocate în declarația de apel și respectiv art. 186 din Legea nr. 134/2010 ce prevede (1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
Curtea are în vedere reglementarea art. 21 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 10/2001 în forma aplicabilă din 14.02.2001 până la 4.04.2005 când Legea nr. 10/2001 a fost modificată, republicată, cât și în prezent, ce nu s-a modificat, că persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni prelungit la 12 luni – de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare solicitând restituirea în natură a imobilului. Nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau echivalent (alin.5/actual art. 22 alin.5).
În consecință termenul de 12 luni prevăzut de art. 21 alin (1) din Legea nr. 10/2001 pentru notificarea persoanei juridice deținătoare este un termen de decădere și nu de prescripție extinctivă, cum greșit se invocă prin motivele de apel. Sancțiunea nerespectării termenului atrage pierderea, stingerea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau în echivalent. Termenele de decădere vizează însuși dreptul subiectiv, nefiind susceptibile de întrerupere, suspendare sau repunere în termen. Curtea are în vedere că prescripția extinctivă stinge doar dreptul material la acțiune, situație în care nu se află reclamantul, pe când decăderea constă în stingerea însăși a dreptului subiectiv conferit prin art. 1 din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii numai în perioada 14.02._02 condiționat de formularea înlăuntrul acestuia a notificării, pe care reclamantul nu a îndeplinit-o. Efectul este încetarea acestuia ca și cum nu a existat, după îndeplinirea termenului.
P. considerentele expuse Curtea reține ca neîntemeiate criticile formulate și în temeiul art. 480 Cod procedură civilă respinge apelul.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a cauzei formulată în baza art. 413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă formulată de către reprezentantul legal al apelantului.
Respinge apelul promovat de către reclamantul R. A. T., prin reprezentant legal tutore A. Mitrița împotriva sentinței civile nr. 1134/11.05.2015 a Tribunalului Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.01.2016.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, A. C. S. | |
Grefier, I. P. |
Red.C.S.V.
Tehnored. P.I.
2 ex. – 22.02.2016
Tribunalul Iași – T. Doinița.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 754/2012. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 35/2016. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
