Legea 10/2001. Hotărâre din 25-01-2012, Curtea de Apel IAŞI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-01-2012 în dosarul nr. 138/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 138/2012

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2012

Completul compus din:

Președinte: C. A.

Judecător: V. O.

Judecător: V. C.-S.

Grefier: A. H.

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Primarul municipiului B. împotriva sentinței civile nr. 2154 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul V., în contradictoriu cu intimații P. V., P. municipiului B., Instituția P. județului V. și P. județului V., având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile litigante.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată: declarat în termen; motivat ; se solicită judecata în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța consideră recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare.

După dezbateri s-a depus precizări formulate de P. E. C. și P. I..

După deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.2154 din 11.10.2011 a Tribunalului V., s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor Instituția P. Județului V. și P. județului V. și a Primăriei M. B.. Respinge acțiunea formulată de reclamantul P. V. împotriva pârâtelor Instituția P. Județului V. și P. Județului V. și a Primăriei M. B., ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă. Respinge excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și excepția tardivității introducerii contestației invocate de P. B. și primarul M. B.. Admite în parte acțiunea reclamantului P. V. împotriva pârâtului Primarul M. B.. Modifică în parte dispoziția nr.2611 din 03.08.2009 emisă de Primarul M. B. în sensul că pentru imobilul situat în B., ., județul V., format din construcție cu destinația de locuință demolată având suprafața construită de 170,65 mp, suprafața utilă de 132,47 mp, precum și teren în suprafață de 569,86 mp. propune numiților P. I. șin P. V. acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII din legea nr.247/2005 și înlătură disp.art.2 din aceeași dispoziție. Respinge cererea reclamantului privind remiterea documentației care a stat la baza dispoziției contestate, obligarea pârâților să respecte termenele și procedurile prevăzute de Legea nr.10/2001, obligarea pârâților la încheierea procesului verbal de divergență și la plata de daune interese directe și indirecte, daune morale și daune cominatorii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Instituția P. jud. V. și P. V., invocată de pârâtul Instituția P. jud. V., se reține că aceasta este întemeiată și va fi admisă potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, pârâtele nefiind unități deținătoare.

Pentru aceleași considerente, și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. mun. B., invocată de această pârâtă și Primarul mun. B., este întemeiată, urmând a fi admisă.

În ceea ce privește excepția tardivității introducerii contestației, invocată de pârâții Primarul mun. B. și P. mun. B., tribunalul va reține că nu este întemeiată, urmând a fi respinsă în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, neexistând dovezi certe cu privire la data comunicării dispoziției către reclamant.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. V., se reține, de asemenea, că nu este întemeiată, urmând a fi respinsă, reclamantul fiind succesor al defunctei P. V., decedată la data de 18.09.2004 și P. I., decedat la data de 07.02.2010, în calitate de descendent de gradul I.

În ceea ce privește fondul cauzei, se reține că autorii reclamantului au cumpărat de la numitul M. Demitrie F. imobilul situat în mun. B., ., jud. V., compus din suprafața de 898,96 mp teren clădit și neclădit împreună cu casa situată pe acest teren construită din cărămidă și acoperită cu tablă și carton, cu tot ce se află pe acest teren și în îngrăditură.

Potrivit adresei nr._ din 18.07.2001 rezultă că imobilul aparținând numiților P. I. și P. V. a fost expropriat conform Decretului nr. 101/1987, cu acordarea de despăgubiri în sumă totală de 74.372 ROL pentru terenul și construcțiile preluate de stat.

Din suprafața totală de teren de 898,86 mp, petenților P. I. și V. li s-a reconstituit prin Ordinul nr. 105/1998 dreptul de proprietate pentru suprafața de 170 mp, iar prin Ordinul nr. 40/2000 li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 69 mp.

Prin notificarea nr. 1266/2001, P. I. și P. V. au solicitat acordarea de despăgubiri în echivalent pentru imobilul situat în mun. B., ..

Prin sentința civilă nr.1527 din 04.12.2008 a Tribunalului V. s-a admis acțiunea formulată de P. I. și s-a dispus obligarea Primăriei M. B. și Primarul M. B. să soluționeze notificarea formulată de P. I. și P. V. (între timp decedată) și emiterea dispoziției conform Legii nr. 10/2001.

Prin dispoziția nr. 2611/2009 emisă de Primarul mun. B. și contestată în prezenta cauză, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale pentru cota de ½ din imobilul notificat, format din construcție cu destinația locuință, demolată, și teren în suprafață de 659,86 mp, către P. I., pentru cealaltă cotă de 1/2 din imobilul notificat, ce a aparținut defunctei P. V., a fost respinsă notificarea deoarece P. I. nu a făcut dovada calității sale de moștenitor după defuncta coproprietară a imobilului.

Cu privire la solicitarea reclamantului P. V. privind restituirea în natură a imobilului notificat, se reține că nu este întemeiată.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în prezent construcțiile preluate de stat au fost demolate, suprafața de 239 mp fiind restituită prin cele două ordine emise și restul suprafeței de 659,86 mp este ocupat de blocuri de locuințe, lucrări de sistematizare și de noul traseu al . sunt incidente în cauză disp.art.10 alin. 3 teza II din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură nefiind posibilă.

În ce privește respingerea notificării pentru cota de ½ ce a aparținut defunctei P. V., în condițiile în care în prezent a decedat și P. I., nu-l împiedică pe reclamant în calitatea sa de moștenitor să obțină despăgubiri pentru întreg imobilul notificat, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, urmând a se admite în parte acțiunea reclamantului.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere vizând remiterea documentației care a stat la baza dispoziției contestate, respectarea termenelor și procedurilor prev. de Legea 10/2001, precum și obligarea pârâtelor la încheierea procesului verbal de divergență, se va reține că sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare prin raportare la obiectul cauzei.

Referitor la cererea vizând acordarea de despăgubiri materiale, morale și cominatorii, se va reține, de asemenea, că și aceste cereri sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse prin raportare la disp. Legea 10/2001care este o lege specială cu o procedură specială de urmat, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului suferit pentru acordarea acestor despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs primarul M. B., criticând-o pentru nelegalitate potrivit art.304 punctul 9 Cod procedură civilă în sensul că în mod greșit s-a dispus modificarea dispoziției nr.2611/2009, în condițiile în care nu există nicio notificare formulată de reclamantul P. V., cu atât mai mult cu cât contestația formulată de acesta a fost formulată tardiv, peste termenul prevăzut de lege, acesta neavând nici calitate procesual activă în cauza de față, nefiind unicul moștenitor după defuncții P., fiind și alți moștenitori prezumtivi, hotărârea astfel pronunțată fiind nelegală și dată cu aplicarea greșită a legii.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține că:

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul P. V. a chemat în judecată pârâții primarul M. B., primăria B., Instituția P. Județului V., P. V., pentru a se constata ca fiind nelegală dispoziția nr.2611/2009 emisă de primarul M. B., să fie obligat primarul M. B. să îi remită documentația care a stat la baza dispoziției emise, să fie obligată P. B. și P. V. să respecte termenele și procedurile prev. de Legea 10/2001 și să fie obligate pârâtele să încheie proces verbal de divergență, cu obligarea fiecărui pârât în parte la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune interese directe și indirecte, daune morale, daune cominatorii de întârziere.

Potrivit art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 decizia sau după caz dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită în termen de 30 de zile de la comunicare.

Dispoziția nr.2611 a fost emisă de Primarul municipiului B. la data de 3.11.2009 și care a fost comunicată numitului P. I. conform borderoului pentru expedierea corespondenței la 5.11.2009.

Întrucât comunicarea dispoziției emisă în baza Legii nr.10/2001 trebuie să fie certă și exactă și nu dedusă din înscrisuri ce atestă doar expedierea unei corespondențe, fără a exista confirmarea primirii acesteia de către destinatar, nu se poate reține tardivitatea introducerii contestației de față, excepția astfel invocată nefiind întemeiată, așa cum corect și legal a reținut și prima instanță, sub acest aspect motivul de recurs invocat nefiind fondat. Nici referitor la lipsa calității procesual active a reclamantului P. V. în cauza de față nu este fondată.

Potrivit art.4 alineat 2 din legea nr.10/2001 se arată că prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Potrivit alin.4 al aceluiași articol din lege, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută în capitolul III profită și ceilalți moștenitori ai persoanelor îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

Notificarea pentru imobilul în litigiu a fost formulată de autorii reclamantului, P. I. și P. V. în calitate de proprietari ai terenului și construcțiile preluate de stat.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că P. V. a decedat la data de 18.09.2004 și P. I. a decedat la data de 07.02.2010 (ulterior emiterii dispoziției contestate), reclamantul este succesor al acestora în calitate de fiu.

Ca atare, în calitate de moștenitor al defunctului P. I. (decedat ulterior lui P. V.), care a formulat notificarea de restituire a proprietății, reclamantul are calitate procesual activă în cauza de față.

Demersurile întreprinse de unul dintre moștenitori pentru restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalți moștenitori, care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001.

Decesul autorilor reclamantului nu împiedică ca dreptul subiectiv de a obține despăgubiri pentru imobilul pentru care s-a formulat notificarea să fie inclus în masa succesorală de pe urma acestora, urmând ca întinderea drepturilor moștenitorilor beneficiari să fie stabilită potrivit dreptului comun prin raportare la disp.art.4 alin.1 din Legea nr.10/2001.

Ca atare, în mod corect instanța de fond a dispus modificarea în parte a dispoziției contestate de reclamant, în sensul că pentru imobilul notificat, situat în B., ., format dintr-o construcție cu destinația de locuință demolată, precum și terenul în suprafață de 659,86 mp. Se va propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordare în condițiile legii speciale, înlăturând disp.art.2 din aceeași dispoziție.

Pentru toate aceste considerente, raportate la motivele de recurs invocate și care nu sunt fondate, în conformitate cu disp.art.312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat de Primarul M. B. împotriva sentinței civile nr.2154 din 11.10.2011 a Tribunalului V., pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Primarul municipiului B. împotriva sentinței civile nr.2154/11.10.2011 a Tribunalului V., sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2012.

Președinte,

C. A.

Judecător,

V. O.

Judecător,

V. C.-S.

Grefier,

A. H.

Red.C.A.

Tehnored.A.H.

2 ex./21.02.2012

Judec. fond – Tribunalul V.

M. C. Ț.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Hotărâre din 25-01-2012, Curtea de Apel IAŞI