Legea 10/2001. Decizia nr. 1069/2012. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1069/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-06-2012 în dosarul nr. 1069/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1069/2012
Ședința publică de la 08 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător G. P.
Judecător A. E. A.
Grefier I. P.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare privind pe contestatoarele N. M. C. și E. R., prin procurator E. C. și pe intimații: P. M. B., P. M. B., P. Județului V. și P. Județului V., având ca obiect Legea nr.10/2001- contestație în anulare împotriva deciziei civile numărul 542 din 9.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen, prin serviciul registratură s-a depus la dosar răspuns la întâmpinare de către contestatori, s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare pe fond în ceea ce privește contestația în anulare formulată în numele contestatoarei E. R. și pe excepția lipsei calității de reprezentant în ceea ce privește contestația în anulare formulată în numele contestatoarei N. M..
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
P. decizia civilă nr. 542/2012 din 09 .03. 2012 ,Curtea de Apel Iași, în baza art. 161 al 2 Cod procedură civilă, a anulat cererea de recurs formulată de N. M. - C. și de E. R., prin mandatar E. C., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că, potrivit dispoziției înscrise în art. 67 alin. 1 Cod procedură civilă, părțile pot să-și exercite drepturile procedurale personal sau prin mandat.
Conform art. 83 alin. 1 Cod procedură civilă, dacă cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.
A reținut Curtea că cererea de recurs a fost formulată de cătreEne C., în numele și pentru N. M. - C. și E. R.. La data formulării cererii de recurs, reprezentantul părților nu a depus, contrar prevederilor legale mai sus menționate, înscrisul doveditor al calității sale.
Raportat la art. 161 Cod procedură civilă, Curtea, constatând lipsa dovezii de reprezentant,a acordat un termen pentru a se proba calitatea mandatarului E. C.. Recurentele au fost înștiințate, în acest sens, prin mențiunile efectuate pe citațiile înaintate pentru termenul din 9.03.2012, iar E. C. a învederat instanței, prin memoriul depus la dosarul cauzei – la data de 24.02.2012 -, că a depus două procuri speciale la dosarul tribunalului, la solicitarea acestei instanțe.
Curtea a notat că, prin înscrisurile intitulate „procură specială”, autentificate sub nr. 1622 și respectiv, sub nr. 1623 din 12 .11.2009 la Biroul Notarilor Publici Asociați „L. G. & B. M.” (filele 5 -6 dosar fond ), N. M. - C. și E. R. l - au împuternicit pe E. C. pentru ca, în numele și pentru ele, să le reprezinte cu puteri depline în fața oricăror organe ale administrației de stat competente (primărie, prefectură etc.), față de orice persoană fizică sau juridică, precum și oriunde va fi necesar, în vederea îndeplinirii procedurilor de restituire în natură pe același amplasament sau prin echivalent a imobilului situat în Municipiul Bîrlad, .. 11 și respectiv, a terenului în suprafață de 270 mp, situat în Municipiul Bîrlad, ., fost proprietatea numitei P. M..
În cuprinsul procurilor s-a menționat că, pentru aducerea la îndeplinire a mandatelor, E. C. va formula și va depune orice cereri și petiții la organele competente, va ridica titlurile de proprietate și actele de punere în posesie, va semna documentațiile aferente, va achita orice fel de taxe și impozite, va deschide roluri fiscale la primăria competentă, va solicita și ridica certificate fiscale, va întocmi documentațiile cadastrale, le va reprezenta la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară competent, în vederea intabulării în cartea funciară a drepturilor lor de proprietate și va ridica încheierile de intabulare, semnând în numele lor și pentru ele, oriunde va fi necesar, semnătura mandatarului fiindu-le opozabilă.
S-a menționat, de asemenea, că mandatarul va putea face tot ce va fi necesar, în funcție de împrejurări, chiar nefiind prevăzut în mandate, acestea putând ține loc și de procuri speciale, în cazul în care organele abilitate ar cere asemenea procuri, considerându – se că tot ceea ce va face este împuternicit prin aceste procuri.
Curtea a apreciat că acest mandat este unul cu caracter general, iar, potrivit art.67 alin 2 Cod procedură civilă, mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i – a fost dat anume.
Aceste procuri nu conferă mandatarului dreptul să le reprezinte în judecată pe mandante în prezenta cauză și nici să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în soluționarea litigiului dedus judecății, astfel că cererea de recurs a fost formulată de către o persoană care nu –și legitimează calitatea de reprezentant a recurentelor.
N. M. - C. și E. R., prin mandatar E. C., au formulat contestație în anularea acestei decizii susținând că instanța de recurs, pe de o parte, a respins recursul fără să - l fi judecat în fond, iar, pe de altă parte, nu a cercetat toate motivele de casare ce au fost invocate.
Învederează mandatarul contestatoarelor că instanța nu a manifestat conduită activă și nu a stăruit prin toate mijloacele pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
E. C. afirmă că instanța de recurs nu i-a cerut explicații în scris sau oral și nici nu a pus în dezbaterea părților orice imprejurari de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Contestatoarele, prin mandatar, invocă nulitatea deciziei pronunțate în recurs, deoarece procedura de citare nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, instanța respingând recursul fără ca el să fi fost judecat in fond.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.
P. Județului V. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată, deoarece, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, nu are calitate procesuală pasivă.
La termenul de judecată din 6.04.2012, Curtea, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului E. C. și a acordat termen pentru a se face această dovadă.
P. memoriul depus la dosarul cauzei, la data de 3.05.2012, E. C. a precizat că a depus la dosarul instanței de fond – la data de 4.05.2011 – două procuri certificate pentru conformitate.
A mai susținut E. C. că, potrivit dispozițiilor art.114 alin1 din Codul de procedură civilă, atunci când este cazul, reclamantului i se pune in vedere să completeze sau să modifice cererea și să depună, potrivit art. 112 alin. 2 și art. 113, cererea si copii certificate de pe toate înscrisurile pe care își întemeiază cererea.
Mandatarul a anexat memoriului copia procurii speciale autentificate sub nr.656 din 26.04.2012 la Biroul Notarului Public B. M. E. din Bîrlad și a solicitat respingerea excepției lipsei calității de reprezentant, ca fiind rămasă fără obiect.
La data de 10 .05.2012, E. C. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a invocat aspecte care țin de fondul litigiului finalizat prin decizia atacată cu contestație în anulare.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului E. C., conform art. 137 Cod procedură civilă, Curtea reține că aceasta este întemeiată în ceea ce o privește pe contestatoarea N. M. – C..
În acest sens, Curtea reține că E. C., în numele și pentru N. M.-C. și E. R. a formulat contestație în anularea deciziei civile nr. 542/2012 din 09 .03. 2012 a Curții de Apel Iași, însă, la data înregistrării contestației pe rolul acestei instanțe, reprezentantul convențional al părților nu a depus, contrar prevederilor art. 83 alin.1 Cod procedură civilă, înscrisul doveditor al calității sale.
Curtea, constatând lipsa dovezii de reprezentant, a acordat un termen pentru a se proba calitatea mandatarului E. C., conform dispozițiilor art. 161 Cod procedură civilă.
P. memoriul depus la dosarul cauzei, la data de 3.05.2012, E. C. a făcut referire la procurile depuse la dosarul nr._ al Judecătoriei Iași și a anexat și copia procurii speciale autentificate sub nr.656 din 26.04.2012 la Biroul Notarului Public B. M. E. din Bîrlad.
Reține Curtea că, prin această ultimă procură, E. R. l-a împuternicit pe E. C. să o reprezinte în dosarul ce are ca obiect contestație în anulare, aflat pe rolul Curții de Apel Iași, cu termen de judecată la data de 4.05.2012.
Față de această procură, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 11.05.2012, s-a constatat calitatea de reprezentant al mandatarului E. C. pentru contestatoarea E. R..
La termenul acordat pentru a se face dovada calității de reprezentant pentru ambele contestatoare, E. C. nu a depus o asemenea procură și din partea contestatoarei N. M. – C., iar procurile la care acesta a făcut referire nu sunt de natură să-i confere calitatea de reprezentant al acestei contestatoare în prezenta cauză.
În acest sens, Curtea notează că – așa cum s-a reținut și prin decizia a cărei anulare se solicită în cauza dedusă prezentei judecăți - prin înscrisurile intitulate „procură specială”, autentificate sub nr. 1622 și respectiv, sub nr. 1623 din 12 .11.2009 la Biroul Notarilor Publici Asociați „L. G. & B. M.”, N. M. - C. și, respectiv, E. R. l - au împuternicit pe E. C. pentru ca, în numele și pentru ele, să le reprezinte cu puteri depline în fața oricăror organe ale administrației de stat competente ( primărie, prefectură etc.), față de orice persoană fizică sau juridică, precum și oriunde va fi necesar, în vederea îndeplinirii procedurilor de restituire în natură pe același amplasament sau prin echivalent a imobilului situat în Municipiul Bîrlad, .. 11 și respectiv, a terenului în suprafață de 270 mp, situat în Municipiul Bîrlad, ., fost proprietatea numitei P. M..
În cuprinsul procurilor s-a menționat că, pentru aducerea la îndeplinire a mandatelor, E. C. va formula și va depune orice cereri și petiții la organele competente, va ridica titlurile de proprietate și actele de punere în posesie, va semna documentațiile aferente, va achita orice fel de taxe și impozite, va deschide roluri fiscale la primăria competentă, va solicita și ridica certificate fiscale, va întocmi documentațiile cadastrale, le va reprezenta la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară competent, în vederea intabulării în cartea funciară a drepturilor lor de proprietate și va ridica încheierile de intabulare, semnând în numele lor și pentru ele, oriunde va fi necesar, semnătura mandatarului fiindu –le opozabilă.
Mandatele depuse de E. C. au caracter general, și, potrivit art.67 alin 2 Cod procedură civilă, mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i – a fost dat anume.
Câtă vreme mandatarul nu a depus la dosarul cauzei un mandat care să-i confere dreptul de a o reprezenta pe N. M. – C. în contestația în anulare, Curtea constată că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței sale în ceea ce privește reprezentarea părții în judecată.
În consecință, având în vedere că reprezentantului contestatoarei N. M. – C. i s-a dat un termen să facă dovada calității sale, iar el nu a prezentat această dovadă, Curtea va anula contestația în anulare formulată de E. C., în numele și pentru N. M. – C. și va menține decizia contestată.
În ceea ce privește contestația în anulare formulată de E. C., în numele și pentru E. R., Curtea apreciază că aceasta nu este întemeiată.
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 317 (lipsa procedurii sau necompetența instanței) și de art. 318 Cod procedură civilă(când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului sau omiterea din eroare de a examina vreunul dintre motivele de casare).
Finalitatea acesteia constă în anularea hotărârii instanței de recurs, dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură, ori dacă soluția pronunțată este rezultatul unei erori materiale evidente.
Potrivit dispoziției înscrise în art.317 alin 2 Cod procedură civilă, contestația poate fi primită pentru motivele prevăzute la alin .1, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Curtea reține că, potrivit textului menționat, contestația în anulare reprezintă o cale de retractare a unei hotărâri judecătorești irevocabile, numai atunci când motivele care o legitimează nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
În prezenta cauză, contestatoarea E. R., prin mandatar, a invocat prevederile art. 317 alin.2 Cod procedură civilă,iar în motivarea contestației a susținut că nu a fost legal citată, fără însă să precizeze termenul la care nu a fost citată în conformitate cu prevederile legale în materie.
Potrivit prevederilor art.317 alin1 pct.1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contenstatie în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s - a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Raportat la acest text, susținerea contestatoarei este neîntemeiată, deoarece dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 48 dosar recurs) atestă că, la termenul de judecată din 9.03.2012, când s-a judecat cererea de recurs, aceasta a fost citată cu respectarea prevederilor art. 92 alin.3 Cod procedură civilă, citația fiind primită de E. R., soția mandatarului E. C..
Contestatoarea E. R. a mai invocat și motivul de contestație în anulare specială, reglementat de art. 318 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, care vizează ipoteza în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare sau de modificare.
Acest motiv de contestație în anulare este operant numai atunci când recursul a fost respins sau admis numai în parte, iar instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare sau de modificare.
Curtea apreciază că acest motiv nu este incident în speța dedusă prezentei judecăți, deoarece instanța de recurs, a anulat cererea de recurs formulată de N. M. - C. și de E. R., prin mandatar E. C., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant. Astfel, necercetarea motivelor de casare sau de modificare nu se datorează omisiunii din greșeală a instanței, ci faptului că s-a dat eficiență prevederilor art.137 alin.1 din codul de procedură civilă și s-a admis o excepție care a făcut de prisos cercetarea motivelor de recurs.
Curtea reține că E. R., prin mandatar E. C., și-a fundamentat contestația în anulare și pe motivul prevăzut de art.317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, însă nu a formulat nicio critică referitoare la necompetența materială a instanței de recurs.
Susținerile contestatoarei referitoare la faptul că instanța nu ar fi manifestat conduită activă și nu ar fi stăruit prin toate mijloacele pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale și că nu ar fi cerut explicații în scris sau oral și nici nu ar fi pus în dezbaterea părților orice împrejurari de fapt ori de drept, chiar dacă nu au fost menționate în cerere sau în întâmpinare nu pot fi analizate de către Curte, întrucât exced motivelor de contestație în anulare prevăzute limitativ de art. 317, 318 din Codul de procedură civilă.
Față de cele ce preced, în baza art. 317 alin.1, 2 și a 318 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge contestația în anulare formulată de E. R., prin mandatar E. C. și se va menține decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, contestația în anulare formulată de E. C., în numele reclamantei N. M. C., împotriva deciziei civile nr. 542 din 9.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, decizie pe care o menține.
Respinge contestația în anulare formulată de E. C., în numele reclamantei E. R., împotriva aceleiași decizii civile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 08 iunie 2012.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | Judecător, A. E. A. |
Grefier, I. P. |
Red./Tehnored.P.G.
2 ex. – 3.07.2012
← Legea 10/2001. Hotărâre din 25-01-2012, Curtea de Apel IAŞI | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1256/2012. Curtea de... → |
---|