Legea 10/2001. Sentința nr. 944/2016. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 944/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 14/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:010._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 14/2016
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2016
Completul compus din:
Președinte: C. P.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de D. M. împotriva sentinței civile nr. 944/14.04.2015 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția I Civilă în contradictoriu cu intimații A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚII, intimata C. J. IASI DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, I. P. JUDETULUI IASI - C. J. IASI DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, P. M. IAȘI PRIN PRIMAR - C. MUNICIPALĂ IAȘI DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR CARE FUNCȚIONEAZĂ PE LÂNGĂ ANRP, P. M. IAȘI - C. MUNICIPALĂ IAȘI DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul D. M., asistat de avocat Istov M., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că apelul este la al doilea termen de judecată; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Apărătorul apelantului depune la dosar un înscris în susținerea cererii de apel, precizând că apelantul nu a formulat acțiune în baza Legii nr. 10/2001, ci doar cererea formulată în temeiul Legii nr. 247/2005, formându-se dosarul nr._/245/2013 la Judecătoria Iași care ulterior a fost declinat la Tribunalul Iași, Secția I civilă.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată apelul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat Istov M., apărătorul apelantului D. M., având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris, solicitând a se avea în vedere că apelantul a formulat cerere în baza Legii nr. 246/2005, instanța de fond – Judecătoria Iași a declinat acțiunea la Tribunalul Iași, apreciind că este o acțiune formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Solicită a se avea în vedere că prin art. 17, titlul VII din Legea nr. 246/2005 a fost abrogat art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, precum și dispozițiile art. 16 din același act normativ prin care se menționează că cererile de restituire care nu pot fi soluționate în natură, se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub forma de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).
De asemenea, susține apărătorul apelantului că acesta a formulate cerere de acordare a măsurilor compensatorii și prin ordinul P. și prin referatul întocmit s-a menționat că terenul din Iași, .. 39 este afectat de construcții, respectiv Liceul Al. I. C. Iași și nu i se poate restitui în natură acest teren și în această situație apelantul este îndreptățit să primească aceste măsuri compensatorii, pentru această suprafață de teren.
Solicită apărătorul apelantului că cele trei intimate P. M. Iași, C. Județeană Iași de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată și Instituția P. Județului Iași să fie obligate să emită o decizie de compensare pentru acest imobil, respectiv măsuri reparatorii prin echivalent, apreciind că acești intimați au calitate procesuală pasivă pentru a emite această decizie. Potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, instanța judecătorească se poate pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și să dispună restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile prezentei legi. Dacă aceste instituții sunt în pasivitate și nu vor să trimită dosarul la București, consideră că apelantul este îndreptățit la măsuri reparatorii.
Față de aceste susțineri și actele depuse la dosarul cauzei, solicită admiterea apelului, pe fondul cauzei admiterea acțiunii în sensul obligării intimaților să emită o decizie de compensare și trimiterea dosarului la București. Mai mult, solicită a se avea în vedere certificatul de donație din anul 1948, certificatul de moștenitor din anul 2006, actele de la cadastru privind situația acestui teren.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată sub nr._/245/2013 din data de 14.10.2013 la Judecătoria Iași reclamantul D. M. a chemat în judecată pârâtele P. M. Iași, prin Primar, C. Municipală Iași de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Județeană Iași de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Instituția P. Județului Iași – C. Județeană Iași de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 364.312 lei cu titlu de despăgubiri pentru imobilul din Iași, .. 39 (casă și 800 m.p. teren), expropriat prin Decretul nr. 932/1967. S-a indicat ca și temei juridic Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 165/2013.
Prin sentința civilă nr. 7778/ 30 mai 2014 Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Iași raportat la temeiul juridic indicat de reclamant în faza regularizării și anume Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 944/ 14 aprilie 2015 Tribunalul Iași a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, excepția inadmisibilității și excepția prematurității.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și în consecință respinge acțiunea civilă, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul D. M., CNP_, domiciliat în Iași, . în contradictoriu cu pârâții C. Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București în capetele de cerere având ca obiect emiterea deciziei de compensare și plata de despăgubiri.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor București în capătul de cerere privind plata de despăgubiri.
A respins ca neîntemeiată acțiunea civilă, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul D. M., CNP_, domiciliat în Iași, . în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Învestind instanța de judecată cu prezenta cerere, reclamantul D. M. afirmă că autoarele sale, D. E. – mamă și N. M. – mătușă, au deținut în coproprietate imobilul construit și neconstruit, situat în Iași, .. 39, imobil preluat în mod abuziv de stat prin expropriere în baza Decretului nr. 932/1967.
Pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, situat în Iași, .. 39, reclamantul a înțeles să recurgă la prevederile Legii 18/1991. În acest sens, la data de 19.09.2005 a formulat cererea înregistrată sub nr._ adresată Primarului M. Iași, prin care a solicitat restituirea suprafeței de 800 mp teren, situată în Iași, .. 39. În aplicarea Legii 18/1991, la data de 01.04.2008, prin Ordinul nr. 279, Prefectul jud. Iași a soluționat cererea reclamantului D. M. în sensul respingerii sale. S-a reținut în cuprinsul acestui ordin că terenul este parțial afectat de construcții și se află în incinta Liceului „Al. I. C.”, având regimul juridic reglementat de art. 5 din Legea 18/1991. Împotriva acestui ordin reclamantul D. M. nu a înțeles să uzeze de calea plângerii pusă la îndemână de legiuitor prin mijlocirea art. 53 alin. 2 coroborat cu art. 54 din Legea 18/1991.
În cadrul răspunsului la întâmpinare – aflat la filele 46 – 48 dosar nr._/245/2013 – reclamantul afirmă îndreptățirea sa la beneficiul măsurilor reparatorii prin echivalent în temeiul Legii 10/2001 pentru imobilul compus din teren și casă de locuit. Totodată, în cererea de chemare în judecată face vorbire de cererile sale, rămase nesoluționate, prin care a solicitat restituirea terenului în suprafață de 800 mp intravilan, situat în Iași, .. 39.
Cum s-a arătat deja, din testimoniile administrate în cauză rezultă că reclamantul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 800 mp, cerere care a fost deja soluționată prin Ordinul P. nr. 279/2008 în procedura Legii 18/1991.
Deși în prezentul litigiu a invocat dispozițiile Legii 10/2001, în cuprinsul cererilor adresate instanței reclamantul nu afirmă că în temeiul acestui act normativ a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului – casă și teren – amplasat în Iași, .. 39. La dosarul cauzei reclamantul nu a depus dovada că, în aplicarea art. 22 din Legea 10/2001, a notificat în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen ce a fost prelungit succesiv, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului casă și teren.
Soluționarea excepțiilor invocate se impune a fi făcută în contextul factual relevat de testimoniile administrate în cauză, pornind de la motivarea în fapt și în drept a actului de învestire, astfel cum acesta a fost modificat de reclamantul D. M..
Excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași a fost raportată de pârâta ANRP prevederilor art. 96 pct. 2 Cod procedură civilă. Potrivit acestui text de lege curțile de apel judecă în primă instanță cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale.
La rândul lui, articolul nr. 95 pct. 1 Cod procedură civilă stabilește competența tribunalelor de a judeca în primă instanță toate cererile are nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Pentru ipoteza în speță incidente sunt disp. art. 35 alin. 2 din Legea 165/2013 prin care se prevede că, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia prin care soluționează cererile formulate potrivit Legii 10/2001 în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. În acest caz, potrivit alineatului 3, instanța judecătorească s-a pronunțat asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii, în condițiile prezentei legi.
În prezența acestei reglementări speciale de excepție, care dă în competența secției civile a tribunalelor atât verificarea legalității deciziilor emise în soluționarea cererilor formulate în temeiul Legii 10/2001 cât și soluționarea cererilor de restituire pentru care entitatea învestită nu a emis decizia în termenele legale, este lipsită de relevanță juridică trimiterea pârâtei ANRP la dispozițiile art. 96 pct. 1 Cod procedură civilă.
Neîntemeiată este și excepția inadmisibilității stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent invocată atât de pârâta Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților cât și de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Potrivit art. 35 alineatul 3 din Legea 165/2013, instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.
Acest text de lege dă în căderea instanței judecătorești de a dispune, chiar în absența deciziei de admitere sau respingere a cererii formulate în baza Legii 10/2001, fie asupra restituirii în natură a imobilului privită ca principiu prevalent, fie, în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt cele limitativ reglementate de legiuitor prin art. 1 alin. 2 din Legea 165/2013. Acestea sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii 10/2001 și măsura compensării prin puncte.
Împrejurarea că prin cererea formulată reclamantul D. M. a solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului casă și teren, fără a observa măsurile reparatorii în echivalent care pot fi acordate potrivit Legii 165/2013, nu este de natură să conducă spre inadmisibilitatea cererii. O astfel de solicitare obligă instanța a pune în echilibru prevederile cuprinse în Legea 165/2013 cu drepturile clamate, iar în condițiile în care constată că reclamantul este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este obligată a statua în consecință. Solicitarea reclamantului de plată a despăgubirilor se impune a fi reținută nu exclusiv prin valorificarea termenilor folosiți în vederea determinării limitelor învestirii, ci prin valorificarea finalității pe care acesta tinde să o obțină prin promovarea unei anumite cereri. Ori, ceea ce solicită reclamantul este tocmai constatarea îndreptățirii sale la acordarea beneficiului Legii 10/2001. Cum s-a arătat, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, se acordă măsuri reparatorii în echivalent.
Nici excepția prematurității cererii de chemare în judecată nu este întemeiată.
După cum deja s-a arătat, reclamantul D. M. nu a adresat persoanei juridice deținătoare notificarea la care face trimitere art. 22 din Legea 10/2001 în absența căreia procedura necontencioasă a Legii 10/2001 nu se poate declanșa și desfășura. De aceea Tribunalul nu poate face în cauză aplicarea art. 35 alineatul 2 cu trimitere la art. 33 și 34 din Legea 165/2013.
Întemeiată este excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. Municipală Iași și C. Județeană Iași de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților în capetele de cerere privind emiterea deciziei de compensare și plata despăgubiri și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în capătul de cerere privind plata de despăgubiri.
Cele două Comisii de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor au atribuții și calitate procesuală în materia și litigiile având ca obiect terenurile supuse legilor edictate în domeniul fondului funciar, respectiv Legea 18/1991, Legea 1/2000 și Legea 247/2005.
Prezentul act de învestire a fost întemeiat în drept de către reclamantul D. M. pe Legea 10/2001 cu trimitere la Legea 165/2013. În procedura de aplicare a Legii 10/2001 autoritățile chemate să soluționeze cererea de restituire a imobilelor nu sunt și nu pot fi cele care s-au constituit pentru punerea în aplicare a unui alt act normativ, respectiv Legea 18/1991. Astfel, potrivit art. 12 alin. 1 și 2 din Legea 18/1991, în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuiri efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate, în fiecare comună, oraș sau municipiu se constituie prin ordinul prefectului o comisie condusă de primar; comisiile comunale, orășenești sau municipale vor funcționa sub îndrumarea unei comisii județene, numită prin ordinul prefectului și condusă de acesta.
Față de aceste dispoziții legale, tribunalul reține că în prezentul litigiu reclamantul a înțeles să atribuie calitatea de pârâți Comisiei Municipale Iași de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, reprezentată de P. M. Iași și Comisiei Județene Iași de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, reprezentată de Prefectul Județului Iași.
Prin art. 17 alin. 1 lit. b din Legea 165/2013 s-a constituit C. Națională pentru Compensarea Imobilelor care funcționează în subordinea Cancelariei Primului Ministru și care are ca atribuție emiterea deciziilor de compensare a imobilelor. Totodată, potrivit alineatului 9 al articolului 21 din același act normativ, C. Națională este cea care emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv în cazul validării deciziei entității învestite de lege.
Tot C. Națională pentru Restituirea Proprietăților este cea care emite și titluri de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În acest sens dispune art. 41 alin. 1 și 2 din Legea 165/2013, emiterea titlurilor de despăgubire având loc pentru îndeplinirea obligațiilor privind plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . legii, precum și a sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii.
Plasarea reclamantului în ipoteza reglementată de art. 41 alin. 1 din Legea 165/2013 este o verificare subsecventă stabilirii calității procesuale pasive.
În prezența acestor reglementări rezultă că i s-a conferit legislativ pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor competențe atât în ce privește emiterea deciziilor de compensare (primul capăt de cerere al reclamantului) cât și în ceea ce privește emiterea titlurilor de despăgubire (al II-lea capăt de cerere al reclamantului).
Tot pentru ipoteza reglementată în cuprinsul alineatului 1 al art. 41 din Legea 165/2013 Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților este cea care emite titlul de plată. După emiterea acestuia de către ANRP în condițiile alin. 1 și 2, cel care efectuează plata este Ministerul Finanțelor Publice care are la dispoziție cel mult 180 de zile calculate de la data emiterii titlului de plată (art. 41 alin. 4 din Legea 165/2013).
Astfel, pârâta Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților are legitimare legală procesuală pasivă doar în ce privește cel de-al doilea capăt de cerere (emiterea titlului de plată), în vreme ce în cel de-al treilea capăt de cerere (plata despăgubirilor) nici una din pârâtele chemate în judecată nu au stabilite în sarcina lor legislativ obligații relative la plata efectivă a despăgubirilor acordate fie de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fie de către instanțele judecătorești.
În soluționarea pe fond a actului de învestire, tribunalul a reținut că procedura declanșată înaintea sa, întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001 și pe cele ale Legii 165/2013, are un caracter subsidiar, neputând fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative obligatorii și prealabile.
Cum în cauză reclamantul nu a făcut dovada formulării în vederea restituirii imobilului casă și teren, situat în Iași, .. 39, a unei notificări în condițiile și după procedura reglementată de Legea 10/2001, tribunalul a dispus conform prezentei hotărâri.
Reclamantul D. M. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 944/ 14 aprilie 2015 a Tribunalului Iași invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.
Apelantul susține că în mod nelegal instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, în condițiile în care acestea nu au depus întâmpinare și nu au invocat o astfel de excepție.
Se solicită respingerea excepției și soluționarea pe fond a cauzei. Apelantul a reiterat situația de fapt descrisă și prin cererea de chemare în judecată în sensul că a formulat cerere de restituire a suprafeței de 800 m.p. în temeiul Legii nr. 18/1991 și prin Ordinul P. Iași din 1.04.2008 i s-a respins cererea motivat de faptul că terenul este parțial afectat de construcții și se află în incinta Liceului „ Al. I. C.” Iași. Deși a contestat acest ordin, instanțele au respins plângerea și căile de atac.
Apelantul se consideră îndreptățit la restituirea imobilului prin măsuri reparatorii în echivalent în temeiul art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013. Chiar și în absența unei decizii de admitere sau respingere a cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, instanța este obligată să se pronunțe asupra restituirii în natură sau prin echivalent.
Cum imobilul a fost preluat în mod abuziv și nu poate fi restituit în natură, apelantul consideră că este îndreptățit să beneficieze de măsuri reparatorii, prin echivalent conform art. 10 din Legea nr. 10/2001 cu modificările aduse de art. 48 din Legea nr. 165/2013.
În susținerea dreptului său de despăgubiri, apelantul invocă și dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 145/2005 abrogat prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013.
În concluzie, apelantul D. M. solicită admiterea apelului, casarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimații C. Județeană Iași de stabilire a dreptului de proprietate privată, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor au formulat întâmpinări.
C. Județeană Iași de stabilire a dreptului de proprietate a solicitat respingerea apelului motivat de faptul că Ordinul nr. 279/2008 nu a fost contestat în instanță, apelantul nefolosindu-se de procedura Legii nr. 18/1991.
A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a solicitat respingerea apelului susținând că nu are calitate procesuală în cauză deoarece evaluarea se face și decizia de compensare se emite de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a invocat neaplicabilitatea în cauză a Legii nr. 165/2013 față de Decizia nr. 269/2013 a Curții Constituționale, dar și lipsa calității sale procesuale pasive, despăgubirile fiind acordate de Ministerul Finanțelor.
Prin răspunsul la întâmpinări, apelantul D. M. susține că în mod nelegal nu s-a emis de către intimate un act administrativ cu privire la despăgubirile ce-i trebuiau acordate, iar dosarul nu a fost înaintat la Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
În apel nu s-au depus alte înscrisuri.
Apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților din prezenta cauză, curtea reține că la termenul de judecată din 20 octombrie 2014 tribunalul a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. municipală Iași de Stabilire a Dreptului de Proprietate, C. Județeană Iași de Stabilire a Dreptului de Proprietate, Instituția P. Județului Iași – C. Județeană Iași de Stabilire a Dreptului de Proprietate prin raportare la temeiul juridic cuprins în actul de investire al instanței.
Curtea reține că excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond deoarece prin intermediul acesteia se invocă lipsuri sau încălcarea unor norme privitoare la exercițiul dreptului la acțiune (art. 32 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă).
Deși, de principiu, această excepție are un caracter relativ, curtea constată că instanța de fond a invocat excepția în considerarea temeiului juridic precizat de către reclamant și a competențelor pe care le au cei trei pârâți.
Astfel, prin precizările formulate la fondul cauzei, reclamantul a susținut că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 165/2013, temei juridic în baza căruia și-a declinat competența de soluționare și Judecătoria Iași.
În acest context, comisiile cu atribuții în soluționarea cererilor întemeiate pe Legea nr. 18/1991 nu au competențe în soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că, în mod corect, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți.
În ceea ce privește criticile referitoare la fondul cauzei, curtea reține că apelantul a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor privind acordarea de despăgubiri.
Mecanismul de punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este format din două etape succesive, din care prima etapă – cea administrativă prealabilă și cea de a doua procedura judiciară.
Procedura administrativă prealabilă instituită de legea specială reparatorie este o procedură cu caracter obligatoriu, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia civilă nr. 21/2004, și se declanșează prin notificare adresată de persoana îndreptățită deținătorul bunului, într-un anumit termen expres prevăzut de actul normativ.
Instanța de fond a reținut în considerente că reclamantul nu a depus o notificare prin executorul judecătoresc pentru restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că nu poate solicita despăgubiri în temeiul acestei legi.
Curtea reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele ce fac obiectul acestei legi se restituie în natură sau, când aceasta nu mai este posibilă, prin echivalent. Aceasta înseamnă că și dreptul de a obține despăgubiri este condiționat de parcurgerea procedurii prealabile, adică a depunerii notificării la persoana juridică deținătoare.
Cum apelantul nu a notificat persoana juridică deținătoare în legătură cu imobilul situat în Iași, .. 39, curtea reține că aceasta nu are deschisă calea solicitării de despăgubiri pentru imobilul în cauză, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Curtea mai reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013 deoarece potrivit art. 4 dispozițiile legii se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile investite de lege și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Termenul legal de depunere a cererii este cel prevăzut pentru fiecare act normativ enumerat la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, în speță termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Așa cum s-a reținut anterior, în absența unei notificări formulate în termenul special al Legii nr. 10/2001, apelantul nu poate solicita măsuri reparatorii nici în temeiul Legii nr. 10/2001 și nici al Legii nr.165/2013.
În consecință, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins, iar sentința apelată păstrată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de D. M. împotriva sentinței civile nr. 944/14.04.2015 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția I Civilă, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14.01.2016.
Președinte, C. P. | Judecător, L. P. | |
Grefier, D. G. |
Red. P.C.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 19.01.2016
Tribunalul Iași: C. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 3/2016. Curtea de Apel IAŞI | Strămutare. Sentința nr. 1/2016. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
