Obligaţie de a face. Decizia nr. 3/2016. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-01-2016 în dosarul nr. 3/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:007._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3/2016
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE VALERIA CORMANENCU-STANCIU
Judecător V. O.
Judecător A. C. S.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul C. A. în contradictoriu cu intimații C. M. și A. G., împotriva deciziei civile nr. 1218/1.10.2015 a Tribunalului Iași - Secția I civilă, pronunțată în dosarul având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul, personal și intimatul A. G., personal și asistat de avocat S. V., lipsă fiind intimata C. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al doilea termen de judecată; nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Recurentul solicită acordarea unui termen de judecată, întrucât a vorbit cu domnul avocat C.-C. care a studiat dosarul și i-a spus că trebuie refăcută cererea de recurs.
Reprezentantul convențional al intimatului se opune amânării cauzei, întrucât instanța a dat dovadă de îngăduință și la termenul anterior când a admis cererea recurentului de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător.
Instanța constată că s-au respectat dispozițiile legale în ceea ce privește solicitarea recurentului de a i se acorda un termen de apărare, care a fost acordat pentru astăzi, fiind opțiunea lui de a-și angaja sau nu apărător, astfel încât nu se impune acordarea altui termen de judecată pentru același motiv.
Instanța pune în discuția părților admisibilitatea căii de atac invocată din oficiu și prin întâmpinare de intimatul A. G..
Recurentul arată că în . deține pământ. Soția sa, C. M., moștenește 1/5 din pământul lăsat de părinții săi.
Instanța interpelează pe recurent dacă menține cele susținute prin cererea de recurs.
Recurentul arată că cererea de recurs trebuie rectificată. A indicat greșit numărul de hotărâre pe care o atacă, astfel că hotărârea recurată este decizia civilă nr. 1218/2015 și nu decizia civilă nr. 398/2012.
Instanța a luat act că hotărârea recurată este decizia civilă nr. 1218/2015 a Tribunalului Iași.
Intimatul, prin avocat, solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului invocată și de instanță din oficiu. De asemenea, prin întâmpinare a invocat alte două excepții, respectiv excepția lipsei de interes și excepția autorității de lucru judecat, la care tocmai s-a făcut referire.
În concluzie, solicită și acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariul de avocat în sumă de 600 lei, fiind depusă chitanța, la dosarul cauzei, odată cu întâmpinarea.
Recurentul solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Instanța pune în vedere recurentului că are posibilitatea să depună concluzii scrise până la sfârșitul zilei, întrucât nu se impune amânarea pronunțării pentru a se depune concluzii scrise, având în vedere că a avut destul timp pentru a-și formula apărările.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față, analizând lucrările cauzei se constată următoarele:
În cauza ce a constituită obiectul dosarului nr._/245/2009 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanții C. A. și C. M. au chemat în judecată pârâtul A. G. pentru a fi obligat să mute gardul dintre proprietățile lor cu 2,3 ml.
Pârâtul, prin cererea reconvențională, a solicitat ca reclamanții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie cc. 600 mp, pe amplasamentul indicat în cerere.
Judecătoria Iași, Secția civilă, prin sentința civilă nr. 3712/21.02.2011 respinge acțiunea și cererea reconvențională.
Tribunalul Iași, Secția I civilă, învestit prin calea de atac exercitată de pârâtul A. G., calificată ca apel, prin decizia civilă nr. 398/2012 din 11.06.2012 a admis apelul împotriva sentinței civile nr. 3712 din 21.02.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant A. G. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți C. A. și C. M.. A obligat pe reclamanții-pârâți C. A. și C. M. să lase pârâtului-reclamant în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 70 mp, delimitată de punctele: 11, B, 12, 11 din anexa 1 a raportului de expertiză efectuată în cauză de expertul tehnic C. V., expertiză care face parte integrantă din prezenta hotărâre. S-a respins capătul de cerere formulat de pârâtul-reclamant A. G. având ca obiect ridicare de plantații. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii. S-a respins apelul formulat de reclamanții-pârâți C. A. și C. M. împotriva sentinței civile nr.3712 din 21.02.2011 pronunțată de Judecătoria Iași. Au fost obligați intimații C. A. și C. M. să plătească apelantului suma de 2006,5 lei, cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Iași au declarat recurs părțile, soluționat de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, prin decizia civilă nr. 1762/2012 din 16.11.2012 prin care respinge ca inadmisibile recursurile declarate de către A. G., C. A. și C. M. împotriva deciziei civile nr. 398/11.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă.
Instanța de recurs a constatat că fiecare din părți a investit prima instanță cu acțiune în revendicare a unei suprafețe de teren, precizând valoarea la 309,4 lei.
În aplicarea art. 299 raportat la art. 2821 Cod procedură civilă a reținut că exercitarea căilor de atac este reglementată în mod expres, fie în legea de procedură civilă, fie în legi speciale, fiind guvernată de principiul legalității.
Acțiunea reclamanților privește un drept real imobiliar, deci are un caracter patrimonial, valoarea imobilelor fiind deci inferioară sumei de 100.000 lei, situație în care hotărârea primei instanțe este supusă căii de atac a recursului, conform art. 2821 Cod procedură civilă.
Astfel, prin hotărârea dată Curtea a soluționat prin hotărâre irevocabilă problema de drept statuând că părțile nu au dreptul de a exercita calea de atac a recursului dat în competența Curții de Apel Iași, ca instanță superioară în grad tribunalului.
În cauza ce a constituit dosarul nr._ pe rolul Tribunalului Iași (cerere depusă inițial la Curtea de Apel Iași, ce și-a declinat competența în favoarea tribunalului prin decizia civilă nr. 365/2015 din 19 mai 2015) C. A. învestește instanța prin contestație în anulare cu privire la decizia civilă nr. 380/16.06.2012 dată de Tribunalul Iași.
Prin sentința civilă nr. 1218/2015 din 01 octombrie 2015, Tribunalul Iași, Secția I civilă, respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de C. A. împotriva deciziei civile nr. 398/11.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr._/245/2009. Obligă pe contestator să plătească intimatului A. G. 800 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța hotărârea tribunalul a stabilit situația de fapt și a motivat în drept în limita motivelor cu care a fost învestit prin cerere și susținerile intimatului din întâmpinare.
Contestatorul C. A. a solicitat să se constate rejudecarea cauzei, corectarea erorii judiciare, să se rețină faptul că nu deține nici o proprietate în zona în litigiu și să se dispună achitarea sa din lipsă de probe. A precizat că instanța a omis să cerceteze actele dosarului, contractul de vânzare-cumpărare nr. 192 din 2005 și titlul său de proprietate nr._ din 2009, raportul de expertiză întocmit de C. V., din acte rezultând că nu deține nici o proprietate în zona în litigiu și nici pe teritoriul comunei Schitu D..
Tribunalul, din oficiu, a invocat excepțiile inadmisibilității, analizată în prealabil și tardivității cererii, constatând că potrivit art. 317 alin. 1 pct. 1 și alin. 2 Cod procedură civilă ,,Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1.când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii,
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.”
De asemenea, potrivit art. 318 din codul de procedură civilă din 1865: „ Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.
Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă doar cu îndeplinirea condițiilor strict prevăzute de lege.
Contestatorul C. A. a invocat prin cererea sa eroarea judiciară, constând în aprecierea greșită a materialului probator administrat în cauză. Astfel, prin cererea formulată a solicitat reconsiderarea situației de fapt și de drept reținute de instanță. Eroarea la care se referă contestatorul nu este una materială, în sensul art. 318 Cod procedură civilă, ci una de judecată, solicitarea contestatorului fiind de a se reanaliza materialul probator administrat în cauză. Contestația în anulare specială nu este însă admisibilă atunci când se invocă ignorarea unei dovezi administrate, aprecierea greșită a unei probe, interpretarea eronată a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Pentru a fi admisibilă contestația în anulare specială conform art. 318 din Codul de procedură Civilă, este necesară invocarea unei erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale a judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului garantează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanța. Cu certitudine, dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, Curtea Europeana a Drepturilor Omului statuând deseori ca „pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului...”. În elaborarea unei asemenea reglementări statele se bucură de o anumită marjă de apreciere. Pe de altă parte, în conformitate cu jurisprudența constantă a CEDO, dreptul la un proces echitabil trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul din aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice care impune, inter alia, ca atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Cauza Brumărescu).
În speță, se solicită de către contestator reevaluarea unei hotărâri definitive, cu nerespectarea dispozițiilor legale. Criticile contestatorului vizează chiar reaprecierea probelor și pronunțarea unei soluții favorabile, toate aceste aspecte fiind avute în vedere anterior în cauză. Astfel cum s-a arătat, cererea de retractare a hotărârii definitive nu este admisibilă decât în condițiile prevăzute de lege, pe calea contestației în anulare nefiind posibil a fi reevaluate probele administrate în cauză.
În concluzie, pentru motivele de drept și de fapt expuse, instanța a admis excepția inadmisibilității și a respins contestația în anulare ca inadmisibilă.
În recursul declarat împotriva hotărârii pronunțată de Tribunal în calea de atac a contestației în anulare, C. A. a reiterat motivarea în fapt a cererii, arătând că motivele constau în înscrisurile doveditoare menționate în scris și atașate.
Intimatul, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității recursului dat în competența instanței superioare în grad tribunalului, pusă în discuția și din oficiu de Curte.
Procesul a început sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865, ce reglementează calea de atac extraordinară a contestației prin art. 317-321.
În art. 320 Cod procedură civilă stabilește cadrul procesual în care se soluționează contestația ce se judecă de urgență și cu precădere (alin. 1), depunerea întâmpinării fiind obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată (alin. 2), că hotărârea este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată (alin. 3).
Obiectul contestației în anulare îl constituie decizia civilă nr. 398/2012 pronunțată de Tribunalul Iași, ce este definitivă. Ceea ce s-a statuat de Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 1762/2012 cu privire la calea de atac pe fondul pricinii, a hotărârii date în primă instanță de judecătorie, pe criteriul valoric, că partea poate exercita numai o cale de atac dată în competența tribunalului nu și a curții de apel ca instanță de recurs, a intrat în puterea lucrului judecat.
În cadrul procesual redat, obiectul judecății, a incidenței art. 320 alin. 3 Cod procedură civilă și efectelor deciziei civile nr. 762/2012 dată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, Curtea constată că partea nu are deschisă calea recursului împotriva deciziei civile nr. 1218/01.10.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă.
În consecință, va respinge recursul ca inadmisibil prin coroborarea cu art. 312, art. 320 Cod procedură civilă pentru considerentele expuse. Se are în vedere că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, pe care părțile le pot exercita numai dacă sunt prevăzute de lege, în modalitatea, forma și termenele stabilite.
În speță, prin voința legiuitorului a fost suprimată o cale de atac ca efect al incidenței art. 2821, art. 299 Cod procedură civilă, hotărârea dată în litigiu de judecătorie, fiind supusă numai la două grade de jurisdicție – primă instanță, judecătorie, o cale de atac, tribunal, curtea de apel nefiind instanță de control judiciar pentru decizia nr. 398/2012 dată de Tribunalul Iași. Aceeași regulă se aplică și în calea de atac extraordinară a contestației în anulare (art. 320 alin. 3 Cod procedură civilă).
A admite părții o altă cale de atac decât aceea prevăzută de lege nu este posibil, deoarece s-ar încălca principiul legalității statuat prin art. 129 din Constituția României și art. 21 privind liberul acces la justiție, dreptul la un proces echitabil reglementat prin art. 6 CEDO.
Intimatul a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, pe care le-a probat cu înscrisuri. Conform art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată. Soluția fiind de respingere a recursului, partea căzută în pretenții este recurentul. Cererea intimatului este întemeiată, probată și va fi admisă în limita dovedită cu înscrisuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C. A. împotriva deciziei civile nr. 1218/1.10.2015 a Tribunalului Iași - Secția I civilă, ca inadmisibil, decizie pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatului în recurs suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 ianuarie 2016.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, V. O. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: CSV
Tehnoredactat: PAM
2 exemplare/18.01.2016
Tribunalul Iași: L. H.
C. I.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 14/2016. Curtea de Apel IAŞI | Legea 10/2001. Sentința nr. 944/2016. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
