Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1499/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1499/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-10-2012 în dosarul nr. 1499/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1499/2012
Ședința publică de la 15 Octombrie 2012
Completul compus din:
Președinte: LILIANA PALIHOVICI
Judecător: C.-A. S.
Judecător: A. G.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de reclamanta-pârâtă C. (fostă M.) M. împotriva deciziei civile nr. 285 din 18 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași în contradictoriu cu intimatul M. T., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că în termenul de amânare a pronunțării cauzei s-au depus din partea recurentei concluzii scrise.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 08 octombrie 2012, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și față de cererea de amânare a pronunțării cauzei, formulată de apărătorul recurentei, pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 716/12.01.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar_ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta – pârâtă C. M. în contradictoriu cu pârâtul – reclamant M. T. și, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant M. T. in contradictoriu cu reclamanta – pârâtă C. M..
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale, ca bun comun, apartamentul situat în .. C., ., ., in valoare de 111.961,22 lei și că fiecărei părți îi revine o cotă de 55.980,61 lei.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea bunului imobil către pârâtul – reclamant.
A fost obligat pârâtul – reclamant să achite reclamantei – pârâte o sultă de 55.980,61 lei .
A fost obligata reclamanta– pârâtă la plata unei diferențe de onorariu expert în cuantum de 300 lei în favoarea expertului N. C. și pârâtul – reclamant la plata unei diferențe de onorariu expert in cuantum de 300 lei în favoarea expertului N. C..
S-au compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și, în urma acestei operații, obligă pârâtul – reclamant la plata unor cheltuieli de judecată de 150 lei ( onorariu provizoriu expert).
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a expus următoarele considerente:
„Părțile s-au căsătorit la data de 27.10.1977, prin sentința civilă nr.1765/12.02.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, rămasă irevocabilă, a fost declarată desfăcută căsătoria.
Potrivit art.30 alin.1 Codul familiei, bunurile dobândite in timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar, potrivit alin.3 al aceluiași articol, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. Astfel, in temeiul prezumției relative de comunitate instituite de către legiuitor, oricare bun dobândit în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, se consideră comun, câtă vreme nu se face dovada că este propriu, respectiv că se încadrează într-una din categoriile prevăzute de art.31 Codul familiei.
Reține astfel instanța că masa partajabilă se compune din apartamentul situat in .. C., ., ., jud. Iași, în valoare de 111.961,22 lei, valoare stabilită conform expertizei evaluatorii întocmite de expert N. C., ale cărei concluzii instanța și le-a însușit.
Apartamentul bun comun a fost dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.549/19.01.2001 de BNP S. B..
Controversa părților a purtat asupra cotei de contribuție la dobândirea bunurilor. Cu privire la acest aspect, a apreciat instanța că probatoriul administrat în cauză nu înlătură prezumția contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune și la susținerea sarcinilor căsătoriei.
Temeiul juridic al comunității de bunuri îl constituie nu numai existența căsătoriei, ci și participarea fiecăruia dintre soți prin munca sau prin mijloacele sale la dobândirea și conservarea bunurilor comune, stabilindu-se cota parte ce revine fiecăruia dintre soți funcție de contribuția la dobândirea si conservarea bunurilor comune, soluție ce se impune pentru a nu se ajunge la soluții inechitabile. Astfel, cotele – părți ale soților pot fi inegale dacă aportul acestora la dobândire si conservare este diferit, prezumția unor cote egale aplicându-se doar in lipsa unor elemente care să permită determinarea contribuției fiecărui soț.
Instanța a apreciat că in cauză nu există elemente care să determine stabilirea unei cote mai mari de contribuție in beneficiul pârâtului – reclamant. Astfel, deși acesta a afirmat in numeroasele note scrise depuse la dosar, că a achitat circa 42% din prețul apartamentului anterior căsătoriei, din mijloace financiare proprii, că a contractat un împrumut in acest scop, iar instanța i-a acordat două termene de judecată pentru a face dovada susținerilor cu înscrisuri, nu a realizat aceasta.
Deși avea posibilitatea, pârâtul – reclamant nu a făcut dovada înstrăinării apartamentului bun propriu, dobândit conform titlului de proprietate nr.1266/03.05.1977, a prețului obținut în urma înstrăinării, a faptului că banii obținuți în urma acestei operațiuni au fost folosiți tocmai pentru achiziționarea apartamentului ce face obiectul partajului, astfel încât să se poată retine incidenta art.31 lit. f) Codul familiei, iar conform art.1169 Cod civil., cine face o afirmație, trebuie să o dovedească.
Pârâtul – reclamant a depus la dosar o adeverință din care rezultă achitarea unui împrumut pe termen lung, rezultând că achitarea integrală a avut loc la 01.09.1994, la circa 17 ani de la încheierea căsătoriei.
Este de reținut că pârâtului – reclamant i s-a încuviințat proba testimonială, insă, neprezentând martorul propus, a fost decăzut din probă. Deși instanța i-a solicitat să depună măcar copie de pe cartea de muncă pentru a putea fi făcută o comparație între veniturile obținute în timpul căsătoriei de cei doi soți, pârâtul – reclamant nu s-a conformat solicitării instanței.
Rezultă insă din copia cărții de muncă a reclamantei – pârâte, că și aceasta a lucrat pe perioada căsătoriei, cu contract de muncă până in anul 1997. Este necontestat că părțile au avut câteva datorii, însă nu rezultă cu certitudine din probele administrate cine le-a achitat, și din ce surse.
A arătat pârâtul – reclamant că a achitat contravaloarea execuției instalației de gaz, a centralei termice, că a contractat un împrumut de 10.000.000 lei vechi de la o persoană fizică in anul 2004.
Toate acestea însă nu sunt suficiente pentru a înlătura prezumția contribuției egale a soților.
Determinarea cotei de contribuție se face prin raportarea efortului financiar și material al soților la întreaga durată a căsătoriei și la toate obligațiile de natura căsătoriei în virtutea principiului unicității cotei de contribuție. Comunitatea de bunuri este o masă de bunuri afectată întâmpinării sarcinilor comune ce revin soților in cadrul căsătoriei. Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soți nu-și are temeiul principal în considerații de ordin patrimonial, ci în comunitatea de interese ale soților în cadrul căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre soți fiind o consecință a relațiilor lor personale și nu invers. Evaluarea întregului probatoriu in determinarea cotei de contribuție se va face subsumat principiului unicității cotei de contribuție, ceea ce împiedică tratarea diferențiată a contribuției soților prin raportarea acesteia la dobândirea unui anumit bun. Faptul că masa supusă partajării include un singur bun nu înseamnă că analiza drepturilor soților asupra masei se rezumă la argumente care țin exclusiv de împrejurările in care acest bun a fost achiziționat.
Pentru considerentele arătate, instanța urmează a reține o cotă egală de contribuție la dobândirea bunurilor comune, astfel că fiecărei părți îi revine o cotă de 55.980,61 lei din valoarea bunului comun.
Potrivit dispozițiile art.36 alin.1 Codul familiei, la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart intre soți, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească.
Lichidarea comunității de bunuri urmează a se dispune in conformitate cu prevederile art.736, 741 Cod civil, art.673 indice 5, 673 indice 9 Cod procedură civilă, prin atribuirea bunului imobil apartament pârâtului - reclamant, in natură, având in vedere solicitările ambelor părți, precum si faptul că pârâtul – reclamant este cel care locuiește momentan in imobil.
Ca urmare a modalității de ieșire din indiviziune aleasă de instanță, urmează a fi obligat pârâtul - reclamant să plătească reclamantei - pârâte suma de 55.980,61 lei cu titlu de sultă.
Raportat considerentelor de fapt și de drept expuse, instanța a apreciat întemeiată acțiunea principală și, in parte cererea reconvențională.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul M. T., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia nr. 285/ 18.04.2012 Tribunalul Iași a admis apelul, a schimbat în parte sentința instanței de fond, a constatat că apelantul are o contribuție de 70% la dobândirea imobilului, cotă în valoare de 78.372,854 lei, iar intimata o cotă de 30%, în valoare de 33.588,363 lei din valoare.
Instanța de apel a obligat apelantul la plata sumei de 33.588,363 lei cu titlu de sultă și totodată a obligat-o pe C. M. la plata cheltuielilor de judecată la fond (100 lei) și în apel (2775 lei).
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:
Prima instanța a interpretat greșit probele administrate în cauza, ceea ce a condus la o greșită stabilire a situației de fapt și, în consecință, la pronunțarea unei hotărâri netemeinice.
Astfel, deși prima instanța a reținut corect că situația litigioasă este determinata de cota de contribuție a foștilor soți la dobândirea imobilului bun comun, în soluționarea acestei chestiuni instanța a reținut o ipoteza premisă eronată. În motivarea soluției pronunțate, prima instanța a reținut că „pârâtul – reclamant nu a făcut dovada înstrăinării apartamentului bun propriu, dobândit conform titlului de proprietate nr.1266/03.05.1977, a prețului obținut în urma înstrăinării, a faptului că banii obținuți în urma acestei operațiuni au fost folosiți tocmai pentru achiziționarea apartamentului ce face obiectul partajului, astfel încât să se poată reține incidenta art.31 lit.f C.fam. Iar conform art.1169 Cod civil, cine face o afirmație, trebuie să o dovedească.”.
Or, în fața primei instanțe pârâtul reclamant a depus titlul de proprietate nr.1266/03.05.1977 la care se face trimitere prin sentința apelata, prin care se atesta dreptul său exclusiv de proprietate asupra locuinței compusă din două camere și dependințe în suprafața de 40,02 plus4,0% situata în Iași, ., ., . în temeiul contractului de construire nr.3227/04.12.1975. (f.10 dosar fond) și adeverința nr.3771/01.09.1994 eliberata de CEC ce atestă modalitatea de plata a apartamentului(f.118 dosar fond). De asemenea, pârâtul reclamant a depus la dosar contractul de vânzare cumpărare prin care a înstrăinat împreună cu reclamanta pârâta M. M. imobilul situata în Iași, ., ., . cumpărătoarei B. M..
În aceste împrejurări, aserțiunea primei instanțe referitoare la lipsa probatoriilor solicitate, nu se susține jurisdicțional, motiv pentru care se impune admiterea apelului formulat de apelantul M. T. împotriva sentinței civile nr.716/12.01.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._ și rejudecarea cauzei.
În rejudecare, Tribunalul reține că părțile s-au căsătorit la data de 27.10.1977, căsătoria fiind desfăcută prin divorț prin sentința civilă nr.1765/12.02.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, rămasă irevocabilă.
Anterior încheierii căsătoriei, la data de 04.12.1975 pârâtul reclamant M. T. a încheiat contractul de construire nr.3227 (f.88 dosar apel) având ca obiect construirea unei locuințe proprietate personala în Iași8 II-Bahlui, .. Potrivit contractului, beneficiarul se obligă la plata avansului de 13.783 lei, restul de preț de 44.300 lei urmând a fi achitat prin împrumut CEC.
Locuința a fost redata pârâtului reclamant prin procesul verbal de predare primire încheiat cu O.J.C.V.L Iași nr.3227/1976.
Din adeverința nr.3771/01.09.1994 eliberata de Agenția Județeana CEC Iași rezultă că prețul total al locuinței a fost de 58.083 lei, din care suma de_ lei reprezintă avans lichidat, iar suma de 44.300 lei prin credit pe termen lung, contractat prin contractul de împrumut nr._/19.12.1975(f.87 dosar apel) și stins la data de 01.09.1994.
Or, fața de actele prezentate de pârâtul reclamant, Tribunalul reține că așa cum s-a decis în practică apartamentul contractat doar de către unul din soți este proprietatea exclusivă a acestuia, dacă predarea-primirea apartamentului a avut loc anterior căsătoriei, caz în care celălalt soț nu are decât un drept de creanță egal cu cuantumul contribuției sale la achitarea ratelor.
În consecință, Tribunalul reține că imobilul situat în Iași, ., ., . personală a pârâtului reclamant M. T., fiind însă grevat de dreptul de creanța al reclamantei pârâte M. M. egal cu cuantumul contribuției sale la achitarea ratelor, pe perioada 11._94, pentru creditul ipotecar contractat e 44.300 lei.
Având în vedere că din copiile cărților de muncă ale părților rezultă că acestea au avut venituri relativ egale, dar și achiesarea părților referitoare la aplicarea principiului contribuției egale în timpul căsătoriei, instanța în determinarea dreptului de creanța al reclamantei pârâte are în vedere primordial faptul că avansul reprezentând 23,73 % din prețul imobilului a fost achitat integral și exclusiv de către pârâtul reclamant. La aceasta valoare, se adaugă valoarea ratelor achitate de către pârâtul reclamant anterior căsătoriei, respectiv pe perioada ianuarie 1976-octombrie 1977 (22 de luni X185lei/lună) în raport de care reclamanta pârâta nu a administrat vreo probă a contribuției proprii. În consecință, ținând cont și de devalorizarea monetara subsecventă anului 1989, se va reține că dreptul de creanța al reclamantei s-a născut doar în raport de contribuția sa la achitarea ratelor, reprezentând restul de 60% din valoarea apartamentului. Or, prin aplicarea prezumției instituite de art. 30 din Codul familiei, necontestată de pârâtul reclamant, creanța reclamantei pârâte se cifra la 30% din valoarea ratelor achitate.
La data de 19.01.2001 prin contractul autentificat sub nr.223 la BNP S. B. părțile din prezenta cauza au vândut în favoarea cumpărătoarei B. M. imobilul situata în Iași, ., ., . de 80.000.000 lei.
La aceeași data 19.01.2001, prin contractul autentificat sub nr.549 la BNP S. B. părțile din prezenta cauza M. T. și M. M. au cumpărat de la P. C. și P. A. imobilul situat în situat în .. C., ., ., jud. Iași, pentru același pret de 80.000.000 lei.
Având în vedere succesiunea tranzacțiilor în aceeași zi și lipsa oricăror dovezi contrare administrate, este indubitabil că valoarea de înstrăinare a apartamentului din Iași, ., . a fost uzitată exclusiv pentru achiziționarea apartamentului din ..C., ., ., jud. Iași
În aceste condiții, chiar dacă apartamentului din ..C., ., ., jud. Iași a devenit bun comun în temeiul prezumției instituite de art.30 Codul fam și convenției părților, totuși la determinarea contribuției soților la dobândirea acestuia trebuie să se țină cont de izvorul resurselor financiare de achiziționare. În acest sens, potrivit principiului subrogației reale cu titlu particular valoarea apartamentului inițial înstrăinat s-a transferat și substituit integral în noul bun achiziționat. Or, contribuția soților la dobândirea celui dintâi era diferită, pârâtul reclamant având o cota de contribuție de 70 %, iar reclamanta pârâtă de 30%.
Având în vedere că pârâtul reclamant a făcut dovada cotei sale majorate de contribuție la achiziționarea bunului comun, răsturnând prezumția instituită de art.30 Codul familiei, Tribunalul admițând apelul va schimba în parte, sentința apelata, sub aspectul cotelor de contribuție a părților la dobândirea bunului imobil comun și, corespunzător, a sultei datorate.
Se va admite în parte acțiunea principală formulată de reclamanta pârâtă C. M. (fosta M.) în contradictoriu cu pârâtul reclamant M. T..
Se va constata, pentru considerentele anterior expuse că pârâtul reclamant M. T. are o cotă de contribuție de 70%, iar reclamanta pârâtă C. M. (fosta M.) are o cotă de contribuție de 30% la dobândirea imobilului bun comun – apartament situat în .. Ciurrea, ., ., în valoare totală de_,22 lei.
Se va constata că pârâtului reclamant M. T. îi revine o cotă de 78 372,854 lei, iar reclamantei pârâte C. M. (fosta M.) îi revine o cotă de_,363 lei din valoarea bunului imobil, obligându-se pârâtul reclamant M. T. să achite reclamantei pârâte C. M. (fosta M.) suma de_,363 lei cu titlu de sultă.
Fața de dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, se va obliga reclamanta pârât la plata în favoarea pârâtului reclamant M. T. a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare pe fondul cauzei.
În ceea ce privește celelalte pretenții ale pârâtului reclamant, instanța reține că potrivit art. 473 cod civil din 1864 sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât acele care se mișca de sine precum sunt animalele, precum si cele care nu se pot strămuta din loc, decât prin o putere străina, precum sunt lucrurile neînsuflețite. Însă prin excepție de la regula instituita prin textul citat, art.468 Cod civil din 1864 dispune că “obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinație”. În același sens art. 469 dispune că “proprietarul se presupune ca a așezat către fond in perpetuu efecte mobiliare, când acestea sunt întărite cu gips, var sau ciment, sau când ele nu se pot scoate fără a se strica sau deteriora partea fondului către care sunt așezate”.
Fața de dispozițiile legale citate, reiese că sunt imobile prin destinație toate mobile ce sunt indisolubil legate de bunul imobilul pentru folosința și exploatarea căruia au fost afectate. În aceste condiții, bunurile indicate de către pârâtul reclamant - centrala termică, instalație gaz metan - sunt imobile prin destinație, accesorii ale bunului imobil apartament, astfel că ele nu pot face obiect al unui partaj distinct. De altfel, aceste bunuri strâns legate de uzul și folosința imobilului rămas în patrimoniul pârâtului reclamant prin atribuirea apartamentului în integralitatea sa.
În ceea ce privește cererea pârâtului reclamant de obligare a reclamantei pârâte la plata a jumătate din veniturile obținute, aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care soțul poate beneficia de întreținerea celuilalt soț doar în condițiile prevăzute de art.41 Codul familiei.
De asemenea, instanța reține că pârâtul reclamant nu a administrat dovezi pertinente cu privire la existenta unor datorii comune, conform art.32 Codul familie.
În consecință, pentru aceste motive se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, ce nu contravin prezentei decizii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. M., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta a susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța a reținut că are o creanță de 30% din valoarea ratelor achitate fără a lămuri maniera de calcul, în condițiile în care acest procent este în contradicție cu procentul de 60% la care de asemenea face referire în aceeași argumentație.
Recurenta a invocat și motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, susținând că instanța de apel nu a observat că și pentru plata avansului s-a contractat un împrumut (conform contractului de împrumut nr. 8270 aflat la fila 89 dosar). Potrivit acestui contract, avansul în sumă de_ lei a fost contractat printr-un împrumut încheiat cu CEC-ul, stabilindu-se rate lunare în sumă de 274 lei pe perioada noiembrie 1974 – octombrie 1979.
Deși, instanța a reținut contribuția sa la achitarea ratelor, nu a inclus și contribuția sa la ratele pentru avans.
Mai mult, instanța reține, cu privire la achitarea ratelor pentru restul de preț de 44.300 lei, că valoarea acestora este de 22 luni X 185 lei/lună.
În concluzie, instanța, în opinia apelantei, a schimbat înțelesul lămurit al acestui act juridic, sporind contribuția intimatului și reținând greșit plata ratelor pentru 22 luni, în loc de 16 luni.
Totodată recurenta a invocat și aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, respectiv a dispozițiilor art. 1169 Cod civil potrivit cu care reclamantul are sarcina probei în procesul civil, arătând că intimatul nu a făcut dovada înstrăinării apartamentului bun propriu, a prețului obținut ca urmare a înstrăinării lui și a folosirii prețului pentru achiziționarea apartamentului ce face obiectul partajului.
Recurenta a precizat că intimatul nu a avut niciun loc de muncă în perioada 1996 – 2003, și că reclamanta, deși fără loc de muncă, asigura mijloacele necesare întreținerii familiei.
A mai arătat că în 1997 intimatul a executat o pedeapsă privată de liberate și că recurenta a lucrat în străinătate și a trimis banii necesari achiziționării centralei termice și branșării la gaz.
Prin concluziile scrise intimatul M. T. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizând că apartamentul suspus partajării a fost achiziționat cu suma de bani obținută din vânzarea apartamentului bun propriu și că a achitat integral avansul în sumă de 13.700 lei, la care se adaugă dobânda de 8%, astfel că a rămas de plată doar suma de 44.300 lei.
Alăturat cererii intimatul a depus la dosar înscrisuri (adeverința CEC nr. 3771/1994, contractele de împrumut nr. 8270/1975 și_/1976 precum și contractul de construire nr. 3227/1975).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de recurentă iar la termenul acordat pentru administrarea probei a luat act de precizările acesteia potrivit cu care nu are alte acte de depus.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Recurenta a susținut că hotărârea tribunalului cuprinde motive contradictorii, nefiind lămurită maniera de stabilire a creanței sale la procentul de 30%, procent în contradicție cu procentul de 60% reținut ca fiind contribuția sa la achitarea ratelor.
Instanța nu poate primi această susținere.
Verificând considerentele hotărârii recurate se observă că instanța de apel a reținut că reclamantei i s-a recunoscut dreptul de creanță doar în raport de contribuția sa la achitarea ratelor reprezentând 60% din valoarea apartamentului, contribuție stabilită la 30% din această valoare prin aplicarea prezumției instituite de art. 30 Codul familiei.
Prin urmare este vădit eronată afirmația recurentei potrivit cu care există contradicție între procentele reținute, procentul de 60% referindu-se la ratele achitate de ambele părți și nu la contribuția exclusivă a reclamantei.
Formularea folosită de instanța de apel potrivit căreia: „dreptul de creanță al reclamantei s-a născut doar în raport de contribuția sa la achitarea ratelor reprezentând restul de 60% din valoarea apartamentului” nu semnifică faptul că dreptul de creanță al reclamantei este de 60% din această valoare, ci că s-a născut în raport de contribuția sa la plata acestor rate, contribuția sa fiind cuantificată la 30% din valoarea imobilului.
În ce privește critica referitoare la nelămurirea modului de calcul al procentului de 30%, curtea o va respinge ca neîntemeiată, instanța de apel argumentând cuantificarea acesteia prin aplicarea prezumției contribuției egale a soților la plata ratelor ce reprezintă 60% din valoarea apartamentului.
Prin urmare instanța constată că hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Referitor la motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă instanța constată de asemenea că este nefondat.
În cauză nu se invocă faptul că instanța de apel a reținut alt act juridic ori alt conținut al actului, ci faptul că s-ar fi ignorat un contract de împrumut.
Ori acest motiv de recurs, astfel cum a fost dezvoltat, nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 Cod procedură civilă, ci în motivul prevăzut inițial de pct. 10 al art. 304 Cod procedură civilă, care este însă abrogat în prezent prin OUG nr. 138/2000.
Nici motivul de recurs privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 1169 Cod civil nu este fondat, în cauză fiind administrate, de către intimat, probe în susținerea afirmațiilor sale referitoare la cota diferită de contribuție a părților la dobândirea apartamentului în litigiu.
Critica, adusă indirect de recurentă, stabilirii în apel a unei cotei de contribuție superioară a intimatului, nu poate fi încadrată în motivele de recurs prevăzute la pct. 9 al art. 304 și nici în motivele prevăzute de celelalte puncte ale art. 304 Cod procedură civilă, reprezentând un motiv de netemeinicie ce nu poate fi valorificat în calea extraordinară de atac a recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă recursul poate fi exercitat doar pentru motive de nelegalitate.
Urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 138/2000, care a abrogat punctele 10 și 11 ale art. 304 în temeiul cărora se putea invoca, în recurs, greșita stabilire a situației de fapt, consecință a interpretării eronate a dovezilor administrate (punctul 11) ori nepronunțarea asupra unei dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (punctul 10) instanța nu poate reanaliza, în recurs, aspectele de fapt invocate prin cerere, legate de lipsa locului de muncă al intimatului și de condamnarea acestuia.
Pentru aceste considerente, constatând nefondat recursul declarat de reclamantă, instanța îl va respinge în temeiul dispozițiilor art. 312 alineat (1) Cod procedură civilă urmând a menține decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta-pârâtă C. (fostă M.) M. împotriva deciziei civile nr. 285/2012 din 18 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 octombrie 2012.
PreședinteJudecătorJudecător
P. LilianaSusanu C. AntoanelaGhideanu A.
Grefier
G. D.
Red. P.L.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 14.11.2012
Tribunalul Iași:
- F. E. C.
- T. P.
Judecătoria Iași:
- P. O.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 690/2013. Curtea... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
