Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 690/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 690/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 690/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 690/2013
Ședința publică de la 24 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător C. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-au luat spre examinare recursurile formulate de F. G. și D. A. O. împotriva deciziei civile 718/28.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată fiind autoritate tutelară P. M. B. și având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul intimat F. G., lipsă intimata recurentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este al doilea termen de judecată; intimata recurentă D. A. O. a depus la dosar concluzii scrise, nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul F. G. solicită instanței să aibă în vedere faptul că înscrisurile depuse de intimata recurentă sunt niște falsuri.
Instanța arată că, în ce privește recursul formulat de D. A. O., s-a invocat excepția nulității recursului.
Recurentul F. G. solicită admitere acestei excepției și respingerea recursului formulat de D. A. O.. În ce privește recursul său, solicită admiterea, motivat de faptul că este necesar ca acest copil să aibă relații firești cu ambii părinți.
De trei ani de zile, atât el cât și copilul, trec prin chinul faptului că nu pot avea o relație normală.
Copilul are 12 ani și mama, bolnavă de ură, nu îl lasă să aibă legături cu tatăl său. Poate e vorba despre un blestem având în vedere că și aceasta a crescut fără tată.
Trebuie avut în vedere faptul că în cinci ani mama a avut trei concubini, situație care a dărâmat copilul psiho - emoțional. Recurenta a depus la dosar înscrisuri cu alt scris pentru a arătat că nu coincide cu al copilului.
Arată recurentul că a scos zilele trecute situația școlară a copilului și se pare că acesta nu mai poate recupera lipsurile acumulate având note foarte mici. Profesorul de matematică a semnalat faptul că, la golurile care le are la matematică în clasa a șasea, nu poate învăța geometria.
Apreciază recurentul că minorul are nevoie de mai multă grijă pentru a se pregăti pentru viață. Este dezechilibrat emoțional și aceasta se vede în scrisorile pe care le scrie. Ultima scrisoare, din februarie, este semn clar că minorul „o va lua razna”.
Recurentul arată că își iubește mult copilul și că este un om de încredere, a lucrat în armată și acum face voluntariat pentru copii cu sindrom Down. Faptul că nu poate sta cu copilul său îl determină să ajute alți copii. Și-a dus copilul la stomatolog, însă mama a întrerupt tratamentul. O infecție puternică la dinți poate duce la afecțiuni mult mai grave, cum ar fi endocardită și reumatism.
Mama nu are grijă de copil având în vedere chiar și serviciul pe care îl are, grefier la Tribunalul B.. Având această profesie, a uzat de anumite tertipuri avocățești și, totodată, a falsificat anumite înscrisuri. A falsificat ceea ce a scris judecătorul la momentul audierii copilului în Cameră de consiliu.
Copilul se plânge de faptul că nu este ajutat de mamă și cere ajutorul tatălui, chiar dacă mamei i-a fost încredințat și instanțele i-au dat tatălui un program de vizitare atât de redus. Zilnic îl cheamă să îi aducă pachet la școală pentru că mama nu îi dă nici bani și nici pachet.
Apreciază recurentul că mama se comportă așa dușmănos vis-a-vis de relația tată copil pentru că nu a putut lua apartamentul și atunci lovește prin copil.
Solicită admiterea recursului și stabilirea unui program în concordanță cu nevoile copilului și pentru dezvoltarea unor relații firești. Programul stabilit pentru acum este foarte limitat, doar sâmbăta și duminica din două în două săptămâni și 5 luni din an tăiate. E prea puțin pentru relații normale, pentru legătura care trebuie să existe între tată și copil.
Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, se depun patru bilete de microbuz.
Declarând dezbaterile închise instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr. 3447/2011 a Judecătoriei B., s-a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect extindere program vizită minor formulată de F. G. în contradictoriu cu D. A. O. și s-a stabilit, în favoarea reclamantului, următorul program de vizită a minorului F. G. E. (n. la data de 9 ian. 2002), cu posibilitatea luării la domiciliul reclamantului:
- în prima săptămână din fiecare lună, sâmbăta, între orele 1000-1800;
- în a treia săptămână din fiecare lună, duminica, între orele 1000-1800.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că F. G. a chemat în judecată pârâta, D. A. O., solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să fie modificată modalitatea de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul, G. E., conform următorului program: o dată la două săptămâni de vineri seara, orele 1800, până duminică, orele 1800 și câte o jumătate din fiecare vacanță școlară, cu luarea copilului la domiciliul lui.
In motivare, a arătat că, prin sentința civilă nr. 5890/27.09.2007 a Judecătoriei B., astfel cum a fost modificată în căile de atac, s-a stabilit în favoarea lui un drept de vizită extrem de restrâns, instanța fiind influențată de un document depus de fosta soție care reprezenta o evaluare psihologică, potrivit căreia copilul avea teamă de relația cu tatăl său. Această opinie a fost determinată, probabil, de faptul că minorul se afla atunci într-o situație specială, deoarece nu se mai întâlnise cu el de aproximativ doi ani, cât a durat procesul de divorț, iar după finalizarea divorțului pârâta s-a opus de nenumărate ori vizitelor lui, lucru care face foarte anevoioasă orice apropiere tată-fiu.
Reclamantul a mai susținut că în timp a reușit să restabilească, cu minorul, o relație mai apropiată de una firească între tată și fiu, în prezent existând, între ei, o puternică relație afectivă, fiind în interesul copilului de a se bucura de iubirea și protecția tatălui. Unul dintre principiile de bază ale Codului familiei, prevăzut în art. 97 alin. 1, îl reprezintă deplina egalitate în drepturi a părinților în ceea ce privește exercitarea drepturilor și îndatoririlor față de copiii minori, iar dreptul părintelui - căruia nu i-a fost încredințat copilul, de a avea legături personale cu acesta, este consacrat de art. 43 alin. 3 Codul familiei;
A învederat reclamantul că între el și pârâtă există o tensiune ce ar putea afecta minorul, astfel încât este bine ca relația dintre el și fiul lui să nu fie stingherită de prezența acesteia, iar programul de vizită pe care 1-a solicitat este conform cu interesele copilului și, totodată, necesar pentru stabilirea legăturilor de familie, în sensul art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și al Legii nr. 272/2004.
Reclamantul a arătat că, în cauza Keegan contra Irlandei, Curtea a statuat faptul că statele au obligația pozitivă de a nu împiedica tații să stabilească legături cu copilul dacă doresc să facă acest lucru. El locuiește singur într-un apartament cu două camere, proprietate personală, apartament în care a copilărit minorul până la separarea în fapt, astfel că are condiții bune pentru îngrijirea copilului atât timp cât va fi cu el.
A mai susținut reclamantul că după doi ani de la finalizarea divorțului, situația de fapt avută în vedere de instanța de recurs s-a schimbat, deoarece copilul își iubește tatăl și că minorul are probleme mai vechi de sănătate care se agravează odată cu trecerea timpului și față de care pârâta manifestă dezinteres, iar programul de vizită actual nu-i permite să se preocupe în mod eficient de sănătatea copilului.
In drept, au fost invocate prevederile art. 43 alin. ultim Codul familiei.
Pârâta, prezentă în instanță, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că părțile au avut calitatea de soți, iar din conviețuirea lor a rezultat minorul G. E..
Prin sentința civilă nr. 5890 pronunțată de Judecătoria B. la data de 27 septembrie 2007 (astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 549/25 iunie 2008 a Curții de Apel B.) a fost admisă acțiunea de divorț formulată de reclamanta, F. A.-O., a fost desfăcută căsătoria părților, i-a fost încredințat mamei, spre creștere și educare, minorul G. E. și s-a stabilit în favoarea tatălui, următorul program de vizită a copilului: în prima și a treia sâmbătă din lună, între orele 14-18, la domiciliul reclamantei.
Probatoriul administrat în cauză a creat convingerea instanței că, în ultimii trei ani, relațiile dintre părți au fost preponderent tensionate, situație de fapt de natură a pune în pericol dezvoltarea psiho - emoțională a copilului și de a periclita, totodată, relația existentă între acesta și tatăl său, împiedicând-o să se desfășoare în condiții normale.
Potrivit art. 43 alin. 3 din Codul familiei „părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională".
Acest drept se poate exercita în diferite moduri ca, de exemplu, vizitarea copilului la domiciliul celuilalt părinte, lăsarea copilului la locuința părintelui căruia nu i-a fost încredințat, sau încuviințarea dată de a petrece împreună cu minorul un anumit interval de timp, de obicei, în perioada vacanțelor școlare (art. 15 alin. 1 din Legea nr. 272/2004). Revine instanței de judecată obligația de a stabili timpul și modalitatea în care se poate exercita menționatul drept, ținând seama de faptul că drepturile părintești trebuie exercitate numai în interesul copilului (astfel cum a fost acesta definit de art.2 din Legea nr. 272/2004).
In cauză, instanța a apreciat că interesul minorului G. E. impune petrecerea unei perioade mai mari de timp în prezența tatălui; programul de vizită stabilit cu ocazia soluționării acțiunii de divorț nepermițând nici reclamantului să-și exercite efectiv acest drept.
In condițiile în care pârâta nu a făcut dovada situației de fapt invocată în întâmpinare, s-a apreciat că nu corespunde interesului copilului să stea alături de tatăl său doar patru ore odată la două săptămâni, în apartamentul mamei sale, într-o cameră special amenajată, fiind recomandat ca minorul să participe la diferite activități împreună cu reclamantul.
S-a reținut că martorii audiați la solicitarea pârâtei nu l-au văzut pe copil în compania exclusivă a tatălui (cu o singură excepție), cunoscând despre presupusele stări de teamă pe care acesta i le provoacă, în cea mai mare parte, din relatările mamei și, uneori, ale copilului, cu privire la acest ultim aspect, instanța apreciind că minorul, a fost caracterizat de martori ca fiind un copil ascultător, care cere permisiunea pârâtei pentru orice activitate pe care urmează să o desfășoare și, date fiind stările conflictuale existente între părinți, pentru a nu-și supăra mama, acesta refuză să-și exteriorizeze sentimentele pozitive pe care le nutrește față de tatăl său.
Chiar în cadrul evaluării psihologice s-a recomandat normalizarea relației pe care minorul o are cu tatăl său. Acest lucru nu se poate realiza decât prin stabilirea unei alte modalități în care reclamantul să-și exercite dreptul de a avea legături personale cu propriul fiu.
Instanța a reținut, de asemenea, că martorii audiați la solicitarea reclamantului au relatat că, în prezența tatălui, minorul G. E. este sociabil, comunicativ, vesel, nelăsând impresia că ar fi traumatizat sau speriat de acesta.
S-a reținut că nu poate avea un rol decisiv în soluționarea cauzei afirmația copilului, în sensul că dorește să-și vadă tatăl doar în prezența mamei, deoarece i-ar fi frică de acesta; acest răspuns i-a fost sugerat de către pârâtă, de vreme ce, la dosar nu există dovezi concludente, în sensul că reclamantul ar avea față de minor un comportament de natură să-l traumatizeze sau să-i inspire teamă.
Raportat la cele ce preced și față de dispozițiile legale anterior enunțate, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată, astfel a admis-o și a modificat modalitatea în care reclamantul și-ar putea exercita dreptul de a avea legături personale cu fiul său.
La stabilirea programului de vizită, instanța a avut, însă, în vedere împrejurarea că, pe parcursul soluționării acțiunii de divorț, minorul G.-E. nu și-a întâlnit tatăl, iar în ultimii trei ani a petrecut perioade scurte de timp în prezența acestuia, respectiv patru ore, odată la două săptămâni; instanța a apreciat că, la momentul actual, stabilirea unui program, de vizită de opt ore(în prima și, respectiv, a treia săptămână din lună, sâmbăta și, respectiv, duminica), cu posibilitatea luării copilului de la domiciliul mamei este de natură să corespundă intereselor minorului și să-i permită reclamantului să-și exercite efectiv dreptul de a avea legături personale cu fiul său.
Se impune luarea copilului de la locuința pârâtei, dat fiind faptul că, pe de o parte, vizitarea la domiciliul părintelui căruia i-a fost încredințat, spre creștere și educare, se realizează numai atunci când starea de sănătate a minorului nu permite deplasarea acestuia, iar, pe de altă parte, trebuie să i se creeze posibilitatea reclamantului de a avea legături personale cu fiul său în mod firesc, fără a se simți stânjenit de prezența pârâtei, și fără ca minorul să asiste la stările conflictuale dintre părinți (existența acestora fiind confirmate de ambele părți).
Cererea reclamantului, în sensul ca minorul să petreacă perioade mai lungi de timp la locuința sa, nu a putut primi o soluție favorabilă deoarece este necesar ca relația dintre cei doi să se armonizeze, ca minorul să se simtă în siguranță și ocrotit în prezența tatălui, urmând ca, ulterior, odată cu schimbarea situației de fapt, să se modifice și programul de vizită.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 718 din 28.11.2012, a respins, ca tardiv, apelul formulat de F. G. și, ca nefondat, apelul formulat de D. A. O. și a păstrat sentința judecătoriei.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că apelul formulat de F. G. este tardiv, întrucât, deși considerentele sentinței civile nr. 3447/18.04.2011 i-au fost comunicate acestuia la data de 25.05.2011, conform comunicării de la fila 171 dosar Judecătoria B., acesta a formulat cerere de apel pe data de 14.06.2011, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 Cod procedură civilă.
Soluționând cauza pe excepția tardivității, instanța nu a mai analizat susținerile apelantului F. G. din cererea de apel.
Tribunalul a apreciat că apelul formulat de pârâta D. A. O. este nefondat.
Astfel, atât la instanța de fond, cât și în motivarea apelului, aceasta a susținut că vizitele apelantului F. G. îi provoacă copilului o stare de frică, însă aceste aspecte nu au fost demonstrate.
Din probatoriul administrat a rezultat că între cei doi soți există o relație tensionată de câțiva ani, situație de fapt de natură a pune în pericol dezvoltarea psiho – emoțională a copilului.
Chiar din referatele psihologice efectuate se recomandă o normalizare a relației dintre minor și tatăl acestuia, ce nu se poate realiza decât printr-un program de vizită adecvat și în lipsa mamei.
Corect a reținut instanța de fond, coroborând probele administrate în cauză (declarații de martor, referate psiho – sociale, declarația minorului), că este în interesul superior al copilului să aibă legături personale firești cu tatăl său fără a se simți stingherit în prezența mamei și fără a fi nevoit să asiste la stările conflictuale dintre părinți.
Împotriva aceste decizii au declarat recurs atât F. G., cât și D. A. O..
Reclamantul consideră că hotărârea tribunalului este nelegală pentru motivul înscris în art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs, el susține că a solicitat cheltuieli de judecată și a depus dovezi la dosar, însă instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale. Nu s-a făcut nicio referire în hotărâre asupra faptului că s-a formulat cerere de acordare a cheltuielilor și dacă această cerere a fost admisă sau respinsă, sau motivele care au stat la baza neacordării cheltuielilor de judecată pe care a fost nevoit să le facă, întrucât D. A. O. a insistat în judecarea apelului. Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, intimata era în culpă procesuală, atitudinea sa determinându-l pe recurent să facă cheltuieli cu deplasarea si onorariu avocat si se cuvenea sa fie obligata la suportarea lor.
Recurentul susține că instanța de apel a respins orice proba în recurs, cu excepția înscrisurilor. Cu toate că s-a solicitat luarea in considerare a apelului său ca apel incident, cererea fiind o aderare la apel, instanța nu a luat in considerare solicitarea sa si nici nu a motivat acest fapt în hotărâre. Recurent pretinde că cererea sa a îndeplinit cerințele art. 293 Cod procedură civilă. Astfel, ea a fost depusa după ce D. A. O. a promovat apel si a tins către o modificare a hotărârii instanței de fond. care a admis doar in parte cererea sa.
În drept, consideră recurentul că, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, nesoluționând apelul său incident, respingând cererea ca apel principal, introdus tardiv.
D. A. O. susține, în motivarea recursului, că instanța de recurs trebuie să aibă în vedere sentința civilă nr. 5991/29.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. prin care s-a admis în parte cererea de extindere a programului de legături personale, încuviințându-se ca reclamantul, F. G., să aibă legături personale cu minorul în prima sâmbătă din prima săptămână a fiecărei luni, între orele 10-18 și duminica din a treia săptămână, între orele 10-18.
Menționează recurenta că, deși au trecut șase ani de la pronunțarea sentinței prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei, F. G. menține în continuare această stare conflictuală și de atacuri la adresa ei și a familiei sale.
Recurenta arată că, în repetate rânduri, l-a rugat să ajungă la un acord în ceea ce privește minorul, acesta însă și-a demonstrat vădit dezinteresul față de copil, el de fapt fiind interesat doar de persoana sa cu scopul de a se împăca, iar copilul fiind folosit doar ca o „țintă” prin care să o atace în modurile cele mai josnice.
Pretinde recurenta că reclamantul intimat nu contribuie cu nimic, în plus de 250 lei pensie alimentară, iar un copil nu poate fi îngrijit cu o sumă modică ce o primește de la tatăl său, nu se implică în educația copilului atunci când are programul de vizită, acesta aducând jigniri și cuvinte triviale la adresa ei, inducându-i copilului ura ce o are față de recurentă, aspecte spuse de copil către mamă, după terminarea programului de vizită. Intimatul a încercat să-l convingă pe minor să fugă de acasă și să-i lase mamei un bilețel, iar dacă va pleca de la recurentă copilul va primi de la el un telefon.
Solicită recurenta să se analizeze și interviul ce a fost dat de către F. G. la un ziar local, din simpla lecturare putându-se observa „îndeletnicirile” fostului soț, care se implică în problemele familiale ale altor persoane, cauza acestui scandal fiind faptul că doamna T. Miluța (vecină) nu a vrut să vină, în calitate de martor pentru el, în soluționarea prezentei cauze, motiv pentru care acesta a amenințat-o că o va purta prin procese, fapt materializat cu sesizarea efectuată la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B. chiar de F. G., după ce a obținut o procură de la fiica doamnei T., creând o stare tensionată între mamă și fiică.
În urma aceste sesizări, un salariat al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B. a rămas fără loc de muncă datorită faptului că nu a știut să gestioneze abordarea agresivă a lui F. G., așa cum rezultă din materialul depus.
Se poate observa tot din acest interviu că F. G. este cunoscut „în categoria acelor beneficiari ce au ca principală preocupare depunerea de petiții” intrând în conflict cu instituțiile statului datorită modului prin care obține informații, utilizând mijloace ilegale, precum reportofon și cameră foto digitală.
Recurenta solicită ca instanța să aprecieze asupra acestor aspecte expuse, dacă acest tată, care manifestă un comportament deviant, răzbunător, plin de răutate este un exemplu demn pentru copil sau dacă intimatul poate să prezinte o garanție morală în dezvoltarea psihică a minorului, care este la o vârstă când are nevoie de liniște, un cadru propice pentru formarea lui armonioasă pentru viitor.
Din lecturarea interviului și a unei părți din convorbirea purtată pe messenger cu copilul, se poate crea instanței convingerea că recurenta nu s-a împotrivit relației tată-fiu în situația de normalitate, și mai ales, se poate constata comportamentul acestui tată ce își distruge fiul prin actele sale anormale atât față de mamă și familia acesteia, cât și față de alte persoane și chiar față de instituțiile statului.
Afirmă recurenta că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, se poate dovedi că, din 2007 și până în prezent, F. G. nu a făcut decât să scoată în evidență faptul că ea nu are grijă de minor, invocând motive de sănătate (fapt nereal), că nu se implică în activitatea lui socială, cu toate că minorul a terminat clasa a IV a pe locul II și are rezultate bune la învățătură.
În recurs au fost administrate înscrisuri noi.
Ambele părți au formulat concluzii scrise prin care au solicitat admiterea recursului propriu și respingerea celui declarat de partea adversă.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile recurenților, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul declarat de F. G. nu este fondat, iar cel declarat de D. A. O. este nul.
Criticile recurentului, F. G., referitoare la omisiunea tribunalului de a se pronunța asupra cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată din apel nu pot fi analizate de către instanța de recurs.
În acest sens, Curtea reține că, potrivit art. 281indice 2a din Codul de procedură civilă, „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-281^2”
La rândul său, art. 281^2 alin 1 din codul de procedură civilă statuează că”Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.”
Curtea constată că susținerile recurentului referitoare la greșita respingere a apelului declarat de acesta, ca tardiv și la nesoluționarea cererii sale de aderare la apelul declarat de D. A. O. nu sunt întemeiate.
Astfel, Curtea reține că, potrivit art. 293 alin.1 din Codul de procedură civilă, „Intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, sa adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care sa tinda la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare.”
În prezenta cauză, Tribunalul B. a fost învestit cu cererile de apel formulate atât de F. G., cât și de D. A. O. împotriva sentinței judecătoriei.
La data de 22.06.2011, F. G., în calitate de apelant, a solicitat preschimbarea termenului de judecată stabilit de către instanța de apel, cererea acestuia fiind respinsă prin încheierea dată în camera de consiliu, la data de 27.06.2011.
La data de 3.10.2011, F. G., în calitate de apelant, a depus la dosarul cauzei o cerere de completare a motivelor de apel.
La primul termen de judecată – 3.10.2011 - instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității apelului declarat de F. G. și a prorogat discutarea acesteia pentru termenul de judecată din 12.12.2011.
În ședința publică din 12.12.2011 s-a procedat la amânarea judecății pricinii pentru ca apelantul – reclamant, F. G., să ia cunoștință de motivele de apel formulate de D. A. O..
La data de 13.02.2012, F. G. a formulat întâmpinare la apelul declarat de D. A. O., precizând că și el are calitatea de apelant.
La termenul de judecată din 13.02.2012, instanța a dispus o nouă amânarea judecății cauzei pentru ca D. A. O. să ia cunoștință de întâmpinarea formulată de F. G., precum și de înscrisurile depuse de acesta.
În ședința publică din 26.03.2012, apelantul – reclamant, F. G.,a depus la dosar un certificat eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție, care atesta că acesta a formulat cerere de strămutare a judecății pricinii și că s-a dispus suspendarea judecății cauzei până la data de 18.03.2012.
La termenul de judecată din 21.05.2012, Tribunalul B. a procedat la scoaterea cauzei de pe rol și la înaintarea dosarului la Tribunalul Iași, în baza încheierii nr.2660 din 18.05.2012 a instanței supreme.
La primul termen de judecată după strămutare, F. G. a formulat o cerere de probe, prin care a invocat și faptul că apelul său a fost promovat în termen legal.
În subsidiar, acesta a solicitat ca, în situația în care se va considera că apelul său a fost declarat tardiv, acesta să fie luat în considerare ca o cerere de aderare la apelul principal, declarat de D. A. O..
Raportat la cele expuse, Curtea reține că prevederile art.293 alin.1 din Codul de procedură civilă nu sunt incidente în cauză atât timp cât F. G. a formulat o cerere de apel principal, solicitarea lui ca cererea de apel să fie considerată ca o cerere de aderare la apelul declarat de D. A. O. fiind făcută doar cu intenția de a eluda prevederile legale referitoare la termenul în care putea declara apelul principal.
În aceste condiții, instanța de apel s-a pronunțat în limitele învestirii, astfel că motivul de apel prevăzut de art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă nu este operant în cauză.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de F. G. și se va menține decizia tribunalului.
În ceea ce privește recursul declarat de D. A. O., Curtea reține că, potrivit art. 303 din Codul de procedură civilă, recursul trebuie motivat prin cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, care, conform art. 301 din Codul de procedură civilă, este de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate.
Articolul 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă stabilește că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, cu excepția cazurilor reglementate la aliniatul 2, care se referă la motivele de ordine publică.
Motivele de recurs sunt arătate limitativ în art. 304 punctele 1- 9 din Codul de procedură civilă, iar motivarea recursului impune dezvoltarea fiecărui motiv, în așa fel încât să facă posibilă încadrarea într-unul din motivele expres prevăzute de lege, deoarece nu orice nemulțumire a părții poate duce la reformarea hotărârii recurate.
Stabilirea împrejurării dacă cererea de recurs este motivată legal se face raportat la dezvoltarea motivelor de recurs și nu la indicarea lor, deoarece art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
În prezenta cauză, recurenta nu a formulat critici concrete privind modul de judecată al instanței de apel, ci a prezentat istoricul litigiului dintre părți, precum și conduita adoptată de intimatul recurent în raport cu vecinii săi, pe care i – ar fi reclamat în mod nejustificat.
Având în vedere că, în speță, nu există motive de ordine publică ce ar putea fi invocate și din oficiu, Curtea va face aplicarea art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă și va constata nul recursul declarat de D. A. O. și va menține decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de F. G. împotriva deciziei civile nr. 718 din 28.11.2012 a Tribunalului Iași pe care o menține.
Constată nul recursul formulat de pârâta D. A. O. împotriva aceleiași decizii pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 mai 2013.
Președinte, G. P. | Judecător, C. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red și tehnored jud PG_
Tehnored gref RCL_
2 EX
Jud apel A. M. și S. C.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 318/2015.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
