Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 594/2012. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 594/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 16-03-2012 în dosarul nr. 594/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 594/2012
Ședința publică de la 16 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător E. G.
Judecător A. E. A.
Grefier I. P.
Pe rol judecarea cererii de revizuirie formulate de către revizuentul P. I. împotriva deciziei civile nr. 586 din 27._ pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._, intimat fiind O. de C. și P. I. Iași, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen și că pricina a fost repusă pe rol din oficiu în vederea perimării.
Instanța, având în vedere că judecata pricinii s-a suspendat la data de 12.02.2010 în temeiul art. 242 lin.1 pct.2 Cod procedură civilă, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an de zile, invocă din oficiu excepția perimării recursului și rămâne în pronunțate cu privire la aceasta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL ;
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 586 pronunțată la data de 27.11.2009, în dosarul nr._ al Curții de Apel Iași, s-a anulat ca netimbrat contestația în anulare formulată de P. I. împotriva deciziei civile nr. 1698/19.08.2009.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs de revizuentul P. I..
În raport cu actele dosarului se constată că cererea de revizuire este perimată de drept.
Potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrate din vina părții timp de un an.
În prezenta cauză, la termenul de judecată din data de 12.02.2010, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, a suspendat judecata recursului, deoarece părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cererea de reviuzuire a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile după data suspendării, nefiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării procesului și nefiind dovedit că ar exista vreun motiv care să fi suspendat cursul judecății, conform art. 250 aliniat ultim Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, la data de 16.02.2012, pentru a se constata perimarea.
Deoarece sunt îndeplinite condițiile înscrisr în art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, urmează ca, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, să se constate perimată cererea de recurs formulată de revizuentul P. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza dispozițiilor art. 248 alin.1 și art. 252 Cod procedură civilă constată perimată cererea de revizuire formulată de P. I. împotriva deciziei civile nr. 586 din 27.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi16 martie 2012.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | Judecător, A. E. A. |
Grefier, I. P. |
Red. A.A.E.
Tehnored.P.I.
2 ex. – 10.04.2012
← Servitute. Decizia nr. 727/2015. Curtea de Apel IAŞI | Daune cominatorii. Decizia nr. 597/2012. Curtea de Apel IAŞI → |
---|