Revendicare imobiliară. Decizia nr. 19/2016. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 19/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:007._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 19/2016
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. P.
Judecător E. G.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare cererea de recurs formulată de către recurentul U. R. împotriva deciziei civile nr. 714 din22.05.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimată fiind S. C. H., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul U. R. asistat de avocat C. R. și avocat B. F. pentru intimata S. C. H., lipsă fiind aceasta din urmă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la al doilea termen; nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Recurentul U. R. se legitimează în fața instanței cu cartea de identitate . nr._ emisă de SPCLEP Iași la 30.06.2006.
Instanța acordă cuvântul părților pe incidența în cauză a motivului de casare de ordine publică prevăzut de art. 304 pct.1 Cod procedură civilă, raportat și la cauza CEDO Jenița M. împotriva României.
Avocat C. R. pentru recurentul U. R., având în vedere motivul de casare invocat și prin raportare la cauza CEDO Jenița M. împotriva României, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Iași.
Avocat B. F. pentru intimata S. C. H. solicită admiterea excepției având în vedere și dispozițiile art. 282 ind.1 Cod procedură civilă care prevedea că calea de atac prevăzută de codul de procedură civilă de la 1865 era recursul și nu apelul.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă_/6.10.2011 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul U. R. în contradictoriu cu pârâta S. H..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 05.02.2011, U. R. a chemat-o în judecată pe S. C. H., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 174,642 m.p. teren situat în intravilanul orașului Iași, stradela Florilor nr.14, precum și stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți, cu cheltuieli de judecată.
Acțiunea în revendicare, astfel cum este definită în literatura de specialitate, este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, respectiv acea acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului .
Conform raportului de expertiză efectuat de către expertul tehnic judiciar R. D., pârâta S. C. H. nu ocupă din terenul reclamantului suprafața de aproximativ 177 m.p., astfel cum s – a susținut în cererea introductivă.
Pentru a ajunge la această concluzie, menținută în mod constant, în cuprinsul celor trei răspunsuri la obiecțiuni, și întărită și de expertul tehnic consultant ales de către reclamantul U. R., expertul R. D. a avut în vedere, în primul rând, înscrisurile puse la dispoziție de către părți, și anume: actul de vindere-cumpărare autentificat sub nr.2789/1943, prin care autoarea reclamantului a cumpărat două corpuri de casă), certificatul de moștenitor nr.531/1987, emis în favoarea numitului T. S., privind suprafața de 2300 m.p., contractul de împrumut garantat cu ipotecă autentificat sub nr.2099/1946, încheiat între părinții reclamantului și Federația pentru sprijinirea sinistraților, pentru un imobil în suprafață de 4000 m.p., precum și actul de veșnică vânzare autentificat sub nr.2446/12.06.1938, de cumpărare a imobilului în suprafață de 1184,74 m.p, de către familia V. P.,planul de situație fără dată privind proprietatea V., actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1376/146 din 17.12.1954, prin care fam. V. a vândut numitei S. E. suprafața de 1184,74 m.p., contractul de donație autentificat sub nr.5609/18.10.1983, încheiat între S. C. și S. E., pe de o parte, și C. H., pe de altă parte, titlul de proprietate nr._/15.03.1995, de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 835 m.p., în favoarea pârâtei, și, nu în ultimul rând, documentația cadastrală pentru suprafața de 835 m.p. situată în ..
Toate aceste înscrisuri, coroborate cu măsurătorile efectuate de expert asupra terenului în discuție și cu susținerile constante ale expertului, au creat instanței convingerea temeiniciei concluziilor raportului de expertiză tehnică realizat în cauză, în sensul că, în realitate, suprafața totală aflată în proprietatea reclamantului U. R. este de 2331 m.p., iar nu de 4000 m.p., astfel cum a susținut reclamantul.
Din actul de vindere-cumpărare care stă la baza dreptului de proprietate al reclamantului, depus la filele 4-5 ale dosarului, rezultă că proprietatea cumpărată de autorul reclamantului se compune din trei loturi, din care două aferente construcțiilor și „spațiul de loc de ciușmea până la stradă și dintre proprietățile Rusovici și Costus,…, comun pentru ambele corpuri de case.”
Primul lot are, potrivit schițelor întocmite de expert, suprafața de 658 m.p., iar al doilea lot corespunzător construcțiilor, suprafața de 915 m.p. Diferența până la 2331 m.p. corespunde, potrivit lămuririlor oferite de expert, celui de-al treilea lot.
Problema identificată în mod corect de către expert și care modifică întregul calcul al suprafeței totale dobândite de autorul reclamantului constă în menționarea, ca lungime a uneia dintre laturile celui de-al doilea lot indicat, a 100 m.l., „la vest cu proprietatea Costus.”
În condițiile în care celelalte laturi sunt, potrivit actului de vindere cumpărare din 1943, 28 m.l. la est, 22 m.l.la sud și 40 m.p. la nord, este matematic imposibil ca cea de-a patra latură a acestui poligon să fie de 100 m.l. (suma celorlalte trei laturi este mai mică de 100 m, deci poligonul nu se poate închide), astfel cum se menționează în actul pe care reclamantul își întemeiază pretențiile.
De fapt, această de-a patra latură are lungimea de 34,73 m.l., iar nu de 100 m.l., fapt ce duce în mod automat la modificarea suprafeței reale a reclamantului.
De asemenea, instanța a avut în vedere și mențiunile certificatului de moștenitor nr.531/1987 (fila 9), din care rezultă că imobilul situat în Iași, stradela Florilor nr.14 (fostă G.) este alcătuit din 2300 m.p, din care 600 m.p. curți construcții și 1700 m.p. teren neproductiv. Așadar, nu s-a adaugat suprafața de 1700 m.p. la cea de 2300 m.p., ci s - a inclus în aceasta din urmă.
Prin urmare, suprafața proprietatea reclamantului este de 2331 m.p., iar nu de 4000 m.p. Diferența până la 4000 m.p., pretinsă de reclamant, nu a putut fi identificată în fizic, de către expertul R., neexistând un plan vechi care să certifice că a existat.
Mai mult, din actul de vânzare-cumpărare întocmit în anul 1940 (fila 94), prin care numitul V. H. vinde numitului H. Verussi suprafața de 400 m.p., a reieșit că, de fapt, proprietatea Verussi, trecută în actul din 1943 la nord și întinzându-se pe o lungime de 40 m.l., este situată la vest, fiind amplasată între proprietatea cumpărată de autorul reclamantului și cea a pârâtei (filele 80-84).
Prin urmare, în mod corect a constatat expertul tehnic judiciar că proprietățile părților nu se învecinează.
Instanța a constatat faptul că raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul R. are ca bază actele de proprietate și alte înscrisuri datând din perioada 1938-1995 și care relevă situația suprafețelor de teren astfel cum era aceasta la momentul translării succesive a dreptului de proprietate, în timp ce raportul de expertiză tehnică extrajudiciară efectuat de expertul M., în dosarul nr._, se fundamentează, în concluziile sale, pe înscrisuri din 1997, 2007 și 2011, date la care situația în fapt a terenurilor nu mai corespunde cu cea de la momentul inițial al vânzărilor.
În lumina considerentelor de mai sus, instanța a apreciat că raportul de expertiză dispus și efectuat în cauză poate fundamenta în mod legal și temeinic o soluție de respingere a cererii în revendicare formulată de reclamant, dat fiind faptul că nu s-a probat ocuparea terenului de către pârâtă.
Pe cale de consecință, atât timp cât cele două proprietăți nu se învecinează, nu se poate stabili linia de hotar dintre ele.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 714/22.05.2015, a admis apelul declarat de reclamantul U. R. și a schimbat în tot sentința pronunțată de Judecătoria Iași.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul U. R. în contradictoriu cu pârâta S. H..
A fost obligată pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită folosință reclamantului suprafața de 11,77mp teren, identificat conform planșei nr.7 a raportului de expertiză, prin punctele 21-1-2-3-21.
S – a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamantului și a pârâtei pe aliniamentul marcat prin punctele 19-20-21-3-4 evidențiate în planșa nr.7 a aceluiași raport de expertiză.
A fost obligată la plata către reclamant a sumei de 1.803lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.
A fost obligat reclamantul la plata către domnul expert O. A. a sumei de 1.924lei, cu titlu de diferență onorariu și către domnul expert M. V. a sumei de 2.300lei, cu același titlu.
S –a dispus ca suma de 361lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului sub forma scutirii de la plata diferenței de taxă de timbru, să rămână în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că apelantul reclamant a solicitat obligarea pârâtei intimate să-i lase în proprietate și folosință suprafața de 176,642mp teren, situat în Iași stradela Florilor nr.14.
Actele cu care apelantul a înțeles să-și dovedească dreptul de proprietate sunt certificatul de moștenitor 531/1987 prin care a dobândit terenul de la autoarea U. C. G. și actul de vânzare-cumpărare nr. 2789/1943 prin care autoarea sa a dobândit terenul de la numitul V. H..
În actul de vânzare-cumpărare din 1943(fila 3 dosar fond) nu este înscrisă suprafața de teren care a fost cumpărată de autoarea apelantului, dar sunt menționate vecinătățile. Terenul a fost cumpărat grevat de ipotecă (în favoarea numitului Th. S.- act din 1924), cumpărătoarea obligându-se la radierea acesteia și achitarea împrumutului.
Contractul de împrumut garantat cu ipotecă, depus la dosar de apelant, a fost încheiat în anul 1946 între autoarea sa și Federația pentru Sprijinirea Sinistraților și menționează suprafața de 4000mp a imobilului din ., respectiv 4000mp și vecinătățile sale.
În actul de vânzare din 1943, se menționează ca vecinătăți ale primului corp de casă: est-proprietatea I. și A.; vest și nord- al doilea corp de casă; sud- proprietatea Rusovici, fostă Raianu.
Pentru al doilea corp de casă: est- proprietatea Goldner(actual CNR) și D.; vest- proprietatea Costuș; sud-primul corp de casă și nord- proprietatea Veruzzi. În contractul de împrumut vecinătățile sunt: nord- proprietatea D. și I.; sud- proprietatea Costruș și . Rusovici și la vest- proprietatea Verussi.
Potrivit certificatului de moștenitor 531/1987, în urma decesului numitei U. C. G. a rămas terenul în suprafață de 2300mp din care 600mp teren curți-construcții și 1700mp teren neproductiv. Se menționează că terenul provine din cumpărare cu actul din 1943.
Din actele depuse la dosar de intimată rezultă că este proprietara suprafeței de teren de 835mp, potrivit titlului de proprietate_/15.03.1995, teren identificat în T32, parcelele 1338/1 și 1338. Acest teren a aparținut inițial numiților M. și E. K. care au vândut familiei V., în anul 1938, imobilul din . cu vecinătățile menționate în actul de la fila 54, dosar fond.
Familia V., în 1954, a vândut autoarei S. E. imobilul în suprafață de 1184,74mp din .. La data de 18.10.1983, S. C. și E. donează intimatei imobilul(act fila 55 dosar fond).
În expertiza efectuată de expertul desemnat de instanța de fond au fost identificate cele două imobile și s-a stabilit că intimata nu ocupă nicio suprafață de teren din proprietatea apelantului. Expertul a menționat că în urma întocmirii documentației cadastrale pentru intabularea dreptului de proprietate al intimatei, a rezultat că stăpânește o suprafață de 11,72mp teren fără acte( fila 80).
Expertul a stabilit că între proprietatea cumpărată de autoarea apelantului și cea a intimatei exista proprietatea Verussi și că lungimea de 100mp existentă în actul din 1943 ca fiind dimensiunea cu proprietatea Costruș la vest este real situată la sud.
Această expertiză a fost criticată de reclamant atât la judecarea cauzei în fond, cât și în apel motiv pentru care, în calea de atac, s-a dispus efectuarea unei noi expertize pentru identificarea cu maximă acuratețe a terenurilor în litigiu, expertul având în vedere și documentația cadastrală depusă la dosarul de fond pentru stabilirea dimensiunilor proprietății intimatei.
Suprafața de teren identificată de expert ca aparținând apelantului a fost de 2840mp teren și nu de 4000mp, potrivit susținerilor din acțiunea introductivă și apel.
A fost avut în vedere actul de vânzare-cumpărare din 1943. Contractul de împrumut garantat cu ipotecă nu a putut fi reținut pentru stabilirea dimensiunilor proprietății apelantului deoarece suprafața menționată nu este susținută de schiță sau dimensionarea laturilor.
Dimensiunile laturilor terenului sunt prevăzute doar în actul din 1943, iar suprafața rezultată este de 2840mp teren.
Nu a putut fi reținut nici argumentul interpretării gramaticale a mențiunilor din certificatul de moștenitor deoarece în act se menționează clar că imobilul are o suprafață de 2300mp teren „ din care: 600mp teren curți-construcții, iar 1700mp teren neproductiv”.
Greșit a susținut apelantul că suprafața pretinsă, de 4000mp teren, provine din adiționarea suprafeței de 2300mp teren, menționată inițial, cu suprafața de 1700mp teren, menționată ulterior, deoarece a omis suprafața de 600mp teren și nu a avut în vedere faptul că, după menționarea suprafeței de 2300mp teren, în act urmează un semn de punctuație ( :) care înseamnă că urmează o enumerare/explicitare a celor anterior menționate.
Prin urmare, suprafața de 2300mp teren este constituită din 600mp teren, plus 1700mp teren, cele două suprafețe având categorii de folosință deosebite, aspect ce justifică utilizarea semnului de punctuație menționat anterior.
Instanța nu a putut avea în vedere expertiza extrajudiciară depusă la dosar de apelant deoarece reprezintă o probă administrată într-o altă cauză care nu poate avea valoare probantă decât în măsura în care se coroborează cu probele administrate nemijlocit în cauză, ceea ce nu este cazul.
Din expertiza efectuată în apel a rezultat și faptul că terenul stăpânit de intimată în baza titlului de proprietate reprezintă aproximativ vechiul amplasament al autorilor săi, care au fost expropriați cu o suprafață de teren ca urmare a lucrărilor de sistematizare.
Inițial, intimatei i s-a emis titlul pentru suprafața de 741mp teren, iar ulterior pentru 835mp teren. Expertiza a stabilit faptul că, în urma emiterii titlului de proprietate în favoarea intimatei, pentru suprafața de 835mp, terenul s-a suprapus cu 105mp peste terenul identificat conform actului de vânzare din 1943, act de proprietate al apelantului iar conform documentației cadastrale, intimata mai ocupă și suprafața de 11,77 mp teren fără acte.
S-a constatat astfel că terenul a fost identificat corect, potrivit actelor depuse de către părți.
Expertiza efectuată la judecarea fondului cauzei prezintă neclarități în ceea ce privește identificarea terenului proprietatea apelantului, motiv pentru care nu a permis primei instanțe o apreciere corectă a situației de fapt.
Reținând această situație, tribunalul a admis apelul, a reanalizat cauza pe fond, reținând aspectele menționate anterior cu privire la situația de fapt, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză.
Din totalitatea actelor depuse la dosar, s - a constatat că titlurile părților provin de la autori diferiți, ceea ce, în cadrul acțiunii în revendicare, presupune compararea titlurilor și acordarea întâietății titlului mai preferabil.
Tribunalul a apreciat mai preferabil titlul pârâtei deoarece întinderea dreptului este clară fiind specificată în act( alături de vecinătăți) față de întinderea dreptului reclamantului care comportă discuții, în act nefiind menționată suprafața, ci doar vecinătățile.
Astfel, dreptul de proprietate al intimatei este mai bine caracterizat datorită actelor de proprietate care cuprind mențiunile necesare stabilirii întinderii acestuia.
Actele de proprietate depuse de apelant dovedesc faptul că autorii săi au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din anul 1943, prin cumpărare. Nu s- a putut reține anul 1918, menționat de apelant, an în care autorul V. H. a cumpărat terenul.
Acest an apare în actul de vânzare din 1943 ca an al dobândirii terenului de către vânzător, dar actul nu a fost depus la dosar. Conținutul actului nu a fost cercetat de instanță, iar relevanța sa nu a putut fi apreciată în cadrul acțiunii în revendicare.
Actele de proprietate depuse de intimată au dovedit faptul că autorii săi au dobândit terenul în anul 1938, anterior anului de dobândire a dreptului de către autorii apelantului, aspect ce conferă întâietate titlului intimatei.
Mai mult, titlul de proprietate al intimatei a fost intabulat, terenul în litigiu fiind stăpânit de aceasta.
Prin urmare, cu privire la suprafața de 105 mp teren, acțiunea formulată de reclamant a fost apreciată ca neîntemeiată.
Tribunalul a considerat întemeiată, potrivit art. 480 din Codul civil, acțiunea formulată de reclamant cu privire la suprafața de teren de 11,77mp teren, pe care pârâta o deține fără acte de proprietate.
Această suprafață de teren face parte din terenul identificat prin actul de vânzare din 1943, teren ce aparține reclamantului. Astfel, a fost obligată pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită folosință reclamantului suprafață de 11,77mp teren, identificat în raportul de expertiză.
Potrivit art. 584 din Codul civil, a fost stabilită linia de hotar între cele două proprietăți pe aliniamentul marcat prin punctele 19-20-21-3-4 evidențiate în planșa nr.7 a raportului de expertiză.
Potrivit art. 276 din Codul de procedură civilă, având în vedere că acțiunea formulată de reclamant a fost parțial admisă (aproximativ 1% din terenul solicitat) și art. 584 din Codul civil, a fost obligată pârâta intimată la plata către reclamantul apelant a sumei de 1.803lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel (jumătate din cheltuielile suportate de reclamantul apelant- onorarii experți și taxe de timbru).
A fost obligat reclamantul apelant la plata diferențelor de onorariu către domnii experți O. A. și M. V..
Potrivit art. 19 din O.U.G. 51/2008, s- a dispus ca suma de 361lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului sub forma scutirii de la plata diferenței de taxă de timbru, să rămână în sarcina statului.
U. R. a declarat recurs, considerând că sentința tribunalului este nelegală pentru motivul înscris în art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs, el susține că este proprietarul unei suprafețe de teren de aproximativ 4000 mp (4015 mp, potrivit unor măsurători).
Titlul de proprietate al recurentului, înscris care justifică legitimarea sa procesuală activă și interesul în promovarea cererii introductive, îl reprezintă „Actul de vindere-cumparare autentificat de Tribunalul jud. Iași sub nr. 2789/1943" - încheiat intre V. H. (vânzător) și C. G. H. (cumpărător).
Obiectul contractului de vânzare cumpărare 1- a reprezentat imobilul situat în Iași ./14, imobil compus din suprafața de teren de (4000 mp) pe care erau edificate două case de locuit.
Arată recurentul că un alt înscris care vine în sprijinul susținerilor sale îl reprezintă „contractul de împrumut garantat cu ipotecă", încheiat, în calitate de împrumutat, de C. G. H. U. (autoarea sa) și V. U..
Garantarea sumei împrumutate s-a făcut prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului din Iași, ., teren în suprafață de 4000 mp, cu toate construcțiile prezente și viitoare, teren proprietatea împrumutaților.
Din interpretarea coroborată a celor două înscrisuri rezultă fără putință de tăgadă faptul că suprafața de teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat in anul 1943 este identică cu cea din conținutul contractului de împrumut garantat cu ipotecă, fiind de 4000 mp.
Învederează recurentul că exista similitudine si intre vecinătățile suprafeței de teren, astfel cum au fost acestea indicate in conținutul celor doua înscrisuri, suprafața revendicată fiind distincta de proprietatea Stavila, astfel cum reiese din conținutul raportului de expertiza tehnica M..
în ceea ce privește dispoziția instanței de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând onorarii expert, acesta susține că acțiunea formulata a fost admisa in parte, astfel că instanța trebuia sa dispună obligarea paratei si la plata acestei categorii de cheltuieli de judecata.
Apreciază recurentul că instanța nu putea dispune obligarea sa la plata onorariului către expertul O., întrucât acesta a fost expert consultant, iar raporturile dintre parte si expertul consultând sunt consfințite prin contract încheiat intre cei doi.
Stavila H. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei civile pronunțate de Tribunalul Iași.
Apreciază intimata că decizia atacată a fost data cu aplicarea si interpretarea corecta a legii, Tribunalul Iași constatând corect si legal faptul ca titlul ei este preferabil deoarece întinderea dreptului este mai clara fata de întinderea dreptului recurentului, care comporta discuții si autorii săi au dobândit terenul in anul 1938, anterior anului de dobândire a dreptului de către autorii recurentului.
Deși recurentul susține faptul ca deține o suprafața de teren de 4000 mp, acest lucru nu a fost dovedit nici in prima instanța si nici in apel.
Titlul de proprietate invocat de către recurent, respectiv Actul de vindere-cumpărare autentificat de Tribunalul Iași sub nr. 2789/1943, nu prevede suprafața totala înstrăinata.
Suprafața de teren identificata ca aparținând recurentului de către expertul R. D., in prima instanța, a fost de 2331 mp, diferența de pana la 4000 mp neputând fi identificata fizic; in apel expertul M. V. a stabilit faptul ca suprafața aparținând recurentului este de 2840 mp. și ca nu poate fi delimitată o suprafața de 4000 mp.
În privința expertizelor extrajudiciare efectuate de către dl. expert tehnic judiciar M. si dl. expert tehnic judiciar A. C., invocate de recurent in motivarea recursului, susține intimata ca acestea nu au forța probanta necesara pentru a contrazice cele reținute de experții tehnici judiciari.
La termenul de judecată din data de 15.12.2015, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă, raportat la soluționarea căii de atac exercitate în cauză în complet de apel, compus din doi judecători și nu în complet de recurs, compus din trei judecători.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că recursul este întemeiat.
Astfel, potrivit art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Curtea constată că, prin cererea cu care a învestit Judecătoria Iași, U. R. a solicitat, în contradictoriu cu S. C. H., obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 174,642 m.p. teren, situat în intravilanul Orașului Iași, Stradela Florilor nr.14, precum și stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți.
Reclamantul recurent a precizat că valoarea terenului revendicat este de 5000lei (filele 27 și 32 din dosarul de fond), iar intimata nu a contestat această valoare.
Art. 282 ind.1 alin.1 Cod procedură civilă statuează că hotărârile judecătorești în litigiile ale căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei, inclusiv, nu sunt supuse apelului.
Pe de altă parte, art. 299 al.1 Cod procedură civilă prevede că hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului, iar art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă dispune că tribunalele judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.
Împrejurarea că tribunalul a calificat greșit calea de atac exercitată de reclamant împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Iași și a soluționat greșit dosarul în apel, în complet de doi judecători, atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă.
Curtea notează că, în cauza Jenița M. împotriva României, (hotărârea din 17 decembrie 2013), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 din Convenție sub aspectul judecării caii de atac declarate împotriva sentinței primei instanțe de către un complet nelegal constituit.
Instanța de contencios european a reiterat principiul potrivit căruia orice încălcare de către o instanță a normelor referitoare la constituirea și competența sa implică o încălcare a articolului 6 par.1 și a statuat că revine instanțelor naționale sarcina de a stabili ce fel de acțiuni au caracter patrimonial și câte grade de jurisdicție există cu privire la acestea, însă odată calificată o cale de atac trebuie respectată componența completului aferentă acestei căi, respectiv, în cauză, recursul astfel recalificat trebuia judecat în complet de trei, iar nu de doi judecători.
Eludarea regulilor procesual civile referitoare la componența completului de judecată constatată de Curte a condus la concluzia violării articolului 6 par.1 cu privire la dreptul reclamantei de acces la un tribunal constituit în conformitate cu legea.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin.2, 5 din Codul de procedură civilă, se va admite recursul declarat de U. R., se va casa în tot decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Iași, în complet legal constituit de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de U. R. împotriva deciziei civile nr. 714/22.05.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o casează în tot.
Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2016.
Președinte, G. P. | Judecător, C. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, I. P. |
Red.P.G.
Tehnored.P.G./P.I.
2 ex. – 12.02.2016
Tribunalul Iași – D. C.
D. I.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 3363/2016. Curtea de Apel IAŞI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 16/2016. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
