Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 318/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 318/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 318/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 318/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE VALERIA CORMANENCU-STANCIU
Judecător V. O.
Judecător E. G.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta I. I. C. în contradictoriu cu intimatul D. L. V. și autoritățile tutelare DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ C. IAȘI și P. M. T., împotriva deciziei civile nr. 855 din 05.11.2014 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul având ca obiect stabilire program vizitare minor; custodie comună; exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, prin reprezentant convențional, avocat P. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al doilea termen de judecată; la data de 06.04.2014, prin serviciul registratură, intimatul a depus cerere de judecată a cauzei în lipsă.
Recurenta, prin avocat, arată că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod procedură civilă. Sunt încălcate dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă care prevede obligația instanței de judecată de a motiva hotărârea. Ceea ce face instanța de apel este de a reda atât cererea de chemare în judecată, cât și întâmpinarea. Nu sunt redate motivele de apel raportat la probele administrate. Nu sunt analizate apărările, probele propuse de părți, de ce au fost admise unele și înlăturate altele raportat la poziția intimatului, în condițiile în care acesta nu s-a prezentat niciodată, iar recurenta a audiat martori, a luat interogatorii, iar la instanța de apel au fost administrate proba cu înscrisuri și evaluarea psihologică a minorului la cererea recurentei. Nu s-a făcut o evaluare a acestor probe. Instanța trebuia să analizeze în concret situația minorului și interesul superior al acestuia.
De asemenea, a arătat că hotărârea este lovită de nulitate în condițiile în care în încheierea din data de 16.09.2013, aflată la fila 268 dosar, s-a adus la cunoștința instanței că recurenta și-a schimbat domiciliul și locul de muncă în G., fiind medic oncolog la spitalul din G., situație reținută de instanță, în sensul că s-a și dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul recurentei din G.. Prin încheiere s-a dispus introducerea în cauză a Autorității Tutelare din cadrul Primăriei M. G., însă s-a trecut peste acest aspect, iar instanța s-a pronunțat în contradictoriu cu P. M. Iași – Direcția de Asistență C. Iași.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, iar cheltuielile de judecată vor fi solicitate la finalul parcursului procesului, având în vedere că a solicitat casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr._ din 26.09.2012 a Judecătoriei Iași, Secția civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta-reclamantă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul-pârât D. L. V. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă I. I. C. și autoritățile tutelare P. M. T. și Direcția de Asistență C. Iași.
A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă I. I. C. în contradictoriu cu reclamantul-pârât D. L. V. și autoritățile tutelare P. M. T. și Direcția de Asistență C. Iași.
S-a dispus exercitarea autorității părintești cu privire la minorul D. T.-Ș., născut la data de 01.04.2006, în comun de către ambii părinți.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului-pârât privind modificarea modului de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul D. T.-Ș., născut la data de 01.04.2006.
A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți până la concurența sumei de 8,30 RON și a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 543 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța hotărârea, prima instanță a soluționat acțiunea și cererea reconvențională având ca obiect exercitarea drepturilor părintești pentru părinții separați de copilul lor. Judecătoria a stabilit situația de fapt, a soluționat excepția, stabilind modalitatea de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul, apreciată ca fiind în interesul acestuia.
Părțile au exercitat calea de atac a apelului soluționată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, prin Decizia nr. 855/2014 din 05 noiembrie 2014, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității cererii de apel formulate de intimata-apelantă I. I. C. invocată de apelantul-intimat D. L. V.. A admis apelul declarat de reclamantul-pârât D. L. V. împotriva sentinței civile nr._ din 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o schimbă în parte în sensul că a admis cererea reclamantului-pârât privind modificarea modului de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul D. T.-Ș., născut la data de 01.04.2006 și în consecință a modificat programul de vizită a minorului după cum urmează: de două ori pe lună, sâmbăta și duminica de la orele 10.00 la 18.00 la domiciliul reclamantei și încuviințează ca reclamantul-pârât să participe la aniversarea zilei de naștere și a zilei onomastice a minorului. A respins apelul declarat de către pârâta-reclamantă I. I. C. împotriva sentinței civile nr._ din 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Iași.
În exercitare controlului judiciar, în limita criticile formulate de părți, privind modalitatea exercitării în concret a programului de vizitare de tată a minorului și greșita stabilire a exercitării în comun a autorității părintești invocată de mamă, tribunalul reține următoarele:
Apelul formulat de către apelantul-intimat D. L. vizează dispoziția instanței privind respingerea cererii sale de stabilire a programului de vizită a minorului T. Ș. în modalitatea solicitată de către acesta, iar apelul intimatei-apelante I. I. vizează dispoziția instanței privind exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului T. Ș..
În ce privește motivul de apel formulat de pârâta-reclamantă referitor la exercitarea in comun a autorității părintești, tribunalul a retinut că potrivit art. 397 din Noul cod civil după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
Dacă există motive întemeiate – potrivit art. 398 Cod civil – având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște că autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Autoritatea părintească este definită în dispozițiile art. 483 ca un „ansamblu de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparține în mod egal ambilor părinți”, care se exercită „până la data când copilul dobândește capacitatea deplină de exercițiu”. Conținutul autorității părintești, reglementat în art. 487 este configurat de dreptul și îndatorirea părinților „de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului”, aceasta fiind exercitată în principiu de ambii părinți împreună și în mod egal, atât în timpul căsătoriei (art. 503) cât și după desfacerea căsătoriei (art. 397), în acest ultim caz instanța având posibilitatea ca pentru „motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului” să hotărască în sensul ca „autoritatea părintească să fie exercitată numai către unul din părinți”.
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că instituția autorității părintești privește în exclusivitate interesul superior al minorului, deoarece legiuitorul a considerat că nici măcar separarea părinților prin desfacerea căsătoriei nu trebuie să aibă repercursiuni asupra situației minorului care trebuie să se bucure în continuare de sprijinul egal, statornic și necondiționat al părinților săi, practic el urmând să aibă o situație neschimbată în urma divorțului în ceea ce privește raporturile sale cu părinții. Rațiunea legiuitorului a fost în mod evident aceea ca părinții să fie la fel de implicați în dezvoltarea minorului și după desfacerea căsătoriei. Concluzia instanței în acest sens se bazează pe interpretarea sistematică a textelor de lege menționate, precum și pe împrejurarea că art. 507 din Noul Cod Civil care se referă la cazurile de exercitare a autorității părintești de către un singur părinte enumerând printre acestea decesul, declararea morții prin hotărâre judecătorească, punerea sub interdicție, decăderea din exercițiul drepturilor părintești a unui părinte sau imposibilitatea sa de a-și exprima voința întăresc convingerea instanței că motivele întemeiate la care se referă art. 397 sunt de aceeași natură, căci numai o astfel de concluzie poate proteja interesul superior al minorului. Desigur, chiar dacă divorțul nu este în sine un motiv pentru scindarea autorității părintești, aceasta nu înseamnă că nu există și alte motive temeinice înafara celor prevăzute de art. 507 care să justifice hotărârea instanței de a acorda autoritatea părintească numai unuia dintre părinți.
Prezumția de autoritate părintească comună poate primi excepții doar pentru motive care s-ar opune interesului superior al minorului. În cazul de față tribunalul a apreciat că exercitarea autorității părintești de către ambii părinți respectă interesul superior al minorului având în vedere situația concretă a minorului T. Ș..
Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă că minorul locuiește împreună cu mama sa, acesta fiind încredințat spre creștere și educare mamei prin sentința prin care s-a pronunțat divorțul părinților. Exercițiul autorității părintești comune presupune implicarea egală a ambilor părinți în toate deciziile privind minorul. Ori atât timp cât se dovedește interesul crescut al ambilor părinți față de situația copilului nu se pune problema scindării exercițiului autorității părintești. Exercițiul autorității părintești presupune implicarea activă a părinților în viața copilului, implicare ce presupune responsabilizarea celor doi părinți. Această responsabilizare trebuie să conducă și la depășirea neînțelegerilor dintre părinți, neînțelegeri care sunt de natură a afecta în mod evident interacțiunea copilului cu fiecare dintre părinți în parte. Părinții trebuie să conștientizeze că trebuie să pună mai presus de orice orgolii, certuri, dispute, neînțelegeri de orice natură binele copilului și pentru binele acestuia trebuie să le depășească. În conștientizarea acestui deziderat este important ca între cei doi părinți să se stabilească o cale de comunicare firească și normală care ar avea influențe pozitive cu precădere asupra dezvoltării copilului.
Având în vedere aceste aspecte, a reținut tribunalul că acordarea exercițiului autorității părintești în comun ambilor părinți concordă cu interesul superior al minorului. În acest fel, instanța a considerat că sunt respectate dispozițiile interne legale în materie dar și Principiile dreptului european cu privire la autoritatea părintească (brevetatis causa PLEPAP), respectiv principiul 3:10 „Autoritatea părintească nu trebuie să fie afectată de desfacerea sau anularea căsătoriei sau a altei forme de relație și nici de separarea de iure sau de facto a părinților” . În ce privește modalitatea de stabilire a legăturilor personale și modificarea solicitată de către reclamantul-pârât, tribunalul a notat că programul de vizitare astfel cum a fost solicitat de către reclamant nu poate fi acceptat în contextul actual. Este primordial ca acesta să încerce să-și reconstruiască relația de atașament și de încredere cu propriul copil treptat, pas cu pas. De aceea la acest moment nu este oportună stabilirea unui program de vizitare precum cel solicitat de către acesta, urmând ca pe măsură ce relația dintre tată și copil va evolua să se modifice și programul de vizită prin prelungirea lui sau prin luarea copilului la domiciliul tatălui. Totuși, tribunalul a apreciat că participarea tatălui la zilele de naștere și cele onomastice ale copilului sunt benefice atât pentru copil cât și pentru tată, iar un program de vizită de la ora 10 la 18 în zilele de sâmbătă și duminică la domiciliul mamei este mai potrivit și corespunde interesului superior al copilului. Depinde doar de maturitatea și înțelegerea părinților de a comunica, de a colabora trecând astfel peste toate neînțelegerile vieții de cuplu spre a crea copilului măcar aparența unui climat familial adecvat, normal și firesc, aceasta fiind bineînțeles doar pentru binele acestuia. Pentru motivele mai sus arătate tribunalul a admis apelul promovat de reclamantul pârât, acesta fiind întemeiat și a schimbat sentința apelată în sensul indicat.
În recursul declarat împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Iași, I. I. C. a formulat următoarele critici:
- nulitatea absolută a deciziei prin încălcarea art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă prin omisiunea instanței de a fi analizat apărările invocate și probele administrate, ceea ce reprezintă o nemotivare reală a hotărârii. În dezvoltarea motivului de recurs se invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și art. 6 CEDO, ce au statuat asupra obligativității motivării hotărârilor ce constituie o condiție a unui proces echitabil, obligația fiind de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă;
- soluția exprimată în dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corelarul motivelor care o preced;
- interesul superior al copilului era să fie protejat de acțiunile abuzatorii ale tatălui, instanța trebuit să ia o decizie care să asigure minorului un mediu familial securizat;
- se invocă nulitatea deciziei deoarece nu a citat Direcția de Asistență C. G., unde își are domiciliul copilul și mama din aprilie 2013.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că situația de fapt stabilită în primă instanță și păstrată în apel are corespondent în probele administrate.
Recursul fiind o cale extraordinară de atac, casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, în art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă. Expunerea și dezvoltarea motivelor de recurs permite încadrarea în art. 304 pct. 7, 9 și 5 Cod procedură civilă.
Casarea hotărârii se poate cere atunci când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă. C. procesual s-a stabilit în primă instanță, părți, obiect, judecata în apel având loc cu citarea legală.
Faptul că pârâta și-a schimbat domiciliul în cursul judecății, nu se sancționează cu nulitatea, pentru că nu a citat Direcția de Asistență C. G.. În însăși declarația de recurs se arată că tribunalul a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliul părții din G., ce și-a exprimat în scris punctul de vedere cu privire la obiectul judecății și interesul minorului. faptul că nu s-au pus și concluzii orale nu se sancționează cu nulitatea actului de procedură, neavând „calitate de parte” în proces, critica nefiind întemeiată.
Conform art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, modificarea hotărârii se poate cere când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În instanța de apel, obiectul controlului judiciar îl constituie sentința, prin prisma criticilor formulate. Investită de cele două părți, motivele de apel fiind comune în ce privește interesul superior al copilului, tribunalul nu are obligația de a analiza fiecare argument, criticile formulate, ci le poate grupa, răspunzând prin considerente unice.
Curtea constată că hotărârea recurată cuprinde elementele cerute de art. 261 Cod procedură civilă, motivarea în fapt și în drept, cât și cele pentru care s-au primit ori nu apărările părții. Totodată, permite exercitarea controlului judiciar în calea de atac a recursului. Motivarea tribunalului nu este contradictoriu și nici străină de natura pricinii, instanța de apel apreciind asupra interesului superior al copilului atunci când a stabilit programul legăturilor personale ale tatălui cu minorul.
În ce privește raporturile dintre părinții divorțați și copilul lor minor, de a fi exercitate într-un mediu de securitate, Curtea reține că prin art. 397 Cod civil a instituit regula exercitării în comun a autorității părintești, afară de cazul în care instanța decide în alt mod.
Ca excepție, exercitarea autorității părintești de către un singur părinte poate fi dispusă numai în interesul superior al copilului dacă există motive întemeiate potrivit art. 398 alin. 1 Cod civil.
Curtea constată că prin soluția dată în primă instanță, schimbată în parte în apel, tribunalul nu a încălcat dispozițiile legale în materie. Motivele întemeiate, deși nu sunt definite, fie enunțate în lege, sunt la înțelepciunea judecătorului și deduse din situația de fapt, stabilită în fiecare cauză dedusă judecății. Cel ce face o susținere în proces trebuie să o și dovedească. Ceea ce se impută celuilalt părinte la care copilul nu are locuința stabilită trebuie să fie atât de grav încât să-i pună în pericol viața, sănătatea, educația, ceea ce în cauză nu s-a probat. Faptul că părinții au domiciliul în localități diferite, neînțelegerile între foștii soți, fie refacerea vieții de familie, a dificultăților de comunicare datorită distanței între locuințe, nu trebuie să fie un impediment în exercitarea autorității părintești în comun.
Pentru considerentele expuse, reținând că tribunalul nu a încălcat dispozițiile legale în materie, critica încadrată în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiată.
Conform art. 312 Cod procedură civilă, Curtea respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de I. I. C. împotriva deciziei civile nr. 855 din 05.11.2014 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2015.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, V. O. | Judecător, E. G. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: C.S.V.
Tehnoredactat: P.A.M.
2 exemplare/25.05.2015
Tribunalul Iași: L. O.
I. C.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 11/2016. Curtea de Apel IAŞI | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 690/2013. Curtea... → |
|---|
