Strămutare. Sentința nr. 50/2016. Curtea de Apel IAŞI

Sentința nr. 50/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-05-2016 în dosarul nr. 50/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:013._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 50/2016

Ședința din camera de consiliu de la 04 Mai 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. O.

Grefier A. H.

S-a luat în examinare cererea formulată de . privind strămutarea dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Iași, intimați fiind A. F. A. și T. C..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu se prezintă avocat P. C. pentru petenta ., care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează că cererea de strămutare este la primul termen de judecată, nesemnată, legal timbrată și că nu se solicită judecata în lipsă.

La data de 29 aprilie 2016 intimații A. F. A. și T. C. au depus la dosar prin serviciul de registratură întâmpinare, cu duplicat pentru comunicare.

La data de 04 mai 2016 avocat A. F. a transmis prin fax o cerere prin care solicită fixarea unui termen de judecată pentru ora 13,00, fiind în imposibilitate de a se prezenta fiind la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ /a13 și întrucât părțile mai au un dosar la Tribunalul V., cu termen astăzi.

Se înmânează duplicatul întâmpinării formulată de intimații A. F. A. și T. C. petentei . spre luare la cunoștință.

Se prezintă domnul M. E. pentru ., care depune la dosar delegație de reprezentare din partea societății și care semnează cererea de strămutare, aplicând și sigiliul societății, complinind această lipsă.

Avocat P. pentru petentă având cuvântul, arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării ce i-a fost înmânată la termenul de astăzi. Precizează că înțelege să formuleze opoziție față de cererea de amânare formulată la termenul de astăzi, având în vedere că este o procedură specială și legiuitorul a prevăzut judecata de îndată a cererii de strămutare. Motivele invocate în cererea de strămutare vizează o vătămare a intereselor legale a societății petente și prin urmare, neexistând la dosar nici un motiv obiectiv pentru care se solicită amânarea cauzei, avocat P. se opune cererii de amânare.

Instanța, constată că există la dosar o cerere formulată de avocat F. A. pentru intimații A. F. A. și T. C..

Curtea constată că la dosar nu este depusă nicio împuternicire avocațială care să însoțească cererea apărătorului așa cum prevăd dispozițiile art. 80 – 81 Cod procedură civilă și totodată, că nu există depus nici un act din care să rezulte că apărătorul intimaților este în imposibilitate de a se prezenta în instanță la acest termen.

Având în vedere procedura urgentă cu care a fost investită instanța de judecată, față de dispozițiile art. 140 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea constată că nu se impune acordarea unui termen de judecată, în condițiile în care nu se solicită amânarea cauzei pentru a se lua cunoștință de întâmpinare și nu există un act din care să rezulte calitatea avocatului F. A. de apărător al intimaților și nici că este în imposibilitate de a se prezenta în instanță.

Avocat P. pentru pertenta . depune la dosar două extrase de pe portalul instanțelor, cu privire la dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Iași și cu privire la dosarul nr._ al Curții de Apel Iași, în raport cu care prin întâmpinare se invocă excepția inadmisibilității cererii de strămutare, fiind admisă cererea de strămutare și strămutată judecata la Tribunalul V..

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cererea de strămutare în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat P. pentru petenta . având cuvântul, solicită admiterea cererii de strămutare astfel cum a fost formulată.

Apărătorul susține că cererea de strămutare este fundamentată juridic pe dispozițiile art. 140 și următoarele din Codul de procedură civilă, invocându-se în esență motivul de bănuială legitimă, existând reala posibilitate ca judecătorii de la Tribunalul Iași să fie influențați de calitatea celor doi intimați din cauză, ambii judecători la Tribunalul Iași. S-au arătat în cuprinsul cererii de strămutare considerentele pentru care nu doar s-a născut bănuiala legitimă, ci a fost întărită bănuiala petentei cu privire la o eventuală imparțialitate și la faptul că nu ar putea beneficia de un proces corect și legal în condițiile în care judecata ar rămâne la Tribunalul Iași. Precizează că în dosarul a cărui strămutare a solicitat-o la instanța de fond s-au produs nereguli de procedură care au sporit neîncrederea petentei cu privire la o judecată corectă, inițial dosarul fiind repartizat la completul C15 să soluționeze cererea principală și reconvențională, se pun în discuție excepțiile la termenul din 24 martie, instanța rămâne în pronunțare și se amână pronunțarea la data de 31 martie, ulterior se produc elemente procedurale incorecte, dosarul ajungând într-un mod pe care nu îl cunoaște la completul C17 la data de 29 martie, complet ce rămâne din nou în pronunțare, deși . nu a fost citată pentru acest termen, fiind amânată pronunțarea la 30 martie când completul C17 s-a pronunțat pe fond.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de strămutare în raport de dispozițiile art. 146 alin. 1 Cod procedură civilă, avocat P. solicită respingerea excepției invocată de întâmpinare, neputând fi primită susținerea referitoare la caracterul accesoriu al obiectului litigiului dosarului nr._ cu cel al dosarului nr._/245/2015 al Judecătoriei Iași, dosarele fiind diferite. Arată că și în condițiile în care aceste dosare au sorgintea în același contract nu poate fi apreciat că există această inadmisibilitate a cererii de strămutare în raport cu cererea formulată în celălalt dosar. Solicită respingerea excepției de inadmisibilitate.

Pe fond, avocat P. susține că aspecte de bănuială legitimă transpar și din actele de la dosar, respectiv cererile de abținere formulate succesiv de către magistrații la care a fost repartizată judecata apelului, cea de-a doua cerere fiind respinsă.

Solicită admiterea cererii de strămutare și a se proceda în consecință.

Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Raportat la dispozițiile art. 140, art. 141 și art. 146 Cod procedură civilă, instanța reține că strămutarea unui proces poate fi cerută pentru orice cauză în orice fază a procesului.

Având în vedere cererea formulată de . privind strămutarea dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Iași,

Raportat la dispozițiile art. 140 și art. 144 din codul de procedură civilă care reglementează temeiul cererii de strămutare, judecarea cererii de strămutare și potrivit cărora hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității cererii de strămutare, invocată de intimați.

Admite cererea de strămutare formulată de petenta . prin reprezentant legal.

Dispune strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Iași la Tribunalul V..

Păstrează actele de procedură îndeplinite în cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 4 mai 2016.

Președinte,

V. O.

Grefier,

A. H.

Redactat OV

Tehnoredactat AH

02 exemplare/10.05.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 50/2016. Curtea de Apel IAŞI