Strămutare. Sentința nr. 59/2016. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 59/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-05-2016 în dosarul nr. 59/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:013._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 59/2016
Ședința din camera de consiliu de la 18 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. A.
Grefier A. H.
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul S. C. privind strămutarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei P., intimată fiind C. M..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează că cererea de strămutare este la al doilea termen de judecată și că se solicită judecata în lipsă.
Petentul S. C. a depus la dosar prin serviciul de registratură concluzii scrise și înscrisuri în susținere.
Intimata C. M. a depus la dosar prin serviciul de registratură concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cererea de strămutare în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Având în vedere cererea formulată de petentul S. C. prin care solicită strămutarea procesului ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei P.,
Raportat la dispozițiile art. 140 și 144 din Noul Cod de procedură civilă care reglementează temeiul cererii de strămutare, judecarea cererii de strămutare și potrivit cărora hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de strămutare formulată de S. C. a dosarului nr._ al Judecătoriei P..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 18 mai 2016.
Președinte, C. A. | ||
Grefier, A. H. |
Red. AC
Tehnored. HA
02 exemplare/23mai 2016
← Pretenţii. Hotărâre din 04-05-2016, Curtea de Apel IAŞI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 60/2016. Curtea de Apel IAŞI → |
---|