Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 573/2014. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 573/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 1520/111/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA I CIVILĂ

Nr. operator de date cu caracter personal 3159

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.573/R/2014

Ședința publică din 07 aprilie 2014

PREȘEDINTE: C. D. – președintele instanței

JUDECĂTOR: B. D. M.

JUDECĂTOR: P. A.

GREFIER: G. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile (după casarea cu reținere) formulată de reclamanții V. T. domiciliat în oraș Marghita, ., J. Bihor, B. C. prin mandatar VAMOS T., cu domiciliul în oraș Marghita,., J. Bihor, B. F. prin mandatar VAMOS T., cu domiciliul în oraș Marghita, ., J. Bihor în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în loc.Oradea, ..2b, județ Bihor, având ca obiect: despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi au lipsit părțile.

Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror D. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că acțiunea civilă de față este scutită de plata taxei de timbru, și că expertul evaluator G. L. A. a depus la dosar răspunsul solicitat la termenul anterior, din care rezultă că raportul de evaluare a bunului mobil a fost întocmit în baza standardelor de evaluare obligatorii adoptate de ANEVAR, în limita informațiilor deținute, după care:

Instanța, față de precizarea făcută de expertul evaluator, apreciază că Raportul de evaluare a bunului mobil depus la dosar este concludent și util soluționării cauzei, nemaipunându-se alte precizări.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra acțiunii civile de față.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea acțiunii civile formulate de reclamanți și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri cu titlu de daune materiale, conform deciziei nr.6/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

P. cererea de chemare în judecată, reclamanții Vamos T. în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților B. C. și B. F., au solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata de daune morale ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic a căror victimă a fost antecesorul lor, precum și la plata de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate de la membrii familiei Vamos P. – mașină (batoză) de treierat cu autopropulsie – ca efect al măsurii administrative luată față de aceștia.

P. sentința civilă nr. 176/C din 17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții V. T., B. C. și B. F., în contradictoriu cu pârâtul S. R. - Ministerul Finanțelor Publice și P. de pe lângă Tribunalul Bihor. Fără cheltuieli de judecată.

P. decizia civilă nr.362/R din 17 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a admis ca fondat recursul civil declarat de reclamanții Vamos T. în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților B. C. și B. F. în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 176/C din 17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost casată cu reținere pentru o nouă judecare la Curtea de Apel Oradea și a fost fixat termen de judecată la 17 martie 2014, urmând să se administreze probe pentru clarificarea aspectelor privind acordarea de daune materiale.

Evocând fondul după casarea cu reținere, Curtea reține următoarele:

Potrivit actelor depuse, antecesorul reclamanților a avut statutul de chiabur în martie 1952, apărând în această calitate în tabelele întocmite pentru evidențierea acestei categorii sociale. Includerea în această categorie a fost determinată de deținerea unei garnituri de treierat, a opt hectare de pământ și a două vite, iar batoza a și fost confiscată, această stare de fapt generând anumite măsuri față de copiii celui în cauză, care au fost asupriți de puterea comunistă.

În raport de aceste date confirmate de înscrisuri emise și de arhivele naționale și de administrația locală, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.4 al.2 din Legea nr.221/2009, sens în care va constata caracterul politic al măsurilor luate față de Vamos P. și față de copiii acestuia.

Făcând aplicarea art.5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009, instanța va admite și capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri în cuantum de 20.799 lei reprezentând valoarea batozei confiscate, așa cum a fost aceasta stabilită prin raportul de expertiză extrajudiciară depus în cauză.

Este adevărat că pârâții au contestat conținutul raportului, apreciind că nu este elaborat în conformitate cu standardele de evaluare în vigoare adoptate de ANEVAR, dar expertul a răspuns la aceste obiecțiuni prin actul din 04 aprilie 2014, astfel încât instanța apreciază că proba este pertinentă și concludentă, reținându-se concluziile acestuia la pronunțarea hotărârii.

În ceea ce privește daunele morale, acest capăt de cerere a fost respins, în condițiile în care dispozițiile art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 nu mai produce efecte, fiind declarat neconstituțional.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Evocând fondul după casarea cu reținere,

ADMITE în parte acțiunea formulată de reclamanții VAMOS T. domiciliat în oraș Marghita, ., J. Bihor, B. C. prin mandatar VAMOS T., cu domiciliul în oraș Marghita, ., J. Bihor, B. F. prin mandatar VAMOS T., cu domiciliul în oraș Marghita, ., J. Bihor împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în loc.Oradea, ..2b, județ Bihor, și pe cale de consecință:

Constată caracterul politic al măsurii administrative luată față de antecesorul reclamanților în perioada 1950-1951.

Obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor să plătească reclamanților Vamos T., B. C. și B. F. despăgubiri materiale în cuantum total de 20.799 lei.

Respinge cererea formulată de reclamanții Vamos T., B. C. și B. F. privind acordarea daunelor morale.

Fără cheltuieli de judecată.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunțată în ședința publică din 07 aprilie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

C. D. B. D. M. P. A. G. M.

Red. dec.jud.C. D./30.04.2014

Tehnored.GM/2 ex./30.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 573/2014. Curtea de Apel ORADEA