Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 10-04-2014, Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 3837/83/2013
| ||||
DECIZIA CIVILĂ NR.209/2014-A
Ședința publică din 10 aprilie 2014
Președinte –– S. A. L. - judecător
- T. D. – judecător
- C. G. – grefier
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant S. A., cu domiciliul în Tășnad, ., județul Satu M., având CNP-_, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, Apolodor, nr. 17, reprezentant legal P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. sentința civilă nr. 3316/D din 29.11.2013, pronunțată de Tribunalul Satu M., în dosar nr._, având ca obiect Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, procuror D. V., lipsă fiind restul părților.
Ministerul Public, este reprezentat de procuror D. V., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele mai sus menționate, precum și faptul că, apelul este scutit de taxă de timbru, după care:
INSTANȚA, constată că s-a înregistrat în mod corect calea de atac ca fiind apel, raportat la art.466 Cod procedură civilă, art.7 alin.1 și 2 din Legea nr.76/2012, în mod greșit denumită prin cererea formulată de reclamant ca fiind recurs.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, învederează instanței că nu are alte probe și solicită cuvântul asupra apelului.
Nemaifiind probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii apelate, având în vedere că în mod corect prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat, constatând că, în dosarul nr._/83/2011, reclamantul în aceeași calitate a susținut o cerere similară, după același autor-S. I., îndreptată împotriva aceluiași pârât și considerarea aceleași cauze, întemeiată pe dispozițiile Legii nr.221/2009, astfel că, exercițiul dreptului la acțiune, nu mai poate fi primit din nou, intervenind excepția autorității de lucru judecat, ca excepție de fond, față de sentința civilă nr.2866/D/20.09.2012, pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._/83/2011.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3316/D din 29.11.2013, Tribunalul Satu M. a admis excepția autorității de lucru judecat.
A respins acțiunea civilă înaintată de reclamantul S. A., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., cu sediul în localitatea Cluj-N., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
Fără cheltuieli de judecată pentru pârât, nefiind solicitate.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul, pornind de la obligația stabilită baza art. 103 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, a reținut că au existat alte cereri anterioare formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, ce a format obiectul dosarului nr._/83/2011.
În dosarul amintit reclamantul în aceeași calitate a susținut o cerere similară după același autor S. I., îndreptată împotriva aceluiași pârât și considerarea aceleași cauze, întemeiată pe dispozițiile Legii nr.221/2009. Exercițiul dreptului la acțiune nu mai poate fi primit din nou intervenind excepția autorității de lucru judecat ca excepție de fond care potrivit art. 431 din NCPC poate fi ridicată din oficiu de instanță sau părți în orice stadiu al pricinii.
Față de sentința civilă nr.2866/D/20.09.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._/83/2011, cea de a doua cauză din dosarul de față nu mai poate fi primită, întrucât există autoritate de lucru judecat în raport de prima hotărâre evocată, considerent pentru care, în baza art.245 NCPC Cod de procedură civilă, tribunalul a admis excepția și a respins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, scutit de la plata taxei de timbru, reclamantul S. A., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Prin motivele de recurs, recurentul a invocat că tatăl său S. I. a fost deportat în URSS, în perioada 3.01.1945-8.03.1946, nu este beneficiarul Legii nr.118/1990, motiv pentru care a formulat acțiunea.
În drept s-a invocat Legea nr.221/2009.
Intimatul pârât, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și nelegal, menținerea în tot a sentinței, arătând că, cererea privind acordarea de despăgubiri, în temeiul Legii nr.221/2009, a fost promovată ulterior termenului de 3 ani, prevăzut de art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, acțiunea fiind prescrisă, prin urmare, în prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea unor despăgubiri cu titlu de daune morale, ca măsuri reparatorii, iar față de obligativitatea deciziei nr.1354/2010, deciziei nr.1358/2010, deciziei nr.1360/2010, pronunțate de Curtea Constituțională, precum și a deciziei nr.12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, arată că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu mai datorează despăgubiri, cu titlu de daune morale, în temeiul Legii nr.221/2009.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin reprezentanta acestuia a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:
Obiectul litigiului dedus judecății l-a făcut solicitarea apelantului reclamant de-a se constata că tatăl său Silagyi Josif a fost condamnat politic, deportat în URSS în perioada 03.01.1945 – 8.03.1946, a-i fi acordate despăgubiri morale de 30.000 lei.
Anterior promovării acestui litigiu, apelantul reclamant a mai solicitat aceleași aspecte în alt dosar nr._/83/2011, soluționat prin sentința civilă nr. 2866/20. 9.2012, în sensul respingerii acțiunii.
Potrivit art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceiași calitate, în temeiul aceleași cauzei și pentru același obiect, iar conform art. 432 Cod procedură civilă, excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță, de părți, în orice stare a procesului, chiar înaintea instanțelor de recurs.
Față de considerentele expuse, câtă vreme o cerere similară, cu același obiect, părți, cauză, s-a mai soluționat de către Tribunalul Satu M., în mod corect s-a invocat excepția autorității de lucru judecat.
Criticile apelantului se referă la fondul cauzei care însă, raportat la cele expuse nu pot fi analizate .
Față de cele expuse, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de apel va respinge ca nefondat apelul și va păstra în întregime sentința apelată ca fiind legală și temeinică.
Ca urmare, raportat la considerentele expuse, în baza art.480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța de apel va respinge ca nefondat apelul și va păstra în întregime sentința apelată, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelantul reclamant S. A., cu domiciliul în Tășnad, ., județul Satu M., având CNP-_, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, Apolodor, nr. 17, reprezentant legal P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. sentința civilă nr. 3316/D din 29.11.2013, pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o păstrează în întregime.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier
S. A. L. T. D. C. G.
Redactat hotărâre– judecător:S. A.L.
Data:14.04.2014
Judecător fond – M. C. I.
Dact. C. G.
Data:15.04.2014
5 ex.
-3 . A., din Tășnad,., jud.Satu M.
-S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,
- București, sector 5, Apolodor, nr. 17,
-P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA,
-cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor
data:
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1011/2014. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 200/2014. Curtea de... → |
|---|








