Anulare act. Decizia nr. 345/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 345/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 373,2/120/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-Secția I civilă -

Dosar nr._

DECIZIA NR. 345

Ședința publică din data de 2 aprilie 2013

Președinte - E. S.

Judecător - A. P.

Grefier - J. P.

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de pârâta. SRL, cu sediul în București, ., sector 5, Cod poștal_ și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .. 317, ., ., sector 1 împotriva sentinței civile nr.212 pronunțată la 1 februarie 2010 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul A. G., domiciliat în ._, J. Dâmbovița și cu pârâții T. I., domiciliat în ._, J. Dâmbovița și O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 27, Cod poștal_, J. Dâmbovița.

Apel timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 6 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr._, care au fost anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul-reclamant A. G. și intimatul-pârât T. I., personal, lipsind apelanta-pârâtă . SRL și intimatul-pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară Dâmbovița.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că dosarul a fost suspendat la data de 28 aprilie 2010, în baza art. 244 alin. 2 C.pr.civilă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 431/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, măsură menținută prin încheierea de ședință din 12 iunie 2013, iar la data de 17 februarie 2014, cauza a fost repusă pe rol pentru a se verifica dacă mai subzistă motivul suspendării judecății cauzei.

Intimatul-reclamant A. G., având cuvântul, arată că nu a mai făcut plângere împotriva rezoluției din 5.05.2013 pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 401/II/6/2013.

Curtea, în baza art. 245 alin. 1 C.pr.civilă, dispune repunerea pe rol a cauzei, constatând că nu mai subzistă motivul pentru care s-a dispus suspendarea potrivit art. 244 alin. 2 C.pr.civilă.

Intimații A. G. și T. I., având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.

Curtea, ia act că intimații A. G. și T. I. nu mai au cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Intimatul-reclamant A. G., având cuvântul, solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței, ca legală și temeinică.

De asemenea, solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloare transport, precizând, însă, că nu are dovezi.

Intimatul-pârât T. I., având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.

CURTEA:

Deliberând asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ , reclamantul A. G., în contradictoriu cu pârâții T. I. și S.C. C. P. Investiții S.R.L. București, a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 598/ 30 mai 2006 de către Biroul Notarului Public D. C. din București.

Motivând cererea, reclamantul a arătat că la 26.12.2000 a cumpărat cu act sub semnătură privată de la pârâtul T. I., suprafața de 1 ha și 6097 mp teren extravilan, pe raza comunei Butimanu, județul Dâmbovița, acesta i-a înmânat ca garanție titlul de proprietate în original nr._/26.11.1993, pentru a-l determina să-i plătească suma de bani pe care o solicitase, în vederea întocmirii actelor notariale.

S-a mai susținut că pârâtul a refuzat să întocmească actele notariale de vânzare – cumpărare așa cum se obligase,astfel încât reclamantul a fost nevoit să-l cheme în judecată pentru a se constata ca este proprietarul terenului cumpărat cu act sub semnătură privată, și, după mai multe procese, Curtea de Apel Ploiești, prin sentința civilă nr. 407/06.03.2006, pronunțată în dosar civil nr._/2005 a decis în mod definitiv și irevocabil, ca este proprietarul terenului vândut prin convenția de vânzare–cumpărare.

Reclamantul a menționat că la sfârșitul lunii aprilie 2006, a prezentat Primăriei comunei Butimanu, decizia civilă definitivă și irevocabilă și a solicitat înscrierea în Registrul Agricol a suprafeței de teren pe care i-a vândut-o T. I. care, în mod fraudulos și ilicit a obținut actele de înstrăinare a terenului și a vândut același imobil pârâtei . SRL București cu actul autentic nr.598/30 mai 2006. S-a evidențiat că decizia Curții de Apel Ploiești care este definitivă și irevocabilă, este dată în contradictoriu cu pârâtul T. I. care a fost prezent la data de 27.02.2006 și cu toate acestea a înstrăinat terenul către S.C. C. P. Investiții S.R.L., deși nu mai era proprietarul acestui teren.

Prin întâmpinare pârâta S.C. C. P. Investiții S.R.L. București a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în extravilanul comunei Butimanu, județul Dâmbovița, tarlaua 32, . nr. cadastral 1956, în suprafață de 16.097 mp din acte și în suprafață de 15.138 mp din măsurătorile cadastrale, prin cumpărare de la T. I., în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 598 din data de 30 mai 2006 la biroul notarului public D. C. din București, vânzătorul dobândind acest drept de la defuncta sa mamă, T. V., cota – indiviză de ¼ conform certificatului de moștenitor nr. 68/19.04.2006 eliberat de notarul public S. V. în dosarul succesoral nr. 103/2006 și de la defunctul său tată, T. I., cota – indiviză de ¾ conform certificatului de moștenitor nr. 461/10.10.1997 eliberat de notarul public S. V. în dosarul succesoral nr. 536/1997.

S-a menționat că inițial terenul în discuție a aparținut defunctului T. I., tatăl pârâtului T. I., acesta dobândind dreptul de proprietate asupra terenului în discuție, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, Legea fondului Funciar, în baza titlului de proprietate nr._ din data de 26 noiembrie 1993 emis de comisia județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmbovița.

Pârâta a susținut că vânzarea bunului altuia nu reprezintă un motiv de nulitate absolută, întrucât nu afectează însăși valabilitatea actului juridic care este definit ca fiind acordul de voință prin care părțile își asumă drepturi și obligații.

Intimata a apreciat că în raport cu aceste acte emise de O. de C. și Publicitate Imobiliară Dâmbovița și Primăria comunei Butimanu, la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 598/30.05.2006, a cărui nulitate absolută se cere a fi constatată, nu a existat nici un semn de întrebare cu privire la calitatea de proprietar asupra terenului în persoana pârâtului T. I., deci, pe cale de consecință, buna – credință la data cumpărării terenului a actului proprietar a fost indubitabilă.

S-a mai susținut că în speță trebuie respectate principiile ce guvernează materia nulităților absolute, și anume principiul ocrotirii bunei credințe a dobânditorului cu titlu oneros, în cauză C. P. Investiții S.R.L. și principiul securității circuitului civil, cu atât mai mult cu cât reclamantul avea obligația legală de a îndeplini toate formalitățile de intabulare a actului pe care îl invocă drept titlu de proprietate.

Pârâta a învederat că în prezent dreptul de proprietate asupra terenului în discuție este intabulat în cartea funciară a localității Butimanu nr. 1253 pe numele C. P. Investiții conform încheierii nr._/30.06.2006.

Prin completarea cererii inițiale, reclamantul a solicitat rectificarea cărții funciare nr.1253 a localității Butimanu cu nr.cadastral 1956 pentru suprafața de_ teren arabil extravilan, situat în tarlaua 32, parcela175/2/33, în sensul radierii societății pârâte și înscrierii sale cu bunul al cărui proprietar a devenit în baza deciziei civile nr.407/6.03.2006 a Curții de Apel Ploiești.

Prin sentința civilă nr.4266/6.11.2007, instanța de fond a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 598/30 mai 2006 de Biroul Notarului Public D. C., din București, a dispus rectificarea cărții funciare nr. 1253 a localității Butimanu cu nr. cadastral 1956 pentru suprafața de_ mp teren arabil extravilan, T – 32, T – 175/2/33, în sensul radierii din CF a pârâtei S.C. C. P. Investiții S.R.L. București și înscrierii reclamantului A. G. ca proprietar al terenului în litigiu, fiind obligați pârâții la 420 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia civilă nr. 407/6.03.2006, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._/2005 s-a constatat valabilitatea convenției de vânzare – cumpărare intervenită între reclamantul A. G. și pârâtul T. I. la data de 25.12.2000, având ca obiect suprafața de teren de 1 ha și 6097 mp situată în extravilanul localității Butimanu, județul Dâmbovița, iar respectiva hotărâre ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare.

S-a avut în vedere că imediat după aceasta reclamantul din prezenta cauză, a solicitat înscrierea în Registrul Agricol a acestei suprafețe prin cererea nr.1301/ 22.05.2006 ( fila 51 din dosar), în vederea plății impozitului pe terenuri, iar la data de 30 mai 2006, pârâtul T. I. a înstrăinat aceeași suprafață de teren prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 598, de către Biroul Notarului Public D. C., din București, către pârâta S.C. C. P. Investiții S.R.L. București, cu toate că reclamantul A. G. se înregistrase anterior cu terenul la primărie.

S-a apreciat că pârâtul T. I. a dat dovadă de rea – credință, obținând de la primărie certificatul de înstrăinare nr._/17.05.2006, aspect ce rezultă și din răspunsul la interogatoriu al acestuia( fila 81) prin care recunoaște că aceeași suprafață de teren, cu aceleași vecinătăți, după pronunțarea deciziei civile nr. 407/6.03.2006, irevocabilă, a vândut-o către S.C. C. P. Investiții S.R.L. București.

S-a argumentat că potrivit depozițiilor martorilor audiați în cauză, G. G. și D. A., propuși de reclamant, terenul în litigiu a aparținut pârâtului T. I., care l-a vândut prin chitanța reclamantului A. G., care îl stăpânește din anul 2000, terenul nefiind revendicat de alte persoane.

În considerentele sentinței s-a menționat că în conformitate cu dispozițiile art. 948, pct. 3 și 4 Cod civil, printre condițiile esențiale pentru valabilitatea unei convenții sunt existența obiectului determinat și o cauză licită, iar potrivit art. 966 Cod civil, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect.

A concluzionat judecătoria că la data vânzării terenului către pârâta S.C. C. P. Investiții S.R.L.București, acesta nu se mai afla în proprietatea pârâtului T. I., ceea ce echivalează cu lipsa sau nevalabilitatea obiectului dar și cauzei ilicite și imorale, coroborate cu reaua credință a vânzătorului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. C. P. INVESTIȚII S.R.L, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că a dobândit terenul în litigiu prin cumpărare de la T. I. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.598/30.05.2006, iar cererea reclamantului viza constatarea nulității absolute a contractului apelantei, invocând drept cauză de nulitate lipsa obiectului și cauza ilicită.

S-a mai susținut că la momentul în care A. G. a cumpărat terenul în cauză, vânzătorul nu mai era proprietarul terenului, apelanta fiind de bună-credință în momentul întocmirii actului autentic ce rezultă printre altele din procura de înstrăinare dată de T. I. numitului Chrysanthou Ioannis; documentația cadastrală a terenului, titlul de proprietate, certificatele de moștenitor, extrasele de carte funciară din care rezultă că la momentul înstrăinării proprietarul terenului era T. I. și nu reclamantul A. G., certificatul fiscal din care, de asemenea, rezultă că plătitorul de impozite pe teren era T. I., adeverințele emise de Primăria comunei Butimanu care confirmă de asemenea că proprietarul terenului era T. I..

Apelanta a evidențiat că reclamantul-admițând că ar fi fost proprietarul terenului-a dat dovadă de lipsă de diligență atunci când nu a solicitat notarea în registrele de publicitate imobiliară a vreunuia din cele trei litigii ce au fost anterior purtate cu privire la teren și nici nu a intabulat dreptul său de proprietate dobândit printr-o hotărâre judecătorească.

Tribunalul Dâmbovița a respins apelul ca nefondat prin decizia civilă nr. 200 din 19 mai 2008, motivat de faptul că prin decizia civilă nr.407/6.03.2006, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._/2005, s-a constatat valabilitatea convenției de vânzare – cumpărare intervenită între reclamantul A. G. și pârâtul T. I. la data de 25.12.2000, având ca obiect suprafața de teren de 1 ha și 6097 mp situată în extravilanul localității Butimanu, județul Dâmbovița, respectiva hotărâre urmând să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare și, imediat după aceasta reclamantul a solicitat înscrierea în registrul agricol a acestei suprafețe în vederea plății impozitului.

De asemenea, s-a motivat că la 30 mai 2006 pârâtul T. I. a înstrăinat aceeași suprafață de teren către S.C. C. P. Investiții S.R.L. București, cu toate că reclamantul A. G. se înregistrase anterior cu terenul la primărie, pârâtul vânzător dând dovadă de rea – credință, obținând de la primărie certificatul de înstrăinare nr._/17.05.2006, iar din răspunsul la interogatoriu al acestuia reiese că a recunoscut faptul că aceeași suprafață de teren, cu aceleași vecinătăți, a vândut-o către S.C. C. P. Investiții S.R.L. București.

S-a concluzionat că pârâtul T. I. a înstrăinat un bun ce nu-i mai aparține, actul de vânzare cumpărare fiind nul.

Prin decizia civilă nr.1158/16.12.2008, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței materiale a celor două instanțe- respectiv Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița, precum și recursul declarat de pârâta S.C. C. P. Investiții S.R.L., și, casând sentința și decizia menționate a trimis cauze spre soluționare Tribunalului Dâmbovița.

S-a reținut în considerentele hotărârii că potrivit art.2 pct.1 lit.b din Codul de procedură civilă, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect au o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar, sunt de competența tribunalelor, în primă instanță, iar în cazul de față, prețul terenului din litigiu era de 368.550 lei în mai 2006, fiind bine cunoscut că valoarea terenurilor a crescut semnificativ din mai 2006, când s-a încheiat contractul, până în martie 2007, când s-a înregistrat cauza pe rolul Judecătoriei Târgoviște.

S-a considerat că prin creșterea considerabilă a prețurilor terenurilor, intervenită ulterior întocmirii actului și până la data introducerii acțiunii, tribunalul este competent să soluționeze cauza în primă instanță, apreciindu-se că între timp valoarea terenului este de peste 500.000 lei.

Cauza a fost înregistrată sub nr._, iar prin decizia nr.212 pronunțată la 1 februarie, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.598/30.05.2006, prin BNP D. C. și a dispus rectificarea cărții funciare nr.1253 a localității Butimanu, cu nr.cadastral 1956, pentru suprafața de 15.138 mp teren arabil extravilan situat în tarlaua 32, ., în sensul radierii pârâtei . SRL București și înscrierii reclamantului A. G. ca titular al dreptului de proprietate.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin actul sub semnătură privată intitulat „Chitanță”, datat 26.12.2000, promitentul vânzător T. I. a „înstrăinat” promitentului cumpărător A. G. suprafața de 1 ha și 6097 m.p. teren extravilan, situat în . N de DE 174, de S. I. la E, HC 170 la S și M. C. la V, pentru prețul de 6.500.000 lei vechi, predat la momentul convenției.

Întrucât promitentul vânzător care era proprietarul exclusiv al bunului promis spre vânzare, așa cum reiese din titlul de proprietate nr._/26.11.1993, a refuzat să se prezinte la notariat pentru încheierea contractului în forma autentică, prin decizia civilă irevocabilă nr.407/6.03.2006 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr._/2005, s-a constatat valabilitatea convenției menționate, decizia ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

S-a mai reținut că, potrivit relațiilor furnizate de Primăria comunei Butimanu - adresa nr.2241/4.07.2007, decizia respectivă a fost operată în Registrul agricol al localității la data de 22.05.2006, la solicitarea numitei A. E., și cu toate acestea, prin actul autentificat sub nr.598/30.05.2006, la mai puțin de două luni de la pronunțarea deciziei amintite, fostul proprietar căruia îi era opozabilă hotărârea respectivă,a înstrăinat pârâtei S.C. C. P. S.R.L. același bun imobil care, în fapt, măsoară mai puțin decât suprafața înscrisă în titlul de proprietate, respectiv 15.138 m.p.

În acest context, instanța a apreciat că vânzătorul a dovedit în mod indubitabil reaua-credință, știind că nu mai putea dispune de un bun întrucât pierduse calitatea de proprietar, cauza urmărită de el fiind ilicită și imorală, deși prevederile art.948 pct.4 cod civil reglementează cauza licită ca fiind una dintre condițiile esențiale pentru o convenție valabilă, împrejurare care este suficientă pentru a se constata nulitatea contractului de vânzare datat 30 mai 2006, deoarece motivul invocat, al ineficacității contractului, nu este vânzarea lucrului altuia, cum eronat pretinde pârâta, ci tocmai cauza ilicită și contrarie bunelor moravuri.

Se mai arată că vânzarea lucrului altuia este motiv de nulitate absolută numai atunci când atât vânzătorul cât și cumpărătorul au avut reprezentarea că se înstrăinează lucrul altuia, însă în speță nu s-a invocat acest fapt, și, pe de altă parte, este suficient a se dovedi că una dintre părțile contractante a urmărit o cauză ilicită, pentru a se constata nulitatea acestuia.

Instanța de fond a apreciat că, în speță, este în afara oricărui dubiu cauza ilicită și imorală a vânzătorului care a recunoscut la interogatoriul administrat în dosarul nr._, că a vândut terenul societății, după ce anterior a negat convenția constatată prin act sub semnătură privată, încheiată cu reclamantul pentru același bun.

Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtei . privitoare la buna sa credință cu ocazia cumpărării imobilului, arătând că, deși reclamantul A. G. a omis să se înscrie în cartea funciară cu imobilul pentru care s-a constatat intervenită cumpărarea prin decizia amintită, ori să noteze litigiile referitoare la acest bun, nu mai puțin, subdobânditoarea pârâtă nu este la adăpost de critici în legătură cu diligențele pe care trebuia să le întreprindă pentru a se asigura că dobândește un drept de la adevăratul proprietar.

Totodată, s-a reținut că, așa cum rezultă din cuprinsul Ordonanței nr.10/P/25.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la încheierea contractului a cărui nulitate se solicită, au fost avute în vedere printre altele, copia legalizată a titlului de proprietate nr._/20.11.1993 emis pe numele vânzătorului, deși este de notorietate că la întocmirea unui act juridic translativ de proprietate, vânzătorul trebuie să prezinte titlul său de proprietate în original. În acest sens sunt dispozițiile art.45 alin.2 din Legea nr.36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.

Conchide instanța că martorii audiați la solicitarea reclamantului au declarat că din momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, reclamantul A. I. a avut posesia continuă și neîntreruptă a imobilului, iar în condițiile în care vânzarea ce face obiectul contractului autentificat sub nr.598/30 mai 2006 era pură și simplă, prevăzându-se expres că . de fapt a imobilului se face la data autentificării actului, de la acea dată și până în prezent, cumpărătoarea nu și-a putut exercita dreptul de uz pe care „vânzătorul” nu îl mai avea, altfel spus, societatea cumpărătoare nu a depus diligențe pentru a se asigura că „proprietarul” îi transmite un atribut esențial al dreptului real, folosința.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta . SRL, care, pe cale de excepție, a solicitat anularea cererii de chemare în judecată, ca insuficient timbrată, precizând că această excepție a fost invocată și în fața Tribunalului Dâmbovița, însă instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia.

Învederează apelanta că, prin decizia civila nr. 1158/16.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, cu ocazia judecării recursului din primul ciclul procesual, s-a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Târgoviște și a Tribunalului Dâmbovița, s-au casat hotărârile pronunțate de aceste două instanțe și s-a trimis cauza spre soluționare, în prima instanță, Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, că potrivit art. 2 pct. 1 lit. b din C.pr.civilă, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect au o valoare de peste 500.000 lei (...) sunt de competenta tribunalelor, în prima instanță, iar în cazul de față, competent sa judece cauza în prima instanța era Tribunalul Dâmbovița, deoarece, deși prețul terenului din litigiu era de 368.550 lei în luna mai 2006, data întocmirii actului, până în martie 2007, când s-a înregistrat cauza pe rolul Judecătoriei Târgoviște, a intervenit o creștere considerabilă a prețurilor terenurilor, astfel că valoarea terenului a depășit suma de 500.000 lei.

Apelanta a mai susținut că reclamantul A. G. trebuia să calculeze taxa de timbru potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. g din Legea nr. 146/1997, lucru care, însă, nu s-a întâmplat, achitându-se o taxa judiciară infimă în raport de valoarea reală, motiv pentru care a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii, excepție asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

În subsidiar, apelanta a solicitat, în situația în care se apreciază că Tribunalul Dâmbovița s-a pronunțat asupra excepției, în sensul respingerii acesteia, să se constate că soluția adoptată contravine dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. g din Legea nr. 146/1997.

Pe fondul cauzei, apelanta arată că sentința civila nr. 212/01.02.2010 este nelegală și netemeinică, deoarece instanța a încadrat, eronat, în aceeași categorie de instituții juridice, o cauză de nulitate-cauza ilicită, cu o excepție de la principiile care guvernează materia efectelor nulității actelor juridice - vânzarea lucrului altuia.

Astfel, instanța a distins între vânzarea lucrului altuia -ca motiv de nulitate absolută- și cauza ilicită -ca motiv de nulitate absolută, apreciind că este suficient să se constate că una dintre părțile contractului de vânzare-cumpărare a urmărit o cauză ilicită, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului, fiind inutilă analizarea aspectului vânzării lucrului altuia și condițiile acestei vânzări.

În cauză, în raport de probatoriul administrat -cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului Albina G., declarațiile martorilor- a rezultat că sunt întrunite condițiile aparenței, deci poate fi aplicat principiul validității aparenței în drept - error comunis facit jus, principiu care înlătură nulitatea unui act încheiat . eroare . cu bună-credință a dobânditorului.

Astfel, în speță, există buna-credință a pârâtei la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, necontestat de reclamant, există actul translativ cu titlu oneros, având ca obiect un bun individual determinat, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 598 din data de 30 mai 2006 la Biroul Notarului Public D. C. și există înscrierea în cartea funciară a titlului de proprietate a proprietarului aparent, T. I..

Referitor la caracterul comun al erorii, apelanta arată că unul dintre martorii audiați în cauza, domiciliat în . de reclamant, a declarat că, la rândul său, atunci când a cumpărat un teren situat în . la fel ca pârâta, respectiv a cerut vânzătorului său, înainte de cumpărare, întocmirea documentației cadastrale, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciara și în registrele Primăriei Butimanu, verificarea actelor de notarul public.

În ceea ce privește caracterul invincibil al erorii, se susține că pârâta a cercetat actele ce au format baza autentificării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv: procura autentificata sub nr. 552/18.05.2006 la Biroul Notarului Public D. C.; documentația cadastrală a terenului; titlul de proprietate nr._/26.11.2003 emis de C.J.S.D.P.T. a județului Dâmbovița; certificatul de moștenitor nr. 68/19.04.2006 eliberat de notarul public S. V. în dosarul succesoral nr. 103/2006; certificatul de moștenitor nr. 461/10.10.1997 eliberat de notarul public S. V. în dosarul succesoral nr. 536/1997; încheierea de intabulare nr. a dreptului de proprietate asupra terenului pe numele vânzătorului T. I., emisă de O.C.P.I. Dâmbovița în dosarul nr._/17.05.2006; extrasul de carte funciară pentru autentificare nr._/24.05.2006 eliberat de OCPL Dâmbovița; certificatul fiscal nr. 998/23.05.2006 eliberat de Primăria Comunei Butimanu; adeverința nr. 1123/17.05.2006 eliberată de Primăria Comunei Butimanu.

Apreciază apelanta că, în raport de documentele enumerate mai sus, emise de două instituții diferite, respectiv O. de C. și Publicitate Imobiliară Dâmbovița și Primăria Comunei Butimanu, la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 598/30.05.2006, a cărui nulitate absolută s-a cerut a fi constatată, nu a existat niciun dubiu cu privire la faptul că T. I. avea calitatea de proprietar asupra terenului, deci, pe cale de consecință, buna-credință la data cumpărării terenului a actualului proprietar a fost indubitabilă, iar cumpărătoarea C. P. INVESTIȚII S.R.L. a fost convinsă că urmează să contracteze cu un "verus dominus", deci, eroarea a fost .>

În aplicarea principiului error comunis facit jus, consideră apelanta, trebuie avută în vedere și contribuția reclamantului Albina G., care nu a îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară în ceea ce privește decizia nr. 407/ 6 martie 2006.

A mai susținut apelanta că în mod eronat Tribunalul Dâmbovița a respins apărările referitoare la buna sa credință cu ocazia cumpărării imobilului, referitoare la eroarea . care s-a aflat, precum și cele referitoare la principiile echității și stabilității circuitului civil.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a avut în vedere Ordonanța nr. 10/P/25.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în care s-a cosemnat că la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 598/30.05.2006 s-ar fi folosit o copie legalizata de pe titlul de proprietate nr._/20.11.1993 emis de CJPSDPT Dâmbovița.

În opinia apelantei, Tribunalul Dâmbovița ar fi trebuit sa administreze probe în acest sens, cu respectarea principiului contradictorialității, chiar și din oficiu, în virtutea principiului rolului activ în aflarea adevărului, și nicidecum să considere drept literă de lege mențiunile din Ordonanța nr. 10/P/25.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din care nu rezultă, cu claritate, că la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 598/30.05.2006 s-ar fi folosit o copie legalizata de pe titlul de proprietate nr._/20.11.1993, și nu originalul acestuia.

Consideră apelanta că în mod eronat instanța a concluzionat că nu a depus diligențe pentru a se asigura că vânzătorul îi transmite un atribut esențial al dreptului real, și anume folosința, aceste sunt nefondate.

Sub acest aspect, apelanta arată că la data dobândirii terenului nu a existat niciun element pare sa poată da naștere unui dubiu referitor la faptul ca posesia și folosința nu ar fi aparținut vânzătorului, iar operațiunile premergătoare vânzării au întărit prezumția că este posesorul terenului.

Referitor la depozițiile martorilor, în sensul că reprezentanții societății nu au fost sa vadă terenul înainte de dobândire, apelanta arată că sunt simple speculații, fără suport în materialul probator.

Precizează apelanta că martorii sunt persoane străine de operațiune juridica intervenită între vânzător și cumpărător, care nu au cum sa cunoască un fapt material, respectiv acela al vizionarii, sau nevizionării, terenului de către societate.

În practica, susține apelanta, posesia asupra unui imobil-construcție reprezintă un element ce poate fi verificat prin fapte materiale specifice (deschiderea ușii de la intrare cu chei potrivite, atitudinea de persoana familiarizata cu obiectele care mobilează construcția, etc), în timp ce, pentru terenurile neîngrădite, actele materiale care reflecta posesia sunt întocmirea documentației cadastrale și înscriere în cartea funciara.

În raport de motivele invocate, apelanta solicită admiterea apelului, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată următoarele:

Criticile formulate de apelantă sunt neîntemeiate, urmând a fiu respinse ca atare, întrucât pe parcursul soluționării cauzei instanțele au analizat în mod corect actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale ce auz incidență în cauza de față.

Referitor la prima critică invocată de apelantă, în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției invocate,. aceea de a se anula cererea de chemare în judecată a intimatului-reclamant, ca insuficient timbrată, Curtea reține că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, întrucât Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 1158/16.12.2008, cu ocazia judecării recursului din primul ciclu pr9cesual, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște, dar și a Tribunalului Dâmbovița și a trimis cauza spre rejudecare, având în vedere modificările procedurale, în esență, apreciind că, potrivit art. 2 lit. b din Codul de procedură civilă, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect au o valoare de peste 500.000 lei sunt de competența tribunalelor in primă instanță.

La stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze, Curtea a avut în vedere, pe lângă prețul terenului în litigiu la nivelul anului 2006, data întocmirii actului, o evoluție considerabilă a preșurilor terenurilor, apreciind că valoarea acestora a crescut, depășind suma de 500.000 lei.

Având în vedere această situație, instanța apreciază că prin decizia pronunță, Curtea de Apel Ploiești s-a referit la competența de soluționare a cauzei, nu s-a taxa de timbru care, de altfel, a fost achitată încă de la data introducerii acțiunii de intimatul-reclamant, în funcție de valoarea din contractul de vânzare-cumpărare, valoare pe care, la acea dată, apelanta nu a contestat-o.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că și criticile referitoare la acest aspect sunt neîntemeiate, de altfel, prin acestea, apelanta a efectuat o descriere a bunei-credințe, a caracterului invincibil al erorii, astfel cum sunt analizate în literatura de specialitate, fără însă a avea incidență în cauza dedusă judecății.

Ceea ce este esențial în cauza de față, constă în împrejurarea că litigiul intervenit între părți a constituit obiectul de analiză atât pentru instanțele de judecată, parcurgând două cicluri procesuale, dar și de P. de pe lângă Curtea de Apel București.

Astfel, într-un prim ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 407/6.03.2006 Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._/2005, a constatat valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare intervenită între reclamantul din prezenta cauză și intimatul-pârât T. I., la data de 25.12.2000, având ca obiect suprafața de teren de 1 ha și 6097 mp, situată în extravilanul localității Butimanu, județul Dâmbovița, iar respectiva hotărâre ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare.

La pronunțarea acestei decizii s-a avut în vedere că imediat după aceasta, reclamantul din prezenta cauză a solicitat înscrierea în Registrul Agricol a acestei suprafețe prin cererea nr.1301/ 22.05.2006 (fila 51 din dosar), în vederea plății impozitului pe terenuri, iar la data de 30 mai 2006, pârâtul T. I. a înstrăinat aceeași suprafață de teren prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 598, de către Biroul Notarului Public D. C., din București, către pârâta S.C. C. P. Investiții S.R.L. București, cu toate că reclamantul A. G. se înregistrase anterior cu terenul la primărie.

S-a mai reținut că pârâtul-intimat T. I. a dat dovadă de rea–credință, obținând de la primărie certificatul de înstrăinare nr._/17.05.2006, aspect ce rezultă și din răspunsul la interogatoriu al acestuia prin care recunoaște că aceeași suprafață de teren, cu aceleași vecinătăți, după pronunțarea deciziei civile nr. 407/6.03.2006, irevocabilă, a vândut-o către S.C. C. P. Investiții S.R.L. București.

Din analiza acelor acte de vânzare-cumpărare, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 948 pct. 3 și 4 Cod civil, printre condițiile esențiale pentru valabilitatea unei convenții sunt: existența obiectului determinat și o cauză licită, iar potrivit art. 966 Cod civil, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă și irevocabilă, a fost dată în sensul de a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare și fiind vorba de o hotărâre pronunțată de o instanță superioară, pe parcursul soluționării cauzei toate instanțele s-au conformat acesteia, în baza art. 315 C.pr.civilă.

Totodată, apelantul a învederat instanței că Tribunalul Dâmbovița ar fi trebuit să administreze mai multe probe pentru aflarea adevărului, cu respectarea principiului contradictorialități, chiar și din oficiu, critică, care este neîntemeiată întrucât s-au administrat suficiente probatorii cu interogatorii, martori și acte ce au emanat nu numai de la organele locale, dar și de la P. de pe lângă Curtea de Apel București, care, fiind sesizat de către reclamant, prin Ordonanța nr. 10/P/25.06.2009 a analizat contractele de vânzare-cumpărare, reținând că la autentificarea actului nr. 598/30.05.2006, de care se prevalează apelanta din prezenta cauză, s-ar fi folosit o copie legalizată de pe titlul de proprietate nr._/20.11.1993, și nu originalul acestuia.

Având în vedere cele reținute mai sus, Curtea apreciază că apelanta nu a făcut dovada unei alte situații decât cea reținută în mod corect de instanță pe parcursul soluționării cauzei, nu a probat în niciun mod susținerile sale, drept pentru care în baza art. 296 C.pr.civilă urmează a respinge apelul ca nefondat, a menține ca legală și temeinică decizia pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Cu ocazia soluționării apelului, intimatul-reclamant A. G. a solicitat și plata cheltuielilor de judecată, fără însă a depune vreun document care să justifice acordarea acestuia, considerente pentru care, nefiind incidente dispozițiile art. 274 C.pr.civilă, cererea sa urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâta. SRL, cu sediul în București, ., sector 5, Cod poștal_ și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .. 317, ., ., sector 1 împotriva sentinței civile nr.212 pronunțată la 1 februarie 2010 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul A. G., domiciliat în ._, J. Dâmbovița și cu pârâții T. I., domiciliat în ._, J. Dâmbovița și O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 27, Cod poștal_, J. Dâmbovița.

Respinge cererea intimatului A. G., ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2013.

Președinte, Judecător,

E. S. A. P.

Grefier,

J. Părcălăbescu

Red. ..PJ

7 ex/28.04. 2014

d.f._ Tribunalul Dâmbovița

j.f. A. S.

operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120

← Grăniţuire. Decizia nr. 2641/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Pretenţii. Decizia nr. 1878/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță