Pretenţii. Decizia nr. 1878/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1878/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 35179/281/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1878
Ședința publică din data de 16 septembrie 2014
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta .. (TELEVIZIUNEA PRAHOVA), cu sediul în Ploiești, .. 10, județul Prahova și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat A. N. din București, ., ., împotriva deciziei civile nr. 658/19 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantă M. C. C., domiciliată în Ploiești, Piața Victoriei, nr. 5, .. A, ., județul Prahova.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă ., reprezentată de avocat I. Danieleanu din Baroul Prahova în substituire pentru avocat A. N., potrivit împuternicirii avocațiale nr.185/2014 și delegației de substituire f.n./15.09.2014 și intimata-reclamantă M. C. C., reprezentată de avocat I. I. C. din cadrul aceluiași barou, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin intermediul serviciului registratură, în dimineața ședinței de judecată a fost depusă la dosar de către intimata-reclamantă întâmpinare, înregistrată sub nr._/16.09.2014. Totodată, se menționează că, prin încheierea din Camera de consiliu din data de 3.09.2014, a fost admisă cererea de reexaminare formulată de recurentă și s-a constatat ca fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru calea de atac exercitată de aceasta.
Avocat I. I. C., pentru intimata-reclamantă, depune la dosar încă un exemplar al întâmpinării, în vederea comunicării către partea adversă.
Curtea, constatând că întâmpinarea a fost depusă de către intimata-reclamantă cu nerespectarea dispozițiilor art. 308 Cod proc. civilă, apreciază că aceasta are caracterul de note scrise.
Avocat Danieleanu I., pentru recurenta-pârâtă, depune la dosar delegația de substituire și arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul notelor scrise, astfel cum au fost calificate de instanță, cerând, eventual, amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise detaliate, neavând cereri de formulat.
Avocat I. I. C., pentru intimata-reclamantă, depune la dosar împuternicire avocațială și solicită la rândul său amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, precizând că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat I. Danieleanu, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă ., pe linia motivelor dezvoltate pe larg prin cererea depusă în scris la dosar, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și respingerea apelului declarat de reclamantă, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Apreciază că tribunalul a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
Apreciază că nu s-a făcut dovada existenței faptei ilicite a ziaristului, care este liber să-și exprime opinia, iar prin probatoriul administrat nu s-a dovedit existența prejudiciului cauzat și nici legătura de cauzalitate, pentru a fi incidente dispozițiile legale invocate ca temei de drept al acțiunii.
Avocat I. I. C., având cuvântul pentru intimata-reclamantă M. C. C., pe linia notelor scrise depuse la dosar, solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că prin probele administrate s-a dovedit încălcarea de către pârâtă a normelor ce reglementează dreptul la imagine și viața privată al persoanei.
Învederează că prin decizia nr. 27/2012, Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat-o pe recurentă cu amendă, pentru încălcarea Codului audiovizualului – art. 30, 33 alin. 1 și 3, art. 34 alin. 1 din decizia nr. 220/2011.
Precizează că aspectele difuzate nu au fost verificate și cenzurate, deși exista realmente această posibilitate, scrisoarea fiind deschisă și citită în direct, iar emisiunea radio nu reprezenta un pamflet, abia după inițierea litigiului societatea de radio făcând o astfel de calificare a emisiunii.
Solicită a se reține și aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 8 din CEDO.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului și concluziile orale exprimate de apărătorii aleși ai părților, respinge ca neîntemeiată cererea de amânare a pronunțării și reține cauza spre soluționare, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamanta M. C. C. a chemat în judecată pe pârâta . (TELEVIZIUNEA PRAHOVA ), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 euro sau echivalentul în lei la data introducerii acțiunii reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat în urma încălcării dreptului la propria imagine, la plata daunelor cominatorii de 1000 lei pe fiecare zi de întârziere în executarea sentinței, obligarea pârâtei să difuzeze sentința pronunțată pe postul de televiziune săptămânal timp de o lună, pe cheltuiala pârâtei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 3 iunie 2011 în jurul orelor 9,45 în cadrul unei emisiuni difuzate dimineața, postul Televiziunea Prahova, aparținând pârâtei, a preluat emisiunea în direct de la Postul Radio, emisiune în cadrul căreia angajații postului de radio au citit o scrisoare provenită de la numita M. A. în cuprinsul căreia aceasta din urmă a făcut afirmații total deplasate, neadevărate cu privire la persoana, viața particulară a reclamantei, afectându-i deosebit de grav atât cariera profesională, cât si propria imagine în fața persoanelor cunoscute, a avocaților, clienților, instanțelor de judecată, mai ales că în urma glumelor făcute de către cei doi prezentatori i-au fost afectate relațiile de familie, ajungându-se la despărțirea în fapt de soțul său, la traumatizarea copiilor, impunându-se în urma încălcării dreptului său la propria imagine obligarea pârâtei la plata daunelor morale, a daunelor cominatorii și la difuzarea hotărârii pe postul său de televiziune.
La data de 8.09.2013, pârâta a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calități sale procesuale pasive în condițiile în care emisiunea Dimineața cu B.B realizată de postul Radio Prahova a fost difuzată de către Televiziunea Prahova în urma preluării transmisiei Postului de Radio în baza contractului de parteneriat nr. 1/3.01.2011, post de radio care aparține . SRL, fiind singurul responsabil asupra conținutului, materialelor de orice natură difuzate în cadrul emisiunii sus-menționate, caz în care nu are calitate procesuală pasivă, solicitând si respingerea acțiunii atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 998 - 999 cod civil nemodificat, deoarece nu a săvârșit nicio faptă ilicită, emisiunea fiind un pamflet, având ca temă principală stigmatizarea aspectelor negative ale realității sociale, încercarea numitei M. A. de a denigra anumite persoane, satirizarea comportamentului persoanei respective, iar glumele celor doi realizatori ai emisiunii au avut scopul de a aplana într-un mod diplomatic întreaga situație cauzată de scrisoarea respectivă.
La data de 26.03.2013 instanța a unit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei cu fondul, iar la data de 29.03.2013 a fost respinsă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii .
După administrarea probelor cu acte și interogatoriu, prin sentința civilă nr. 8680/10.05.2013 Judecătoria Ploiești a admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă și a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 5000 euro în echivalent lei la data introducerii acțiunii cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul adus imaginii, reputației reclamantei, să publice sentința pe postul de televiziune - Televiziunea Prahova, săptămânal timp de o lună pe cheltuiala pârâtei, fiind respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată și obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 1100 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, actelor existente la dosar, în dimineața zilei de 03.06.2011, Televiziunea Prahova a preluat în direct emisiunea radio ”Dimineața cu BB”, în cadrul căreia a fost citită o scrisoare trimisă de numita M. A., în care se adresau cuvinte jignitoare la adresa reclamantei, D. C., soțului acesteia, M. V., menționându-se ocupația reclamantei, aceea de avocat, caz în care prin citirea scrisorii scrisă de cumnata reclamantei s-a produs o imixtiune în viața privată a acesteia, fiind reproduse frazele care creionează o anumită trăsătură de caracter, element care vizează viața personală, fără să existe un interes public, simpla invocare a dreptului la informare nefiind suficientă pentru a justifica încălcarea dreptului la viață privată, iar viața sexuală a unei persoane nu face parte din noțiunea de interes public decât în cazul în care ar fi încălcate normele legale, s-ar aduce atingere moralei publice, condiții inexistente în cauză, iar realizatorii emisiunii nu au solicitat reclamantei un punct de vedere anterior difuzării emisiunii, singurele verificări efectuate constând în consultarea tabloului avocaților din județul Prahova privind calitatea de avocat a reclamantei, mai ales că verificarea veridicității afirmațiilor au rolul de a evita lezarea imaginii unei persoane.
Totodată, s-a menționat că prin modul de prezentare a scrisorii, realizatorii au emis exclusiv judecăți de valoare, prezentând fapte relatate de autoarea scrisorii în raport de care au creionat o anumită imagine negativă a reclamantei, repetarea modului în care reclamanta era prezentată de autoarea scrisorii nefiind o judecată de valoare, în condițiile în care conținutul scrisorii, emisiunea fac trimitere la fapte concrete, nu la o opinie despre reclamantă, sintagmele folosite privind-o pe reclamantă fiind informații, fapte, și nicidecum opinii despre faptele respective, iar, în speță, chiar dacă nu a fost menționat numele actual al reclamantei, prin precizarea numelui anterior, calității de avocat, a numelui soțului, a fost posibilă identificarea reclamantei, aspect confirmat de declarația martorilor care au relatat conversațiile între vecini după difuzarea emisiunii, fiind înlăturată susținerea pârâtei privind caracterul de pamflet al emisiunii și libertatea de exprimare de care beneficiază ziariștii, garantată de art. 10 CEDO, atât timp cât legea nu distinge în ceea ce privește dreptul la propria imagine și la reputație între pamflet, emisiune de știri și emisiune de investigație, obligația de verificare a informațiilor existând în egală măsură pentru toate categoriile de programe, astfel încât fapta pârâtei privind constând în prezentarea scrisorii are un caracter ilicit, mai ales că din conținutul transcriptului emisiunii nu reiese satirizarea autoarei scrisorii, respectiv greșelile gramaticale, realizatorii având obligația în acest caz, să apeleze la alte mijloace care să evidențieze, să ironizeze aceste elemente, fără furnizarea unor date precise despre reclamantă.
S-a specificat că ironizarea unei trăsături de caracter comună unui grup de indivizi sau a unei metehne sociale pornește de la o situație particulară, însă în procesul de satirizare, elementele concrete ale cazului particular, cum ar fi numele, profesia, trebuie omise pentru a proteja persoana respectivă, a obține efectul de satiră, ceea ce în speță nu există, motiv pentru care în urma emisiunii reclamanta a devenit mai retrasă, nu s-a mai putut concentra asupra activității profesionale, a avut probleme cu soțul său de care s-a despărțit în fapt 2 luni, i s-a creat un vid social, i s-a creat o imagine negativă în blocul în care locuiește, i s-a diminuat cercul de prieteni, simțindu-se marginalizată de către colegii săi, aspecte confirmate de martorul P. N., problemele familiale ale reclamantei cu cumnata sa, M. A., semnatara scrisorii la sediul redacției Radio Prahova, fiind vechi, pe fondul acestor probleme reclamanta despărțindu-se de soțul său M. V., locuind în fapt împreună, problemele acutizându-se în urma difuzării emisiunii, fiind afectați în special copiii săi, evitând să se mai ducă la școală, astfel încât viața de familie a reclamantei a fost vizibil tulburată, mai ales că scuzele prezentate reclamantei de către cei doi realizatori nu au înlăturat prejudiciul suferit de către aceasta, atât timp cât efectele emisiunii nu s-au limitat doar la cei care au vizionat emisiunea, ci s-au răspândit la un număr nedefinit de persoane.
S-a reținut că prejudiciul este cert atât sub aspectul existenței, cât și al cuantumului, pârâta fiind în culpă, acceptând prin prezentarea emisiunii denigrarea reclamantei, consecințele negative, implicațiile pe care scrisoarea a avut-o în cercul de prieteni, vecini, cunoștințe ale reclamantei, caz în care suma de 5000 euro corespunde valorii nepatrimoniale lezate, importanței pe care aceasta o are pentru persoana vătămată, sumă de natură să atenueze suferințele morale cauzate reclamantei, perturbările din viața privată a acesteia, ținându-se seama și profesia de avocat a reclamantei, care impune o anumită reputație, clienții alegându-și avocații nu numai în considerarea calităților profesionale, ci și a celor umane, sociale, relația avocat-client fiind specială, guvernată de încredere, față de împrejurarea că acesta din urmă încredințează avocatului secrete, informații confidențiale, un asemenea episod având ca efect afectarea încrederii clientului,iar în urma difuzării emisiunii, reclamantei i-a fost știrbită reputația, neplăcerile suferite pe plan personal, social fiind ulterioare, în directă legătură cu programul tv respectiv, situații care rezultă din declarațiile martorilor, astfel încât reclamanta a suferit o atingere a dreptului la imagine, motiv pentru care se impune obligarea pârâtei la difuzarea dispozitivului sentinței pe postul de televiziune ”Televiziunea Prahova” săptămânal, timp de o lună, pe cheltuiala acesteia din urmă, mai ales că prin difuzarea hotărârii nu se produce o reparație în natură, ci tot o reparație prin echivalent, repararea în natură presupunând executarea întocmai a obligației debitorului, executare care nu mai este posibilă, deoarece obligația pârâtei constă în abținerea acesteia de a aduce atingere vieții private a reclamantei, atingere care s-a produs.
Prin urmare, în baza disp. art. 998-999, art. 26 din Constituția României art. 8 din CEDO, art. 3 și urm. din Legea nr.504/2002, art. 31 și urm. din Codul audiovizualului, art.54, 55 din Decretul nr. 31/1954, a fost admisă în parte acțiunea și s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 5000 euro în echivalent lei la data introducerii acțiunii, cu titlu de perejudiciu adus imagini, reputației acesteia, la publicarea pe postul de televiziune săptămânal, timp de o lună, a sentinței, pe cheltuiala pârâtei și a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea sentinței pronunțate, deoarece potrivit disp. art. 5803 alin. 1 C.pr.civ., dacă în termen de 6 luni debitorul nu execută obligația prevăzută în titlu, creditorul poate solicita obligarea debitorului la plata daunelor-interese, caz în care o asemenea cerere poate fi formulată numai dacă pârâta nu execută în termen de 6 luni, de la data punerii în executare.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive întrucât pârâta a fost cea care a retransmis emisiunea radio în cadrul căreia a fost citită scrisoarea menționată, împrejurarea privind imposibilitatea pârâtei de a nu putea interveni în conținutul emisiunilor retransmise, postul de radio având întreaga responsabilitate pentru conținutul emisiunii, neavând nicio relevanță atât timp cât reclamanta are calitatea de terț față de contractul invocat, prejudiciul creându-se în urma difuzării emisiunii tv și nicidecum cea de la radio, astfel încât, în speță, furnizor de servicii media este nu numai postul de radio care a realizat emisiunea, ci și postul tv care a preluat emisiunea respectivă, responsabilitatea editorială pentru alegerea conținutului constând nu numai în munca de creație a redactorului, ci și opțiunea de a retrasmite un anumit program, în temeiul Legii nr. 504/2002, mai ales că prin distribuito se înțelege orice persoana care constituie și pune la dispozitia publicului o oferta de servicii de programe prin retransmisie, pe baza de relatii contractuale cu radiodifuzorii, alti distribuitori, retransmiterea unei emisiuni nefiind o ofertă de servicii de programe, iar prin indicarea autorului scrisorii nu constituie o faptă ilicită, ci difuzarea scrisorii.
În baza disp. art. 274, art. 276 Cod pr. civilă, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1100 lei reprezentând onorariu de avocat către reclamantă.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, motivându-se că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, fiind unită cu fondul, fără să se țină seama că în baza disp.art. 137 Cod pr. civilă, excepțiile procesuale se soluționează anterior cercetării fondului, dispoziții de strictă aplicare, interpretare, neexistând nicio justificare privind unirea excepției cu fondul, neexistând elemente comune fondului cauzei și că în baza dispozițiilor art. 30 alin. 8 din Constituție, art. 1 pct. 11, 12, art. 3 alin. 3 din Legea nr. 504/2002 a preluat în calitate de deținătoare a postului de televiziune emisiunea, în timp real, fără a avea drept de imixtiune cu privire la conținutul acesteia, fiind imposibil să procedeze la verificarea informațiilor respective, neavând prerogativa legală, contractuală de a–i solicita reclamantei un punct de vedere cu privire la informațiile din scrisoarea respectivă în cadrul aceleiași emisiuni, mai ales că nu a fost realizatorul, editorul, autorul programului „Dimineața cu BB”, neavând nicio răspundere cu privire la conținutul programului respectiv, determinată de inexistența unui drept privind aducerea unei contribuții sau modificări emisiunii conform contractului de parteneriat nr. 1/3.01.2011.
În continuare, pârâta a arătat că eronat au fost interpretate actele normative privind libertatea de exprimare prin presă, considerându-se eronat probarea faptei ilicite, transmiterea publicului unor informații în loc de idei, fără să se țină seama de noțiunea de viață privată care cuprinde dreptul la apărarea reputației în baza disp. art. 8 CEDO, fiind transmise publicului întocmai ideile autorului scrisorii vizând informații neadevărate privind viața privată a reclamantei, nefiind analizată în cuprinsul sentinței veridicitatea celor cuprinse în scrisoare, fiind dezbătute doar aspecte privind verificarea informațiilor transmise în direct de către realizatorii emisiunii incriminate, vătămarea imaginii reclamantei și că eronat nu s-a ținut seama de disp. art. 10 CEDO privind protejarea nu doar a informațiilor, ci si a ideilor care pot alerta publicul, mai ales că potrivit jurisprudenței CEDO presa joacă un rol esențial într-o societate democratică, având datoria să transmită informații, idei cu privire la toate chestiunile de interes public, fiind dreptul publicului de a le primi, în caz contrar fiind imposibil să-și îndeplinească rolul de „câine de pază public”.
De asemenea, pârâta a precizat că prin protecția reputației altora nu se înțelege lezarea reputației oricărei persoane când presa ar depăși limitele permise, ci potrivit CEDO, în cazul în care ziariștii lezează demnitatea unor persoane, sancționarea acestora nu este necesară într-o societate democratică, atât timp cât nu s-a dovedit existența unei nevoi sociale presante care să justifice sancționarea, lezarea demnității, reputației unei persoane nefiind o nevoie socială presantă, aspect confirmat și de cauzele D. vs. România, De Haes si Gijsels vs.Belgia, care au stabilit că ziaristul este liber să-și exprime opiniile cu privire la orice problemă de interes general, opinii care nu trebuie să fie „cuminți”, neutre, nesupărătoare, ci, pot ofensa, șoca, deranja, pot fi exagerate sau provocatoare, ziaristului fiind imposibil să i se pretindă să facă proba verității opiniilor sale și că ziaristului i se solicită să acționeze cu bună credință care se apreciază în raport cu scopul urmărit de ziaristul care a emis opiniile, părerile ,judecățile de valoare, de a pune în discuția publicului, de a atrage atenția publicului cu privire la chestiunea de interes public, buna credință fiind prezumată, mai ales că în cazul în care scopul declarat de ziarist constă în a discuta, a atenționa asupra unui subiect de interes public, partea vătămată trebuie să facă dovada contrară, nefiind suficientă simpla afirmație a părții vătămate că ziaristul a urmărit să o discrediteze.
Totodată, pârâta a menționat că principala probă a bunei credințe a ziaristului constă în verificarea rezonabilă a informației anterior difuzării, în dovedirea verificării existenței unor elemente, împrejurări, circumstanțe de natură să-i confere suficiente motive care să-l facă să creadă în adevărul faptelor publicate, informația fiind un bun perisabil prin natura sa în raport de care ziaristul nu are la îndemână mijloacele, timpul de verificare de care beneficiază alte categorii de persoane, simpla constatare că faptele relatate de ziarist nu sunt adevărate nefiind suficientă pentru a se stabili reaua credință a ziaristului și că trebuie să se țină seama de specificul profesiei de ziarist care nu are la îndemâna mijloacele tehnice, organizatorice, legale de investigare, timpul de investigare pe care le au organele specializate ale statului, recunoscându-i-se ziaristului posibilitatea de a exagera într-o anumită măsură în prezentarea informațiilor, justificată de caracterul perisabil al informației, necesitatea folosirii modalității de a atrage atenția publicului asupra chestiunii de interes public la care se referă, adevărul jurnalistic fiind diferit de adevărul judiciar, de adevărul obiectiv, urmărind informarea rapidă, atenționarea, sensibilizarea publicului cu privire la o chestiune de interes general, în timp ce adevărul judiciar stă la baza luării unor măsuri cu urmări foarte importante pentru persoana vizată a căror executare este asigurată prin forța statului.
S-a precizat de către pârâtă că vinovăția unui jurnalist poate fi reținută numai dacă partea vătămată face dovada caracterului fals al faptelor descrise de ziarist, ziaristul neavând obligația să facă proba verității decât dacă se dovedește falsitatea în totalitate a faptelor descrise, nefiind suficientă dovedirea doar parțială a falsității acestora, cunoașterea de către ziarist a caracterului fals al faptelor la data relatării acestora, relatarea unor fapte mincinoase, urmărindu-se defăimarea persoanei respective, scopul ziaristului în prezentarea faptelor false de a alimenta o campanie de defăimare, denigrare în loc de informare a publicului cu privire la o chestiune de interes public, existând posibilitatea sancționării jurnalistului numai în cazul în care acesta a fost de rea credință.
Pe de altă parte, pârâta a învederat că potrivit jurisprudenței CEDO proba bunei credințe se determină în raport de informațiile de interes public, fiind obligația presei de a le transmite, noțiunea de interes public vizând orice chestiune care afectează viața comunității, inclusiv sociale, de orice alt gen care privesc comunitatea, protecția relatării, dezbaterii în presă a acestora vizând nu numai informațiile, ideile favorabile, ci și acelea care ofensează, șochează, deranjează, pedepsirea ziariștilor fiind rezultatul unei cenzuri de natură să îi descurajeze de a mai emite critici similare în viitor, de a discuta public chestiuni care afectează viața comunității, având drept efect îngrădirea presei în exercitarea rolului de furnizor de informații, câine de pază, în speță publicul fiind informat corect despre sursa informației și că eronat nu s-a ținut seama de dispozițiile art. 10 din CEDO care protejează conținutul ideilor, forma exprimării acestora, libertatea de exprimare constând în libertatea de a discuta toate chestiunile de interes public fără restricție, fără teamă de pedeapsă, restrângerea acestei libertăți vizând nu numai persoana jurnalistului, ci și consecințele directe asupra presei, rolului acesteia într-o democrație, ziaristul fiind liber să-și exprime opiniile cu privire la orice problema de interes general, datoria presei fiind aceea de a alerta publicul.
În continuare, pârâta a arătat că potrivit jurisprudenței CEDO sancționarea jurnaliștilor nu este necesară într-o societate democratică dacă nu se dovedește existența unei nevoi sociale presante care să justifice această sancționare, lezarea demnității, reputației unei persoane nefiind o nevoie socială presantă, fiind permisă recurgerea la o anumită doza de exagerare, de provocare, jurnalistul neavând obligația să facă proba verității opiniilor sale, buna sa credință fiind prezumată atât timp cât scopul declarat de jurnalist constă în discutarea, atenționarea asupra unui subiect de interes public, partea vătămată având obligația să facă dovada contrară, nefiind suficientă simpla afirmație privind discreditarea sa de către ziarist și că principala probă a bunei credințe a ziaristului constă în verificarea rezonabilă a informației anterior difuzări, verificare realizată de realizatorii emisiunii cu privire la informațiile conținute de scrisoarea respectivă, nefiind discutate, probate în ce măsură informațiile conținute de scrisoarea respectivă au un caracter real sau nu, realizatorii emisiunii precizând că vor da citire unei scrisori primite pe adresa redacției de la numita M. A., mai ales că scopul prezentării scrisorii a constat în oferirea unui exemplu negativ pentru preocupările aberante, fabulațiile unor oameni ca semnatari ai scrisorii, procedându-se la o verificare rezonabilă a ideilor, informațiilor conținute de scrisoarea respectivă, jurnalistul fiind liber să-și exprime opiniile cu privire la problema de interes general, neexistând nicio ingerință în dreptul la reputație al reclamantei, si deci o fapta ilicită.
Pârâta a menționat că eronat s-a considerat existența unui prejudiciu moral a legăturii de cauzalitate dintre pretinsul prejudiciu și citirea scrisorii respective, fără să se țină seama că potrivit declarațiilor martorilor cauza prejudiciului moral suferit de reclamantă o reprezintă relațiile de dușmănie în care aceasta se află de ani de zile cu numita M. A., fiind nereale susținerile reclamantei privind despărțirea sa în fapt de bărbatul cu care conviețuiește atât timp cât reclamanta a recunoscut că nu s-a despărțit niciodată decât fictiv, divorțând din cauza familiei soțului în urmă cu doi ani potrivit declarației unui martor și că în lipsa unor dovezi, a prejudiciului, nu se impune obligarea sa la plata daunelor morale, mai ales că potrivit CEDO cuantumul daunelor morale stabilit în sarcina sa în lipsa existenței unui prejudiciu cert, direct, personal are un caracter exagerat în raport de gradul în care a fost lezată reputația reclamantei de către conținutul scrisorii, nefiind respectate criteriile privind gravitatea prejudiciului moral, echitatea, fiind necesară o relație de proporționalitate între acordarea despăgubirilor morale și gradul în care a fost lezată reputația.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, pârâta a precizat că suma de bani acordată nu are un caracter just, echitabil, fiind caracter exagerată, ținându-se cont de criteriile sus-menționate și că potrivit probelor administrate în cauză suferința psihică suportată de către reclamantă a fost cauzată de către cumnata acesteia, M. A., neavând loc o îmbolnăvire gravă a reclamantei, pierderi de altă natură, aceasta desfășurându-și activitatea profesională în calitate de avocat în continuare în cadrul Baroului Prahova, nefiind despărțită în fapt de concubinul său și că prejudiciul a fost reparat prin executarea sentinței civile nr. 8959/01.06.2012, mai ales că reclamanta, soțul acesteia, M. V. au formulat alte trei acțiuni în răspundere civilă delictuală având ca obiect obligarea fie a pârâtei, fie a . SRL la plata unor sume de bani cu titlu de prejudiciu moral, suferit în urma difuzării emisiunii respective, având loc și publicarea sentinței sus-menționate în doua ziare de largă răspândire și că una dintre condițiile cerute pentru a se putea obține repararea prejudiciului constă înlăturarea integrală a efectelor faptei ilicite, fiind imposibil să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare față de paguba suferită efectiv, creându-se o situație paradoxală constând în despăgubirea reclamantei de două ori pentru același prejudiciu, neexistând nicio legătura de cauzalitate între prejudiciul solicitat de către reclamantă și pretinsa faptă ilicită atât timp cât la baza scandalului au stat relațiile de dușmănie dintre reclamanta si cumnata acesteia, reclamanta nefăcând dovada existenței de cauzalitate.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 19.07.2013.
La data de 21.10.2013, reclamanta a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și admis în parte acțiunea, fiind îndeplinite condițiile privind răspunderea civila delictuală din partea pârâtei, mai ales că nu i s-a acordat dreptul la replică după difuzarea materialului calomnios, fiind sancționată pârâta de către C.N.A.
Prin decizia civilă nr. 658/19 decembrie 2013 Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă .. (Televiziunea Prahova) și a dispus obligarea apelantei la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată către intimată.
În baza contractului de parteneriat nr. 1/3.01.2011 încheiat între ., deținătoare a licenței de emisie pentru Radio Prahova și pârâtă, în calitate de deținătoare a licenței de emisie a Televiziunii Prahova, pârâta s-a obligat să asigure transmisia live pe postul de televiziune – Televiziunea Prahova a emisiunii „Dimineața cu BB“ realizată de A. B. si L. P., producție internă a Radio Prahova, în fiecare dimineață de luni până vineri în intervalul orar 700- 1100, pe toata perioada anului, cu excepția lunilor iulie - august, sub forma unei emisiuni „pamflet”, pârâta având dreptul să însereze spoturi publicitare, pe durata pauzelor publicitare existente la nivelul emisiunii, ocazie cu care s-a menționat că . este singura responsabilă cu privire la conținutul materialelor de orice natură difuzate în cadrul emisiunii respective sub aspectul drepturilor de proprietate intelectuală, conformității conținutului, iar în cazul unor acțiuni judiciare din partea unor terțe persoane referitoare la lezarea intereselor acestora prin conținutul, materialele difuzate în cadrul emisiunii, societatea respectivă este singura responsabilă, pârâta obligându-se să preia, să difuzeze emisiunea fără să aibă un drept de imixtiune cu privire la formatul și conținutul emisiunii.
Conform adresei nr. 684/16.01.2012 emisă de CNA, extraselor existente la dosar, la data de 3.06.2011 a fost difuzată de catre pârâtă în intervalul orar 700-1100, o emisiune preluată și difuzată în direct de Postul Televiziunea Prahova ,respectiv emisiunea „Dimineața cu BB”, emisiune în cadrul căreia cei doi realizatori au dat citire unei scrisori sosită la redacție, scrisă și semnată de către numita M. A., cumnata reclamantei, scrisoare în cadrul căreia s-au făcut afirmații de catre semnatara scrisorii la adresa reclamantei vizând anumite aspecte din viața privată a acesteia în ceea ce privește comportamentul acesteia în societate, profesia pe care o îndeplinea, respectiv avocat, aducându-i-se acuzații în sensul că reclamanta ar fi avut un comportament imoral, inclusiv în ceea ce privește nașterea copiilor, ar exercita practici oculte, ar organiza sesiuni de chiromanție, emisiune în urma căreia s-a constatat cu ocazia analizării acesteia de către CNA că au fost încălcate disp. art. 30, art. 33, alin. 1 și 3, art. 34 alin. 1 din Decizia nr. 220/2011 privind audiovizualul, atât timp cât informațiile prezentate au fost de natură să afecteze dreptul la imagine, la viața privată a persoanelor la adresa cărora s-au făcut referiri în scrisoarea citită pe post, persoane care nu și-au dat acordul cu privire la difuzarea informațiilor respective, fiind sancționate . SRL și pârâta cu somație publică și respectiv amendă de 10.000 lei.
Prin Sentința civilă nr. 8959/1.06.2012 a Judecătoriei Ploiești, rămasa definitivă în urma respingerii apelurilor în baza Deciziei civile nr. 101/18.02.2013 a Tribunalului Prahova, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva . SRL și a fost obligata aceasta din urmă să plătească reclamantei suma de 7000 euro echivalent în lei la data introducerii acțiunii, respectiv 24.08.2011, la publicarea pe cheltuiala acesteia din urmă a sentinței în doua ziare de larga răspândire pe plan județean, săptămânal, timp de o lună, după rămânerea irevocabila a sentinței, motivându-se că reclamanta a suferit un prejudiciu moral în urma difuzării la postul de Radio Prahova deținut de către societatea respectivă a emisiunii „Dimineața cu BB”, la data de 3.06.2011, constând în încălcarea dreptului reclamantei la viața privată, suportând consecințe, implicații negative p în planul vieții sale private, sociale.
În conformitate cu Decizia nr. 4 din data de 1.01.1998, procesul verbal din 10.02.2012, reclamanta este de profesie avocat, activând în cadrul Baroului Prahova, începând cu data de 01.01.1998, solicitând pârâtei în urma unei notificări, să-i achite suma de 25.000 euro pentru prejudiciul cauzat în urma difuzării emisiunii din data de 3.06.2011 și apariția pe postul de Televiziune Prahova a unui anunț timp de două luni, de două ori pe săptămâna, cu titlu de dezmințire, însă pârâta a refuzat să dea curs solicitărilor reclamantei, invocând că singura responsabilă pentru conținutul emisiunii preluate si transmise în direct este . SRL.
Martorii propuși de către reclamantă P. D. N., J. C. O., au declarat că în luna iunie 2011 au ascultat o emisiune pe postul aparținând pârâtei în cadrul căreia s-a dat citire unei scrisori din partea cumnatei reclamantei în cadrul căreia reclamanta a fost defăimată, împreună cu soțul său, făcându-se afirmații la persoana reclamantei, fiind acuzată că ar avea un comportament imoral în viața de familie, în plan social, emisiune în urma căreia prietenii reclamantei, persoanele cunoscute acesteia, vecinii, au început să comenteze în sens negativ viața personală a reclamantei, comportamentul acesteia în familie și societate, emisiune în urma căreia reclamanta a suferit un șoc psihic, fiind supusă unei atitudini disprețuitoare din partea persoanelor cu care intra în contact, iar în urma emisiunii, copiii reclamantei au avut de suferit, refuzând să se ducă la festivitățile de sfârșit de an școlar, din cauza afirmațiilor făcute în cadrul emisiunii respective, fetița reclamantei ajungând să-și renege tatăl.
De asemenea, martorul propus de catre pârâtă, A. B., unul dintre realizatorii emisiunii „Dimineața cu BB”, a arătat că la data de 03.06.2011, în timpul emisiunii, a primit o scrisoare pe adresa redacției, scrisoare prezentată ca un pamflet în cadrul emisiunii la adresa expeditorului scrisorii, atât timp cât aceasta conținea o . greșeli gramaticale, fiind prezentată sub forma unei povești, adică ceea ce își imagina expeditorul scrisorii cu privire la relatările din cadrul acesteia, astfel încât orice persoana care asculta emisiunea să o perceapă ca fiind o poveste și că scrisoarea a fost citită inclusiv cu numele conținute, subliniindu-se greșelile gramaticale, mai ales că pe adresa postului sosesc o . scrisori de genul respectiv, fiind citită săptămânal câte una pe săptămâna, în scopul sublinierii unui aspect negativ și anume modul defectuos de întocmire al scrisorilor, criteriile de selecție fiind diferite în funcție de semnalul de alarmă pe care doresc să îl comunice în raport de caracterul subiectului abordat sau modul de abordare al subiectului respectiv.
Dispozițiile art. 998-999 Cod civil nemodificat stipulează că pentru a fi angajata răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, trebuie sa fie îndeplinită cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, adică, efectul negativ suferit de o anumita persoana; existenta unei fapte ilicite constând in acea fapta prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu in sensul ca acesta din urma a fost provocat de fapta ilicita; existenta vinovăției celui care a cauzat prejudiciu constând în intenția, neglijenta, imprudenta cu care a acționat.
În temeiul dispozițiilor art. 26 din Constituția României, autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată, orice persoană fizica având dreptul să dispună de ea însăși daca nu încălca drepturile si libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri, în timp ce în baza dispozițiile art. 8 din CEDO, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private si de familie, a domiciliului său, a corespondenței sale, nefiind admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept, decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege si dacă constituie o măsură care într-o societate democratică este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății și moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 504/2002, raspunderea pentru continutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicarilor comerciale audiovizuale, revine, în condițiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale, realizatorului sau autorului acesteia, furnizorul de servicii media fiind persoana fizica sau juridica cu responsabilitate editoriala pentru alegerea continutului audiovizual al serviciului media audiovizual, care stabilește modul de organizare a acestuia, iar disp. art. 31 și urm. din Codul audiovizualului, prevăd că în cazul oricăror probleme, fapte, evenimente care influențează societatea sau o comunitate, în special cu privire la prevenirea sau probarea săvârșirii unei fapte cu incidență penală, protejarea sănătății sau siguranței publice, semnalarea unor afirmații înșelătoare sau a unor cazuri de incompetență care afectează publicul, precum și ori de câte ori se invocă interesul public justificat pentru a difuza producții audiovizuale care pot aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane, difuzarea trebuie însoțită de punctul de vedere al persoanei în cauză, radiodifuzorii fiind obligați să precizeze refuzul persoanei respective în cazul în care aceasta refuză să prezinte un punct de vedere
Totodată, disp. art. 40 alin. 1, 2 din Codul audiovizualului stabilesc că în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale, imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere, fiind necesar ca în cazul în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, să se menționeze expres acest fapt, moderatorii programelor având obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile.
În conformitate cu disp. art. 54, art. 55 din Decretul nr. 31/1954 persoana care a suferit o atingere în dreptul sau la nume ori la pseudonim, la denumire, la onoare, la reputație, în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere științifice, artistice ori literare, de inventator sau în orice alt drept personal nepatrimonial, va putea solicita pe cale judecătorească încetarea săvârșirii faptei care aduce atingere drepturilor sus menționate, iar precum și obligarea autorului faptei săvârșite fără drept, să publice, pe cheltuiala acestuia, în condițiile stabilite de instanța, hotărârea pronunțată ori să îndeplinească alte fapte destinate să restabileasca dreptul atins.
Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane cum ar fi numele său, fotografia sa, integritatea sa fizică și morală, garanția oferită de art. 8 din Convenție fiind destinată în principal să asigure dezvoltarea, fără ingerințe din afară, personalității fiecărui individ în relațiile cu semenii și că presa nu trebuie să depășească anumite limite, ținând în special de protecția reputației, drepturilor celuilalt, revenindu-i sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor și responsabilităților sale, informații și idei asupra unor chestiuni politice, precum și asupra altor subiecte.
S-a stabilit de către Curte că pentru aprecierea existenței unei "necesități sociale imperioase" care să justifice existența unei ingerințe în exercitarea libertății de exprimare, este necesar să se facă distincția clară între fapte și judecăți de valoare, dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, acestea din urmă neputând fi supuse unei probări a exactității lor, atunci când este vorba de afirmații privind comportamentul unui terț, în unele cazuri fiind dificil să se facă distincția între acuzații de fapt și judecăți de valoare, mai ales că și o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită de orice fundament de fapt, referirea la persoane determinate, cu menționarea numelor, funcțiilor acestora, implicând obligația de a furniza o bază factuală suficientă, în timp ce și exercitarea libertății de exprimare presupune, la rândul său, obligații, responsabilități, garanțiile oferite jurnaliștilor de art. 10 fiind supuse condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință, astfel încât să furnizeze informații exacte și credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice (cauza C. și M. contra României).
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că la data de 3.06.2011, la orele 9,45 a fost difuzată de catre pârâta prin preluarea în direct de la Radio Prahova, emisiunea „Dimineața cu BB”, emisiune în carul căreia realizatorii au citit o scrisoare sosită la redacție din partea numitei M. A., în cadrul căreia s-au făcut afirmații cu caracter jignitor, umilitor, insultător la adresa reclamantei, a soțului acesteia, M. V., a unuia dintre copii, emisiune în timpul căreia au fost citite cuvinte, expresii din scrisoarea respectivă, pronunțându-se efectiv numele reclamantei, profesia acesteia, locul de muncă, numele soțului acesteia, fiind acuzată că are un comportament imoral, neadecvat, exercitând anumite practici oculte, emisiune în urma căreia întreaga familie a reclamantei, însăși reclamanta a avut de suferit, fiind supusă disprețului public, copiii acesteia fiind afectați, inclusiv afectiv, emoțional, aflându-se în imposibilitate să participe la festivitățile care au marcat sfârșitul anului școlar 2011, ajungându-se ca unul dintre copii să-și renege propriul tată.
Ca atare, atât timp cât pârâta a difuzat pe postul său de televiziune emisiunea sus-menționată preluată în direct de la postul de radio Prahova, emisiune în cadrul căreia cei doi realizatori au făcut afirmații cu caracter jignitor, insultător, calomnios la adresa reclamantei, a familiei acesteia, inclusiv față de copii, dând citire unei scrisori scrisă de o rudă a reclamantei fără nicio selecție,fără nicio verificare în prealabil, scrisoare în urma căreia întreaga familie a reclamantei a fost afectată din punct de vedere psihic, afectiv, în plan social, inclusiv reclamanta, copiii acesteia, înseamnă că în realitate reclamanta a suferit un prejudiciu moral constând în atingerea adusă vieții sale private, intime deoarece citirea scrisorii a avut ca efect supunerea reclamantei disprețului public în mod nejustificat, discuțiilor terțelor persoane cu care se afla în diferite raporturi din punct de vedere profesional, social, fiind marginalizata de cei din jur, creându-i-se o imagine negativă, fiind considerată o persoană cu un comportament imoral, care nu inspiră încredere.
De fapt, în urma difuzării emisiunii respective în direct prin preluarea emisiunii de la radio realizată de cei doi prezentatori, intitulata „Dimineața cu BB”, pârâta a savârsit o fapta ilicita constând în încălcarea nejustificată a dreptului la viață privată, de familie al reclamantei întrucât pârâta nu era îndreptățită să permită celor doi realizatori să dea citire scrisorii respective fără nicio verificare în prealabil a conținutului acesteia, în condițiile în care scrisoarea respectivă conținea informații, idei referitoare strict la relațiile dintre semnatara scrisorii și reclamantă, relații de familie care nu vizau un interes public general, care sa fie supus dezbaterii publice, neavând importanță pentru opinia publică, pentru cei doi prezentatori în calitate de jurnaliști relațiile de familie ale reclamantei cu rudele soțului său, mai ales că toate situațiile descrise în cuprinsul scrisorii se refereau strict la persoana reclamantei, familia acesteia, persoane care nu dețin funcții publice,nu au calitatea de oameni politici, de demnitari, nu desfășoară activități care să fie supuse dezbaterilor în cadrul unei emisiuni televizate.
De altfel, pârâta se află în culpă în ceea ce privește difuzarea emisiunii respective pe postul său de televiziune în condițiile în care avea obligația, în calitate de furnizor de informații de interes public, făcând parte din mass-media, să ia măsurile necesare în scopul respectării drepturilor fundamentale ale terțelor persoane la momentul difuzării anumitor emisiuni, inclusiv respectarea vieții private, intime a reclamantei și nicidecum să preia de plano o anumită emisiune, să o difuzeze fără să asigure respectarea unor reguli minime de conviețuire socială, fiind inacceptabilă preluarea difuzării unor emisiuni fără discernământ, fără să exercite un control minim asupra conținutului informațiilor, ideilor care fac obiectul dezbaterii emisiunii respective, mai ales că în calitatea sa de furnizor de servicii media –audiovizuale pârâta are obligația să respecte reputația, dreptul la propria imagine a persoanelor care fac obiectul unor dezbateri publice, fiind interzisă difuzarea de știri, anchete, reportaje, emisiuni care prin înșăsi natura lor reprezintă imixtiuni in viața privată, de familie a reclamantei, neexistând acordul acesteia cu privire la citirea scrisorii respective, refuzând ulterior să dea dezmințire informațiilor respective.
Mai mult chiar, între prejudiciul moral cauzat reclamantei și fapta ilicită a pârâtei constând în încălcarea dreptului la viață privată, intimată al reclamantei, în urma difuzării emisiunii respective, există o strânsă legătura de cauzalitate deoarece prejudiciul cauzat efectiv reclamantei prin trauma psihică pe care a suferit-o, în urma supunerii sale disprețului public, marginalizării acesteia de cei din jur, a fost determinat exclusiv de fapta pârâtei cu caracter ilicit, săvârsită cu vinovație, de a prezenta scrisoarea respectivă fără să ia măsurile necesare în scopul respectării dreptului reclamantei la viață privată, la propria imagine, aducând pur și simplu acuzații reclamantei constând în descrierea unor fapte, comportamente ilegale, imorale nedovedite, nesolicitând probarea acestor acuzații, permițând pur si simplu difuzarea emisiunii fără să solicite probarea acuzațiilor înserate în cuprinsul scrisorii.
Faptul că în cuprinsul declarației martorului A. B., unul dintre realizatorii emisiunii, s-a menționat că s-a dat citire scrisorii respective inclusiv cu privire la numele persoanelor înserate în cuprinsul acesteia, pentru a se sublinia greșelile gramaticale ale semnatarei scrisorii, pentru a da un semnal de alarmă publicului referitor la caracterul hilar al subiectului abordat de conținutul scrisorii, la modul defectuos de întocmire al acesteia și că emisiunea în sine reprezintă un pamflet, având drept scop satirizarea unor aspecte ale vieții sociale, nu înseamnă în mod automat că nu există nicio faptă ilicită savărsită cu vinovăție de catre pârâta, niciun prejudiciu și singura responsabilă de realizarea emisiunii, de citirea scrisorii ar fi proprietara postului de radio, nefăcând altceva decât sa respecte contractul de parteneriat nr. 1/3.01.2011, întrucât, în realitate, la stabilirea situației de fapt dedusă judecății se ține seama de modalitatea în care a avut loc emisiunea respectivă, difuzarea acesteia, modalitatea în care cei doi realizatori au dat citire efectiv conținutului scrisorii, făcând referiri stricte la persoana reclamantei, familia acesteia, profesia, locul de muncă, comentarii hazlii în acest sens, neexistând pur și simplu o prezentare cu caracter general a modului de întocmire al scrisorii, o evidențiere a pretinselor greșeli gramaticale.
În realitate, analizându-se transcrierea emisiunii, reiese cu certitudine că nu există niciun element înserat în cuprinsul scrisorii care să justifice transmiterea unui anumit mesaj publicului pentru a reprezenta un semnal de alarmă care să intereseze opinia publică, iar întregul conținut al scrisorii viza în realitate existența unor relații strict personale ale reclamantei cu propria cumnată, viața privată, intimă a reclamantei care nu erau de natură să fie prezentate opiniei publice, nici în cadrul unei emisiuni tip pamflet.
Astfel, în mod corect instanța de fond a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtei în baza disp.art. 998 – 999 cod civil nemodificat, art. 54, art. 55 din Decretul nr.31/1954, art. 26 din Constituție, art.8 din CEDO, art. 30 si urm. din Codul audiovizualului, să plătească reclamantei suma de 5000 euro în echivalent lei la data introducerii acțiunii cu titlu de despăgubiri, să publice pe postul sau de televiziune timp de o luna ,pe cheltuiala sa, sentința pronunțată în cauză deoarece, într-adevăr, pârâta, în urma difuzării emisiunii din data de 3.06.2011, a cauzat reclamantei un prejudiciu constând în atingerea adusă reputației, onoarei, imaginii acesteia, dreptului acesteia la viață privată, intimă, prin săvârșirea cu vinovăție a faptei ilicite constând în difuzarea emisiunii respective, fără să ia măsurile necesare în scopul respectării dreptului fundamental al reclamantei la propria imagine, existând o legătură de cauzalitate între prejudiciu si fapta ilicită a pârâtei, prejudiciu determinat exclusiv de pârâta în dauna reclamantei, mai ales că această sumă constituie prin însăși natura sa o despăgubire proporțională cu fapta ilicită a pârâtei, cu consecințele negative suportate de către reclamantă, având un caracter modic față de prejudiciul suportat în mod real de către reclamantă.
Susținerile pârâtei în sensul că eronat a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive unită inițial cu fondul, fără să existe elemente comune fondului, să se țină seama de dispozițiile de strictă aplicare, interpretare prev. de art. 137 Cod pr. civilă și că în baza disp.art. 30 alin.8. din Constituție, art. 1 pct. 11, 12, art. 3 alin.3. din Legea nr.504/2002, a preluat în calitate de deținătoare a postului de televiziune emisiunea, fără aibă un drept de imixtiune cu privire la conținutul acesteia, fiind imposibil să verifice informațiile respective, nu pot fi avute în vedere întrucât în realitate dispozițiile sus-menționate se analizează în strânsă legătura cu situațiile de fapt deduse judecății, fiind unită corect excepția invocată cu fondul, în condițiile în care împrejurările invocate de către pârâtă vizau anumite obligații existente în sarcina acesteia în calitate de furnizor de servicii mas-media, iar indiferent de modalitatea în care a fost încheiat contractul de parteneriat nr. 1/2011, pârâta avea obligația să furnizeze acele informații, idei care să prezinte un interes general pentru opinia publică și nicidecum să permită difuzarea unei emisiuni în carul căreia să se dea citire pur și simplu fără nici un control în prealabil, fără acordul persoanelor implicate, a unei scrisori în cuprinsul căreia s-au făcut afirmații denigratoare la adresa reclamantei, a copiilor acesteia, având ca efect încălcarea dreptului reclamantei la propria imagine cu consecințe negative în raporturile reclamantei cu terțe persoane, cu cei din jur, în plan familial, social, profesional.
Împrejurările invocate de către pârâta în sensul că nu ar fi avut prerogativa legală, contractuală de a-i solicita reclamantei un punct de vedere cu privire la informațiile din scrisoarea respectivă în cadrul aceleiași emisiuni, si că nu a fost realizatoarea, editoarea, autoarea programului „Dimineața cu BB”, neavând nicio răspundere cu privire la conținutul programului respectiv, nicio contribuție, să efectueze modificări conform contractului de parteneriat nr. 01/3.01.2011, sunt nejustificate deoarece pârâta, în calitate de furnizor de servicii mass media, avea obligația să respecte dreptul reclamantei la propria imagine si să dea curs solicitării acesteia exprimată la data de 10.02.2012 privind prezentarea unei dezmințiri în raport de afirmațiile făcute în cadrul emisiunii respective, iar în speță, indiferent de clauzele contractuale înserate în cuprinsul contractului sus-menționat care produce efecte numai între părțile respective, pârâta nu este exonerată de răspundere în ceea ce privește afirmațiile făcute în cadrul unei emisiuni difuzată de postul său de televiziune, având obligația să transmită publicului informații numai cu caracter de interes general și nicidecum referitoare la viața strict privată, intimă a reclamantei.
Afirmațiile pârâtei conform cărora eronat au fost interpretate actele normative, în raport de libertatea de exprimare prin presă, considerându-se eronat probarea faptei ilicite, transmiterea unor informații în loc de idei, fără să se țină seama de noțiunea de viață privată care cuprinde dreptul la apărarea reputației în baza disp.art. 8 CEDO și că a transmis publicului întocmai ideile autorului scrisorii vizând informații neadevărate privind viața privată a reclamantei, neanalizându-se proba verității acestora, verificarea informațiilor transmise în direct de către realizatorii emisiunii, vătămarea imaginii reclamantei, nu au relevanță în cauza întrucât în mod corect au fost analizate dipozitiile legale care reglementează răspunderea civila delictuală, dreptul la viață privată, pârâta neavând dreptul să exercite libertatea de exprimare prin presă în mod arbitrar, doar în funcție de opțiunile, dorințele interesele sale, în calitate de furnizor de servicii mas media, pentru a obține cu orice preț audiență maximă, cu încălcarea oricăror reguli de conviețuire socială, normale unei societăți democratice, iar, în realitate, nu au fost transmise publicului ideile autorului scrisorii, ci pur și simplu a avut loc o lecturare a conținutului acesteia prin redarea efectivă a cuvintelor înserate în cuprinsul scrisorii fără să existe nicio verificare minimă, niciun discernământ cu privire la consecințele generate de lecturarea scrisorii, nefiind obligată reclamanta să facă dovada caracterului fals al informațiilor transmise de către pârâtă care avea însă obligația să verifice anterior veridicitatea acuzațiilor aduse reclamantei.
Apărările pârâtei în sensul că eronat nu s-a ținut seama de disp.art. 10 CEDO privind protejarea ideilor care pot alerta publicul, presa având un rol esențial într-o societate democratică, datoria să transmită informații, idei cu privire la chestiunile de interes public, fiind dreptul publicului de a le primi, în caz contrar neputând să îndeplinească rolul de câine de pază public, nu au nici un temei legal deoarece dispozițiile sus-menționate nu devin aplicabile în cauză atât timp cât acuzațiile aduse reclamantei nu fac parte din categoria informațiilor, ideilor de natură să alerteze publicul, reclamanta nefiind o persoană publică care să desfășoare anumite activități, să exercite anumite funcții care să prezinte interes cu caracter general pentru opinia publică, iar conform jurisprudenței CEDO rolul presei nu are un caracter absolut, nu vizează transmiterea unor acuzații la adresa reclamantei cu efecte negative cu privire la dreptul acesteia la propria imagine, mai ales că acuzațiile respective nu fac parte din categoria chestiunilor de interes public, publicul neavând niciun drept de a avea acces la conținutul scrisorii respective, pârâta având dreptul să îndeplinească rolul de câine de pază public numai în cazul informațiilor, ideilor de interes public si nicidecum cu caracter strict privat.
Motivele invocate de către pârâta în sensul că prin protecția reputației altora nu se înțelege lezarea reputației oricărei persoane când presa ar depăși limitele permise, ci potrivit CEDO în cazul în care ziariștii lezează demnitatea unor persoane, sancționarea acestora nu ar fi necesară într-o societate democratică, atât timp cât nu s-a dovedit existența unei nevoi sociale presante care să justifice sancționarea, lezarea demnității, reputației unei persoane nefiind o nevoie socială presantă, sunt neîntemeiate deoarece, în speță, lezarea demnității, reputației reclamantei reprezintă prin însăsi natura sa o nevoie socială presantă din partea autorităților publice, respectiv instanțelor judecătorești de a o sancționa, de a înlătura efectele negative, consecințele dramatice ale acesteia, suportate de către reclamantă, copiii acesteia care au fost puși într-o situație denigratoare în raporturile cu mama lor, cu cei cu care vin în contact, iar pârâta nu avea niciun drept să intervină în viața privată a reclamantei, a copiilor acesteia și să permită furnizarea unor acuzații denigratoare la adresa reclamantei, a copiilor acesteia, fiind necesară sancționarea sa tocmai pentru a asigura caracterul democratic al societății în care toate părtile implicate își desfășoară viața, activitatea socială, profesională cu respectarea anumitor reguli de conduită morală, socială.
Criticile pârâtei în sensul că ziaristul are dreptul să-și exprime opiniile liber cu privire la orice problema de interes general, opinii care nu trebuie să fie „cuminți”, ci ofensatorii, șocante, exagerate, provocatoare, fiind imposibil să i se pretindă să facă proba verității acestora, acționând cu bună credință în raport cu scopul urmărit de a atrage atenția publicului cu privire la chestiuni de interes public, buna credință fiind prezumată, iar în cazul în care scopul ziaristului constă discutarea unui subiect de interes public, partea vătămată trebuie să facă dovada contrară, nefiind suficientă discreditarea acesteia din urmă, sunt nefondate întrucât în realitate nu a existat o exprimare din partea pârâtei a unor opinii cu caracter de interes general, ofensatoare, șocante, deranjante, exagerate, provocatoare care să o exonereze de proba verității, neavând loc exprimarea cu bună credință a acestor opinii în scopul de a atrage publicul, de a emite judecăți de valoare pentru a fi puse în discuția publicului, ci,dimpotrivă, pârâta a permis formularea unor acuzații denigratoare la adresa persoanei reclamantei, a familiei acesteia inclusiv a copiilor, redând pur si simplu conținutul unei scrisori scrisă de o persoană cu care reclamanta se afla în relații de dușmănie, acuzații care nu prezintă interes general, demonstrându-se reaua credință a pârâtei cu privire la modalitatea de prezentare a acuzațiilor respective care nu erau de natură să atragă publicul, nefiind prin însăși natura lor judecăți de valoare pentru a putea fi puse în discuția publicului.
Aspectele invocate de către pârâta, conform cărora proba bunei credințe a ziaristului constă în verificarea rezonabilă a informației anterior difuzării, dovedirea existenței unor elemente, împrejurări,circumstanțe care să-i confere suficiente motive să-l facă să creadă în adevărul faptelor publicate, informația fiind un bun perisabil prin natura sa în raport de care ziaristul neavând mijloacele, timpul de verificare de care beneficiază alte categorii de persoane și că simpla constatare privind caracterul nereal al faptelor relatate nu ar fi suficientă privind reaua credință a ziaristului, nu au nici un temei legal, deoarece, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile sus-menționate atât timp cât din transcrierea emisiunii existente la dosar reiese cu certitudine că nu a existat nicio verificare rezonabilă a informațiilor furnizate prin intermediul scrisorii anterior difuzării emisiunii, lecturării acesteia, care să le permită celor doi realizatori și implicit pârâtei să creadă în realitatea faptelor relatate, indiferent de caracterul informației, pârâta fiind de rea credință în momentul în care a permis difuzarea unei emisiuni de natură să aducă atingere vieții private,intime a reclamantei.
Invocarea de către pârâtă a specificului profesiei de ziarist, a inexistenței mijloacelor tehnice, organizatorice, legale de investigare aflate la dispoziție instituțiilor specializate ale statului, a timpului de investigare de care beneficiază aceste instituții, a posibilitații recunoscută ziaristului de a exagera într-o anumită măsură în prezentarea informațiilor, justificată de caracterul perisabil al informației, a necesității de a atrage atenția publicului asupra chestiunilor de interes public prezentate, a adevărului jurnalistic diferit de adevărul judiciar, a consecințele acestuia privind informarea rapidă, atenționarea, sensibilizarea publicului cu privire la chestiuni de interes general, constituie prin însăși natura lor simple aprecieri cu caracter pur subiectiv ale pârâtei care nu înlătura răspunderea acesteia în ceea ce privește modalitatea de difuzare a emisiunii respective, permițând formularea unor acuzații denigratoare la adresa reclamantei, întrucât toate împrejurarile sus-mentionate vizează aspecte cu caracter pur teoretic în ceea ce privește profesia de ziarist care nu au legatura cu situația de fapt dedusă judecății, în condițiile în care pârâta avea obligația să respecte dreptul reclamantei la propria imagine, mai ales că informațiile respective nu fac parte din categoria problemelor de interes public care să servească adevărului jurnalistic în condițiile în care vizau viața privată a reclamantei, nefiind susceptibile de a fi aduse la cunoștința publicului, informarii rapide, atenționării, sensibilizării acestuia.
Faptul că vinovăția unui jurnalist poate fi reținută numai dacă partea vătămată face dovada caracterului fals al faptelor descrise de ziarist care nu are obligația să facă proba verității decât dacă se dovedește că faptele descrise ar fi false în totalitate, nefiind suficientă dovedirea lor parțială, dacă cunoștea caracterul fals al acestora, dacă avea drept scop defăimarea, denigrarea persoanei respective, fiind de rea credință, privind relatarea unor fapte mincinoase, nu înseamnă în mod automat că pârâta are dreptul să prezinte, să difuzeze orice emisiune în cadrul căreia se procedează la lecturarea conținutului unor scrisori, scrise de diferite persoane, fără însă să existe un control minim asupra informațiilor, ideilor înserate în cuprinsul acestora, fiind contrar regulilor de conviețuire socială, normale într-o societate democratică, ca pârâta să prezinte pur și simplu tot ceea ce scriu anumite persoane la postul de radio respectiv, la televiziune, fără niciun discernământ, fără nicio responsabilitate, acționând arbitrar, încălcând orice drept fundamental al oricărei persoane de a avea dreptul la propria imagine, de a nu fi denigrată.
Afirmațiile pârâtei în sensul că proba bunei credințe se determină în raport de informațiile de interes public, fiind obligația presei de a le transmite, noțiunea de interes public vizând orice chestiune care afectează viața comunității, inclusiv sociale, protecția relatării, dezbaterii în presă a acestora vizând informațiile, ideile favorabile, inclusiv cele care ofensează, șochează, deranjează, pedepsirea ziariștilor fiind rezultatul unei cenzuri care îi descurajează de a mai emite critici similare în viitor, de a discuta public chestiuni care afectează viața comunității, nu pot fi avute în vedere întrucât, în speță, conținutul scrisorii nu cuprindea informații de interes public, ci, dimpotrivă, viza viața intimă, privată a reclamantei, pârâta având obligația să respecte acest drept al reclamantei, drept care nu se confundă cu dreptul acesteia de a aduce la cunoștința publicului informațiile de interes general cu caracter șocant, ofensator, vizând viața socială, politică a anumitor categorii de persoane care îndeplinesc anumite funcții publice, categorii din care nu face parte reclamanta, iar obligarea pârâtei la plata daunelor morale nu este rezultatul unei cenzuri a statului față de presă, ci reprezintă expresia respectării de către presă a unor drepturi fundamentale ale persoanelor fizice.
Susținerile pârâtei, conform cărora obligarea sa la plata daunelor morale are ca efect îngrădirea presei în exercitarea rolului de câine de pază, publicul fiind informat corect despre sursa informației și că eronat nu s-a ținut seama de disp.art. 10 din CEDO care protejează conținutul ideilor, forma exprimării acestora, libertatea de exprimare constând în libertatea de a discuta toate chestiunile de interes public fără restricție, fără teamă de pedeapsă, ziaristul fiind liber să-și exprime opiniile cu privire la orice problema de interes general, datoria presei, sunt nejustificate deoarece obligarea pârâtei la respectarea vieții private a reclamantei nu constituie prin însăși natura sa o îngrădire a presei, ci dimpotrivă o restabilire a unor reguli de conviețuire socială pe care pârâta, indiferent de calitatea sa de furnizor de informații, de câine de pază, are obligația să respecte drepturile fundamentale ale cetățenilor, libertatea de exprimare neavând cu caracter absolut, ci limitat, ținându-se seama de caracterul democratic al unei societăți, toate persoanele având aceleași drepturi care trebuie respectate deopotrivă, inclusiv de către pârâtă.
Apărările pârâtei în sensul că sancționarea jurnaliștilor nu ar fi necesară într-o societate democratică dacă nu se dovedește existența unei nevoi sociale presante, lezarea demnității, reputației unei persoane nefiind o nevoie socială presantă, fiind permisă recurgerea la o doza de exagerare, de provocare, jurnalistul neavând obligația să facă proba verității opiniilor sale, buna sa credință fiind prezumată, scopul jurnalistului constând în discutarea unui subiect de interes public, partea vătămată având obligația să facă dovada contrară, nefiind suficientă simpla afirmație privind discreditarea sa de către ziarist, nu au relevanță în cauză, întrucât lezarea demnității, reputația unei persoane, încălcarea dreptului la viață privată, intimă a unei persoane reprezintă prin însăși natura sa o nevoie socială presantă care impune sancționarea persoanelor vinovate de încălcarea acestui drept fundamental, ziaristul având obligația să respecte un asemenea drept, să furnizeze doar acele informații care vizează interesul public și nicidecum viața intimă a unei persoane, neavând dreptul să intervină în viața privată a persoanei respective, să discrediteze fără niciun drept anumite persoane, în speță pe reclamantă.
Motivele invocate de către pârâtă, potrivit cărora buna credință a ziaristului constă în verificarea rezonabilă a informației anterior difuzării, verificare realizată de realizatorii emisiunii, nefiind probate în ce măsură informațiile din scrisoare au un caracter real sau nereal, realizatorii emisiunii precizând că vor da citire unei scrisori primite pe adresa redacției de la numita M. A. și că scopul prezentării scrisorii a constat în oferirea unui exemplu negativ pentru preocupările aberante, fabulațiile semnatarei scrisorii, procedându-se la o verificare rezonabilă a informațiilor din scrisoare, jurnalistul fiind liber să-și exprime opiniile cu privire la problema de interes general, sunt neîntemeiate, deoarece în speță cei doi realizatori de televiziune au fost de rea credință, prezentând conținutul scrisorii fără nicio altă verificare în prealabil, inclusiv cu privire la caracterul faptelor descrise, iar modalitatea de prezentare a scrisorii nu a reprezentat un exemplu negativ privind preocupările semnatarei scrisorii, ci pur și simplu a vizat descrierea amănunțită a vieții private, intime a reclamantei, existând o imixtiune gravă din partea pârâtei în viața privată a reclamantei, a familiei acesteia, aducându-se o atingere gravă demnității, onoarei, reputației reclamantei.
Criticile pârâtei, în sensul că eronat s-a considerat existența unui prejudiciu moral, a legăturii de cauzalitate, fără să se țină seama că potrivit declarațiilor martorilor, cauza prejudiciului moral o reprezintă relațiile de familie cu numita M. A., fiind nereale susținerile privind despărțirea reclamantei în fapt de soțul său, despărțirea fiind fictivă, divorțând din cauza familiei soțului în urmă cu doi ani, sunt nefondate, întrucât prin prezentarea scrisorii, redarea conținutului acesteia de către cei doi realizatori a avut loc o încălcare a vieții private a reclamantei, cu consecințe negative pe plan profesional, social, moral, prejudiciu cauzat de către pârâtă prin intermediul celor doi ziariști și nicidecum de ruda reclamantei, iar indiferent de relațiile de familie dintre reclamantă și rudele soțului său, dintre reclamantă și soțul său, pârâta nu avea niciun drept să intervină în viața privată, intimă a reclamantei, să aducă la cunoștința publicului anumite relații de familie care o vizează strict doar pe reclamantă și familia acesteia.
Invocarea de către pârâtă a jurisprudenței CEDO privind stabilirea daune morale, a inexistenței unui prejudiciu cert, direct, personal, a caracterului exagerat în raport de lezarea reputației reclamantei, nerespectarea criteriilor privind gravitatea prejudiciului moral, a echității necesitatea existenței unei relații de proporționalitate între acordarea despăgubirilor morale și gradul în care a fost lezată reputația, nu atestă imposibilitatea obligării pârâtei la plata daunelor morale de 5000 euro, deoarece, în realitate, jurisprudența CEDO a decis necesitatea reparării prejudiciului moral suportat de către o persoană în urma încălcării dreptului la viață privată, intimă, lezarea demnității, onoarei, reputației persoanei respective, fiind suficientă prezentarea de către un ziarist a unor elemente, a unor fapte, a unor descrieri vizând strict viața personală a reclamantei, fără importanță pentru publicul larg, nefiind de interes general, caz în care atingerea adusă reputației unei persoane, demnității acesteia determină existența unui prejudiciu cert, direct și personal, suma de 5000 euro stabilită în sarcina pârâtei constituind prin însăși natura sa o reparație modică a prejudiciului cauzat reclamantei.
Aspectele invocate de către pârâtă, în sensul că, suma de bani acordată are un caracter exagerat, suferința psihică suportată de către reclamantă fiind cauzată de către cumnata acesteia, M. A., neexistând o afectare gravă a sănătății reclamantei, aceasta desfășurându-și activitatea profesională în calitate de avocat, nefiind despărțită în fapt de concubinul său, nu au niciun temei legal, întrucât suma de 5000 euro are un caracter just, echitabil, fiind modică în raport cu prejudiciul adus reclamantei, nefiind necesar ca reclamanta să facă dovada unei atingeri aduse integrității corporale, fiind suficientă existența unor consecințe negative pe care le-a suportat după prezentarea scrisorii, a emisiunii respective, nefiind obligatoriu ca reclamanta să facă dovada în ceea ce privește derularea relațiilor de familie după prezentarea scrisorii, iar în speță este de notorietate că un avocat care practică o profesie liberală trebuie să aibă o anumită reputație, să inspire încredere clienților săi.
Faptul că în baza sentinței civile bnr.8959/2012, a fost obligată o altă societate la plata unor sume de bani în favoarea reclamantei și că s-au formulat diferite acțiuni de către reclamantă, procedându-se la publicarea sentinței respective în două ziare, fiind imposibilă obținerea altor venituri suplimentare, ajungându-se la despăgubirea acesteia de două ori, nu înseamnă în mod automat că prejudiciul suferit de către reclamantă ar fi fost reparat, înlăturându-se integral efectele faptei ilicite, întrucât la stabilirea obligației pârâtei la plata daunelor morale s-a ținut seama de fapta ilicită, săvârșită de către aceasta, constând în prezentarea conținutului scrisorii respective pe postul său de televiziune, în direct, cu consecințe dramatice pentru reclamantă, în special pentru copiii acesteia, impunându-se înlăturarea în integralitate a prejudiciului moral cauzat reclamantei de către pârâtă, iar existența unei alte hotărâri judecătorești, a altor acțiuni demonstrează prejudiciul moral suferit de către reclamantă, faptele ilicite săvârșite nu numai de către pârâtă, ci și de societatea care deține postul de radio respectiv.
În raport de aceste considerente, tribunalul, a constatat că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie și în baza dispozițiilor art. 296 Cod pr. civilă a respins apelul, ca nefondat.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă, tribunalul a obligat apelanta la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta . (Televiziunea Prahova), criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susține recurenta că instanța de apel a interpretat necorespunzător textele normative aplicabile în speță, și nu a raportat dispozițiile incidente în cazul răspunderii civile delictuale la specifitatea materiei – libertatea de exprimare prin presă.
Arată recurenta că instanța a omis faptul ca art. 10 CEDO protejează nu doar informațiile, ci și ideile, care deopotrivă pot alerta publicul. Astfel, presa joacă un rol esențial într-o societate democratică. Deși nu trebuie să depășească, între alte limite, și pe aceea a protecției reputației altora, este de datoria presei să transmită informații și idei cu privire la toate chestiunile de interes public. Obligației presei de a transmite astfel de informații și idei i se adaugă dreptul publicului de a le primi. Dacă nu ar fi așa, presa nu ar putea să își îndeplinească rolul său vital de „câine de pază public”.
Referirea la obligația presei de a nu depăși, limita cerută de protecția „reputației altora” nu trebuie nicidecum înțeleasă în sensul că ori de câte ori reputația unei persoane este lezată, presa ar fi depășit limitele permise.
Susține recurenta că, Curtea Europeana a decis ca, deși ziariștii respectivi lezaseră demnitatea unor persoane, sancționarea lor de către instanțele naționale nu a fost "necesară într-o societate democratică", întrucât nu s-a dovedit existența unei "nevoi sociale presante" care să fi justificat sancționarea.
Lezarea demnității sau reputației unei persoane nu constituie în sine o astfel de "nevoie socială presantă".
Astfel, în cauza D. vs. România, unde dl. D. fusese condamnat de instanțele naționale pentru calomnie în urma unor articole semnate și publicate în presă, Curtea Europeana nu a negat lezarea demnității ori a reputației persoanelor vătămate, ci a afirmat: "chiar ținând cont de obligațiile și responsabilitățile jurnalistului atunci când acesta se prevalează de dreptul ce îi este garantat în articolul 10 [intre aceste obligații figurând si cea de a respecta onoarea, demnitatea, reputația altor persoane] (...) condamanarea reclamantului nu poate fi considerata ca necesară .".
Întrucât libertatea de exprimare "protejează nu numai conținutul ideilor și al informațiilor, ci și forma în care acestea sunt exprimate", transmiterea ideilor și informațiilor se poate face și într-o „maniera provocatoare pentru a atrage atenția publicului" .
Concluzionând, recurenta arată că ziaristul este liber să-și exprime opiniile cu privire la orice problemă de interes general, apreciind că opiniile nu trebuie să fie neutre, nesupărătoare, ci ele pot ofensa, șoca sau deranja, pot fi exagerate sau provocatoare. Ziaristului nu i se poate pretinde să facă proba verității opiniilor sale. Ceea ce se cere ziaristului este să acționeze cu bună-credință, care se apreciază în raport cu scopul urmărit de ziaristul care a emis opiniile/parerile/judecatile de valoare: de a pune în discuția publicului, de a atrage atenția publicului cu privire la o chestiune de interes public sau numai de a discredita o anumita persoana. Buna-credință este prezumată, astfel că dacă scopul declarat de ziarist este cel de a discuta și/sau atenționa asupra unui subiect de interes public, partea vătămata trebuie să facă dovada contrară. Nu este suficientă simpla afirmație a părții vătămate că ziaristul a urmărit să o discrediteze.
Principala probă a bunei-credințe pe care o poate face ziaristul este cea a „verificării rezonabile” a informației înainte de difuzare. Ea consta în dovedirea faptului că ziaristul a verificat existența unor elemente, împrejurări sau circumstanțe de natură să-i confere suficiente motive care să-l facă să creadă în adevărul faptelor publicate. Suficiența motivelor trebuie analizată și din perspectiva caracterului perisabil al informației. Informația este un bun perisabil prin chiar natura sa, iar ziaristul nu are la îndemână nici mijloacele si nici timpul de verificare de care beneficiază alte categorii de persoane. Simpla constatare ca faptele relatate de ziarist nu sunt adevărate nu este suficientă pentru a se concluziona ca acesta a acționat cu rea-credință.
Totodată, consideră recurenta că instanța de apel trebuia să țină seamă de specificul profesiei de ziarist, în principal sub trei aspecte:
- jurnalistul nu are la îndemână mijloacele tehnice, organizatorice și legale de
investigare pe care le au organele specializate ale statului;
- jurnalistul nu are la îndemână nici timpul de investigare de care beneficiază
organele specializate ale statului. In jurisprudența Curții s-a decis că „(...) informația este un bun perisabil și întârzierea publicării ei, chiar și pentru o scurtă perioadă, creează riscul pierderii valorii și interesului față de acea informație”;
- posibilitatea recunoscută ziaristului de a exagera, într-o anumită măsură, în
prezentarea informațiilor. Această posibilitate se justifică, pe de o parte, prin caracterul perisabil al informației, iar, pe de alta parte, prin necesitatea c ziaristul să poată folosi o modalitate de a atrage atenția publicului asupra chestiunii de interes public la care se referă.
Din prezentarea celor trei aspecte specifice profesiei de jurnalist, rezultă că „adevărul jurnalistic”, este diferit de „adevărul judiciar”. De altfel, ambele diferă uneori de „adevărul obiectiv”. „Adevărul jurnalistic” nu are alta consecința decât informarea rapida și atenționarea (sensibilizarea) publicului cu privire la o chestiune de înțeles general, pe când „adevărul judiciar” stă la baza luării unor măsuri cu urmări extrem de importante pentru persoana la care se referă, măsuri a căror executare este asigurata prin forța statului. În cazul D. vs. România, Curtea Europeana a argumentat ca ziaristul nu putea fi condamnat atâta vreme cat „(...) nu s-a făcut dovada ca faptele descrise in articole erau in totalitate false si ca serveau alimentarii unei campanii de defăimare” îndreptata împotriva persoanelor vătămate. Din acest text, rezultă că vinovăția (penală sau civilă) a unui jurnalist poate fi reținuta numai in următoarele circumstanțe:
- dacă persoana vătămată face dovada că faptele descrise de ziarist sunt
false; nu ziaristul trebuie să facă proba verității, ci persoana vătămata trebuie să facă
„proba falsității”;
- dacă se dovedește că faptele descrise sunt false în totalitate; nu este
suficient să se dovedească doar falsitatea parțială a acelor fapte, ci falsitatea integrala a lor; explicația acestei cerințe decurge, logic, din posibilitatea recunoscuta ziaristului de a exagera in prezentarea informațiilor (ceea ce alterează parțial exactitatea lor);
- dacă se dovedește că ziaristul cunoștea, la data relatării unor fapte, ca
acestea erau false;
- dacă se dovedește că scopul ziaristului, în prezentarea faptelor false, a fost acela de a alimenta o campanie de defăimare/denigrare, iar nu de a informa publicul cu privire la o chestiune de interes public. Dacă partea vătămată dovedește că jurnalistul a relatat fapte mincinoase, cunoscând din momentul difuzării ca acestea erau mincinoase și că unicul scop al jurnalistului a fost defăimarea sa, atunci jurnalistul poate fi considerat de rea-credință și sancționat (proporțional, nu excesiv).
Precizează recurenta că toate componentele probei bunei-credințe sunt aplicabile în situația în care informațiile sunt de interes public. In mod constant, Curtea Europeana a afirmat că este de datoria presei „ (...) să transmită informații și idei cu privire la chestiunile de interes public. Obligației presei de a răspândi astfel de informații și idei, i se adaugă dreptul publicului de a le primi”. „Daca ar fi altfel, presa nu ar fi în stare să joace rolul vital de „câine de paza public”.
Precizează recurenta că nu s-a realizat de către pârâtă o faptă prin care să se fi încălcat dispozițiile legale în materie în condițiile în care publicarea articolului incriminat a răspuns unei necesitați de moment, abordând o chestiune de interes public, ce capta atenția cititorilor la acea dată, fără a fi posibilă verificarea cu acuratețe și conformarea veridicității informației publicate, cu atât mai mult cu cât publicul a fost informat în mod corect despre sursă.
Pe cale de consecință, susține recurenta că:
- Art. 10 CEDO nu protejează doar conținutul informațiilor, ci și pe cel al ideilor;
- Art. 10 CEDO nu protejează doar conținutul ideilor si al informațiilor, ci si forma in care sunt acestea exprimate;
- Libertatea de exprimare garantata de Constituție acoperă cel puțin libertatea de a discuta toate chestiunile de interes public fără vreo restricție sau teama de pedeapsă;
- Judecătorul trebuie convins ca fiecare caz în care se cere restrângerea libertății de exprimare a unui jurnalist (prin condamnare, obligare la despăgubiri civile, etc.) privește mai mult decât persoana acelui jurnalist, având consecințe directe asupra presei și a rolului ei într-o democrație;
- Presa are datoria să transmită informații și idei cu privire la chestiunile de interes public. Obligației presei de a răspândi astfel de informații și idei, i se adaugă dreptul publicului de a le primi. Curtea nu accepta opinia (...) potrivit căreia obligația presei ar consta numai în răspândirea informațiilor, în timp ce interpretarea acestora ar fi atributul prioritar al cititorului”
- Ziaristul/jurnalistul este liber să își exprime opiniile cu privire la orice problema de interes general;
- Datoria presei este aceea de a alerta publicul;
- Referirea la obligația presei de a nu depăși, între altele, limita cerută de
protecția reputației altora nu trebuie nicidecum înțeleasă în sensul că ori de câte ori
reputația unei persoane este lezata presa ar fi depășit limitele permise;
- Ziaristului/jurnalistului nu i se poate pretinde să facă proba verității
opiniilor sale; ceea ce se cere ziaristului este să acționeze cu bună-credință, care se
apreciază în raport cu scopul urmărit de ziaristul care a emis opiniile/părerile/judecățile de valoare: de a pune în discuția publicului, de a atrage atenția publicului cu privire la o chestiune de interes public;
- Buna-credință este prezumată, astfel că dacă scopul declarat de ziarist/jurnalist este cel de a discuta și/sau atenționa asupra unui subiect de interes public, partea vătămată trebuie să facă dovada contrară. Nu este suficientă simpla afirmație a părții vătămate ca ziaristul a urmărit să o discrediteze;
- Principala probă a bunei-credințe pe care o poate face ziaristul este cea a „verificării rezonabile” a informației înainte de difuzare - realizatorii emisiunii incriminate au realizat aceasta verificare rezonabila cu privire la informațiile conținute de scrisoarea respectiva;
- Simpla constatare că faptele relatate de ziarist nu sunt adevărate nu este suficientă pentru a se concluziona că acesta a acționat cu rea-credință - în speța nici nu s-a discutat/probat în ce măsura sunt sau nu adevărate acele informații conținute de scrisoarea incriminata;
- Trebuie să se țină seama de specificul profesiei de ziarist;
- Chestiunea de interes public a fost definita drept orice „chestiune care afectează viața comunității”.
Raportându-ne strict la specificitatea materiei, de vreme ce nu s-a probat reaua-credință a prezentatorilor emisiunii incriminate, autorul scrisorii căreia i s-a dat citire este o terță persoană, scopul citirii acelei scrisori a fost oferirea unui exemplu negativ pentru preocupările aberante si fabulațiile unor oameni că semnatara scrisorii, s-a procedat la o verificare rezonabilă a ideilor și informațiilor conținute de respectiva scrisoare, și jurnalistul este liber să-si exprime opiniile cu privire la orice problemă de interes general, coroborat cu toate cele expuse anterior, consideră că în cauza de față nu s-a săvârșit o ingerința în dreptul la reputație al intimatei-reclamante, și, pe cale de consecință, nu a săvârșit o faptă ilicită.
Arată recurenta că instanța de apel în mod greșit și nelegal a reținut motivarea instanței de fond și a considerat că prejudiciul a fost dovedit în prezenta cauză, față de următoarele considerații:
Consideră recurenta că nu au fost suficiente declarațiile martorilor propuși de către intimata-reclamantă în vederea aprecierii existentei prejudiciului, și mai ales a legăturii de cauzalitate dintre respectivul prejudiciu și citirea scrisorii de către realizatorii emisiunii incriminate. De fapt, examinând aceste declarații rezultă că generatorul prejudiciului moral suferit de către intimata-reclamanta - atât în ceea ce privește viața sa familială, cât și în privința vieții sale profesionale și sociale - este unul singur: relațiile de dușmănie în care aceasta se afla de ani de zile cu numita M. A.;
Prejudiciul moral nu a fost dovedit. Susținerea reclamantei cum că i-au fost vătămate în mod direct relațiile de familie, ajungându-se până la despărțirea sa în fapt de bărbatul cu care conviețuiește, s-a dovedit a fi falsă, de vreme ce, pe de o parte chiar dumneaei a recunoscut faptul că nu s-a despărțit „niciodată decât pe hârtie”, iar, pe de alta parte, unul dintre cei doi martori propuși de către intimata-reclamantă a declarat ca aceasta „a divorțat din cauza familiei soțului acum doi ani de zile”. Tot sub acest aspect al prejudiciului, solicită a se avea în vedere și faptul că aceasta își exercita în continuare profesia de avocat în cadrul Baroului Prahova.
Arată că în practica judiciară românească s-a considerat că formularea de către partea vătămată a unei simple cereri de acordare a despăgubirilor fără a produce nicio probă în sensul susținerilor sale și fără a argumenta în nici un fel, astfel să justifice posibilitatea și existența unor prejudicii produse pe plan moral, nu poate fi acceptată.
Susține apelanta că cuantumul daunelor morale acordat de către instanța de fond și confirmat de instanța de apel, în lipsa dovedirii unui prejudiciu cert, direct și personal, este nejustificat de mare raportat la gradul în care a fost lezată reputația intimatei-reclamante de conținutul scrisorii al cărei autor este numita M. A., și această nelegalitate se datorează încălcării criteriilor de stabilire a cuantumul daunelor morale, respectiv „gravitatea prejudiciului moral” și „criteriul echității".
Precizează apelanta că instanța nu este liberă să stabilească orice sumă crede potrivita, întrucât, din perspectiva Convenției, trebuie să existe o relație de proporționalitate între acordarea despăgubirilor morale și gradul în care a fost lezată reputația. In situația în care „(...) controlul judiciar exercitat în timpul judecării în fond și în apel nu a oferit garanții adecvate și efective împotriva acordării unor despăgubiri disproporționate”, obligarea ziaristului la plata despăgubirilor nu este necesară într-o societate democratică, deci trebuie înlăturată.
Cum gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizației, numai orientativ și nu exact, pe lângă acesta trebuie avut în vedere și criteriul echității, aspect ce se impune prin aceea ca „suma de bani acordata cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie să fie justă, echitabilă și nu exagerată, ținându-se cont de criteriul gravitații prejudiciului moral, dar și de criteriul echității.
Apreciind în concret caracterul prejudiciului moral, instanța de apel a concluzionat că un prejudiciu moral este grav atunci când constă în alterarea gravă a integrității fizice sau mentale a persoanei vătămate, a capacității sale de muncă, sau atunci când este extrem de importantă valoarea morală căreia i se aduce atingere.
Or, în speța de față, din probele administrate în cauză a rezultat că intimatei-reclamante i s-a pricinuit o suferință psihică de către cumnata sa, numita M. A., suferința psihică însă nu de o asemenea amploare și gravitate, care să necesite compensarea cu suma de 5.000 euro, cum s-a dispus, întrucât în cazul intimatei-reclamante nu s-a ajuns la îmbolnăvirea gravă a acesteia, și nici la pierderi de alta natură.
Concluzionând, recurenta arată că nu a făcut dovada existenței prejudiciului și, de altfel, nici nu o poate face, întrucât acest pretins prejudiciu nu există. Pe cale de consecință, nefiind întrunită condiția existenței faptei ilicite, nu se poate vorbi de existența vreunui prejudiciu.
Insă, apreciază recurenta, că orice pretenție dedusă în justiție, prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, iar judecătorii au obligația să îl aprecieze în raport de gravitatea și importanța lui, iar această apreciere, de la caz la caz, pe baza probelor administrate, îi revine instanței.
Din moment ce intimata-reclamantă a declarat ca la baza „scandalului” stau relațiile sale de dușmănie cu cumnata sa, numita A. M., autoarea scrisorii, în mod evident, legătura de cauzalitate între prejudiciul pretins de către reclamantă și pretinsa faptă ilicită săvârșită de către recurentă nu există.
Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, respingerea cererii, ca fiind neîntemeiată, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.
Intimata-reclamantă M. C. C. a fost reprezentată în instanță de către apărătorul său ales, care prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia recurată, actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Deși recurenta invocă art. 10 din CEDO, Curtea amintește că acest text de lege garantează într-adevăr dreptul la libera exprimare, însă informațiile ce se difuzează pe un post de televiziune trebuie să trateze subiecte de interes public și nu subiecte ce vizează viața particulară a unei persoane.
Prin art. 10 alin.1din CEDO se prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.
A..2 din același text de lege arată că :,, Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești
Acest articol de lege este în strânsă legătură cu art.8 alin.1 din Convenție :. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale,iar în alin.2 :Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
Ori, în cauza de față, emisiunea de televiziune prin care s-a citit o scrisoare provenită de la numita M. A., în care aceasta a făcut anumite afirmații despre viața privată a intimatei-reclamante nu respectă dispozițiile art. 8 CEDO, în sensul că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
Este adevărat că într-o societate democratică rolul presei este comunicarea informațiilor ce vizează probleme de interes general și nu probleme ce vizează viața privată a unei persoane, cum este cazul de față.
CEDO a admis că libertatea în domeniul presei, include și recurgerea la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare, stabilindu-se că rolul autorităților naționale într-o societate democrată este acela de a permite presei să joace rolul de „câine de pază”, însă este inadmisibil ca mass-media să intervină și să facă afirmații cu privire la viața privată a unei persoane.
Prin difuzarea scrisorii au fost încălcate și dispozițiile art. 30 din Codul audiovizualului care precizează că: „Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la propria imagine”.
În art. 33 se precizează că: „1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței”.
La alin. 3 se precizează: „ Este interzisă difuzarea de știri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale care constituie imixtiuni în viața privată și de familie a persoanei, fără acordul acesteia”, iar alin. 4 se arată că: ”Fac excepție de la prevederile alin. (3) situațiile în care sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:
a) existența unui interes public justificat;
b) existența unei legături semnificative și clare între viața privată și de familie a persoanei și interesul public justificat”.
Și în art. 34 din același text de lege se arată că: „(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine., iar în alin. 4: „Fac excepție de la prevederile alin. (2) și (3) situațiile în care imaginile difuzate surprind fapte care prezintă un interes public justificat”.
În art. 40 se precizează că: „ (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere; dacă acuzațiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur . situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.
În alin. 2 se precizează clar că: „Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile”.
Din probele administrate rezultă clar că scrisoarea citită la postul de televiziune preluată de la postul de Radio Prahova, nu întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 33 alin. 4, și anume: a) existența unui interes public justificat; b) existența unei legături semnificative și clare între viața privată și de familie a persoanei și interesul public justificat, pentru că nu este vorba despre un interes public justificat și nici despre o legătură dintre viața privată și interesul public.
Ca atare, ziaristul nu este liber să își exprime opiniile despre viața privată a unei persoane decât dacă sunt respectate condițiile prevăzute la art. 33 alin. 4 și art. 40 din Codul audiovizualului.
În conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul audiovizualului, care precizează clar că: „Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile”, Curtea apreciază că recurenta nu a dovedit buna-credință de care face vorbire și nici de o verificare rezonabilă a informației înainte de difuzare.
Deși recurenta invocă Cauza D. contra României, trebuie observat că în speța de față este vorba despre imixtiune în viața privată a unei persoane fizice, pe când în Cauza D. vizează un interes public, în articolul respectiv ziaristul dezvăluia fraudele care ar fi fost comise de directorul întreprinderii Agricole de stat Fastrom R. fostă I.A.S., G.S. citind rapoartele direcției economice din cadrul Poliției Generale.
Curtea apreciază că libertatea de exprimare garantată de Constituție nu trebuie să aducă atingere dreptului la propria imagine a unei persoane, pentru că acest drept vizează doar libertatea de exprimare ce vizează un interes public.
Ori, în cauza de față nu se poate conchide că difuzarea informațiilor despre viața privată a intimatei-reclamante ar viza un interes public sau că ar exista vreo legătură între viața privată și interesul public.
În consecință, fapta recurentei de a difuza informații despre viața privată are un caracter ilicit nefiind prevăzut în lege sau CEDO, i-a produs reclamantei un prejudiciu, prejudiciu ce vizează dreptul la viața privată, la viața de familie, la propria imagine în societate, care i-au fost afectate prin difuzarea unor aspecte, chiar dacă ar fi reale, ale vieții private.
Este îndeplinită și condiția vinovăției, întrucât recurenta a încercat să aducă audiență postului de televiziune și nu a prevăzut consecințele difuzării acelei emisiunii, deși trebuia să prevadă că această difuzare a scrisorii i-ar putea aduce un anumit prejudiciu moral reclamantei.
Rezultă îndeplinirea și celuilalt element al răspunderii civile delictuale, respectiv legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, respectiv difuzarea fără acordul reclamantei a unei scrisori ce viza viața privată și prejudiciul moral produs, astfel cum a fost demonstrat în cauză.
Chiar dacă, recurenta susține că ziaristului nu i se poate pretinde să facă proba verității opiniilor sale, trebuie reamintite dispozițiile art. 40 din Codul audiovizualului, astfel cum au fost arătate mai sus.
Susținerile recurentei că nu au fost suficiente declarațiile martorilor propuși de către intimata-reclamanta în vederea aprecierii existentei prejudiciului, și mai ales a legăturii de cauzalitate dintre respectivul prejudiciu și citirea scrisorii de către realizatorii emisiunii incriminate ,se vor respinge ca nefondate, având în vedere că pe de o parte, aceasta nu a arătat ce alte probe ar fi trebuit administrate în cauză, iar pe de altă parte, acestea sunt probe admisibile cu care se pot dovedi situațiile de fapt.
Pe același considerent se va respinge critica că nu a fost dovedit prejudiciul moral.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordat de către instanța de fond și confirmat de instanța de apel, criticat că este nejustificat de mare raportat la gradul în care a fost lezată reputația intimatei-reclamante de către conținutul scrisorii al cărei autor este numita M. A., se va reține că întinderea despăgubirilor morale este lăsată la aprecierea instanței în funcție de gradul de vinovăție, de prejudiciul cauzat, cât și de faptul că emisiunea publicată se adresează unei game largi de auditori.
În cauza de față dată fiind ocupația reclamantei ,de impactul afirmațiilor calomnioase asupra imaginii reclamantei ,a vieții de familie și sociale ,de faptul că moderatorii nu au verificat afirmațiile din scrisoare este evident că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Pentru toate aceste considerente Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta .. (TELEVIZIUNEA PRAHOVA), cu sediul în Ploiești, .. 10, județul Prahova și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat A. N. din București, ., ., împotriva deciziei civile nr. 658/19 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantă M. C. C., domiciliată în Ploiești, Piața Victoriei, nr. 5, ., județul Prahova.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 septembrie 2014.
Președinte, Judecători,
E. S. V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Red. ES
Tehnored. DV
2 ex./23.09.2014
d.f._ – Judecătoria Ploiești
j.f. M. R. B.
d.a._ – Tribunalul Prahova
j.a. M. N. și M. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Anulare act. Decizia nr. 345/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 2556/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
