Legea 10/2001. Decizia nr. 2298/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2298/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 1238/120/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2298
Ședința publică din data de 29 octombrie 2014
Președinte - M. I. G.
Judecători - V. G.
- P. M. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de P. comunei N. și P. comunei N. cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.584 din 17.04.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții Ț. N., domiciliat în Câmpulung Muscel, ..7, județul Argeș și Ț. O. P., domiciliată în Câmpulung Muscel, ., ., . și pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.V.A.S.), cu sediul în București, .. Ș., nr. 50, sector 1.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 octombrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, iar după deliberare a decis următoarea soluție:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.168/17.06.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâții P. comunei N. și P. comunei N., s-a admis cererea formulată de către reclamanții Țuluca N., Țuluca A.-E., decedat - având ca moștenitor pe Ț. O. P., în contradictoriu cu pârâții P. comunei N. și P. comunei N., S.C. A. S.A., .., A. pentru Valorificarea Activelor Statului, așa cum a fost precizată, s-a anulat dispoziția nr.54/15.02.2010 a Primarului comunei N., jud. Dâmbovița și au fost obligați pârâții S.C. A. S.A. N. și .. N. la restituirea terenului în suprafață de 750 mp și a casei aflată pe acesta, compusă din 3 camere și dependințe, situate în . și identificate potrivit raportului de expertiză întocmit de expert E. A..
De asemenea, a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. A. S.A. N. și .., având în vedere că introducerea lor în cauză, în calitate de pârâți nu s-a produs doar cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea nulității contractului nr. 3/1998, ci în calitate de actuali deținători ai bunurilor, obligați la restituire conform art. 9 din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 21 din Legea nr. 10/2001 deoarece S.C. A. S.A. N. este o societate cu capital majoritar de stat, iar .. este o societate care a cumpărat acțiuni reprezentând 45,29% ale acestei societăți, conform contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 3/1998.
Această hotărâre a fost casată prin decizia nr.121/21.01.2014 a Curții de Apel Ploiești, decizie prin care s-au admis recursurile declarate de pârâții S.C. A. N. S.A. și .., P. comunei N. și P. comunei N., și în consecință s-a casat în parte sentința civilă nr. 168/17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în sensul că a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, în ceea ce privește acțiunea principală formulată în contradictoriu cu P. și P. comunei N., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții . și . N. și s-a respins acțiunea formulată împotriva acestora ca fiind promovată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă și s-a luat act că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu ocazia rejudecării părțile nu au mai solicitat administrarea de alte probe.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 584 din 17.04.2014 a admis cererea, a anulat dispoziția nr.54/15.02.2010 a Primarului comunei N., județul Dâmbovița și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 750 mp și casa aflată pe acesta, compus din 3 camere și dependințe, situat în ., așa cum a fost identificat de expert E. A..
P. a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele considerente:
La data de 23.03.2010, reclamanții au contestat dispoziția nr.54/15.02.2010 emisă de P. comunei N., județul Dâmbovița, solicitând anularea acesteia, precum și obligarea pârâților P. N. și P. comunei N., județul Dâmbovița să emită o nouă dispoziție prin care să propună despăgubirile prevăzute de Legea nr.10/2001 și să înainteze dispoziția însoțită de actele justificative către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Prin dispoziția contestată se respinsese notificarea nr.93/3.07.2001, notificare prin care se solicitase restituirea imobilului casă și teren aferent de 0,75 ha, cu mențiunea că pentru 4,75 ha s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr.1632/5.12.1991.
Potrivit dispozițiilor art.315 alin.1 Cod procedură civilă 1865: ”În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”
În considerentele deciziei de casare s-a reținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care a fost investită prin acțiunea principală, respectiv asupra cererii de acordare despăgubiri pentru imobilul ce formează obiectul prezentului litigiu.
„Curtea a reținut în analiza derulării procesului în fața instanței de fond, că aceasta a încălcat principiul disponibilității față de împrejurarea că, deși nu s-a solicitat în mod expres de către reclamanți, s-a dispus obligarea unor societăți considerate unități deținătoare în sensul Legii 10/2001 la restituirea în natură a imobilului.
Referitor la critica formulată de către recurenți, în sensul ca, în mod greșit, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei și primarului . reținut că soluția este corectă.
Cât privește susținerea recurenților, în sensul ca nu ar avea calitate procesuală în cauza, întrucât imobilul nu se afla în proprietatea sau administrarea . stabilit de prima instanță, pe baza probatoriilor ce le va administra, având în vedere împrejurarea că recurenții susțin că imobilul în litigiu s-ar fi aflat în administrarea . restul proprietății de 4,25 ha s-a reconstituit intimaților-reclamanți în baza Legii 18/1991 în . de proprietate nr._/08.2002 .
În temeiul disp. art. 312 C. pr.civ, Curtea a admis recursurile, a casat în parte sentința civilă nr. 168/17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în sensul că a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, în ceea ce privește acțiunea principală formulată în contradictoriu cu P. și P. comunei N..
Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții . și . N. și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată împotriva acestora ca fiind promovată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă.”
Față de aceste considerente ale deciziei de casare, tribunalul a constatat că are a lămuri locul situării imobilelor și a se pronunța cu privire la îndreptățirea reclamanților de a primi despăgubiri pentru imobilele preluate de către stat.
În ceea ce privește locul situării imobilelor, s-a reținut că acesta s-a determinat prin expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie-cadastru, ca fiind pe raza comunei N., județul Dâmbovița, aspect necontestat de către pârâți.
De altfel, expertiza a fost întocmită chiar pe baza înscrisurilor prezentate de P. comunei N., județul Dâmbovița.
Cu privire la solicitarea reclamanților de a li se acorda despăgubiri pentru imobilele ce fac obiectul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au făcut dovada, care nici nu a fost contestată, a dreptului de proprietate asupra terenului și casei revendicate.
Deoarece aceste imobile se află în intravilanul localității N., județul Dâmbovița, sunt aplicabile dispozițiile legii nr.10/2001.
Deoarece imobilele nu pot fi restituite în natură fiind deținute în prezent de ., devin incidente dispozițiile art.26 din legea nr.10/2001 potrivit cărora dacă restituirea în natură nu este posibilă, …entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin dispoziție motivată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri ori să propună acordarea de măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită.
În cauză reclamanții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la restituire, făcând dovada dreptului de proprietate și a calității de moștenitor prin actul de vânzare-cumpărare nr._/6.04.1946, certificatul nr.156/8.07.1948 al Percepției Agricole Cazaci, județul Dâmbovița, procesu-verbal nr.1/15.04.1959, procesul-verbal din 30.10.1968, adresa nr. 2409/22.12.1970, certificatul de moștenitor nr.247/1985, actele de stare civilă ale reclamanților.
Deoarece prin dispoziția nr.54/15.02.2010 P. comunei N., județul Dâmbovița a respins solicitarea de restituire a imobilelor ce au făcut obiectul notificării nr.93/2001, cu motivarea că nu s-a dovedit dreptul de proprietate și nici dovada preluării imobilelor de către stat, împrejurări dovedite în instanță, această dispoziție a fost anulată, tribunalul constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri compensatorii în condițiile legii pentru imobilul ce face obiectul prezentei cauze, așa cum a fost identificat de expert E. A..
În consecință, având în vedere dispozițiile deciziei de casare, în respectarea dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă 1865, fiind îndeplinite cerințele art. 2 lit.i, art.3 alin.1 lit.a raportat la art. 4 alin.2 și ale art.26 din legea nr. 10/2001, tribunalul a admis acțiunea, a anulat dispoziția contestată și a constatat dreptul reclamanților la măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 750 mp și casa aflată pe acesta, compus din 3 camere și dependințe, situat în ., așa cum a fost identificat de expert E. A..
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții P. C. N. și P. C. N., criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs s-a arătat că, în fapt, prin sentința civilă recurată, instanța de fond, respectiv Tribunalul Dâmbovița, în mod eronat, a admis cererea de chemare în judecată, dispunând anularea Dispoziției nr. 54/15.02.2010 a Primarului C. N., constatând totodată că intimații - reclamanți sunt îndreptățiți la măsuri compensatorii pentru imobilul compus din teren în suprafață de 750 mp și casa aflată pe acesta, compusă din 3 camere și dependințe, situat în . a fost identificat de către dna. expert E. A., întrucât, raportat la înscrisurile aflate la dosarul cauzei și enumerate de către instanța de fond în considerentele sentinței recurate, se observă că intimații - reclamanți nu sunt singurii cumpărători ai imobilului supus judecății.
Astfel, potrivit actului de vânzare - cumpărare încheiat în 05.04.1946 numitul R. T., în calitate de vânzător, vinde o fermă, respectiv teren 5 hectare pe care se află o casă de locuit alcătuită din 3 camere și dependințe, fraților N. Gh. P. și G. Gh. P. și fraților C. Ț. și N. Tulucă.
Raportat la această împrejurare, este evident caracterul eronat al statuărilor primei instanțe, întrucât nu se poate reține că intimații - reclamanți sunt îndreptățiți la restituire, făcând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul prezentei cauze, din moment ce, potrivit actului de vânzare - cumpărare aceștia au dobândit imobilul în coproprietate cu frații N. Gh. P. și G. Gh. P..
În susținerea punctului de vedere a menționat recurenta prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit cărora: în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.
Referitor la speța de față, este evident că nici frații N. Gh. P. și G. Gh. P. și nici descendenții acestora nu au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului dobândit ca urmare a încheierii actului de vânzare - cumpărare din 06.04.1946, înregistrat sub nr._, însă această situație de fapt nu-i îndreptățește pe intimații - reclamanți să pretindă întreg imobilul, din moment ce aceștia l-au dobândit în coproprietate cu numiții frați N. Gh. P. și G. Gh. P..
Pe de altă parte, nu rezultă din niciun înscris aflat la dosarul cauzei că aceștia le-ar fi cedat, într-un fel sau altul, intimaților - reclamanți cota lor.
Așadar, au apreciat recurenții că subzistă și la acest moment motivarea expusă de recurenți în cuprinsul Dispoziției nr. 54/2010, în sensul că intimații - reclamanți nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și a preluării lui de către stat, motiv pentru care, în opinia sa Dispoziția mai sus amintită se bucură de temeinicie și legalitate, neexistând element care să stea la baza convingerii instanței în sensul anulării acesteia.
Mai mult, față de înscrisurile aflate la dosarului cauzei, urmează ca instanța de control judiciar să observe faptul că se decelează cu excelență concluzia conform căreia, recurenții nu dețin în administrare și cu atât mai puțin în proprietate imobilul supus litigiului.
Altfel spus, nefiind deținătorii imobilului în discuție, așa cum acest concept este definit de către legiuitor prin intermediul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, recurenții nu sunt în măsură să dispună asupra unei eventuale măsuri compensatorii privind acest imobil.
Pe de altă parte, dispoziția nr. 54/2010, emisă de către P. C. N. în calitate de autoritate executivă unității Administrativ - Teritoriale . act administrativ. În raport de aceasta, dar și de prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, potrivit cărora: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept." coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din cadrul aceluiași act normativ, conform cărora: „ (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică; - act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.”
Față de toate cele arătate, este evident că P. C. N. nu avea la îndemână decât emiterea unei dispoziții de respingere a notificării formulate de către numiții Ț. N. și Ț. A., având în vedere că aceștia au solicitat, prin notificare, restituirea în natură a întregului imobilul în litigiu, neamintind de coproprietarii alături de care au dobândit imobilul în discuție.
Nu în ultimul rând, prin intermediul dispozițiilor art. 261 din vechiul Cod Procedură Civilă - aplicabil speței pendinte, legiuitorul statuează în sensul că dispozitivul unei hotărâri judecătorești trebuie să aibă un conținut cât mai complet și să fie în concordanță cu celelalte părți componente, să rezolve în mod concret cererile părților astfel încât, pe baza lui, să se poată executa hotărârea. Pornind de la această regulă bine implementată, se întreabă recurenta care este finalitatea anulării dispoziției nr. 54/2010 emisă de către P. C. N., din moment ce acesta nu este în măsură să decidă nici asupra restituirii în natură a unui bun care niciodată nu a făcut parte din patrimoniul său și, cu atât mai puțin nu poate decide asupra despăgubirilor la care legiuitorul face trimitere în cuprinsul Legii nr. 10/2001, P. C. N. nefiind deținător al imobilului.
P. toate cele mai sus expuse, recurenții P. C. N. și P. C. N. au solicitat admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 584/17.04.2014 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, modificarea în tot a acesteia, în sensul în sensul menținerii dispoziției nr. 54/2010 emisă de către P. C. N..
În cauză au formulat întâmpinări intimații Ț. N. și A. pentru Administrarea Activelor Statului, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a avut în vedere aplicarea dispozițiilor art.315 alin.1 Cod procedură civilă 1865 potrivit cărora, ”în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”
Prin Decizia nr.121/21.01.2014 a Curții de Apel Ploiești, ca urmare a admiterii recursurilor, a fost casată în parte sentința civilă nr. 168/17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în sensul că a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, în ceea ce privește acțiunea principală formulată în contradictoriu cu P. și P. comunei N..
În considerentele deciziei de casare s-a reținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care a fost investită prin acțiunea principală, respectiv asupra cererii de acordare despăgubiri pentru imobilul ce formează obiectul prezentului litigiu.
Anterior, pronunțării deciziei de casare, instanța de fond reținuse deja că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate prin actul de vânzare-cumpărare nr._/06.04.1946, precum și a preluării terenului de către stat prin procesul-verbal nr. 1/15.04.1959, respectiv pentru o suprafață de 3,95 ha din cele 5 ha menționate în contractul de vânzare-cumpărare sus arătat.
Imobilul casă ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._/06.04.1946 poartă denumirea de Vila R. T., așa cum reiese din adeverința nr. 156/08.07.1947 a Percepției Agricole Cazaci, județul Dâmbovița și a intrat în proprietatea I.M.A. N., județul Dâmbovița în anul 1970.
Instanța a mai reținut că, în prezent, casa și terenul aferent se află în proprietatea S.C. A. S.A. N. și .., așa cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 3/1998, terenul fiind identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert E. A. și necontestat sub acest aspect.
S-a mai arătat că cei doi reclamanți au dovedit și faptul că sunt moștenitorii lui Țuluca N. (decedat la 11.06.1980), cel care are calitatea de cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare nr._/1946, prin acte de stare civilă (filele 29-34) și că prin dispoziția contestată, P. comunei N., județul Dâmbovița a respins notificarea reclamanților nr. 93/03.07.2001 cu motivarea că aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și a preluării lui de către stat.
În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate, tribunalul a constatat că reclamanții au făcut această dovadă, iar în ceea ce privește preluarea imobilului de către stat, tribunalul a reținut că, potrivit art. 2 lit.”i” din Legea nr. 10/2001, obiect al restituirii o fac și imobilele preluate abuziv, așa cum sunt casa și terenul aferent al reclamanților, dovada constând în aceea că imobilele s-au aflat în posesia I.M.A. N. și apoi în cea a ., așa cum reiese din sentința civilă nr. 197/13.11.1996 a Judecătoriei Răcari pronunțată în dosarul nr. 715/1996.
P. comunei N. și P. comunei N., recurenții de față, nu au înțeles să critice aceste mențiuni în cadrul primului ciclu procesual ci s-au rezumat la a critica sentința instanței de fond cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Primariei si primarului . nu se afla in proprietatea sau administrarea . nu se cunoaște care este finalitatea anulării dispoziției nr. 54/2010 emisă de către P. C. N., din moment ce acesta nu este în măsură să decidă nici asupra restituirii în natură a unui bun care niciodată nu a făcut parte din patrimoniul său și, cu atât mai puțin nu poate decide asupra despăgubirilor de care legiuitorul face trimitere în cuprinsul Legii nr. 10/2001, P. C. N. nefiind deținător al imobilului.
Ca atare, soluția pronunțată în cadrul primului ciclu procesual cu privire la îndreptățirea reclamanților de a solicita acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea 10/2001 a dobândit autoritate de lucru judecat, instanța de trimitere fiind învestită numai în limitele deciziei de casare menționată mai sus ce privea doar stabilirea corectă a cadrului procesual și verificarea faptului dacă recurenții dețin sau nu în administrare imobilul supus litigiului.
Sub acest aspect, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, dar și raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, a constatat că aceste imobile se află în intravilanul localității N., județul Dâmbovița și nu localității Sălcioara.
Este adevărat că imobilele nu pot fi restituite în natură fiind deținute în prezent de ., devenind astfel incidente dispozițiile art.26 din legea nr.10/2001 potrivit cărora dacă restituirea în natură nu este posibilă, …entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin dispoziție motivată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri ori să propună acordarea de măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Pe de altă parte, prin dispoziția nr.54/15.02.2010 P. comunei N., județul Dâmbovița a respins solicitarea de restituire a imobilelor ce au făcut obiectul notificării nr.93/2001, cu motivarea că nu s-a dovedit dreptul de proprietate și nici dovada preluării imobilelor de către stat, nu și datorită faptului că recurenții nu ar fi deținătorii imobilelor litigioase.
Pe de altă parte, în ceea ce privește susținerile privind caracterul de act administrativ al dispoziției nr. 54/2010, emisă de către P. C. N. în calitate de autoritate executivă unității Administrativ - Teritoriale . Apel constată că acestea au fost consemnate și în motivele de recurs ce au format obiectul controlului judiciar al Curții de Apel în primul ciclu procesual.
Ca atare, prin Decizia nr. 121/2014, Curtea de Apel ploiești, deja s-a pronunțat asupra acestor motive, apreciindu-se că “deși motivarea expusa nu are nicio legatura cu cadrul procesual stabilit de reclamanti, respectiv cu temeiul juridic al actiunii ce il constituie disp. Legii 10/2001 (caci s-a dispus anularea dispozitiei emisa de primar intrucat reprezinta un act administrativ emis in calitate de autoritate executiva a . pot fi analizate, eventual, in contencios administrativ), totusi, solutia este corecta”.
În consecință, nu pot fi primite nici criticile privind aplicabilitatea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, fiind analizate deja de instanța de casare, cu caracter obligatoriu, conform art. 315 c.pr.civ. și nici cele referitoare la nedovedirea dreptului de proprietate și neintroducerea coproprietarilor alături de care au dobândit imobilul în discuție, care nu au făcut obiectul primului recurs, neputând fi invocate omisso medio.
Sunt însă fondate susținerile recurenților în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 261 din vechiul Cod Procedură Civilă - aplicabil speței pendinte, prin care legiuitorul statuează în sensul că dispozitivul unei hotărâri judecătorești trebuie să aibă un conținut cât mai complet și să fie în concordanță cu celelalte părți componente, să rezolve în mod concret cererile părților astfel încât, pe baza lui, să se poată executa hotărârea.
Sunt reale susținerile recurentei în sensul că nu este în măsură să decidă nici asupra restituirii în natură a imobilului în litigiu și nici asupra despăgubirilor la care legiuitorul face trimitere în cuprinsul Legii nr. 10/2001.
Astfel, prin sentința civilă nr. 584 din 17.04.2014 Tribunalul a admis cererea, a anulat dispoziția nr.54/15.02.2010 a Primarului comunei N., județul Dâmbovița și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 750 mp și casa aflată pe acesta, compus din 3 camere și dependințe, situat în ., așa cum a fost identificat de expert E. A..
Sub acest aspect, se constată că în primul ciclu procesual Curtea de apel Ploiești a stabilit cadrul procesual dedus judecății, menționând în mod expres că “prima instanta nu s-a pronuntat asupra capatului de cerere prin care a fost investita prin actiunea principala, respectiv asupra cererii de acordare despagubiri pentru imobilul ce formeaza obiectul prezentului litigiu”.
Ca atare, cu autoritate de lucru judecat, deja s-a stabilit că instanța nu a fost învestită cu o cerere de restituire în natură a imobilelor.
Aceasta intrucat pretentia concreta a reclamantilor s-a reținut că o constituie ”anularea dispozitiei nr. 54/15.02.2010 emisa de P. . paratilor Primaria . . o noua dispozitie prin care sa propuna despagubirile prevazute de legea 10/2001”, imprejurare fata de care, prin decizia nr. 121/2014 s-a arătat că este evident ca “reclamantii justifica legitimarea procesuala a celor doua parti de a figura ca si parate in proces, atat timp cat dispozitia a fost emisa, in temeiul Legii 10/2001, de primar, iar o eventuala propunere de despagubiri putea fi formulata de catre primarie”.
Pe de altă parte, dispozitivul suspus analizei este neclar și nu poate fi pus în executare, câtă vreme instanța a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, atât în natură cât și prin echivalent, modalități care prin ele însele se exclud.
De altfel, potrivit art. 26 din legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Or, așa cum s-a reținut de instanțele anterioare, restituirea în natură nu este posibilă, imobilele fiind în proprietatea . . ca urmare a privatizării, acesta fiind și motivul pentru care reclamanții au învestit instanța doar cu cererea de acordare a despăgubirilor.
Constatându-se dreptul reclamanților de a beneficia de această măsură reparatorie prevăzută de legea specială, urmează a deveni incidente dispozițiile art. 26 din legea 10/2001, potrivit cărora acordarea de despăgubiri se poate face numai ” în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
P. toate cele mai sus expuse, se constată că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 c.pr.civ., sentința fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 26 din legea 10/2001 și cu încălcarea disp. art. art. 261 din vechiul Cod Procedură Civilă motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 3 c.pr.civ., va fi admis recursul declarat de recurenții P. C. N. și P. C. N. împotriva sentinței civile nr. 584/17.04.2014 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, dispunându-se modificarea în parte a acesteia, în sensul în sensul că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii constând în plata despăgubirilor prevăzute de legea 10/2001, modificată ce vor fi acordate în condițiile legii speciale de reparație pentru imobilul compus din teren în suprafață de 750 mp și casa aflată pe acesta compusă din 3 camere și dependințe situat în .-ța, așa cum a fost identificat de expert E. A..
Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței atacate, nefiind afectate de nelegalitate, așa cum s-a arătat mai sus.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. comunei N. și P. comunei N. cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.584 din 17.04.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții Ț. N., domiciliat în Câmpulung Muscel, ..7, județul Argeș și Ț. O. P., domiciliată în Câmpulung Muscel, ., ., . și pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.V.A.S.), cu sediul în București, .. Ș., nr. 50, sector 1.
Modifică în parte sentința în sensul că se constată că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii constând în plata despăgubirilor prevăzute de legea 10/2001, modificată ce vor fi acordate în condițiile legii speciale de reparație pentru imobilul compus din teren în suprafață de 750 mp și casa aflată pe acesta compusă din 3 camere și dependințe situat în .-ța, așa cum a fost identificat de expert E. A..
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 octombrie 2014.
Președinte, Judecători,
M. I. G. V. G. P. M. G.
Grefier,
G. C.
Red.IMG
Tehnored.GC
2 ex./28.11.2014
d.f. nr._ Tribunal Dâmbovița
j.f. C.-M. G.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Strămutare. Sentința nr. 77/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Cereri. Sentința nr. 7/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
