Obligaţie de a face. Decizia nr. 711/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 711/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 3138/315/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 711
Ședința publică din data de 26 martie 2014
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
- V.-I. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta . BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva deciziei nr. 53/12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta M. D. M., domiciliată în Târgoviște, ., nr. 20, județul Dâmbovița.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5,00 lei, conform chitanței . nr._/9 aprilie 2013 și timbru judiciar în cuantum de 0,50 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă . București, reprezentată de administrator P. N. și intimata-pârâtă M. D. M., reprezentată de avocat S. E., din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/14 noiembrie 2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la al treilea termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul legal procedural.
Reprezentantul recurentei-reclamante . București, administrator P. N., având cuvântul, învederează că cererea de strămutare ce a format obiectul dosarului nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă.
Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită a se dispune amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise, iar în situația în care instanța apreciază că nu se impune amânarea pronunțării, va încerca să își susțină singur cauza.
Avocat S. E., având cuvântul, pentru intimata-pârâtă M. D. M., arată că nu se opune la cererea formulată de partea adversă privind amânarea pronunțării pentru a-i da posibilitatea de a depune concluzii scrise.
Curtea deliberând asupra cererii de amânare a pronunțării formulată de către recurenta-reclamantă . București, administrator P. N., constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 156 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, dosarul a înregistrat deja trei termene de judecată, recurenta a avut suficient timp la dispoziție pentru a-și pregăti apărarea, aceasta incluzând și posibilitatea de a-și fi angajat un avocat până la acest moment, dacă ar fi considerat necesar, în vederea formulării unor susțineri.
Totodată, Curtea constată că la acest moment recurenta nu a putut prezenta niciun motiv întemeiat care să o fi împiedicat să formuleze concluzii scrise pentru aceste termen de judecată.
Avocat S. E., având cuvântul, pentru intimata-pârâtă M. D. M., arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei-reclamante . București, administrator P. N., având cuvântul, arată că în anul 2010 tatăl intimatei-pârâte a decedat, iar aceasta a renunțat la succesiune, însă în anul 2012 a vândut imobilul în litigiu.
Apreciază că bunurile mobile rămase de pe urma defunctului trebuiau să revină următorilor moștenitori.
Arată că este nemulțumit de faptul că intimata-pârâtă și-a însușit bunurile la care renunțase.
Mai mult decât atât, la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, pârâta a recunoscut că deține un act legal în care sunt nominalizate bunurile mobile reprezentând patrimoniul succesoral la care a renunțat, întocmit cu ocazia declarației de renunțare la succesiune dată în fața notarului public, încă aceasta nu l-a depus la dosar și nici instanța nu i-a dispus acest lucru.
Apreciază că acest act este necesar și legal a fi depus la dosar, deoarece potrivit dispozițiilor Legii nr. 36/1995 fără acesta nu se putea deschide procedura notarială în vederea eliberării declarației de renunțare la succesiune.
Solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât judecătorii nu au dat dovadă de rol activ, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 5 din vechiul Cod de procedură civilă.
Avocat S. E., având cuvântul, pentru intimata-pârâtă M. D. M., arată că recurenta-reclamantă încercă să acrediteze ideea că darea la o parte, sustragerea bunurilor mobile ar fi coincis cu momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din Vulcana P., de către M. D. M. în anul 2012, dar și ideea că înscrisurile depuse la dosar de către aceasta ar fi redactate în anul 2012 și nu în anul 2008 și 2009.
Arată că presupusa faptă de sustragere a bunurilor succesorale nu era posibilă în anul 2012, pentru că intimata a înstrăinat imobilul în anul 2011, conform antecontractului de vânzare-cumpărare, moment la care imobilul a și fost predat cumpărătorului.
Apreciază că în mod corect a reținut instanța de apel faptul că la dosarul de fond nu există dovezi din care să rezulte că intimata-pârâtă ar fi preluat vreun bun din averea succesorală a autorului ei, respectiv mobila veche sau alte bunuri mobile.
Cu privire la critica neprezentării unui inventar al bunurilor succesorale ale autorului său, la care a renunțat intimata, solicită a fi respinsă, întrucât așa cum a apreciat și instanța de apel, legea prevede norme juridice de acceptare pură și simplă a succesiunii, de acceptare sub beneficiu de inventar, respectiv de renunțare la succesiune. Opțiunea intimatei-pârâte a fost de renunțare în mod expres la moștenirea tatălui său.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței nr. 24/ 27 noiembrie 2013. Depune la dosar concluzii scrise.
După închiderea dezbaterilor și rămânerea în pronunțare, reprezentantul recurentei-reclamante . București, administrator P. N., a depus la dosar note scrise.
CURTEA,
Deliberând, conform art. 256 din vechiul Cod de procedură civilă, asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub număr de dosar_, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta M. D. M., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la acceptarea forțată a moștenirii bunurilor ce au aparținut tatălui său M. N. D., decedat la data de la 11 februarie 2010, cu ultimul domiciliu în . Dâmbovița.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin cererea din data de 2 martie 2010 a solicitat Judecătoriei P. ca pârâta M. D. M. să fie introdusă în cauza ce formează dosarul_, în calitate de moștenitoare a defunctului M. D., însă ulterior, prin declarația autentificată sub nr. 1890/26.04.2010, pârâta a renunțat la succesiune.
A susținut reclamanta că pârâta nu a respectat prevederile legale cu privire la statutul succesiunilor vacante și cu rea-credință a înstrăinat bunurile mobile rămase ca moștenire de la tatăl său, impunându-se a se pronunța, în conformitate cu prevederile 1119 din Noul Cod Civil, o hotărâre prin care să se constate că pârâta a acceptat succesiunea, chiar dacă prin declarația autentificată a renunțat la aceasta.
Pârâta M. D. M. a depus, conform disp.art. 115 din vechiul Cod de procedură civilă, întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În esență, pârâta a învederat că reclamanta nu are calitate de creditoare nici a defunctului Mantescu N.D. și nici a sa, iar câtă vreme pârâta este străină față de succesiune, ca urmare a renunțării, nu beneficiază de avantajele ce ar rezulta din moștenire, dar nu este ținută nici de datoriile și sarcinile acesteia.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 24.09.2012, Judecătoria Târgoviște a pronunțat sentința civilă nr. 4281, prin care a respins atât excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active, invocate de către pârâtă, cât și acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în privința excepțiilor invocate de către pârâtă, prin întâmpinare, că sunt neîntemeiate, întrucât interesul reclamantei în a promova acțiunea poate fi apreciat ca fiind un interes material, justificat de recuperarea așa-zisului prejudiciu creat de defunctul M. D., tatăl pârâtei, prejudiciu ce ar rezulta din contractul de închiriere intervenit între părți, reclamanta apreciind că, dacă nu ar recurge la acțiunea de față, s-ar expune la un prejudiciu, prin aceea că s-ar afla în imposibilitate de a fi recuperat debitul.
În privința calității procesuale active a reclamantei, instanța a reținut că demersul judiciar pendinte este obligatoriu pentru reclamantă, deoarece tinde să demonstreze că pârâta a renunțat la succesiune pentru a nu fi răspunzătoare de prejudiciul ce s-ar fi creat reclamantei de către autorul pârâtei, calitatea procesuală activă aparținând în această situație celui ce se poate prevala de interes material, în speță reclamantei, dat fiind existența unui contract și a unor litigii în legătură cu închirierea unui imobil de către tatăl pârâtei. Mai mult, reclamanta se pretinde a fi un creditor al succesiunii și în aceste condiții, instanța a apreciat că are calitate procesuală activă.
Pe fondul cauzei s-a stabilit că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1119 alin 1 și 2 din noul Cod civil, întrucât, față de data săvârșirii faptei de sustragere sau de dosire a bunurilor ianuarie - februarie 2010 – sunt incidente dispozițiile art. 703 din vechiul Cod civil, care prevăd că erezii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de a se lepăda de dânsa.
S-a arătat că pentru a opera însă acceptarea forțată a moștenirii de către pârâtă, textul de lege cere să existe o dosire sau o dare la o parte a unor bunuri succesorale și să existe o intenție frauduloasă a succesibilului în deținerea clandestină a bunurilor succesorale. De asemenea, printre condiții se află și acelea ca frauda să fie săvârșită de un moștenitor, iar dosirea sau darea la o parte să aibă ca obiect bunuri succesorale.
În speță, a stabilit judecătorul fondului, reclamanta nu a făcut dovada, prin probele administrate, că a existat o dosire sau o dare la o parte a unor bunuri succesorale rămase la decesul defunctului sau că a existat o intenție frauduloasă a succesibilului în deținerea clandestină a bunurilor succesorale, argumente în raport de care acțiunea a fost apreciată ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal, reclamanta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta a susținut că instanța de fond a luat în considerare numai probele prezentate de pârâtă și care au fost contestate, în sensul că acestea au fost produse în perioada 3-17.09.2012, ceea ce dovedește că sunt „falsuri”, iar martora audiată a mințit.
S-a apreciat că dezlegarea corectă a pricinii nu se putea obține decât prin analizarea și luarea în considerare a tuturor probelor administrate, inclusiv a intero-gatoriului luat pârâtei, respectându-se astfel prevederile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă.
S-a mai arătat că pentru aflarea adevărului, instanța de fond era obligată să respecte toate prevederile procedurale, pentru compararea înscrisurilor depuse cu cel care trebuia prezentat de către pârâtă și în care, în mod obligatoriu, sunt înscrise toate bunurile rămase de la defunctul M. D..
S-a solicitat a se analiza soluția instanței de fond și cu privire la schimbarea încadrării cauzei, conform noului Cod civil, deși fapta sustragerii bunurilor s-a produs în anul 2012, după . noului cod civil și a se constata că la judecarea cauzei, instanța de fond nu a respectat prevederile art.129 pct.5, ale art.172 alin.2 și ale art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, fapt pentru care, în baza art. 296 alin. 1 Cod procedură civilă, se impune „casarea” sentinței și admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea formulată, conform dispozițiilor art. 115 din vechiul Cod de procedură civilă, intimata M. D. M. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând, în esență, că instanța a pronunțat sentința pe baza tuturor probelor administrate în cauză, pe care le-a analizat în mod corect, situația de fapt fiind pe deplin lămurită.
La data de 12 martie 2013, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat decizia civilă nr. 53, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta ..
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Instanța de fond a dat o interpretare corectă disp.art.703 Cod civil, cu privire la acțiunile de renunțare la averea succesorală a autorilor lor, manifestată prin darea la o parte ori ascunderea unor bunuri din moștenire, textul de lege fiind aplicabil speței, conform art. 3 din Legea nr. 71/2011.
Sunt neîntemeiate criticile apelantei, în sensul că prima instanță nu a avut rol activ, nu a solicitat și nu a obligat pârâta să prezinte anumite acte doveditoare ale pretenției sale, respectiv declarația de renunțare la succesiune, a arătat tribunalul.
Astfel, la fila 7 dosar fond, a reținut tribunalul, se află declarația de renunțare la succesiune a pârâtei M. D. M., dată în fața Notarului public N. D. M., potrivit încheierii de autentificare nr. 1120/26.IV.2010, din care rezultă, fără dubii, că pârâta declară că renunță în mod expres la succesiunea defunctului M. D. (tatăl acesteia) și că a luat cunoștință de consecințele acestei renunțări.
Din actele dosarului de fond, a mai reținut tribunalul, a rezultat că părțile s-au mai judecat între ele cu privire la anularea declarației de renunțare la succesiune nr.1120/26.IV.2010, prin sentința civilă nr. 912/2.III.2011 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, definitivă și irevocabilă, fiind respinsă acțiunea reclamantei . de anulare a declarației de renunțare.
Privind comparativ cele două acțiuni ale apelantei, de anulare a declarației de renunțare la succesiune și de acceptare tacită a aceleași succesiuni de către pârâta M. D. M., tribunalul a reținut că, deși aceste acțiuni au obiecte diferite, cauza este aceeași - acceptarea forțată a unei succesiuni.
S-a mai arătat că din probele administrate la fond - acte, martori și interogatorii - nu a rezultat o dosire sau dare la o parte a bunurilor succesorale, ori existența intenției frauduloase a succesibilului, în deținerea clandestină a acestor bunuri.
Tribunalul a respins ca nefondată și critica privind refuzul intimatei de a prezenta un inventar al bunurilor succesorale ale autorului său, reținând că, urmare a renunțării sale, pârâta este considerată că nu a fost niciodată eredele defunctului M. D..
Pe de altă parte, a arătat tribunalul, chiar în situația în care intimata nu renunța expres la moștenirea tatălui său, putea, în baza art. 700 Cod civil să nu se prezinte la
notariat la dezbaterea succesiunii și să fie considerată tot renunțător, prin neacceptarea moștenirii.
Tribunalul a mai constatat că în dosarele de fond și apel nu există dovezi că intimata a preluat vreun bun din averea succesorală a autorului, respectiv mobilă veche ori alte bunuri imobile, astfel cum a pretins apelanta.
În acest caz, succesiunea este vacantă, interesul preluării activului și pasivului succesoral incumbând organelor locale de stat, intimata fiind străină acestei succesiuni, a stabilit tribunalul.
La data de 12 iunie 2013, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat decizia civilă nr. 143, prin care a admis cererea formulată de intimata M. D. M. și a dispus completarea dispozițiilor deciziei nr. 53/2013 a Tribunalului Dâmbovița, în sensul menționării obligației apelantei de a plăti suma de 1500 lei, intimatei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a arătat că cererea formulată de intimată la data de 17.03.2012 este întemeiată, în raport de dispozițiile art. 2812 din vechiul Cod de procedură civilă, întrucât, deși aceasta a solicitat la termenul din data de 12.03.2013, acordarea cheltuielilor de judecată, instanța, din eroare, a omis să se pronunțe asupra acestei cereri.
Împotriva deciziei nr. 53/12 martie 2013 a tribunalului Dâmbovița a declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 301 din vechiul Cod de procedură civilă, reclamanta ., criticând-o ca nelegală din perspectiva cazurilor de casare și modificare reglementate de art. 304 pct. 5, 7 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că potrivit dispozițiilor art. 56 Cod comercial, cauza trebuia soluționată de Secția comercială a Tribunalului Dâmbovița, acest aspect constituind un motiv de nulitate absolută, conform deciziei nr. 330/2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
S-a mai susținut că instanța de fond a schimbat încadrarea în drept a acțiunii, înlocuind dispozițiile art. 1119 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă cu cele ale art. 703 din vechiul Cod civil, iar instanța de apel nu a analizat sub acest aspect, criticile reclamantei, încălcând astfel dispozițiile art. 261 alin . 1 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă.
A apreciat recurenta că a dovedit prin actele și depozițiile martorilor C. A. și C. S. că bunurile succesorale au fost ridicate de către intimată, după data de 01.10.2011.
A învederat recurenta că nu a afirmat în cererea de chemare în judecată că intimata „a dosit lucruri”, că instanța de apel a refuzat să suspende judecata apelului pentru a se soluționa plângerea penală pe care recurenta a făcut-o intimatei și mamei acesteia, V. N., pentru fals și uz de fals, încălcând astfel dispozițiile art. 129 pct. 5 și art. 723 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă.
Recurenta a susținut că întrucât intimata a recunoscut la interogatoriu că deține un act legal în care sunt nominalizate bunurile succesorale la care a renunțat, instanța trebuia să respecte dispozițiile art. 172 și 174 din vechiul Cod de procedură civilă, sau să motiveze respingerea acestora, întrucât compararea bunurilor din acel act cu cele menționate în depoziția dată de Mantescu E., ar fi putut conduce la aflarea adevărului.
A apreciat recurenta că intimata a câștigat „nelegal” litigiul în care se solicitase anularea declarației de renunțare la succesiune, motiv pentru care a formulat plângere penală la P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
S-a concluzionat că ambele instanțe nu au intenționat să afle adevărul, scopul fiind pronunțarea unei hotărâri favorabile intimatei.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, Judecătoriei Târgoviște.
Intimata M. D. M. a formulat, conform dispozițiilor art. 115 din vechiul Cod de procedură civilă, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, susținând, în esență, că instanța a aplicat și a interpretat corect dispozițiile legale incidente cauzei și că probele administrate nu confirmă susținerile recurentei.
Examinând decizia atacată sub aspectul criticilor formulate, Curtea apreciază ca nefondat recursul declarat de reclamanta ., pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Cu referire la pretinsa incidență în cauză a dispozițiilor art. 56 Cod comercial, Curtea constată că susținerile recurentei sunt nefondate, întrucât în speță nu se pune problema unei necompetențe materiale, de natură să constituie un motiv de recurs de nulitate absolută, noțiunea de competență raportându-se la instanță și nu la secțiile din cadrul acesteia.
Cum în cauză recurenta a pretins, pentru prima dată în fața instanței de recurs că, în speță, competența de soluționare a apelului ar fi aparținut Secției Comerciale a Tribunalului Dâmbovița și nu Secției Civile a aceluiași tribunal, Curtea constată că în speță, în raport de dispozițiile imperative reglementate de art. 158 din vechiul Cod de procedură civilă (act normativ aplicabil speței, în raport de data pronunțării sentinței) critica formulată nu reprezintă un motiv de nulitate absolută și nu poate fi avută în vedere de către instanța de recurs, deoarece a fost formulată omisso medio, nefiind invocată și în fața instanței de apel, astfel cum atestă motivele de apel, aflate la filele 2 - 6 dosar.
În ceea ce privește pretinsa nerespectare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă, întrucât nu ar fi analizat criticile formulate de societatea reclamantă sub aspectul schimbării, de către instanța de fond, a temeiului de drept al acțiunii, Curtea constată că sunt infirmate de considerentele deciziei atacate, în pagina 3 a hotărârii fiind expuse argumentele de fapt și de drept pentru care tribunalul a considerat critica nefondată, validând raționamentul prezentat de judecătorul fondului cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 703 din vechiul Cod civil.
Referitor la solicitarea recurentei de reapreciere a probelor administrate în cauză, la propunerea sa, Curtea notează că nu poate fi avută în vedere, întrucât vizează aspecte de temeinicie, legate de reaprecierea situației de fapt, în raport de probele deja administrate.
O atare situație excede motivelor de nelegalitate strict prevăzute de art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă,care trasează limitele în care se poate exercita de către instanța de recurs, controlul judiciar.
Curtea reamintește, sub acest aspect, că pct. 11 al art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, singurul care permitea în recurs cenzurarea greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat încă din anul 2000, prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Nefondată este și critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 5 și art. 723 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, de către instanța de apel, întrucât faptul că tribunalul a respins cererea de suspendare a judecății apelului, la termenul de judecată din data de 6.03.2013 (fila 37 - dosar apel), reprezintă o măsură dispusă cu respectarea deplină a prevederilor art. 244 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă.
Curtea reamintește că potrivit acestui text de lege, suspendarea judecării cauzei este facultativă și nu poate fi dispusă decât în situația în care s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța.
Cum în speță recurenta nu a probat că în cauză s-a început urmărirea penală împotriva intimatei, în mod corect tribunalul a dat eficiență dispozițiilor menționate, dispunând respingerea cererii de suspendare, neputându-se discuta, prin urmare, de nicio încălcare a rolului său activ, reglementat de art. 129 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă și cu atât mai puțin a dispozițiilor art. 723 din vechiul Cod de procedură civilă, text de lege care vizează un alt domeniu și anume acela al exercitării cu bună-credință a drepturilor procedurale, de către părți.
Nefondată este și critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 172 și 174 din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea urmând să valideze raționamentul prezentat de instanțele anterioare sub acest aspect, întrucât, atât timp cât exista o declarație autentificată de renunțare la moștenire, iar acțiunea de constatare a nulității absolute a acesteia, promovată de recurenta din prezenta cauză, a fost respinsă irevocabil prin sentința civilă nr. 912/2011 a Judecătoriei Târgoviște, în cauză nu se mai impunea depunerea unui inventar al bunurilor succesorale, act ce s-ar fi aflat, conform susținerilor recurentei, în posesia intimatei.
Curtea reamintește, sub acest aspect, că potrivit art. 696 din vechiul Cod civil, în urma renunțării la succesiune, intimata este considerată că nu a fost niciodată erede al defunctului Mantescu D..
Curtea urmează să înlăture ca nefondată și ultima critică formulată de către societatea recurentă, prin care s-a pretins că instanțele de fond și de apel au avut ca scop pronunțarea unor hotărâri favorabile intimatei, întrucât, pe de o parte, soluțiile pronunțate sunt confirmate de materialul probator administrat, iar pe de altă parte, în situația în care recurenta ar fi avut bănuieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor, trebuia să uzeze de dreptul procedural statuat de art. 27 din vechiul Cod de procedură civilă și să formuleze cereri de recuzare, în cadrul termenului legal prevăzut de art. 29 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, înainte de începerea oricărei dezbateri.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, constatând că recurenta nu a dovedit incidența cazurilor prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă, texte de lege pe care și-a întemeiat calea de atac exercitată, Curtea va proceda, în baza art. 312 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, la respingerea recursului ca nefondat.
Stabilind culpa procesuală a recurentei, Curtea o va obliga pe aceasta, în baza art. 274 Cod proc. civilă, la plata sumei de 2000 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței aflată la fila 29 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursului declarat de reclamanta . BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva deciziei nr. 53/12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta M. D. M., domiciliată în Târgoviște, ., nr. 20, județul Dâmbovița.
Obligă pe recurenta . București la plata sumei de 2000 lei către intimata M. D. M., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 martie 2014.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. V.-I. S.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. ACB
Tehnored.CC
2 ex/3.04.2014
d.f. nr._ Judecătoria Târgoviște
j.f. F. A.
d.a. nr._ Tribunalul Dâmbovița
j.a. I. S., B. Brînzică
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 2556/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 685/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
