Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 2137/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2137/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 9873/281/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2137
Ședința publică din data de 13 octombrie 2014
Președinte - E.-S. L.
Judecători - V.-A. P.
- C. - P. B.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta P. C., domiciliată în Ploiești, . G., nr. 18, ., ., împotriva deciziei civile nr. 205/27 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții G. I., domiciliat în ., nr. 144, județul Prahova, G. D. L., domiciliat în Ploiești, ., nr. 18, ., ., județul Prahova și G. L. L., domiciliat în Ploiești, .. 7, județul Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 septembrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru 6 octombrie 2014, dată la care, având în vedere că unul din membrii completului de judecată a lipsit din instanță, fiind în concediu medical, neputându-se, astfel, constitui legal completul de judecată, a amânat pronunțarea pentru 13 octombrie 2014, când, după deliberare, a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamanta P. C. a chemat în judecată pe pârâtul G. I., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă irevocabilă nr._/10.12.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Reclamanta a mai arătat că în aceste condiții, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 36 alin. 1 Codul familiei, întrucât partajarea bunurilor nu se poate face prin învoială, iar masa partajabilă, dobândită cu o contribuție egală, se compune din imobilele situate în Ploiești, . G. nr. 18, ., respectiv mai multe imobile situate în comuna Mihăilești, ., imobile expres descrise, dobândite în baza actelor ce au fost indicate, locul de înhumare situat în Cimitirul Bolovani din Ploiești, locul de înhumare din Cimitirul M. B. din Ploiești, dobândite prin concesiune, autoturismul marca F. Multipla cu 7 locuri, cu nr. de înmatriculare_, precum și 90 de oi.
A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtului să aducă la masa de partaj fructele civile realizate din cedarea folosinței imobilului din comuna Mihăilești, ., în care funcționează o moară, începând cu luna septembrie 2007, la zi.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 36 Cod familiei, art. 728 și urm. Cod civil, art.6731 și urm. Cod pr.civilă și art. 274 Cod pr.civilă.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Ploiești și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., având în vedere că s-a solicitat a se partaja și 3 imobile aflate în .> Pe calea cererii reconvenționale, pârâtul a solicitat să se constatate ca fiind simulate contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr._/03.10.1991, nr._/03.10.1991, nr._/09.10.1991 de fostul notariat de Stat județean B., pentru care nu s-a plătit nici o sumă de bani, ceea ce conduce la redefinirea lor ca fiind acte de donație și cum aceste acte de donație nu au fost făcute în mod expres către ambii soți, așa cum condiționează Codul familiei, dreptul de proprietate astfel dobândit nu reprezintă bun comun și ca urmare, nu pot fi supuse partajului de bunuri comune.
Pârâtul a mai solicitat pe calea cererii reconvenționale, ca în măsura în care amenajările și reparațiile aduse la cele două imobile vor fi cuprinse în masa bunurilor de împărțit, prețul acestora, respectiv creditul de 8043 euro obținut de pârât, în echivalent în lei, să fie cuprins în masa bunurilor de împărțit, ca și comisioanele de administrare și dobânzile aferente; obligarea pârâtei la restituirea bunurilor personale din aur - 2 lanțuri de aur, 2 inele bărbătești, 2 dinți de circa 5 gr. aur de 24 carate.
De asemenea, pârâtul a solicitat chemarea în judecată a fiilor săi G. D. L. și G. L. L..
La data de 07.12.2009, reclamanta-pârâtă P. C. a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant, prin care a solicitat respingerea pretențiilor formulate de acesta, ca fiind nefondate, menționând că în locuința din Ploiești se află doar un dinte de aur care aparține pârâtului-reclamant și pe care acesta îl poate lua oricând dorește.
În ședința publică din data de 10.12.2009, pârâtul a arătat că înțelege să renunțe la excepția de necompetență teritorială invocată prin întâmpinare.
Pârâții Ghiliniță D. L. și Ghiliniță L. L.- introduși în cauză la termenul din 10.12.2009 - au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora, iar în subsidiar, respingerea cererii reconvenționale în ceea ce îi privește, ca neîntemeiată.
În combaterea cererii reconvenționale, pârâții au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
După administrarea probatoriului încuviințat la propunerea părților, prin încheierea din data de 22.04.2010, instanța a admis în parte, în principiu cererile formulate de părți, a constatat că reclamanta-pârâtă P. C. și pârâtul-reclamant G. I. au avut calitatea de soți, căsătoria fiind încheiată la data de 05.07.1973 și desfăcută prin sentința civilă nr. 11.981/10.12.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă și irevocabilă.
Prin aceeași încheiere, instanța de fond a constatat că în timpul căsătoriei, foștii soți au dobândit cu o contribuție de 1/2 fiecare, următoarele bunuri: - imobil situat în Ploiești, . G. nr. 18, ., ., jud. Prahova compus din 2 camere și dependințe, dobândit prin contractul de construire nr._/1976; imobilul situat în ., dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1991 de fostul Notariat de stat Județean B.; imobil situat în com. Mihăilești, ., dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1991 de fostul Notariat de Stat Județean Prahova; imobilul situat în com. Mihăilești, ., dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1991 de fostul Notariat de Stat Județean Prahova; locul de înhumare clasa I, . situat în Cimitirul Bolovani Ploiești conform actului de concesiune nr. 614/1991; locul de înhumare clasa I, ., locul 22 situat în Cimitirul M. B. Ploiești, conform actului de concesiune nr.646/1996, autoturismul marca F. Multipla cu nr. de înmatriculare_, precum și un dinte de aur, aflat în posesia reclamantei-pârâte, fiind respinse în rest cererile, ca neîntemeiate, întrucât părțile nu au făcut dovada, în condițiile dispozițiilor art. 1169 Cod civil, a celorlalte pretenții formulate, iar simplele afirmații neurmate de dovezi nu pot fi luate în considerare.
Instanța a dispus numirea unui expert constructor, pentru identificarea și evaluarea construcțiilor ce fac parte din masa de partaj, inclusiv a monumentelor funerare, a unui expert topo pentru identificarea și evaluarea terenurilor ce fac parte din masa de partaj, precum și a unui expert auto, pentru identificarea și evaluarea autoturismului marca F. Multipla cu nr. de înmatriculare_, dispunându-se ca expertul constructor să întocmească propunerile de lotizare, în raport de cotele părților, voința acestora, precum și disp.art.741 Cod civil.
După efectuarea expertizelor dispuse în cauză, prin sentința civilă nr._/06.06.2013, Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiunea, a admis în parte cererea reconvențională și a dispus partajul conform încheierii din data de 22.04.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești și variantei unice de lotizare întocmită de expert G. Eugeniu atribuind fiecărei părți loturile expres arătate în dispozitivul sentinței.
Prin aceeași sentință au fost respinse în rest acțiunea principală și cererea reconvențională, ca neîntemeiate, s-a luat act că reclamanta-pârâtă înțelege să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată, iar pârâtul-reclamant nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 6735 Cod pr.civilă, s-a dispus numirea expertului constructor G. Eugeniu, pentru identificarea și evaluarea construcțiilor ce fac parte din masa de partaj, inclusiv a monumentelor funerare, numirea expertului topo N. N. (inițial fiind desemnat expertul P. D., fiind înlocuit la solicitarea acestuia), pentru identificarea și evaluarea terenurilor ce fac parte din masa de partaj, precum și numirea expertului auto C. P., pentru identificarea și evaluarea autoturismului marca F. Multipla cu nr. de înmatriculare_ .
S-a mai reținut că la termenul de judecată din data de 06.06.2013, părțile au solicitat partajul conform încheierii din data de 22.04.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești și variantei unice de lotizare întocmită de expert G. Eugeniu, variantă ce corespunde posesiei exercitată de părți asupra bunurilor comune, variantă ce este în acord cu voința părților și care presupune un cuantum redus al sultei ce urmează a fi achitată pentru egalizarea loturilor.
Împotriva sentinței civile nr._/06.06.2013 și a încheierii de admitere în principiu, a declarat apel reclamanta P. C., criticându/le pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în parte atât a hotărârii, cât și a încheierii de admitere în principiu care o precede, iar în baza art. 295 Cod pr.civilă, completarea probelor administrate la prima instanța cu interogatoriu tuturor intimaților.
În motivarea cererii, apelanta-reclamantă a învederat faptul că prin cererea de chemare în judecată, în afara imobilelor reținute în încheierea de admitere în principiu, a arătat că ea, apelanta și intimatul G. I., au mai construit un chioșc de vară din beton și cărămidă, acoperit cu țigla și o clădire cu destinația de fermă de animale edificată din BCA și acoperita cu azbociment.
De asemenea, apelanta a susținut că a solicitat la masa de partaj fructele civile realizate din cedarea folosinței imobilului din comuna Mihăilești, ., în care funcționează o moară începând din septembrie 2007 la zi și, deși din cuprinsul întâmpinării formulate de intimatul G. I., acesta recunoaște chioșcul ca fiind edificat în timpul căsătoriei, precum și lucrări ulterioare de îmbunătățire a acestuia, în mod greșit, judecătorul fondului respinge ca neîntemeiată cererea ca acest imobil să facă parte din masa de partaj.
Mai mult, apelanta a arătat că intimatul nu recunoaște că face parte din masa de bunuri comune și clădirea cu destinație de fermă, pretinzând că este o clădire din bolțari făcută de mama sa, cu alte cuvinte recunoaște existența ei, dar contestă coproprietatea acesteia.
Or, apelanta-reclamantă a susținut că cele două imobile pot fi identificate în planul de situație numărul 1 de la fila 264, respectiv magazie și anexe, precum și în planul de situație 2 de la fila 268 al expertizei B. N., care indică amplasamentul acestora în teren.
În condițiile în care existența fizică a celor două imobile nu poate fi contestată, a arătat apelanta, judecătorul fondului avea îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și era în drept să ceară explicații și să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, cu atât mai mult cu cât aceste bunuri au fost menționate în cererea de chemare în judecată, cât și în întâmpinare, astfel că judecătorul fondului putea să dispună administrarea probelor pe care le considera necesare chiar dacă părțile s-ar fi împotrivit.
În acest sens, apelanta a susținut că din motivarea hotărârii rezultă că solicitarea ca cele două imobile să facă parte din masa de partaj a fost respinsă întrucât părțile nu au făcut dovada, în condițiile dispozițiilor art.1169 Cod civil, în sensul că simplele afirmații neurmate de dovezi nu pot fi luate în considerare.
Sub această motivare, în realitate însă, apelanta a învederat că a fost avantajat intimatul G. I., care, cu toate că nu a dovedit că în privința clădirii cu destinație de fermă de animale edificată din BCA și acoperită cu azbociment, a fost edificată de mama sa, aceasta a rămas în proprietatea sa, fiind amplasată pe terenurile ce i-au revenit conform lotizării.
Mai mult decât atât, apelanta a susținut că în cuprinsul întâmpinării la fila 25 dosar, intimatul recunoaște chioșcul ca fiind edificat de ei soții, dar judecătorul fondului, în încheierea de admitere în principiu, nu reține această construcție la masa de partaj.
În ceea ce privește bunurile mobile, apelanta a arătat că a solicitat în cererea de chemare în judecată fructele civile realizate din cedarea folosinței imobilului în care funcționează o moară începând din septembrie 2007, în condițiile în care intimatul G. I. și-a însușit în exclusivitate chiria obținută pentru acest spațiu de la data despărțirii lor în fapt și până în prezent.
În aceste condiții, judecătorul fondului în mod netemeinic nu a stăruit pentru aflarea adevărului în cauză și nu a motivat în mod concret pentru ce a respins acest capăt de cerere formulat de apelantă.
Față de cele arătate, în baza efectului devolutiv al apelului, apelanta a solicitat rejudecarea fondului în limitele arătate în motivele de apel și, totodată, să se încuviințeze și să se administreze probele solicitate în apel,cu admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii în sensul ca din masa bunurilor de împărți să facă parte și cele două imobile menționate, precum și contravaloarea lipsei de folosință, urmând să se efectueze o expertiză tehnică de evaluare a acestor imobile, ce urmează a fi incluse în lotul intimatului G. I., valoarea acestora imputându-se asupra sultei ce o datorează apelanta.
Intimatul - pârât G. I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
După ce a arătat care a fost soluția primei instanțe și criticile aduse în apel de către apelanta-reclamantă, intimatul a arătat, referitor la chioșcul de vară (foișor), că acesta a fost edificat în mai - iunie2011 depunând în acest sens factura fiscală nr. 432/29.04.2011, dată la care a achiziționat materialele necesare, la acea dată fiind despărțit de soția sa, conform sentinței civile nr._/10.12.2008.
Mai mult, intimatul-pârât a susținut că la data de 10.03.2011, când s-a efectuat expertiza tehnică construcții, chioșcul (foișor) nu exista, de aceea nu apare în expertiza de construcții și apare abia în data de 2.04.2013 la expertiza topo, iar acesta nu corespunde cu descrierea apelantei din cererea de apel, deoarece informația pe care a preluat-o este eronată, acest foișor fiind construit dintr-o fundație mică și cherestea, iar acoperișul din OSB de exterior.
În ceea ce privește un al doilea aspect, referitor la clădirea cu destinația fermă de animale (grajd), intimatul-pârât a susținut că această clădire este amplasată în comuna Mihailești, . de proprietate_/46/13.07.1993 emis pe numele tatălui său G. S..
În acest sens, intimatul-pârât a susținut că această construcție a fost construită în timpul căsătoriei părinților, fiind bun comun al acestora (G. S.-G. M.) și datează de aproximativ 30 de ani fără acte, stăpânită în mod pașnic, public și sub numele de proprietar, așa cum reiese din adeverința 43/9.01.2012 eliberată de . și conform certificatului de moștenitor nr.3/11.01.2012 autentificat la Biroul Notarial Ș. V..
Bunurile părinților au revenit intimatului G. I., fiind unic moștenitor, precizându-se totodată că nu se află construită pe terenul revenit prin lotizare clădirea cu destinația fermă de animale (grajd), cum arată apelanta în cererea de apel.
Intimatul-pârât a susținut că toate susținerile apelantei din cererea de apel nu corespund cu realitatea datelor din teren, deoarece informația pe care a preluat-o este eronată, acest grajd nu este construit din BCA, cum susține apelanta, ci din bolțari (blocheți) executați la fața locului din balastru, nisip și ciment și este construit pe terenul părinților săi de către aceștia.
În ceea ce privește un al treilea aspect referitor la moara situată în imobilul din . a susținut că la data despărțirii lor, august 2007, reclamanta locuia în Ploiești . Gheorge nr. 18, ., apartament 64, el rămânând să locuiască în imobilul din comuna Mihailești, . domiciliul stabil și cel fiscal.
Or, în baza posesiei exercitată de părți, de comun acord până la obținerea unei hotărâri judecătorești, numai datorită acestui fapt s-a și ajuns la o singură variantă de lotizare.
De asemenea, intimatul-pârât a susținut că pe perioada posesiei exercitată nu a schimbat destinația imobilului.
Mai mult, intimatul a arătat că prima moară a fost cumpărată de fiul său G. D., la data de 18.04.2004, conform facturii_/18.08.2004 prin S.C. Italoparts Car Logistic S.R.L., al cărei administrator este G. D..
Din 18.04.2004 și până la 29.04.2011, moara a fost folosită de intimat, conform înțelegerii dintre el, G. C. (P. C.) și fiul lor G. D., cu titlu gratuit pe o perioadă nedeterminată, iar pentru folosirea morii, intimatul deține autorizație de funcționare tip persoană fizică și persoana fizică autorizată cu nr. de ordine în registrul comerțului F10/1320/09.11.2001 și F10/154/23.02.2009.
În acest sens, intimatul-pârât a învederat că depune copie după referatul nr.1288/P din 18.05.2011 cu propunerea de neîncepere a urmării penale întocmit de organul de cercetare penala al Inspectoratului de Politie B. și copie după autorizația de funcționare.
De la predarea morii către S.C.Italoparts Car Logistic S.R.L. - 29.04.2011 și până in prezent, intimatul a arătat că a achiziționat o altă moară cu care funcționează, iar datorită faptului că spațiul corespundea posesiei exercitate de părți asupra bunurilor, pentru această moară a încheiat un contract de comodat începând cu data de 29.04.2011, pe o perioadă nedeterminată.
Totodată, intimatul a susținut că de la despărțirea părților în august 2007 și până la data de 29.04.2011, când s-a predat această moară firmei S.C. Italoparts Car Logistic S.R.L., el singur a încercat să administreze această moară lucrând singur în ea o zi pe săptămână și în concediul de odihnă, plătind tot singur achiziționarea altui utilaj de morărit, impozitul pe clădire și teren, impozitul pe venit, utilitățile și întreținerea imobilului pe toată această perioadă (6 ani).
În acest sens, intimatul a învederat că tot în această perioadă a fost și este salariat cu normă întreagă în cadrul Liceului Tehnologic L. Mrazek Ploiești, făcând naveta săptămânal și singura zi liberă pentru a se ocupa de această moară a fost sâmbăta și în concediul de odihnă, astfel că nu înțelege de ce fosta sa soție dorește fructele civile realizate din cedarea folosinței atâta timp cât ea nu a participat cu nimic la obținerea acestora, iar chirie nu a încasat deoarece moara a fost a fiului lor și a folosit-o cu titlu gratuit.
În consecință, intimatul-pârât a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr._/06.06.2013 ca legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr. 205/27 martie 2014, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea de suplimentare a probatoriilor și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut, cu privire la cererea de suplimentare a probelor cu interogatoriu, că este neîntemeiată apreciind că nu se impune suplimentarea probelor, raportat la prevederile art.292 Cod pr.civilă, dar și la poziția procesuală a reclamantei, care în fața instanței de fond nu a înțeles să solicite o astfel de probă, astfel cum rezultă din nota de probatorii aflată la fila 101 dosar fond.
Cu privire la fondul apelului, tribunalul a reținut că apelanta a criticat încheierea de admitere în principiu și sentința pronunțate de instanța fondului susținând că în mod greșit nu s-a reținut în masa de partaj un chioșc de vară din beton și cărămidă, acoperit cu țiglă și o clădire cu destinația de fermă de animale edificată din BCA și acoperită din azbociment, critica ce a fost apreciată ca nefondată și a fost respinsă ca atare.
Astfel, s-a arătat că într-adevăr, pârâtul a recunoscut edificarea chioșcului de vară, prin întâmpinarea formulată, arătând că acesta a fost făcut dintr-un credit de 8043 euro obținut la data de 28.10.2008, pe care l-a rambursat singur începând cu data de 29.11.2008, însă această susținere, coroborată cu considerentele sentinței de divorț nr._/10.12.2008, în care s-a reținut irevocabil că din august 2007 părțile nu au mai comunicat, iar în iunie 2008 pârâtul a părăsit domiciliul comun, conduce la concluzia că această construcție nu a fost edificată de părți, neputându-se reține calitatea de bun comun a acestei construcții, astfel că în mod corect această construcție nu a fost reținută în masa de partaj.
Referitor la cea de a doua construcție, respectiv clădire cu destinația de fermă de animale edificată din BCA și acoperită din azbociment, tribunalul a reținut că toate criticile apelantei sunt nefondate, sarcina probei în a dovedi caracterul de bun comun al acestei construcții aparținând acesteia și nu instanței fondului, instanță care, în mod corect, a apreciat că de vreme ce nu s-a făcut această dovadă de cel care a pretins reținerea la masa de partaj a acestui bun, nu îl poate reține ca având această calitate. Nu era sarcina pârâtului să dovedească că acest bun nu aparținea comunității de bunuri, ci sarcina probei revenea reclamantei, potrivit art.1169 Cod civil.
Nici critica potrivit căreia nu s-au reținut la masa de partaj fructele civile realizate din cedarea folosinței imobilului din comuna Mihăilești ., în care funcționează moara începând cu septembrie 2007 la zi, nu a fost apreciată ca fondată.
Astfel, tribunalul a reținut că instalația pentru moara de porumb aflată în imobilul din comuna Mihăilești . nu este coproprietatea soților, ci a unei societăți aparținând fiului părților G. D. L. (fapt confirmat și de apelantă, prin întâmpinarea depusă la filele 34-43 dosar fond), că aceasta a fost împrumutată pârâtului cu titlu gratuit, fiind ulterior restituită proprietarului ( vezi proces verbal de predare-primire din 29.04.2011), dar și faptul că reclamanta, care a pretins aceste fructe, nu a administrat nicio probă în sensul de a dovedi că pârâtul a realizat fructe civile din cedarea folosinței acestui imobil ( folosința fiind cedată cu titlu gratuit, potrivit contractului de comodat din 29.04.2011). Ca atare, de vreme ce pretenția dedusă judecății sub acest aspect nu a fost dovedită, s-a conchis că în mod corect instanța fondului nu a reținut-o la masa de partaj.
Tribunalul a reținut că părțile au obligația, potrivit art.129 Cod pr.civilă, coroborat cu art.1169 Cod civil, să își dovedească pretențiile, neputându-se reține lipsa de rol activ a instanței în condițiile în care apelanta, în fața instanței de fond, a beneficiat de asistență juridică calificată.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 Cod pr.civilă, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta P. C., invocând nulitatea prevăzută de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținându-se că hotărârile sunt lipsite de temei legal, fiind date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Învederează recurenta că în motivele de apel a arătat că în cuprinsul întâmpinării formulate de intimat la fila 25 dosar fond, acesta recunoaște explicit construcția denumită „chioșc”, ca fiind edificată de soți și cu toată această recunoaștere, judecătorul fondului nu a cuprins această construcție în masa de bunuri comune.
Mai arată recurenta că în întâmpinarea formulată de intimat ca apărare față de motivele de apel, acesta susține pentru prima dată de-a lungul acestui proces că de fapt, chioșcul de vară (foișor) a fost edificat în mai-iunie 2011, depunând în acest sens factura 432/29.04.2011, cu care pretinde că a achiziționat materialele necesare, dată la care soții erau divorțați.
Trecând peste comportamentul oscilant al intimatului în privința apărărilor pe care și le formulează, instanța de apel reține împrejurarea că acest chioșc a fost edificat dintr-un credit de 8043 euro, obținut la data de 28.10.2008, pe care l-a rambursat singur.
Mai reține instanța de apel că în sentința de divorț_/10.12.2008, s-a reținut că părțile sunt despărțite în fapt din august 2007, astfel ca tribunalul reține că această construcție în mod corect nu a fost reținută la masa de partaj.
Arată recurenta că nici măcar intimatul nu a susținut această situație de fapt, dimpotrivă, a pretins în întâmpinarea formulată în apel, că în privința chioșcului (foișorul), a fost construit în mai - iunie 2011.
Conchide recurenta că suntem în prezenta unei construcții - chioșc edificată în timpul căsătoriei, ceea ce îi determină caracter de bun comun.
Daca intimatul considera că această construcție - chioșc, edificată în timpul căsătoriei, a fost cu contribuția sa exclusivă din pretinsul credit de 8043 euro, trebuia să formuleze cerere pe cale de reconvențională solicitând instanței de fond să constate că la edificarea chioșcului are o contribuție de până la sută la sută, timbrând la valoare pretențiilor sale.
Numai în condițiile unei asemenea cereri reconvenționale formulată la fond, instanța de apel era îndreptățită să analizeze situația de fapt și să se pronunțe dacă chioșcul imobil bun comun este edificat cu contribuția exclusivă a intimatului sau nu.
Pe cale de consecință, se solicită casarea hotărârilor, reținând că în privința construcției denumită chioșc, are caracter de bun comun în cota de ½ și, fiind necesară completarea expertizei pentru a se stabili contravaloarea acestui chioșc care se află pe terenul atribuit intimatului, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea expertizei.
În ceea ce privește cea de - a doua construcție, respectiv clădirea cu destinație de fermă de animale, edificată din BCA și acoperită cu azbociment, se susține că în mod greșit tribunalul a reținut că sarcina probei aparține recurentei pentru a dovedi caracter de bun comun a acestei construcții, întrucât această probă a fost administrată, dar nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au avut-o în vedere.
Astfel, însuși intimatul G. I. a depus o adeverință (eliberată de Primăria Mihăilești), din care rezultă perioada în care deținea un număr important de animale, iar toate aceste animale erau crescute și îngrijite în clădirea cu destinație de fermă.
Mai mult decât atât, faptul că această fermă edificată în anul 2002 este bun comun, rezultă din împrejurarea ca în dosarul de fond, există niște variante de lotizare propuse de intimat, în vederea unei viitoare tranzacții.
Este ușor de stabilit că intimatul, implicit, prin aceste propuneri de lotizare, recunoaște că respectiva clădire cu destinație de fermă de animale face parte din masa de bunuri comune, exact cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată.
Dovada că această clădire cu destinația fermă exista din 2002 și a fost construită de soți, rezultă și din varianta de tranzacție întocmită de către intimatul G. I., aflată la dosar și care cuprinde imobilul ferma la variantele 2, 3, 6,10.
Din lectura variantelor de tranzacție întocmite de către intimat, rezultă clar că face parte din masa de bunuri comune clădirea cu destinația fermă de animale fiindcă altfel nu avea sens ca intimatul să o cuprindă în propunerile sale de lotizare, mai mult, această clădire să cadă de mai multe ori în lotul recurentei-reclamante.
Nu în ultimul rând, clădirea fermei este cuprinsă în masa de bunuri comune indicată în cererea de chemare în judecată.
Față de împrejurarea că a fost edificată de soți în timpul căsătoriei clădirea cu destinație de fermă de animale, se arată că greșit se reține aplicabilitatea art.1169 Cod civil, fiindcă în realitate, edificarea și funcționarea fermei de animale a fost dovedită cu acte încă de la instanța de fond.
Pe cale de consecință, se solicită casarea hotărârilor, reținând că în privința construcției denumită fermă de animale, aceasta are caracter de bun comun în cotă de 1/2 și, fiind necesară completarea expertizei pentru a se stabili contravaloarea acestei construcții care se află pe terenul intimatului, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea expertizei.
Cu privire la fructele civile realizate din cedarea folosinței imobilului din comuna Mihăilești, . funcționează o moară începând din septembrie 2007, intimatul arată ca moara a fost folosită de acesta conform unei pretinse înțelegeri între ea și fiul părților G. D., cu titlu gratuit pe o perioadă nedeterminată.
În realitate, intimatul depune contractul de comodat nr.1/29.04.2011, încheiat între persoana fizică intimatul G. I., în calitate de comodant și G. I., în calitate de comodatar, persoana fizica autorizată, astfel încât pretinsa înțelegere este evident că nu a existat.
Moara funcționează din anul 2004, instalația fiind cumpărată de fiul părților G. D., prin societatea sa, S.C. ITALO PARTS S.R.L. Întrucât prețul acesteia nu a fost achitat, G. D. a obținut o hotărâre judecătorească de restituire, motiv pentru care, intimatul și-a cumpărat o altă instalație de moară.
Întrucât clădirea făcea parte din bunurile comune și a fost folosită exclusiv de către intimat pentru a obține venituri în condițiile în care fiind maistru instructor, norma sa de 24 de ore într-o săptămână o efectua în două zile, restul săptămânii fiind la Mihăilești, precum și în perioada concediului de odihnă de 78 de zile efectuând lucrări de prestări servicii morărit.
Nu în ultimul rând, menționează recurenta că a închiriat și clădirea proprietate comună, cu destinație de locuință, ce a făcut obiectul dosarului_ al Judecătoriei Ploiești, așa cum reiese și din adresele primite de la Administrația Fiscală B..
Apreciază recurenta că în mod greșit instanța de apel a respins cererea de suplimentare de probe cu proba cu interogatoriu, care nu ar fi dus la amânarea cauzei, ci, dimpotrivă, ar fi condus la stabilirea cu exactitate a raporturilor patrimoniale dintre părți la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Pe cale de consecință, se solicită casarea hotărârilor, cu trimiterea dosarului la instanța de fond pentru administrarea probei cu interogatoriu, față de împrejurarea că pe aspectele criticate, cele două instanțe nu au intrat în cercetarea fondului.
Intimatul-pârât G. I. a depus la dosar întâmpinare, prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Mai întâi de toate, se impune a se menționa că raportat la obiectul acțiunii cu a cărei soluționare a fost învestită prima instanță, respectiv Judecătoria Ploiești, hotărârea judecătoriei a fost supusă căii de atac a apelului, iar decizia tribunalului, căii de atac a recursului, context în care motivele invocate în recurs pot fi numai motive de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, iar nu și motive de netemeinicie, care să vizeze aspecte legate de greșita apreciere a probelor administrate.
Art.3041 Cod pr.civilă statuează că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, situație ce nu se regăsește însă în speță.
Ca atare, aspectele de netemeinicie - prin care se invocă greșita apreciere a probelor administrate în cauză, exced atribuțiilor de control ale instanței de recurs, circumscrise numai cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
Prin cererea reconvențională formulată la prima instanță, pârâtul a arătat, în privința chioșcului de vară solicitat de reclamantă a fi adus la masa bunurilor de împărțit, că edificarea acestuia, precum și realizarea unor lucrări de îmbunătățiri la construcția situată pe terenul de 2546 mp.din comuna Mihăilești, . realizat dintr-un credit de 8043 euro, obținut la data de 28.10.2008, pe care l-a rambursat singur începând cu data de 29.11.2008.
Pârâtul a arătat în mod expres că în măsura în care amenajările și reparațiile aduse vor fi cuprinse în masa bunurilor de împărțit, prețul acestora, respectiv creditul de 8043 euro obținut de pârât, în echivalent în lei, să fie cuprins în masa bunurilor de împărțit, ca și comisioanele de administrare și dobânzile aferente.
Nu se poate reține, în acest context, că pârâtul ar fi recunoscut, pur și simplu, calitatea de bun comun a chioșcului de vară și că acesta trebuia reținut la partaj pentru că pârâtul nu ar fi formulat, pe calea cererii reconvenționale, vreo solicitare cu privire la chioșcul respectiv.
Pe de altă parte, astfel cum în mod just a reținut și instanța de apel, care a validat soluția primei instanțe, susținerea pârâtului, coroborată cu considerentele sentinței de divorț pronunțate între părți, nr._/10.12.2008, irevocabilă, în care s-a reținut că din august 2007, acestea nu au mai comunicat, iar în luna iunie 2008, pârâtul a părăsit domiciliul comun, conduc la concluzia că această construcție nu a fost edificată de părți, neputându-se reține calitatea de bun comun a acesteia, astfel că în mod corect această construcție nu a fost reținută în masa de partaj.
Referitor la neconcordanțele pretinse de recurentă, între susținerile pârâtului de la prima instanță cu privire la chioșcul în discuție și cele formulate, în apărare, în apel, în care s-a invocat și o factură fiscală nr. 432/29.04.2011, ce atestă achiziționarea unor materiale, prin întâmpinarea depusă la dosar în recurs, pârâtul a arătat că a recunoscut, într-adevăr, începerea lucrării foișorului încă din anul 2008, din creditul personal de 8043 euro, obținut la 28.10.2008, pe care îl rambursează singur, dar finalizarea s-a realizat în anul 2011, lunile mai și iunie, când au fost achiziționate ultimele materiale conform facturii fiscale nr. 432/29.04.2011, atașată la dosar.
A precizat, de asemenea, intimatul-pârât, prin întâmpinările depuse la dosar atât în apel, cât și în recurs, că în privința foișorului, ce apare în expertiza topo în data de 02.04.2013, acesta nu corespunde cu descrierea recurentei-reclamante, deoarece informația pe care a preluat-o este eronată, acest foișor fiind construit dintr-o fundație mică și cherestea, iar acoperișul este din OSB de exterior, construcția neavând nici măcar vreo cărămidă sau vreo țiglă.
Neîntemeiată este și susținerea potrivit căreia în mod greșit nu s-a reținut la partaj clădirea cu destinație de fermă de animale.
Împrejurarea că pârâtul deținea animale, folosind o clădire cu destinație de fermă, nu constituie un argument suficient pentru reținerea acestei clădiri la masa bunurilor de împărțit, câtă vreme, așa cum corect a arătat și tribunalul, sarcina probei în a dovedi caracterul de bun comun al acestei construcții aparținea reclamantei, potrivit art.1169 Cod civil, nefiind în sarcina pârâtului să dovedească că acest bun nu aparținea comunității de bunuri. Din moment ce nu s-a făcut această dovadă din partea reclamantei, care a pretins reținerea la masa de partaj a clădirii respective, instanța nu o poate reține ca bun comun.
Cu privire la variantele de lotizare propuse de pârât, în vederea încheierii unei tranzacții între părți, în unele variante fiind trecută și clădirea fermei - pârâtul a arătat prin întâmpinarea depusă la dosar în recurs că în speranța încheierii unei tranzacții între părți, de bună-credință fiind, a propus mai multe variante de tranzacție, oferind recurentei-reclamante și bunuri ce i se cuveneau pârâtului prin moștenire, în schimbul apartamentului din Ploiești, dar a fost refuzat, valoarea apartamentului respectiv fiind mai mare, astfel cum rezultă din expertize, de aceea recurentei-reclamante fiindu-i impusă plata unei sulte.
Faptul că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată ca și clădirea fermei să fie inclusă la masa de partaj, nu justifică, în mod evident, reținerea bunului respectiv ca fiind bun comun, dobândit în cote egale, de ½ pentru părți, astfel cum a pretins recurenta-reclamantă, câtă vreme nu s-a probat caracterul de bun comun al construcției respective, susținerea intimatului-pârât, exprimată pe parcursul procesului, cu privire la această construcție, fiind aceea că ferma respectivă a fost construită în timpul căsătoriei părinților, fiind bun comun al acestora (G. S. și G. M.) și datează de aproximativ 30 de ani fără acte, stăpânită în mod pașnic, public și sub numele de proprietar, așa cum reiese din adeverința 43/9.01.2012 eliberată de . și conform certificatului de moștenitor nr.3/11.01.2012 autentificat la Biroul Notarial Ș. V., înscrisuri depuse de acesta la dosarul cauzei.
A mai învederat intimatul-pârât că bunurile părinților i-au revenit acestuia, fiind unic moștenitor, precizându-se totodată de către acesta că nu se află construită pe terenul revenit prin lotizare clădirea cu destinația fermă de animale (grajd), așa cum a pretins recurenta-reclamantă.
Referitor la fructele civile realizate din cedarea folosinței imobilului din Comuna Mihăilești, ., cerute de reclamantă la masa de partaj, aceasta a arătat că în clădirea respectivă funcționează o moară începând din septembrie 2007, la zi, imobilul respectiv fiind transformat în clădire pentru moară, iar pârâtul și-a însușit în exclusivitate chiria obținută pentru acest spațiu, de la data despărțirii în fapt a părților până în prezent.
Soluția primei instanțe, confirmată de instanța de apel, care respins și această cerere a reclamantei este corectă.
Aceasta, deoarece, astfel cum rezultă din probatoriile administrate în cauză, instalația inițială pentru moara de porumb aflată în imobilul din comuna Mihăilești, . nu a fost coproprietatea soților, ci a unei societăți aparținând fiului părților G. D. L. (fapt confirmat și de recurenta-reclamantă prin întâmpinarea depusă la filele 34-43 dosar fond), aceasta fiind împrumutată pârâtului G. I. cu titlu gratuit, fiind ulterior restituită proprietarului, conform procesului-verbal de predare-primire din 29.04.2011, iar cea de-a doua instalație pentru moară a fost achiziționată de pârâtul G. I. în anul 2011, după desfacerea căsătoriei dintre părți.
Or, recurenta - reclamantă, care a pretins fructele civile realizate din cedarea folosinței imobilului din . în care a funcționat moara, susținând că pârâtul și-a însușit în exclusivitate chiria obținută pentru acest spațiu, nu a administrat nicio probă prin care să dovedească faptul că pârâtul G. I. a realizat fructe civile din cedarea folosinței acestui imobil, obligație ce îi revenea potrivit art.1169 Cod civil, astfel că, așa cum justificat a conchis și instanța de apel, de vreme ce pretenția dedusă judecății sub acest aspect nu a fost dovedită, în mod corect instanța fondului nu a reținut-o la masa de partaj.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incident motivul de modificare a deciziei invocat de recurentă în motivarea recursului, prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, decizia atacată fiind legală.
Urmează, de asemenea, a se lua act că intimatul-pârât G. I. nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. C., domiciliată în Ploiești, . G., nr. 18, ., ., județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 205/27 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții G. I., domiciliat în ., nr. 144, județul Prahova, G. D. L., domiciliat în Ploiești, ., nr. 18, ., ., județul Prahova și G. L. L., domiciliat în Ploiești, .. 7, județul Prahova.
Ia act că intimatul-pârât G. I. nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2014.
Președinte, Judecători,
E.-S. L. V.-A. P. C.-P. B.
Grefier,
N. M.
Red.VAP
Tehnored. NM
2ex./11.11.2014
d.f._ /2014 Judecătoria Ploiești
j.f. A. G.
d.a._ /2014 Tribunalul Prahova
j.a. G. M., C. A. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 435/2014. Curtea de... | Strămutare. Sentința nr. 74/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
