Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 435/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 435/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 4198/232/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr. 435
Ședința publică din data de 11 martie 2014
Președinte - C. Ș.
Judecător – V. S.
- E. M.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul C. I., domiciliat în comuna Tătărani, . și fără forme legale în Târgoviște, ..22, ., parter, județ Dâmbovița și de către intervenienta C. M., domiciliată în Târgoviște, . 3, nr.9, ., . Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr.247 din 24.10.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Pațac N. A., domiciliată în Pitești, ., județ Argeș și cu domiciliul ales în comuna Morteni, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții personal și intimata-reclamantă personal și asistată de avocat A. I. din Baroul Argeș.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp.art.6 din Legea nr.192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
Recurs timbrat cu câte 4,00 lei taxă judiciară de timbru conform chitanțelor nr._ și_ din 5.03.2014 și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Recurentul-pârât având cuvântul depune la dosar taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și în copie două caracterizări ale minorei, acord de parteneriat pentru educare, adeverința nr.142/10.03.2014, chitanțele nr._ din 20.091.2014, nr._ din 8.01.2014, nr._ din 24.02.2014 și nr._ din 8.10.2013 emise de Grădinița cu program Prelungit nr.16 Târgoviște, buletin de analize medicale nr. 1122 din 4.10.2013 și două avize epidemiologice, filele 17-30. La solicitarea instanței arată că nu se află în posesia unor exemplare pentru comunicare.
Curtea ia act că recursul este legal timbrat și pentru a da posibilitate apărătorului intimatei-reclamante să ia act de conținutul înscrisurilor prezentate de recurentul-pârât lasă cauza la a doua strigare.
După reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns aceleași părți.
Avocat A. I. având cuvântul solicită în baza disp.art.305 Cod pr.civilă încuviințarea probei cu înscrisuri și la rândul său depune la dosar, cu borderou, ancheta socială efectuată la domiciliul intimatei-reclamante, adeverința nr. 26/28.02.2014 și relații din dosarul penal nr.5122/P/2013, filele 31-33.
Părțile prezente personal și prin apărător având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-pârât C. I. având cuvântul solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, în esență, susținând că a fost lipsit de apărare, casarea cu trimitere spre rejudecare impunându-se pentru a avea parte de un proces echitabil. Totodată, arată că nu i se pare corect să fie obligat la cheltuieli de judecată dacă nu el a fost cel care a demarat acțiunea juridică și, în plus, arată că executorul judecătoresc i-a impus 1000/zi de întârziere.
Precizează că dorește să ajungă la un consens cu mama minorei, dar „nu are cu cine” și faptul că s-a aflat în executarea unei pedepse privative de liberate nu are legătură cu speța de față.
Recurenta-intervenientă C. M. având cuvântul pune aceleași concluzii de admitere a recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare, arătând că dorește ca minore să-șie petreacă timpul în mod egal atât la mamă, cât și la tată. La solicitarea instanței arată că fetița are vârsta de 4 ani.
Avocat A. I. având cuvântul pentru intimata-reclamantă solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârilor pronunțate de instanțele anterioare.
În esență, susține că atât instanța de fond cât și cea de apel au pronunțat soluții corecte conform interesului superior al copilului. Arată că recurentul-pârât a avut apărare calificată în ambele cicluri procesuale; că mama minorei prezintă suficiente garanții morale și materiale; că deține un apartament; este salariată și că minora este înscrisă la grădiniță în Pitești.
De asemenea, arată că instanța de apel a reținut corect că nu se impune lipsirea copilului de prezența mamei, motivându-și soluția foarte bine și corect pe situația de fapt. Mai arată că pe parcursul soluționării cauzei la fond recurentul-pârât a fost arestat și că intimata a formulat împotriva acesteia plângere penală pentru infracțiunea de violență.
În fine, apreciază că în mod corect ambele instanțe au reținut că recurenții beneficiază de un program de vizitare, putând astfel întreține legăturile personale cu minora, făcând referire și la dispo.art.14 din Legea nr.272/2004. Cu cheltuieli de judecată.
Intimata-reclamantă Pațac N. A. personal având cuvântul arată la solicitarea instanței că din luna august 2013 nu și-a văzut fetița, bunica paternă refuzându-i acest drept; că în prezent minora se află la recurenți și că până în luna august fetița a fost la ea permițându-i să păstreze legătura cu bunica paternă; că minora este crescută de mama recurentului și nu de tată și că de când fetița se află la recurenți de când tatăl minorei s-a liberat din penitenciar.
C u r t e a
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 210/24.01.2013 a Judecătoriei Găești, s-a declinat, în favoarea Judecătoriei Târgoviște, competența de soluționarea a cauzei privind pe reclamanta Pațac N. A. în contradictoriu cu pârâtul C. I. aflat în stare de arest la Penitenciarul Ploiești și intervenienta C. M..
Procedând la judecarea cauzei, instanța a reținut că reclamanta a solicitat, prin cererea formulată, ca, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către reclamantă și stabilirea locuinței minorei C. F. Eveline, în vârstă de 3 ani, în ..
În ședința publică de la termenul din 18.10.2012, reclamanta a precizat că înțelege să se judece pe calea dreptului comun.
La data de 28.11.2012 pârâtul C. I. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Găești și excepția inadmisibilității acțiunii, pe cale reconvențională solicitând să se dispună exercitarea autorității părintești de ambii părinți și stabilirea domiciliului minorei la domiciliul său din Targoviște.
La aceeași dată, numita C. M. a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Găești și excepția inadmisibilității acțiunii, precum și exercitarea acțiunii părintești de către ambii părinți și stabilirea domiciliului minorei la domiciliul său din municipiul Târgoviște.
În urma administrării probelor încuviințate, Judecătoria Târgoviște prin sentința civilă nr.2777/10.06.2013 a admis, în parte, cererea principală formulată de către reclamanta-pârâtă Pațac N. A. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant C. I., aflat în stare de arest la Penitenciarul Ploiești și intervenienta C. M., a admis, în parte, cererea reconvențională și cererea de intervenție în interesul pârâtului-reclamant, a stabilit locuința minorei C. F.-Eveline, născută la 19.09.2009, la mamă, a dispus exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, a fost obligată mama, reclamanta-pârâtă, să permită tatălui, pârât-reclamant și intervenientei, bunica paternă, să aibă legături personale cu minora, după cum urmează: să meargă în domiciliul bunicii paterne, în a doua săptămână din lună, de sâmbăta, ora 10, până duminica ora 16; să petreacă cu bunica paternă Crăciunul, în anii pari, și Revelionul, în anii impari; în perioada vacanței de vară primele două săptămâni din luna iulie și ultimele două săptămâni din luna august; să i se permită bunicii paterne să participe la sărbătorirea zilei de naștere a minorei, același program fiind valabil și pentru tată, după liberarea sa din detenție, fiind obligat pârâtul la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din relația reclamantei cu pârâtul s-a născut, la 19.09.2009, minora C. F.-Eveline, potrivit actului de naștere depus în copie la dosar (fila 10 dosar Judecătoria Găești).
Mama reclamantă a solicitat, inițial în procedura specială a ordonanței președințiale, asupra căreia a revenit, precizând că dorește soluționarea cererii în procedura dreptului comun, stabilirea locuinței minorei în ., acolo unde mama sa are domiciliul.
Prin cerere reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat stabilirea domiciliului minorei la mama sa, respectiv bunica paternă a minorei, intervenienta C. M..
Potrivit dispozițiilor art. 496 cod civil, copilul minor locuiește la părinții săi, iar dacă părinții nu locuiesc împreună și nici nu ajung la un acord cu privire la locuința minorului, instanța de tutelă este cea care va hotărî, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani.
În speță, potrivit probelor dosarului, declarația martorei G. V. și înscrisurile depuse, minora a locuit împreună cu mama sa și bunica paternă, în Târgoviște, în locuința acesteia din urmă, de la naștere și până în toamna anului 2011, timp în care tatăl pârât s-a aflat în executarea unei pedepse.
Din toamna anului 2011, reclamanta, împreună cu minora au plecat din locuința respectivă și au locuit, un timp, la părinții reclamantei, în ., și, ulterior, în Municipiul Pitești, acolo unde locuiesc și în prezent, minora fiind înscrisă la Centrul Bugetar nr. 2 Grădinițe, potrivit acelorași înscrisuri mai sus amintite și la medicul de familie tot în Municipiul Pitești, potrivit adeverinței depusă al dosar.
Reclamanta a depus la dosar un contract de închiriere a locuinței actuale la adresa imobilului ce rezultă din contract fiind întocmit și referatul de anchetă psihosocială.
Pentru intervenientă, referatul de anchetă psihosocială a arătat că aceasta locuiește în Târgoviște, în locuința proprietatea fiicei sale, unde este amenajată o cameră pentru minoră, din depoziția martorei G. rezultând că fiica intervenientei locuiește împreună cu familia sa, în străinătate.
Din punct de vedere locativ, instanța de fond a reținut că reclamanta deține cu chirie o singură cameră, folosind în comun cu alți trei chiriași baia și bucătăria, însă, s-a dovedit faptul că părintele cu care copilul a locuit în mod statornic, încă de la naștere, este mama, acesta fiind unul din criteriile pe care instanța de tutelă trebuie să le aibă în vedere la stabilirea locuinței minorei, chiar dacă, din punct de vedre locativ bunica paternă ar deține condiții mai bune.
Un alt criteriu este cel al disponibilității fiecăruia dintre cei doi părinți de a colabora cu celălalt părinte în aspectele care țin de minor, capacitarea fiecăruia dintre părinți de a comunica și coopera cu celălalt părinte în chestiunile care privesc copilul, în speță comparându-se, sub acest aspect, capacitatea de colaborare a mamei minorei cu cea a bunicii paterne, tatăl pârât fiind în executarea unei pedepse privative de libertate încă de la nașterea minorei și până în prezent.
Din probele dosarului (declarația martorei, răspunsurile reclamantei la interogatoriu) a rezultat că, în perioada în care reclamanta împreună cu minora locuiau cu bunica paternă, mergeau în vizită la penitenciarul în care executa pedeapsa tatăl, iar după plecarea din locuința bunicii, mama a continuat să-i permită minorei să meargă cu bunica în vizită la penitenciar, până în toamna anului 2012 când, datorită faptului că bunica o ducea pe minoră în vizită și la penitenciarul în care executa pedeapsa bunicul patern, nu i-a mai permis să meargă.
De asemenea, martora a mai declarat că reclamanta a venit în vizită la Târgoviște și cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în decembrie 2012, dar că nu-i permite intervenientei să o viziteze pe minoră în locuința actuală, ci au stabilit un loc de întâlnire în oraș.
În timpul soluționării cauzei, minora a mers în vizită la bunica paternă, iar la interogatoriu luat reclamantei de pârât aceasta a răspuns că nu a dezvăluit adresa la care locuiește în prezent, deoarece pârâtul o amenința prin scrisorile pe care le trimitea la fosta adresă, formulând în acest sens plângeri la administrația penitenciarului în care se află pârâtul și la P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
Rezultă astfel că reclamanta a înțeles să continue relația cu familia pârâtului, și chiar și cu acesta, însă, comportamentul pârâtului a determinat-o să aibă o atitudine mai rezervată, atât față de el cât și față de intervenientă.
Faptul că reclamanta a permis bunicii paterne să aibă legături cu minora, să o ia în vizită în domiciliul său, a fost apreciat de prima instanță ca fiind o dovadă a disponibilității acesteia de a colabora cu pârâtul și familia sa, în chestiunile care privesc copilul.
În privința cererii pârâtului reclamant de a se stabili domiciliul minorei la bunica paternă, instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 400 alin 3 cod civil, ce se aplică prin asemănare, potrivit cărora, în mod excepțional și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude, cu consimțământul acestora.
În speță, prima instanță având în vedere cumulul criteriilor mai sus analizate, precum și probele administrate, a apreciat că nu s-a făcut dovada de către pârâtul reclamant a unei situații excepționale, respectiv a imposibilității reclamantei de a oferi copilului condițiile necesare unei creșteri și educări normale, a incapacității reclamantei de a se ocupa de minoră, în condițiile în care ea a fost cea care s-a ocupat permanent de copil.
Astfel, instanța, a apreciat că este în interesul superior al minorei, a stabili locuința acesteia la mamă, respectiv la locuința actuală a mamei, nefiind un motiv de respingere a acestei cereri faptul că s-a solicitat, inițial, stabilirea locuinței în comunei Morteni, deoarece, așa cum s-a arătat, legea prevede că minorul locuiește cu părinții sau cu unul dintre ei, iar la momentul promovării cererii reclamanta avea locuința stabilă în . că locuiește cu chirie în Municipiu Pitești.
Instanța de fond s-a pronunțat și cu privire la exercitarea autorității părintești, din dispozițiile art. 503 alin 1 cod civil rezultând că părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească.
În situația de față, copilul fiind din afara căsătoriei, dar cu filiația stabilită față de ambii părinți, potrivit art. 505 alin 2 Cod civil modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de instanța de tutelă, fiind aplicabile, prin asemănare, dispozițiile privitoare la divorț, respectiv prevăzute de art. 397-398 cod civil.
Potrivit textelor de lege amintite mai sus, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți și numai dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
La aceste dispoziții legale se mai adaugă și prevederile art. 507 cod civil care enumeră cazurile în care autoritatea părintească se exercită de unul din părinți.
Deși pârâtul-reclamant se află în exercitarea unei pedepse privative de libertate, nu s-a făcut dovada că a fost decăzut din drepturile părintești, iar din probele administrate a rezultat că tatăl este interesat de condițiile în care este crescută și educată minora, de cooperarea cu mama minorei în acest sens.
Din reglementarea conținutului instituției autorității părintești, cuprinsă în art. 487 cod civil, a rezultat că aceasta este un cumul de drepturi și îndatoriri ale părinților, astfel încât minorul nu poate fi lipsit de exercitarea ei de ambii părinți, decât în cazuri excepționale.
Față de aceste considerente, instanța de fond a respins capătul cererii principale privind exercitarea autorității părintești numai de către mamă și a admis cererea reconvențională privind exercitarea autorității părintești de ambii părinți.
Cu privire la dreptul părintelui la care nu locuiește copilul de a avea legături personale cu minorul, prevăzut de art. 496 alin 5 cod civil, precum și cel al copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament, prevăzut de art. 14 alin 1 din Legea 272/2004, dovedindu-se că există o puternică legătură afectivă între minoră și bunica paternă, prima instanță a admis petitul cererii reconvenționale prin care s-a solicitat obligarea reclamantei pârâte de a permite tatălui și bunicii paterne să aibă legături personale cu minora.
În ceea ce privește programul acestor legături, având în vedere vârsta minorei, de numai 3 ani și jumătate, distanța dintre locuința mamei și cea a bunicii paterne, dar și situația actuală a tatălui, instanța a stabilit că la acest moment minora poate fi luată în domiciliul bunicii paterne, care este și al tatălui, o dată pe lună, în a doua săptămână din lună, de sâmbăta, ora 10, până duminica ora 16; să petreacă cu bunica paternă Crăciunul, în anii pari, și Revelionul, în anii impari; în perioada vacanței de vară primele două săptămâni din luna iulie și ultimele două săptămâni din luna august; să i se permită bunicii paterne să participe la sărbătorirea zilei de naștere a minorei, același program fiind valabil și pentru tată, după liberarea sa din detenție.
Față de toate aceste considerente, prima instanță a admis în parte cererea principală și tot în parte cererea reconvențională.
În baza dispozițiilor art.274-276 cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată către reclamantă în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat, reținând că pârâtul reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile menționate au declarat apel, în termen legal, pârâtul C. I., precum și intervenienta în interesul pârâtului-reclamant C. M..
Prin motivele de apel apelantul pârât C. I. a susținut că judecătorul fondului a înclinat balanța în favoarea concubinei sale, el nefiind lăsat să-și exprime problemele și probele în această cauză, nefiind de acord nici cu plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, precum și cu programul de vizitare stabilit prin sentința atacată, sentință care nu este corectă și echitabilă, câtă vreme s-a dispus exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, fără excepții față de unul dintre părinți și anume, el să poată lua fetița o dată pe lună în week-end, de sâmbătă, ora 10.00, până duminică, ora 16.00, iar concubina-reclamantă să beneficieze de restul lunii asupra minorei; mai susține că nici restul vacanțelor nu a fost trecut în sentința atacată, inclusiv vacanța de vară care este de la 15 iunie până la 15 septembrie.
S-a arătat că a promovat prezentul apel deoarece dorește să-i fie încredințată minora spre creștere și educare pentru a-i oferi o educație decentă, într-un mediu ambiant și plăcut și a o feri de anumite pericole, prin probele ce le va administra, urmând a dovedi că minora are în prezent un trai decent și pe care-l va avea și în viitor, alături de el și bunica paternă.
Ulterior, același apelant a dezvoltat motivele de apel, criticând pentru nelegalitate și netemeinicie sentința apelată, sub următoarele aspecte:
O primă critică vizează împrejurarea potrivit căreia instanța fondului i-a dat reclamantei ceea ce nu a cerut, respectiv a stabilit locuința minorei " la mamă", fără a preciza prin dispozitiv domiciliul stabil al acesteia, având în vedere că prin cererea introductivă s-a solicitat stabilirea locuinței în ., iar reclamanta domiciliază în Pitești, nerezultând unde are domiciliul stabil reclamanta, iar potrivit art.400(l) noul Cod civil instanța a stabilit locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic, or având în vedere faptul că în mod statornic reclamanta nu locuiește nici în Morteni, nici în Pitești( aici are un contract de închiriere pentru numai 8 luni), în speță operează prevederile art.400(3) noul Cod civil, când este în interesul minorului instanța poate stabili locuința acestuia la bunici, cu consimțământul acestora.
Apelantul subliniază că, deși, s-au reținut din contractul de închiriere depus și din ancheta socială condițiile în care locuiește minora, respectiv într-o cameră închiriată pe un palier cu o toaletă comună pentru alte trei familii, totuși instanța nu a avut în vedere faptul că bunica paternă oferă condiții mult mai bune pentru minoră și nici faptul că aceasta pensionată fiind are mai mult timp la dispoziție pentru a se ocupa de creșterea și educarea minorei.
În opinia apelantului, prima instanță nu a avut în vedere nici faptul că mama minorei locuiește sporadic în Pitești cu un contract de închiriere pe o perioada limitată, fiind astfel în situația de a se putea muta oricând, oriunde, iar el, și mama sa nu pot avea niciun control asupra locuinței minorei și nici faptul că abia la 01.05.2013 reclamanta a încheiat un contract de închiriere pentru o cameră, iar până la acel moment nu a avut o locuința pentru minoră, iar mama sa nu a fost primită niciodată în locuința minorei, or încă de la naștere și până la împlinirea vârstei de 2 ani minora a locuit la domiciliul mamei sale, fiind familiarizată cu casa și cu bunica paternă.
Apelantul evidențiază că motivarea potrivit căreia " în ce privește programul acestor legături, având în vedere vârsta minorei de numai 3 ani și jumătate" se impune doar un week-end pe săptămână la bunica paternă și la el, nu este un motiv temeinic de restricționare a relațiilor minorei cu el și rudele paterne și nici motivația potrivit căreia distanța dintre locuința mamei și cea a bunicii nu este un motiv temeinic de a avea relații cu fiica sa, respectiv nepoțica mamei mele, doar un week-end pe lună, cu atât mai mult cu cât nici situația actuală a sa, nu este eternă, pentru a fi limitat să-și cunoască fetița, să vegheze la creșterea și educarea ei, să-i ofere toată afecțiunea sa.
Or, câtă vreme li se permite să aibă relații cu minora 2 săptămâni din luna iulie și 2 săptămâni din luna august este firesc să li se permită și 2 weekend-uri pe lună, dar de vineri până duminică, așa cum au solicitat pentru ca minora să nu fie 2 zile, una după cealaltă pe drum, fiind evident că în prezent se află în detenție, dar curând va fi eliberat condiționat și având în vedere posibilitățile materiale limitate ale mamei minorei, atât el cât și familia sa doresc să-i ofere fetiței o viață frumoasă pe care ei nu au avut-o.
Pentru toate aspectele menționate mai sus, se solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, să se admită acțiunea așa cum a fost formulată, iar în subsidiar să se admită programul de vizită așa cum l-a solicitat.
Deși, intervenienta în interesul pârâtului-reclamant C. M. a declarat apel, în termen legal, apelul nu a fost motivat.
Potrivit dispozițiilor art.470 alin.1 pct.c Cod Procedură Civilă cererea de apel trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, cerință care potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, este prevăzută sub sancțiunea decăderii.
Având în vedere că apelanta nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, nedepunând motivele de apel, tribunalul a constatat că aceasta este decăzută din dreptul de a mai motiva calea de atac și față de dispozițiile art.476 alin.2 Cod pr.civilă, instanța de apel s-a pronunțat în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr. 247 din 24 octombrie 2013, a respins ca nefondate apelurile, a păstrat hotărârea atacată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în speța de față, ceea ce se critică în apel, în primul rând, este modalitatea în care instanța de fond a analizat îndeplinirea criteriilor consacrate în legătura cu stabilirea locuinței copilului și dacă cele reținute pentru copilul părților țin seama de interesul lui superior.
Prin urmare, motivele de apel se refera, în esență, la modul în care s-a apreciat interesul superior al copilului.
Atunci când este în discuție o măsura care privește un copil, chiar dacă este vorba despre persoana sau despre bunurile copilului, atât părinții, dar si autoritățile cu competențe sau responsabilități în domeniu, inclusiv instanțele de tutela, sunt obligate să țină seama de respectarea interesului superior al copilului, interes care trebuie sa prevaleze în toate demersurile si deciziile care privesc copilul si care este ridicat la rang de principiu, atât de normele naționale (art. 263 alin. 1 din Noul Cod civil, art. 6 din Legea nr. 272/2004), cât si de normele internaționale în materie (art. 3 din Convenția cu privire la drepturile copilului).
Tribunalul a reținut contrar opiniei apelantului și intervenientei, că soluția instanței de fond respectă principiul interesului superior al copilului.
Criteriile consacrate de doctrina si jurisprudență la identificarea interesului copilului, în cazul stabilirii locuinței la unul dintre părinți, sunt vârsta copilului, posibilitățile părinților de a asigura o buna dezvoltare fizica, intelectuala si morala, atașamentul părinților față de minor, precum si al minorului fata de părinți, grija manifestata de părinți fata de copii în timpul conviețuirii si după despărțirea în fapt, precum si altele asemenea.
Or, aceste criterii nu trebuie să se limiteze exclusiv la starea materială, așa cum încearcă să acrediteze apelantul, ci și la evaluarea posibilităților de educare, a relațiilor afective, a preocupărilor pentru creșterea copilului în raport de vârsta și sexul copilului etc.
Instanța de fond a analizat corect, în ansamblu, toate aceste criterii si a hotărât întemeiat că minora C. F. Eveline, născută în data de 19.09.2009, rezultată din relația de concubinaj a părților, la vârsta pe care o are, respectiv la 4 ani, reclama încă mai intens prezența mamei, această vârstă fiind mai apropiata de vârsta copilului mic, dependent de mamă, decât de vârsta școlarului, care presupune o independenta a copilului mai accentuată.
S-a mai reținut, așa cum a menționat și prima instanță, că din probele administrate la fond - declarația martorei G. V. și înscrisuri, rezultă că minora a locuit împreună cu mama sa și bunica paternă, în Târgoviște, în locuința acesteia din urmă, de la naștere și până în toamna anului 2011, timp în care tatăl pârât s-a aflat în executarea unei pedepse, iar din toamna anului 2011, reclamanta, împreună cu minora au plecat din locuința respectivă și au locuit, un timp, la părinții reclamantei, în ., iar, ulterior, în Municipiul Pitești, acolo unde locuiesc și în prezent.
Tribunalul a apreciat că lipsirea copilului de prezența mamei la vârsta de 4 ani, este de natură să creeze un dezechilibru psiho-emoțional, cu repercusiuni grave asupra evoluției sale viitoare.
În consecință, instanța de apel a apreciat ca fiind îndeplinit în mod just și criteriul grijii manifestate de mamă față de copil în timpul conviețuirii, nicio probă administrată la instanța de fond, nedemonstrând ca reclamanta nu s-a ocupat corespunzător de minoră și că grija pentru creșterea copilului revenea în mare parte mamei, astfel încât nu s-a impus stabilirea locuinței copilului la bunica paternă.
Tribunalul a reținut totodată că reclamanta dispune de resursele și voința necesare creșterii și educării minorei care are o vârstă fragedă, la care separarea intempestivă de mamă poate produce consecințe grave asupra dezvoltării sale fizice și psihice, cu atât mai mult cu cât copilul a locuit în permanență cu mama sa, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a susținerilor reclamantei, depozițiile martorilor și a concluziilor referatului de anchetă socială, constată că instanța de fond a apreciat corect că interesul minorei este sa locuiască împreună cu mama sa, care dispune de condiții materiale și de locuit minime necesare, chiar dacă bunica paternă ar deține condiții locative mai bune, în contextul relevat această împrejurare neputând duce singură la reformarea soluției, așa încât prima critică a apelantului privind stabilirea locuinței la mamă, este nefondată.
Neîntemeiată s-a apreciat și critica aceluiași apelant potrivit căreia în dispozitivul sentinței nu este trecută în concret locuința mamei, având în vedere că din considerentele hotărârii reiese că aceasta este actualmente în Pitești, fiind practic vorba decât despre o omisiune a judecătorului fondului, ce poate fi îndreptată la cererea părții interesate sau din oficiu, pe calea prevăzută de art.442 din Codul de procedură civilă.
Împrejurarea invocată de apelant că inițial reclamanta a solicitat stabilirea locuinței minorei în comunei Morteni, nu poate constitui un motiv de respingere a cererii, câtă vreme la momentul introducerii acțiunii mama avea locuința în . că locuiește cu chirie în municipiul Pitești, unde a și fost efectuată ancheta socială.
Contrar punctului de vedere exprimat de apelant, noțiunea de locuință nu trebuie raportată la dreptul de proprietate, dreptul de a folosi imobilul ca locuință a mamei, respectiv a copilului putând rezulta și din închiriere, ca în speța de față.
În contextul mai sus relevat, nu sunt incidente nici dispozițiile art.400 alin.3 din Codul de procedură civilă, așa cum nejustificat susține apelantul, prevederile legale menționate reglementând o situație de excepție și anume stabilirea locuinței la bunici, măsură ce poate fi luată în mod excepțional și anume atunci când conduita ambilor părinți față de copilul lor minor este de natură să formeze convingerea instanței că stabilirea la părinți a locuinței copilului nu este în interesul acestuia, or pentru argumentele anterior expuse această ipoteză ce nu se regăsește în speța de față.
Temerea exprimată de apelant, în sensul că mama s-ar putea muta oricând în altă locuință și nu ar avea niciun control asupra locuinței minorei, nu este de natură a determina o altă soluție, cu atât mai mult cu cât potrivit art.496 alin.4 din codul de procedură civilă locuința copilului nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege ( plasamentul copilului).
Apelantul a mai criticat sentința și sub aspectul modului de stabilire a legăturilor părintești.
S-a reținut de tribunal că în conformitate cu dispozițiile legale avute în vedere de instanța de fond, care își află corespondent în art.401 din noul Cod civil, intrat în vigoare la 1.10.2011, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. Aceste prevederi legale consacră dreptul apelantului de a menține legături personale cu minora pentru a veghea la creșterea și educarea lui.
Dispozițiile art.14 din Legea nr.272/2004 pentru protecția și promovarea drepturilor copilului consacră, însă, și dreptul copilului de a avea legături personale, atât cu ambii părinți, cât și cu rudele și celelalte persoane față de care a dezvoltat relații apropiate. Art.15 din lege reglementează modalitățile de exercitare a relațiilor personale.
Din ansamblul acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul consacră, atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ceea ce privește creșterea și educarea minorului, cât și dreptul copilului care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale nu numai cu ambii părinți, ci și cu rudele sale și cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că printre drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie.
Tribunalul a apreciat că susținerile apelantului pârât sunt neîntemeiate, instanța de fond statuând în mod corect asupra imperativului menținerii legăturilor personale dintre minoră și tată, respectiv bunica paternă, programul de legături personale avut în vedere de prima instanță, ținând seama pe deplin de interesul minorei, interes ce se apreciază în funcție de vârsta copilului, de situația concretă a părților (tatăl se află în executarea unei pedepse privative de libertate, distanța dintre domiciliul mamei - situat în Pitești și domiciliul bunicii paterne din Târgoviște), de dreptul copilului de a fi crescut și educat de ambii părinți și de a se bucura de prezența acestora cât mai mult timp posibil pentru a deveni un adult echilibrat psihic și emoțional.
Susținerile apelantului că urmează să se libereze nu constituie un argument suficient pentru schimbarea programului de vizitare a minorei, neprobându-se că liberarea este iminentă, în contextul în care această modalitate de stabilire a legăturilor personale poate suferi în viitor modificări la cererea tatălui când vor interveni alte elemente de natură să determine o altă modalitate de instituire a legăturilor personale dintre tată și minoră, având în vedere că în această materie hotărârea are autoritate de lucru judecat relativă, întrucât soluția se raportează la împrejurările de fapt existente la data pronunțării ei.
Tribunalul a mai apreciat că, în spiritul bunei-credința și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele, de așa manieră încât copilul să se bucure de prezența, de afecțiune, de grijă și de creștere din partea ambilor părinți, respectiv a bunicii paterne.
Corespunzător soluției pronunțate, corectă este și soluția fondului cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art.274-276 din Codul de procedură civilă, acesta fiind partea căzută în pretenții, respectiv aflată în culpă procesuală.
Față de cele ce preced, tribunalul corespunzător dispozițiilor art.480 Cod procedură civilă, a respins ca nefondate apelurile și a păstrat sentința atacată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cale de atac.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal pârâtul și intervenienta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că, în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare, instanța respingând în mod greșit cererea apărătorului său pentru amânarea cauzei iar în ceea ce o privește pe recurenta intervenientă nemulțumirea acesteia constă în aceea că instanța nu a făcut o corectă analiză a probelor cauzei, minora fiind foarte atașată de bunica paternă care a contribuit la creșterea și educarea copilului.
S-a solicitat instanței de control admiterea recursurilor și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probelor.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare dar a depus în combaterea motivelor de recurs înscrisuri, probe admise în baza disp.art. 305 Cod pr.civilă.
Curtea, având în vedere că prin ambele cereri de recurs se invocă în esență aceleași critici ele vor fi analizate împreună și se va răspunde printr-o argumentare comună, după cum urmează:
Criticile, neîncadrate de recurenți în drept vor fi analizate de instanța de recurs în condițiile art. 306 alin (3) Cod pr.civilă din perspectiva disp.art. 304 pct.9 din același cod, față de împrejurarea că s-a invocat nesocotirea unor dispoziții de drept în soluționarea cauzei.
Referitor la critica recurentului-pârât privind încălcarea dreptului său la apărare în fața instanței de apel se constată că la termenul de judecată din data de 26 septembrie 2013 (fila 23 dosar apel) prezent în instanță apelantul-pârât a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, cererea fiind admisă de instanță în considerarea dispozițiilor art. 156 Cod pr.civilă.
La următorul termen de judecată – 24 octombrie 2013 solicitarea apărătorului apelantului-pârât și al apelantei-interveniente de amânare a cauzei pentru a depune la dosar motivele de apel a fost corect respinsă de instanță cu motivarea că apelanții sunt în culpă pentru că nu și-au angajat apărător până la termenul acordat în acest scop.
Față de caracterul facultativ al posibilității acordării termenului pentru lipsa de apărare în condițiile înscrise în art. 156 (1) Cod pr.civilă instanța nu este obligată să acorde, în orice împrejurare un nou termen de judecată fiind îndreptățită să refuze cererea atunci când se urmărește numai tergiversarea cauzei.
În speță, apelantul-pârât beneficiase din partea instanței de acordarea unui termen pentru a-și angaja apărător, condiții în care solicitarea avocatului acestuia de amânare a cauzei pentru a depune motivele de apel a fost corect cenzurată de instanță, cu atât mai mult cu cât apelul declarat de pârât era motivat iar cererea de apel formulată de intervenientă a fost analizată de instanța de control în baza dispozițiilor art. 292 (2) Cod pr.civilă.
Pe fondul cauzei, instanța de apel confirmând soluția primei instanțe a analizat cauza cu a cărei soluționare a fost învestită din perspectiva prevalenței interesului superior al copilului ridicat la rang de principiu atât de normele naționale cât și de normele internaționale în materie.
Astfel, s-a reținut din ansamblul probator al cauzei că minora rezultată din concubinajul părților, la vârsta pe care o are – 4 ani reclamă cu prioritate prezența mamei chiar dacă, în adevăr, de la naștere până în toamna anului 2011 copilul a locuit împreună cu mama și cu bunica paternă la domiciliul acesteia, perioadă în care tatăl copilului s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate.
În plus, instanța de apel a cenzurat criticile invocate de pârât respingând, motivat susținerile acestuia în sensul că mama nu ar dispune de condiții materiale și de locuit corespunzătoare îngrijirii copilului reținându-se că la momentul introducerii acțiunii reclamanta avea locuință în ., ulterior, dovedind cu înscrisurile depuse la dosar că locuiește cu chirie în municipiul Pitești unde s-a și efectuat ancheta socială.
Analizând în ansamblul lor toate criteriile consacrate de doctrină și practică la identificarea interesului copilului instanțele au procedat corect stabilind locuința minorei la mamă și pronunțându-se totodată și asupra modalității menținerii legăturilor personale ale minorei nu doar cu tatăl său dar și cu bunica paternă.
Înscrisurile noi depuse în instanța de recurs de intimata-reclamantă dovedesc că aceasta ocupă cu chirie în municipiul Pitești un apartament compus din trei camere și dependințe, corespunzător mobilat și bine întreținut, fiind angajată ca lucrător comercial pe durată nedeterminată ceea ce demonstrează că mama oferă toate condițiile necesare unei bune dezvoltări a minorei.
Concluzionând, pentru cele mai sus arătate Curtea constată că legalitatea deciziei atacate nu este afectată, motiv pentru care va respinge recursurile ca nefondate, în baza disp.art.312 (1) Cod pr.civilă, în speță nefiind incident niciunul dintre cazurile de casare sau modificare înscris în art.304 din același cod.
În baza disp.art.274 Cod pr.civilă, recurenții vor fi obligați să plătească intimatei suma de 1200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. I., domiciliat în comuna Tătărani, . și fără forme legale în Târgoviște, ..22, ., parter, județ Dâmbovița și de către intervenienta C. M., domiciliată în Târgoviște, . 3, nr.9, ., . Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr.247 din 24.10.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Pațac N. A., domiciliată în Pitești, ., județ Argeș și cu domiciliul ales în ..
Obligă recurenții să plătească intimatei suma de 1200 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 martie 2014.
PreședinteJudecători
C. ȘtefanVioleta S. E. M.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2014-03-25
CS/FA
2 ex.
d.f. Jud. Târgoviște nr._
j.f. N. A. I.
d.a. Trib. Dâmbovița nr._
j.a. A. S.
D. Ș.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
