Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 927/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 927/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 19911/281/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR.927
Ședința publică din data de 9 aprilie 2014
Președinte - A. P.
Judecători - V. G.
- M. I. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta S. (FOSTĂ C.) D. N., domiciliată în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr.126 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. V., domiciliat în București, ., ., ., autoritățile tutelare C. L. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, jud. Prahova, și C. L. SECTOR 2 BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5,00 lei, potrivit chitanței nr._/2012 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, judecata cauzei fiind suspendată la data de 6 iunie 2012, în temeiul art.242 alin.1 pct.2 Cod pr. civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
Instanța invocă din oficiu, în baza dispozițiilor art.252 Cod pr. civilă excepția perimării recursului și rămâne în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra sesizării din oficiu a perimării recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ reclamantul C. V. a chemat în judecată pe pârâta S. (fostă C.) D.-N. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei de a-i permite să aibă legături personale cu minorul CREȚUL A.-D., în modalitățile descrise în art. 15 din Legea nr. 272/2004.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că din relația lui cu pârâta a rezultat minorul A.-O., născut la data de 20.04.2005 conform certificatului de naștere . nr._, iar la data de 31.03.2010, prin sentința civilă nr. 3597/31.03.2010, definitivă și irevocabilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâta, minorul fiind încredințat spre creștere și educare pârâtei, cu obligarea tatălui la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului.
Reclamantul a mai susținut că relațiile sale personale cu minorul, au depins întotdeauna de disponibilitatea pârâtei, astfel că dacă de multe ori îl suma intempestiv că poate să își petreacă timpul cu minorul, de alte ori, refuza pur și simplu să îi răspundă la telefon.
A mai arătat reclamantul că până în prezent a avut o prezență constantă în viața minorului, având o relație deosebit de apropiată, astfel că lipsa sa actuală și implicit lipsa afecțiunii pe care o așteaptă, poate influența negativ dezvoltarea psihică a minorului.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 43 alin. 3 rap. la art. 97 c.fam., art. 15, 16 și 32 din Legea 272/2004, Legea 18/1990 de ratificare a Convenției privind drepturile copilului.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Deși legal citată, pârâta, a solicitat amânarea cauzei la termenul de judecată din data de 17.11.2010, dar ulterior nu s-a mai prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare, nu a invocat excepții și nu a solicitat probe în combaterea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 4514/26.04.2011 a fost admisă în parte acțiunea, a fost obligată pârâta să permită reclamantului să păstreze legături personale cu minorul A.-O., născut la data de 20.04.2005, în sensul de a lua minorul în domiciliul său, după cum urmează: în prima și a treia săptămână din lună, de vineri orele 18,00 și până duminica orele 16,00, o lună din vacanța de vară în perioada 15 iunie – 15 iulie, o săptămână din vacanța de iarnă, care în anii impari să includă și sărbătorile de C., trei zile în perioada vacanței de primăvară, care în anii pari să includă sărbătorile de Paști, luându-se totodată act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile au avut calitatea de soți. Din căsătoria părților a rezultat minorul A.-D., născut la data de 20.04.2005.
Căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 3597/2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, minorul fiind încredințat spre creștere și educare mamei, pârâtă în prezenta cauză.
Instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamant cu privire la păstrarea legăturilor personale cu minorul A.-D., născut la data de 20.04.2005, este întemeiată, în parte, în raport cu dispozițiile art. 65 rap. la art. 43 alin. 3 C.Fam., care consacră dreptul părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul de a avea legături personale cu acesta și de a veghea la creșterea și educarea lui, precum și cu dispozițiile art.15 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora legăturile personale se pot realiza prin: întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul, transmiterea de informații copilului cu privire la părintele care are dreptul de a menține relații personale cu copilul, transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare (dacă este cazul) către celălalt părinte.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul de a permite intimatului-reclamant să păstreze legături personale cu minorul A.-D., doar în prezența apelantei-pârâte în prima și a treia zi de sâmbătă din luna între 12.00 – 18.00.
În motivarea apelului a arătat apelanta că, legal citată, și-a angajat apărător care să o reprezinte, dar acesta nu a depus diligențele necesare în apărarea sa.
A mai menționat apelanta că nu s-a putut prezenta la ultimul termen de judecata deoarece fiind imediat după sărbătorile pascale, respectiv în data de 26.04.2011, a avut probleme de sănătate și a efectuat o extracție stomatologica în acea zi.
De asemenea, fiind însărcinată a avut probleme încă din data de 26.04.2011, astfel ca în data de 29.04.2011 a pierdut sarcina.
În plus, a susținut că deși lucrează la domiciliu nu a primit nicio înștiințare din partea autorităților tutelare pentru a efectua ancheta socială la domiciliul acesteia.
Apelanta-pârâtă a mai precizat că divorțul dintre aceștia s-a produs datorita violentelor pe care intimatul-reclamant le-a manifestat asupra sa, acesta fiind și motivul pentru care a introdus acțiunea de divorț, cu toate ca pana la urma am fost de acord ca, acea căsătorie sa fie desfăcuta din vina ambilor soți. La aceste violente a asistat de mai multe ori și copilul.
Chiar și după divorț, fostul său soț în prezenta copilului a exercitat acte de violenta asupra sa într-un loc public (in stația autobuz).
In ceea ce privește programul de vizitare stabilit de instanța consideră că acesta este obositor pentru copil, acesta având doar 6 ani. A menționat că împreună cu minorul locuiesc în Ploiești, în timp ce tatăl minorului locuiește în București, că nu dispune de un autoturism proprietate personala și că acesta lucrează 12 ore cu 24 la RATB pe o mașina de intervenție, deci și nopțile.
Apelanta-pârâtă a mai susținut că relațiile dintre intimatul-reclamant și minor au depins de disponibilitatea acestuia de a-1 vedea, nu s-a opus niciodată relației tată-fiu și că este de acord ca acesta să-si viziteze fiul, dar ar fi mai liniștitor pentru copil ca aceste întrevederi să aibă loc și în prezenta sa.
In concluzie, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul de a permite intimatului-reclamant C. V. să păstreze legături personale cu minorul A.-D., născut la data de 20.04.2005, doar în prezenta apelantei-reclamante în prima și a treia zi de sâmbăta din luna intre orele 12-18.
În drept au fost invocate prevederile art. 282-298 Cod proc. civ.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, acesta a fost înregistrat sub nr._ la data de 20.06.2010.
La data de 02.11.2011, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta-pârâtă, ca neîntemeiat, arătând că aceasta nu s-a prezentat la ultimul termen de judecata, însă la termenele precedente a fost prezenta personal și nu a făcut nicio mențiune sau cerere de amânare pentru lipsa de apărare, respectiv pentru angajarea unui apărător.
De asemenea, a susținut că în ceea ce privește lipsa unei anchete sociale la domiciliul apelantei-parate, așa cum a susținut și în ședința publică din data de 26.04.2010, acesta, prin acțiunea formulata împotriva apelantei-parate a solicitat instanței de judecata stabilirea în favoarea acestuia a unui program de vizitare a minorului C. A. D., nu a contestat condițiile de care dispune apelanta-parata pentru creșterea și educarea minorului, motiv pentru care consideră ca nu este relevantă efectuarea anchetei sociale la domiciliul apelantei-parate.
In ceea ce privește situația de fapt, acesta a menționat că descrierea situației de fapt făcută de către apelanta-pârâtă nu corespunde realității, aceasta folosind drept exemplu întâmplări, fapte care nu au existat în realitate.
În drept a invocat disp.art.115 c.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 30.11.2011 Tribunalul a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr.126/22.02.2012 Tribunalul Prahova a respins apelul, ca nefondat și a obligat apelanta-pârâtă la 700 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat către intimatul-reclamant C. V..
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Prahova a reținut următoarele considerente:
Critica apelantei pârâte în sensul că nu i-au fost apărate interesele de către apărătorul ales nu a fost primită, la dosar neexistând dovezi în sensul celor învederate, apelanta nefăcând dovada că și-a angajat avocat și mai mult, executarea unui contract de asistență juridică nu poate fi supus controlului pe această cale.
De asemenea, critica referitoare la judecarea cauzei în lipsa sa, deși a fost în imposibilitate obiectivă de prezentare a fost nefondată, câtă vreme procedura de citare cu apelanta pârâtă a fost legal îndeplinită, iar aceasta nu a încunoștințat instanța că se află în imposibilitate de prezentare.
Din înscrisul intitulat „Scrisoare medicală” (fila 11 dosar apel), în lipsa altor probatorii, instanța nu a putut reține că extracția dentară efectuată la data de 26.04.2011 a fost determinată de o urgență, că aceasta s-ar fi efectuat în intervalul orar în care s-a desfășurat ședința de judecată, că apelantei i s-a recomandat repaus medical pentru data de 26.04.2011, iar Scrisoarea medicală din data de 29.04.2011 evidențiază o problemă de sănătate a apelantei apărută după data pronunțării sentinței.
În ceea ce privește lipsa unei anchete sociale la domiciliul apelantei-parate, față de obiectului prezentului demers judiciar, respectiv stabilirea în favoarea intimatului reclamant a unui program de vizitare a minorului C. A. D., nefiind contestate condițiile de care dispune apelanta-parata pentru creșterea și educarea minorului, nu era relevantă efectuarea anchetei sociale la domiciliul său, astfel că nici această critică nu a putut fi apreciată ca fondată.
Referitor la celelalte critici și care vizează fondul cauzei, Tribunalul a reținut că în cadrul ocrotirii părintești, deplină egalitate în drepturi a părinților în ceea ce privește exercitarea drepturilor și îndatoririlor față de copiii minori, reprezintă unul dintre principiile de bază ale Codului familiei, prevăzut de art. 97 alin 1, iar ca o expresie a acestuia art. 98 alin 1 Codul familiei, dispune că ” măsurile privitoare la persoana copilului (…) se iau de către părinți de comun acord. Exercitarea drepturilor părintești se realizează exclusiv în interesul copiilor minori.
În ceea ce privește dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul art. 43 alin 3 Codul familiei conține o dispoziție de principiu, potrivit căreia părintele divorțat, căruia nu i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, păstrează dreptul de a avea legături cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Mai mult, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în consolidarea interesului exclusiv al copilului
Tribunalul a avut în vedere și disp. art. 2 alin 2 din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora drepturile și obligațiile părintești se exercită raportat la interesul superior al copilului și ale art. 31 alin 2 din același act normativ, conform cărora ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului care se realizează și prin menținerea relațiilor personale cu el.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, relațiile personale se pot realiza prin găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit ( alin 1 lit.c).
Posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, așa cum este el consacrat și de art. 8 din CEDO în jurisprudența Curții stabilindu-se că dreptul la viața de familie cuprinde și dreptul părintelui căruia copilul nu i-a fost încredințat la divorț de a stabili legături cu copilul.
Prin urmare, instanța a avut în vedere și disp. art. 8 din CEDO referitor la protecția vieții private și de familie, apreciind că este necesară crearea și dezvoltarea unor legături firești de afecțiune între tată și fiu, nestingherite de prezența mamei, astfel încât minorul să poată dezvolta o adevărată viață de familie de natură să-i asigure o dezvoltare fizică și psihică propice, întrucât între părinții minorului există în continuare relații conflictuale, după cum rezultă din actele și lucrările dosarului.
În cauză nu s-a dovedit că intimatul –reclamant ar avea vreo atitudine violentă față de minor, însă exercitarea în concret a dreptului acestuia nu trebuie să fie stânjenită de prezența mamei, comunicarea dintre tată și copil trebuie să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere.
În speță nu există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea psihică, fizică, intelectuală, morală a minorului întrucât între tată și fiu există afecțiune, intimatul dorește să-și apropie mai mult fiul, este interesat de minor, iar vârsta acestuia permite ca el să fie luat în domiciliul intimatului.
Așadar, motivele invocate de apelantă au fost neîntemeiate.
Mai mult, stabilirea programului de vizitare conform art. 43 alin. 3 din C.fam., nu constituie o măsură cu caracter definitiv, iar în cazul schimbării împrejurărilor, instanța va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copil.
Tribunalul a reținut că realizarea efectivă a acestor legături în modalitatea dispusă de instanța de fond asigură cadrul adecvat exercitării dreptului și îndeplinirii obligației părintești de a veghea la creșterea și educarea copilului, la învățătura și pregătirea sa, iar pe de altă parte este în acord cu interesul superior al minorului ce are posibilitatea de a-și petrece timpul liber și în preajma celuilalt părinte cu care nu locuiește permanent.
Prin urmare, raportat la probele administrate în cauză, Tribunalul a reținut că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale invocate, astfel că, pentru considerentele arătate, în baza disp. art. 296 C.pr. civ a respins apelul ca nefondat.
În temeiul disp. art. 274 C.pr. civ. a obligat apelanta-pârâtă la 700 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, către intimatul-reclamant C. V..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S. D. N. criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, a arătat recurenta că a depus la dosar acte medicale prin care a făcut dovada imposibilității prezentării în instanță și era primul termen de judecată cu procedura completă și a apreciat că a fost lipsită de dreptul la apărare în situația în care instanța nu a avut în vedere aceste acte.
A mai arătat că la instanța de fond s-a judecat și fără ancheta socială deși făcuse adresă la autoritatea tutelară în sensul efectuării acestei anchete.
Față de acest motiv a solicitat casarea atât a sentinței cât și a deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la judecătoria Ploiești.
A mai arătat că în ceea ce privește programul de vizitare stabilit de instanță consideră că acesta este obositor pentru copil, ea împreună cu minorul locuind în Ploiești, în timp ce tatăl minorului locuiește în București.
A recurenta că susținut că relațiile dintre intimatul-reclamant și minor au depins de disponibilitatea acestuia de a-1 vedea, nu s-a opus niciodată relației tată-fiu și că este de acord ca acesta să-si viziteze fiul, dar ar fi mai liniștitor pentru copil ca aceste întrevederi să aibă loc și în prezenta sa.
A solicitat recurenta că, dacă instanța de recurs nu consideră că este cazul unei casări, modificarea sentinței atacate în sensul stabilirii unui program de legături personale a minorului, adecvat vârstei acestuia, programului școlar și interesului major al acestuia.
Intimatul-reclamant C. V. nu a formulat întâmpinare dar a depus la dosar note scrise prin care a solicitat în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului ca neîntemeiat.
La termenul din data de 6 iunie 2012, față de lipsa nejustificată a părților legal citate, precum și a faptului că nici una din acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 Cod pr. civilă.
Prin referatul din data de 17.02.2014 s-a învederat că de la data suspendării cauzei, 6 iunie 2012, a trecut mai mult de un an, perioadă de timp în care nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, dosarul fiind repus pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării, primind termen la data de 9 aprilie 2014.
Din verificarea actelor dosarului, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 6 iunie 2012, când cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, conform art.242 alin 1 pct.2 Cod procedură civilă, dată de la care dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.
În conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată și cale de atac se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, mai mult de un an din vina părților, instanța urmează a constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată perimată judecata cererii de recurs formulat de pârâta S. (FOSTĂ C.) D. N., domiciliată în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr.126 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. V., domiciliat în București, ., ., ., autoritățile tutelare C. L. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, jud. Prahova, și C. L. SECTOR 2 BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 aprilie 2014.
Președinte, Judecători,
A. P. V. G. M. I. G.
Grefier,
G. C.
Red. Tehnored.GC
2 ex./07.05.2014
d.f. nr._ Judecătoria Ploiești
j.f. A. G.
d.a._ Tribunal Prahova
j.a. L. E. – N. A.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Strămutare. Sentința nr. 74/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1283/2014. Curtea... → |
|---|
