Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1283/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1283/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 20707/281/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1283
Ședința secretă din data de 21 mai 2014
Președinte - E. S.
Judecători - V.-I. S.
- A.-C. B.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul N. T. C., domiciliat în comuna Vîlcănești, ., județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 489/17 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta P. M. A., domiciliată în comuna Dumbrăvești, ., județul Prahova și cu autoritățile tutelare C. L. AL COMUNEI DUMBRĂVEȘTI, cu sediul în . și C. L. AL COMUNEI VÎLCĂNEȘTI, cu sediul în ..
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei conform chitanței . nr._/20 decembrie 2013 emisă de Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei au răspuns recurentul-pârât N. T. C., personal și intimata-reclamantă P. M. A., personal, asistată de avocat P. M. S., din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/19 februarie 2014, aflată la fila 86 dosar, lipsind autoritățile tutelare C. L. al comunei Dumbrăvești și C. L. al comunei Vîlcănești.
Procedura de citare este legal îndepliniră.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la al doilea termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul legal procedural.
De asemenea, se învederează că recurentul-pârât N. T. C. a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr._/30 aprilie 2014 în cuprinsul căreia a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
La solicitarea instanței, recurentul-pârât N. T. C., semnează cererea de recurs.
Avocat P. M. S., având cuvântul, pentru intimata-reclamantă P. M. A., solicită ca dosarul să fie luat fără prezența publicului în sala de judecată, întrucât discuțiile care se vor purta aduc atingere minorei.
Curtea deliberând asupra cererii formulată de intimata-reclamantă P. M. A., prin apărătorul său ales, în temeiul dispozițiilor art. 122 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, o încuviințează, urmând ca dosarul să fie luat la sfârșitul ședinței de recursuri, în ședință secretă.
La apelul nominal făcut în ședință secretă au răspuns recurentul-pârât N. T. C., personal și intimata-reclamantă P. M. A., personal, asistată de avocat P. M. S., din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/19 februarie 2014, aflată la fila 86 dosar, lipsind autoritățile tutelare C. L. al comunei Dumbrăvești și C. L. al comunei Vîlcănești.
Avocat P. M. S., având cuvântul, pentru intimata-reclamantă P. M. A., invocă excepția nulității recursului având în vedere dispozițiile art. 3022 alin. 1 lit. d rap. la art. 316 din vechiul Cod de procedură civilă.
Precizează că din lecturarea motivelor de recurs nu rezultă criticile aduse hotărârii recurate, recurentul-pârât expunând simple păreri cu privire la cauza de față.
Solicită admiterea excepției invocate și să se constate nulitatea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Recurentul-pârât N. T. C., având cuvântul, solicită respingerea excepției nulității recursului, susținând că motivele de recurs formulate se încadrează în dispozițiile Legii nr. 272/2004.
Curtea deliberând asupra excepției nulității recursului invocată de intimata-reclamantă P. M. A., prin apărătorul său ales, o va respinge ca neîntemeiată.
În baza rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alin. 4 din vechiul Cod de procedură civilă, apreciază că unele dintre motivele de recurs formulate de pârâtul N. T. C. pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
Recurentul-pârât N. T. C., având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat P. M. S., având cuvântul, pentru intimata-reclamantă P. M. A., arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecat și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul-pârât N. T. C., având cuvântul, arată că nu poate avea legături personale cu minora, deși îi plătește pensia de întreținere la zi, întrucât nu se poate apropia de domiciliul acesteia, datorită comportamentului agresiv al intimatei-reclamante și familiei acesteia.
Precizează că prin atitudinea intimatei-reclamante se produce o ruptură a relației dintre tată și copil, de natură a prejudicia dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a acestuia.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Avocat P. M. S., având cuvântul, pentru intimata-reclamantă P. M. A., arată că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că împrejurările care au stat la baza pronunțării sentinței instanței de fond s-au modificat, această modificare fiind determinată în exclusivitate de comportamentul minorei față de tată, copilul manifestând teamă, refuzând să se afle în prezența tatălui, să intre în contact cu acesta și chiar să-i pronunțe numele.
Precizează că din răspunsurile date la interogatoriu a rezultat faptul că recurentul-pârât nu a adus minora la domiciliul mamei după expirarea programului de vizită, mama fiind nevoită să se adreseze unui lucrător de poliție.
Susține că începând cu anul 2011 minora a fost supusă mai multor evaluări psihologice și psihiatrice de către mai mulți specialiști care au constatat următoarele:
- întrebată de relația cu tatăl său, minora devine agitată, se încruntă, intră în mutism electiv și devine necooperantă;
- pe parcursul întâlnirilor, fetița nu a dorit să discute de tatăl său, motivând că s-a purtat urât cu ea, orice încercare de a vorbi despre tată, o determină să intre în mutism electiv;
- față de tată are sentimente și atitudini de respingere și nu își dorește să îl vadă sau să-l întâlnească;
- are un sentiment de frică profund față de tată și de ce i s-ar putea întâmpla împreună cu el;
- respinge orice discuție în legătură cu tatăl.
Concluzionând arată că luarea minorei în domiciliul tatălui este prematură și inoportună, în condițiile în care acesta nu a mai vizitat minora încă din anul 2011,
Apreciază că se impune ca minora să fie vizitată de tată, în domiciliul mamei, așa cum a stabilit și instanța de apel.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței nr. 345/7 martie 2014, care a fost vizată de către Curte și atașată la fila 103 dosar.
CURTEA,
Deliberând, în conformitate cu dispozițiile art. 256 din vechiul Cod de procedură civilă, asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub număr de dosar_ /19.09.2011 la Judecătoria Ploiești, reclamanta P. M. A. l-a chemat în judecată pe pârâtul N. T. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună modificarea programului de vizită stabilit prin sentința civilă nr. 3116/24.03.2011 a Judecătoriei Ploiești, în sensul restrângerii dreptului pârâtului de a o vizita pe minora N. C., născută la 25.07.2008, la domiciliul mamei în prima și a treia sâmbătă din lună, între orele 10.00 -14.00, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în baza sentinței civile nr. 3116/2011, s-a dispus, printre altele, stabilirea unui program de vizită a minorei de
către pârât în prima și a treia sâmbătă și duminică din lună, între orele 9.00 – 16.00, prin luarea minorei din domiciliul mamei în domiciliul pârâtului, timp de o săptămână în vacanța de iarna si o lună în vacanța de vară. A precizat reclamanta că deși a fost de acord inițial cu stabilirea unui asemenea program, în perioada 31.07.2011 – 30.08.2011, după ce minora s-a reîntors în domiciliul său, a observat că minora avea un comportament ciudat, manifestând spaimă, accese de nervozitate și refuzând să-l mai vadă pe pârât. În urma discuțiilor pe care le-a avut cu copilul, a constatat că exista suspiciunea ca minora să fi fost abuzată sexual de către tatăl său, astfel încât, a arătat reclamanta, se impune restrângerea programului de vizită al pârâtului, care îi pune viața în pericol copilului.
La data de 17.10.2011, pârâtul a formulat întâmpinare-cerere reconvențională, conform art. 115- 119 din vechiul Cod de procedură civilă, solicitând respingerea acțiunii în condițiile în care niciuna dintre împrejurările invocate de către reclamantă nu se justifică și stabilirea unui program de vizită al minorei la domiciliul său, de vineri orele 18.00 până duminica orele 17.00, în prima și a treia săptămâna din fiecare lună, în timpul vacanțelor școlare, în prima jumătate din vacanța de iarnă, primăvara, vara, a doua zi de fiecare sărbătoare legală, de C., Anul Nou, Paști.
Totodată, pârâtul a solicitat dreptul de a vorbi telefonic cu minora zilnic între orele 17.00 – 18.00, obligarea reclamantei să-i indice în scris instituția de învățământ de stat sau privată frecventata de către minoră, programul zilnic de instrucție, să-i permită să meargă la instituția de învățământ respectiva în fiecare zi de luni și joi din săptămână, pentru a lua legătura cu minora și cadrele didactice, să-i comunice în scris prin notificare orice schimbare a locuinței minorei, motivându-se că este in interesul copilului să aibă legături cu tatăl său.
La data de 8.11.2011, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenți-onală, solicitând respingerea acesteia, susținând, în esență, că nu se impune extinderea programului de vizită al pârâtului, atât timp cât minora are vârsta de 3 ani, iar luarea acesteia din domiciliul său i-ar aduce grave prejudicii dezvoltării fizice, psihice și morale.
La data de 30.11.2011, pârâtul și-a completat cererea reconvențională, solicitând să se dispună ca autoritatea părintească, în ceea ce o privește pe minoră si bunurile acesteia, să fie exercitată de către ambii părinți.
După administrarea probelor cu acte, interogatorii și martori, prin sentința civilă nr. 9746/19.06.2012 a Judecătoriei Ploiesti au fost admise în parte atât acțiunea, cât si cererea reconvențională. S-a dispus modificarea programului de vizitare a minorei, de către pârât, în sensul obligării reclamantei să permită pârâtului exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minora N. C., născută la data de 25.07.2008, conform următorului program de vizitare etapizat, astfel: până la împlinirea de către minoră a vârstei de 5 ani, tatăl va putea vizita copilul la domiciliul mamei sau în afara acestui domiciliu, în prezența mamei, în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, sâmbăta între orele 10.00-14.00 și duminica între orele 10.00-14.00, în zilele de P., de C. și de ziua de naștere a copilului, timp de două ore, în intervalul orar 10.00-18.00, cu respectarea programului copilului; începând cu împlinirea de către minoră a vârstei de 5 ani, tatăl va putea lua minora la domiciliul său în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, sâmbăta între orele 09.00 -16.00 și duminica între orele 09.00 – 16.00, timp de o săptămână în vacanța de iarnă, în anii pari începând cu data de 19 decembrie ora 10.00 și până pe data de 26 decembrie ora 16.00, iar în anii impari începând cu data de 27 decembrie, ora 10.00 și până la data de 03 ianuarie, ora 16.00, timp de o lună în vacanța de vară, în două perioade distincte de câte două săptămâni fiecare, în funcție de concediile părților.
A fost obligată reclamanta să-i permită pârâtului să ia telefonic legătura cu minora o dată la două zile, timp de 20 de minute, în intervalul orar 17.00-18.00, la numărul de telefon fix și la numărul de telefon mobil ce-i vor fi indicate de reclamantă pârâtului; în cadrul celei de-a doua etape, pârâtul o va lua pe minoră de la domiciliul mamei și o va aduce înapoi la domiciliul mamei la sfârșitul programului de vizitare, urmând ca pe parcursul vizitelor desfășurate la domiciliul tatălui, tatăl o va informa telefonic pe mamă, o dată la două zile, cu privire la situația minorei, iar mama are dreptul să ia, o dată la două zile, legătura cu minora, prin intermediul telefonului.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei cote de 1/3 din cheltuielile de judecată suportate de către aceasta, anume a sumei de 502,7 lei, respectiv a fost obligată reclamanta la plata către pârât a unei cote de 1/4 din cheltuielile de judecată suportate de către acesta și anume a sumei de 177 lei.
În temeiul art. 276 Cod pr.civilă, au fost compensate în parte cheltuielile de judecată, și a mai fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 325,7 lei, cu titlu de rest cheltuieli de judecată, după compensare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit actelor de stare civilă existente la dosar și sentinței civile nr. 3116/07.07.2011 a Judecătoriei Ploiești, minora N. C., născută la data de 25.07.2008, a fost încredințată reclamantei spre creștere și educare, stabilindu-se un program de vizitare în cadrul căruia pârâtul să poată avea legături personale cu copilul, în prima și a treia sâmbătă și duminică din lună, între orele 09.00-16.00, o săptămână în vacanța de iarnă și o lună în vacanța de vară.
De la începutul aplicării programului de vizitare, relația dintre părți a devenit conflictuală, fiecare dintre aceștia interpretând în mod diferit înțelesul dispozitivului, reclamanta considerând că minora poate fi vizitată sâmbăta și duminica, în timp ce pârâtul a înțeles că minora va fi luată în domiciliul său de sâmbăta, până duminica, conflictul acutizându-se în momentul în care minora a fost luată de către pârât timp de o lună din timpul vacanței de vară. După revenirea minorei de la tată, reclamanta a sesizat organele de urmărire penală cu privire la presupuse abuzuri sexuale la care minora ar fi fost supusă de pârât, interzicându-i acestuia orice contact cu fiica sa, aspecte neconfirmate de soluțiile de netrimitere în judecată a pârâtului și de examenul medico-legal la care a fost supusă minora, a arătat judecătorul fondului.
Prima instanță a reținut că potrivit referatelor de anchetă socială depuse la dosar și declarațiilor martorilor C. S. și E. M., în timpul programului de vizitare, pârâtul poate oferi minorei condiții materiale decente și supraveghere continua,
copilul având posibilitatea să petreacă timpul cu bunica paternă, iar de la momentul stabilirii programului de vizitare prin hotărâre judecătorească, situația de fapt s-a schimbat, producându-se o ruptură, în prezent, a legăturilor dintre tată și fiică. S-a constatat că starea conflictuală dintre părinți a fost percepută de copil în mod direct, deoarece părțile nu au luat măsuri de precauție pentru ca fiica lor să nu asiste la incidentele desfășurate între ei, fapt care a afectat starea copilului și atitudinea acestuia față de tată, copilul manifestând o atitudine de autoprotecție cu privire la tată.
S-a arătat că indiferent de motivul rupturii produse între tată și fiică, legăturile personale dintre aceștia trebuie reluate treptat, pentru ca minora să recapete sentimentul de siguranță și încredere în prezența tatălui și să accepte vizitele la domiciliul acestuia în mod natural, fără a fi forțată. Pentru acest motiv, judecătoria a constatat că programul de vizitare stabilit initial nu mai corespunde situației de fapt existente și că în speță, dreptul tatălui de a avea legături personale strânse cu copilul nu poate fi îngrădit, reclamanta nefăcând dovada că acesta nu poate avea grijă de copil pe parcursul programului de vizitare, caz în care, în lipsa unor astfel de dovezi, a arătat prima instanță, conflictul major dintre părți nu trebuie să afecteze relația tată-fiică, existând riscul ca o perpetuare a instrăinării dintre pârât și minoră să afecteze iremediabil această relație, cu efecte asupra dezvoltării copilului.
În raport de aceste considerente, judecătoria a admis în parte atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, în termenul legal, reclamanta P. M. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând completarea probatoriilor cu interogatoriu, un martor, refacerea anchetei psihosociale și audierea minorei în prezența unui psiholog, iar pe fond, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii, respingerii cererii reconvenționale și obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Apelanta a susținut că instanța de fond a interpretat eronat probele și situația de fapt, stabilind un program de vizitare extins, fără să existe o cerere în acest sens.
S-a arătat că potrivit rapoartelor de evaluare psihologică și psihiatrică existente la dosar, minora refuză să discute cu pârâtul, intrând în mutism electiv și manifestând anxietate de relaționare.
S-a mai susținut că în mod eronat a fost admisă cererea reconvențională, fără să se țină seama de împrejurările noi care determină modificarea programului stabilit inițial, constând în conflictul major dintre părinți ce poate fi perceput direct de către copil și de inexistența unor legături între tată și copil, împrejurări care nu justifică extinderea programului de vizită.
Apelanta a susținut că soluția pronunțată nu ține seama de interesul superior al copilului, de vârsta acestuia și de probele administrate în cauză, luarea copilului în domiciliul pârâtului având efecte negative asupra sănătății, dezvoltării fizice, psihice și morale a copilului.
La data de 02.10.2012, pârâtul a declarat apel împotriva aceleiași sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului în sensul respingerii acțiunii și admiterii în totalitate a cererii reconvenționale.
A susținut apelantul că afirmațiile reclamantei privind abuzarea sexuală a minorei nu se justifică, fiind infirmate de actele medicale depuse, inclusiv de procesul verbal din luna august 2011 și adresele emise de către D.G.A.S.P.C. Prahova, reclamanta promovând o campanie denigratoare la adresa sa anterior luării minorei în domiciliul său în luna august 2011.
Apelantul a arătat că, fără să țină seama de interesul superior al copilului, în mod nejustificat reclamanta nu i-a mai permis să o viziteze pe minoră, provocând scandal, adresându-i cuvinte jignitoare și lovindu-i autoturismul.
S-a apreciat că se impune ca programul de vizitare să se realizeze în afara domiciliului reclamantei, în vederea reducerii interacțiunii dintre părinți și evitându-se ca minora să perceapă în mod direct aceste tensiuni.
Apelantul a învederat că vizitarea copilului de către tată, exclusiv la domiciliul și în prezenta mamei, reprezintă o limitare excesivă, nejustificată a dreptului său de a avea legături personale cu copilul, mai ales că reclamanta nu are o locuință proprietate personală, domiciliind în imobilul părinților săi, care întrețin starea conflictuală.
La data de 28.01.2013, reclamanta-apelantă a formulat conform dispozițiilor art. 115 din vechiul Cod de procedură civilă, întâmpinare la apelul declarat de către pârât, solicitând respingerea acestuia în condițiile în care nu se justifică extinderea programului de vizitare față de minoră, ținându-se seama de probele administrate în cauză și de interesul superior al copilului.
Prin încheierea de ședință din data de 1.04.2013, Tribunalul Prahova a dispus completarea probatoriilor cu acte și anchete sociale la domiciliile părților.
La data de 17 octombrie 2013, Tribunalul Prahova a pronunțat decizia nr. 489,prin care a admis apelul declarat de reclamanta P. M. A. și a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul N. T..
A fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a admis în totalitate acțiunea și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională.
S-a modificat modalitatea de exercitare de către pârât a dreptului de a avea legături personale cu minora N. C., născuta la 25.07.2008, stabilită prin sentința civilă nr. 3116/24.03.2011 a Judecătoriei Ploiești, în sensul de a i se permite pârâtului să o viziteze pe minoră în domiciliul reclamantei în prima si a treia sâmbătă din lună, între orele 10.00 -14.00 .
S-au înlăturat toate celelalte dispoziții, inclusiv în ceea ce privește compensarea cheltuielilor de judecată.
A fost obligat apelantul-pârât la suma de 3012,8 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către apelanta-reclamantă.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În mod greșit instanța de fond a admis în parte atât acțiunea, cât și cererea reconvențională și a dispus modificarea programului de vizitare a minorei de către pârât, stabilit inițial prin sentința civilă nr. 3116/2011 a Judecătoriei Ploiești, fără să țină seama de interesul superior al minorei, de modificarea împrejurărilor ce au stat la baza stabilirii modalității inițiale prin sentința sus–menționată, de necesitatea ca minora să beneficieze de un climat familial favorabil unei dezvoltări normale, corespunzătoare din toate punctele de vedere inclusiv psihic, climat pe care pârâtul nu îl poate asigura minorei în prezent, în domiciliul său.
Împrejurările invocate de către reclamantă în sensul că eronat au fost interpretate probele și situația de fapt sunt justificate, a stabilit tribunalul, întrucât, într-adevăr, toate probele administrate în cauză atesta cu certitudine comportamentul minorei față de tatăl sau, constând în refuzul acesteia, exprimat sistematic, de a fi luată în domiciliul tatălui său, de a fi împreună cu acesta, simțindu-se în siguranță numai în prezenta mamei sale și în domiciliul acesteia din urmă, comportament de care instanța de fond era obligată să țină seama, fiind în interesul copilului ca pârâtul să o viziteze pe minoră în domiciliul reclamantei.
A reținut instanța de apel că până în prezent, demersurile efectuate de către pârât au avut consecințe negative față de copil, care s-a simțit permanent amenințat, intrând în mutism electiv în momentul în care exista posibilitatea reluării unei relații cu tatăl său, al cărui nume refuză să-l pronunțe.
Pretențiile reclamantei în sensul că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut nu pot fi avute în vedere, a stabilit tribunalul, în condițiile în care cererea reconvențională formulată de către pârât a vizat anumite modalități de exercitare a dreptului pârâtului de a avea legături personale cu copilul său, fiind atributul instanței, în principiu, să stabilească în concret modalitatea de realizare a unui asemenea drept, ținându-se seama, însă, în exclusivitate de interesul superior al copilului și nicidecum de opțiunile exprimate de către pârât cu ocazia formulării cererii reconvenționale.
Criticile reclamantei în sensul că soluția pronunțată nu ține seama de interesul superior al copilului, de vârsta acestuia și de starea emoțională a copilului, au fost apreciate ca fondate de către tribunal, care a arătat că la stabilirea modalității de exercitare de către pârât a dreptului de a avea legături personale cu minora nu s-a ținut cont nici de consecințele pe care le implică luarea minorei în domiciliul pârâtului asupra dezvoltării psihice a copilului, de condițiile de care trebuie să beneficieze minora pentru a se simți în siguranță, pentru a beneficia de un climat familial favorabil, climat pe care numai reclamanta îl poate asigura în prezent minorei și nicidecum și pârâtul, față de care copilul manifesta în continuare frică, teamă, insecuritate, intrând în mutism electiv.
Afirmațiile pârâtului, în sensul că acuzațiile reclamantei au fost nejustificate, fiind infirmate de actele medicale și plângerile depuse la dosar, nu impun, a arătat tribunalul, luarea minorei în domiciliul pârâtului, întrucât la stabilirea modalității de exercitare de către pârât a dreptului său de a avea legături personale cu minora, se ține seama în exclusivitate de comportamentul copilului față de propriul tată, de refuzul acestuia exprimat sistematic de a fi luat în domiciliul pârâtului, fața de care manifesta teamă, frică și nicidecum de împrejurările sus-menționate, mai ales că raportul de evaluare psihiatrică din data de 9.01.2012 se analizează în strânsă legătură cu toate probele administrate în cauza, inclusiv cu fișa de evaluare psihologică nr. 1506/15.05.2013, fișă care atestă în mod cert atitudinea copilului și sentimentele acestuia față de propriul tată.
Tribunalul a apreciat ca lipsite de relevanță apărările pârâtului în sensul că între părți au existat neînțelegeri cu privire la interpretarea dispozitivului sentinței civile nr. 3116/2011, și că toate plângerile penale privind abuzurile sexuale asupra minorei au fost respinse ca neîntemeiate, reținând că indiferent de neînțelegerile dintre părți, toate probele administrate în cauză au demonstrat necesitatea modificării programului de vizitare stabilit prin sentința civilă nr. 3116/2011 a Judecătoriei Ploiești, tocmai în scopul asigurării minorei unui climat familial favorabil unei dezvoltări normale.
Motivele invocate de către pârât, potrivit cărora s-ar impune vizitarea minorei în afara domiciliului reclamantei au fost apreciate de tribunal ca neîntemeiate, care a arătat că la stabilirea modalității de realizare a programului de vizitare a minorei se ține seama în exclusivitate de comportamentul copilului față de tatăl său, de consecințele negative asupra dezvoltării psihice a minorei în cazul luării acesteia în domiciliul pârâtului și nicidecum de jurisprudență, care instituie anumite modalități, în funcție de particularitățile fiecărei cereri.
Criticile pârâtului în sensul că reclamanta nu are o locuință proprietate personală și că realizarea programului de vizită în domiciliul reclamantei are ca efect decăderea pârâtului din dreptul de a avea legături personale cu copilul său, sunt, de asemenea, nefondate, a arătat tribunalul, în condițiile în care nu există nicio dovadă la dosar care să ateste că pârâtul s-ar afla în imposibilitate obiectivă să aibă legături personale cu copilul său, în domiciliul reclamantei, indiferent de deținerea sau nedeținerea în proprietate a unei locuințe de către aceasta.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 301 din vechiul Cod de procedură civilă, pârâtul N. T. criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că tribunalul a respins cererea reconvențională, fără a exista vreo probă la dosar.
A susținut recurentul că vizitarea minorei la domiciliu mamei afectează negativ relația pe care o are cu copilul, decizia tribunalului fiind nelegală și datorită faptului că nu stabilește un program de legături personale cu minora, la domiciliul tatălui, deși practica CEDO, care respectă art.9 din Convenție privind drepturile copilului, este în acest sens.
Recurentul a arătat că potrivit art. 43 alin. 3 din Codul familiei, dreptul părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul, de a avea legături personale cu acesta, este unul personal și legal, ori în speță, deși a făcut tot posibilul pentru a o putea vizita pe minoră la domiciliul intimatei, aceasta și mama sa au făcut totul pentru a o îndepărta pe minoră de tatăl său.
A apreciat recurentul că tribunalul s-a aflat în eroare când a limitat și restricționat dreptul său de a avea legături personale cu minora, întrucât a dovedit, prin rapoartele medicale depuse, că nu a agresat-o sexual pe minoră. Totodată, a arătat recurentul, evaluarea medicală psihiatrică, la care intimata a supus-o pe minoră, a fost în măsură să
o traumatizeze pe aceasta, iar raportul întocmit în acest sens a avut în vedere doar declarațiile mamei și bunicii materne.
Recurentul a învederat că evaluarea minorei s-a făcut în absența sa, că a fost jignit și insultat de către bunicii materni ai minorei, că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a celor trei rapoarte de evaluare medicale depuse în dosar.
Recurentul a criticat decizia și sub aspectul motivării sale, susținând „că nu respectă prevederile Codului familiei, a Codului de procedură civilă și că nu reflectă realitatea și adevărul”.
A apreciat recurentul că decizia este de natură a aduce atingere art. 8 din CEDO, în condițiile în care nu există nicio probă care să confirme susținerile intimatei, iar el plătește pensie de întreținere și a dovedit că relațiile dintre părți sunt foarte tensionate, din cauza intimatei.
Recurentul a mai susținut că decizia este abuzivă și încalcă prevederile art. 43 alin. 3 din Codul familiei, care reglementează principiul interesului superior al copilului, precum și art. 9 din Convenția privind drepturile copilului, întrucât nu permite luarea minorei în domiciliul tatălui.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și menținerea sentinței.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Intimata P. M. A. a formulat, conform dispozițiilor art. 308 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, întâmpinare, prin care a invocat excepțiile nulității recursului pentru lipsa semnăturii și pentru neîncadrarea în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, solicitând, pe fond, respingerea recursului, întrucât instanța de apel a analizat și motivat corect și legal cererile deduse judecății, respectând pe deplin interesul superior al minorei.
La termenul de judecată din data de 21 mai 2014, Curtea a dispus, după punerea în discuția părților, respingerea ca neîntemeiată a excepțiilor nulității invocate prin întâmpinare, pentru argumentele de fapt și de drept menționate în practicaua prezentei decizii.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază ca nefondat recursul declarat de pârâtul N. T., pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Ca prim aspect, Curtea constată că, astfel cum s-a arătat la soluționarea excepției nulității recursului pentru neîncadrarea în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 din vechiul Cod de procedură civil, doar o parte dintre motivele de recurs formulate de pârât permit încadrarea în cazul de modificare reglementat de ar. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă, act normativ incident speței în raport de data pronunțării sentinței.
Aceste motive sunt cele care vizează încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă (motivarea deciziei contestate), principiul interesului superior al copilului reglementat de disp. art. 8 din CEDO, respectiv a dispozițiilor art. 9 din Convenția privind drepturile copilului și ale art. 43 din Codul familiei, în vigoare la data introducerii acțiunii.
În ceea ce privește criticile formulate de către recurent prin care s-a invocat greșita stabilire de către instanța de apel a situației de fapt dedusă judecății, respectiv greșita apreciere asupra probelor administrate în cauză, Curtea notează că nu pot fi supuse controlului exercitat de instanța de recurs, întrucât ar impune un control de netemeinicie al deciziei, ce excede limitelor presupuse de ar. 304 din vechiul Cod de procedură civilă.
Curtea reamintește că pct. 11 al art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, singurul care permitea în recurs cenzurarea greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat încă din anul 2000, prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Cum în speță, prin criticile menționate, recurentul solicită o reinterpretare a situației de fapt, în baza unui probatoriu deja administrat, Curtea constată că solicitarea acestuia excede cazurilor de casare și modificare, care impun, sine qua non, existența unuia dintre motivele de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește criticile încadrate în art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea notează că în limitele motivului de recurs menționat, o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului și le dă o greșită interpretare.
Motivul de recurs nu subzistă însă în cauză, soluția Tribunalului Prahova realizând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale care au relevanță și incidență în cauză, respectiv a dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă, art. 43 din Codul familiei în vigoare la data introducerii acțiunii și ale art. 9 alin. 3 din Convenția privind drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990.
Cu referire la aplicarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă, care statuează pentru judecător obligația de a arăta, în cadrul hotărârii pronunțate, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care a înlăturat cererile părților, Curtea constată că au fost pe deplin respectate de către judecătorii apelului.
Se observă astfel, că tribunalul a realizat o analiză amplă a probelor administrate în cauză și a răspuns fiecărei critici cu a cărei soluționare a fost învestit de către pârât, susținerile recurentului fiind astfel infirmate de argumentele expuse în paginile 9-16 ale deciziei.
Totodată, Curtea constată că această critică a fost formulată de către recurent în termeni generici, acesta susținând că, sub aspectul motivării, „decizia nu respectă prevederile Codului familiei, a Codului de procedură civilă și nu reflectă realitatea și dosarul”, recurentul nefiind în măsură să indice, în mod concret, care sunt dispozițiile legale pe care motivarea realizată de judecătorii apelului nu le-ar fi respectat.
În realitate, nemulțumirea recurentului este legată de situația de fapt reținută de către tribunal, în baza probelor administrate la fond și completate în apel, nemulțumire care însă, așa cum s-a menționat anterior, nu poate face obiectul analizei instanței de recurs.
Nefondată este și critica referitoare la pretinsa încălcare de către instanța de apel a principiului interesului superior al copilului, reglementat de ar. 43 alin. 3 din Codul familiei (ce au fost preluate de art. 262 alin. 2 din Noul Cod Civil, respectiv de disp. art. 9 din Convenția privind drepturile copilului și a dreptului la viața de familie consacrat de art. 8 din CEDO).
Curtea reamintește, sub acest aspect, că instanța europeană a statuat constant în hotărârile sale că interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial și că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoană să fie privată de drepturile sale părintești în interesul copilului (Hotărârea Gnahore împotriva Franței, Hotărârea Johansen împotriva Norvegiei).
În speță însă, nu se poate discuta despre o atare situație, întrucât, ca prim aspect, recurentul nu poate pretinde că ar fi fost privat de drepturile sale părintești sau de viața de familie, în condițiile în care tribunalul a recunoscut dreptul acestuia de a avea legături personale cu minora, dând astfel deplină eficiență textelor de lege menționate în precedent.
Faptul că instanța a apreciat asupra modalității concrete în care urmează a se desfășura aceste legături personale nu poate constitui însă, o negare a acestui drept, astfel cum a pretins recurentul, întrucât instanța nu a făcut altceva decât să acorde prioritate interesului superior al copilului, consacrat de aceleași texte.
Astfel, în condițiile distincte ale speței, în care, din rapoartele de evaluare medicală și psihologică efectuate în cauză a reieșit în mod indubitabil că minora manifestă, în prezența tatălui său, un mutism electiv, nervozitate și anxietate de relaționare, refuzând sistematic să fie luată în domiciliul acestuia (filele 52, 53 dosar apel, fila 37 dosar fond, fila 111 dosar fond, filele 128 – 129 dosar fond), interesul copilului impune, fără a se aprecia asupra cauzelor care au determinat aceste manifestări, ca relațiile personale dintre tată și copil să se desfășoare, la acest moment, doar în domiciliul mamei, unde minora se simte în siguranță.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, constatând că nu există motive de reformare a deciziei, Curtea va proceda, în temeiul art. 312 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, la respingerea recursului ca nefondat.
Stabilind culpa procesuală a recurentului, Curtea va dispune, în baza art. 274 din vechiul Cod de procedură civil, obligarea acestuia la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs, conform chitanței nr. 345/7.03.2014, aflată la fila 103 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul N. T. C., domiciliat în comuna Vîlcănești, ., județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 489/17 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în
contradictoriu cu reclamanta P. M. A., domiciliată în ., județul Prahova și cu autoritățile tutelare C. L. AL COMUNEI DUMBRĂVEȘTI, cu sediul în . și C. L. AL COMUNEI VÎLCĂNEȘTI, cu sediul în ..
Obligă pe recurentul-pârât N. T. C. să plătească intimatei-reclamante P. M. A. suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2014.
Președinte, Judecători,
E. S. V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Red.ACB
Tehnored.CC
2 ex./03.06.2014
d.a._ - Tribunalul Prahova
j.a. M. C., N. M.
d.f._ - Judecătoria Ploiești
j.f. E. M. P.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 927/2014. Curtea... | Nulitate act. Decizia nr. 1389/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
