Acţiune în constatare. Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 177/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 10909/315/2010/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 177
Ședința publică din data de 18 februarie 2015
Președinte - P. M. G.
Judecători - M. I. G.
- V. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 21 pronunțată la 8 ianuarie 2014 de Curtea de Apel Ploiești formulată de contestatoarea D. E., domiciliată în . în contradictoriu cu reclamanta ., cu sediul în . și pârâta S. F. DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 6, județ Dâmbovița.
Cerere timbrată cu 0,30 lei timbru judiciar și cu 10 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr. 812/6.02.2015, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea D. E. asistată de avocat D. B. din Baroul Dâmbovița, lipsind intimatele . F. Dâmbovița.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în vedere contestatoarei să precizeze dacă își menține ambele temeiuri de drept invocate în cerere, respectiv art. 317 alin. 1 și 2 și art. 318 C.pr.civilă.
Avocat D. B., pentru contestatoare, precizează că se invocă dispozițiile art. 318 C.pr.civilă, respectiv că dezlegarea dată de instanță este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că nu s-au analizat toate motivele de recurs.
Curtea ia act că temeiul de drept al contestației în anulare este art. 318 C.pr.civilă.
Avocat D. B., având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat D. B., având cuvântul pentru contestatoare, arată că, prin decizia a cărei anulare se solicită, a fost respins recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 59/19.03.2013 pronunțata de Tribunalul Dâmbovița, însă instanța a omis să cerceteze motivele referitoare la admiterea în mod nelegal a acțiunii, în sensul ca, s-a atribuit UAT A. o suprafață de 53 mp din drumul de acces proprietatea contestatoarei, ceea ce a condus la o expropriere forțată si abuzivă a acesteia.
Inițial acțiunea a fost pornită ca o acțiune în constatare, ca apoi să se transforme într-o acțiune in revendicare și grănițuire, deși grănițuirea proprietăților fusese făcută anterior.
Pe parcursul procesului, intimata a avut o poziție oscilantă. Aceasta a solicitat inițial suprafața de 132 mp, apoi 96 mp, iar instanța i-a acordat, în final, 53 mp.
Dacă instanța de recurs s-ar fi aplecat cu mai multă atenție asupra poziției oscilante a intimatei, ar fi sesizat că ceva nu este în regulă.
La fila 8 din dosar există adeverința nr.7561/2004 eliberată de ., la poziția 10, se menționează că suprafața de teren aparține contestatoarei.
Niciodată suprafața de teren în litigiu nu a aparținut UAT A..
La dosar există și declarația dată în anul 1969 de S. G., tatăl contestatoarei, în care acesta menționează că este de acord ca autovehiculele ce vor deservi magazinul comunal să treacă pe drumul de acces existent.
Familia P. a fost deposedată de suprafața de 700 mp pentru care ulterior, în anul 1975, au fost despăgubiți. De asemenea, UAT a fost despăgubită.
După o mare perioadă de timp, după ce a recunoscut dreptul de proprietate al contestatoarei, UAT vine și revendică o suprafață de teren din proprietatea contestatoarei, susținând că este proprietatea sa.
Admiterea acțiunii formulată de UAT A. echivalează cu o expropriere forțată a contestatoarei.
Instanța nu a ținut cont de faptul că, prin admiterea acțiunii, contestatoarea nu mai are nicio cale de acces la stradă.
Solicită admiterea contestației, iar pe fond, anularea hotărârii și reluarea judecații.
Fără cheltuieli de judecată.
Depune concluzii scrise.
CURTEA :
Deliberând asupra contestației de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ 10, ., în contradictoriu cu pârâții D. E. și S.C.C.A. F. DÂMBOVIȚA, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate că terenul în suprafață de 1175 mp. afectat construcției cu destinație de spații comerciale proprietatea pârâtului S. F., situat în intravilanul comunei A., face parte din domeniul privat al comunei A., să fie obligată pârâta D. E. să lase în deplină proprietate și posesie unității administrativ teritoriale suprafața de 132 mp, pe care a ocupat-o cu ocazia edificării gardului care separă calea ei de acces la drumul public, să se stabilească hotarul dintre proprietatea privată a unității administrativ teritoriale și proprietatea pârâtei D. E., să fie obligată pârâta D. E. să demoleze și să reamplaseze gardul care separă proprietatea privată a reclamantei și proprietatea ei pe hotarul cuvenit, iar în caz de refuz al executării obligației de a face corespunzătoare, să fie autorizată reclamanta să execute operațiunile corespunzătoare, pe cheltuiala acestui pârât.
Prin sentința civilă nr. 1651/11.03.2010, Judecătoria Târgoviște a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. E. și S. F. Dâmbovița, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei . la celelalte capete de cerere, iar pe fond, a respins acțiunea.
Sentința a fost atacată cu apel de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială . decizia civilă nr. 258/23.06.2010 Tribunalul Dâmbovița a respins apelul ca nefondat, menținând soluția pronunțată de instanța de fond, ca legală și temeinică.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis de Curtea de Apel Ploiești care, prin decizia civilă nr. 680/2010, a casat sentința Judecătoriei Târgoviște și decizia Tribunalului Dâmbovița și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
După administrarea probatoriilor, în fond după casare, prin sentința civilă nr. 4196/18.09.2012, Judecătoria Târgoviște a respins excepțiile invocate de pârâta D. E., a admis acțiunea în revendicare, așa cum a fost modificată și a obligat pârâta D. E. să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei . suprafață de 53 mp situat în ., având vecinătățile și dimensiunile din schița de plan, anexa 3,culoare roșie, întocmită de ing. B. G. ce face parte integrantă din această sentință, anume: N – . m, S – D. E. 20,23 m, E - C- tin M. 2,92 m și V D. E..
Prin aceeași sentință, s-a admis acțiunea în grănițuire și s-a stabilit că linia de hotar între proprietatea reclamantei și proprietatea pârâtei D. E. se află între punctele A și 107, relevate prin schița de plan sus menționată.
De asemenea, a fost obligată pârâta D. E. să demoleze gardul construit pe terenul de 53 mp, proprietatea reclamantei și s-a respins, atât acțiunea în constatare formulată de reclamantă împotriva pârâtei . F., cât și cererea de obligare a pârâtei D. E. să reamplaseze gardul pe hotarul cuvenit, iar în caz de refuz să fie autorizată reclamanta să execute operațiunile corespunzătoare, pe cheltuiala pârâtului.
Pârâta D. E. a formulat apel împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Târgoviște, apel care a fost respins prin decizia civilă nr. 59/19 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Recursul declarat de pârâta D. E. a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 21 pronunțată la 8 ianuarie 2014 de Curtea de Apel Ploiești.
La data de 26.01.2015, D. E. a formulat contestație în anulare a deciziei civile nr. 59/19.03.2013, susținând că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, respingând recursul, instanța a omis să cerceteze motivele referitoare la admiterea în mod nelegal a acțiunii, în sensul ca s-a atribuit suprafața de 53 mp teren Comunei A., din drumul de acces proprietatea sa, fiind astfel expropriată abuziv.
A mai arătat contestatoarea că, în conformitate cu art. 23 din Legea 18/1991, prin Ordin al Prefectului, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe suprafața totală de 2885 mp, suprafață din care face parte și drumul de acces de 195 mp, conform actelor depuse la dosarul cauzei.
Susține contestatoarea că actele pe care le-a depus la dosar nu au fost analizate cu atenție de instanță.
Astfel, din Registrul agricol pe anul 1962 și din actele de la Arhivele Naționale rezultă ca P. C. deținea suprafața de 700 mp, care a fost expropriată în anul 1972 pentru a se construi un Complex Comercial, drumul de acces fiind lăsat liber de către tatăl contestatoarei, la solicitarea Primăriei, în scopul de a fi folosit de mașinile care aduceau materialele de construcție.
În perioada 1972-1975, cât s-a construit Complexul Comercial de către F., s-a mai luat în mod abuziv o suprafața de 343 mp, deci, în total, a fost luată suprafața de 1043 mp.
Prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei A. din data de 29.11.2007 s-a hotărât vânzarea către SCC F. a suprafeței de 1043 mp, iar prin adresa nr. 19/04.12.2007, societatea a fost încunoștiințată despre faptul că s-a aprobat vânzarea terenului de 1043 mp cu prețul de 19 euro/mp, valoarea totală fiind de 19.817 euro.
Precizează contestatoarea că în anul 1972 pe terenul în litigiu nu se afla nicio construcție, autorizația de construire fiind obținută de F. în anul 1973.
Nu se poate susține că în anul 1973 F. avea în folosință suprafața de 1175 mp, atât timp cât în anul 2007 însăși Primarul și Consiliul local îi oferă spre vânzare suprafața de 1043 mp. Mai mult decât atât, din cuprinsul sentinței civile nr.137/13.02.2009 reiese că F. reclama faptul că D. E. a început construirea unui gard intre proprietatea sa și F., în luna august 2007, în urma eliberării Autorizației de construire nr. 108/27.08.2007
Din adresa nr. 4171/28.07.2006 emisa de Primăria A. rezultă că în proprietatea Primăriei și în folosința F. este suprafața de 1043 mp. Chiar și în anul 2010 Primăria A. comunica F. că se vinde suprafața de 1043 mp.
Deși F. cumpăra suprafața de 1043 mp abia în anul 2010, susține ca din 2007 cesionase către N. C. dreptul de folosința al Complexului comercial, nu și al terenului,deoarece nu era proprietară.
În raport de motivele invocate, contestatoarea solicită admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și reluarea judecații de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciate.
Examinând contestația în anulare, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Contestatoarea a introdus prezenta cale de atac invocând dispozițiile art.318 cod pr. civilă (așa cum rezultă din precizările făcute de apărătorul acesteia cu ocazia acordării cuvântului pe fond) și a învederat că prin soluția pronunțată, instanța a omis să cerceteze motivele referitoare la admiterea în mod nelegal a acțiunii introductive formulate de către intimate, în sensul că s-a atribuit în mod nelegal suprafața de 53 mp, de teren Comunei A., din drumul de acces proprietatea contestatoarei, ceea ce echivalează cu o expropriere forțată și abuzivă a acesteia. Contestatoarea a susținut că nu s-a dat o corectă interpretare actelor din dosar, pronunțându-se o decizie nedreaptă.
Contestația în anulare specială reglementată de art.318 C.pr.civilă este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita numai pentru motivele strict prevăzute de acest text. În literatura de specialitate s-a subliniat în mod constant faptul că aceste dispoziții au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs la recurs.
Prevederea cuprinsă în textul de lege mai sus menționat conform căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Rezultă deci că în această ipoteză legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, iar în această categorie intră greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei (cum ar fi respingerea recursului ca tardiv deși fusese depus în termen la poștă, anularea lui ca netimbrat cu toate că dovada privind plata taxei de timbru se afla la dosar).
Raportat la cele mai sus expuse se constată că și instanța de contencios european a stabilit în cauza M. vs. România -_/03, la 29 iulie 2008- că o cale extraordinară de atac, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui “defect fundamental”, care poate conduce la arbitrariu.
De asemenea în cauza cauza Ryabikh vs. Rusiei s-a stabilit că o atare cale de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar o excepție de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanță.
Analizând conținutul prezentei contestații, instanța reține că nemulțumirile formulate de parte se referă la modul eronat, în opinia sa, în care s-au interpretat în recurs dispozițiile legale și s-au apreciat probele administrate în cauză, nefiind invocate erori materiale în înțelesul art.318 C.pr.civilă, ci eventuale greșeli de judecată.
Având în vedere considerentele expuse anterior rezultă că motivele prezentei acțiuni nu se referă la “erori materiale” în sensul dispozițiilor art.318 C.pr.civilă, ci la eventuale greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, care nu pot fi remediate pe această cale.
De asemenea, Curtea de Apel constată că în considerentele deciziei pronunțate în recurs au fost cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate criticile recurentei, actualmente contestatoare, ca fiind critici de netemeinicie și nu de nelegalitate ale hotărârilor atacate.
Ca atare, nu se poate aprecia că nu au fost analizate unele din motivele invocate de către recurentă, câtă vreme instanța de recurs a răspuns în concret acestora.
Sub acest aspect, se constată că practica judiciară în materie a stabilit că normele procedurale nu impun judecătorului reluarea întocmai a motivelor de recurs invocate in cererea de recurs, acesta putând sintetiza cererile formulate astfel ca să se răspundă în esență susținerilor recurenților.
Față de considerentele mai sus arătate, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei contestații în anulare, în limitele mai sus expuse, conform art. 318 C.pr.civilă, instanța, în baza art.320 C.pr.civilă, va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare a deciziei civile nr. 21 pronunțată la 8 ianuarie 2014 de Curtea de Apel Ploiești formulată de contestatoarea D. E., domiciliată în . în contradictoriu cu reclamanta ., cu sediul în . și pârâta S. F. DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 6, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2015.
Președinte, Judecători,
P. M. G. M. I. G. V. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GMP
Tehnored.PJ
5 ex /20.03.2015
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Ieșirea din indiviziune prin acţiune oblică introdusă de... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 126/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
