Ieșirea din indiviziune prin acţiune oblică introdusă de creditorul unui împrumut. Decizia nr. 175/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 175/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1771/310/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 175
Ședința publică din data de 18 februarie 2015
Președinte - V. G.
Judecători - M. I. G.
- V. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtele M. D. R. cu domiciliul în Azuga, . județul Prahova și L. E. F. cu domiciliul în Azuga, .. 23, județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 793 pronunțată la 30 septembrie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantă Supeală M. cu domiciliul în Bușteni, ., județul Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 februarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, pentru a da posibilitate recurentelor-pârâte să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, iar după deliberare a decis următoarea soluție:
CURTEA :
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ reclamanta Ș. M. în contradictoriu cu pârâtele M. D. R. și L. E. F. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune a pârâtelor asupra imobilului situat în Azuga, ., jud. Prahova, compus din teren în suprafață de circa 450mp și construcția situată pe acesta și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 573/09.05.2011 a Judecătoriei S. pârâta M. D. R. a fost obligată să-i plătească suma de 10.900 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând împrumut nerestituit, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 1539,30 lei.
Întrucât pârâta nu și-a executat de bunăvoie obligația, s-a adresat B. P. B. în vederea executării hotărârii judecătorești menționate, formându-se dosarul execuțional nr.40/2012. Urmare a demersurilor efectuate de către executorul judecătoresc pentru a se identifica bunuri sau venituri urmăribile ale debitoarei, precum și din cercetările efectuate de către creditoare s-a constatat că debitoarea este lipsită de mijloace materiale, în afară de cazul în care s-ar proceda la ieșirea din indiviziune asupra imobilului descris în petitul acțiunii.
S-a mai precizat că pârâta L. F. este sora pârâtei-debitoare, iar starea de indiviziune referitore la imobilul în litigiu este rezultatul dobândirii acestuia de către pârâte prin moștenire legală de la părinții lor, M. M. (decedată la data de 24.12.2009) și M. V. (decedat la data de 30.03.2011), ambii cu ultimul domiciliu în Azuga, ., județul Prahova.
În continuare a susținut reclamanta că autorii pârâtelor au dobândit imobilul în timpul căsătoriei, prin cumpărare potrivit contractului autentificat sub nr.4492/05.12.1973 de fostul notariat de Stat Local Câmpina.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 974 cod civil 1864; art. 116 din Legea nr. 71/2011, modificată și completată; art. 669 și urm. și art. 1143 cod civil; art. 673 ind. 1 și urm. cod pr .civilă.
În temeiul art. 115 Cod procedură civilă pârâta M. D. R. a formulatîntâmpinare, prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor și lipsa calității procesuale active a reclamantei, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca reprezentând un abuz de drept și ca vădit neîntemeiată.
În dezvoltarea excepțiilor, s-a susținut că pârâtele nu pot avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune de ieșire din indiviziune, la solicitarea unei alte persoane care nu are calitate procesuală activă.
De asemenea aceasta a pretins că reclamanta nu are calitate procesuală asupra unui bun care aparține mai multor persoane.
Criticând titlul executoriu, pârâta a învederat că instanța a pronunțat o sentință civilă în baza OG nr.5/2001, nerespectând o normă juridică pentru persoane fizice, fără a indica nicio cale de atac din cele prevăzute de codul de procedură civilă (apel, recurs) .
În subsidiar, dacă s-ar încălca normele juridice și s-ar considera că reclamanta este subiect de drept civil, pârâta a apreciat că s-ar impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Totodată pârâta a menționat că acțiunea reclamantei este și vădit neîntemeiată, prejudiciul presupus fiind incert și nereparat din culpa reclamantei, care profită de naivitatea unora, faptă ce intră sub incidența Legii nr.241/2005 privind evaziunea fiscală.
Prin încheierea din 19.10.2012 corectată prin încheierea din 16.11.2012, instanța a dispus respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, apreciind că reclamanta în calitate de creditoare a uneia dintre pârâte justifică calitate procesuală activă în acțiunea oblică, având ca obiect partajul unor bunuri aflate în coproprietate debitoarei sale, în încercarea de a urmări recuperarea creanței.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a apreciat că argumentele invocate pentru susținerea excepției vizează efectul care se urmărește prin pronunțarea hotărârii, respectiv modalitatea de respingere a cererii, astfel că apreciind că nu este o veritabilă excepție, instanța a precizat că se va pronunța prin hotărârea de fond cu privire la aceste argumente.
Prin notele de ședință depuse de pârâtă la dosar pentru termenul din 16.11.2012 s-a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii reclamantei.
Față de adresa nr._/04.02.2013 a Primăriei orașului Azuga și extrasul din registrul de căsătorii privind pe pârâta L. E. F., reclamanta a precizat numele corect al acestei pârâte ca fiind L. E. F., în loc de L. F., cum din eroare s-a menționat în acțiunea introductivă și s-a dispus citarea acestei pârâte cu numele corect.
La rândul său, pârâta L. E. F. a formulatîntâmpinare, prin care a invocat insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată, cât și lipsa calității procesuale active a reclamantei, arătând că nu dorește ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul în litigiu, deoarece nu are nicio legătură cu împrumutul luat de sora sa de la cămătari și respectă dorința părinților săi de a rămâne lucrurile așa cum sunt pentru a fi moștenite de nepoți, apreciind că nu poate fi obligată legal să plătească o datorie ce nu-i aparține.
Pârâta a mai arătat că nu deține calitatea de proprietară a imobilului ce face obiectul acțiunii, apreciind că reclamanta a intrat în mod fraudulos în posesia certificatelor de deces ale părinților săi și ale actelor de proprietate, deoarece nu este moștenitoarea acestora.
A susținut pârâta că temeiul de drept invocat de reclamantă în susținerea cererii sale, art. 974 și 1864 Cod civil, nu are nicio legătură cu petitele solicitate, ele referindu-se la dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor și la exigibilitatea prețului.
La data de 15 martie 2013 Judecătoria Câmpina a pronunțat încheierea de admitere în principiu prin care s-au constatat deschise succesiunile defuncților M. M., decedată la data de 24.12.2009 și M. V., decedat la data de 30.03.2011, ambii cu ultimul domiciliu în or. Azuga, ., jud. Prahova și calitatea celor două pârâte de moștenitoare ale defuncților lor părinți, în cote egale de ½ fiecare.
În compunerea masei succesorale rămase de pe urma defuncților s-a reținut imobilul situat în or. Azuga, ., compus din teren de 450 mp indiviz din 900 mp și construcția cu destinația de locuință din lemn, acoperită cu carton, compusă din 2 camere, hol și bucătărie .
De asemenea, prin încheierea de admitere în principiu s-a reținut faptul că reclamanta Ș. M. are calitatea de creditoare a pârâtei M. D. R. în temeiul sentinței civile nr.573/09.05.2011, rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a cererii în anulare, investită cu formulă executorie, care constituie titlul executoriu în dosarul de executare nr.1177/S/2012 al ACPEJ P. și M. din Ploiești.
Urmare a demersurilor efectuate de către executorul judecătoresc s-a constatat că debitoarea-pârâtă M. D. R. nu figurează în evidențele fiscale ale orașului Azuga cu bunuri imobile și nici în baza de date centrală a inspecției muncii ca realizând venituri din muncă, singurele bunuri aflate în patrimoniul acesteia fiind cotele indivize din bunurile moștenite de la părinți.
S-a mai stabilit că, în calitate de creditoare, reclamanta a dovedit calitate procesuală activă în promovarea acțiunii de ieșire din indiviziune a debitoarei sale, în raport de ceilalți moștenitori ai părinților săi, în conformitate cu prevederile art.974 Cod civil și art.4001 Cod proc. civilă.
Reținând că singura modalitate de îndestulare a creditorului este prin executarea bunurilor aflate în indiviziune, Judecătoria Câmpina a considerat că apare justificată și admisibilă solicitarea creditoarei de stingere a stării de indiviziune a debitoarei cu privire la averea rămasă de la părinții săi, în raport de sora acesteia.
Pentru a dispune astfel instanța a constatat că din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din certificatele de deces ale autorilor pârâtei și din încheierile susținute de certificatele eliberate de notar și de Registrul Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale și de Evidenta Liberalităților, rezultă că la data de 24.12.2009 a decedat numita M. M., mama celor două pârâte, iar la data de 30.03.2011 a decedat M. V., tatăl acestora. Filiația mai sus-menționată a rezultat din copia certificatului de naștere al debitoarei M. D. R. și din extrasul din registrul de căsătorii privind pe pârâta L. E.-F..
Cei doi defuncți au avut același ultim domiciliu cu domiciliul pârâtei M. D. R., respectiv în imobilul în litigiu, ceea ce dovedește că, în lipsa dezbaterii succesiunilor autorilor săi, pârâta-debitoare a acceptat în mod tacit succesiunea, locuind în imobilul bun succesoral.
Acceptarea succesiunii de către cea de-a doua pârâtă, L. E. F. nu a fost contestată de către pârâta-debitoare, prin întâmpinările și notele depuse la dosar.
Din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4492/05.12.1973 a reieșit că părinții pârâtelor au dobândit prin vânzare cumpărare un drept indiviz de ½ din terenul curți construcții în suprafață de circa 900 mp, căruia îi corespunde suprafața de 450 mp situat în or. Azuga, ., jud. Prahova, precum și imobilul construcție cu destinația de locuință, construit pe acest teren, imobil din lemn, acoperit cu carton, compus din 2 camere, hol și bucătărie.
Apreciindu-se că pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătoare, evaluare și altele asemenea, pentru care instanța nu a avut date suficiente, în temeiul art.6736 din Codul de procedură civil, instanța a dispus numirea unor experți de specialitatea topometrie, respectiv construcții.
La data de 01.11.2013 a fost dată o încheiere de admitere în principiu suplimentară, reținându-se că la pronunțarea încheierii de admitere în principiu din data de 15.03.2013 s-a ținut cont de titlul de proprietate al autorilor pârâtelor, defuncții M. V. și M. M., reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4492/05.12.1973, având în vedere că pârâtele nu au cooperat la soluționarea prezentei cauze și nu au depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță.
Cu ocazia efectuării expertizei topometrice de către expert P. D. s-a pus la dispoziția acestuia de către P. D. și P. M., vecinii pârâtelor, copia deciziei civile nr. 1483/08.10.2003 a Tribunalului Prahova, dată în dosarul nr. 8321/2003, prin care autorii pârâților și familia P. au stins starea de indiviziune existentă asupra terenului situat în or. Azuga, ., precum și cu privire la construcțiile edificate pe acest teren, hotărâre judecătorească din care rezultă existența mai multor construcții amplasate pe terenul atribuit autorilor pârâtelor.
Astfel, s-a reținut existența construcțiilor C1 (bucătărie), C10 (coteț), C11 (coteț), C3-C4 (magazie comună cu familia P.), ce au fost atribuite în lotul autorilor pârâtelor cu ocazia sistării stării de indiviziune .
Potrivit art. 673 7 Cod proc.civilă din 1865 în cazul în care, după pronunțarea încheierii prevăzute de art. 673 6 alin.1, dar mai înainte de pronunțarea hotărârii de împărțeală se constată că au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse împărțelii, fără ca privitor la aceste bunuri să fi avut loc o dezbatere contradictorie, instanța va putea da o nouă încheiere care va cuprinde și bunurile omise.
Constatându-se incidența normei legale sus-menționate, instanța a pronunțat o încheiere de admitere în principiu suplimentară, prin care au fost reținute în compunerea masei de partaj și construcțiile identificate prin decizia de partaj nr. 1483/08.10.2003 dată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 8321/2003, respectiv: C1 (bucătărie), C10 (coteț), C11 (coteț), C3-C4 (magazie comună cu familia P.).
Lucrările de expertize de specialitate construcții, respectiv topometrie au fost întocmite în cauză de către experții P. O., respectiv P. D., pe baza înscrisurilor existente la dosar, cât și a celor aflate în dosarul nr. 1744/2002 al Judecătoriei S. (atașat prezentului dosar și care a avut ca obiect stingerea stării de indiviziune dintre autorii pârâtelor și familia P., vecinii acestora), având în vedere că pârâtele nu au permis accesul experților la imobil, atitudine pe care au exprimat-o fără echivoc pe parcursul desfășurării procesului, apreciind că prezentul litigiu constituie un abuz al creditoarei și al instanței de judecată.
Judecătoria S. a considerat că o astfel de atitudine procesuală a pârâtelor reflectă reaua lor credință și îmbracă forma abuzului de drept, în condițiile în care art. 129 alin.1 Cod proc.civilă din 1865 (sub imperiul căruia a fost demarat prezentul litigiu) obligă părțile ca să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. „De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin.1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.”
Art. 723 alin.1 Cod proc.civilă din 1865 prevede că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Astfel fiind, conduita pârâtelor de a nu permite accesul experților pe terenul în litigiu, cât și în interiorul construcțiilor pentru o evaluare corectă și concretă a acestora s-a apreciat că denotă reaua-credință a acestora, care nu poate fi sancționată la modul concret, de natură a permite finalizarea procesului, decât prin întocmirea lucrărilor de expertiză ordonate în cauză pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
Potrivit art. 493 alin.1 Cod proc.civilă, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau devălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.
După efectuarea expertizelor de specialitate prin sentința civilă nr. 495/16.05.2014, Judecătoria S. a admis cererea de chemare în judecată și, în consecință a dispus partajarea imobilului situat în or. Azuga, ., jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 450 mp și construcțiile amplasate pe acest teren, potrivit variantei 2 a raportului de expertiză lotizare-completare întocmit de expert P. D..
Astfel, pârâtei L. E. F. i s-au atribuit în lot: un teren în suprafață de 190 mp definit pe conturul punctelor 1 -2-3-4-5-6-1, având categoria de folosință curți-construcții, situat în Azuga, ., Jud. Prahova " Plan de situație" Anexa 1; construcția CI (bucătărie); construcția C10 (coteț câine); construcția C 11 (coteț păsări); un teren în suprafață de 139 mp, definit pe conturul punctelor 15-16-17-18-15, având categoria de folosință curți-construcții, situat în Azuga, ., Jud. Prahova " Plan de situație" Anexa 1; un teren în suprafață de 30,75 mp indiviz din suprafața de 123 mp reprezentând alee de acces la calea publică, având categoria de folosință curți-construcții, situat în Azuga, ., Jud. Prahova " Plan de situație" Anexa 1; un teren în suprafață de 28 mp definit pe conturul punctelor 11-12-13-14-11, având categoria de folosință curți-construcții, situat în Azuga, ., Jud. Prahova " Plan de situație" Anexa 1 și ½ din construcția C3;C4 (magazie comună), urmând să plătească sultă pârâtei M. D. R. suma de 2565 lei.
Pârâtei M. D. R. i s-au atribuit în lot: un teren în suprafață de 93 mp, definit pe conturul punctelor 7-8-9-10-7, având categoria de folosință curți-construcții, situat în Azuga, ., Jud. Prahova " Plan de situație" Anexa 1; construcția C9 (locuință) conf. exp. construcții; un teren în suprafață de 30,75 mp indiviz din suprafața de 123 mp reprezentând alee de acces la calea publică, având categoria de folosință curți-construcții, situat în Azuga, ., Jud. Prahova " Plan de situație" Anexa 1, menționându-se că primește sultă de la pârâta L. E. F. suma de 2565 lei.
Prin aceeași hotărâre instanța a obligat pârâtele M. D. R. și L. E. F. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 10.976,35 lei și a respins excepția insuficientei timbrări, invocată de pârâte.
Relativ la excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată de ambele pârâte în cauză, s-a reținut că reclamanta a timbrat cererea în conformitate cu prevederile art.3 lit.c din Legea nr.146/1997, respectiv la valoarea imobilului suspus partajului, achitând suma inițială de 850 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, la care s-a adăugat suma de 3.393,15 lei, achitată după evaluarea prin expertize a bunurilor suspuse partajului, motiv pentru care această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că această apărare este motivată de pârâte pe împrejurarea că reclamanta nu are calitatea de moștenitoare a autorilor lor, astfel că nu poate solicita partajarea unei averi ce nu-i aparține, apărare care nu a putut fi primită, în condițiile în care art. 974 Cod civil din 1864 dă dreptul creditorului de a exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale.
S-a stabilit de instanță că acțiunea de față exercitată de creditoarea reclamantă Ș. M. privește sistarea stării de indiviziune existentă între debitoarea sa, M. D. R. și sora acesteia, pârâta L. E. F., cu privire la imobilul bun succesoral moștenit de cele două pârâte de la defuncții lor părinți, fiind una dintre cererile ce pot fi exercitate, pe calea acțiunii oblice, de către creditor în numele debitorului său, fără ca aceasta să implice calitatea de moștenitor a creditorului.
În temeiul art. 274 Cod proc.civilă, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 10.976,35 lei, compuse din taxele judiciare de timbru, timbrul judiciar, onorariile expertizelor efectuate și al avocatului ales, cheltuielile executorului judecătoresc efectuate în procedura sechestrului judiciar instituit asupra imobilului în litigiu și contravaloarea încheierilor notariale emise pentru verificarea dezbaterilor succesorale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ( calificat ca fiind apel de instanță la termenul din 02.09.2014) pârâtele M. D. R. si L. E. F. prin care au învederat că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică, fără a menționa însă argumentele pentru care au înțeles să promoveze această cale de atac.
La data de 02.09.2014 instanța a pus în vedere apelantei M. D. R., prezentă în instanță, să achite taxa de timbru aferentă căii de atac formulate, în cuantum de 2107,07 lei, cealaltă apelantă fiind citată cu mențiunea achitării taxei de timbru.
În ședința publică din data de 30.09.2014 instanța din oficiu a invocat excepția de netimbrare a apelului și a rămas în pronunțare asupra acestuia.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 793 din 30.09.2014 a admis excepția netimbrării apelului invocată din oficiu, a anulat apelul, ca netimbrat și a obligat apelantele la 1400 lei cheltuieli de judecată către intimată reprezentând onorariu apărător.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Prahova a reținut că potrivit art. 20 alin. 1-3 cu aplicarea art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca acestea nu au fost plătite în mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.
În cauză, instanța de control judiciar a pus în vedere apelantelor obligația de a achita o taxa judiciara de timbru în suma de câte 2071,07 lei pentru fiecare apel și timbru judiciar de 5,00 lei, stabilite potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din OG nr. 32/1995 modificată, conform mențiunilor realizate în cuprinsul încheierii de ședință de la termenul de judecată din 2.09.2014.
Cum apelantele nu s-a conformat obligației de a achita sumele indicate până la termenul de judecata stabilit, din data de 30.09.2014, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă cu aplicarea art. 21 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 coroborate cu art. 3 din OG nr.32/1995, instanța a admis excepția de netimbrare, invocată de instanță din oficiu și, pe cale de consecință, a anulat apelul ca fiind netimbrat.
S-a făcut precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art. 21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art. 6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai stabilirea unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătură cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsită de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
A stabilit instanța că sumele stabilite în sarcina apelantelor cu titlul de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, aferente căii de atac exercitate, nu au un cuantum exorbitant nici măcar pentru o persoană cu venituri modice, motiv pentru care a admis excepția invocată și a anulat apelul declarat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâtele M. D. R. și L. E. F., criticând-o pentru nelegalitate.
Au arătat recurentele că înscrisurile depuse la dosar nu au fost luate în considerare de judecătorul fondului, iar sentința civilă nr.495 are un caracter părtinitor în favoarea reclamantei și nu are nicio legătură cu actul de justiție. În acest sens au exemplificat că, la fila 10, este o adresă emisă de Primăria Azuga, în care se arată că M. D. R. nu figurează cu bunuri imobile. Această adresă eliberată de o instituție a statului are caracter de document oficial, dar cu toate acestea d-na judecător nu a ținut cont de ea, nerespectând un document oficial și legea, care arată că nu se pot obliga două persoane să facă partaj pe un imobil pe care nu-l au în proprietate.
A învederat recurenta M. D. R. că sora sa, L. E. F. nu a semnat acea chitanță deci nu are nicio legătură cu procesul de față și nimic nu o poate obliga să semneze un partaj în favoarea unor cămătari.
Consideră recurentele că în tot acest proces sunt multe lucruri care ridică semne de întrebare, respectiv: în instanță reclamanta a depus actele de proprietate ale părinților lor și certificatele de deces ale acestora. Chiar dacă au solicitat instanței ca reclamanta să arate de unde a obținut aceste înscrisuri oficiale, nu s-a dat curs solicitărilor lor.
Pe de altă parte au precizat recurentele că s-a stabilit pentru reclamantă o taxă de timbru de 25.000 Ron, dar aceasta a plătit doar 850 Ron iar lor, în apel li s-a stabilit o taxă de timbru de 2071,07 RON, pentru fiecare apel.
Art. 6 par. 1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante.
Recurentele au menționat că în speță, se spune că taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac exercitată nu are cuantum exorbitant nici măcar pentru o persoană cu venituri modice, dar în cazul lor, care nu au nicio sursă de venit, cuantumul este mai mult decât exorbitant.
Recurentele au solicitat, conform OUG nr. 51/2008 art. 33, să fie scutite de taxa judiciară de timbru stabilită de instanță, iar această solicitare se bazează pe adeverințele de venit emise de Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni, respectiv nr._/25.09.2014 și_/29.09.2014.
În raport de motivele invocate recurentele au solicitat admiterea recursului.
Intimata-reclamantă Ș. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond și a deciziei pronunțată în apel.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Prin calea de atac promovată recurentele și-au exprimat nemulțumirea motivat de faptul că s-a stabilit pentru reclamantă o taxă de timbru de 25.000 Ron, dar aceasta a plătit doar 850 Ron iar lor, în apel, li s-a stabilit o taxă de timbru de 2071,07 RON, pentru fiecare apel, taxă care în cazul lor, care nu dispun de nicio sursă de venit, are un cuantum mai mult decât exorbitant.
În speța dedusă judecății se reține că Tribunalul Prahova cu ocazia soluționării apelurilor declarate de pârâte împotriva sentinței civile nr. 495/16.05.2014 a Judecătoriei S. a pus în vedere apelantei M. D. R. prezentă în instanță la termenul din 02.09.2014 obligația de a achita o taxa judiciara de timbru în suma de câte 2071,07 lei și timbru judiciar de 5,00 lei, aferente căii de atac promovate ( fila 18 dosar apel) pentru termenul din 30 septembrie 2014. În ceea ce o privea pe apelanta L. E. F., întrucât aceasta nu a fost prezentă în instanță la termenul mai sus menționat se constată că tribunalul a dispus citarea sa cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 2071, 07 lei și timbru judiciar de 5 lei tot pentru termenul din 30 septembrie 2014, astfel cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 19 dosar apel.
Întrucât apelantele nu s-a conformat obligației de a achita sumele stabilite potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din OG nr. 32/1995 modificată, conform mențiunilor realizate în cuprinsul încheierii de ședință de la termenul de judecată din 2.09.2014, până la termenul de judecata, din data de 30.09.2014, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă cu aplicarea art. 21 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 coroborate cu art. 3 din OG nr.32/1995, tribunalul a admis excepția de netimbrare, invocată din oficiu și, pe cale de consecință a anulat apelul, ca fiind netimbrat.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (act normativ incident în cauză), determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar împotriva modului de stabilire a acesteia se poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei legale anterior menționate, cerere care se soluționează în Camera de Consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.
Din cuprinsul celor expuse anterior rezultă că dacă partea este nemulțumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru de către instanță, inclusiv de stabilirea caracterului evaluabil în bani al cererii, are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluționarea incidentelor privind timbrajul, întrucât asemenea critici nu pot fi susținute prin intermediul căilor de atac, de vreme ce legea specială pune la îndemâna părții interesate o altă cale de atac clară, precisă și previzibilă.
Prin urmare, reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi cenzurată existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, sub acest aspect neexistând un drept de opțiune între formularea unei cereri de reexaminare și exercitarea unei alte căi de reformare. Ca atare, măsura privind taxa judiciară de timbru devine irevocabilă prin soluționarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz.
În legătură cu scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că în ceea ce privește problema clarității și previzibilității stabilirii și achitării taxelor, dreptul național român prevede cu claritate ipotezele în care este datorată taxa de timbru, modalitățile sale de calcul și consecințele în caz de neplată, pârâtele putându-se aștepta, în mod rezonabil, ca aceste reguli să fie aplicate.
Câtă vreme recurentelor pârâte din cauza de față li s-a adus la cunoștință ( astfel cum s-a expus anterior) obligația de plată a taxei de timbru aferentă căii de atac promovate, dar acestea nu au dat curs solicitărilor instanței, în mod corect tribunalul a făcut aplicarea sancțiunii prevăzute de art.20 alin.3 din legea nr. 146/1997, care statuează în sensul că neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, aceleași prevederi regăsindu-se și în art.9 din O.G. nr.32/2005 privind timbru judiciar care sancționează nedepunerea timbrului judiciar cu anularea cererii.
În condițiile în care, în speța dedusă judecății, niciuna dintre apelante nu a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care se stabilise în sarcina lor obligația de plată a taxei de timbru, decizia instanței de apel, prin care s-a anulat pentru netimbrare calea de atac exercitată de acestea împotriva hotărârii primei instanțe, este pronunțată cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză, iar Tribunalul Prahova a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel încât recursul este nefondat.
Prin prezenta cerere de recurs se încearcă o repunere în discuție a cuantumului taxei judiciare de timbru datorate pentru cererea de apel, criticându-se modalitatea de stabilire a acesteia, lucru care nu poate fi acceptat.
Reexaminarea era singura posibilitate prevăzută de lege pentru apelante dacă erau nemulțumite de cuantumul taxei judiciare de timbru la plata cărora au fost obligate, cale de atac specifică pe care ele nu au exercitat-o. Prin prezenta decizie, nu se poate concluziona în sensul dorit de recurente ( în sensul că taxa stabilită trebuia să aibă un cunatum mai mic), motiv pentru care vor fi înlăturate, criticile aduse de acestea deciziei de apel sub acest aspect.
De altfel, se impune a se face precizarea că Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr.7/2014 ( decizie care este obligatorie pentru instanțe potrivit art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă) a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.
Pe de altă parte, în ipoteza în care recurentele nu aveau posibilități materiale de achitare a taxei de timbru stabilită în sarcina lor ele aveau posibilitatea de a solicita ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei de timbru în faza procesuală a apelului printr-o cerere formulată în condițiile și forma cerută de OUG 51/2008, lucru pe care însă nu l-au făcut. O atare cerere inserată de pârâte în cuprinsul prezentelor motive de recurs, nu poate fi avută în vedere de instanță de control judiciar, întrucât potrivit OUG nr. 51/2008 ea trebuia făcută la instanța care a stabilit taxa de timbru, potrivit art. 14 din acest act normativ (respectiv la Tribunalul Prahova), și nicidecum în fața instanței de recurs.
În raport de toate aceste argumente, Curtea apreciază că nu pot fi primite criticile recurentelor împotriva deciziei civile nr. 793/30.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în faza procesuală a apelului, motiv pentru care, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat, menținând ca legală hotărârea atacată.
Prin calea de atac promovată recurentele au formulat critici și cu privire la soluția dată pe fondul propriu-zis al pricinii de către Judecătoria S. prin sentința civilă nr. 495/16.05.2014.
Având în vedere menținerea de către Curte a deciziei civile nr. 793/30.09.2014 a Tribunalului Prahova prin care a fost anulat pentru netimbrare apelul declarat de pârâte împotriva sentinței civile nr. 495/2014 a Judecătoriei S. nu mai pot fi analizate motivele invocate de acestea vizând fondul propriu-zis al raportului juridic dedus judecății astfel cum a fost soluționat prin sentința mai sus menționată.
Deoarece se află în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga recurentele să plătească intimatei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtele M. D. R. cu domiciliul în Azuga, . județul Prahova și L. E. F. cu domiciliul în Azuga, .. 23, județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 793 pronunțată la 30 septembrie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantă Supeală M. cu domiciliul în Bușteni, ., județul Prahova.
Obligă recurentele la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2015.
Președinte, Judecători,
V. G. M. I. G. V. G.
Grefier,
G. C.
Red. VG
Tehnored.GC
2 ex/11.03.2015
d.f._ Judecătoria S.
j.f. N. D. G.
d.a. nr. Tribunal Prahova
j.a. A. G. H. - M. R.
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 159/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
