Anulare act. Decizia nr. 469/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 469/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 1202/331/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 469
Ședința publică din data de 20 mai 2015
Președinte - V. G.
Judecători - E. M. - C. P. B.
Grefier - J. Părcălăbescu
Ministerul Public este reprezentat de procuror P. I. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intervenientul S. C., domiciliat în Slănic, ., județ Prahova și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură G. C., cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova împotriva deciziei civile nr. 490 pronunțată la 17 octombrie 2013 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA VĂLENII DE M., cu sediul în orașul Vălenii de M., .. 2, jud. Prahova și pârâții PRIMĂRIA ORAȘULUI SLĂNIC - PRIN PRIMAR, cu sediul în orașul Slănic, .. 2, județ Prahova, B. C., domiciliat în ., județ Prahova, M. G., M. M., ambii domiciliați în Slănic, .. 50, județ Prahova, T. C., T. V. și T. I., toți cu domiciliul în Slănic, . A, jud. Prahova și M. P., decedată pe parcursul procesului și în drepturile căreia s-au subrogat moștenitorii M. F. G. și M. R., ambele domiciliate în Slănic, ., județ Prahova.
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 5 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. 4567, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-intervenient S. C. asistat de avocat G. C. din Baroul Prahova, intimații-pârâți B. C., T. C., T. V. și T. I. reprezentați de avocat P. T. din Baroul Prahova, lipsind intimatul-reclamant P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. și intimații-pârâți Primăria Orașului Slănic, M. G., M. M., M. F. și M. R..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, pune în discuție un motiv de nulitate de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civilă, vizând lipsa capacității de folosință a numitei M. P. care era decedată la data când s-a pronunțat decizia în apel.
Avocat G. C., având cuvântul, arată că nu a avut cunoștință de faptul că M. P. era decedată la momentul pronunțării deciziei Tribunalului Prahova, însă, la momentul soluționării cauzei în apel, erau introduși în cauză și moștenitorii, astfel că aceștia au preluat toate drepturile, inclusiv cele procesuale. Solicită respingerea excepției.
Avocat P. T., având cuvântul, arată că dacă se trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel, se tinde la paradoxuri procedurale care afectează grav drepturile procesuale ale părților pe care le reprezintă.
La momentul de față, datorită prezentului demers procesual, judecata dosarului nr._ *, având ca obiect stabilirea unui drept de trecere, a fost suspendată de Curtea de Apel Ploiești în baza art.244 pct.1 C.pr.civilă.
Deși la nivelul judecătoriei și a tribunalului s-a stabilit că părțile pe care le reprezintă au dreptul de a folosi calea de acces, dosarul a fost suspendat în recurs până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, ceea ce face ca de doi ani de zile pârâții să nu aibă acces la proprietatea lor, pe respectiva cale de trecere.
Mai arată că pe rolul Judecătoriei Văleni se află in curs de soluționare dosarul nr._, prin care S. C. a formulat aceeași cerere ca cea exercitată în prezenta cauză de P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M..
Referitor la motivul de ordine publică invocat de instanță, arată că la momentul pronunțării deciziei recurate moștenitorii lui M. P. figurau deja ca părți în proces, astfel că nu are relevanță că hotărârea s-a pronunțat și in contradictoriu cu M. P. care decedase pe parcursul procesului.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită admiterea excepției și în consecință, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Avocat G. C., având cuvântul, arată că într-adevăr, la instanța de apel nu a fost citat și M. D. alături de ceilalți moștenitori ai def. M. P., astfel încât se impune admiterea excepției invocată din oficiu de instanță.
Curtea acordă cuvântul și pe fondul cauzei.
Avocat G. C., având cuvântul, arată că în octombrie 2010 recurentul a formulat o plângere penală împotriva numitului B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz in serviciu și fals material. Organele de cercetare penală întocmesc un referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, menționându-se însă că numitul B. nu a avut argumente pertinente pentru a justifica amplasarea celor două terenuri pe . de P. prin rezoluția nr. 2013/2011.
Împotriva acestei rezoluții, recurentul a formulat plângere, care i-a fost respinsă prin rezoluția nr.1029/13.10.2011, în care se menționează că se respinge plângerea pe considerentul că a intervenit prescripția, având în vedere data întocmirii înscrisurilor, respectiv 1996-1999. Totodată, în rezoluție se arată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals material, însă a intervenit prescripția, astfel încât P. urmează să formuleze acțiune civilă, din oficiu, cu privire la desființarea totală a celor două schițe de plan, conform art.45 C.pr.civilă.
Se critică hotărârea instanțelor anterioare pentru două considerente: în mod greșit s-a respins acțiunea ca inadmisibilă și s-a greșit cu privire la modul de
soluționare a cererii de intervenție în interes propriu.
Instanța de fond respinge acțiunea ca inadmisibilă, reținând că atât timp cât petentul nu s-a înscris în fals împotriva celor două schițe nu poate solicita anularea acestora pe cale civilă, soluție menținută în mod greșit de instanța de apel.
Acest punct de vedere ignoră dispozițiile art.184 C pr.civilă, care menționează expres că atunci când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloc de probă.
Referitor la cererea de intervenție, arată că, deși în cuprinsul sentinței se menționează că S. C. are calitatea de intervenient, în dispozitivul hotărârii nu se face nicio referire la această cerere.
Chiar dacă acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța trebuia să disjungă cererea de intervenție și să continue judecata cu privire la această cerere.
Recurentul este prejudiciat în drepturile sale procesuale, întrucât cererea de intervenție în interes propriu a rămas nesoluționată.
De asemenea, în mod greșit instanța de apel a considerat că cererea formulată de S. C. nu ar reprezenta o cerere de intervenție, ci o întâmpinare prin care acesta arată că este de acord cu pretențiile reclamantului.
La instanța de fond cererea formulată de S. C. a fost calificată ca fiind cerere de intervenție în interes propriu și niciuna din părțile participante nu s-au opus la această calificare.
Solicită în principal admiterea excepției invocată de instanță, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea cererii de intervenție.
Avocat T. P., având cuvântul, arată că titularul acțiunii este P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M., iar cererea formulată de acesta a fost respinsă ca inadmisibilă.
Dacă instanța de fond verifică și analizează inadmisibilitatea demersului judiciar, orice discuție cu privire la cel introdus în cauză pe parcursul procesului, nu mai are niciun fel de relevanță.
Instanța de recurs trebuie să se verifice dacă este legală soluția pronunțată de instanțele anterioare cu privire la cerere formulată de P..
Procurorul, potrivit art. 45 C.pr.civilă, în situația în care a efectuat urmărire penală cu privire la un act despre care se stabilește că a fost fals, iar dosarul penal se clasează sau nu mai poate fi continuată acțiunea penală, are dreptul să sesizeze instanța.
Există un text de lege care îl obligă pe procuror ca în momentul în care dă rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, să precizeze în conținutul dispozitivului rezoluției că se va sesiza instanța de judecată.
In cauză, procurorul de caz nu face niciun fel de referire cu privire la acest aspect. Nici măcar în considerentele rezoluției nu menționează dacă se va sesiza, sau nu, instanța de judecată.
Ca atare, soluția instanței de fond este legală, întrucât, potrivit art. 149 alin.1 lit. c 1 C.pr.penală este obligatoriu ca în dispozitivul ordonanței de încetare a urmăririi penale să se dispună sesizarea instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.
Recurentul din prezenta cauză a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului de caz, care a fost respinsă de primul procuror, potrivit procedurii penale.
Deși a respins plângerea, deci a menținut rezoluția procurorului de caz, primul procuror, în considerentele rezoluției, fără să se bazeze pe probe, face afirmația că „trebuie să fie atacată pe cale civilă”, ceea ce contravine dispozițiilor legale.
Dacă considera că trebuie sesizată instanța civilă cu privire la desființarea totală sau parțială a înscrisurilor, primul procuror trebuia să admită contestația, să modifice rezoluția procurorului de caz și să stabilească acest lucru.
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii, arată că orice demers judiciar care presupune a se îndeplini o procedură prealabilă nu poate să fie primit de judecător dacă nu se dovedește că a fost îndeplinită respectiva procedură.
Este adevărat că potrivit art.45 C.pr.penală avea temei legal pentru a sesiza instanța, însă atât timp cât nu s-au respectat dispozițiile prevăzute de art. 149 alin.1 lit. c 1 C.pr.penală, acțiunea este inadmisibilă.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de S. C., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea cererii de intervenție.
CURTEA :
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ la Judecătoria Vălenii de M., reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. a chemat în judecată pe pârâții B. C., S. C., Primăria Orașului Slănic, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că cele două înscrisuri întocmite de către pârâtul B. C. constând în 2 schițe de plan ce au stat la baza întocmirii unor acte de vânzare cumpărare și donație, sunt falsuri și să se dispună anularea acestora.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma cercetărilor penale efectuate de către organele de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și abuz în serviciu, în cadrul dosarului nr.2013/P/2010, s-a constatat că pârâtul B. C. a întocmit două schițe de plan la data de 25.05.1999, 07.05.1996, care au stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2268/1996, 1455/1991, contractului de donație nr.1522/1996, privind vecinătățile, delimitarea străzii Păcii din Slănic, însă acestea nu corespund realității, motiv pentru care se impune ca cele două acte să fie declarate false și să se dispună anularea schițelor de plan întocmite de acesta.
La data de 28.08.2012, pârâtul B. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii întrucât a întocmit schițele de plan ținând seama de actele de identitate, actele de proprietate deținute de către S. C., precizând că s-a constatat că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni de fals.
La data de 31.08.2012, 03.09.2012, pârâții S. C. și Primăria Orașului Slănic au formulat întâmpinări prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea acțiunii formulată de către reclamant.
La 18.09.2012, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de intervenient în interes propriu a numitului S. C. pe considerentul că anularea schițelor de plan în discuție este în interesul acestuia din urmă.
În ședința publică din data de 18.09.2012 s-a luat act de modificarea cadrului procesual în sensul că S. C. are calitatea de intervenient în interes propriu si nicidecum de pârât și s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți a numiților M. I., T. C., T. V., T. I..
La data de 09.10.2012, pârâții T. C., T. V., T. I. au invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
La data de 13.11.2012, 22.01.2012, instanța, având în vedere că pârâtul M. I. a decedat, a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a moștenitorilor acestuia, respectiv M. G., M. P. și M. M..
După administrarea probei cu acte, prin sentința civilă nr.435/ 05.03.2013 a Judecătoriei Vălenii de M. a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție instanța a reținut că în baza deciziilor civile nr. XV/21.11.2005, 2/17.01.2011 ale ICCJ s-a stabilit că procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiunea civilă privind desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată. S-a menționat că în speță, în baza rezoluției nr.2013/P/27.07.2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâtul B. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, de uz de fals, reținându-se că a intervenit prescripția, ocazie cu care nu s-a dispus nicio măsură cu privire la sesizarea instanței civile în vederea desființării unui înscris, caz în care sesizarea directă a instanței civile cu o acțiune în anularea unui înscris pretins a fi fost falsificat, fără ca în prealabil să se dispună o asemenea măsură, are ca efect încălcarea dreptului la apărare al persoanelor respective.
Totodată, s-a specificat că în baza disp. art.1091 cod pr. civilă privind parcurgerea unei proceduri prealabile cu caracter obligatoriu, nerespectarea acestor dispoziții are ca efect nulitatea actului de sesizare a instanței civile, potrivit disp. art.105 alin.2 cod pr. civilă, determinând inadmisibilitatea acesteia din urmă, motiv pentru care a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și respinsă acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii.
A învederat apelantul că în urma cercetărilor efectuate în dosarul nr.2013/P/2010 s-a constatat că în perioada 1993-1996 pârâtul B. C., în calitate de proiectant autorizat, a întocmit schițe de plan privind terenurile ce au făcut obiectul contractelor de vânzare - cumpărare nr.2268/30.06.1993, 1455/04.06.1991 și contractului de donație nr.1522/22.05.1996 și a indicat pe diferite laturi ca vecinătate . respectat vecinătățile indicate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr.26/19/13.01.1958 privind inexistența pe o latură a străzii Păcii . S-a constatat că terenul situat pe . A, nu se afla pe . respectiv, fiind atribuit în realitate unui alt imobil, aparținând numitului T. C. care nu se învecina pe nicio latură cu terenul ce a făcut obiectul contractului de donație sus menționat.
În continuare, reclamantul a arătat că între contractele de vânzare - cumpărare nr.2268/1993, 1455/1991, există diferențe privind vecinătățile, delimitarea străzii Păcii, iar schița de plan din 25.05.1999 întocmită de B. C. este un fals, ca și schița de plan din 07.05.1999. Ținându-se seama de diferențele dintre contractul de donație nr.1522/1996 și actul de vânzare nr.1455/1991 privind vecinătățile, delimitarea străzii Păcii, există două imobile cu același număr 6 A, deși acestea nu se învecinează pe nicio latură. În cuprinsul rezoluției nr. 1029/II/2/2011 s-a specificat formularea de către parchet a unei acțiuni civile din oficiu cu privire la desființarea celor două schițe de plan potrivit disp. art.45 cod pr. civilă, art.245 alin.1 lit.c Cod pr. penală, constatându-se că a intervenit prescripția în ceea ce-l privește pe pârâtul B. C. pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals, acțiunea fiind formulată în baza dispozițiilor legale sus menționate și art.112 și urm. cod pr. civilă.
De asemenea, reclamantul a precizat că procurorul are legitimare procesuală activă atât timp cât acțiunea penală s-a stins, intervenind prescripția. Acesta are dreptul să formuleze acțiune civilă în baza disp. art.245 alin.1 lit.c, art.249 alin.2, art.228 alin.6 Cod pr. penală, deciziei nr.2/17.01.2011 a ICCJ, în vederea desființării totale sau parțiale a unui înscris. Nu există nicio distincție referitoare la sesizarea instanței civile numai printr-o rezoluție, ci, dimpotrivă, ori de câte ori se constată necesitatea formulării unei acțiuni privind anularea unui înscris aceasta se poate face și separat ca în prezenta acuză.În baza deciziei nr.2/2011 s-a recunoscut procurorului legitimare procesuală activă fără nicio distincție privind modalitatea de sesizare, neexistând nicio normă imperativă în acest sens, mai ales că decizia sus menționată stabilește în sarcina procurorului obligația sesizării instanței civile pentru desființarea unui înscris falsificat, fiind în interesul tuturor părților de a se restabili situația juridică a terenurilor, nefiindu-le încălcate drepturile părților atât timp cât au fost citate, prezente la judecată și asistate de apărători.
Totodată, reclamantul a menționat că eronat a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât a avut loc o încălcare a drepturilor procesuale ale intervenientului în interes propriu constând în privarea acestuia de dreptul de a se restabili o situație juridică corectă a terenurilor prin anularea schițelor de plan ce au stat la baza contractelor. S-a arătat că a formulat o precizare la acțiune referitoare la introducerea în cauză a acestuia care la rândul său a formulat o întâmpinare, s-a stabilit cadrul procesual diferit de cel inițial și eronat instanța de fond a omis să se pronunțe și asupra cererii formulată de intervenient, sentința fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură, determinând nulitatea acesteia în baza disp. art. 488 alin.1 pct.5 cod pr. civilă.
La data de 24.04.2012 împotriva aceleiași sentințe, a declarat apel intervenientul S. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea continuării judecății soluționării cererii de intervenție. S-a învederat de apelant că schița întocmită la data de 25.05.1999 de către pârâtul B. C. constituie un fals, reclamantul având legitimitatea formulării acțiunii, în raport de rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr.2013/ P/2010 menținută prin rezoluția nr._, de decizia nr.2/2011 a ICCJ, de disp. art.245 lit.c1 Cod pr. penală
A susținut apelantul că eronat a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul calității procesual active a reclamantului și că în baza disp. art.45 cod pr. civilă, art.184 cod pr. civilă, a teoriei nulității unui act juridic, orice persoană, procuror, instanța din oficiu pot invoca nulitatea unui act fals, în caz contrar, fiind imposibil ca actul falsificat să existe, în continuare, întrucât are loc o încălcare a ordinii de drept ce trebuie restabilită.
În continuare, intervenientul a arătat că eronat nu s-a ținut seama de mențiunea înserată expres în cuprinsul rezoluției nr.2013/2011, conform căreia „unitatea de parchet urmează să formuleze acțiune civilă din oficiu cu privire la desființarea totală sau parțială a celor două schițe de plan potrivit disp. art.45 cod pr. civilă, art.245 lit.c1 cod pr. penală”. Aceasta este o măsură complementară dispusă de către procuror, existând obligația unității de parchet, prevăzută expres de a formula acțiune civilă și că eronat în cuprinsul considerentelor sentinței a fost asimilată excepția inadmisibilității cu cazurile de nulitate ale unei acțiuni civile prev. de disp. art.105 alin.2 cod pr. civilă, fără să se țină seama că măsura privind sesizarea instanței civile a fost dispusă de primul procuror, nu a fost soluționată nici cererea de intervenție în interes propriu în condițiile în care are calitatea de intervenient și nu există nicio mențiune în dispozitivul sentinței referitoare la cererea pe care a formulat-o.
De asemenea, intervenientul a precizat că, deși a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, eronat a fost analizată legitimitatea procurorului de a formula o asemenea cerere, fără să se țină seama de imposibilitatea aplicării sancțiunii privind această legitimitate în raport de cererea sa de intervenție, de disp. art.45 cod pr. civilă în baza cărora intervenientul poate continua judecata chiar și în cazul în care procurorul își retrage cererea. Deși s-a admis excepția lipsei calității procesual active a procurorului, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, în loc ca fiind introdusă de o persoană fără calitate. S-a arătat de apelant că se impunea continuarea judecății sau disjungerea cererii sale de intervenție, având calitate procesuală activă în temeiul dispozițiilor legale.
La data de 23.04.2013 împotriva aceleiași sentințe a declarat apel pârâta Primăria Orașului Slănic, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii și anularea înscrisurilor falsificate.
A susținut apelanta că există contradicții între dispozitivul sentinței privind admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și considerentele acesteia care au vizat aspecte total diferite, nepuse în discuția părților. E. nu s-a ținut seama de decizia nr.2/2011 a ICCJ, de măsura complementară privind sesizarea instanței civile de către procuror privind anularea actelor falsificate, mai ales că neluarea unei asemenea măsuri are consecințe negative față de terți, constând în nesoluționarea laturii civile a acțiunii penale care a făcut obiectul rezoluției. Prin întocmirea schițelor de plan falsificate care au stat la baza încheierii actelor juridice de vânzare-cumpărare și donație, au fost atribuite nelegal numere pe . efect fărâmițarea în fapt a proprietăților părților, protejarea proprietății familiei T. dobândită nelegal.
Totodată, pârâta a menționat că procurorul are obligația de a investi instanța civilă cu o acțiune în anularea înscrisului falsificat în baza disp. art.45 alin.1 cod pr. civilă, art. 245 alin.1 lit.c1 cod pr. penală, nefiind necesară înserarea în mod expres în cuprinsul actului de netrimitere în judecată a mențiunii referitoare la sesizarea instanței civile. Acest aspect este confirmat și de decizia nr.2/2011 a ICCJ, în baza căreia în speță nu operează nulitățile prev. de disp. art.105 alin.2 cod pr. civilă, menționându-se totodată că prin soluția pronunțată se perpetuează consecințele negative generate de schițele de plan falsificate.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 09.05.2013.
La data de 25.06.2013, pârâtul B. C. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelurilor în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis excepția inadmisibilității acțiunii, fiind respinsă acțiunea, ca inadmisibilă.
La data de 17.10.2013, instanța din oficiu a invocat excepția netimbrării apelului declarat de către apelanta pârâtă Primăria Orașului Slănic, excepție pusă în discuția părților și asupra căreia a dispus că se va pronunța odată cu soluționarea celorlalte căi de atac declarate în prezenta cauză.
Prin decizia civilă nr. 490 pronunțată la 17 octombrie 2013, Tribunalul Prahova a respins apelurile declarate de reclamantul P. de pe Lângă Judecătoria Vălenii de M. și de intervenientul în interes propriu S. C., ca nefondate, a admis excepția netimbrării apelului declarat de apelanta-pârâtă Primăria Orașului Slănic și a anulat acest apel. ca netimbrat, luând act că intimații - pârâți B. C., T. C., T. V. și T. I. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2268/30.06.1993, pârâtul M. I. a înstrăinat numitului T. C. imobilul situat în Slănic, .. compus dintr-un teren de 500 mp., contract la baza căruia a stat printre altele și un plan de situație întocmit de către pârâtul B. C., în calitate de proiectant autorizat. Ulterior pârâții T. C., T. V. au donat pârâtului T. I. conform contractului de donație nr. 1522/22.05.1996, imobilul situat în Slănic, ., pct.Gherț, jud.Prahova, constând în terenul de 1711 mp., contract însoțit de o schiță de plan întocmită de pârâtul B. C. în calitate de proiectant autorizat.
În conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare nr.26/13.01.1958, numita F. A. a înstrăinat numitului M. I. imobilul situat în Slănic, constând într-un teren de 500 mp., reprezentând fâneață, parțial degradat.
În temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1455/04.06.1991, numitul S. C. a înstrăinat pârâtului T. C. imobilul situat în Slănic, ., ocazie cu care a fost întocmită o schiță de plan cu privire la amplasamentul acestui teren.
Tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr.173/01.02.2011 a Judecătoriei Vălenii de M., a fost admisă în parte acțiunea formulată de pârâții T. Gr. C., T. I. împotriva intervenientului, a numitului T. I. C. și s-a dispus obligarea intervenientului să permită familiei T. accesul la imobilele proprietatea acestora pe calea de acces identificată potrivit raportului de expertiză tehnică topometrică ing. P. D., delimitată de aliniamentul pct. S T K N U Y O A S, fiind respins capătul de cerere referitor la stabilirea servituții de trecere, ca neîntemeiată.
S-a mai arătat că în cuprinsul referatului privind neînceperea urmăririi penale față de pârâtul B. C. nr. 2013/P/2010 întocmit de IPJ Prahova s-a menționat că s-a propus neînceperea urmăririi penale față de acest pârât pentru săvârșirea infracțiunii prev. de disp. art. 288 cod penal, în condițiile în care a intervenit prescripția răspunderii penale, reținându-se, printre altele, că între actele de vânzare-cumpărare nr. 2268/30.06.1993, 26/18/ 13.01.1958, 1455/04.06.1991 și contractul de donație nr. 1522/22.05.1996 există diferențe privind vecinătățile imobilului situat în Slănic, . Păcii în raport de documentele existente la Primăria Slănic. S-a menționat că există două imobile cu același număr-6 A, deși nu se învecinează pe nicio latură și că schițele de plan întocmite de către pârâtul B. C. la data de 25.05.1999, 07.05.1996, „ar putea constitui falsuri”, caz în care persoana vătămată are posibilitatea să se adreseze instanței de drept comun în vederea rezolvării situației.
Potrivit rezoluției nr.2013/P/2010 din data de 27.07.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M., menținută prin rezoluția nr. 1029/II/2/13.10.2011, a Primului Procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M., în urma respingerii plângerii formulată de către intervenient, a fost confirmată propunerea organelor de poliție Orașului Slănic privind neînceperea urmăririi penale față de pârâtul B. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, prev. de disp. art.288, 291 cod penal, în condițiile în care a intervenit prescripția, de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de disp. art.246 cod penal, atât timp cât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
S-a motivat că în mod corect a fost întocmit referatul sus menționat și că, deși sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals material, termenul de prescripție al răspunderii penale s-a împlinit, mai ales că cele două schițe de plan aflate în discuție nu sunt conforme cu realitatea, ocazie cu care s-a menționat că „urmează ca unitatea de parchet să formuleze acțiune civilă din oficiu cu privire la desființarea totală a celor două schițe de plan, conform disp. art.45 cod pr. civilă, art.245 alin.1 lit.c1 cod pr. penală”.
Disp. art.45 cod pr. civilă, nemodificat stipulează că Ministerul Public poate porni acțiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție, ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege, iar în cazul în care procurorul a pornit acțiunea, titularul dreptului la care se referă acțiunea respectivă va fi introdus în proces, acesta din urmă având dreptul să se folosească de disp. art. 246, 247, 271-273 cod pr. civilă și să solicite continuarea judecății, în cazul în care procurorul și-ar retrage cererea.
De asemenea, disp. art.245 alin.1 lit.c1 cod pr. penală, stabilesc că prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se poate dispune și asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.
Ca atare, tribunalul a apreciat că, atât timp cât în cuprinsul referatului nr. 2013/P/2010 întocmit de către organele de poliție s-a menționat că cele două schițe de plan aflate în discuție „ar putea constitui falsuri”, iar prin rezoluția din data de 27.07.2011 s-a confirmat neînceperea urmăririi penale față de pârâtul B. C. privind săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisurile oficiale, uz de fals în urma împlinirii termenului de prescripție al răspunderii penale, ținându-se seama de argumentele înserate în cadrul referatului sus menționat, soluție menținută prin rezoluția din 13.10.2011, înseamnă că în realitate reclamantul nu poate pretinde, în principiu, pe cale judecătorească, prin intermediul dreptului comun să se constate că cele două schițe de plan reprezintă falsuri, să se dispună anularea acestora, deoarece nu există până în prezent nicio dovadă la dosar că cele două schițe de plan reprezintă prin însăși natura lor acte falsificate de către pârât, ci, există doar probabilitatea ca aceste acte să poată constitui, în viitor, acte falsificate datorită existenței unor diferențe referitoare la amplasamentul imobilului descris în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr.2268/1993, actului de donație nr. 1522/2006, ținându-se seama de toate celelalte contracte de vânzare - cumpărare existente la dosar.
Tribunalul a stabilit că în condițiile în care prin rezoluția din 27.07.2011 s-a confirmat neînceperea urmăririi penale față de pârâtul B. C. privind săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisurile oficiale, uz de fals, în baza referatului din data de 01.07.2011, rezoluție menținută prin rezoluția din 13.10.2011, iar în cuprinsul acestor rezoluții s-a stabilit că cele două schițe de plan nu ar fi conforme cu realitatea, fiind false, înseamnă că la baza stabilirii dreptului reclamantului de a solicita constatarea caracterului fals al celor două schițe de plan, anularea acestora ca fiind acte false, pe cale judecătorească, se ține seama în realitate de considerentele referatului nr.2013/P/2010, întocmit de către organele de poliție, de situația de fapt descrisă în cuprinsul acestui referat, coroborată cu considerentele celor două rezoluții și nicidecum, pur și simplu, de dispozițiile codului de procedură civilă, ale codului de procedură penală care instituie în favoarea reclamantului dreptul de a acționa pe cale judecătorească, în vederea promovării unor acțiuni civile în scopul reglementării anumitor situații, derivând din modalitatea de soluționare a unor plângeri penale.
Analizând conținutul referatului nr.2013/P/2010 și cele două rezoluții emise de organele de cercetare penală, tribunalul a constatat că nu rezultă cu certitudine că, în urma efectuării cercetărilor de către organele respective, s-ar fi constatat caracterul fals al celor două schițe de plan întocmite de către pârât, săvârșirea infracțiunilor de fals material, uz de fals, modalitatea în care ar fi avut loc săvârșirea unor asemenea infracțiuni, indiferent de motivele care au stat la baza rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, cu privire la latura penală a cauzei, ci, pur și simplu, s-a constatat eventualitatea existenței unor falsuri în raport de actele respective, determinate de existența unor diferențe între anumite acte privind vecinătățile terenului în litigiu, delimitarea unei anumite străzi, motiv pentru care reclamantul nu poate pretinde, în baza celor două rezoluții si a referatului sus menționat, anularea unor asemenea schițe și constatarea caracterului fals al acestora prin intermediul prezentei acțiuni.
Mai mult chiar, în cuprinsul rezoluției din 27.07.2011 s-a specificat pur și simplu că se confirmă propunerea organelor de poliție privind neînceperea urmăririi penale față de pârât sub aspectul infracțiunilor de fals, ținându-se seama de argumentele înserate în referatul sus menționat fără să existe, în realitate, o descriere a situației de fapt ce a stat la baza pronunțării soluției respective, vreo mențiune referitoare la caracterul fals al celor două schițe de plan, la motivele ce ar fi stat la baza stabilirii caracterului fals al actelor respective, caz în care o asemenea rezoluție nu poate institui în favoarea reclamantului dreptul de a acționa, prin intermediul unei acțiuni civile și de a solicita, pe cale judecătorească, anularea schițelor de plan ca fiind acte falsificate.
A apreciat instanța de apel că mențiunile înserate în cuprinsul rezoluției nr.1029/II/2/13.10.2011, emisă de Primul Procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. conform cărora „în urma analizării actelor existente în dosarul de urmărire penală a rezultat că cele două schițe de plan sunt false”, nu conferă în favoarea reclamantului dreptul de a solicita, pe cale judecătorească, anularea unor asemenea acte, ca fiind false, întrucât la stabilirea unui asemenea drept, în favoarea reclamantului, se ține seama, în realitate, dacă, într-adevăr, există dovezi certe care să demonstreze că pârâtul B. C. ar fi întocmit cele două schițe de plan cu nerespectarea anumitor dispoziții legale, săvârșind efectiv o infracțiune de fals material în înscrisuri oficiale, de uz de fals, dovezi care să fie supuse controlului judecătoresc din partea instanței civile, cu privire la latura civilă care a făcut obiectul cercetărilor penale respective, dovezi inexistente însă în cauză.
În realitate, organele de cercetare penală s-au rezumat pur și simplu să constate existența unor diferențe privind vecinătățile imobilului în litigiu, delimitarea unei anumite străzi, posibilitatea existenței unor acte ca fiind false, iar mențiunile înserate în rezoluția sus menționată nu constituie prin însăși natura lor dovezi certe în acest sens, ci, pur și simplu, atestă înserarea unor afirmații pro causa în raport de care instanța civilă se află în imposibilitate legală de a efectua un control judecătoresc cu privire la existența sau inexistența unor acte ca fiind false.
Pe de altă parte, s-a reținut că sintagma existentă în cuprinsul Rezoluției din 13.10.2011 conform căreia „urmează ca unitatea de parchet să formuleze acțiune civilă, din oficiu, cu privire la desființarea totală a celor două schițe de plan, în baza disp. art.45 cod pr. civilă art. 245 alin.1 lit.c1 cod pr. penală”, nu conferă în favoarea reclamantului dreptul de a formula prezenta acțiune privind anularea celor două acte ca fiind false deoarece, o asemenea sintagmă atestă pur și simplu posibilitatea, în viitor, a reclamantului de a promova acțiune, din oficiu, pe cale civilă, în vederea desființării celor două schițe de plan, posibilitate care nu suplinește însuși dreptul de a acționa, pe cale judecătorească, în vederea desființării celor două schițe de plan, drept existent în favoarea reclamantului numai în situația în care acesta face dovada că, în urma efectuării cercetărilor penale, în baza atribuțiilor sale conferite de normele legale în materie, a constatat efectiv caracterul fals al actelor respective, săvârșirea unor infracțiuni de fals material, uz de fals, modalitatea de săvârșire a unor asemenea infracțiuni, indiferent de motivele ce au stat la baza pronunțării soluției de neîncepere a urmăririi penale, respectiv, în speță, împlinirea termenului de prescripție al răspunderii penale.
Astfel, tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis excepția inadmisibilității, respingând acțiunea ca inadmisibilă‚ deoarece, într-adevăr, reclamantul nu poate pretinde, în principiu, pe cale judecătorească, prin intermediul acțiunii civile anularea celor două schițe de plan pe care le consideră ca ar fi false, atât timp cât însuși reclamantul nu a constatat, în mod cert, în urma cercetărilor penale efectuate, caracterul fals al acestora, săvârșirea de către pârâtul B. C. care a întocmit actele respective a unor infracțiuni de fals material în înscrisurile oficiale, uz de fals, modalitatea de săvârșire a unor asemenea fapte, consecințele acestora, ci, pur și simplu, s-a rezumat să considere că asemenea acte ar putea constitui acte false, creând incertitudini în raport de modalitatea de întocmire a unor acte civile.
S-a mai arătat că, dacă într-adevăr intervenientul sau reclamantul consideră că cele două schițe de plan nu ar fi conforme cu realitatea, constituind acte întocmite nelegal, au posibilitatea să acționeze pe calea dreptului comun, invocându-se codul civil, dispozițiile legale în materie ce reglementează modalitatea de încheiere a unor acte de vânzare-cumpărare, de donație, a actelor ce au stat la baza întocmirii acestora pentru ca instanța de drept civil să aibă posibilitatea să stabilească temeinicia sau netemeinicia afirmațiilor reclamantului, ale intervenientului, legalitatea sau nelegalitatea actelor de vânzare-cumpărare, de donație invocate de toate părțile, tocmai în scopul clarificării raporturilor juridice izvorâte din actele respective.
Susținerile reclamantului în sensul că în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că pârâtul B. C. a întocmit schițele de plan privind terenurile ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr.2268/30.06.1993, 1455/04.06.1991 și contractului de donație nr.1522/22.05.1996, referitoare la vecinătățile terenurilor, a menționat ca vecinătăți . vecinătățile indicate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr.26/19/13.01.1958 privind inexistența pe o latură a străzii Păcii și că s-a constatat că terenul situat în Slănic, . A, nu se afla pe această stradă, la numărul respectiv( pct. Gherț), fiind atribuit în realitate unui alt imobil aparținând numitului T. C. care nu se învecina pe nicio latură cu terenul ce a făcut obiectul contractului de donație sus menționat, nu au fost avute în vedere de instanță, deoarece aceste împrejurări vizează descrierea unor situații de fapt care nu atestă prin însăși natura lor caracterul fals al celor două schițe de plan, ci, dimpotrivă, modalitatea de întocmire a unor contracte, la un moment dat, împrejurări care nu conferă reclamantului dreptul de a solicita, pe cale judecătorească, anularea schițelor de plan respective, invocându-se cele două rezoluții și referatul nr.2013/P/ 2010.
Afirmațiile reclamantului conform cărora între contractele de vânzare - cumpărare nr.2268/1993, 1455/1991, contractul de donație nr. 1522/1996 și actul de vânzare nr.1455/1991 ar exista diferențe privind vecinătățile, delimitarea străzii Păcii, în raport de care schițele de plan din 25.05.1999, 07.05.1999 reprezintă falsuri, existând două imobile cu același număr- 6 A, care nu se învecinează pe nicio latură și că în cuprinsul rezoluției nr. 1029/II/2/2011 s-a specificat formularea de către parchet a unei acțiuni civile privind desființarea celor două schițe de plan, potrivit disp. art.45 cod pr. civilă, art.245 alin.1 lit.c Cod pr. penală, art. 112 și urm. c.pr.civ., au fost apreciate de instanță ca fiind irelevante în cauză, întrucât mențiunile referitoare la existența unor diferențe privind amplasamentul unui anumit imobil în raport de anumite acte, nu demonstrează că reclamantul a constatat, la momentul efectuării cercetărilor penale caracterul fals al celor două schițe de plan, falsificarea efectivă de către pârât a conținutului celor două schițe, săvârșirea efectivă de către acesta a unor infracțiuni de fals, iar dispozițiile sus menționate reglementează, în principiu, dreptul reclamantului de a formula acțiuni civile în scopul restabilirii ordinii de drept, numai în cazul în care constată efectiv caracterul fals al unor acte.
Motivele invocate de către reclamant potrivit cărora procurorul are legitimare procesuală activă atât timp cât acțiunea penală s-a stins, intervenind prescripția și are dreptul să formuleze acțiune civilă în baza disp. art.245 alin.1 lit.c Cod pr. penală, deciziei nr.2/17.01.2011 a ICCJ, art.249 alin.2, art.228 alin.6 cod pr. penală, privind desființarea totală sau parțială a unui înscris, au fost apreciate de instanță ca fiind neîntemeiate, deoarece decizia sus-menționată și dispozițiile legale în materie instituie în principiu, în favoarea reclamantului calitate procesuală activă privind formularea unor acțiuni civile numai în ceea ce privește actele falsificate în cazurile expres prevăzute de lege, calitate care nu se confundă cu însuși dreptul reclamantului de a formula, în principiu o acțiune civilă privind anularea unor acte ca fiind false, în lipsa unei dovezi care să ateste existența caracterului fals al actelor respective constatat în urma efectuării cercetărilor penale.
Criticile reclamantului în sensul că decizia nr.2/2011 stabilește în sarcina procurorului obligația privind formularea acțiunii civile pentru desființarea unui înscris falsificat, fiind în interesul părților de a se restabili o situație juridică normală, nefiindu-le încălcat niciun drept atât timp cât au fost citate, prezente la judecată și asistate de apărători, fiind admisă eronat excepția inadmisibilității acțiunii au fost apreciate de instanța ca nefondate, întrucât decizia sus menționată vizează tocmai posibilitatea, dreptul reclamantului de a solicita, în principiu, pe calea unei acțiuni civile desființarea unor acte numai în cazul în care a constatat, în urma efectuării cercetărilor penale, caracterul fals al actelor respective și nicidecum în cazul existenței unei probabilități, a posibilității ca actele respective să poată constitui la un moment dat falsuri pe baza anumitor diferențe în raport de anumite acte, de interesele procesuale ale intervenientului, de opțiunile acestuia din urmă.
S-a mai arătat că faptul că intervenientul a figurat ca parte în prezenta cauză, la cererea reclamantului, formulând întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat admiterea acțiunii, nu înseamnă în realitate că acesta a formulat efectiv o cerere de intervenție în interes propriu, pretenții deduse judecății în raport de care instanța de fond ar fi avut obligația să se pronunțe efectiv și că ar deveni incidente disp. art.488 alin.1 pct.5 cod pr. civilă privind nulitatea sentinței deoarece, în realitate, intervenientul a figurat inițial ca pârât, fiind chemat în judecată în această calitate de către reclamant, iar în cazul în care intervenientul formula efectiv anumite pretenții față de toate celelalte părți, persoane fizice din prezenta cauză, el avea obligația să formuleze anumite cereri reglementate de Codul de procedură civilă, cereri pe care nu le-a formulat, rezumându-se pur și simplu să achieseze la pretențiile reclamantului, invocând cele două rezoluții, referatul întocmit de organele de poliție, caz în care instanța de fond nu avea obligația să se pronunțe asupra întâmpinării formulată de către intervenient, întâmpinare care nu constituie prin însăși natura sa o cerere propriu-zisă, mai ales că intervenientul nu a făcut altceva în cuprinsul întâmpinării decât să invoce apărările formulate de către reclamant.
Aspectele invocate de către intervenient în sensul că schița din data de 25.05.1993 constituie un fals, reclamantul având legitimitatea formulării acțiunii în baza rezoluțiilor nr.2013/P/2010,_, a deciziei nr.2/2011 a ICCJ, disp. art.245 lit.c1 Cod pr. penală, fiind eronat admisă excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul calității procesual active a reclamantului, nu au fost reținut de instanță, apreciindu-se că nu au niciun temei legal, întrucât din cuprinsul acestor acte nu rezultă că în urma efectuării cercetărilor penale s-a constatat caracterul fals al celor două schițe de plan, pentru a se formula prezenta acțiune, normele sus menționate interpretându-se în raport de actele întocmite de reclamant, nevenind aplicabile în mod automat, iar în lipsa unor asemenea constatări, reclamantul se află în imposibilitate legală de a formula prezenta acțiune, invocându-se pur și simplu dispozițiile legale sus menționate, existența unor acte de urmărire penală.
S-a mai arătat că invocarea de către intervenient a disp. art.45, art.184 cod pr. civilă, art.245 lit.c1 cod pr. penală, a teoriei nulității actului juridic, fiind imposibil ca actul falsificat să existe, având loc o încălcare a ordinii de drept, a mențiunii înserată în cuprinsul celor două rezoluții referitoare la formularea de către unitatea de parchet a acțiunii civile din oficiu în temeiul dispozițiilor legale sus menționate, fiind o măsură complementară dispusă de către procuror, privind obligația reclamantului de a formula o asemenea acțiune, vizează instituirea în favoarea reclamantului, în principiu, a unor drepturi de a acționa pe cale civilă, separat de acțiunea penală, drept care se raportează la situațiile de fapt invocate de către reclamant. Inserarea anumitor mențiuni în rezoluțiile emise de organele de cercetare penală, referitoare la posibilitatea de a acționa pe cale separată, din oficiu, prin intermediul unei acțiuni civile, nu constituie prin însăși natura lor măsuri complementare dispuse de către procuror, ci, pur și simplu, relevă eventuala posibilitate a reclamantului de a acționa, pe cale separată, în anumite situații, prin formularea unor acțiuni cu caracter civil.
De asemenea, afirmațiile intervenientului în sensul că eronat a fost asimilată excepția inadmisibilității cu cazurile de nulitate ale unei acțiuni prev. de art.105 alin.2 cod pr. civilă fără să se țină seama că măsura privind sesizarea instanței civile a fost dispusă de primul procuror, nefiind soluționată nici cererea de intervenție în condițiile în care are calitatea de intervenient, neexistând nicio mențiune în dispozitivul sentinței referitoare la cererea pe care a formulat-o, au fost apreciate de instanță ca fiind fără relevanță în cauză, deoarece, în realitate, nu a existat o asimilare a excepției inadmisibilității cu situațiile reglementate de dispozițiile sus menționate, măsura privind formularea unei acțiuni civile dispusă de procuror raportându-se obligatoriu la constatarea de către acesta din urmă, cu ocazia pronunțării soluției de neîncepere a urmăririi penale, a caracterului fals al unor acte. În lipsa unei asemenea constatări, indiferent de motivele care au stat la baza pronunțării soluției de neîncepere a urmăririi penale, reclamantul se află în imposibilitate legală de a formula acțiune civilă, invocând actele pe care le-a întocmit referitoare la probabilitatea caracterului fals al actelor aflate în discuție.
Nejustificate au fost apreciate și împrejurările invocate de către intervenient în sensul că eronat a fost analizată legitimitatea procurorului de a formula o asemenea cerere fără să se țină seama de existența cererii de intervenție, imposibilitatea aplicării sancțiunii privind această legitimitate în raport de această cerere, de disp. art.45 cod pr. civilă în baza cărora intervenientul poate continua judecata și în cazul în care procurorul își retrage cererea. Tribunalul a reținut că în condițiile în care intervenientul nu a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, ci, pur și simplu, o întâmpinare prin intermediul căreia și-a exprimat acordul cu privire la admiterea acțiunii reclamantului, în lipsa unei cereri formulată efectiv de către intervenient, de dispozițiile sus menționate referitoare la continuarea judecății, instanța de fond avea obligația să se raporteze la cererea formulată de către reclamant, la dispozițiile legale care conferă în favoarea acestuia dreptul de a formula în principiu o acțiune civilă.
Apărările intervenientului în sensul că, deși s-a admis excepția lipsei calității procesual active a procurorului, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă și nicidecum ca fiind introdusă de o persoană fără calitate, impunându-se continuarea judecății și disjungerea cererii de intervenție (având calitate procesuală activă în temeiul dispozițiilor legale), au fost apreciate de instanță ca fiind neîntemeiate deoarece, în realitate, nu a fost admisă excepția lipsei calității procesual active a procurorului, ci, dimpotrivă, excepția inadmisibilității acțiunii care a fost raportată la împrejurările de fapt, de drept invocate de către reclamant în funcție de actele existente la dosar, iar, în speță, nu se impunea continuarea judecății sau disjungerea întâmpinării în condițiile în care intervenientul a invocat aceleași împrejurări de fapt și de drept ca și reclamantul, împrejurări care atestă caracterul inadmisibil al acțiunii prin intermediul căreia au fost formulate pretențiile deduse judecății.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie în ceea ce privește apelurile declarate de apelantul reclamant și apelantul intervenient, în baza disp. art.296 cod pr. civilă, le-a respins ca nefondate.
De asemenea, tribunalul, având în vedere că, deși apelanta pârâtă a fost citată la diferite termene de judecată cu mențiunea de a achita o taxă judiciară de timbru de 5 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei, aceasta nu și-a îndeplinit o asemenea obligație, în baza disp. art.20 alin.1, 2,3 din Legea nr.146/1997, modificată, în vigoare la data formulării acțiunii a admis excepția netimbrării apelului declarat de apelanta-pârâtă și a anulat acest apel, ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs intervenientul S. C. care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, intervenientul a arătat că instanța de apel a analizat o altă situație decât cea dedusă judecății, în sensul ca a analizat fondul cauzei, cu referire concretă și expresa la conținutul actelor pentru care s-a solicitat a se constata falsul, deși criticile aduse soluției instanței de fond vizau greșita admitere a excepției inadmisibilității acțiunii.
Susține recurentul că se analizează de către instanța de apel propunerea organelor de poliție de netrimitere în judecată, fiind intervenita prescripția răspunderii penale și rezoluția parchetului 2013/P/2010, dar se ignora cu desăvârșire împrejurarea că rezoluția a suferit modificări în urma plângerii pe care a formulat-o.
Din analiza Rezoluției nr.1029/II/2/2011 rezultă că " analizând actele existente la dosar apreciez soluția legala și temeinica s-au administrat probele concludente si utile cauzei: audierea persoanelor implicate, depunerea înscrisurilor relevante. Coroborând aceste probe a rezultat ca cele doua schițe de plan învederate de petent sunt false, dar la acest moment B. C. nu mai poate răspunde penal, deoarece s-a împlinit termenul de prescripție cu privire la infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. …. urmează ca unitatea de parchet sa formuleze acțiune civila din oficiu cu privire la desființarea totala a celor două schițe de plan, conform art.45 C.pr.civ. si art.245 art. 1 lit. c 1 C.p.p."
În mod greșit instanța de fond reține că „atâta vreme cât reclamantul însuși nu a stabilit în mod cert ca cele doua schițe sunt false, nu ar putea pretinde pe cale judecătorească anularea respectivelor acte”. Acest punct de vedere ignoră chiar textul de lege ce sta la baza promovării unei asemenea acțiuni, art.184 C pr.civilă, care menționează expres că atunci când nu este caz de judecata penala sau daca acțiunea publica s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civila, prin orice mijloc de proba. Or, în speța, nu au fost propuse și nici administrate probe, cauza fiind soluționată pe excepția inadmisibilității acțiunii.
Apreciază recurentul că acest aspect a fost tranșat de către P., prin Rezoluția nr. 1029/2011, unde se arată, în mod expres, că cele două schițe de plan sunt false, deci orice alta interpretare dată de instanța de judecata este neconformă cu realitatea.
O altă critică vizează faptul că, deși în cuprinsul sentinței se menționează că S. C. are calitatea de intervenient, în dispozitivul hotărârii nu se face nicio referire la această cerere, deci a rămas nesoluționată.
Fiind o intervenție în interes propriu, chiar daca instanța, în analiza legalității sesizării instanței de judecată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, recurentul consideră că este prejudiciat în drepturile sale procesuale, întrucât cererea de intervenție în interes propriu a rămas nesoluționată.
Precizează recurentul că instanța de apel în mod greșit a considerat că, în realitate, nu a existat o cerere de intervenție, deoarece la instanța de fond cererea sa a fost calificată ca fiind o cerere de intervenție și niciuna din părțile participante nu s-a opus la această calificare.
Ca atare, recurentul consideră că judecata trebuia să fie continuată, prin disjungerea cererii de intervenție, deoarece legea îi recunoaște această calitate.
De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel asupra cererii de intervenție (nu a fost admisă în principiu, nu a fost soluționată, nu a fost disjunsă), iar instanța de apel în mod eronat a considerat legală această împrejurare.
În raport de motivele invocate, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond admiterea cererii de anulare. În subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea cererii de intervenție ,prin continuarea judecații.
Prin întâmpinarea formulată la 25.04.2014 Primăria Orașului Slănic a solicitat admiterea recursului formulat.
Pe parcursul soluționării cererii de recurs, față de împrejurarea că numita M. P. a decedat la data de 04.09.2013 instanța a dispus introducerea în cauză a moștenitorului acesteia M. D.. Având în vedere că și acesta din urmă era decedat, la termenul din 22 aprilie 2015 au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia M. F. G. și M. R..
La termenul din 20 mai 2015, instanța, din oficiu, a invocat un motiv de ordine publică reglementat de art. 304 pct. 5 C.pr.civilă, vizând soluționarea pricinii, în apel, în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, M. P. fiind decedată la data pronunțării deciziei atacate.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Cu privire la motivul de ordine publică invocat din oficiu, instanța reține că o însușire esențială și inerentă persoanei fizice, care se dobândește odată cu nașterea și încetează la moartea acesteia o reprezintă capacitatea de folosință. Orice persoană care are folosința drepturilor civile se bucură și de capacitate personală de folosință, având astfel posibilitatea de a fi parte în procesul civil.
Art. 34 din Noul cod civil definește capacitarea de folosință ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații, iar art. 35 din același act normativ menționează că această capacitate de folosință a persoanei fizice începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.
Capacitatea procesuală de folosință nu este altceva decât un aspect al capacității civile, un reflex pe plan procesual al capacității de folosință.
Potrivit art. 41 alin. 1 C.pr.civilă, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată, iar acest text instituie un principiu general cu privire la capacitatea procesuală de folosință.
În speța dedusă judecății, se reține că M. P. a decedat la data de 04.09.2013 astfel cum reiese din certificatul de deces depus la fila 37 din dosarul de recurs, iar decizia civilă nr. 490 (atacată pe calea prezentului recurs) a fost pronunțată la 17 octombrie 2013.
Prin urmare, la momentul soluționării apelului, judecata pricinii s-a realizat în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, M. P. fiind decedată. Chiar dacă doi dintre moștenitorii acesteia (M. G. și M. M.) figurau deja ca pârâți în cauză, întrucât fuseseră introduși la instanța de fond în urma decesului autorului lor M. I., cert este că mai exista și un alt moștenitor M. D. ( decedat și el), care la rândul său avea ca moștenitoare pe M. F. G. și M. R., care au fost introduse în cauză abia în faza procesuală a recursului.
Un act de procedură făcut de o persoană fără capacitate de folosință sau în contradictoriu cu o asemenea persoană, este lovit de nulitate absolută, iar excepția lipsei capacității de folosință poate fi invocată de oricine, în orice fază procesuală.
Conform art. 105 alin. 2 C.pr.civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulității prevăzută de lege, vătămarea se presupune până la proba contrarie.
În literatura de specialitate s-a stabilit că prin „forme de procedură trebuie înțelese toate dispozițiile, normele, regulile, care privesc mersul proceselor înaintea justiției, tot ce legea prescrie că trebuie urmat pentru executarea hotărârilor și tot ce poate avea legătură directă cu funcționarea legală a organelor judecătorești".
Prin urmare, prin sintagma "neobservarea formelor legale" nu trebuie să înțelegem numai cerințele privitoare la forma exterioară a actelor de procedură, ci toate cerințele necesare pentru desfășurarea procesului civil. Vătămarea nu se rezumă numai la prejudicierea drepturilor și intereselor legitime ale părților, ci se extinde și la justa soluționare a cauzei.
În prezenta cauză, în condițiile în care a procedat la soluționarea cererii de apel în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință tribunalul a încălcat dispozițiile legale menționate în precedent, împrejurare ce atrage nulitatea hotărarii.
Pe cale de consecință, în raport de argumentele expuse anterior, instanța apreciază că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 5 C.pr.civilă, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 3 C.pr.civilă va admite recursul, va casa decizia Tribunalului Prahova nr. 490/17.oct.2013 și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Având în vedere motivul de ordine publică care a justificat admiterea prezentei căi de atac, nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs care vizează fondul propriu-zis al pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de intervenientul S. C., domiciliat în Slănic, ., județ Prahova și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură G. C., cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova împotriva deciziei civile nr. 490 pronunțată la 17 octombrie 2013 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA VĂLENII DE M., cu sediul în orașul Vălenii de M., .. 2, jud. Prahova și pârâții PRIMĂRIA ORAȘULUI SLĂNIC - PRIN PRIMAR, cu sediul în orașul Slănic, .. 2, județ Prahova, B. C., domiciliat în ., județ Prahova, M. G., M. M., ambii domiciliați în Slănic, .. 50, județ Prahova, T. C., T. V. și T. I., toți cu domiciliul în Slănic, . A, jud. Prahova și M. P., decedată pe parcursul procesului și în drepturile căreia s-au subrogat moștenitorii M. F. G. și M. R., ambele domiciliate în Slănic, ., județ Prahova.
Casează decizia Tribunalului Prahova nr. 490/17.oct.2013 și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2015.
Președinte, Judecători,
V. G. E. M. C. P. B.
Grefier,
J. Părcălăbescu
red. GV/ tehnored.PJ
3 ex /18.06.2015
d.f._ Judecătoria Vălenii de M.
j.f. A. M.
d.a_ Tribunalul Prahova
j.a. M. C., M. N.
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 358/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 420/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
