Partaj judiciar. Decizia nr. 358/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 358/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 35659/281/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 358
Ședința publică din data de 2 aprilie 2015
Președinte - V. D.
Judecători - M. G.
- C. P.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de petenții N. F. domiciliată în comuna Poienarii Burchii, ., județ Prahova, N. C. domiciliat în comuna Poienarii Burchii, ., județ Prahova și T. M. domiciliată în ., ., județ Ilfov, împotriva deciziei civile nr. 906 din 20 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații N. D., domiciliat în comuna Poienarii Burchii, ., P. M. domiciliată în comuna P., ., B. I. domiciliat în municipiul București, ., ., . și B. C. domiciliat în comuna Poienarii Burchii, ., județ Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de judecată din data de 26 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor de la dosar, a amânat pronunțarea la data de 2 aprilie 2015, când a dat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 17.10.2012 sub nr._, reclamanții N. F., N. C. și T. M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții N. D., P. M., B. I. și B. C., să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr._/2002, respectiv nr._/2002, nr._/200, nr._/2000 și nr._/2000, conform acordului de mediere încheiat la data de 04.09.2012.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că terenurile a căror împărțire o solicită au aparținut defuncților Ș. B., Ș. V. și Ș. E., iar în prezent părțile au ajuns la un acord cu privire la împărțirea în natură a acestor bunuri. Reclamanții au mai precizat că sunt moștenitorii defunctului N. V. N., descendent al lui Ș. V. și Ș. E., conform certificatului de moștenitor eliberat în acest sens.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 30.04.2014, reclamanții au depus o cerere, prin care au precizat că nu solicită ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile care au aparținut defunctei Ș. E., iar în ședință publică au precizat că nu solicită dezbaterea succesiunii rămasă de pe urma defuncților Ș. B. și Ș. V., ci doar împărțirea propriu-zisă a averii acestora.
La termenul de judecată din data de 11.06.2014, reclamanții au precizat că nu au obținut până în prezent un certificat de moștenitor care să le ateste calitatea în raport de autorii Ș. B. și Ș. V..
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare, dar s-au prezentat în instanță, solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 9038/18.06.2014, Judecătoria Ploiești a respins cererea formulată de petenții N. F., N. C., T. M., N. D., P. M., B. I. și B. C., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța o astfel de soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Conform art. 644 C.civ. de la 1864, proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenție și prin tradițiune, iar în privința succesiunii legale, art. 659 C.civ. de la 1864 prevede că succesiunile sunt deferite copiilor și descendenților defunctului, ascendenților și rudelor sale colaterale, în ordinea și după regulile mai jos arătate.
După deschiderea succesiunii, care are loc la moartea autorului (potrivit art. 651 C.civ. de la 1864) trebuie urmată procedura dezbaterii succesorale, în cadrul căreia se stabilesc calitatea moștenitorilor și legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum și compunerea masei succesorale.
Procedura dezbaterii succesorale se poate urma fie în fața notarului public, în condițiile Legii nr. 36/1995, fie în fața instanței de judecată, sesizată cu respectarea art. 109 alin. 4 C.p.c., conform căruia la sesizarea instanței cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidențelor succesorale prevăzute de Codul civil și de lege.
Din textul de lege evocat în precedent rezultă că pentru dezbaterea procedurii succesorale partea are alternativa de a sesiza fie notarul public, fie instanța de judecată, însă cele două căi de urmat se exclud reciproc.
Pe de altă parte, din aceeași normă legală mai reiese că înainte de împărțirea propriu-zisă a bunurilor care compun masa partajabilă, parcurgerea procedurii dezbaterii succesorale este obligatorie.
Raportat la acordul de mediere ce poate fi încheiat în materia analizată, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 58 alin. 4 din Legea nr. 192/2006, potrivit cărora „În cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale. Acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, notarul public sau instanța de judecată, după caz, putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare cu acordul părților.
Acest text legal consacră un caz de competență alternativă, pentru ipoteza în care părțile au obținut deja un certificat de moștenitor sau o hotărâre judecătorească prin care să le fie recunoscută calitatea lor și solicită împărțirea bunurilor care compun masa partajabilă.
În situația în care nu s-a emis certificatul de moștenitor (sau o hotărâre judecătorească) în procedura dezbaterii succesorale, părțile se pot prezenta în fața mediatorului pentru realizarea unui acord numai în condițiile art. 59¹ din Legea nr. 192/2006 care dispune, în termeni imperativi, următoarele: „Dacă acordul de mediere se referă la o cauză succesorală și a intervenit înainte de eliberarea certificatului de moștenitor, competența aparține notarului public, conform legii”.
Acordul de mediere care se realizează într-o astfel de situație se supune strict verificării notarului, legea atribuindu-i competența exclusivă în această materie.
În acest caz, așadar, acordul de mediere trebuie supus doar verificării notarului – care are obligația de a dezbate succesiunea, respectiv de a constata conținutul masei succesorale, a numărului de succesori, a identității acestora, a cotelor legale cuvenite și doar după aceste etape, notarul poate trece la analizarea acordului de mediere sub aspectul împărțirii bunurilor.
În speță, instanța de fond a constatat că părțile au solicitat direct împărțirea bunurilor care compun masa partajabilă, în baza acordului lor de mediere (fila 5), fără să facă dovada că au urmat, în prealabil, procedura dezbaterii succesorale.
De altfel, la termenul de judecată din data de 11.06.2014, reclamanții, prin apărător, au precizat că nu au obținut până în prezent un certificat de moștenitor care să le ateste calitatea în raport de autorii Ș. B. și Ș. V..
Sub acest aspect, prima instanță a învederat că certificatul de moștenitor de la fila 81 nu satisface cerința prevăzută de art. 59¹ din Legea nr. 192/2006, întrucât nu se referă la autorii din speță (Ș. B. și Ș. V.), ci la defuncții B. T. și B. G..
Regula cuprinsă în art. 59¹ din Legea nr. 192/2006, fiind prevăzută prin norme de ordine publică, nu poate fi ocolită prin promovarea unui litigiu precum cel de față, în privința căruia există, așadar, un fine de neprimire insurmotabil.
Față de raționamentul expus în precedent, instanța de fond a respins cererea dedusă judecății, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile pronunțate de instanța de fond, au declarat recurs recurenții petenți N. F., N. C. și T. M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii, urmând a se dispune ieșirea din indiviziune conform Acordului de mediere încheiat între părți la data de 04.09.2012.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că prin soluția pronunțată de instanța de fond li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul soluționării cererii într-un termen rezonabil, de către o instanță imparțială, drept reglementat de art. 6 din CEDO.
Au arătat că acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 17.10.2012, obiectul cererii fiind ieșire din indiviziune cu privire la terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate funciară, conform acordului de mediere încheiat de părți la data de 04.09.2012.
Au învederat că instanța fiind investită cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești în baza unui acord de mediere, cauza trebuia soluționată cu celeritate, putându-se fixa în acest sens chiar și un termen scurt, de înfățișare în Camera de Consiliu.
Chiar dacă primul termen de judecată a fost stabilit în mod aleatoriu, computerizat, instanța de fond nu a dat curs cererii de preschimbare a termenului de judecată, tocmai în considerarea faptului că solicită soluționarea cauzei în conformitate cu un acord de mediere, in acest fel, soluționarea cauzei după un interval de timp de aproape 2 ani fiind de natură să le încalce dreptul la un proces echitabil și într-un interval de timp rezonabil, lipsind de eficiență chiar sensul adoptării Legii nr. 192/2006 privind posibilitatea soluționării anumitor categorii de litigii prin mediere.
Au arătat recurenții că respingerea cererii ca inadmisibilă, deoarece nu ar fi urmat în prealabil procedura dezbaterii succesorale în raport de autorii Ș. B. și Ș. V., reprezintă o soluție nelegală, întrucât dreptul de proprietate al părților îl reprezintă titluri de proprietate emise în baza Legilor fondului funciar și includerea părților în aceste titluri de proprietate face deja dovada dreptului acestor părți de a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de succesori ai unor autori comuni, astfel încât instanța investită cu soluționarea cererii de ieșire din indiviziune nu mai avea calitatea să pună în discuție vocația părților de a beneficia, de aceste drepturi în calitate de succesori.
La solicitarea instanței de judecată, recurenții au depus toate actele de stare civilă ale tuturor părților, inclusiv o schemă a relațiilor de rudenie față de autorii de pe urma cărora au fost emise titlurile de proprietate și în raport de aceste acte de stare civilă au făcut dovada calității procesuale pentru toate părțile din prezenta cauză, justificând calitatea lor de persoane îndreptățite la beneficiul reconstituirii dreptului de proprietate funciară.
Au menționat că în raport de aceste acte de stare civilă, atâta timp cât instanța nu a invocat excepția lipsei calității procesual active sau pasive pentru vreuna dintre părți, aceeași instanță nu putea considera că cererea de ieșire din indiviziune ar fi inadmisibilă, deoarece nu ar fi parcurs anterior procedura dezbaterii succesorale.
Față de obiectul cauzei și de cuprinsul acordului de mediere, instanța de fond trebuia să verifice doar dacă părțile semnatare ale acestui acord de mediere au calitatea de persoane îndreptățite cu vocație succesorală, față de autorii de pe urma cărora s-au emis titlurile de proprietate.
Nu era necesară parcurgerea procedurii dezbaterii succesorale anterior încheierii acordului de mediere, deoarece ieșirea din indiviziune s-a efectuat potrivit voinței părților, în principal în funcție de posesia terenurilor și nu neapărat în deplină concordanță cu cota succesorală la care ar fi fost îndreptățită fiecare persoană.
Practic, prin recurgerea la procedura medierii, părțile au dreptul să convină asupra oricărei modalități de ieșire din indiviziune, nefiind obligatorie respectarea cotelor succesorale legale.
De asemenea, dacă toate părțile sunt de acord cu modalitatea de partaj, aceasta presupune în mod implicit și acordul părților cu privire la calitatea de moștenitor acceptant pentru fiecare dintre aceste părți.
Conform principiului disponibilității,au învederat instanței că obiectul cauzei îl constituie ieșirea din indiviziune cu privire la terenuri reconstituite în baza legilor fondului funciar, instanța acceptând și înțelegând obiectul cererii.
În acest sens recurenții au subliniat faptul că, la un termen anterior soluționării pe fond a cauzei, instanța de fond s-a pronunțat și cu privire la respingerea excepției inadmisibilității promovării acțiunii, pentru neîndeplinirea cerințelor art. 109. alin. 4 C.pr.civ. anterior aplicabil, referitor la îndeplinirea procedurii notariale succesorale prealabile, excepție invocată din oficiu de instanță.
Instanța a pus în discuția părților această excepție și, față de precizarea explicită a obiectului cererii de chemare în judecată cu respectarea principiului disponibilității, a respins excepția invocată din oficiu.
Consideră apelanții că respingând pe fond acțiunea ca inadmisibilă, în raport de prev. art. 59/1 din Legea 192/2006 soluția instanței de fond este și vădit contradictorie.
Primindu-se dosarul Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 03.09.2014.
În ședința publică de la acest termen de judecată, instanța a recalificat calea de atac, ca fiind apel, nu recurs, față de obiectul cauzei și de valoarea obiectului litigiului.
Prin decizia civilă nr. 906 din 20 octombrie 2014, Tribunalul Prahova a respins apelul declarat de apelanții-petenți N. F. și N. C. și apelanta petentă T. M., ca nefondat, reținând că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la terenurile reconstituite în baza legilor fondului funciar prin Titlul de proprietate nr._/2002, titlul de proprietate nr._/2002, titlul de proprietate nr._/2004, titlul de proprietate nr._/2000 și titlul de proprietate nr._/2000 conform acordului de mediere din 4.09.2012 și au depus la dosar un exemplar al acestui acord de mediere însoțit de un raport de expertiză extrajudiciară tehnică topografică și copii ale titlurilor de proprietate invocate în cerere.
Din conținutul titlului de proprietate nr._/2002 a rezultat că de pe urma defunctului Ș. B. V. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 4 ,9 ha numiților N. M., B. I., N. N., N. D., Ș. E. și B. G..
Din conținutul titlului de proprietate nr._/2002 a rezultat că de pe urma defunctului Ș. N. B. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1,95 ha numiților N. V. D., B. V. I., P. V. M., N. V. N. și B. V. G..
Din conținutul titlului de proprietate nr._/2004 a rezultat că de pe urma defunctului Ș. B. V. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1,5 ha numiților N. V. N., N. V. D., B. V. I., P. V. M., Ș. E. și B. V. G..
Din conținutul titlului de proprietate nr._/23.08.2000 a rezultat că s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2,5 ha numitului Ș. B..
Din conținutul titlului de proprietate nr._/23.08.2000 a rezultat că s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5000 mp. numitului Ș. V..
Acordul de mediere în baza căruia s-a solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune privește toate aceste terenuri reconstituite prin titlurile de proprietate sus menționate.
Potrivit conținutului actelor de stare civilă depuse la dosar, tribunalul a reținut că defunctul Ș. V. a fost fiul lui I. și I.( vezi copie certificat deces aflată la fila 35 dosar fond) astfel că nu se poate reține că acesta este unul și același cu Ș. B. V. sau cu Ș. V., inițiala tatălui fiind diferită sau neindicată astfel că nu se poate spune cu certitudine că este vorba de aceeași persoană.
În plus, tribunalul a reținut că reclamanții sunt moștenitorii defunctului N. N., care era fiul lui N. V. și nu al lui Ș. B. V. sau Ș. N. V. de pe urma cărora acestuia i s-a reconstituit drept de proprietate prin titlurile de proprietate nr._ și nr._, astfel cum rezultă din copiile actelor de stare civilă aflate la filele 64, 65, 69 și 70 dosar fond.
Totodată, pârâtul N. D. este fiul lui N. V., pârâta P. M. (născută B./căsătorită P.) este fiica lui B. V., la fel ca și pârâtul B. I., care are același autor, respectiv B. V., care a mai avut un fiu pe B. G., decedat la data de 26.01.2008, cu unic moștenitor acceptant pârâtul B. C.( vezi certificat de moștenitor nr.35/12.05.2008).
Din lecturarea titlului de proprietate nr._/2002 a rezultat că de pe urma defunctului Ș. B. V. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 4 ,9 ha și numitului N. M. alături de B. I., N. N., N. D., Ș. E.( soția supraviețuitoare a lui Ș. V., decedată la data de 10.11.1993) și B. G., fără ca acesta să fie parte în prezenta cauză și fără ca reclamanții să facă vreo mențiune cu privire la acesta.
Față de aceste aspecte legate de calitatea de succesori a părților și de faptul că nu s-a emis certificat de moștenitor de pe urma defuncților menționați în titlurile de proprietate, care nu pot fi lămurite doar pe baza actelor de stare civilă depuse de părți, corect instanța fondului a dat eficiență regulii cuprinse în art. 591 din Legea nr. 192/2006 și a respins ca inadmisibilă acțiunea, fără ca prin aceasta să contrazică măsura dispusă prin încheierea de ședință din data de 30.04.2014, care privea o inadmisibilitate din perspectiva art. 109 alin.4 c.pr.civ.
Ca atare, criticile apelanților privind nelegalitatea respingerii acțiunii ca inadmisibilă cât și greșita interpretare a art. 591 din Legea nr. 192/2006 au fost considerate nefondate, iar argumentele invocate sunt total neîntemeiate și străine cauzei, motiv pentru care tribunalul le-a înlăturat ca atare.
Critica privind încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO nu poate fi primită, stabilirea termenului de judecată fiind făcută aleatoriu, cu respectarea planificării de ședință și a programului optim de normare a muncii, iar reclamanții deși au avut asistență juridică calificată nu au înțeles să formuleze o cerere prin care să solicite fie preschimbarea termenului de judecată, fie stabilirea unui termen de judecată pentru a se lua act de Acordul de mediere( mențiune care practic nici nu se știe cu certitudine dacă a fost inserată la momentul depunerii cererii, față de modalitatea de consemnare, respectiv cu pixul și nu dactilografiat astfel cum a fost făcut cererea).
Pe cale de consecință, pentru toate considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art. 296 c.pr.civ., a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 906 /20.10.2014 a Tribunalului Prahova și sentinței civile nr. 9038/18.06.2014 a Judecătoriei Ploiești, ambele hotărâri pronunțate în dosarul cu nr. de mai sus au formulat recurs petenții, invocând dispozițiile prevăzute de art.304 pct. 7 și 9 C.pr.civ..
Se susține că în mod nelegal instanțele de fond și apel au respins cererea recurenților de ieșire din indiviziune cu privire la terenurile reconstituite prin Titlurile de proprietate funciara, în baza Acordului de mediere încheiat între părți la data de 04.09.2012. Precizează ca acest Acord de mediere a avut la baza Raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit de expert topo N. O., expert judiciar înregistrat în Tabloul experților tehnic judiciar Prahova, expertiza în care variantele de lotizare au fost efectuate conform posesiei exercitate de parți.
Atât acțiunea cât și apelul au fost respinse cu mențiunea ca, cererea de a se lua act de acordul de mediere în instanța de judecata, ar fi inadmisibilă, competența aparținând în mod exclusiv notarului public. O asemenea soluție este rezultatul unei greșite aplicări a legii, deoarece în speța nu sunt aplicabile cerințele art. 59 ind.1 din Legea 192/2006.
Astfel, așa după cum rezulta din actele dosarului prezentul litigiu nu are natura juridica a unei cauze succesorale astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 59 ind.1 din Legea 192/2006 cu privire la competenta exclusiva a notarului public.
Acțiunea civila este guvernata de principiul disponibilității, principiu în virtutea căruia, părțile au formulat acțiunea, ca o cerere de ieșire din indiviziune cu privire la terenurile reconstituite în baza legilor fondului funciar, părțile figurând ca beneficiari ai acestor reconstituiri.
Aceasta mențiune este inserata în mod expres în petitul cererii de chemare în judecata, după cum aceasta precizare a fost reafirmata în mod clar și în fata instanței de fond, la momentul la care aceasta invocase excepția inadmisibilității promovării acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii notariale succesorale prealabile, conform art. 109 alin. 4 C.pr. civ. anterior.
In baza precizării exprese a naturii juridice a cererii de chemare în judecata, instanța de fond a și respins excepția inadmisibilității pe care o invocase din oficiu, luând act în mod explicit de caracterul acțiunii deduse judecații, care nu este un partaj succesoral.
Se mai susține că în mod nelegal instanțele de fond și apel au considerat ca prezentul acord de mediere poate fi validat doar în fața notarului public, deoarece față de anumiți defuncți nu s-au eliberat certificate de moștenitori. În mod nelegal instanțele au interpretat prevederile art.59 ind. 1 din Legea 192/2006 în sensul obligativității prezentării în fata notarului public, singurul în fața căruia s-ar constata compunerea masei succesorale, numărului de succesori și cotele legale cuvenite acestora.
Așa după cum au arătat, nu este vorba despre o masa succesorala în sensul strict al termenului prevăzut în materia succesiunilor, deoarece terenurile sunt cele prevăzute în titlurile de proprietate funciara eliberate conform legilor fondului funciar.
Includerea părților pe aceste titluri de proprietate funciara, ca moștenitori ai unui autor comun, presupune deja parcurgerea unei etape de verificare a calității de succesibil, în baza actelor de stare civila prezentate la comisiile locale de fond funciar. De asemenea, necontestarea acestor titluri de proprietate în justiție echivalează cu o recunoaștere a calității de succesor pentru părțile din prezenta cauza.
Este nelegala aprecierea potrivit căreia ieșirea din indiviziune în baza unui Acord de mediere s-ar putea face doar în fata notarului public, care ar trebui sa stabilească în prealabil cotele legale succesorale cuvenite părților.
Așa după cum au arătat, părțile nu au investit instanța cu o acțiune de partaj succesoral conform drepturilor succesorale legale, ci au solicitat să se efectueze ieșirea din indiviziune conform voinței lor consfințită în Acordul de mediere. Practic, părțile puteau conveni partajarea în orice modalitate, nefiind ținute de respectarea întinderii cotelor succesorale. Prin faptul ca părțile nu și-au contestat calitatea de persoane îndreptățite, nu au atacat în justiție titlurile de proprietate funciara și au convenit prin acest Acord de mediere să efectueze o ieșire din indiviziune conform posesiei exercitate, prin buna învoiala și acceptare reciprocă, dovedesc natura juridica a cererii de chemare în judecata, care este o simpla ieșire din indiviziune și nu un partaj succesoral.
Instanța de apel este într-o vădita confuzie cu privire la relațiile de rudenie și descendenta directa dintre părți și autorii înscriși în titlurile de proprietate funciara . La dosarul cauzei a fost depusa și o schema succesorala care demonstrează calitatea gradelor de rudenie, defunctul Ș. B. fiind bunicul patern, iar Ș. V., fiind tatăl părților. Din schema succesorala prezentata în instanța rezulta ca numele de familie a jumătate dintre descendenții direcți a fost trecut B. -prenumele bunicului patern, situație frecvent întâlnita în mediul rural, la începutul secolului trecut, când descendenta era deseori stabilita prin raportare la bunicul patern și nu neapărat la tata.
De asemenea în ceea ce privește situația descendenților având numele de familie N., aceștia au fost declarați și înregistrați după numele mamei, tatăl fiind concentrate în al doilea război mondial. Se arată că au făcut toate aceste precizări pentru a elimina orice urma de îndoiala cu privire la buna credința a părților, deși nu erau în mod neapărat necesare atâta timp cat nu sunt în situația unei cauze succesorale.
Pentru motivele arătate, ce sunt confirmate de actele dosarului solicită admiterea recursului și modificarea hotărârilor anterioare, în sensul admiterii acțiunii de ieșire din indiviziune conform Acordului de mediere prezentat de părți încă de la depunerea acțiunii în prima instanță.
Curtea, examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenții au susținut, în primul rând, că litigiul de față nu are natura juridică a unei cauze succesorale, deoarece terenurile sunt cele prevăzute în titlurile de proprietate eliberate conform legilor fondului funciar, iar necontestarea acestor titluri de proprietate în justiție echivalează cu o recunoaștere a calității de succesor pentru părțile incluse în titlurile de proprietate.
Curtea reține că în ceea ce privește dovada calității de moștenitor, Legea nr.18/1991 conține dispoziții speciale, însă în speță nu se contestă calitatea de succesor, după cum recunosc și recurenții, obiectul cauzei fiind sistarea indiviziunii, ori sub acest aspect disp.art.13 alin.3 din Legea nr.18/1991 fac trimitere la dreptul comun, dispunând că titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moștenitorilor, dar determinarea dreptului fiecăruia se realizează potrivit dreptului comun.
Chiar dacă titlurile de proprietate au fost emise în baza legilor fondului funciar, starea de indiviziune își are izvorul într-o succesiune, scopul urmărit de părți fiind tocmai acela al împărțelii bunurilor, deci sistarea indiviziunii reprezintă o cauză succesorală.
Este reală susținerea recurenților că puteau conveni asupra modalității de ieșire din indiviziune, convenția lor fiind materializată în Acordul de mediere încheiat la data de 04.09.2012. Trebuie arătat că înainte de ultimele modificări aduse Legii nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator părțile puteau opta între autentificarea înțelegerii lor la notarul public sau încuviințării instanței de judecată( art.59).
Însă, la data înregistrării pe rol a cererii de chemare în judecată – 12 octombrie 2012, această lege fusese modificată în sensul că prin Legea nr.115/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr.192/2006 s-a introdus un text nou și anume art.59 ind.1 potrivit căruia dacă acordul părților privea o cauză succesorală și a intervenit înainte de eliberarea certificatului de moștenitor, competența aparține notarului public, conform legii.
Din interpretarea acestui text de lege, în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2012, rezultă că trebuie îndeplinite 2 condiții:1. acordul de mediere să vizeze o cauză succesorală, condiție deja analizată în considerentele de mai sus, 2.convenția să intervină înainte de eliberarea certificatului de moștenitor.
Cu privire la cea de-a doua condiție, recurenții au încercat să acrediteze ideea că instanța de apel a confundat relațiile de rudenie, întrucât unii descendenți au fost înregistrați după numele mamei, situație frecvent întâlnită în perioada celui de-al doilea război mondial și că au fost depuse la dosarul cauzei actele de stare civilă și certificatele de moștenitor.
Însă, așa cum a subliniat și instanța de fond, la termenul de judecată din data de 11.06.2014, reclamanții, prin apărător, au precizat că nu au obținut până în prezent un certificat de moștenitor care să le ateste calitatea în raport de autorii Ș. B. și Ș. V., iar certificatul de moștenitor de la fila 81 nu satisface cerința prevăzută de art. 59¹ din Legea nr. 192/2006, întrucât nu se referă la autorii din speță (Ș. B. și Ș. V.), ci la defuncții B. T. și B. G..
Ori, față de obiectul clar precizat al acordului de mediere în sensul că părțile au convenit asupra partajării averii succesorale a defuncților Ș. B., Ș. V. și Ș. E., corect a constatat instanța de fond că nu a fost urmată, în prealabil, dezbaterea succesorală, nefiind emise certificate de moștenitor.
Din interpretarea art. 59¹ din Legea nr. 192/2006 rezultă că acordul de mediere care se realizează într-o astfel de situație se supune strict verificării notarului, legea atribuindu-i competența exclusivă în această materie, ori în cauza de față părțile au solicitat direct instanței împărțirea bunurilor care compun masa partajabilă, în baza acordului lor de mediere, fără să facă dovada că au urmat, în prealabil, procedura dezbaterii succesorale.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prev.de art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ., astfel că, în baza art.312 C.pr.civ. va păstra decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenții N. F. domiciliată în comuna Poienarii Burchii, ., județ Prahova, N. C. domiciliat în comuna Poienarii Burchii, ., județ Prahova și T. M. domiciliată în ., ., județ Ilfov, împotriva deciziei civile nr. 906 din 20 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații N. D., domiciliat în comuna Poienarii Burchii, ., P. M. domiciliată în comuna P., ., B. I. domiciliat în municipiul București, ., ., . și B. C. domiciliat în comuna Poienarii Burchii, ., județ Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2015.
Președinte, Judecători,
V. D. M. G. C. P.
Grefier,
A. M. B.
Red.MG
tehnored.BA
2 ex./30.04.2015
dosar fond nr._ Judecătoria Ploiești
jud.fond G. A. G.
dosar apel nr._ Tribunalul Prahova
jud.apel G. M. ; D. G.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 386/2015. Curtea de... | Anulare act. Decizia nr. 469/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
