Conflict de competenţă. Hotărâre din 17-09-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 545/42/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
S E NT I N TA NR. 68 CC
Camera de consiliu din data de 17 septembrie 2015
Președinte - V. D.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița și Judecătoria Târgoviște, privind soluționarea acțiunii având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul D. D., domiciliat în Târgoviște, ., ., ., județul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții M. Educației Naționale, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, I. Școlar Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 127, județul Dâmbovița, U. A. Teritorială Brănești cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, U. A. Teritorială Șotânga cu sediul în comuna Șotânga, .. 373, județul Dâmbovița, Școala G. Brănești cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, Școala G. „Profesor I. P.” cu sediul în comuna Șotânga, .. 269, județul Dâmbovița și C. Național Pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în București, Piața V. M., nr. 1-3, sector 1.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra conflictului de competență de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ reclamantul D. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Educației Naționale, I. Școlar Județean Dâmbovița, U. A. Teritorială Brănești U. A. Teritorială Șotânga, Școala G. Brănești, Școala G. „Profesor I. P.” și cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării să se dispună obligarea primelor șase instituții la acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea sumei compensatorii reprezentând sporul pentru titlul de doctor în istorie începând cu data de 21 septembrie 2011 și în continuare, pentru viitor, prin includerea acesteia în indemnizația lunară de încadrare, conform art. 1 al. 5 din legea 285/2010, actualizate în funcție de indicele de inflație, în baza disp. art. 27 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este profesor de istorie la Școala gimnazială Brănești și Școala gimnazială „prof. I. P." Șotânga, că la data de 21 septembrie 2011 a terminat studiile doctorale susținând teza de doctorat și că a formulat cereri către I. Școlar Județean Dambovita, precum și către cele două unități de învățământ prin care a solicitat acordarea drepturilor bănești ce i se cuvin ca urmare a acordării acestui titlu științific.
A mai precizat că anterior intrării în vigoare a legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 50 alin 10 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic prevedea că personalul didactic din învățământul preuniversitar, care are titlu științific de doctor, este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază, că acest text a fost abrogat prin art. 14 lit. m din OUG nr. 1/2010, însă abrogarea acestui articol este neconstituțională raportat la dispozițiile art. 41 din Constituția României, care ocrotește munca și protecția socială a ei, prin aceasta înțelegându-se prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale sau formarea profesională.
Reclamantul a susținut că înlăturarea sporului de doctorat prevăzut de legea anterioară împiedică realizarea formării profesionale a personalului didactic astfel cum este garantată constituțional, fiind de natură a afecta statutul acestei profesii astfel cum este reglementată în art. 125 din Constituție, că art. 8 din Legea nr. 63/2011 potrivit căruia Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de spor pentru titlul științific de doctor beneficiază de o compensație tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază, este discriminatoriu întrucât își desfășoară activitatea în aceleași condiții ca și colegii care aveau sporul de doctorat la data de 31 decembrie 2009, dar, spre deosebire de aceștia, deși a urmărit a-și completa pregătirea profesională, nu beneficiază de aceleași drepturi.
Discriminarea dintre deținătorii titlurilor de doctor de dinainte de data de 31 decembrie 2009 și cei ce au obținut acest titlu după această dată este evidentă în condițiile în care toți lucrează în aceleași condiții, textul sus arătat fiind astfel în contradicție atât cu art. 4 din Constituția României, privind egalitatea între cetățeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 41, privind dreptul la muncă și protecție socială din același act normativ.
Reclamantul a invocat și dispozițiile înscrise în art. 3 din OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane.
De asemenea, pentru aceleași motive, dispozițiile art. 6 al. 1 din OUG nr. 1/2010 sunt în contradicție cu egalitatea în fața legii și a autorităților publice și discriminatorii prin prevederile, criteriile și practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane și având în vedere, că aceste texte legale au fost abrogate, dar că dispozițiile contestate au fost reluate în art. 1 al. 5 din legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, reclamantul a invocat existența unei discriminări și cu privire la acesta, în măsura în care a preluat prevederile neconstituționale din textele anterioare și permite includerea în indemnizația lunară de încadrare a sumelor compensatorii reprezentând sporul aferent titlului de doctor în istorie numai în favoarea celor care au beneficiat deja de acestea, deci doar pentru cei care aveau titlul de doctor la data de 31 decembrie 2009.
A arătat că prin Hotărârea nr. 671/20.11.2013 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări, într-o situație asemănătoare, și s-a apreciat că art. 30 alin. (6) din, art. 48 pct.7 din Legea nr. 330/2009, coroborat cu art.6 alin.l OUG nr.1/2010, prin care se reglementează abrogarea sporului de doctorat și includerea unei compensații în salariul de bază, are efectele unei discriminări indirecte pentru angajații care au obținut titlul academic de doctor după . celor două acte normative mai sus amintite și că prin această soluție legislativă se încalcă principiul plății egale pentru muncă egală, respectiv principiul nediscriminării.
Din analiza textelor normative rezultă faptul că legiuitorul a abrogat acordarea de sporuri (art.48 alin.l pct.7 din Legea-cadru nr.330/2009). La fel s-a procedat și în cazul abrogării art. 50 alin. 10 prin OUG nr. 1/2010. Totuși, nu suntem în prezența unei abrogări veritabile și efective, deoarece legea cadru prevede că, „sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora". Acoperirea integrală a sporurilor așa-zis abrogate, se realizează prin sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, (art.6 alin.l din OUG nr.1/2010).
Mai mult, legiuitorul a transformat un drept salarial secundar în parte a salariului, drept fundamental, atunci când prevede că sumele cu caracter tranzitoriu, respectiv sporurile se introduc în salariul de bază iar abrogarea privește doar salariații care în viitor ar fi putut să se califice pentru obținerea unui spor și nu și salariații care la momentul adoptării noii legislații au titlul academic de doctor.
Reclamantul a susținut că suntem în prezența încălcării principiului plății egale pentru muncă de valoare egală, parte a dreptului la nediscriminare prevăzut art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 41 în Constituția României, că sporul de doctorat este un supliment de remunerare acordat de angajator pentru obținerea unui grad superior de calificare a angajatului, că această calificarea academică presupune că angajatul a dobândit deprinderi și cunoștințe aprofundate într-un domeniu de studiu, care asigură un plus de valoare muncii prestate de acesta, și chiar dacă s-ar reține că sporurile reprezintă drepturi salariale suplimentare, ele sunt protejate din perspectiva principiului egalității și nediscriminării, în sensul în care angajatorul are obligația, ca la acordarea sau nu a acestui drept suplimentar, să aplice tratamentul egal la persoane sau situații aflate în poziții comparabile/similare, respectiv să aplice un tratament diferit la persoanele sau situațiile care se află în poziții diferite.
De asemenea Codul Muncii la art. 160 arată că „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”.
S-a susținut că angajații care au obținut titlul de doctor după . legii unice de salarizare sunt în situația comparabilă cu cei care au obținut acest grad academic înainte de . legii în cauză, că ambele categorii au obținut o calificare academică, prin care se presupune că adaugă un plus de valoare muncii prestate, că deși aparent este un criteriu atipic, momentul obținerii titlului de doctor este cel care determină tratamentul mai puțin favorabil și că suntem în prezența unui raport de cauzalitate între momentul obținerii titlului de doctor și tratamentul diferențiat izvorât din lege.
Este adevărat că legiuitorul are dreptul de a modifica, suspenda sau anula sporuri, îndemnizații, salarii de periodice și alte stimulente, în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, dar doar cu respectarea principiului egalității, însă în acest caz a menținut un spor, prin introducerea acestuia în salariul de bază, pentru un grup de angajați și a anulat posibilitatea obținerii sporului, a aceluiași salariu de bază, pentru celălalt grup, în condițiile în care ambele grupuri fac parte din aceeași categorie de personal - sunt profesori din învățământul preuniversitar.
În drept, au fost invocate art. 27 din OG 137/2000, art. 24 din Hotărârea nr. 567 din 15 iunie 2005 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat, art. 5 din O.U. G. Nr. 27 din 29 martie 2006, art. 30 al. 6 din legea 330/2009, art. 14 lit.m din OUG nr. 1/2010, art. 8 din Legea nr. 63/2011, art. art.4, 16, 41 din Constituția României, art. 125 din Constituția României, art. 6 al. 1 din OUG nr. 1/2010, art. 3 din OG nr. 137/2000, art. 29 din Legea 47/2002 a Curții Constituționale și prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, tară deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. LI80 din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000.
Au fost anexate, în copie, Hotărârea nr. 671/20.11.2013 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cererile formulate de reclamant privind acordarea sporului de doctor, diploma de doctor emisă de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și cartea de identitate a reclamantului.
La termenul de judecată din data de 19.03.2015 tribunalul a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială și a rămas în pronunțare asupra acesteia. Prin sentința civilă nr. 429 din data de 19 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost admisă excepția de necompetență materială și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că reclamantul D. D. a chemat în judecată pe pârâții M. Educației Naționale, I. Școlar Județean Dâmbovița, U. A. Teritorială Brănești U. A. Teritorială Șotânga, Școala G. Brănești, Școala G. „Profesor I. P.” și cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, pentru a se dispune obligarea acestora la plata unei despagubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a discriminarii ce ii este produsa, egala cu contravaloarea sporului de doctor de la data obținerii acestui titlu – 21.11.2011 și până la încetarea stării de discriminare.
Cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000 conform cărora, „Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.”
Conform acestui text de lege, ce constituie temei al acțiunii de față, este instituită regula dreptului comun pentru acțiunea în pretenții întemeiată pe discriminare. Aceasta regula a dreptului comun este aplicabilă și în materia competentei, prin raportare și la art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. J NCPC. Prin modul in care este reglementata, se poate discerne faptul ca este instituita o competenta exclusivă de soluționare a acestor litigii, ce sunt întemeiate pe dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000.
Pe de alta parte, potrivit dispozițiilor art. 266 Codul muncii „Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncã cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, dupã caz, colective de muncã prevãzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”, tribunalul având competenta să soluționeze în primă instanță conflictele de muncă.
Textul de lege stabilește o competență materială exclusivă a tribunalului pentru soluționarea conflictelor de muncă.
In cauză, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată nu îl reprezintă un conflict de muncă, ci un litigiu derivând dintr-o discriminare, care, potrivit textelor de lege precizate nu intra în competența de prima instanță a tribunalului. Din contra, aceasta categorie de litigii se soluționează în primă instanță potrivit dreptului comun, instanța care nu poate fi decât judecatoria, prin raportare la valoarea pretențiilor situata sub 200.000 lei.
F. de cele reținute, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul D. D. în contradictoriu cu pârâții M. Educației Naționale, I. Școlar Județean Dâmbovița, U. A. Teritorială Brănești U. A. Teritorială Șotânga, Școala G. Brănești, Școala G. „Profesor I. P.” și cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Prin sentința civilă nr. 2526 pronunțată la data de 30 iunie 2015, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște invocată de reclamant și de pârâtul I. Județean Dâmbovița și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constatând ivit conflictul negativ de competență.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Târgoviște a reținut următoarele:
Stabilirea competenței de soluționare a cauzei se face prin raportare la cererea de chemare în judecată. Unul dintre elementele acțiunii civile, alături de părți și de obiect, îl reprezintă cauza. Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de situația de fapt calificată juridic.
Potrivit art. 194 lit. d) Cod de procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde ,,arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea”.
Potrivit art. 22 alin. (2) teza a II-a Cod de procedură civilă, ,,cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații...”
Din coroborarea celor de mai sus, rezultă:
Obligația indicării temeiului juridic al cererii de chemare în judecată revine reclamantului, judecătorul având dreptul de a cere explicații cu privire la motivarea în drept.
Numai dacă formulările reclamantului sunt neclare și confuze, fiind de natură să nu permită determinarea clară a obiectului și a temeiului juridic al cererii dedusă judecății, trebuie cerute explicațiile corespunzătoare.
Ca regulă generală, procesul civil, este un proces al intereselor private, astfel încât rolul judecătorului în aflarea adevărului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte principii ale procesului civil: al disponibilității și al contradictorialității.
Art. 22 alin. (4) C.proc.civ. are în vedere corectarea unei încadrări juridice greșite a cererii, nu schimbarea temeiului juridic în care reclamantul insistă și care îi conturează, alături de celelalte elemente (obiect și părți) cererea de chemare în judecată care învestește instanța de judecată.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă în opinia acestei instanțe, că reclamantul a solicitat despăgubiri constând în contravaloarea sumei compensatorii reprezentând sporul pentru titlu de doctor în istorie, începând cu data de 21.09.2011 și în continuare, pentru viitor, prin includerea în indemnizația lunară de încadrare, actualizat în funcție de indicele de inflație.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 27 din OG 137/2000, art. 24 din Hotărârea nr. 567 din 15 iunie 2005 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat, art. 5 din O.U. G. Nr. 27 din 29 martie 2006, art. 30 al. 6 din legea 330/2009, art. 14 lit.m din OUG nr. 1/2010, art. 8 din Legea nr. 63/2011, art. art.4, 16, 41 din Constituția României, art. 125 din Constituția României, art. 6 al. 1 din OUG nr. 1/2010, art. 3 din OG nr. 137/2000, art. 29 din Legea 47/2002 a Curții Constituționale și prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, tară deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. LI80 din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000.
Prin Încheierea pronunțată la data de 25.09.2014, Tribunalul Dâmbovița i-a pus în vedere reclamantului să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată în sensul de a menționa dacă solicită acordarea unor pretenții – despăgubiri, constând în contravaloarea sporului de doctor sau solicită includerea sporului de doctor în indemnizația de încadrare.
La data de 16.02.2015, reclamantul a precizat cererea în sensul că obiectul cererii îl constituie acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea sporului de doctor, ca urmare a discriminării constatate de C. pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea Colegiului Director nr. 671/20.11.2013 începând cu data obținerii titlului – 21.11.2011 și până la încetarea stării de discriminare.
Această sumă pe care reclamantul o solicită reprezintă, de fapt, o compensație pentru sporul acordat cu titlu de doctor. Din această perspectivă, cererea de chemare în judecată era clară deoarece menționa expres includerea sporului în indemnizația lunară de încadrare. Instanța apreciază că de vreme ce Tribunalul a calificat cererea ulterioară a reclamantului ca fiind precizatoare și nu modificatoare nu a avut în vedere o modificare a petitului cererii de chemare în judecată în sensul că reclamantul a renunțat la un capăt de cerere.
În acest context, astfel cum rezultă și din practica judiciară invocată de către reclamant, prezentul litigiu are natura unui conflict de muncă, fiind în competenta soluționare din punct de vedere material a tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art. 208 din L. nr. 62/2011.
Stabilind că prezenta cerere este de competența Tribunalului Dâmbovița și constatând că Judecătoria Târgoviște a fost învestită tocmai ca urmare a declinării hotărâtă de către acesta, în temeiul art. 133-134 Cod de procedură civilă, a constata ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu orice altă procedură și a înaintat cauza către Curtea de Apel Ploiești, în vederea soluționării conflictului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr._ .
Curtea, asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița și Judecătoria Târgoviște, reține următoarele:
Cererea reclamantului, așa cum a reținut și judecătoria a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 27 din OG 137/2000, art. 24 din Hotărârea nr. 567 din 15 iunie 2005 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat, art. 5 din O.U. G. Nr. 27 din 29 martie 2006, art. 30 al. 6 din legea 330/2009, art. 14 lit.m din OUG nr. 1/2010, art. 8 din Legea nr. 63/2011, art. art.4, 16, 41 din Constituția României, art. 125 din Constituția României, art. 6 al. 1 din OUG nr. 1/2010, art. 3 din OG nr. 137/2000, art. 29 din Legea 47/2002 a Curții Constituționale și prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, tară deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. LI80 din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 25.09.2014, Tribunalul Dâmbovița i-a pus în vedere reclamantului să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată în sensul de a menționa dacă solicită acordarea unor pretenții – despăgubiri, constând în contravaloarea sporului de doctor sau solicită includerea sporului de doctor în indemnizația de încadrare.
La data de 16.02.2015, reclamantul a precizat cererea în sensul că obiectul cererii îl constituie acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea sporului de doctor, ca urmare a discriminării constatate de C. pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea Colegiului Director nr. 671/20.11.2013 începând cu data obținerii titlului – 21.11.2011 și până la încetarea stării de discriminare.
Această sumă pe care reclamantul o solicită reprezintă, de fapt, o compensație pentru sporul acordat cu titlu de doctor. Din această perspectivă, cererea de chemare în judecată era clară deoarece menționa expres includerea sporului în indemnizația lunară de încadrare.
Având în vedere că obiectul acțiunii îl constituie un litigiu de muncă, competența de soluționare, conform art.269 rap.la art.266 Codul muncii aparține tribunalului.
Față de aceste considerente, în baza disp.art. 135 și urm. c.pr.civilă, Curtea va stabili competența de soluționate a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul D. D., domiciliat în Târgoviște, ., . în contradictoriu cu pârâții M. Educației Naționale, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, I. Școlar Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 127, județul Dâmbovița, U. A. Teritorială Brănești cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, U. A. Teritorială Șotânga cu sediul în comuna Șotânga, .. 373, județul Dâmbovița, Școala G. Brănești cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, Școala G. „Profesor I. P.” cu sediul în comuna Șotânga, .. 269, județul Dâmbovița și C. Național Pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în București, Piața V. M., nr. 1-3, sector 1, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2015.
Președinte,
V. D.
Grefier,
C. O.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Red. VD
Tehnored.CO
10 ex./22.09.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 567/2015. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
