Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 545/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 545/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 27235/281/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 545
Ședința publică din data de 18 iunie 2015
Președinte - A. M. R.
Judecători - Marielna P.
- C. M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtă C. G. E., domiciliată în . Nou, nr. 54, județ Prahova, împotriva deciziei civile nr. 436 din 5 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul - reclamant I. D. G., domiciliat în Ploiești, ., ., . și intimații-pârâți I. P. și I. I., ambii domiciliați în Ploiești, ., ., județ Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă C. G. E., asistată de avocat C. E. E. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr._, intimatul reclamant I. D. G. și intimații pârâți I. P. și I. I., asistați de avocat L. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/18.06.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, iar recursul este netimbrat.
Recurenta pârâtă C. G. E., prin apărător, face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1593 lei, potrivit chitanței nr. 6766/17.06.2015 și a timbrului judiciar în cuantum de 0,5 lei, care au fost atașate și anulate la dosar.
Avocat L. M. depune la dosar o tranzacție, arătând că părțile, prin aceasta, înțeleg să stingă litigiul intervenit între ele.
Părțile, personal având cuvântul, declară că înțeleg să pună capăt prezentului litigiu prin prezenta tranzacție.
Curtea dă citire tranzacției încheiată de părți și lasă cauza la a doua strigare pentru rectificarea erorilor din prezenta tranzacție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns recurenta pârâtă C. G. E., asistată de avocat C. E. E., intimatul reclamant I. D. G. și intimații pârâți I. P. și I. I., asistați de avocat L. M..
Curtea a procedat la identificarea părților prezente, astfel: recurenta pârâtă C. G. E., identificată cu C.I. ., nr._ eliberat de Poliția Ploiești la 28.01.2013, intimatul reclamant I. D. G., identificat cu C.I. ., nr._ eliberat de Poliția Ploiești la 04.02.2015, intimata pârâtă I. P., identificată cu C.I. ., nr._ eliberat la 11.05.2006 și intimatul pârât I. I., identificat cu B.I. ., nr._, eliberat de Poliția Ploiești la 01.04.1983, care au declarat că sunt de acord cu tranzacția citită și cărora li s-a înmânat câte un exemplar, în original, de pe tranzacție.
Recurenta pârâtă C. G. E., având cuvântul personal, declară în fața instanței că a primit suma de bani menționată în tranzacția încheiată.
Curtea având în vedere împrejurarea că astăzi în fața instanței a intervenit înțelegerea părților, acordă cuvântul părților cu privire la tranzacția încheiată.
Avocat C. E. E., având cuvântul pentru recurenta pârâtă C. G. E., solicită a se lua act de tranzacția intervenită în cauză, aceasta reprezentând voința părților.
Avocat L. M., având cuvântul pentru toți intimații, solicită admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri, conform tranzacției intervenite între părți, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 27._ reclamantul I. D. G. a chemat în judecată pe pârâții C. G. E., I. Pachița și I. I., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor realizate în timpul căsătoriei cu pârâta C. G. E. în cota de 1/2 fiecare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 22.01.1999, iar prin sentința civilă nr. 2930/21.03.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a dispus desfacerea acestei căsătorii.
Reclamantul a mai arătat că în timpul căsătoriei, pârâta nu a avut niciodată serviciu, iar el realiza un venit modic de 1070 lei și întrucât doreau să își construiască o locuință, pârâții I. Pachița si I. I. (părinții săi), le-au înlesnit achiziționarea unei suprafețe de 200 mp pe care, ulterior, au edificat o construcție din parter și etaj.
A mai susținut reclamantul că, contribuția pârâților I. Pachița și I. I. la edificarea construcției a fost de 80% din valoarea acesteia, iar printr-o chitanță încheiată la data de 12.11.2009, atât el, cât și pârâta C. G. E., au recunoscut contribuția pârâților I. Pachița si I. I. de 80% din construcție.
S-a mai precizat de reclamant că masa partajabilă se compune din terenul în suprafață de 200 mp, situat în intravilanul com. Tg. Vechi, . achiziționat conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1107/06.06.2006 de BNP P. I.; cota de 20% din construcția edificată pe acest teren, care este numai parțial terminată și care a fost identificată printr-o expertiză tehnică extrajudiciară specialitatea construcții, întocmită de expert Dubuleac L..
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 357 c.civ. și art. 274 c.pr.civ.
La data de 17.01.2013 pârâta a depus la dosarul cauzei cerere în vederea acordării unui ajutor public judiciar sub forma unui apărător din oficiu, întrucât i-au fost încredințați spre creștere și educare minorii rezultați din căsătoria cu reclamantul, nu are un loc de muncă și nici posibilitatea de a-și angaja apărător și nu posedă cunoștințele necesare pentru a-și face singură apărarea.
La aceeași dată, reclamantul a depus la dosarul cauzei o „precizare și completare la acțiune” prin care a solicitat ca din masa de partaj să fie deduse următoarele lucrări executate de acesta, după despărțirea în fapt, respectiv: montat faianță în bucătărie, montat glafuri la ferestrele bucătăriei, montat uși interioare la dormitoare, montat geamuri termopan la întreaga construcție, edificat sobă dublă de teracotă între cele două dormitoare, aplicat glet în interiorul construcției, mai puțin în hol și baie, izolat termic la exterior, parte din construcție.
În ceea ce privește pasivul partajabil, la data despărțirii în fapt – 08.08.2010, patrimoniul comun era grevat de următoarele împrumuturi efectuate pentru edificarea construcției: împrumutul de 5.000 lei la CAR Viitorul, rămas de achitat suma de 2.000 lei; împrumutul de 10.000 lei de la Pireus Bank, din care până la data despărțirii în fapt a fost achitată numai suma de 5.000 lei.
Prin încheierea din data de 13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a fost admisă cererea formulată de pârâta C. G. E. și s-a constatat dreptul acesteia de a beneficia de ajutor public judiciar, astfel cum este stabilit prin dispozițiile art. 6 lit. a și art. 8 alin. 1 din O.U.G 51/2008 actualizată, urmând plata onorariului pentru apărător să fie avansată de stat în întregime, conform onorariilor stabilite prin Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.
La data de 07.03.2013 pârâții I. Pachița si I. I. au formulat întâmpinare și cerere reconvețională.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâții I. Pachița și I. I. au solicitat să se constate în favoarea acestora a unui drept de creanță în cuantum de 35.000 Euro în contradictoriu cu reclamantul I. D. G. și obligarea reclamantului și pârâtei C. G. E., în cotă de 1/2 pentru fiecare, respectiv suma de 17.500 Euro la restituire către aceștia, cu reactualizarea sumei la data plății efective.
La data de 07.03.2013 reclamantul I. D. G. și-a mărit câtimea pretențiilor, în sensul că tot datorie comună reprezintă și suma de 2.000 Euro împrumutată de la A. D. în timpul căsătoriei de soți pentru edificarea construcției bun comun.
Pârâta C. G. E., a formulat întâmpinare la data de 21.03.2013 prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, constatarea calității de codevălmași a reclamantului și a sa, a cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune în proporție de câte 1/2 pentru fiecare și a masei partajabile ca fiind compusă din imobilul cu o suprafață de 200 mp și construcția aferentă și a datoriilor comune în cuantum de 2.000 lei, diferență rămasă de restituit din suma împrumutată de CAR Viitorul, de 5.000 lei și în cuantum de 5.000 lei diferență rămasă de restituit din suma împrumutată de la Piraesu Bank, de 10.000 lei; atribuirea bunului imobil către reclamantul I. D. G. și stabilirea unui drept de creanță în favoarea acesteia, în cuantum de 1/2 din valoarea imobilului, urmând ca din această sumă să se scadă 1/2 din totalul datoriilor comune; anularea cererii reconvenționale, formulată de pârâții-reclamanți I. Pachița si I. I., ca insuficient timbrată și, în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâta C. G. E. a arătat că nu are cunoștință de presupusul împrumut de la A. D. și nici nu și-a exprimat vreodată consimțământul în vederea contractării acestui împrumut împreună cu fostul soț, că nu cunoaște nimic în legătură cu contribuția părinților fostului soț în cuantum de 35.000 Euro, neexprimându-și vreodată consimțământul cu privire la acesta.
A mai susținut pârâta prin întâmpinare că înscrisul intitulat „chitanță de mână” încheiat la data de 12.11.2009, a fost încheiat la presiunea pârâtei-reclamante I. Pachița, înscris pe care l-a semnat la presiunea fostei soacre pentru a scăpa de reproșurile acesteia, are îndoieli cu privire la realitatea existenței acestui împrumut în cuantum de 35.000 Euro.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 115 și art. 167 c.pr.civ. solicitând totodată conform art. 242 alin. 2 c.pr.civ. judecarea cauzei și în lipsa sa.
La termenul de judecată din data de 21.03.2013 pârâta, a învederat instanței că nu mai susține excepția de netimbrare, invocată prin întâmpinare.
La solicitarea părților, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriu și audierea a câte doi martori.
În cauză au fost luate interogatorii părților și au fost audiați martorii A. D. și V. A., la propunerea reclamantului-pârât I. D. G., Z. T., D. S. și G. E., la propunerea pârâtei C. G. E. și Bache J., la propunerea pârâților-reclamanți I. Pachița si I. I..
După administrarea probatoriului încuviințat la solicitarea părților, instanța, prin încheierea din data de 16.10.2013 a admis în parte, în principiul acțiunea completată și precizată formulată de reclamantul I. D. G., a admis în principiu cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți I. Pachița și I. I., a constatat că reclamantul-pârât I. D. G. și pârâta C. G. E. au avut calitate de soți, căsătoria fiind încheiată la data de 22.01.1999 și s-au despărțit în fapt la data de 08.08.2010, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 2930/2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Prin aceeași încheiere, instanța a reținut că în timpul căsătoriei, foștii soți au dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1107/06.06.2006 de BNP P. I., terenul în suprafață de 200 mp, situat în intravilanul comunei Tg. Vechi, ., tarlaua 49, . Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1107/06.06.2006, teren pe care foștii soți, au edificat baza Autorizației de construire nr. 114/03.09.2008, construcția identificată conform raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expert Dubuleac L..
Din răspunsurile pârâtei C. G. E. la interogatoriul luat la propunerea reclamantului-pârât I. D. G., instanța a reținut că acesta, după despărțirea în fapt, cu o contribuție proprie a realizat la construcția bun comun, următoarele lucrări: montat faianță în bucătărie, izolat termic exterior parte din imobil, edificat soba de teracotă, aplicat glet în interiorul construcției, mai puțin în hol și baie.
De asemenea, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, precum pe baza susținerilor pârâtei C. G. E. din cuprinsul întâmpinării și din răspunsul la întrebarea 18 din interogatoriul luat acesteia la propunerea reclamantului-pârât, la momentul despărțirii în fapt – 08.08.2010, reclamantul-pârât I. D. G. și pârâta C. G. E. aveau următoarele datorii comune: - 2.000 lei, rest de restituit din împrumutul efectuat la C..A.R. Viitorul; - 5.000 lei, rest de restituit din împrumutul efectuat la PIRAEUS BANK, precum și o datorie comună în cuantum de 35.000 Euro, către pârâții-reclamanții I. Pachița și I. I., reprezentând suma cu care aceștia au contribuit la edificarea construcției de către foștii soți, sumă ce a provenit din economiilor lor personale și din împrumuturi și care a fost recunoscută de foștii soți conform înscrisului sub semnătură privată intitulat „Chitanță” întocmit la data de 12.11.2009 – fila 14 dosar.
Prin aceeași încheiere, instanța a luat act de renunțarea reclamantului-pârât la judecata capătului de cerere prin care a solicitat reținerea ca datorie comună a sumei de 2.000 Euro reprezentând împrumut acordat de numita A. D., aceasta precizând că suma menționată a reprezentat ajutor „de la frații de credință, dată pentru construcția casei, iar suma a fost dată cu titlul de donație”.
În temeiul art. 6376 c.pr.civ., prin încheierea din data de 16.10.2013 instanța a dispus numirea unui expert specialitatea topografie pentru identificarea și evaluarea terenului, precum și numirea unui expert constructor pentru identificarea și evaluarea construcției, cu evidențierea distinctă a lucrărilor efectuate de reclamantul-pârât, după despărțirea în fapt, precum și pentru întocmirea propunerilor de lotizare, inclusiv cu reținerea pasivului partajabil, în raport de cotele părților și voința acestora.
După administrarea probei cu expertiza specialitatea construcții civile de către expert C. M., propunerile de lotizare fiind întocmite de expert M. I. și expertiza specialitatea topografie de către expert O. C. L., prin sentința civilă nr. 5810/23.04.2014 instanța de fond a admis în parte acțiunea completată și precizată formulata de reclamantul I. Danuț G., împotriva pârâților C. G. E. si I. P. si I. I.; a admis cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți I. Pachița și I. I., dispunând partajul conform încheierii din data de 16.10.2013 și a variantei unice de lotizare întocmită de expert M. I., modificat de instanță, prin includerea valorii terenului bun comun conform exp. C. M., după cum urmează: LOTUL 1 reclamantul-pârât I. D., primește: terenul intravilan situat în com. Tg. Vechi, . A2889, în suprafață de 200mp, identificat conform exp. O. C. L. - 15.701,5 lei; construcția identificată conform exp. M. I., edificată pe terenul menționat 14.638 lei (din care 11.455 lei lucrări efectuate după despărțirea în fapt către reclamant) - Total atribuit - 118.883 lei; plătește sultă lotului 2 în valoare de 59.442 lei; plătește pârâților-reclamanți I. Pachița și I. I. suma de 17.500 euro, în echivalent în lei la data plății efective conform cursului BNR; LOTUL 2 pârât C. G. E., primește: sultă de la lotul 1 în valoare de 59.442 lei și suportă 1/2 din datoriile comune achitate de reclamant, respectiv 1.000 lei la CAR Viitorul și 2.500 lei la Piraeus Bank, urmând ca în final să primească de la reclamantul-pârât o sultă în valoare totală de 55.942 lei; plătește pârâților-reclamanți I. Pachița și I. I. suma de 17.500 euro, în echivalent în lei la data plății efective conform cursului BNR.
Prin aceeași sentință s-a compensat în parte cheltuielile de judecată și obligă pârâta la plata la plata către reclamantul-pârât a sumei de 2.000 lei reprezentând parte din taxa de timbru, onorariu apărător și onorarii experți, s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere prin care a solicitat reținerea ca datorie comună a sumei de 2.000 Euro reprezentând împrumut acordat de numita A. D., fiind respinsă în rest, în principiu, acțiunea completată și precizată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art.6735 alin.2 c.pr.civ., instanța trebuie sa încerce sa realizeze, in primul rând, o împărțeală in natura si, in măsura in care loturile formate nu sunt egale in valoare, ele se vor întregi printr-o suma de bani numita sultă.
Împotriva încheierii de ședință din data de 16.10.2013 și sentinței civile nr. 5810/23.04.2014a declarat apel pârâta C. G. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. P. și I. I. și respingerea cererii de chemare în judecată introdusă împotriva acestora ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și, în consecință, respingerea cererii reconvenționale ca inadmisibilă; în subsidiar, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâții-reclamanți ca prescrisă; în subsidiar, respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiate și, astfel, înlăturarea obligației de plată a reclamantului I. D. G. și a pârâtei C. G.-E..
În motivarea apelului, apelanta a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. P. și I. I., excepție de ordine publică ce poate fi invocată în orice stare a procesului.
A arătat apelanta că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de reclamantul I. D. G. împotriva acesteia și a părinților acestuia, numiții I. P. și I. I., toți trei în calitate de pârâți, având ca obiect partaj bunuri comune - bunurilor aflate în stare de devălmășie.
A susținut apelanta că cererea de partaj a fost introdusă împotriva a trei pârâți, deși doar apelanta avea calitatea de proprietar devălmaș, reclamantul arătând că pârâții I. P. și I. I. au doar un drept de creanță, nu de coproprietate.
Astfel, apelanta a arătat că potrivit art.6731 C.pr.civ., „judecarea oricărei cereri de împărțeală privind bunuri asupra cărora părțile au un drept de proprietate comună se face cu procedura în capitolul de față (...)", iar din prevederile art.6732 C.pr.civ., rezultă faptul că „reclamantul este obligat să arate în cererea de partaj persoanele între care urmează a avea loc împărțeala (...)".
A menționat apelanta că în procedura partajului, calitate procesuală au doar coproprietarii, terții putând doar interveni în procesul început de unul dintre coproprietari împotriva altui coproprietar, iar după cum se poate observa, nici reclamantul, nici pârâții-reclamanți I. P. și I. I. nu au invocat un drept de proprietate, ci un drept de creanță față de foștii soți și, prin urmare, neavând calitatea de coproprietari, așa cum dispun prevederile imperative ale art. 673, numiții I. P. și I. I. nu au calitate procesuală pasivă, Judecătoria Ploiești admițând în mod nelegal cererea reconvențională a acestora.
A precizat apelanta că odată cu pronunțarea încheierii din data de 16.10.2013, dată în temeiul art. 6736 alin.(1) teza I C. pr. civ., instanța de judecată trebuia să respingă cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâților I. P. și I. I. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar cererea reconvențională ca inadmisibilă, fiindcă pârâții I. P. și I. I. nu au calitatea de coproprietari, deci nu au calitate procesuală pasivă, nu puteau formula cerere reconvențională.
Așadar, a arătat apelanta că, încheierea din data de 16.10.2013 și, în mod subsecvent, sentința civilă nr. 5810/23.04.2014, date de Judecătoria Ploiești sunt pronunțate în mod nelegal, deoarece prin aceste hotărâri judecătorești, deși s-a stabilit un drept de creanță al apelantei de 55.942 de lei, a fost obligată la plata sumei de 17.500 de euro către pârâții I. P. și I. I..
Apelanta a mai înțeles să invoce și excepția prescripției dreptului material la acțiune al pârâților-reclamanți, excepție de ordine publică ce poate fi invocată în orice stare a procesului, arătând că pentru a valorifica pretinsul lor drept de creanță, pârâții-reclamanți au arătat faptul că aceasta a efectuat o recunoaștere prin înscrisul intitulat „chitanță de mână" încheiat la data de 12.11.2009.
A învederat apelanta că, fiindcă este vorba de un drept de creanță al unor terți față de foștii soți, de la data de 12.11.2009 când a fost încheiat înscrisul, începe să curgă termenul general de prescripție prevăzut de art.3 alin.(1) din Decretul nr.167/1958, astfel, la data de 12.11.2012, dreptul material la acțiune al numiților I. P. și I. I. era prescris.
A mai arătat apelanta că cererea reconvențională introdusă la data de 07.03.2013 este depusă după momentul împlinirii termenului de prescripție, fiind astfel prescrisă.
Având în vedere dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia însăși instanța de judecată este obligată să cerceteze din oficiu dacă dreptul la acțiune este prescris, precum și faptul că această excepție poate fi invocată în orice stadiu al litigiului (inclusiv direct în calea de atac), a solicitat apelanta admiterea acestei excepții și respingerea cererii reconvenționale ca prescrise.
Apelanta a susținut că hotărârile apelate sunt netemeinice și nelegale sub aspectul greșitei admiteri a cererii reconvenționale, arătând că pârâții-reclamanți I. P. și I. I. au solicitat să se constate dreptul de creanță al acestora asupra sumei de 35.000 de euro și fiecare dintre aceștia, foștii soți, să fie obligați la plata către aceștia a câte 17.500 de euro, însă din înscrisul intitulat chitanță de mână, încheiat la data de 12.11.2009, nu izvorăște nicio obligație de plată, neexistând nicio stipulație potrivit căreia își asumă obligația restituirii și fiind doar un act prin care se recunoaște existența și cuantumul ajutorului dat de părinți soților pentru edificarea construcției aferente terenului din satul Strejnic.
A învederat apelanta că acest înscris a fost încheiat la presiunea pârâtei-reclamante I. P., cu intenția de a aplana tensiunile familiale, nicidecum cu intenția de a-i asuma vreo obligație de restituire, iar din conținutul acestui înscris, nu rezultă nașterea unei obligații în sarcina soților, prin urmare, nu se poate reține ideea că suma de 35.000 de euro reprezintă o datorie comună.
A menționat apelanta că orice act juridic se interpretează potrivit voinței reale la încheierea acestuia,chitanța de mână din data de 12.11,2009 nefăcând excepție or, la momentul încheierii, voința a fost în sensul de a recunoaște un ajutor venit din partea părinților, nicidecum să-și asume vreo obligație. De aceea, în cuprinsul acestui înscris, nu este prevăzută obligația asumată de apelantă de a restitui o datorie.
De altfel, a susținut apelanta că ajutorul periodic al pârâților-reclamanți la realizarea casei de locuit reprezintă o liberalitate făcută ambilor soți, din declarațiile martorilor propuși de către reclamant reieșind faptul că sumele de bani au fost acordate de către părinți în vederea realizării locuinței - bun comun, iar toți martorii ascultați, propuși de către reclamant și de către pârâții-reclamanți, au afirmat faptul că sumele de bani cu care părinții au contribuit au avut ca scop ajutorarea soților, deci acestea au natura unor liberalități făcute atât reclamantului, cât și apelantei.
A arătat apelanta că o liberalitate nu dă dreptul la restituire, astfel aceasta neputând fi obligată să plătească suma de 17.500 de euro și, în plus, deși a semnat acel înscris intitulat chitanță de mână și nu neagă ajutorul dat de către pârâții-reclamanți, apreciază că sumele de bani predate periodic nu pot fi cuantificate la 35.000 de euro, prin urmare, pretinsul drept de creanță nu are un caracter cert.
A mai precizat apelanta că, deși s-a susținut că pârâții-reclamanți au avut venituri din pensie și salariu, precum și că au împrumutat diverse sume de bani de la case de ajutor reciproc și instituții financiare bancare, posibilitățile acestora erau și sunt obișnuite (după cum a arătat și una dintre martorele propuse de către pârâții-reclamanți), iar, pentru a procura suma considerabilă arătată ar fi trebuit ca aceștia să aibă resurse materiale mai mari.
A menționat apelanta că nu trebuie uitat că, din toate depozițiile de martor existente, rezultă și corespunde realității faptul că mai mult au fost ajutați de către membrii cultului religios indicat, fiind de notorietate faptul că practicanții acestui cult se ajută foarte mult între ei. Fiindcă prima instanță nu a avut în vedere natura reală a actului juridic existent între părți, cererea reconvențională trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere criticile expuse, apelanta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
În drept, apelanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 6738 raportat la art. 282 C.pr.civ., iar în temeiul art. 287 alin. (1) pct. 4 C.pr.civ., a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 24.09.2014.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 436 din 5 februarie 2015, a respins apelul declarat de pârâta C. G. E., împotriva încheierii de ședință din data de 16.10.2013 și sentinței civile nr._.04.2014, ambele pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul - reclamant I. D. G., și intimații-pârâți I. P. și I. I., ca nefondat și a obligat apelanta să plătească intimaților I. P. și I. I. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:
Referitor la critica potrivit căreia pârâții I. P. și I. I. nu au calitate procesuală pasivă în cauză, tribunalul a reținut că aceasta este nefondată și o va respinge ca atare.
Astfel, din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a solicitat partajul bunurilor comune realizate împreună cu pârâta-apelantă, în cotă de ½ fiecare, susținând că pârâții I. P. și I. I. au o cotă de 80% din valoarea construcției edificate pe terenul în suprafață de 200 mp situat în intravilanul comunei Tg. Vechi, dobândit împreună cu apelanta prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1107/06.06.2006, restul cotei de 20% fiind bun comun, ceea ce justifică chemarea în judecată și a acestor pârâți.
Ca atare, nu se poate reține că a avut loc o încălcare a prevederilor art.673 c.pr.civ. invocate de către apelantă, reclamantul arătând expres că solicită partajul bunurilor comune realizate împreună cu pârâta-apelantă, iar chemarea în judecată a celorlalți pârâți fiind justificată de contribuția acestora la edificarea construcției sus menționate, în sensul celor arătate prin cererea de chemare în judecată.
Sub aspectul admiterii cererii reconvenționale, tribunalul a reținut că este lipsită de relevanță împrejurarea dacă I. P. și I. I. au sau nu calitate procesuală pasivă în raport cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, important fiind a se stabili dacă au calitate procesuală activă în promovarea cererii reconvenționale, calitate pe care evident o au raportat la obiectul cererii reconvenționale, calitate care nici nu a fost contestată de pârâtă, care nu a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale active a acestora în formularea cererii reconvenționale.
Având în vedere că nu s-au invocat în fața instanței fondului excepția lipsei calității procesuale a pârâților I. P. și I. I. și excepția inadmisibilității cererii reconvenționale este evident că instanța nu putea, cum eronat susține apelanta, respinge cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâților I. P. și I. I. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar cererea reconvențională ca inadmisibilă, mai ales că formularea cererii reconvenționale nu s-a făcut de către I. P. și I. I. în calitate de coproprietari ci în calitate de titulari ai unui drept de creanță pentru suma de_ euro, ca pasiv al masei de partajat între foștii soți.
Referitor la critica potrivit căreia apelanta a înțeles să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune al pârâților-reclamanți, cu privire la creanța de_ euro, tribunalul reține că aceasta este nefondată și o va respinge ca atare.
Din conținutul înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanță” rezultă că apelanta pârâtă și intimatul-reclamant au arătat că titulari ai unei contribuții proprii susținută prin mijloace exclusive, în procent de 80% din construcție, sunt I. P. și I. I..
Față de această împrejurare, tribunalul a apreciat că dreptul material la acțiune cu privire la capătul doi al cererii reconvenționale, privind obligarea foștilor soți la restituirea sumei de_ euro a început să curgă de la momentul formulării cererii de partaj și nu de la data întocmirii chitanței sus menționate, iar în ceea ce privește capătul unu din aceeași cerere, devreme ce acesta privește o acțiune în constatare, se reține că o astfel de cerere este imprescriptibilă.
Critica potrivit căreia hotărârile apelate sunt netemeinice și nelegale sub aspectul greșitei admiteri a cererii reconvenționale este de asemenea nefondată și va fi respinsă ca atare.
Apelanta a susținut că din înscrisul intitulat chitanță de mână, încheiat la data de 12.11.2009, nu izvorăște nicio obligație de plată, neexistând nicio stipulație potrivit căreia își asumă obligația restituirii și fiind doar un act prin care se recunoaște existența și cuantumul ajutorului dat de părinți soților pentru edificarea construcției aferente terenului din satul Strejnic, respectiv că acest înscris a fost încheiat la presiunea pârâtei-reclamante I. P., cu intenția de a aplana tensiunile familiale, nicidecum cu intenția de a-i asuma vreo obligație de restituire, iar din conținutul acestui înscris, nu rezultă nașterea unei obligații în sarcina soților, prin urmare, nu se poate reține ideea că suma de 35.000 de euro reprezintă o datorie comună.
Tribunalul a apreciat că susținerile apelantei sunt nefondate. Așa cum s-a arătat, din conținutul înscrisului sub semnătură privată intitulat „ chitanță” rezultă că apelanta pârâtă și intimatul-reclamant au menționat că titulari ai unei contribuții proprii susținută prin mijloace exclusive, în procent de 80% din construcție, sunt I. P. și I. I., respectiv că aceștia au investit suma de_ euro în construcție, bani care provin din economiile personale și din împrumuturi bancare.
La finele înscrisului părțile au consemnat faptul că prin această chitanță înțeleg să clarifice, în bună învoială, situația juridică a construcției identificate în această chitanță.
Este cert că orice act juridic se interpretează potrivit voinței reale la încheierea acestuia, iar din înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță” rezultă că s-a dorit a se recunoaște contribuția (estimată la valoarea de_ euro) celor doi pârâți, la edificarea construcției sus menționate. Faptul că această contribuție a avut ca scop ajutorarea soților nu îi exonerează însă de obligația de a restitui sumele acordate (astfel cum se arată în chitanță) în condițiile în care nu rezultă din înscris că este vorba de o liberalitate.
De altfel, dacă ar fi fost vorba de o liberalitate, cum susține apelanta, aceasta trebuia să îmbrace forma autentică, ceea ce nu s-a întâmplat, prin însăși întocmirea acestui înscris infirmându-se o astfel de susținere, întrucât dacă se dorea doar ajutorarea soților fără restituirea sumelor avansate de către cei doi pârâți un astfel de înscris nu ar fi fost întocmit.
Referitor la posibilitățile materiale ale celor doi pârâți, de care face vorbire apelanta în cererea de apel, tribunalul a reținut că acestea nu au fost contestate în fața instanței de fond, apelanta recunoscând prin întâmpinare că a fost încheiată chitanța care dovedește contribuția celor doi pârâți la edificarea construcției fără însă a dovedi împrejurările în care a pretins că s-a întocmit acest înscris, mai ales că prin răspunsurile la interogatoriul luat de cei doi pârâți a confirmat toate susținerile acestora legate de contribuția la edificarea construcției și de întocmirea înscrisului sub semnătură privată( filele 116-117), ceea ce infirmă susținerile acesteia cu privire la ajutorul dat de cultul religios.
Apelanta a recunoscut ajutorul pârâților I. P. și I. I. și prin răspunsurile date la interogatoriul luat la propunerea reclamantului( filele 118-119).
În plus, martora D., audiată la propunerea pârâtei a confirmat ajutorul pârâților la construirea locuinței, iar relatările martorei Z. cu privire la întocmirea chitanței nu au fost decât relatări ale celor spuse martorei de către pârâtă, neavând astfel forță probantă.
Concluzionând, pentru toate considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art.296 c.pr.civ. a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. G. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs pârâta a arătat că sub aspectul art.304 pct. 7 Cod pr. civilă de la 1865 decizia civilă nr.436/05.02.2015 este nelegală, conținând motive contradictorii.
Pe de o parte, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive, Tribunalul Prahova nu îi consideră pe intimații-pârâți I. P. și I. I. coproprietari - pagina 8, paragraful 6 din decizie, însă apreciază acțiunea în constatarea unui drept de creanță ca imprescriptibilă - pagina 9, paragraful 1 din decizie (deși această acțiune este una personală în realizarea dreptului de creanță, indiferent de denumirea dată în mod artificial de pârâții-reclamanți I. P. și I. I., acțiune prescriptibilă în termenul general de prescripție). Tribunalul Prahova confundă acțiunea personală cu acțiunea reală, distincția fiind evident relevantă în cauză.
Sub aspectul art.304 pct.9 de la 1865. decizia civilă nr.436/05.02.2015 a fost
pronunțată fără temei legal și fără a se aplica prevederile Decretului nr.167/1958 față de
pretinsul drept de creanță al intimaților-pârâți I. P. și I. I..
Tribunalul Prahova a considerat fără temei legal faptul că acțiunea în constatarea dreptului de creanță este imprescriptibilă, aceasta fiind o acțiune personală în realizare izvorând cel mult și în mod forțat din chitanța de mână încheiată la data de 12.11.2009 .
Tot fără temei legal, s-a apreciat că termenul de prescripție începe să curgă de la introducerea cererii de partaj.
Dacă ar fi aplicat în mod corect dispozițiile Decretului nr.167/1958, Tribunalul Prahova ar fi trebuit să admită excepția prescripției și să respingă cererea reconvențională formulată de pârâții I. P. și I. I. ca prescrisă.
Nu există temei legal pentru considerarea ajutorului dat de părinți ca izvor de obligații pentru soții ajutați, iar actul juridic constatat prin înscrisul intitulat chitanță de mână nu poate fi izvor de obligație în lipsa asumării exprese a obligației de restituire, echivocul trebuind să profite pretinșilor debitori.
În fapt, recurenta a arătat că, după cum rezultă din încheierea de admitere în principiu din data de 16.10.2013 și din sentința civilă nr. 5810/23.04.2014, pronunțate de Judecătoria Ploiești, neapelate de niciuna dintre părți sub aspectul componentei masei partajabile, intimatul-reclamant I. D. G. și apelanta-pârâtă C. G.-E. au dobândit în timpul căsătoriei un teren conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1107/06.06.2006 și construcția edificată în baza autorizației nr.114/2008 (în totalitate, nu în parte). Toate părțile au fost de acord cu privire la activul partajabil.
La data de 12.11.2009, a fost încheiată o chitanță de mână prin care se recunoștea ajutorul dat de părinții reclamantului la edificarea locuinței, în cuprinsul acesteia nefiind inserată o obligație de restituire.
Judecătoria Ploiești a reținut ca datorie comună suma de 35.000 de euro, dispunând obligarea foștilor soți la plata a câte 17.500 de euro fiecare către părinții reclamantului - intimații-pârâți I. P. și I. I.. în primă instanță, pârâta C. G.-E. a arătat că suma de 35.000 de euro nu reprezintă decât o liberalitate făcută soților în vederea dobândirii bunurilor comune.
Apelul pârâtei C. G.-E. a vizat în principal greșita considerare a sumei de 35.000 de euro ca datorie comună a soților, în loc de liberalitate făcută soților, fără a se proba intenția acestora de a se obliga.
Dacă totuși s-ar fi reținut această sumă ca datorie comună a soților, dreptul de creanță al pârâților-reclamanți I. P. și I. I. era prescris la data formulării cererii reconvenționale (07.03.2013), termenul fiind împlinit încă de la data de 12.11.2012.
Recurenta a arătat că, sub aspectul art.304 pct. 7 Cod. pr. civilă de la 1865, decizia civilă nr.436/05.02.2015 este nelegală, conținând motive contradictorii.
Deși a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, Tribunalul Prahova nu îi consideră pe intimații-pârâți I. P. și I. I. coproprietari - pagina 8, paragraful 6 din decizie.
După cum am arătat prin cererea de apel, la partaj, potrivit dispozițiilor art.6731 și art.673 C .proc.civ. de la 1865, calitate procesuală au doar coproprietarii. Nefiind coproprietari, I. P. și I. I. nu puteau avea calitatea de pârâți și, astfel, nici să formuleze cerere reconvențională. Aceștia își puteau valorifica pretinsul drept de creanță față de soți doar prin intermediul intervenției în interes propriu.
Deși prin cererea de chemare în judecată completată susține că doar 20% din construcție intră în masa partajabilă, în notele scrise depuse la dosarul primei instanțe (mai precis fila 256), chiar reclamantul arată că locuința edificată intră în masa de împărțit și că suma de 35.000 de euro este un împrumut, pârâții-reclamanți nefiind în niciun caz coproprietari.
Astfel, Tribunalul Prahova se contrazice atunci când, deși respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, totuși reține că I. P. și I. I. nu au invocat un drept de proprietate, ci un drept de creanță.
Chiar dacă cererea introductivă de instanță a fost formulată astfel încât să creeze o anumită aparență, calificarea dată de reclamant raportului juridic dedus judecății nu leagă instanța. Din cuprinsul chitanței de mână, rezultă în mod clar că proprietarii construcției sunt doar foștii soți (în acest sens, a se vedea formularea „prin această chitanță noi proprietarii construcției...").
Astfel, deși a apreciat că I. P. și I. I. nu au pretins un drept de proprietate, ci un drept de creanță, Tribunalul Prahova a respins în mod nelegal excepția invocată.
Deși reține că I. P. și I. I. nu au invocat un drept de proprietate, ci un drept de creanță, Tribunalul Prahova apreciază acțiunea în constatarea dreptului de creanță ca imprescriptibilă - pagina 9, paragraful 1 din decizie.
Indiferent de formularea petitului cererii reconvenționale, cererea formulată de I. P. și I. I. este o acțiune prin care se valorifică un pretins drept de creanță, pretins a fi recunoscut prin chitanța de mână.
Cererea reconvențională formulată de I. P. și I. I. este o acțiune personală în realizare, prescriptibilă în termenul general de prescripție.
Astfel, Tribunalul Prahova confundă acțiunea personală cu acțiunea reală, distincția fiind evident relevantă în cauză.
Sub aspectul art.304 pct.9 de la 1865, decizia civilă nr.436/05.02.2015 a fost pronunțată fără temei legal si fără a se aplica prevederile Decretului nr.167/1958 fată de pretinsul drept de creanță al intimaților-pârâți I. P. și I. I..
Referitor la lipsa de temei legal, recurenta a arătat că nu există temei legal al pretinsei obligații de plată. Deși apreciază contribuția pârâților-reclamanțt I. P. și I. I. ca fiind un ajutor - pagina 10, paragrafele Își 2 din decizie, Tribunalul Prahova a considerat că ajutorarea nu îi exonerează pe soți de obligația de restituire, deși, în cuprinsul chitanței de mână încheiată la data de 12.11.2009, nu este prevăzută nicio clauză prin care soții să se oblige Ia restituire.
Este evident că înscrisul intitulat chitanță de mână conține clauze îndoielnice în privința naturii prestației intimaților-pârâți I. P. și I. I. - dacă este o liberalitate sau un împrumut.
În primul rând, obligația de restituire ar fi trebuit să fie redată în mod expres în cuprinsul înscrisului intitulat chitanță de mână.
În al doilea rând, în caz de clauze îndoielnice, acestea se interpretează în favoarea celui ce se obligă, astfel încât, această chitanță de mână formulată în termeni mai degrabă nejuridici nu o poate obliga pe apelanta-pârâtă.
Din probatoriul administrat, nu rezultă că foștii soți au primit pretinsa sumă de 35.000 de euro cu intenția de a se obliga la restituire.
Martora A. D. a arătat că „părțile au construit o casă realizată cu ajutorul părinților reclamanților și a fraților din biserică", (fila 129 din dosarul Judecătoriei Ploiești).
Din declarația dată de Văsiloiu A. (fila 131), rezultă că foștii soți „au construit o casă cu ajutorul părinților reclamanților".
Totodată, și martora Bache J. a arătat că I. P. s-a împrumutat de bani „să ajute copiii pentru casă" (fila 139).
Tribunalul Prahova a considerat fără temei legal faptul că acțiunea în
constatarea dreptului de creanță (cererea reconvențională) este imprescriptibilă,
aceasta fiind o acțiune personală, izvorând cel mult și în mod forțat din chitanța de mână încheiată la data de 12.11.2009.
Acțiunea personală este prescriptibilă în termenul general de prescripție, jurisprudența și doctrina fiind unanime în acest sens.
Tribunalul Prahova a interpretat în mod greșit faptul că pretențiile valorificate pe calea cererii reconvenționale reprezintă o acțiune în constatare în sensul art.111 Cod pr.civ. de la 1865. De esența acțiunii prevăzute de art.111 Cod pr. civ. de la 1865 este faptul că reclamantul nu urmărește obligarea pârâtului la executarea vreunei prestații. Spre deosebire de acțiunea în constatare, prin acțiunea în realizare se tinde la obligarea pârâtului la executarea unei prestații.
Prin urmare, cererea reconvențională introdusă de I. P. și I. I. este o acțiune personală în realizare, prescriptibilă în termenul general de prescripție.
Tot fără temei legal, s-a apreciat că termenul de prescripție începe să curgă de la introducerea cererii de partaj. Dacă am admite în mod forțat că înscrisul intitulat chitanță de mână este izvor de obligații, acesta ar reprezenta un act de recunoaștere al pretinsei creanțe, astfel că, de la data încheierii - 12.11.2009, ar începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani. în acest caz, prescripția s-ar fi împlinit la data de 12.11.2012, iar, la data formulării cererii reconvenționale - 07.03.2013, dreptul material la acțiune ar fi fost prescris.
Nu există temei legal pentru a considera că, pentru pretinșii titulari ai unui drept de creanță, termenul de prescripție începe să curgă de la data formulării cererii de partaj.
Terțul titular al unui drept de creanță nu este ținut de desfacerea căsătoriei sau de partajul bunurilor aflate în devălmășie pentru a-și putea valorifica dreptul de creanță ce reprezintă datoria comună a soților, pe calea unei acțiuni principale sau incidentale.
Cu privire la aplicarea greșită a Decretului nr.167/1958, recurenta a arătat că, dacă s-ar fi aplicat în mod corect dispozițiile Decretului nr.167/1958, Tribunalul Prahova ar fi trebuit sa admită excepția prescripției și să respingă cererea reconvențională formulată de pârâții I. P. și I. I. ca prescrisă.
Art.3 alin.(l) din Decretul nr.167/1958 prevede termenul general de prescripție aplicabil și acțiunilor personale, prin urmare și cererii reconvenționale formulată în cauză.
În situația considerării chitanței de mână ca izvor de obligație, nu se putea reține incidența vreunui caz de suspendare - art.13 și 14 - sau de întrerupere a cursului prescripției - art.16 din Decretul nr.167/1958, astfel că, la data depunerii cererii reconvenționale, pretinsul drept la acțiune al pârâților-reclamanți I. P. și I. I. era prescris.
În consecință, recurenta pârâtă a arătat că, analizând excepția prescripției invocată prin cererea de apel, Tribunalul Prahova a aplicat în mod greșit prevederile Decretului nr.167/1958.
În drept, recurenta pârâtă a invocat dispozițiile art.673 raportat la art. 299 Cod pr. civilă de la 1865.
Curtea, examinând decizia apelată în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, reține următoarele:
În ședința publică din data de 18.06.2015, în fața instanței de recurs părțile au declarat că înțeleg a stinge litigiul pendinte conform celor convenite prin tranzacția înfățișată.
Văzând dip. art. 316 rap. la art. 271 c.proc.civ., în raport de care se reține că părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească învoiala lor, Curtea va admite recursul declarat de pârâta C. G. E. împotriva deciziei civile nr. 436 din 5 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova și va modifica în tot decizianr. 436/05.02. 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova și sentința nr. 5810/23.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în sensul că va admite în parte acțiunea completată și precizată și va admite și cererea reconvențională, urmând a lua act de tranzacția părților.
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâta C. G. E., domiciliată în . Nou, nr. 54, județ Prahova, împotriva deciziei civile nr. 436 din 5 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul - reclamant I. D. G., domiciliat în Ploiești, ., ., . și intimații-pârâți I. P. și I. I., ambii domiciliați în Ploiești, ., ., ..
Modifică în tot decizianr. 436/05.02. 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova și sentința nr. 5810/23.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în sensul că admite în parte acțiunea completată și precizată și admite cererea reconvențională.
Ia act de tranzacția părților, având următorul conținut:
Între subsemnații: I. D. GHEOROHE, domiciliat în mun. Ploiești ., .. II, . CNP_, intimat reclamant în procesul civil ce formează obiectul dosarului nr. 27._ al Curții de Apel Ploiești, C. G. E. domiciliată în .. 54, jud. Prahova, CNP_ recurentă pârâtă și intimați intervenienți I. P., CNP_, I. I., CNP_ ambii domiciliați în mun. Ploiești ., .. II, ., pentru a stinge litigiul dintre noi a intervenit următoarea:
TRANZACȚIE
Eu intimat reclamant I. D. G. primesc în deplină proprietate și posesie:
- Imobilul situat în com. TIRGSORUL VECHI, . compus din:
Teren intravilan în suprafață de 200 m p. din COM. TIRGSORUL VECHI, . din Tarlaua 49, . cum a fost identificat de expert O. C. L., expertiză ce face parte integrantă din prezenta tranzacție;
- Construcția edificata pe terenul de 200 m p. identificată de expert M. I. prin expertiza judiciară, cu schițele anexe, care face parte integrantă din prezenta tranzacție, construcție formată din parter și mansardă, potrivit autorizație nr. 114/ 03.09.2008 și certificatului de urbanism nr. 37/12.03.2008.
Eu reclamant intimat - I. D. G., înțeleg să achit integral datoriile ce grevau patrimoniul comun la data despărțirii în fapt și achit astăzi, 18 iunie 2015, recurentei pârâte - C. G. E., suma de 25.000 lei (douăzeci și cinci mii lei), acesta sumă reprezentând dreptul său din comunitatea de bunuri.
Eu recurenta pârâtă - I. G. E. sunt de acord ca bunul imobil situat în COM. TIRGSORUL VECHI, . în lotul intimatului reclamant I. D. G. și declar că astăzi, 18 iunie 2015, am primit de la acesta suma de 25.000 lei, renunțând la orice drept asupra acestui bun.
Din suma de 25.000 lei înțeleg să achit intimatului reclamant I. D. G. suma de 800 lei, reprezentând contribuția sa la achitarea taxei de timbru din prezenta cauză.
Noi intimații intervenienți I. I. și I. P., înțelegem să renunțăm la plata sultei de 35.000 euro, sumă datorată nouă de către intimatul reclamant I. D. G. și recurenta pârâtă C. G. E., în cota de 1/2 fiecare.
Prin prezenta tranzacție înțelegem să stingem litigiul dintre noi și să nu mai emitem niciun fel de pretenții trecute, prezente sau viitoare, legat de bunurile deduse judecății în prezenta cauză.
Întocmita în cinci exemplare, unul pentru instanță și câte unul pentru fiecare parte, astăzi 18 iunie 2015, în fața Curții de Apel Ploiești.
Recurenta pârâtăIntimat reclamant
C. G. ELENAIORDACHEDANUT G.
C.I. .. PX 146173C. I. . nr._
ss indescifrabil ss indescifrabil
Intimați intervenienți:
I. P. I. I.
C.I. . nr._ C.I. . nr._
ss indescifrabil ss indescifrabil
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2015.
Președinte, Judecători,
A. M. R. M. P. C. M. M.
Grefier,
C. C.
Red.MP
Tehnored.CC
2 ex./22.06.2015
d.fond_ Jud. Ploiești
j.fond A. G.
d.apel._
j. apel G. M.
C.-A. M.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Conflict de competenţă. Hotărâre din 17-09-2015, Curtea de... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
