Conflict de competenţă. Sentința nr. 25/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 231/42/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 25CC
Ședința din Camera de Consiliu din data de 2 aprilie 2015
Președinte – C. M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Pătârlagele și Judecătoria Târgoviște, privind soluționarea contestației la executare și suspendare executare silită formulată de contestatorul-debitor T. I., CNP-_, domiciliat în comuna Finita, ., în contradictoriu cu intimatul-creditor S.C. T. C. IFN, cu sediul în București, sector 1, ., nr. 8-12, . O.R.C. sub nr. J40/_/2003, RO_, reprezentată prin Director General T. S. B..
Cauza a fost luată în Camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Pătârlagele și Judecătoria Târgoviște, privind soluționarea contestației la executare și suspendare executare silită formulată de contestatorul-debitor T. I..
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, contestatorul T. I., în contradictoriu cu creditoarea S.C. T. C. IFN a formulat contestație la executare prin care a solicitat, în baza art.711 alin.2 cod procedură civilă, nulitatea absolută a contractului de credit pentru nevoi personale nr.74904NA/04.02.2012 pentru lipsa consimțământului, lămurirea titlului executoriu cu privire la sumele restante care fac obiectul executării silite, precum și cu privire la constatarea nulității clauzelor cuprinse în acestea; și anume cele prevăzute de art. 3.2.1., art. 3.2.2,3.2.3., urmată de anularea somației și a actelor de executare subsecvente și/sau concomitente acesteia emise de către Biroul Executorului Judecătoresc S. N. C. în dosarul de executare nr.981/2013 (încheierea din data 12.03.2014 pronunțată în dosarul nr.981/2013 de B. S. C.-comunicată în data de 20.03.2014).
Suspendarea, în temeiul art. 718 din Noul Cod de Procedură Civilă, a executării silite a titlurilor executorii în baza cărora s-a pornit executarea în dosarul de executare nr.981/2013, respectiv: Contractul de C. pentru Nevoi Personale NR.74904NA/04.12.2012.
Pentru termenul de judecată din 29.09.2014, contestatorul a invocat, printre altele, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pătârlagele, față de dispozițiile art.650 alin.1 Cod procedură Civilă, declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.348 din 17.07.2014, iar pe cale de consecință consideră că, în prezenta cauză, competentă este Judecătoria Târgoviște.
Instanța a soluționat excepția privind lipsa competenței teritoriale, reținând că instanța competentă a soluționa contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze era, inițial, Judecătoria Pătârlagele dar, având în vedere Decizia nr.348/17.07.2014 a Curții Constituționale, instanța de executare instanța în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului, respectiv Judecătoria Târgoviște.
În baza situației de fapt și a temeiurilor de drept invocate, Judecătoria Pătârlagele a admis excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei Pătârlagele invocată de către contestatorul – debitor T. I., și în consecință, a declinat competența judecății cauzei formulată de reclamantul contestatorul-debitor T. I., în contradictoriu cu intimatul-creditor S.C. T. C. IFN București, în favoarea Judecătoriei Târgoviște, județul Dâmbovița.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, sub nr._ .
Examinând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște în soluționarea cauzei, această din urmă instanță, prin sentința civilă nr. 765 din 19 februarie 2015 Judecătoria Târgoviște, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște, în soluționarea prezentei cauze, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită, formulată de contestatorul-debitor T. I., în contradictoriu cu intimatul-creditor S.C. T. C. IFN București, în favoarea Judecătoriei Pătârlagele și a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și înaintarea dosarului pentru soluționarea conflictului, Curții de Apel Ploiești.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Târgoviște a reținut următoarele:
Potrivit art. 129 alin.2 NCPC, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Potrivit art. 130 alin.2 NCPC, necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Art. 131 alin.1 statuează că la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
Instanța este învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect contestație la executare. Potrivit art. 713 NCPC, contestația la executare se introduce la instanța de executare, art. 650 alin.1 NCPC stabilind că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Acest text legal era în vigoare la momentul declanșării executării silite, care, în acord cu prevederile art. 622 NCPC, a avut loc la data de 20.08.2013 (fila 6 dosar), cât și la momentul înregistrării prezentei contestații pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, la data de 01.04.2014.
Biroul executorului judecătoresc care face executarea fiind situat în Orașul Pătârlagele, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Pătârlagele, această instanță este instanța de executare, fiind competentă să soluționeze contestația la executare formulată de contestatorul T. I..
Cu privire la decizia CCR nr. 348, instanța a reținut că, potrivit art. 147, alin. 4 din Constituția România, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial. De la data publicării, deciziile sunt general valabile și au putere numai pentru viitor.
Astfel, instanța a apreciat că în cazul în care cererea de încuviințare silită a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei anterior amintite, cum este cauza pendinte, este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată în art. 25, alin. 2 NCPC, în caz de succesiune în timp a normelor de competență.
Așadar, s-a reținut că instanța competentă potrivit legii vechi, care era deja sesizată la momentul apariției legii noi, nu își va declina competența în favoarea instanței competente potrivit legii noi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 25.03.2015, sub nr._ .
Având în vedere conflictul negativ de competență cu care a fost sesizată, Curtea va reține că obiectul cauzei îl reprezintă o contestație la executare și suspendare executare silită.
Potrivit dispozițiilor art.713 alin.1 NCPC, soluționarea contestației la executare este în competența instanței de executare.
Prin Decizia nr.348/17.07.2014 a Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art.650 alin.1 sunt neconstituționale, iar potrivit considerentelor acestei decizii, din paragraful 20, instanța de executare devine instanța în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului (raportat la situația din speța de față).
Decizia Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie, în totalitatea ei și, având în vedere că privește chestiuni procedurale, este de imediată aplicare, inclusiv proceselor aflate pe rol. Principiul aplicării imediate a normelor de procedură este un principiu general aplicabil statelor Uniunii Europene, normele de procedură aplicându-se imediat cu privire la toate cauzele pendinte în momentul intrării lor în vigoare, deși ele nu sunt retroactive, așa cum s-a statuat în numeroase decizii ale CJUE (ex: Hotărârea C-399/11 Melloni, Hotărârea Bourquain C-297/07).
Pe cale de consecință, dată fiind prioritatea dispozițiilor dreptului comunitar în dreptul intern, normele de procedură incidente în prezenta cauză, așa cum au fost ele interpretate de către Curtea Constituțională, sunt de imediată aplicare.
Astfel, instanța de executare fiind instanța în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului, iar acest domiciliu fiind în circumscripția Judecătoriei Târgoviște, aceasta din urmă devine instanța de executare.
Pentru aceste considerente, curtea, văzând și disp. art.133 – 135 NCPC, stabilește competența de soluționare a contestației la executare și suspendare executare silită formulată de contestatorul-debitor T. I. în contradictoriu cu intimatul-creditor S.C. T. C. IFN în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a contestației la executare și suspendare executare silită formulată de contestatorul-debitor T. I., CNP-_, domiciliat în comuna Finita, ., în contradictoriu cu intimatul-creditor S.C. T. C. IFN, cu sediul în București, sector 1, ., nr. 8-12, . O.R.C. sub nr. J40/_/2003, RO_, reprezentată prin Director General T. S. B., în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2015.
Președinte,
C. M. M. Grefier,
C. C.
Red. CMM
Tehnored.CC
4 ex./22.04.2015
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
← Modificări acte constitutive persoane juridice. Decizia nr.... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 371/2015. Curtea de Apel... → |
---|