Conflict de competenţă. Sentința nr. 11/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 121/42/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
SENTINȚA Nr. 11CC
Ședința publică din data 24 februarie 2015
Președinte - E. M.
-
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Găești și Tribunalul Dâmbovița, privind acțiunea formulată de reclamanta S. E.-M., domiciliată în com. Crângurile, ., jud.Dâmbovița în contradictoriu cu pârâtul T. I.-M., domiciliat în ..248, jud.Dâmbovița.
Fără citarea părților.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C u r t e a,
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._ , formulată inițial pe calea ordonanței președințiale și transformată ulterior în acțiune de drept comun, reclamanta S. E. M. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul T. I. M., solicitând stabilirea locuinței minorei T. L. A., născută la data de 09.09.2005, la domiciliul ei în comuna Crângurile, ., județul Dâmbovița.
Judecătoria Găești prin sentința nr.1603/12.11.2014 a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei, reținând că, potrivit art. 64 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, plasamentul copilului în regim de urgență este o măsură de protecție specială, cu caracter temporar, care se stabilește în situația copilului abuzat sau neglijat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, raportat la art. 59 din același act normativ, pe toată durata plasamentului de urgență, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidențial care îl are în îngrijire.
Astfel, cererea formulată de reclamantă s-a constatat a fi în fapt o cerere de luare a măsurii plasamentului de urgență, ca măsură de protecție specială a minorei T. L. A., chiar dacă nu se susține explicit că minora este neglijată de tatăl ei, singurul părinte în viață, astfel că sunt incidente dispozițiile referitoare la plasamentul de urgență, cuprinse în Legea nr. 272/2004.
Nu s-a putut reține incidența dispozițiilor art. 400 alin. 3 din Codul civil, deoarece acestea sunt aplicabile în situația stabilirii locuinței minorului odată cu pronunțarea divorțului părinților, iar stabilirea locuinței minorului în condițiile acestui text de lege, la bunici sau la alte rude ori persoane, cu acordul acestora ori la o instituție de ocrotire, implică și acordul părinților.
S-a mai reținut că, potrivit art. 124 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, cauzele prevăzute de acest act normativ privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului, iar dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod pr. civilă stabilesc că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
Pe rolul Tribunalului Dâmbovița cauza a fost înregistrată sub nr._, iar la termenul de judecată din 27.01.2015 instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, iar prin sentința civilă nr. 114/27.01.2015 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență astfel că a înaintat cauza Curții de Apel Ploiești în vederea soluționării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a reținut că, potrivit art. 194 lit.c Cod pr. civilă, cererea de chemare în judecată cuprinde obiectul cererii și temeiul de drept.
In cauză, atât în fața judecătoriei, unde reclamanta a fost asistată de avocat, cât și a tribunalului, reclamanta a solicitat a se stabili locuința minorei T. L. A. la domiciliul său, în temeiul disp. art. 400 alin.3 Cod pr. civilă.
S-a constatat așadar, că reclamanta nu a solicitat a se institui o măsură de protecție dintre cele prevăzute de Legea nr. 272/2004, astfel încât competența de soluționare să revină tribunalului.
De altfel, în astfel de cauze calitate procesuală activă are D.G.A.S.P.C. și nu persoana fizică.
In consecință, tribunalul a constatat că, față de obiectul cererii, competența aparține Judecătoriei Găești, față de domiciliul minorei, astfel că a declinat competența de soluționare a dosarului în favoarea acestei judecătorii, iar în baza art. 135 Cod pr. civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, astfel încât a înaintat cauza Curții de Apel Ploiești pentru soluționare.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea cu care reclamanta a învestit inițial Judecătoria Găești, aceasta a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ț. I. M. să se stabilească locuința minorei Ț. L. A. la domiciliul reclamantei, întemeindu-și acțiunea pe prevederile art.400 alin.3 NCC.
Instanța de fond și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, apreciind că cererea reclamantei este în fapt o cerere prin care se urmărește luarea măsurii plasamentului de urgență față de minoră, ca măsură de protecție specială chiar dacă nu se menționează în mod explicit că minora este neglijată de tatăl ei și că în speță sunt incidente disp. Legii 272/2004, neputându-se reține incidența disp.art.400 alin.3 cod civil care au aplicabilitate numai în situația stabilirii locuinței minorului odată cu pronunțarea divorțului părinților.
Tribunalul Dâmbovița a reținut în mod corect că în speță nu sunt incidente disp. Legii nr.272/2004, acțiunea fiind întemeiată și fiindu-i aplicabile prev.art.400 alin.3 NCPC.
Instanța de fond în mod greșit a schimbat temeiul juridic al acțiunii și a considerat eronat că nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil, când în realitate stabilirea locuinței minorului se poate cere în condițiile prevederilor art.400 alin.3 NCC nu numai ca un petit al acțiunii de divorț, ci ca o acțiune de sine stătătoare, care este dată de legiuitor în competența instanței de drept comun, respectiv în competența materială a judecătoriei, în speță a Judecătoriei Găești.
Nu numai că instanța nu putea schimba temeiul juridic al acțiunii, în condițiile în care reclamanta însăși a precizat acest temei atât în cuprinsul acțiunii, cât și în fața instanței când, prin apărător, s-a opus admiterii excepției de necompetență materială a judecătoriei, dar nu a avut în vedere și un alt aspect concret sesizat de Tribunalul Dâmbovița și anume acela că dacă acțiunea ar fi fost întemeiată pe disp. Legii 272/2004, în calitate de pârâtă în cauză trebuia să figureze în cauză DGASPC care însă nu a fost chemată în judecată.
În raport de aceste considerente, Curtea urmează a constata că Judecătoria Găești este competentă să soluționeze cauza de față, urmând a soluționa în acest sens conflictul negativ de competență, urmând a înainta acestei instanțe dosarul spre competentă soluționare, conform prev. art. 135 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta S. E.-M., domiciliată în com. Crângurile, ., jud.Dâmbovița, în contradictoriu cu T. I. M., domiciliat în comn. Valea M. nr.248, jud.Dâmbovița, în favoarea Judecătoriei Găești, căreia îi trimite dosarul.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2015.
Președinte,
E. M.
Grefier,
V. M.
red. E.M./tehnored. FA
5 ex/ 2015-02-25
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
