Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 210/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 210/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 8529/200/2009/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 210
Ședința publică din data de 26 februarie 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anularea deciziei civile nr. 2136/13 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatoarea O. A. R., domiciliată în B., ., nr. 6, .. 7, județul B., în contradictoriu cu intimații S. D., domiciliat în B., ., . și . SA, cu sediul în București, Bulevardul C. I, nr. 34, sector 2.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, pentru a da posibilitatea contestatoarei O. A. R. să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 26 februarie 2015, iar după deliberare a decis următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub număr de dosar_ 09, reclamantul S. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S. A. R., să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei.
După administrarea probelor dispuse prin încheierea de admitere în principiu din data de 28.09.2011, a fost pronunțată de Judecătoria B. – Secția civilă sentința civilă nr._/12.10.2012, prin care s-a admis, în parte, acțiunea principală, ulterior restrânsă și completată, formulată de reclamantul S. D. în contradictoriu cu pârâta O. (S.) A. R., precum și cererea reconvențională formulată de pârâta O. (S.) A. R.; s-a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei conform încheierii interlocutorii de admitere în principiu pronunțate la data de 28.09.2011, prin omologarea variantei a doua a raportului de expertiză tehnică-Răspuns la obiecțiuni-raport centralizator 10.10.2012, întocmit de expert tehnic judiciar A. M., înregistrat la Tribunalul B.-Biroul Local pentru Expertize Tehnice și Contabile sub nr.1026/08.10.2012, atribuindu-le loturile propuse, după cum urmează:
- s-a atribuit reclamantului S. D. lotul nr.1, compus din apartamentul cu nr.7, situat pe ., . B., evaluat la 170.000 lei; plătește sultă pârâtei S.(O.) A. R. suma de 7.701 lei;
- s-a atribuit pârâtei S. (O.) A. R. lotul nr.2, în valoare de 4.040 lei, compus din următoarele bunuri mobile, conform raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea merceologie, întocmit de expert R. G.: canapea tip colțar, din piele ecologică, pentru sufragerie, an proveniență 2007-2008, evaluată la 1625 lei; TV color LG cu tub, diagonala 69 cm- 550 lei; DVD LG-2006, în valoare de 80 lei; aspirator HydroDIO-410 lei; cuptor electric Zanusi-665 lei; plită electrică Zanussi-700 lei; primește suma de 7.701 lei cu titlu de sultă de la reclamantul S. D.;
- a fost stabilit termen pentru achitarea sultei, 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei;
- s-a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.962,25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, după compensarea parțială a acestora.
În considerentele acestei hotărâri, s-au reținut, după reiterarea motivării încheierii de admitere în principiu din data de 28.09.2011, în esență, următoarele:
În raport de situația de fapt reținută, fundamentată pe probatoriul administrat și analizat, văzând și prevederile art. 728 Cod civil, s-a apreciat necesar a se admite, în parte, atât acțiunea principală, ulterior restrânsă și completată cât și cererea reconvențională, și a se dispune partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, conform încheierii interlocutorii de admitere în principiu pronunțate la data de 28.09.2011, prin omologarea variantei a doua a raportului de expertiză tehnică - Răspuns la obiecțiuni - Raport Centralizator 10.10.2012, întocmit de expert tehnic judiciar A. M., înregistrat la Tribunalul B. - Biroul Local pentru Expertize Tehnice și Contabile sub nr.1026/08.10.2012, variantă agreată de reclamantul S. D..
Confirmând această variantă de lotizare a bunurilor reținute în comunitate, instanța a avut în vedere exigențele art. 741 Cod civil, precum și cele ale art. 6739 C.proc.civ.
În adoptarea variantei de lotizare, s-a luat în considerare contribuția importantă a reclamantului la achiziționarea apartamentului reținut în masa partajabilă și împrejurarea că acesta este cel care, de la data separației foștilor soți, a achitat contravaloarea ratelor împrumutului contractat de părți.
S-a observat, totodată, că, atât pe parcursul procesului cât și cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri, pârâta a învederat, prin apărător ales, că nemulțumirea sa vizează încheierea de admitere în principiu, astfel că niciuna din variantele de lotizare finală propusă de expertul constructor nu poate fi primită.
Conform art. 67310 C.proc.civ., a fost stabilit termen pentru achitarea sultei 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri judecătorești.
Împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 28.09.2011, au declarat, în termen legal, apel atât reclamantul-pârât S. D., cât și pârâta-reclamantă O. A. R..
Tribunalul B., prin decizia civilă nr. 56/24. 02. 2014, a admis apelurile declarate de reclamantul-pârât S. D. și de pârâta-reclamantă O. A. R., împotriva încheierii de admitere în principiu și împotriva sentinței civile nr._/12.10.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ 09, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a constatat că părțile au o datorie comună în cote de câte 1/2 fiecare din sumele ce trebuie rambursate în perioada aprilie 2012 – martie 2036 în sumă de 95.147,27 franci elvețieni, în baza contractului încheiat la 21.03.2008 cu P. B. România S.A și a obligat apelantul – reclamant S. D. să plătească intimatei – pârâte O. A. R. suma de 8.301 lei stabilită conform variantei 2 din raportul de expertiză – răspuns la obiecțiuni depus la data de 31.01.2014 de către expertul A. M..
Împotriva deciziei sus-menționată a declarat recurs pârâta-reclamantă O. (fostă S.) A., considerând-o nelegală pentru următoarele considerente:
Tribunalul și-a fundamentat soluția pe considerentele reținute și de instanța de fond privind prețul apartamentului și contribuția reclamantului-pârât S. D. la achiziționarea acestuia, aspecte care, din punctul recurentei de vedere, atrag incidența prevederilor art.304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ. hotărârea necuprinzând motivele pe care se sprijină, fiind dată cu interpretarea greșita a actului juridic dedus judecații si aplicarea greșită a legii precum și cu încălcarea legii.
Incidența prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. Civ. este atrasă de faptul ca nici instanța de fond nici instanța de apel nu s-au pronunțat cu privire la obiecțiunile formulate de pârâta-reclamantă, cu privire la rapoartele de expertiză întocmite în cauză, expertize care pe lângă faptul că sunt efectuate în temeiul unor încheieri de admitere în principiu criticabile prezintă numeroase deficiențe așa cum am arătat în cuprinsul mai sus menționatelor obiecțiuni.
Apartamentul în litigiu face parte din comunitatea de bunuri realizată de părți, foștii soți, în timpul căsătoriei și este inadmisibilă cererea privind constatarea unei contribuții mai mari privitoare numai la unul din bunurile ce formează comunitatea de bunuri.
Constatarea contribuției mai mari a unuia dintre soți nu poate fi raportată decât la întreaga masa a bunurilor comune, în scopul de a se răsturna prezumția aportului egal astfel cum aceasta era impusă de dispozițiile aplicabile la data dobândirii bunurilor, respectiv art 30 din C.familiei.
Așa cum a fost formulată cererea reclamantului, în sensul solicitării unei contribuții mai mari referitor numai la unul din bunurile ce alcătuiesc comunitatea de bunuri, este inadmisibilă și cererea acestuia trebuia respinsă.
Dând eficiență pretinsei donații se ajunge astfel la interpretarea greșita a actului dedus judecații, cererea reclamantului-pârât prin care se solicită constatarea unei asemenea contribuții așa cum a fost soluționată de instanța intrând sub incidența art. 304 pct. 8 C. proc. Civ.
Astfel, nici încheierile de admitere în principiu, nici sentința de fond și nici decizia din apel nu cuprind argumente din care sa rezulte motivele pentru care s-au înlăturat mențiunile privitoare la cuantumul prețului apartamentului rezultate din contractul de vânzare autentificat sub nr 817/20.03.2008, ale antecontractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 728/26.02.2008 precum și din evaluarea privind apartamentul în vederea angajării contractului de credit ipotecar.
În considerente instanța reține că, prețul real al apartamentului este cel precizat de reclamant în sumă de 270.000 lei la constituirea căruia s-au folosit suma de 63.000 franci elvețieni, obținut din creditul constituit la Banca P. B. România SA, garantat cu ipoteca instituită conform art 1780-1782 Cciv., la care se adaugă un aport personal al reclamantului în valoare de 120.060 lei, sumă provenită dintr-o donație realizată de tatăl sau S. A. conform contractului de donație autentificat sub nr 621/21.03.2008 BNP E. N. B..
Susține recurenta că, nelegal, instanța reține un alt preț decât cel real, rezultat din actul autentic și antecontractul de vânzare-cumpărare față de faptul că, sub acest aspect dat fiind caracterul autentic al înscrisurilor dovada era pe deplin realizată până la înscrierea în fals.
În plus, instanța în mod greșit dă eficiență susținerilor inconsecvente ale reclamantului privitoare la modalitatea de constituire a prețului prin virarea efectivă în contul vânzătoarei și a diferenței de preț, deși înscrisurile bancare la care însăși instanța face referire, respectiv cele existente la filele 9, 10, 72, 122, nu fac această dovadă.
Contractul de donație autentificat sub nr. 621/21.03.2008 este un înscris ce nu-mi este opozabil, nu am cunoscut de existența acestuia, a fost încheiat după momentul perfectării vânzării și remiterii prețului, având toate caracterele unui înscris întocmit pro causa, cu caracter ilicit, pentru a-mi frauda interesele.
Situația de fapt rezultată din cuprinsul acestuia nu este confirmată și de alte probe cu înscrisuri, iar martorii audiați la propunerea reclamantului, relatează aspecte pe care le-au perceput indirect din relatările reclamantului si tatălui acestuia și nu sunt de natură să facă verosimilă această susținere.
Reclamantul însuși este inconsecvent, în ce privește suma ce i-a fost donată, întrucât face referire la donația arătată din conținutul căreia rezultă suma de 160.000 lei ca ulterior, in întrebarea nr. 33 din interogatoriu fila 64, se face referire la o sumă de 140.000 lei.
Aceeași inconsecvență rezultă și din susținerile sale privind modalitatea de constituire a prețului, invocând remiterea tranșei de 10.000 lei din avans ca fiind rezultatul aceleași donații în condițiile în care antecontractul de vânzare-cumpărare aut. la 26.02.2008 atestă remiterea acestui avans la data încheierii acestuia, dată la care din extrasul de cont emisă de CEC B. SA B. - fila 72, al tatălui reclamantului S. A., nu rezultă retragerea acestei sume la acel moment, nu au fost confirmate susținerile reclamantului în sensul că, a depus sau a virat la P. B. în contul vânzătoarei suma de 110.000 lei, extrasul de cont al vânzătoarei, care este și incomplet, invocat de instanță și depus la fila 80, fiind irelevant din acest punct de vedere.
Dacă reclamantul ar fi depus efectiv în contul vânzătoarei S. V. suma de 110.000 lei sau ar fi virat-o din contul său, așa cum pretinde, ar fi depus înscrisuri bancare, care să confirme aceste aspecte.
Raportarea instanței la prețurile practicate pe piața liberă la momentul tranzacției, mai arată recurenta –pârâtă, nu este edificatoare (fila 116) întrucât, în cazul de față prețul a fost stabilit atât prin antecontract de vânzare-cumpărare, cât și prin acte autentice, ambele confirmând cu certitudine că, prețul real al apartamentului este cel menționat de 84.000 franci elvețieni.
În antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 728/26.02.2008 rezultă cuantumul prețului imobilului, modalitatea de constituire dar și de remitere, situații de fapt confirmate ca realizate ulterior prin formularea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică.
Astfel, avansul de 10.000 lei a fost virat de recurentă la data perfectării antecontractului din surse proprii, urmând ca ulterior diferența de preț până la valoarea reală de 190.000 lei să se remită în două moduri, respectiv 40.000 lei tot din surse proprii și 140.000 lei din creditul constituit la P. B. SA.
Pentru aceste considerente apreciază recurenta că declarația martorei S. V. trebuia înlăturată din ansamblul probator valorificat de instanță, fiind așa cum a arătat administrată împotriva și peste cuprinsul unui act autentic iar pe de alta parte nefiind susținută de dovezi privind depunere de numerar efectuate de reclamantul-pârât sau părinții acestuia, aceasta pretinzând la fila 77 ca banii proveniți din pretinsa donație i-au fost virați în cont.
Aarată recurenta că a susținut în mod constant, situație confirmata de martorii M. V. fila 232 și B. M. fila 132 și fila 79, că darul de nuntă a fost de 60.000 lei, din care 10.000 euro, că nunta s-a realizat atât în B., cât și la locuința sa, unde s-a strâns suma de 15.000 lei (inclusă în suma de 60.000 lei).
Ambele martore au participat efectiv la aceste petreceri, sunt din anturajul foștilor soți și au relatat aspecte pe care le-au perceput în mod direct, inclusiv cele legate de deținerea sumei în valută și în lei în locuință de către noi.
În mod cu totul nejustificat, instanța a înlăturat depozițiile acestora și reține ca dovedită situația relatată de reclamant privind „viramentul,, în contul vânzătoarei a diferenței de 120.060 lei, deși în mod vădit susținerile acestuia sunt inconsecvente, martorii audiați la propunerea sa, respectiv Duloiu V. și P. I. ( fila 123-124) au făcut referiri la aspectele menționate pe care le-au perceput numai din relatările reclamantului și ale tatălui său.
Mai arată recurenta că din suma realizată ca dar de nuntă, s-a constituit un singur depozit de 15.000 lei la Banca Transilvania, cont în care în toată perioada conviețuirii s-au virat sumele ce i se cuveneau din salariile încasate, restul, respectiv suma de 10.000 euro și diferența de 10.000 lei, rămânând în locuința provizorie în care au stat, în scopul achiziționării unei apartament după căsătorie.
Suma constituită în depozit din darul de nuntă și veniturile viitoare realizate, urmau să servească realizării îmbunătățirilor. Tocmai față de faptul că, la data perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare din 26.02.2008 eram în posesia sumei de 10.000 lei și respectiv a 10.000 euro echivalentul a 40.000 lei, am menționat în cuprinsul acestui act autentic aceste aspecte, încheierea în forma autentică fiind decisă să se realizeze ulterior față de perspectiva acordării creditului.
La momentul la care s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică, pentru a se realiza o determinare corectă a valorii tranzacției, în vederea taxării la notariat, așa cum rezulta din conținutul acestuia, sumele de 10.000 lei virată la 26.02.2008 și echivalentul de 40.000 lei a sumei de 10.000 euro (tranzacția de schimb fiind realizată prin bani la cursul zilei) au fost calculate la 21.000 franci elvețieni, care împreună cu suma de 63.000 franci elvețieni obținută din credit, au alcătuit prețul real al apartamentului de 84.000 franci elvețieni.
Confirmarea prețului real al apartamentului rezultă și din expertiza de evaluare întocmită de . și Evaluări SRL la 03.03.2008, evaluare realizată în vederea grevării cu ipoteca, aspecte rezultate din cuprinsul actului autentic.
Așa cum s-a susținut arată recurenta, în contul vânzătoarei, prin virament bancar, s-a virat numai suma provenită din împrumut, cele doua sume respectiv avansul de 30.000 lei și suma de 40.000 lei fiind remise în două tranșe direct acesteia, ultima chiar în ziua perfectării actului la sediul P. B..
Privind prețul pretins de reclamantul-pârât, instanțele au nesocotit norma conform căreia dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei nu se poate face decât prin act autentic, iar dovada cu martori nu se va primi în contra ceea ce cuprinde actul, așa cum prevăd dispozițiile art. 1191 alin (1) și (2) C. Civ.
Proba cu martori nu poate fi primită niciodată împotriva sau peste ceea ce conține un înscris și nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui.
Conform art. 1191 alin (3) C. Civ. părțile pot conveni sa se poată face dovada cu martori, dacă aceasta privește drepturi de care ele pot sa dispună, în temeiul disp. Art. 1191 alin (3) C. Civ., înscrisul autentic face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, făcute în limitele atribuțiilor sale.
Proba cu martori așa cum a fost administrată de instanța de apel era admisibilă doar daca ar fi primit aplicare art. 180-184 C. p.civ- privind cercetarea falsului sau daca reclamantul s-ar fi înscris în fals.
Prețul consemnat în actul autentic este confirmat și din expertiza întocmita în vederea constituirii ipotecii. Prețul pretins de reclamant este neverosimil având în vedere faptul că în considerarea lui s-ar fi putut obține un credit mai mare.
Susține recurenta că instanța nu poate lipsi contractul de vânzare-cumpărare de unul din elementele sale esențiale, respectiv prețul și în același timp să păstreze efectele acestuia (transferul de proprietate), precum și ale actelor aflate în strânsă legătură cu acesta ( contractul de împrumut și de ipotecă). Dacă ar fi primit acest raționament instanța trebuia să se pronunțe și asupra valabilității contractului de împrumut și a ipotecii. Mai mult, instanța de apel se pronunță asupra datoriei ce face obiectul contractului de credit.
Prețul cu privire la care s-a dispus proba cu martori nu reprezintă o mențiune enunțiativa referitoare la fapte străine de obiectului actului juridic autentic de natura să aibă valoarea unui început de probă și care sa permită proba cu martori.
Autenticitatea înscrisului privește consimțământul pârâților cu privire la conținutul acestuia (inclusiv prețul) iar art. 100 din Legea 36/95 delimitează ca fiind „constatări personale ale notarului .... exteriorizarea consimțământului" și fiind vorba de un act de vânzare-cumpărare consimțământul ca exteriorizare a hotărârii de a încheia un act juridic civil privește toate elementele actului inclusiv prețul.
Astfel, atât instanța fondului cât și instanța de apel, susține recurenta, au pronunțat hotărârile cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii în ceea ce privește forța probantă a înscrisurilor autentice, admisibilitatea probei cu martori cât ,și opozabilitatea față de terți a efectelor unui act juridic situație ce a avut drept consecință înlăturarea efectivă a contribuției mele la dobândirea bunurilor comune fiind menținută în schimb doar comunitatea de datorii.
În cuprinsul cererii sale introductive, cu rea credință, reclamantul susține că, toate taxele aferente încheierii contractului, în valoare de 8.000 lei, au provenit tot din donația acordată de părinții săi, încercând a-și mari aportul personal și a-și demonstra pretinsa „donație".
Această situație nu este reală, întrucât chiar din conținutul actului autentic rezultă că, impozitul pe tranzacție de 4.000 lei s-a virat cu chitanța nr. 166/20.03.2008 direct de către vânzătoare,fapt confirmat de răspunsul BNP M. T. la adresa instanței de apel, iar restul de 4000 lei ( chit nr._/20.03.2008 emisă de OCPT, chitanța 1227/20.03.2008 emisă BNP M. T., chit ., NR._ emisă de BNP V. E.) au fost plătiți de foștii soți.
Reținerea instanței de apel ca nefondată a criticii privind taxele aferente contractului de vânzare-cumpărare este o greșeală a interpretării actului juridic dedus judecații. Critica privea faptul că reclamantul-pârât încearcă în mod nejustifîcat să iși marească aportul personal prin inginerii matematice cu sume inexistente așa cum s- a arătat in cele menționate mai sus.
Deși s-a făcut dovada cu înscrisuri că, nu fac parte din masa bunurilor comune, o canapea tip colțar, un cuptor și plita marca Zanussi, fără nici un temei și fără o argumentație convingătoare, susține recurenta că, instanțele au înlăturat această probă cu înscrisuri, reținând și aceste bunuri în masa bunurilor comune.
Cele două facturi eliberate pe numele dobânditorilor confirmă situația de fapt, după cum urmează: factura_ - cumpărător . - canapeaua tip colțar și factura_ - cumpărător R. I. M. - cuptor și plită marca Zanussi.
Această dispoziție a instanței reprezintă o alta interpretare greșita legii sub aspectul dovedirii caracterului de bunuri comune încălcând principiul conform căruia sarcina probei revine reclamantului conform art. 1169 C. civ., proba neadministrată, existând dovada proprietății altor persoane a acestor bunuri cu facturi.
Nelegal, instanțele au respins cererea sa, susține recurenta, prin care a solicitat să se constate că, a avut un aport de 1/2 la plata ratelor creditului contractat de reclamant conform contractului de credit nr. 9098/9.12.2008 fila 47, începând cu 1.06.2006 și până la restituirea integrală a acestuia.
Daca instanța reține că, părțile nu au întreținut relații de concubinaj în perioada în care a fost contractat acest credit, situație corect reținută din acest punct de vedere, nu se justifica respingerea cererii recurentei privind constatarea aportului său la acoperirea a 20 rate și a dobânzi aferente datoriei personale a reclamantului, începând cu 1.06.2006 și până în februarie 2008, la care se adaugă suma globala achitată în vederea rambursării integrale a acestui credit.
Așa cum s-a arătat, susține recurenta că a realizat venituri și era posibil să susțină această obligație personală a reclamantului, dat fiind perspectiva acordării creditului în vederea cumpărării apartamentului.
Față de aceste motive solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și pe fond pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună partajul bunurilor comune conform contribuției reale a fiecăruia dintre foștii soți.
Pe cale de întâmpinare, intimatul-reclamant S. D. a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat, pentru considerentele pe larg enumerate în cuprinsul acesteia.
La data de 22.05.2014 recurenta – pârâtă a formulat o precizare a motivelor de recurs ( fila 34 dosar recurs)
Prin decizia nr., Curtea a respins recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele care urmează a se expune în continuare:
În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. Curtea a constatat că hotărârile criticate cuprind motivele pe care se sprijină și realizează a analiză amănunțită și comparativă a probelor administrate în cauză, care conduc la conturarea unei anumite situații de fapt, o aprofundată apreciere a textelor de lege incidente situației de fapt stabilite, fiind detaliat redate argumentele care au condus la pronunțarea soluțiilor criticate în recurs.
Pe cale de consecință, Curtea a apreciat că nu este incident acest motiv de recurs, hotărârile pronunțate fiind amplu argumentate, analizând în detaliu motivele de apel formulate de ambele părți, raportat la probatoriile administrate în cauză.
Nu corespunde realității nici susținerea recurentei în sensul că instanța de apel nu a luat în considerare obiecțiunile formulate la rapoartele de expertiză de către pârâta –reclamantă O. A. R.. Acestea au fost exprimate la data de 4.10.2013 (fila 178 dosar apel ) la raportul de expertiză A. M. și prin încheierea de ședință din data de 7 octombrie 2013 s-au admis ( mai puțin obiecțiunea cu privire la evaluarea apartamentului la valoarea de circulație) și s-a dispus ca expertul să răspundă la obiecțiunile formulate de ambele părți, iar obiecțiunile la „raspunsul la obiecțiuni” au fost respinse de instanța de apel prin încheierea de ședință din data de 17 februarie 2014 apreciindu-se că reprezintă „critici, respectiv afirmații ale părților cu privire la răspunsul expertului la obiecțiunile făcute la raportul de expertiză”.
Referitor la motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ. în sensul că instanța de apel ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, întrucât este inadmisibilă cererea în constatarea contribuției mai mari a reclamantului la dobândirea unui singur bun comun, respectiv a apartamentului cu trei camere situat în B., Curtea reține că instanțele de fond nu au reținut o cotă procentuală mai mare în favoarea acestuia la achiziționarea apartamentului, ci au reținut calitatea de bun propriu a donației în bani în cuantum de 120.060 lei primită de reclamantul – intimat în timpul căsătoriei de la părinții săi, cerere admisibilă prin prisma dispozițiilor legale în materie.
Potrivit art. 31 lit. b din Codul Familiei aplicabil în speța dedusă judecății, față de data dobândirii bunurilor, bunurile primite prin donație în timpul căsătoriei sunt bunuri proprii. Dovada donației a fost efectuată prin contractul de donație autentificat sub nr. 621 din 21.03.2008 ( fila dosar de fond ), contract ce se coroborează cu celelalte probatorii cu înscrisuri ( contractul de vânzare – cumpărare încheiat de părinții reclamantului în anul 2007 pentru suma de 157.000 lei, extrase de la CEC B. cu operațiunile în cont efectuate – fila 72 dosar de fond, extras de cont al vânzătoarei Stoina V.) și cu declarațiile de martori .
Situația învederată de recurenta –reclamantă în sensul că actul de donație nu îi este opozabil întrucât este un act juridic unilateral nu poate fi reținută întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, faptul remiterii banilor soților pentru achitarea unei părți din prețul apartamentului reiese și din celelalte probatorii administrate în cauză, instanțele având în vedere la reținerea donației și posibilitatea reală a părinților reclamantului de a procura aceasta sumă de bani, aceasta provenind din încheierea unui tranzacții imobiliare anterioare de către aceștia (contract de vânzare –cumpăare, fila 71 dosar de fond) . De asemenea, tatăl reclamantului, S. A., a retras de la CEC B. SA la data de 18 martie 2008, în prejma datei încheierii contractului de donație ( data de 21 martie 2008) suma de 140 000 lei, la data de 20 martie 2008 încheindu-se și contractul de vânzare –cumpărare al apartamentului soților situat în municipiul B., Bulevardul 1 Decembrie 1918, ..1, jud. B. cu vânzatoarea S. V. .
Critica recurentei în sensul că atât instanța fondului, cât și instanța de apel, au pronunțat hotărârile cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii în ceea ce privește forța probantă a înscrisurilor autentice, admisibilitatea probei cu martori cât și opozabilitatea față de terți a efectelor unui act juridic, situație ce a avut drept consecință înlăturarea efectivă a contribuției sale la dobândirea bunurilor comune este nefondată și prin prisma faptului că deși contractul de vânzare –cumpărare al apartamentului bun comun a fost încheiat în formă autentică, dovada prețului efectiv achitat, între soți se poate face și prin alte mijloace de probă decât înscrisul .Înscrisul autentic face dovadă până la declararea falsului (fiind necesară înscrierea în fals) în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile lui simțuri, iar celelalte mențiuni fac dovadă până la proba contrară (mențiunea că prețul a fost deja plătit de cumpărător, valabilitatea consimțământului exprimat de părți în fața agentului, etc.).
Curtea a mai reținut că, potrivit art 1191 alin. (2) C. civ., este inadmisibilă dovada cu martori împotriva sau peste ceea ce cuprinde actul, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei, însă părțile pot conveni ca și în cazurile de mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta privește drepturi de care ele pot să dispună, textul referindu-se la părțile între care s-a încheiat actul. Referindu-se la dispozițiile restrictive privind admisibilitatea probei testimoniale, art. 1198 alin. (1) C. civ. stabilește că ele nu se aplică totdeauna când creditorului i-a fost cu neputință să-și procure o dovadă scrisă despre obligația ce pretinde. Din text rezultă însă că noțiunii de imposibilitate de procurare a unui înscris i s-a dat un înțeles larg, nelimitându-se numai la anumite condiții materiale, imposibilitatea putând fi și de ordin moral. Astfel, nu poate fi îndoială că relațiile ce există în mod obișnuit între soți, sunt incompatibile cu comportări din care ar reieși o lipsă de încredere a unora față de alții, cum ar fi aceea de a pretinde întocmirea unor înscrisuri pentru constatarea operațiilor juridice ce intervin între ele . Asemenea relații constituie, de la motivul imposibilității morale de a întocmi dovezi scrise cu privire la raporturile juridice dintre ele, partea interesată fiind obligată să dovedească prin orice mijloace de probă împrejurările de fapt din care a rezultat pretinsa imposibilitate morală.
În consecință, având în vedere că prețul apartamentului bun comun, afirmat de intimatul –reclamant S. D. în cuprinsul cererii de chemare în judecată, de 270 000 lei, a fost confirmat și de vânzătoare (aceasta fiind audiată în prezenta cauză ca martor - fila 77 dosar apel), Curtea a constatat că în mod legal instanțele de fond au apreciat asupra acestuia . Instanța de apel a motivat pe larg în cuprinsul incheierii interlocutorii care au fost considerentele pentru care critica privind reținerea nereală a prețului apartamentului în cuantum de 270 000 lei este nereală ( filele 113,114 dosar apel ) .
În ceea ce privește criticile ce vizează modalitatea de constituire a prețului imobilului, astfel cum pretinde recurenta – pârâtă că rezultă din declarațiile martorilor și înscrisurile aflate la dosarului cauzei, Curtea a apreciat că nu poate realiza o analiza a temeiniciei probatoriului administrat întrucât în calea extraordinară de atac a recursului nu se pot examina decât aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate .
În mod similar și examinarea motivului de recurs privind pretinsa reținere greșită la masa de partaj a bunurilor mobile -canapea tip colțar, cuptor și plită marca Zanussi - presupune o analiză a temeiniciei probelor cu acte și martori administrate în cauză. Simple facturi pentru bunurile respective, eliberate pe numele unei terțe persoane, care nu a intervenit în prezenta cauză, fără dovada provenienței banilor cu care au fost achiziționate bunurile mobile și a destinației bunurilor, nu sunt de natură, prin ele însele să conducă la convingerea că acestea nu fac parte din masa bunurilor comune .
Recursul nu are caracter devolutiv și nu are loc o nouă judecare în fond a cauzei, astfel că instanța nu poate examina dacă din probatoriul administrat reiese că și recurenta – pârâtă a avut o contribuție de ½ la plata ratelor creditului contractat de reclamant, conform contractului de credit nr. 9098/9.12.2008.
Curtea a mai reținut că atât în dezvoltarea motivelor de recurs, cât și în concluziile orale, recurenta pârâtă a formulat și alte critici ale deciziei pronunțată de instanța de apel ( privind, spre exemplu, datoria comună a soților reținută de instanța de apel ), însă Curtea a constatat că nu poate examina decât motivele de recurs inițiale, întrucât cele adiționale nu au fost formulate înăuntrul termenului de recurs de 15 zile de la data comunicării deciziei reglementat de dispozițiile art. 301 C.pr.civ.
Împotriva deciziei, contestatoarea O. A. R. a formulat contestație în anulare.
Susține contestatoarea că apelurile declarate de către părți, împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței au fost admise și, drept urmare, soluția a fost schimbată în parte, în sensul constatării existenței unei datorii comune de 1/2 pentru fiecare, din suma de_,27 franci elvețieni, rest dintr-un împrumut contractat la . SA, fiind obligat reclamantul să-i plătească o sultă majorată de 8 301 lei.
Arată contestatoarea că, atât împotriva încheierii de admitere în principiu, cât și împotriva celor două hotărâri judecătorești a declarat recurs, criticând soluția prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
Precizează contestatoarea că intimatului-reclamant i s-a atribuit în mod irevocabil un apartament cu 3 camere, 2 bai și 2 balcoane în suprafață utilă de 73,90 m.p., iar ei i-au fost atribuite bunuri mobile constând în canapea tip colțar, TV color, DVD, aspirator, cuptor și plită marca ZANUSSI și o sultă de 8 301 lei, urmând să achite 1/2 din suma de 95.147,27 franci elvețieni care la cursul de astăzi al francului elvețian echivalează cu 425.784 lei (1CHF = 4,475 lei).
Arată că, intimatul-reclamantul rămâne cu apartamentul, iar după scăderea valorii bunurilor mobile și a sultei ce i-a fost atribuită, rămâne să achite o suma uriașa de bani de care în mod evident profită numai reclamantul.
Apreciază contestatoarea că, prin decizia contestata, pretinzand ca, in recurs, nu este obligata sa verifice decat aspectele de legalitate, Curtea a refuzat sa ia în discuție principalul motiv de recurs, care, dacă era corespunzător interpretat, se demonstra că pune în discuție norme imperative ale legii și chiar încălcarea unor drepturi constituționale fundamentale.
Conform art. 16 alin. 1 din Constituție „toți cetățenii României sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.”
In conformitate cu art. 1 alin. 4 din vechiul Cod al familiei „în relațiile dintre soți precum și în exercițiul drepturilor față de copii, bărbatul și femeia au drepturi egale”.
In planul partajului de bunuri comune, aceste principii fundamentale se traduc prin aceea că, soții au drepturi egale atât asupra activului cât și asupra pasivului comunității, excepție făcând cazul în care instanța în temeiul unor probe temeinice stabilește existența unor cote diferențiate, ceea ce nu este cazul în speță.
Astfel, arată contestatoarea, la paragraful 3 fila 6 din motivele de recurs, a arătat în mod expres că instanțele inferioare au încălcat dispozițiile imperative ale legii, având drept consecința înlăturarea efectiva a contribuției sale la dobândirea bunurilor comune, fiind menținută in schimb doar comunitatea de datorii.
Apreciază că, pentru a fi înlăturată imensa nedreptate care i-a fost produsă, este necesar ca la rejudecarea recursului, după admiterea contestației în anulare, să se dispună casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru repunerea părților în situația de egalitate, astfel: în urma evaluării apartamentului la valoarea de circulație, a rezultat ca acesta nu a înregistrat un spor de valoare așa cum se întâmpla în mod obișnuit, ci, valoarea lui s-a diminuat în raport cu prețul plătit inițial.
Aceasta pierdere de valoare trebuie să fie imputata atât asupra prețului achitat din bani comuni, cât și asupra prețului achitat din banii proprii ai reclamantului, rezultați dintr-o donație pe care o contesta și în prezent, pentru că altfel se ajunge la efectul nejust, că dreptul său de bun comun să fie practic anihilat de contribuția personală a reclamantului care a fost reținută la valoarea nominală. Pentru a înțelege mai bine lucrurile, dacă valoarea apartamentului s-ar fi depreciat la suma de 120 060 lei, reținută prin I.A.P. drept contribuție proprie a reclamantului (lucru care nu pare imposibil astăzi), ca efect al neactualizării în sens pasiv a acestei contribuții, dreptul său valoric ar fi nul, respectiv 0 lei, ceea ce este de-a dreptul absurd, pentru ca instanțele au reținut în mod ritos contribuția sa la dobândirea locuinței și chiar mai mult, tribunalul a stabilit în mod ritos ca „are dreptul” la un pasiv de 1/2 din suma de 95.147,27 franci elvețieni, suma utilizată la cumpărarea acestei locuințe.
In ce privește pasivul comunității constând în creditul către . SA, instanța de apel a procedat în totală contradicție cu practica judiciară potrivit căreia, tocmai pentru a se asigura egalitatea părților, soțul căruia i se atribuie imobilul preia de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și plata creditului, acestuia revenindu-i atât avantajul sporului de valoare al imobilului, cât și o eventuală diminuare a acestei valori. Tot în acest context și pentru aceleiași rațiuni, imobilului dedus partajării i se stabilește ca valoare în vederea includerii în masa de partaj doar contribuția comună și eventualele contribuții proprii efectiv plătite până la data despărțirii în fapt.
Solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei și rejudecarea recursului pentru ca instanța să ia în considerare toate motivele de recurs formulate.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma criticilor formulate si a textelor de lege aplicabile spetei, Curtea constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Contestatoarea sustine ca instanta de recurs a refuzat sa se pronuntate pe principalul motiv recurs, indicand, astfel, ca temei de drept al prezentei contestatii in anulare disp. Art. 318 al. 1 teza a-II-a C. pr. Civ., text de lege potrivit caruia :”Hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie in anulare cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”.
Astfel, arată contestatoarea, la paragraful 3 fila 6 din motivele de recurs, a precizat în mod expres că instanțele inferioare au încălcat dispozițiile imperative ale legii, având drept consecința înlăturarea efectiva a contribuției sale la dobândirea bunurilor comune, fiind menținută in schimb doar comunitatea de datorii.
Verificand, insa, sustinerile contestatoarei, Curtea constata ca, prin disp. art. 318 al. 1 teza a-II-a C. pr. civ, legiuitorul a reglementat posibilitatea formularii contestatiei in anulare doar pentru situatia in care instanta de recurs a ”omis din greseala sa cerceteze unul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Or, in speta, contestatoarea insasi sustine ca instanta de recurs a refuzat sa analizeze principalul motiv de recurs, pretinzand ca nu reprezinta un motiv de nelegalitate.
In acest sens, s-a retinut prin decizia contestata că instanta de recurs nu poate realiza o analiza a temeiniciei probatoriului administrat (atat in ce priveste modalitatea de constituire a prețului imobilului, cat si contributia partilor la dobandirea bunurilor comune, modalitatea de partajare si stabilire a sultei), întrucât în calea extraordinară de atac a recursului nu se pot examina decât aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate.
Se impune a se menționa, sub acest aspect, că, raportat la obiectul acțiunii cu a cărei soluționare reclamantul a învestit prima instanță, hotărârea judecătoriei a fost supusă căii de atac a apelului, iar decizia tribunalului, căii de atac a recursului, context în care motivele invocate în recurs de către recurent puteau fi numai motive de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, iar nu și motive de netemeinicie, care să vizeze aspecte legate de greșita apreciere a probelor administrate.
Art.3041 Cod pr.civilă statuează că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, situație ce nu se regăsește însă în speță.
Ca atare, aspectele de netemeinicie exced atribuțiilor de control ale instanței de recurs, circumscrise numai cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
Prin urmare, atat timp cat instanta de recurs nu a ”omis din greseala” sa cerceteze un motiv de recurs, ci a apreciat ca nu poate fi analizat in calea extraordinara a recursului, intrucat viza aspecte legate de aprecierea probatoriilor, respectiv de temeinicia hotararii, raportat la disp. Art. 318 al.1 teza a-II-a C. pr. Civ, Curtea constata ca prezenta contestatie in anulare este nefondata.
F. de toate aceste considerente, Curtea, in temeiul disp. Art. 320 C. pr. Civ, o va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anularea deciziei civile nr. 2136/13 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatoarea O. A. R., domiciliată în B., ., nr. 6, .. 7, județul B., în contradictoriu cu intimații S. D., domiciliat în B., ., . și . SA, cu sediul în București, Bulevardul C. I, nr. 34, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2015.
Președinte, Judecători,
V.-I. S. A.-C. B. E. S.
Grefier,
D. V.
Red. VIS
Tehnored. DV
2 ex./ 02.03.2015
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 11/2015. Curtea de Apel... | Ordin de protecţie. Decizia nr. 185/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
