Grăniţuire. Decizia nr. 129/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 953/204/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 129
Ședința publică din data de 11 februarie 2015
Președinte - V. G.
Judecători - P. M. G.
- M. I. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâțiiB. M. șiB. G., ambii domiciliați în Băicoi, ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 828 pronunțată la 07 octombrie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamant C. G.,domiciliat în Băicoi, ., jud. Prahova.
Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei achitată cu chitanța . nr._/04.02.2015 și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții pârâți B. M. și B. G. reprezentați de avocat C. G. din Baroul Prahova, conform împuternicirii avocațiale . nr._ aflată la dosar și intimatul reclamant C. G. reprezentat de avocat V. A. din Baroul Prahova, conform împuternicirii avocațiale . nr._ depusă la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este la primul termen de judecată și că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatului reclamant C. G..
Avocat C. G. depune dovada achitării taxei judiciare de timbru așa cum s-a dispus prin rezoluția președintelui instanței și cum a fost consemnată mai sus și, având cuvântul, arată că nu a luat cunoștință de conținutul întâmpinării întrucât aceasta nu i-a fost comunicată.
Se comunică un exemplar al întâmpinării apărătorului recurenților pârâți.
Avocat C. G., având cuvântul, arată că prin întâmpinare s-a invocat excepția nulității prev. de art. 486 alin 3 și 488 pct.4-8 NCPC dar, având în vedere data promovării acțiunii, apreciază că temeiul de drept al recursului se pliază pe temeiul de drept prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
La solicitarea instanței, avocat V. A. învederează că nu mai susține excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.
Reprezentanții părților având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C. G., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 828/2014 și a sentinței civile nr.1685/2014 iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și admiterea în tot a cererii reconvenționale așa cum a fost formulată.
Arată că reclamantul se prevalează de un certificat de moștenitor, dar acesta are caracter declarativ și face dovada deplină numai în ceea ce privește calitatea de moștenitor, dar nu poate fi opus unui titlu de proprietate.
Reclamantul a deținut în anul 1962 suprafața de 3.700 mp și înscrierea în rol s-a realizat pe baza suprafeței declarate fără a fi întocmită o schița de plan sau o măsurătoare cu aparatura specializată la momentul vremii.
În anul 1995 pârâții au cumpărat de la reclamant 1.000 mp și în cadrul acelorași semne de hotar s-a constatat că aliniamentul despărțitor nu a suferit modificări. Reclamantul deținând un certificat de moștenitor în cadrul acelorași semne de hotar și văzând caracterul declarativ al certificatului de moștenitor în cadrul acelorași semne de hotar acesta putea deține un plus sau un minus de teren.
Arată că, realizându-se vânzarea către pârâți și în lipsa unei schițe de plan reclamantul a rămas cu o suprafață de teren. Dacă la momentul înscrierii în rol ar fi fost măsurat terenul cu aparatură de specialitate, suprafața acestuia ar fi fost mult mai mică iar certificatul de moștenitor ar fi indicat o suprafață de teren de asemenea mai mică iar acesta nu ar mai fi putut promova o acțiune în revendicare în baza unui certificat de moștenitor care nu atestă calitatea de proprietar, decât de succesor.
Mai arată că unul din martori a arătat că expertul topo care a întocmit lucrarea cadastrală a pârâților nu a măsurat efectiv terenul stăpânit de aceștia, efectuând lucrarea, conform schiței de plan anexă, afirmațiile celorlalți martori audiați în cauză referitoare la persoana care a edificat gardul comun și care, de altfel, sunt contradictorii, neprezentând relevanță întrucât într-o acțiune în revendicare, instanța trebuie să procedeze la compararea titlurilor de proprietate ale părților.
De văzut și răspunsurile la interogatoriu, prin care reclamantul a recunoscut că a deținut 3.700 mp, această suprafață putând fi mai mare sau mai mică în cadrul acelorași semne de hotar, reclamantul răspunzând că nu a făcut măsurători. Mai mult, în ceea ce privește grănițuirea, 1a interogatoriul luat reclamantului, acesta lămurește faptul că muta gardul după bunul plac.
Avocat C. G. solicită, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Prahova și a sentinței Judecătoriei Câmpina iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Prahova și trimiterea cauzei la tribunal pentru completarea probatoriilor iar în situația în care s-ar casa și sentința Judecătoriei Câmpina, trimiterea cauzei la Judecătoria Câmpina în vederea readministrării probatoriului; cu cheltuieli de judecată.
Avocat V. A., având cuvântul pentru reclamantul C. G., solicită respingerea recursului ca nefondat.
Arată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin moștenire legală de la părinții săi, iar dreptul de proprietate dobândit cu bună credință și în condițiile legii este deplin recunoscut. Ulterior, a înstrăinat pârâților prin contractul de vânzare - cumpărare suprafața de 1.000 mp împreună cu o casă de locuit situată pe acest teren pârâții edificând gardul despărțitor cu încălcarea actului de vânzare – cumpărare. Acest contract de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere, s-a întocmit în perioada în care reclamantul era căsătorit cu mama reclamantei B. G..
Reclamantul a constatat că îi lipsește o suprafață de teren, iar în urma expertizelor efectuate s-a constatat că pârâții dețin o suprafață de 1097, excedent despre care experții au spus că este suprafață acaparată.
Instanța de fond a reținut că pârâții nu dețin acte de proprietate care să înglobeze suprafața în plus, de 97 mp pe care aceștia o stăpânesc, iar suprafața în discuție face parte din terenul ce aparține reclamantului, în baza certificatului de moștenitor menționat.
Totodată, s-a dovedit cu martori că terenul reclamantului se află la pârâți. Reclamantul are titlu de proprietate pe acest teren, îl posedă și grănițuirea se impunea de la sine.
Avocat V. A. solicită respingerea recursului ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.
Avocat C. G., având cuvântul în replică, arată că un certificat de moștenitor nu poate fi opus unui titlu de proprietate.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ / 2013, reclamantul C. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. M. și B. G., ca prin sentința ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar care desparte proprietățile părților, precum și obligarea pârâților la a-i lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de teren acaparată din terenul proprietatea sa, obligarea pârâților la demolarea gardului despărțitor amplasat în mod abuziv pe terenul reclamantului, autorizarea reclamantului să demoleze gardul despărțitor, amplasat abuziv pe cheltuiala pârâților în cazul în care aceștia vor întârzia să execute această obligație, obligarea pârâților să participe la edificarea noului gard pe hotarul stabilit în mod legal și să suporte jumătate din cheltuielile aferente edificării acestui gard, să fie autorizat reclamantul să ridice gardul despărțitor pe hotarul stabilit, în mod legal, între proprietăți pe cheltuiala pârâților pentru jumătate din costul acestor lucrări, în cazul în care pârâții vor întârzia să contribuie la edificarea acestui gard.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului situat în Băicoi, ., jud. Prahova și a casei de locuit aflată pe acesta, în baza certificatului de moștenitor nr.646/1982, din această suprafață de teren înstrăinând pârâților, prin contractual de vânzare - cumpărare aut. sub nr._/02.11.1995, suprafața de 1.000 mp. împreună cu o casă de locuit situată pe acest teren, pârâții edificând gardul despărțitor cu încălcarea actului de vânzare – cumpărare.
În drept, reclamantul a invocat art.560, art.563, art.1528 C.civ. rap. la art.112 și urm C.pr.civ.
În raport de susținerile reclamantului C. G., la data de 25.06.2013, pârâții B. M. și B. G. au formulat, în temeiul art.115 – 118 și art.119 C.pr.civ., întâmpinare - cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea reclamantului de a lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de cca. 10 m. acaparată pe aliniamentul pct.12 - 15 din planul de amplasament cadastral și grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul 12 - 15.
În esență, pârâții au arătat faptul că, în anul 1997, cu deplinul acord al reclamantului, au edificat pe aliniamentul pct.9 – 15, gardul despărțitor, linia de hotar fiind indicată de reclamant din anul 1995 pe aliniamentul 12 – 15, însă, gardul a fost mutat de reclamant de 5 - 6 ori, iar în anul 2008, efectuând cadastrul, pârâții au constatat că dețin o suprafață de 1.004 mp., suprafață în marjă rezonabilă.
La data de 20.09.2013, reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională prin care a invocat excepția tardivității formulării acestei cereri.
În urma probelor administrate în cauză la solicitarea părților cu înscrisuri, interogatorii reciproce, martori și expertize tehnice de specialitate topo ing. P. M. și construcții civile și industriale ing. D. R. F., Judecătoria Câmpina a pronunțat sentința civilă nr.1685/21.05.2014prin care a admis acțiunea formulată de reclamantul C. G. și, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâții B. M. și B. G. în ceea ce privește capătul de cerere privind grănițuirea, obligându-i pe aceștia să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului suprafața de teren de 97 mp., identificată în raportul de expertiză topo ing. P. M. între pct. 10 – 41 – 40 – 39 – 38 – 37 – 36 – 16 – 15 – 14 – 13 – 12 – 11 - 10" - 10, respingând ca neîntemeiat capătul cererii reconvenționale referitor la obligarea reclamantului de a lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 10 mp.
Instanța de fond a dispus stabilirea hotarului dintre proprietățile părților pe aliniamentul pct. 10 – 41 – 40 – 39 – 38 – 37 – 36, conform raportului de expertiză P. M., dispunând obligarea pârâților să demoleze gardul despărțitor dintre proprietăți aflat pe aliniamentul pct. 10 - 10" – 11 – 12 – 13 – 14 – 15 - 16.
Totodată, a fost autorizat reclamantul să demoleze gardul despărțitor dintre proprietăți aflat pe aliniamentul pct. 10 - 10" – 11 – 12 – 13 – 14 – 15 - 16 pe cheltuiala pârâților, conform raportului de expertiză tehnică construcții civile și industriale ing. D. F. R., în situația în care aceștia nu îl vor demola de bună voie, fiind obligați pârâții să participe la edificarea noului gard și să suporte jumătate din cheltuielile aferente edificării acestuia pe aliniamentul pct. 10 – 41 – 40 – 39 – 38 – 37 - 36, conform aceluiași raport de expertiză, iar, în caz de refuz al pârâților, a fost autorizat reclamantul să edifice gardul despărțitor pe aliniamentul pct. 10 – 41 – 40 – 39 – 38 – 37 - 36 pe cheltuiala pârâților pentru jumătate din costul acestor lucrări.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit disp. art.5 alin.2 din Legea nr.71/2011, dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din (…) raporturile de proprietate și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil.
Conform art.563 alin.1 C.civ. proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.
În speță, reclamantul este, conform certificatului de moștenitor nr.646/13. 07.1982, moștenitorul defunctului C. A. în ceea ce privește terenul situat în Băicoi, . în suprafață de 3.700 mp. dobândit de acesta din urmă, prin moștenire, de la părinții săi decedați.
Art.3 din Legea nr.71/2011 prevede faptul că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Așadar, certificatului de moștenitor în discuție are efect declarativ, conform art.23 alin.2 din Decretul nr.40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, până la anularea prin hotărâre judecătorească, făcând dovada deplină în ceea ce privește calitatea de moștenitor și cota sau bunurile ce revin fiecărui moștenitor.
Conform disp. art.563 alin.3 C.civ., dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut.
Din raportul de expertiză topo ing. P. M. rezultă faptul că reclamantul stăpânește, în prezent, după ce prin contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr._/02.11.1995, a vândut pârâților suprafața de teren de 1.000 mp., o suprafață de teren de 2.350 mp. delimitată de pct. 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10 - 10" - 11 - 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 19 - 20 - 21 - 22 - 23 - 24 - 25 - 26 - 27 - 28 - 1, așadar inferioară celei de 2.700 mp. cât ar fi trebuit să rămână după vânzarea suprafeței de 1.000 mp. din suprafața de 3.700 mp. cuprinsă în certificatul de moștenitor nr.646/13.07.1982.
În ceea ce îi privește pe pârâții B. M. și B. G., aceștia au dobândit de la reclamantul din prezenta cauză terenul în suprafață de 1.000 mp., conform contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr._/02.11.1995, stăpânind în fapt, actualmente, 1.107 mp. delimitați de pct. 8 - 29 - 30 - 31 - 32 - 33 – 34 – 35 – 36 – 16 – 15 – 14 – 13 – 12 – 11 - 10" – 10 – 9 - 8.
Conform raportului expertiză topo ing. P. M., suprafața de teren acaparată de pârâți din terenul reclamantului este de 97 mp. formată din perimetrul pct. 10 – 41 – 40 – 39 – 38 – 37 – 36 – 16 – 15 – 14 – 13 – 12 – 11 - 10" – 10, potrivit lucrării cadastrale aparținând acestora, suprafața de teren stăpânită de pârâți, în anul 2008, era de 1.004 mp.
Martorul C. S. M. care a efectuat lucrări de măsurare a terenului reclamantului în urmă cu 2 ani a arătat că expertul topo care a întocmit lucrarea cadastrală a pârâților nu a măsurat, efectiv, terenul stăpânit de aceștia, efectuând lucrarea, conform schiței de plan anexă, afirmațiile celorlalți martori audiați în cauză referitoare la persoana care a edificat gardul comun și care, de altfel, sunt contradictorii, neprezentând relevanță, întrucât într-o acțiunea în revendicare, instanța trebuie să procedeze la compararea titlurilor de proprietate ale părților.
Instanța de fond a reținut că pârâții nu dețin acte de proprietate care să înglobeze suprafața, în plus, de 97 mp. pe care aceștia o stăpânesc, iar suprafața în discuție face parte din terenul ce aparține reclamantului, în baza certificatului de moștenitor menționat.
Prin urmare, prima instanță a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamant și a dispus obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie acestuia suprafața de teren de 97 mp., identificată în raportul de expertiză topo ing. P. M. între pct. 10 – 41 – 40 – 39 – 38 – 37 – 36 – 16 – 15 – 14 – 13 – 12 – 11 - 10" - 10.
Grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare, prin semne exterioare, a limitelor dintre două proprietăți vecine, cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul, fiind menită să apere dreptul de proprietate și se poate cere atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părți.
Ca urmare, având în vedere disp. art.560 C.civ., instanța de fond a stabilit linia de hotar dintre părți pe aliniamentul pct. 10 – 41 – 40 – 39 – 38 – 37 – 36, conform rap. de expertiză topo ing. P. M..
Cererea reconvențională formulată de pârâți a fost admisă în parte, doar în ceea ce privește capătul de cerere privind grănițuirea, astfel cum s-a menționat anterior, capătul de cerere privind revendicarea apărând ca neîntemeiat raportat la considerațiile expuse și la raportul de expertiză topo ing. P. M., conform căruia reclamantul nu a acaparat nicio suprafață de teren de la pârâți.
În baza art.274 C.pr.civ și art.200 C.pr.civ., având în vedere că pârâții au căzut în pretenții, precum și faptul că cheltuielile de judecată în ceea ce privește grănițuirea trebuie suportate în mod egal de către părți, instanța de fond a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 4.374 lei constând în taxă judiciară de timbru, mai puțin cea pentru capătul de cerere privind grănițuirea, onorariu avocat, onorariu expertize construcții și topo, nu însă și onorariul expertului parte în cuantum de 500 lei, cheltuielile cu transportul martorului C. S..
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel, în termen legal, pârâții B. M. și B. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că motivele de apel vor fi depuse pe calea unui memoriu separat.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 16.07.2014.
La data de 29.08.2014, apelanții - pârâți B. M. și B. G. au depus, prin intermediul Compartimentului Registratură din cadrul Tribunalului Prahova, motivele de apel, arătând că au cumpărat de la intimatul C. G. un teren în suprafața de cca. 1.000 mp., printr-un contract de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere, în perioada în care acesta era căsătorit cu mama reclamantei B. G..
După decesul acesteia, reclamantul s-a recăsătorit și, din acel moment, au început și discuțiile dintre părți, noua sa soție neacceptând ca pârâții să fie cei care îl îngrijesc și se ocupă de reclamant, pentru ca întreaga avere să rămână celor trei fiice ale soției, reclamantul dând o declarație autentică la notariat prin care renunța la întreținerea pe care o prestau pârâții, în conformitate cu contractul.
Dezvoltând motivele de apel, pârâții au susținut faptul că limitele laterale ale proprietății nu au fost mutate niciodată, existând gard pe toată lungimea terenului, atât pe latura de nord, este cât și pe cea de sud și sud - vest, încă de când au cumpărat terenul de la reclamant, iar la momentul întocmirii cărții funciare a terenului - proprietatea acestora, reclamantul, ca de altfel și ceilalți vecini au dat declarații de vecinătăți, fiind de acord cu limitele de hotar în momentul întocmirii schițelor cadastrale.
Lucrarea de cadastru a fost înregistrată la O.C.P.I. Prahova și nu a fost atacată în termen legal de niciunul dintre vecini sau altă persoană interesată, în condițiile Legii nr.7/1996, modificată, astfel încât, face dovada deplină a dreptului de proprietate și a vecinătăților terenului acestora.
Pe de altă parte, singurul act de proprietate al reclamantului este un certificat de moștenitor din anul 1982, fără schiță de plan și care are efect declarativ de drepturi, reclamantul având înscris în certificatul de moștenitor nr. 646/1982, un drept de proprietate asupra unui teren în suprafață de 3.700 mp. măsurat în anul 1950, la data dobândirii de către autorii săi, fiind foarte posibil ca, diferența de suprafață să fie din modalitatea de măsurare la momentul respectiv, în urmă cu mai bine de 50 de ani.
La limita de N-V a proprietății, reclamantul a mutat, de mai multe ori gardul, după cum a dorit, iar expertul, atunci când a făcut măsurătorile pentru expertiza nu a luat în seamă actele de proprietate, astfel cum a fost stabilit ca obiectiv de către instanța de fond, fără a motiva, în vreun fel, de ce a stabilit că terenul presupus acaparat este exact pe latura de sud - est, unde casa de locuit este foarte aproape de hotar și unde gardul nu a fost mutat niciodată.
Pârâții au menționat că, în speță, este posibil ca diferența de teren, dacă aceasta există, să fie din spatele terenului, la limita de N - V, unde reclamantul a mutat discreționar gardul, considerente în raport cu care consideră că instanța de fond a dat o greșită interpretare probelor administrate în cauză, astfel că solicită admiterea probei cu înscrisuri, un martor și efectuarea unei noi expertize topometrice care să țină seama de actele de proprietate ale părților și de lucrarea cadastrală a terenului.
În raport de motivele de apel formulate de apelanții - pârâți B. M. și B. G., la termenul de judecată din data de 07.10.2014, intimatul - reclamant C. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr.1685/2014 ca fiind legală și temeinică (f.23).
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 828 din 07.10.2014 a respins cererea de completare a probatoriilor, ca neîntemeiată, a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanții să plătească intimatului – reclamant C. G. 1.000 lei cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Prahova a reținut următoarele considerente:
În ceea ce privește cererea de completare a probatoriilor formulată de apelanții – pârâți B. M. și B. G.:
Apelanții - pârâți B. M. și B. G. au solicitat admiterea probelor cu înscrisuri, 1 martor și efectuarea unei noi expertize topometrice, în condițiile în care, la termenul de judecată din data de 29.05.2013 (f.15 – dos. fond), instanța de fond a încuviințat, la solicitarea reclamantului – pârâții lipsind, în mod nejustificat, la acel termen - probe cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, 2 martori, expertiză topografică, fiind respinsă ca inutilă proba cu cercetare locală.
Însă, la termenul de judecată din data de 25.09.2013, instanța de fond respingând excepția tardivității depunerii cererii reconvenționale, a încuviințat, la solicitarea pârâților, probe cu înscrisuri, 2 martori, interogatoriul reclamantului și un obiectiv suplimentar la expertiza topometrică, precum și expert consilier topo ing. S. F., astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acel termen (f.51 – dos. fond).
Ulterior, au fost audiați, la solicitarea pârâților, martorii F. N. și C. L. (f.79 și 106 – dos. fond), a fostă administrată proba cu interogatoriul reclamantului (f.71 – dos. fond), inclusiv suplimentul la acesta (f.77 – dos. fond), fiind respinse obiecțiunile formulate de aceștia cu privire la raportul de expertiză topo ing. P. M. (f.81 – dos. fond), fiind depus numai punctul de vedere al expertului consilier al reclamantului - ing. I. N. (f.70 – dos. fond), iar nu și al pârâților.
Trebuie precizat și faptul că, în speță, pârâții B. M. și B. G. au beneficiat de asistență juridică calificată constantă, prin prezența aceluiași apărător, încă din data de 23.06.2013, aceasta fiind o garanție suplimentară a respectării drepturilor procesuale ale acestora, astfel încât, față de probatoriile administrate cu ocazia instrumentării pricinii în fața primei instanțe, se constată că acestea au fost suficiente pentru a conduce la formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată.
A administra noi probatorii în faza procesuală a apelului nu ar conduce decât la tergiversarea soluționării cauzei, cât timp la instanța de fond au fost încuviințate și administrate toate probatoriile solicitate de pârâți, respectiv cele cu înscrisuri, martori, interogatoriul reclamantului și un nou obiectiv pentru expertiza de specialitate topografică.
Pentru aceste motive, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de completare a probatoriilor, formulată de apelanții – pârâți B. M. și B. G..
Pe fondul cauzei, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar s-a reținut că reclamantul C. G. a dobândit suprafața totală de teren de 3.700 mp situată în Băicoi, ., jud. Prahova, din care 300 mp. curte, 3.200 mp. arabil și 200 mp. vie împreună cu o casă de locuit, prin moștenire de la autoarea sa – C. A., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.646/13.07.1982 (f.5 – dos. fond) care, chiar dacă are numai un efect declarativ, face dovada deplină în ceea ce privește calitatea de moștenitor și cota sau bunurile ce revin moștenitorilor, până la anularea acestuia prin hotărâre judecătorească.
La rândul său, pârâții B. M. și B. G. exhibă, ca titlu de proprietate, contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr._/02.11.1995 prin care au cumpărat de la reclamantul C. G. suprafața de teren de 1.000 mp. situată în intravilanul or. Băicoi, ., jud. Prahova împreună cu casa de locuit aflată pe acesta.
Raportul de expertiză tehnică de specialitate topometrică ing. P. M. (f.12 – dos. fond) a reliefat faptul că, întrucât, pârâții nu au participat la expertiză, nu a avut acces la proprietatea acestora decât pe două laturi comune cu reclamantul și pe latura din stradă, fiind nevoită să preia din lucrarea cadastrală în coordonate Stereo 70, latura comună cu C. D., în vederea finalizării lucrării.
Astfel, s-a stabilit că terenurile care fac obiectul pricinii sunt situate în or. Băicoi, . și, respectiv nr.5A, jud. Prahova, reclamant C. G. deținând suprafața notată cu S1 = 2.275 mp. din acte S1 = 2.700 mp. (certificatul de moștenitor nr.646/13.07.1982 și adeverința de rol nr.1182/07.02. 2011), iar pârâții B. M. și B. G. dețin în proprietate suprafața notată cu S2 = 1.107 mp. din contractul de vânzare – cumpărare aut. sub nr._/02.11.1995, aceasta fiind de 1.000 mp. și înscrisă în cartea funciară cu suprafața măsurată de 1.010 mp.
S-a concluzionat că suprafața de teren acaparată de pârâți este de 97 mp., fiind cuprinsă în perimetrul pct. 10 – 41 – 40 – 39 – 38 – 37 – 36 – 16 – 15 – 14 – 13 – 12 – 11 – 101 - 10.
Din analiza probatoriilor administrate cu ocazia instrumentării pricinii în primă instanță a rezultat, în mod cert, că pârâții nu dețin acte de proprietate cu privire la suprafața de teren de 97 mp. acaparată astfel din proprietatea reclamantului.
În faza procesuală a apelului, pârâții au susținut că limitele laterale ale proprietății acestora nu au fost mutate niciodată, existând gard pe toată lungimea terenului atât pe latura de nord – est, cât și pe latura de sud și sud – vest încă de la data cumpărării terenului de la reclamant care, la data întocmirii lucrării cadastrale, a fost de acord cu limitele de hotar, apărare care nu poate fi avută în vedere, întrucât, nu a fost dovedită în niciun fel.
Astfel, din nicio probă administrată în cauză nu a rezultat că reclamantul ar fi fost de acord cu limitele proprietății pârâților, cu atât mai mult cu cât, acesta este cel care a formulat cererea de chemare în judecată prin care a solicitat stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile părților, precum și obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren acaparată din terenul - proprietatea acestuia, demolarea gardului despărțitor amplasat în mod abuziv pe terenul său, autorizarea sa să demoleze gardul despărțitor amplasat abuziv, pe cheltuiala pârâților în cazul în care aceștia vor întârzia să își execute această obligație, obligarea pârâților să participe la edificarea noului gard pe hotarul stabilit, în mod legal, între proprietăți și să suporte jumătate din cheltuielile aferente edificării acestui gard sau autorizarea acestuia să ridice gardul despărțitor în cazul în care pârâții vor întârzia să contribuie la edificarea acestui gard.
Faptul că pârâții au acaparat și stăpânesc parte din terenul - proprietatea reclamantului a rezultat, în mod cert, din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert P. M., respectiv suprafața de 97 mp. care face parte din terenul cuprins în certificatul de moștenitor nr.646/1982 invocat de reclamant.
Au susținut pârâții faptul că, singurul act de proprietate al reclamantului, este un certificat de moștenitor, și anume actul cu nr.646/1982 în care este înscrisă suprafața de teren de 3.700 mp., fiind posibil ca diferența de suprafață să rezulte din modalitatea de măsurare de la momentul respectiv, în urmă cu mai bine de 50 de ani, precum și faptul că a mutat de mai multe ori gardul, după cum a dorit, iar expertul nu a luat în considerare actele de proprietate, această din urmă afirmație fiind contrazisă de cuprinsul lucrării care arată, în mod clar, suprafețele de teren, astfel cum sunt acestea deținute de părți și actele cu care fac dovada în acest sens.
Potrivit disp. art.560 C.civ. proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
La rândul său, art.561 C.civ. statuează că, orice proprietar poate să își îngrădească proprietatea, suportând, în condițiile legii, cheltuielile ocazionate.
Grănițuirea, ca operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietățile învecinate, în caz de conflict, se realizează pe cale judecătorească nu numai atunci când între proprietari nu au existat niciodată semne de hotar, ci și în situația în care există, dar sunt controversate.
Atât timp cât controversa există, acțiunea nu trebuie respinsă, ci, dimpotrivă, trebuie să fie admisă, chiar dacă limitele dintre terenuri se stabilesc pe linia actuală de hotar, în vederea curmării controversei existente.
Pe de altă parte, grănițuirea fiind un atribut al dreptului de proprietate, exercitarea acestui drept constituie o facultate care nu se stinge prin neuz, dreptul fiind așadar, imprescriptibil.
Când, prin acțiunea în grănițuire se solicită stabilirea hotarului dintre proprietari și obligarea pârâtului să predea porțiunea de teren de care o ocupă fără drept, expertul are îndatorirea de a stabili hotarul care desparte terenurile părților în proces, prin determinări tehnice exacte, iar nu să propună, în mod arbitrar, două variante de natură să compenseze deficitul de suprafață de teren al unuia din proprietari.
Cheltuielile de grănițuire, precum și cele de construire și reparare a gardului despărțitor se suportă, în mod egal, de ambii proprietari ai terenurilor învecinate, niciunul nefiind în drept să ridice un gard despărțitor a cărui valoare să fie împovărătoare pentru vecinul său, fără consimțământul acestuia.
Dreptul la acțiunea în grănițuire semnifică posibilitatea pentru proprietar sau orice altă persoană care este titularul unui drept real asupra unui fond limitrof de a pretinde vecinului său, printr-o asemenea acțiune în justiție, restabilirea hotarului ce separă fondurile învecinate și marcarea acestora prin semne materiale vizibile.
În cazul unei astfel de acțiuni, judecătorul nu are a se pronunța asupra întinderii dreptului de proprietate, ci asupra formei terenului, în partea din litigiu al cărei contur este fixat decisiv, prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile.
Reținând că, în ceea ce privește gardul despărțitor al proprietăților părților și amplasat între pct. 10 – 16, se află pe terenul proprietatea reclamantului, instanța de fond făcând aplicarea art.560 C.civ. și art.1528 C.civ., a dispus, în mod corect, obligarea pârâților să demoleze gardul despărțitor dintre proprietăți.
Conform art.560 C.civ., cheltuielile grănițuirii sunt suportate de ambele părți ori, în mod egal, de toate părțile in proces, atunci când grănițuirea se face între mai mulți proprietari învecinați.
Acestea vor fi cheltuieli necesare, prin trasarea limitelor în modul decis de instanța de judecată, iar nu cheltuielile de judecată care vor fi suportate, potrivit normelor de procedură civilă în materie.
Niciunul dintre coproprietarii terenurilor învecinate nu este, însă, îndreptățit să ridice un gard despărțitor a cărui valoare să fie împovărătoare pentru celalalt vecin, dacă acesta nu a consimțit, pentru că dreptul unui vecin de a-l obliga pe celalalt la grănițuire nu poate să constituie o exercitare abuzivă a propriului său drept.
Pentru considerentele arătate, tribunalul constatând că apelul este nefondat, l-a respins ca atare și, în baza art.296 C.pr.civ., a păstrat în tot sentința atacată.
În baza disp. art.274 alin.1 C.pr.civ., au fost obligați apelanții - pârâți să plătească intimatului - reclamant suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport, conform chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții B. M. și B. G., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenții B. M. și B. G. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile 828/2014 și a sentinței civile 1685/2014 iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și admiterea în tot a cererii reconvenționale așa cum a fost formulată.
În subsidiar, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Prahova, trimiterea cauzei la tribunal pentru completarea probatoriilor iar în situația în care s-ar casa și sentința Judecătoriei Câmpina, trimiterea cauzei la Judecătoria Câmpina în vederea readministrării în tot a probatoriului cu respectarea principiului egalității de tratamente.
Așa cum a mai arătat și așa cum au reținut și instanțele certificatul de moștenitor are caracter declarativ și face dovada deplină numai în ceea ce privește calitatea de moștenitor.
Cum reclamantul a deținut 3.700 mp la nivelul anului 1962 înscrierea în rol s-a realizat în baza suprafeței declarate neexistând o schița de plan sau o măsurătoare cu aparatură specializată la acel moment.
Conform contractului de vânzare-cumpărare intervenit la nivelul anului 1995 recurenții – pârâți au cumpărat de la reclamant 1.000 mp .
Este demn de remarcat că din cuprinsul probelor administrate la fond și văzând și răspunsurile la interogatoriu rezultă cu certitudine că în cadrul acelorași semne de hotar aliniamentul despărțitor nu a suferit modificări.
Printr-un raționament simplu reclamantul deținând certificat de moștenitor în cadrul acelorași semne de hotar și văzând caracterul declarativ al certificatului de moștenitor în cadrul acelorași semne de hotar acesta putea deține un plus sau un minus de teren.
În speță, realizându-se vânzarea către pârâți și în lipsa unei schițe de plan reclamantul a rămas cu o suprafața de teren. Însăși prin declarația de înscriere în rol reclamantul a creat o falsă realitate cu privire la pretinsa suprafață reală pe care ar deține-o. Dacă la momentul înscrierii în rol era măsurat terenul cu aparatură de specialitate, suprafața acestuia ar fi fost mult mai mică iar certificatul de moștenitor ar fi indicat o suprafață de teren de asemenea mai mică iar acesta nu ar mai fi putut promova o acțiune în revendicare în baza unui certificat de moștenitor care nu atestă calitatea de proprietar, decât de succesor. Au arătat recurenții că au apreciat permanent că cererea acestuia privind revendicarea este inadmisibilă, neputând opune certificatul de moștenitor contractului de vânzare-cumpărare care, mai mult este subsecvent actului de proprietate al reclamantului. În continuare, au opinat recurenții că intimatul-reclamant deține ce se găsește la măsurătoare după vânzarea suprafeței de 1.000 mp
Mai mult, la întrebarea nr.8 la interogatoriu reclamantul a recunoscut că a deținut 3.700 mp (a se înțelege o suprafața de teren în cadrul acelorași semne de hotar conform C.M. neavând o schița de plan cu măsurătoare de specialitate la nivelul anului 1982.
La întrebarea 9 la interogatoriu răspunsul reclamantului este edificator, suprafața de 3.700 mp putând fi mai mare sau mai mică în cadrul acelorași semne de hotar reclamantul răspunzând "n-am măsurat ".
Răspunsul reclamantului la întrebarea nr.10 lămurește însuși obiectul cauzei urmând a fi interpretat coroborat cu penultimul aliniat, pag. 2 sentința în ceea ce privește declarația martorului propus de reclamant.
Instanța, în virtutea rolului activ și din oficiu ar fi trebuit să invoce excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare raportat la certificatul de moștenitor al reclamantului fără schița plan și văzând contractul de vânzare-cumpărare cu cadastru.
Mai mult, în ceea ce privește grănițuirea, întrebările 3, 4, 5 1a interogatoriul luat reclamantului lămurește faptul că acesta muta gardul după bunul plac.
Intimatul reclamant C. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluțiilor anterioare pronunțare în cauză.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au reiterat în parte motivele de apel formulate împotriva sentinței judecătoriei, cu privire la care au pretins că se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 4( când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești), 5( când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității), când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) și 8 ( când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) din Noul Cod de procedură civilă.
În raport de data la care a fost sesizată prima instanță, respectiv 14 februarie 2013, deci anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, și față de disp. art.25 alin.1 din acest cod, potrivit căruia „ procesele în curs de judecată, precum și precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acestei legi”, curtea constată că prezenta cauză este guvernată de dispozițiile procesual civile reglementate de vechiul cod de procedură civilă.
Prin urmare motivele de recurs invocate de către recurenți se pot încadra în motivele reglementate de dispozițiile art.304 pct. 4, 5, 7 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
Referitor la primul motiv de recurs, privind depășirea de către instanțe a atribuțiilor puterii judecătorești, curtea constată din dezvoltarea motivelor de recurs, că nu au fost formulate niciun fel de critici care să se încadreze în acest motiv de recurs.
Nu sunt indicate nici regulile de procedură care au fost încălcate de către instanța de apel și care ar atrage sancțiunea nulității pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Din examinarea considerentelor deciziei pronunțate în apel și a sentinței judecătoriei, curtea reține că primele două instanțe au argumentat în mod temeinic soluțiile pronunțate, fără ca hotărârile pronunțate să cuprindă motive contradictorii sau străine de natura pricinii, prin urmare nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă.
Recurenții au invocat de asemenea motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr. civ., care are în vedere faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În ambele cazuri este avută în vedere, ca regulă, încălcarea legii de drept material.
În doctrină s-a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.
În cauza de față nici acest motiv nu este incident, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile legale, după cum vom arăta în continuare.
Se reține că nu pot fi analizate în calea de atac a recursului criticile recurentei privind modul de interpretare a probelor, vizând aprecierea recunoașterilor reclamantului din interogatoriu, a declarației martorului propus de acesta și certificatului de moștenitor invocat ca titlu de către reclamant.
Pe fondul litigiului, Curtea constată că instanța de fond și instanța de apel au făcut o corectă aplicare a regulilor de drept material care guvernează revendicarea imobiliară.
Acțiunea în revendicare, astfel cum a fost definită anterior în doctrină și în practica judiciară, fiind reglementată pentru prima dată ca mijloc de apărare a dreptului de proprietate privată în Noul Cod Civil, la art. 563 alin.1, este acțiunea reală prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.
Criticând modul în care instanțele au soluționat acțiunea în revendicare a reclamantului și respectiv acțiunea în revendicare formulată de către pârâți în cererea reconvențională, recurenții au pretins că acțiunea în revendicare a reclamantului era inadmisibilă, în condițiile în care acesta a invocat în dovedirea dreptului său de proprietate asupra terenului, un certificat de moștenitor neînsoțit de o schiță de plan sau alt înscris care să dovedească adevărata întindere și configurația terenului pe care susține că îl deține în proprietate.
Numai că pârâții au omis să precizeze faptul că titlul lor de proprietate este contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr._/2.11.1995, încheiat tocmai cu reclamantul care este astfel autorul lor, și față de care nu pot opune decât actul de proprietate încheiat cu acesta.
Mai mult decât atât în raportul de expertiză omologat de instanțe s-a reținut suprafața de 1010 mp. care rezultă din înscrierea în cartea funciară a terenului pârâților, chiar dacă depășește suprafața de 1000 mp. înstrăinată conform contractului mai sus menționat, dându-se eficiență dispozițiilor art. 565 din Noul Cod civil, potrivit cărora „ în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară”.
Efectuarea acestei dovezi nu i se impune însă și reclamantului, în condițiile în care acesta nu a efectuat demersurile necesare pentru înscrierea proprietății sale în cartea funciară.
De asemenea în doctrină și în practica judiciară s-a acceptat în mod unanim că titlul invocat în sprijinul unei acțiuni în revendicare nu trebuie să fie neapărat un titlu translativ de proprietate ci poate fi și un titlu declarativ de proprietate, care nu trebuie să facă dovada absolută a dreptului de proprietate ci doar să creeze o prezumție simplă de existență a dreptului de proprietate în patrimoniul celui care îl invocă și îl dovedește. Această prezumție poate fi răsturnată prin proba contrară.
Ori în speță, pârâții nu numai că nu fac probe care să răstoarne dreptul de proprietate al reclamantului, dar prin faptul că invocă propriul lor drept de proprietate care provine de la acesta, susțin și confirmă implicit dreptul de proprietate al reclamantului, ca autor al lor.
Se constată astfel că reclamantul a dovedit că deține în proprietate, terenul moștenit de la părinții săi care excede suprafeței de 1010 mp, înstrăinată pârâților, astfel cum s-a reținut prin raportul de expertiză topometrică omologat de către instanțe, fiind temeinică și legală soluția primei instanțe confirmată în apel, de obligare a pârâților la restituirea suprafeței de teren acaparată și de grănițuire a proprietăților părților în raport de suprafața efectiv înstrăinată de reclamant pârâților.
Procedând în acest mod primele instanțe au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.563 și urm din Codul civil, aplicabile în cauză față de prevederile art. 6 alin.6 din Noul Cod civil, motiv pentru care curtea apreciază că nu este incident în cauză nici motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 din codul de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, întrucât recurenții au căzut în pretenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport, către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâțiiB. M. șiB. G., ambii domiciliați în Băicoi, ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 828 pronunțată la 07 octombrie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamant C. G.,domiciliat în Băicoi, ., jud. Prahova.
Obligă recurenții să plătească intimatului reclamant 950 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2015.
Președinte, Judecători,
V. G. P. M. G. M. I. G.
Grefier,
G. C.
Red.PMG
Tehnored.GC
2 ex./13.03.2015
d.f.nr._ - Judecătoria Câmpina
j.f. C. T. C. A.
d.a. nr._ Tribunal Prahova
j.a. A. G. H. - N. C.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Validare poprire. Decizia nr. 218/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 243/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
