Grăniţuire. Decizia nr. 243/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 243/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 131/232/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 243
Ședința publică din data de 4 martie 2015
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul C. G., domiciliat în Găești, ..70, județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr. 500/21 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele A. M. și A. M.-G., ambele domiciliate în Găești, .. 72, județul Dâmbovița.
Recurs timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 635 lei, potrivit chitanței nr._/4.03.2015 emisă de Primăria Sectorului 1 București și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât C. G., reprezentat de avocat P. M. din Baroul Argeș, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2014, intimata-reclamantă A. M., asistată de avocat D. M. din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2014 și intimata-reclamantă A. M.-G., reprezentată de același avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că recursul este netimbrat.
Avocat P. M., pentru recurentul-pârât, depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța nr. 558/4.03.2015, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat, vizate de către Curte, timbrul judiciar în valoare de 5 lei și învederează instanței că pârâtul-recurent se deplasează din București și urmează a se înfățișa personal pentru a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru. Pentru acest motiv, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare.
Avocat D. M., pentru intimatele-reclamante, depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr. 9/4.03.2015, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat, vizate de către Curte și declară că nu se opune lăsării cauzei la a doua strigare, pentru ca recurentul-pârât să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Curtea, luând act și de acordul exprimat de apărătorul ales al intimatelor-reclamante, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitate recurentului-pârât să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru, luând act că a fost depus la dosar timbru judiciar în valoare de 5 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, au răspuns recurentul-pârât C. G., asistat de avocat P. M., intimata-reclamantă A. M., asistată de avocat D. M. și intimata-reclamantă A. M.-G., reprezentată de același avocat.
Avocat P. M., pentru recurentul-pârât, depune la dosar chitanța nr._/4.03.2015 emisă de Primăria Sectorului 1 București, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 635 lei.
Curtea ia act că prin depunerea chitanței nr._/2015 de către recurentul-pârât s-a făcut dovada legalei timbrări a căii de atac cu a cărei soluționare a fost învestită.
La solicitarea instanței, formulată în baza rolului activ, reglementat de art. 129 alin. 4 din vechiul Cod de procedură civilă, avocat D. M., pentru intimatele-reclamante, învederează că a luat cunoștință de conținutul motivelor de recurs și pentru cea de-a doua intimată, respectiv A. M.-G., căreia nu îi fuseseră comunicate, deoarece la momentul emiterii citațiilor nu existau suficiente exemplare, obligație îndeplinită ulterior de către recurent la data de 3.02.2015 (fila 11 dosar).
Apărătorii aleși ai părților, având pe rând cuvântul, declară că nu au cereri de formulat.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri, constată cauza n stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat P. M., având cuvântul pentru recurentul-pârât C. G., pe linia criticilor dezvoltate pe larg prin cererea depusă în scris la dosar, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței depusă la dosar.
Sub un prim aspect, apreciază că hotărârea a fost pronunțată de instanța de fond cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă.
Susține că în fața instanței de fond, reclamanta A. M. a renunțat la capătul de cerere privind revendicarea, iar în urma administrării probelor instanța de fond a statuat ca linia de hotar să rămână pe amplasamentul actual, identificat în raportul de expertiză respectiv, linia gardului actual cu fundație de beton, între punctele: 5-114-115-1-21-117.
Din raportul de expertiză completat rezultă că reclamantele stăpânesc suprafața de 2710 mp teren, deci, cu 190 mp mai mult decât au în actele de proprietate.Tot din acesta rezultă că lățimea terenului recurentului la . conform actului de vânzare-cumpărare era de 13,80 m, iar din schița realizată de expert lățimea la stradă este de 13,86 m, diferența de 0,06 m. fiind nesemnificativă. Din același raport de expertiză rezultă că lățimea terenului reclamantelor la aceeași stradă este de 14,70 mp. Aceleași dimensiuni se regăsesc și în adresa emisă de OCPI Dâmbovița, constatându-se de expert că există o suprapunere de terenuri de 18 mp, însă nu pe terenul curți-construcții, aspect care nu rezultă din niciuna din lucrările de specialitate întocmite.
Precizează că nici această suprapunere nu este reală, întrucât lățimile terenului atât la stradă (pentru terenul curți construcții) cât și ale terenului arabil corespund cu dimensiunile din schița cadastrală depusă la dosar de către reclamante. Ca atare, constatarea expertului coincide cu schița cadastrală depusă de către reclamante și care a fost realizată în anul 2003, deci cu 10 ani înainte de a se formula cererea de chemare în judecată.
Considerând că păstrarea liniei de hotar conform gardului actual este cea mai bună soluție având în vedere diferența foarte mică, chiar nesemnificativă de numai 0,06 m între lățimea terenului cumpărat de recurent cea identificată de expertiză, instanța de fond a apreciat că este și neeconomicoasă demolarea bordurii din ciment pe o lungime de 80 ml. Ca urmare, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea capătului de cerere având ca obiect obligația de a muta gardul, avându-se în vedere și procesul-verbal încheiat cu ocazia efectuării cercetării la fata locului, ocazie cu care reclamanta A. M. a declarat că nu s-a opus edificării gardului și că nu dorește dărâmarea bordurii ce reprezintă fundația gardului, susținere ce a fost menținută și în apel.
Ca atare, apreciază că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, nelegalitate sancționată de art. 304 pct.6 Cod proc. civilă, mai cu seamă că reclamanta A. M. a și renunțat la cererea în revendicare.
Arată că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 Cod proc.civilă. Nu rezultă ce raport de expertiza a avut în vedere instanța de apel când a menționat obligarea recurentului de a lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 18 mp, identificata în raportul de expertiza întocmit de expert D. C. și răspunsul la obiecțiuni, având în vedere ca exista la dosar mai multe lucrări întocmite de acest expert. De asemenea, tribunalul nu a indicat fila din dosar și schițele în raport de care a stabilit noua linie de hotar, mai cu seama ca există schițe contradictorii. Din schița anexă a raportului de expertiză nu rezultă că este individualizată suprafața de teren de 18 mp, despre care se pretinde că este ocupată de recurent.
Cum schița nu este suficient de concludentă și cum instanța de apel nu a fost explicită când a indicat un aliniament pe care ar trebui să-l respecte recurentul, practic această hotărâre nu poate fi pusă în executare și nici nu poate fi înscrisă în cartea funciară, generând noi procese.
Învederează că tribunalul a avut în vedere în mod special depozițiile celor doi martori propuși de către reclamantă care au indicat repere contradictorii, probabil din pricina intervalului lung de timp scurs de la momentul edificării gardului și până în prezent, ignorând însă depoziția martorului propus de recurent și care a participat la edificarea gardului.
De asemenea, susține că în mod greșit instanța de apel a menționat ca punct de reper în stabilirea hotarului un arbust ornamental, reținând eronat că acesta s-ar fi aflat pe terenul reclamantelor și, mai mult decât atât, nici nu poate constitui un semn vechi de hotar.
Avocat D. M., având cuvântul pentru intimatele-reclamante A. M. și A. M.-G., solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței depusă la dosar.
Învederează că recurentul face vorbire, în prima sa critică, despre hotărârea pronunțată de instanța de fond, aspect ce nu poate constitui însă o eroare materială, acesta referindu-se chiar la instanța de fond. D. urmare, textul de lege în care a încadrat acest motiv de recurs nu este incident în speță.
Referitor la critica potrivit căreia tribunalul ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, în raport de actele existente la dosar este evident că tribunalul s-a pronunțat corect asupra acțiunii cu care a fost învestită, mai ales că reclamanta A. M.-G. nu a renunțat la acțiunea având ca obiect revendicare și nici avocatul nu a avut mandat în acest sens, ceea ce nu poate echivala cu o renunțare expresă și neechivocă referitor la mutarea gardului.
Cu privire la cea de-a treia critică, susține că instanța a fost sesizată cu o anumită situație de fapt ce urma a fi corectată, iar critica inserată la punctul patru al motivelor de recurs vizează netemeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia, în sensul cerut de art. 304 Cod proc. civilă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._, reclamantele A. M. și A. M. G. l-au chemat în judecată civilă pe pârâtul C. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile lor și obligarea pârâtului să mute gardul pe vechea linie de hotar, așa cum aceasta a existat încă din anul 1960.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că pârâtul a construit un gard ce desparte proprietățile lor, dar nu a mai respectat linia de hotar, ocupând din proprietatea lor aproximativ 36-38 m.p..
Reclamanta A. M. a arătat că, împreună cu defunctul său soț, A. C., a dobândit suprafața de 1720 m.p., prin act autentic de vânzare-cumpărare în anul 1960 și 800 m.p. împreună cu fiica sa, A. M. G., prin ordin al prefectului.
Au mai arătat reclamantele că hotarul pe care pârâtul nu l-a respectat a fost stabilit încă din anul 1960, când s-a încheiat actul autentic de vânzare-cumpărare și nu a fost contestat sau modificat de nimeni până în momentul în care pârâtul a construit un gard nou.
Pârâtul C. G. a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu grănițuirea, dar cu respectarea limitelor din contractul de vânzare cumpăare autentificat sub nr. 972/1998.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză de specialitate și proba testimonială.
La termenul din 15.04.2014 instanța a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren pretins ocupată de pârât prin mutarea gardului, însă, întrucât apărătorul părții nu avea procură specială pentru renunțare, instanța nu a dat eficiență acestei declarații.
Prin sentința civilă nr. 933/10.06.2014, Judecătoria Găești a admis în parte a acțiunea.
A stabilit linia de hotar pe amplasamentul actual, identificat în raportul de expertiză, respectiv linia gardului actual cu fundația de beton, între punctele 5-114-115-1-21-117.
A respins capătului de cerere având ca obiect obligația de a muta gardul în privința ambelor reclamante și capătul de cerere având a obiect revendicarea în ce privește pe reclamanta A. M. G..
A luat act că reclamanta A. M. a renunțat la capătul de cerere având ca obiect revendicarea.
A respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantele au dobândit dreptul de proprietate în baza art. 23 din Legea nr. 18/1991 cu privire la suprafața de 800 m.p. teren intravilan în orașul Găești, ., din care suprafața de 161 m.p. în T.21, P.2555/1 având categoria de folosință „livezi” și suprafața de 639 m.p. în T.21, P. 2553, având categoria curți construcții, conform Ordinului nr.174/08.04.2003 emis de Prefectul județului Dâmbovița.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8/5 din data de 16.01.1960 la notariatul de Stat Găești, reclamanta A. M. a dobândit împreună cu soțul A. C. dreptul de proprietate pentru suprafața de 1.720 m.p. teren loc de casă în . Găești.
Invocând aceste acte de proprietate, reclamantele au pretins că pârâtul a ocupat o suprafață de aproximativ 36-38 m.p. cu ocazia construirii gardului despărțitor, deplasând linia de hotar care existase din anul 1960, către interiorul proprietății lor, începând de la ., către spatele gospodăriei.
Pârâtul a devenit vecinul reclamantelor ca proprietar al suprafeței de 863 m.p. cumpărată de la I. A., I. E. și M. V., terenul fiind intravilan, situat în Găești, tarlaua 21, având o lățime de 13,80 m.l. la . nr. 70, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 972/1998 la BNP B. I. din Găești.
Cu ocazia cercetării la fața locului instanța de fond a constatat că actualul gard despărțitor este construit pe fundație din beton, în linie perpendiculară dreaptă de la stradă către interiorul curților părților. Reclamanta a declarat cu acea ocazie că gardul este construit de către pârât prin anii 1996-1997, că nu l-a împiedicat deoarece era ocupată cu parastasele pentru soțul decedat și că nu dorește dărâmarea bordurii ce reprezintă fundația gardului, ci doar mutarea plasei de sârmă ce constituie gard despărțitor pentru a respecta vechiul răzor dintre părți.
Declarația sa ulterioară de renunțare la revendicarea suprafeței de teren pretins ocupate prin mutarea de către pârât a gardului pe alt amplasament este în concordanță cu cele declarate cu ocazia cercetării locale.
Expertiza efectuată în cauză, cu toate completările și lămuririle ulterioare, a evidențiat faptul că părțile ocupă suprafețe mai mari decât cele justificate prin acte de proprietate, respectiv reclamantele posedă 2.710 mp față de 2.520 mp din acte, în timp ce pârâtul posedă 904 mp, față de 863 din acte.
Deși martorii reclamantei au declarat că aliniamentul gardului a fost schimbat de către pârât, care l-a deplasat către proprietatea acestora cu aproximativ jumătate de metru cu ocazia refacerii gardului după anul 1998, instanța nu va reține ca fiind concludente aceste declarații, dat fiind că a trecut o perioadă foarte mare de timp iar reperele avute în vedere de martori nu sunt relevante, în timp ce martorul pârâtului, care a participat la demontarea vechiului gard, a declarat că s-a respectat linia vechiului gard și că reclamanta A. M. era în fiecare zi prezentă, nu s-a opus la construcția gardului ci doar atras atenția să se respecte linia gardului vechi.
Astfel, instanța de fond a reținut ca neverosimilă culegerea viei amenajată sub formă de boltă prin amplasarea scării pe partea exterioară a bolții, așa cum a declarat martorul C. I., fiind cunoscut că scara se amplasează pe interior, iar pe de altă parte nu se poate reține ca reper pentru hotar un arbust ornamental a cărui vechime este incertă, mai ales câtă vreme la momentul identificării suprafeței de teren cumpărată de pârât cu contractul de vânzare cumpărare sus menționat lățimea la . de 13,80 m, iar cu ocazia expertizei întocmită în cauză a fost măsurată o lățime de 13,86 m, diferența fiind nesemnificativă.
Este adevărat că acțiunea în revendicare imobiliară cât și stabilirea liniei de hotar sunt imprescriptibile extinctiv însă, sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că atitudinea pasivă a reclamantelor o perioadă mai mare de 15 ani de zile, coroborată cu depozițiile martorilor din care nu rezultă probe certe de ocupare a terenului de către pârât, conduc la concluzia respingerii capătului de cerere având ca obiect revendicarea, la care a renunțat doar reclamanta A. M., nu și reclamanta A. M. Gerogeta, cât și la păstrarea liniei de hotar conform gardului actual, fiind și total neeconomic să fie demolată o bordură de ciment pe o lungime de peste 80 ml pentru diferența infimă de 0,06 m între lățimea terenului cumpărat de pârât și cea identificată prin expertiza întocmită în cauză.
Pe de altă parte, din înscrisurile depuse de reclamante rezultă că lățimea la . era de 9,60 m în anul 1959 (f. 55) iar în 2003 era de 14,70 (f. 58). Relevant este și faptul că expertiza a evidențiat suprapunerea de 18 mp în capătul celălalt al gospodăriilor, către Fundătura Ș. C., unde însă reclamantele nu au contestat în fapt hotarul.
În consecință linia de hotar dintre proprietățile limitrofe ale părților va fi stabilită pe aliniamentul actual, identificat în raportul de expertiză, păstrând linia dreaptă de la capătul gardului de la stradă prin punctele 5-114-115-1-21-117, iar pentru considerentele expuse mai sus a fost respins capătul de cerere având ca obiect obligația de a muta gardul.
Față de dispozițiile art.274 cod proc. civilă, a fost respins și capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantele A. M. și A. M. G..
În motivarea căii de atac apelantele au arătat că prin proba testimonială reclamantele au dovedit că între țeava care sprijinea porțile mari și până la țeava care marca linia de hotar erau șapte uluci, pe bordura de ciment, iar după construirea gardului acestea nu mai există.
Înainte de a construi gardul între butașii de vie din curtea reclamantelor și gard era o distanță ce permitea . pliantă, iar acum o parte din butași sunt sub bordura gardului, arbustul ornamental care este acum în curtea pârâtului, se afla înainte în curtea reclamantelor.
Au arătat că martorul C. I. mergea la cules de vie în curtea reclamantelor și își amintește că avea loc să pună scară între butașii de vie și gard.
Au precizat că instanța nu a analizat în niciun fel apărarea reclamantelor potrivit căreia vânzătorii din actul de vânzare-cumpărare i-au vândut acestuia mai mult decât aveau la acel moment în proprietate, aspect ce rezultă din probele cu înscrisuri.
Sunt interpretate greșit înscrisurile depuse la dosar atunci când instanța nu observă că lățimea de 9,60 m din anul 1959 nu se referea decât la suprafața dobândită inițial, nu și la a doua suprafață pe care soții A. au dobândit-o ulterior.
Intimatul C. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că apelul nu este motivat în fapt și în drept, ceea ce atrage sancțiunea decăderii, conform art. 287 Codul de procedura civilă.
În mod corect a dispus însă instanța de fond admiterea în parte a acțiunii, în sensul stabilirii liniei de hotar conform raportului de expertiză, apreciind că diferențe de lățime a terenului raportată la actele de proprietate și măsurătorile efectuate de expert, este nesemnificativă.
Mai mult decât atât, din procesul-verbal încheiat cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, apelanta a declarat că nu s-a opus edificării gardului de către intimat și că nu dorește dărâmarea bordurii ce reprezintă fundația gardului.
În ceea ce privește semnele de hotar, experta a afirmat că semnele vechi de hotar nu au putut fi identificate, precizând că arbustul ornamental are un diametru de 10-15 cm, dar nu are o vârstă înaintată.
Este adevărat că intimatul stăpânește cu 41 de m mai mult decât în actul de proprietate, însă această diferență a rezultat din cauza mijloacelor cu care s-au efectuat măsurătorile la momentul încheierii actului de vânzare cumpărare, la nivelul anului 1980.
Prin decizia civilă nr. 500/21 noiembrie 2014 Tribunalul Dâmbovița a admis apelul declarat de reclamante A. M. și A. M. G..
A schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiteri acțiunii în grănițuire, a stabilirii hotarului pe aliniamentul_5-2-3-4-13-130, a obligării pârâtului intimat la lăsarea în deplină proprietate și posesie a suprafeței de teren de 18 mp, astfel cum este identificată în raportul de expertiză întocmit de expert D. C. și răspunsului la obiecțiuni, situat între punctele_5-2-3-4-13-130-5-114-1-_, a obligării intimatului la mutarea gardului pe vechiul amplasament.
A obligat intimatul la plata sumei de 635 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În fapt, prin Ordinul Prefectului nr.174/08.04.2003, apelantele au dobândit suprafața de 800 mp teren, situate în intravilanul orașului Găești, dobândirea terenului având la bază disp. art.23 din legea 18/1991. Terenul era format din suprafața de 161 mp categoria de folosință livezi, situat în tarlaua 21, . suprafața de 639 mp, curți construcții situată în tarlaua 21, .> La rândul său, intimatul-pârât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.972/05.05.1998 a dobândit proprietatea asupra unui teren de 863 mp situat în intravilanul orașului Găești, jud. Dâmbovița.
Din declarațiile martorilor C. I. (filele 28-29 dosar), S. M., M. D. C. (filele 30-33 dosar fond), tribunalul a reținut că în anul 1998 pârâtul intimat a cumpărat terenul și construcția, a dărâmat vechea construcție de pe teren și a ridicat o altă construcție, iar la un an sau doi a refăcut gardul ce desparte cele două proprietăți. Vechiul gard era din plasă de sârmă cu bulumaci de lemn, iar pârâtul intimat a făcut gardul din fundație de beton cu plasă de sârmă și stâlpi din țeavă.
De asemenea, martorul C. I. a arătat că mergea la cules de vie în curtea reclamantelor și anterior edificării gardului avea loc să pună scara între butașii de vie și gard, după refacerea gardului nemaiexistând acest loc, iar de la porțile mari de acces în curte până la vechiul gard despărțitor mai era o porțiune de 6-7 uluci, care în prezent nu mai există pentru că intimatul și-a lipit gardul de țeava care sprijină poarta apelantelor și nu mai există vechea țeavă.
Aceste afirmații sunt confirmate și de martorul S. M., care în plus a mai arătat că arbustul care acum este în curtea intimatului, se afla înainte în curtea apelantelor, fiind plantat de soțul apelantei A. M., respectiv A. C..
În schimb, martorul propus de intimat – M. D. C., care a participat la edificarea gardului, a arătat că noul gard nu are fundație și nici cel vechi nu avea. La momentul realizării gardului, în curtea apelantelor se afla A. M. care le-a cerut să aibă grijă, să meargă după gardul vechi, respectându-se aliniamentul acestuia. Apelanta era prezentă în curtea zilnic și nu a obiectat cu privire la amplasamentul gardului.
Prin procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării locale (fila 25 dosar fond) nu se constată altceva decât cele declarate de părți cu ocazia întrunirii la terenuri, fără însă a se face referiri la eventualele semne de hotar găsite la fața locului.
În toate variantele raportului de expertiză se arată că forma proprietății apelantelor era alta, anterior refacerii gardului de către intimat, ceea ce confirmă cele declarate de martorii propuși de apelante, contrar celor reținute de instanța de fond, în sensul lipsei de relevanță a declarațiilor acestor persoane. Așa cum în privința martorilor propuși de apelante, instanța de fond a reținut că nu constituie probe certe ale mutării gardului deoarece a trecut foarte mult timp de la acel moment, același lucru se poate susține și în privința martorului propus de intimat. Chiar dacă acest martor a participat efectiv la refacerea gardului, aceasta nu înseamnă că percepția sa este mai exactă decât a celorlalți martori.
De altfel, interpretarea probelor se realizează prin coroborarea lor, verificând acele aspecte ce rezultă dintr-un mijloc de probă cu cele care rezultă din celelalte mijloace de probă, pentru a ajunge la o concluzie logică și sustenabilă atât juridic cât și faptic, prin prisma materialului probator administrat.
Ori, aspectele redate de martorii apelantelor sunt confirmate în mare parte de concluziile raportului de expertiză, ce în mod repetat a arătat că gardul dintre cele două proprietăți a suferit modificări în urma refacerii, expertul afirmând constant că deși ambele părți dețin o suprafață de teren mai mare decât cea din acte, între cele două imobile există o suprapunere de 18 mp (completare raport filele 85-86 dosar fond).
Faptul că apelanta A. M. era prezentă zilnic la momentul refacerii gardului și nu a opus rezistență, că timp de 15 ani a rămas în pasivitate, ori că suprafața ce se suprapune (18 mp) este foarte mică față de suprafața terenurilor, nu sunt aspecte care să conducă la concluzia că amplasamentul actual este cel corect, iar acțiunea în revendicare este nefondată, acestea fiind în realitate aspecte lipsite de relevanță, din moment ce acțiunea în grănițuire/revendicare nu este una prescriptibilă, iar pentru revendicare legea nu prevede o suprafață minimă necesară pentru a sesiza instanța, revendicarea putând avea ca obiect orice suprafață de teren, indiferent de mărimea întinderii ei.
Obligația de grănițuire prevăzută de art.584 Codul Civil, art.560 Noul cod civil presupune obligația fiecărui proprietar de a impune vecinului său să-și grănițuiască proprietatea sa, adică să-i fixeze linia de despărțire prin semne exterioare vizibile, respectiv pietre de hotar sau alte semne cu asemenea destinație.
Grănițuirea presupune identificarea și măsurarea terenurilor între care se solicită stabilirea hotarului, pentru a verifica dacă acestea corespund titlului de proprietate ce justifică dreptul fiecărui vecin.
Deci, în raport de obiectul cererii, acțiunea în grănițuire este o acțiune posesorie, adică acțiunea pentru strămutarea de hotar, ori o acțiune petitorie, dacă are ca obiect delimitarea proprietăților limitrofe. Dacă prin acțiunea în grănițuire se cere o parte determinată din terenul limitrof, pe care vecinul o deține, grănițuirea implică o revendicare, fiind deci un act de dispoziție.
Acțiunea în revendicare este acea acțiune prin care proprietarul neposesor solicită restituirea unei suprafețe de teren ocupate abuziv de către posesorul neproprietar. Actiunea petitorie in revendicare poate fi introdusa numai de catre titularul dreptului real de proprietate si numai impotriva persoanei care poseda bunul revendicat.
Proprietatea potrivit art.480 Cod Civil este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele stabilite de lege.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul potrivit art. 480 Codul de procedura civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii în grănițuire, a stabilirii hotarului pe aliniamentul_5-2-3-4-13-130, a obligării pârâtului intimat la lăsarea în deplină proprietate și posesie a suprafeței de teren de 18 m.p., astfel cum este identificată în raportul de expertiză întocmit de expert D. C. și răspunsului la obiecțiuni, situat între punctele_5-2-3-4-13-130-5-114-1-_, a obligării intimatului la mutarea gardului pe vechiul amplasament.
Potrivit art. 274 Codul de procedura civilă, tribunalul a reține culpa procesuală a intimatului în determinarea efectuării cheltuielilor de judecată, motiv pentru care îl a obligat pe acesta la plata sumei de 635 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru conform chitanței nr._/30.09.2014.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul C. G., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susține recurentul că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 304 pct. 9 teza II Cod proc. civilă.
În fapt, arată că reclamantele l-au chemat în judecată pentru ca instanța să stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile părților și revendicarea suprafeței de circa 36-38 m.p., teren pe care au pretins că l-a ocupat.
În fața instanței de fond, reclamanta A. M. a renunțat la capătul de cerere privind revendicarea.
Susține recurentul că urmare a administrării probelor, instanța de fond a statuat ca linia de hotar să rămână pe amplasamentul actual, identificat în raportul de expertiză respectiv, linia gardului actual cu fundație de beton, între punctele: 5-114-115-1-21-117.
Pentru a se pronunța o astfel de hotărâre, a arătat apelantul, instanța de fond a reținut că a devenit proprietarul terenului situat în intravilanul orașului Găești, având o lățime de 13,80 ml la ., nr. 70, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.972/05.05.1998 la Biroul Notarului Public B. I..
Astfel, din raportul de expertiză, astfel cum a fost completat, rezultă că reclamantele stăpânesc suprafața de 2710 m.p. teren, compusă din următoarele suprafețe: 639 m.p. + 800 m.p. + 1271 m.p.), față de suprafața de 2520 m.p. cât au în acte, deci cu 190 m.p. mai mult decât au în actele de proprietate.
Tot din acesta rezultă că lățimea terenului său la . conform actului de vânzare-cumpărare era de 13,80 m, iar din schița realizată de expert ,lățimea la stradă este de 13,86 m diferența de 0,06 m. fiind nesemnificativă.
Din același raport de expertiză rezultă că lățimea terenului reclamantelor la . este de 14,70 m.p..
Arată recurentul că aceleași dimensiuni se regăsesc și în adresa emisă de OCPI Dâmbovița, depusă în apel, respectiv de 14,70 m.p..
Astfel, expertul a constatat că există o suprapunere de terenuri de 18 m.p. dar situată pe terenul în suprafață de 359 m.p. arabil și nu pe terenul curți-construcții. În nici o completare a raportului de expertiză nu afirmă că această suprapunere ar exista pe terenul curți construcții.
Însă, nici această suprapunere nu este reală, întrucât lățimile terenului atât la stradă (pentru terenul curți construcții) cât și ale terenului arabil găsite de expert, corespund cu dimensiunile din schița cadastrală depusă la dosar de către reclamante.
Precizează recurentul că reclamantele au depus la dosar, la fila 59, schița cadastrală care reprezintă planul de amplasament și delimitare întocmit de expertul cadastral cu ocazia efectuării documentației cadastrale de către acestea la nivelul anului 2003.
Astfel, din schița prezentată de reclamante, rezultă că la stradă terenul (curți construcții), are o lățime de 14,70 m + 14,70 m, exact cât a constatat și experta.
Terenul arabil în schița prezentată de reclamante are o lățime de 30 m, iar experta a constatat că are o lățime de 30,01 m.p., compusă din 15 m + 15,01 m. Deci, constatarea expertului coincide cu schița cadastrală depusă de către reclamante și care a fost realizată în anul 2003, deci cu 10 ani înainte de a formula cererea de chemare în judecată.
Nici în răspunsul la obiecțiuni, expertul nu modifică dimensiunile menționate, ci menține o lățime la stradă pentru terenul curți construcții de 14,70 m + 14,70 m și o lățime de 30,01 m la terenul arabil.
Apreciază recurentul că, în prezent, astfel cum este poziționat gardul nu a adus nici o modificare lățimii terenului reclamantelor la ..
Astfel, consideră recurentul că păstrarea liniei de hotar conform gardului actual este cea mai bună soluție, având în vedere diferența foarte mică, chiar nesemnificativă de numai 0,06 m între lățimea terenului pe care l-a cumpărat și cea identificată în raportul de expertiză, instanța de fond, apreciind că este și neeconomicoasă demolarea bordurii din ciment pe o lungime de 80 ml.
Astfel, apreciază că, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea capătului de cerere având ca obiect obligația de a muta gardul.
În acest sens a avut în vedere și procesul-verbal încheiat cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, ocazie cu care reclamanta A. M. a declarat că nu s-a opus edificării gardului și că nu dorește dărâmarea bordurii ce reprezintă fundația gardului.
Aceeași susținere a fost menținută și în apel (fila 3), motivându-se că nici la acest moment nu se dorește mutarea bordurii din ciment, ci numai a plasei montată pe aceasta.
În raport de aceste susțineri, precum și de motivele apelului, apelantul consideră că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, mai mult decât atât, reclamanta A. M. a renunțat la cererea în revendicare.
Apreciază recurentul că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 Cod proc. civilă).
Precizează că nu rezultă ce raport de expertiză a avut în vedere instanța de apel când a menționat obligarea sa să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 18 m.p., astfel cum este identificată în raportul de expertiză întocmit de expert D. C. și răspunsul la obiecțiuni, având în vedere că există la dosarul cauzei mai multe lucrări întocmite de acest expert.
Arată că instanța de apel nu a indicat fila din dosar și schițele în raport de care a stabilit noua linie de hotar.
Din schița de la fila 45, anexă a raportului de expertiză nu rezultă că ar trebui modificată linia de hotar. Conform anexei nr. 1 la acest raport de expertiza există o suprapunere de 0,06 mp. la Fundătura Acad. S. C., (în spatele curții), dar păstrându-se aliniamentul actual al gardului la ..
Astfel, din această schiță se poate observa ca nu există nici o modificare a aliniamentului actual al gardului din punctul 132-1-15-114-130. Or, această schiță este menționată în dispozitivul deciziei pronunțată de instanța de apel. Fără a indica fila.
Arată recurentul că nu rezultă unde poate fi obligat să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 18 m.p., întrucât diferența este de 0,06 m, pe o lungime de câțiva metri liniari situată pe terenul în suprafață de 359 m.p. arabil și nu pe terenul curți-construcții. În nicio completare a raportului de expertiză nu afirmă că această suprapunere ar exista pe terenul curți construcții.
Astfel, nu se regăsește nici în raportul de expertiză, nici în completarea la acesta și nici în răspunsurile la obiecțiuni exprimarea metri liniari, pentru că presupusa diferență s-ar întinde pe lungimea terenului de la Fundătura Academician S. C.. Expertul face referire la suprafața de teren de 18 m. exprimată în metri pătrați și nu liniari pentru ca aceștia să se întindă pe toată lungimea terenului său de 87.88 m.
Precizează recurentul că din schița anexă a raportului de expertiză pe care a avut-o în vedere instanța de apel, nu rezultă că este individualizat în schiță, suprafața de teren de 18 m.p. pe care se pretinde că ar fi ocupat-o.
Nefiind suficient de concludentă această schiță și nefiind suficient de explicită, instanța de apel când a indicat un aliniament pe care ar trebui să-l respect, practic această hotărâre pronunțată de instanța de apel nu poate fi pusă în executare și nici nu poate fi înscrisă în cartea funciară, care va genera noi procese.
Astfel, arată recurentul că din schița anexă la raportul de expertiză nu rezultă care este limita reală dintre proprietăți (liniile indicate se suprapun), suprafața de teren și amplasamentul acesteia care totalizează cei 18 m.p., nu rezultă din nici o lucrare exprimarea în metri liniari și nu este hașurată suprafața de teren care totalizează cei 18 m.p. care ar trebui în opinia instanței de apel lăsați în proprietatea și posesia reclamantelor.
Arată că instanța de apel a avut în vedere în mod special, depozițiile celor doi martori propuși de către reclamantă, care au indicat repere contradictorii, probabil din pricina intervalului lung de timp scurs de la momentul edificării gardului și până în prezent.
Depoziția martorului C. I. în sensul că la momentul la care culegea via, avea loc să pună scara între butașii de viță de vie și gard, este neverosimilă, întrucât așa cum se știe, culegerea viei amenajată sub formă de boltă de viță de vie, se face prin amplasarea scării în interiorul boltei. Astfel, nu avea cum să indice faptul că există vreo distanță între boltă și gard.
Precizează apelantul că instanța de apel a ignorat complet depoziția martorului pe care l-a propus, martor care a participat la edificarea gardului prin demontarea celui vechi și construirea noului gard. Acesta a afirmat că s-a respectat linia fostului gard și că reclamanta A. M. era în fiecare zi prezentă și nu s-a opus la construirea gardului ci, doar a atras atenția să se respecte linia gardului vechi.
Or, în situația în care ar fi constatat la momentul construirii gradului că acesta nu respectă aliniamentul celui vechi ar fi intervenit, dar nu au existat motive pentru că a supravegheat muncitorii care l-au edificat.
Astfel, deși reține instanța de apel că martorul, M. D. C., a participat efectiv la edificarea gardului, consideră în mod greșit că percepția sa nu este exactă.
De asemenea, în mod greșit instanța de apel menționează ca punct de reper în stabilirea hotarului dintre proprietățile părților arbustul ornamental, reținând eronat că acesta s-ar fi aflat pe terenul reclamantelor.
În toate lucrările (raport de expertiză, completare la raportul de expertiză, răspuns la obiecțiunile la raportul de expertiza), în ceea ce privește semnele de hotar, expertul a afirmat că nu a putut identifica semne vechi de hotar.
Astfel, expertul a precizat, cu privire la arbustul ornamental, că acesta are un diametru de 10-15 cm., dar nu are o vârstă înaintată.
Apreciază că acest arbust nu poate fi avut în vedere ca punct de plecare la efectuarea măsurătorilor, întrucât nu poate constitui semn de hotar.
Aceeași situație a specificat și expertul în lucrarea întocmită, în sensul că, în toate lucrările semnele vechi de hotar nu există, iar acest arbust nu reprezintă un semn vechi de hotar.
Astfel, în mod corect instanța de fond a apreciat că acest arbust ornamental nu se poate reține ca veritabil reper, atâta timp cât vechimea lui este incertă.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurenta, în sensul respingerii apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect a arătat recurentul că gardul nu a adus nici o modificare lățimii terenului reclamantelor la ., situație ce rezultă, de altfel, și din expertiza topografică întocmită de expert D. C. în expertiza efectuată inițial. În răspunsul la obiecțiuni s-a menționat că nu s-au putut identifica semnele vechi de hotar, iar cele arătate de reclamanta A. M. sunt pomii care se află pe terenul pârâtului și fundația de la stradă care este în curtea reclamantei.
De asemenea, în răspunsul la obiecțiuni din raportul de expertiză se menționează că pârâtul a ocupat din suprafața reclamantelor 18 m.p. ca urmare a realizării gardului existent la fața locului, iar la momentul când au fost efectuate planurile cadastrale recepționate și avizate de O.C.PI. Dâmbovița, exista un alt gard între cele două proprietăți, deoarece forma proprietății reclamantelor din planurile cadastrale este alta față de ce s-a găsit la momentul efectuării raportului de expertiză.
Cu privire la critica ce vizează faptul că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut ,Curtea apreciază ca întemeiată această critică, întrucât așa cum s-a menționat de către instanța de fond, reclamanta A. M. a renunțat la capătul de cerere privind revendicarea.
Mai mult, nu se impune demolarea unui gard care se află pe bordură de ciment pe o lungime de peste 80 m.l. pentru o diferență de 0,06 m între lățimea terenului cumpărat de pârât și cea identificată de expert.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea va reține că acest motiv de modificare privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este clar, instanța îi schimbă natura ori înțelesul.
În cauza de față recurentul nu a arătat în ce constă schimbarea naturii ori înțelesul actului juridic pentru că simpla afirmație nu este suficientă pentru a se admite recursul.
Așadar, Curtea apreciază că nu sunt incidente dispozițiile legale sus-menționate.
Este adevărat că din raportul de expertiză întocmit de expert D. C. (fila 42 dosar fond) rezultă că linia de hotar dintre celor două proprietăți potrivit gardului de sârmă existent se află pe aliniamentul 117-21-1-115-114-5, fără ca în răspunsul la obiecțiuni să se precizeze că ar trebui modificată linia de hotar.
De asemenea, expertul nu a precizat care este conturul suprafeței de 18 m.p. ce a fost acaparată de către recurent de la reclamante pentru a se putea dispune admiterea capătului de cerere privind revendicarea.
Cu privire la susținerea că instanța de apel a avut în vedere în mod special, depozițiile celor doi martori propuși de către reclamantă, care au indicat repere contradictorii, probabil din pricina intervalului lung de timp scurs de la momentul edificării gardului și până în prezent, Curtea va reține că această critică se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 11 din vechiul Cod de procedură civilă ce a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, motiv pentru care instanța nu va analiza critica ce vizează aprecierea probelor, respectiv depozițiile martorilor.
Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază ca nefondat apelul reclamantelor, motiv pentru care în baza dispozițiilor art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot decizia recurată, în sensul că va respinge apelul ca nefondat.
În baza dispozițiilor art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă va obliga intimatele-reclamante A. M. și A. M.-G. către recurentul-pârât C. G. la plata sumei de 2138 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul C. G., domiciliat în Găești, .. 70, județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr. 500/21 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele A. M. și A. M.-G., ambele domiciliate în Găești, .. 72, județul Dâmbovița.
Modifică în tot decizia civilă nr. 500/21 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în sensul că respinge apelul ca nefondat.
Obligă intimatele-reclamante A. M. și A. M.-G. către recurentul-pârât C. G. la plata sumei de 2138 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 martie 2015.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. V.-I. S.
Grefier,
C. C.
Red. ES
Tehnored. DV
3 ex./05.03.2015
d.f._ – Judecătoria Găești
j.f. C. C.
d.a._ – Tribunalul Dâmbovița
j.a. C. G. și I. S.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 129/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 287/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
