Legea 10/2001. Decizia nr. 92/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 92/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 8200/105/2006/a2*/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ-

Dosar nr._

DECIZIA NR. 92

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2015

Președinte - V. G.

Judecător - E. S. L.

Grefier - J. Părcălăbescu

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelul declarat de pârâtul P. ORAȘULUI COMARNIC, cu sediul în Comarnic, ., Cod poștal_, județ Prahova împotriva sentinței civile nr. 1178 pronunțată la 2 iunie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții B. P.șiB. S., ambii domiciliați în Comarnic, .. 29 A, Cod poștal_, J. Prahova și intervenienții B. E. și B. S., ambii domiciliați în Comarnic, .. 29 A, Cod poștal_, J. Prahova, cauză trimisă spre rejudecare potrivit deciziei nr. 4418/10.10.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 21 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, pentru a da posibilitatea intimaților-intervenienți să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 28 ianuarie 2015.

CURTEA :

Deliberând asupra apelului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.8802/2005, reclamanții B. P. și B. S., au chemat în judecată pe pârâtul Primărul orașului Comarnic, solicitând anularea dispoziției nr.1625/2005 emisă de acesta și restituirea în natură a imobilului situat în orașul Comarnic, ..29A, județ Prahova.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au solicitat pârâtului restituirea imobilului menționat dar, prin dispoziția nr. 1625/2005 s-a propus acordarea de despăgubiri, întrucât locuința a fost înstrăinată fostului chiriaș, în baza Legii nr.112/1995, terenul de sub construcție a fost atribuit cumpărătorului conform Ordinului Prefectului nr.146/1996, iar terenul aferent construcției a fost închiriat proprietarului acesteia. Au învederat reclamanții că imobilul construcție a fost vândut abuziv, dispozițiile Legii nr. 112/1995 nefiind aplicabile și au invocat pe cale de excepție nulitatea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu, încheiat între . calitate de vânzător și B. S. –în calitate de cumpărător, pentru fraudă la lege.

În temeiul art. 115 Cod procedură civilă, la data de 18.01.2006 intimatul P. orașului Comarnic a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată menționând că dispoziția atacată este legală și temeinică.

La termenul din data de 20.01.2006, reclamanții au formulat cerere completatoare în contradictoriu cu orașul Comarnic reprezentat de Primar, B. S. și B. E., solicitând obligarea ultimilor doi pârâți să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu.

Prin sentința civilă nr.114/03.02.2006 a Tribunalului Prahova, a fost admisă excepția prematurității, invocată din oficiu și s-a respins acțiunea, reținându-se că Legea nr.247/2005 invocată ca temei de drept de către contestatori prevede o procedură administrativă obligatorie și deschide procedura în fața instanței de judecată numai după definitivarea procedurii administrative, care în speță nu a fost efectuată.

În cuprinsul hotărârii s-a menționat că cererea completatoare nu va fi avută în vedere de instanță întrucât nu a fost formulată la prima zi de înfățișare, care în cauză a fost la data de 06.01.2006.

Apelul formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis de către Curtea de Apel Ploiești, care prin decizia nr.147/22.06.2006 a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova, deoarece s-a apreciat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea completatoare, astfel încât nu a intrat în cercetarea fondului.

A reținut Curtea de Apel Ploiești prin aceeași decizie, că în mod greșit a fost considerată ca fiind formulată peste termen cererea completatoare deoarece în speță, la 6 ianuarie 2006 instanța a admis cererile de amânare a judecății formulate de ambele părți, iar la 20 ianuarie 2006 a luat act de depunerea cererii completatoare de către reclamant și a acordat termen pentru a se lua la cunoștință de aceasta și de partea adversă. Prima zi de înfățișare fiind la 20 ianuarie 2006 rezultă că cererea completatoare a fost depusă în termen procedural. În considerentele deciziei Curții de Apel Ploiești s-a reținut și faptul că instanța de fond trebuie să analizeze și excepția prematurității formulării contestației.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr.8200/105/ 2006, iar la termenul din 06.02.2007 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenienți a numiților Bârlică S. și Bârlică E., care erau dobânditori ai unei părți din imobilul în litigiu.

Pârâții B. E. și B. S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii completate ca nefondată, întrucât dispoziția nr. 1625/2005 a Primarului orașului Comarnic, este un act legal de retrocedare, iar în privința constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, au arătat că cererea este neîntemeiată, având în vedere că acest contract nu poate produce efecte juridice, deoarece a fost încheiat ulterior datei de 08.05.1978.

Aceștia au susținut că reclamanții nu pot invoca pe cale de excepție nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1124/25.04.1997 încheiat cu ., iar în ce privește fondul cauzei au subliniat că sub aspectul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare există autoritate de lucru judecat, anterior fiind formulată o acțiune cu un astfel de obiect, care a fost soluționată irevocabil prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești.

De asemenea, au învederat că în ceea ce privește cererea completatoare, aceea a revendicării imobilului compus din teren și construcții prin compararea titlurilor de proprietate se impune respingerea ei ca inadmisibilă, motivat de faptul că după apariția Legii nr. 10/2001, lege cu caracter special, acțiunea în revendicare pe dreptul comun nu mai poate fi admisă, precizându-se totodată că prin această nouă acțiune se încearcă a se înfrânge autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, legalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului fiind soluționată în mod irevocabil prin decizia nr. 2456/1980 a fostului Tribunal Suprem.

Pe calea cererii reconvenționale intervenienții au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3715/16.09.1978 prin care contestatorii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu de la autorii lor comuni B. G. și B. M., invocând drept temei lipsa obiectului contractului ca urmare a faptului că la data încheierii acestui act, bunul ieșise deja din patrimoniul vânzătorilor și de asemenea s-a invocat frauda la lege constând în intenția părților contractante de a eluda dispozițiile imperative ale Legii nr.4/1973.

Prin sentința civilă nr.1214/25.09.2007, Tribunalul Prahova a respins excepția prematurității, iar pe fond a respins atât acțiunea formulată de contestatori, cât și cererea reconvențională, ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut, referitor la excepția prematurității acțiunii, că în cauză a fost emisă dispoziția nr.1625/ 23.11.2005, contestată de reclamanți potrivit art.24 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005, iar prin acest înscris s-a propus acordarea de despăgubiri reclamanților, pentru imobilul - anexă gospodărească și teren aferent, situat în Comarnic, ..29A, județ Prahova, precum și că imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995. S-a menționat de instanță că în situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor acestei legi, persoana îndreptățită are dreptul la despăgubiri în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin.1 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 și art. 1 alin. 2 din aceeași lege.

Referitor la contractul de vânzare-cumpărare nr.1124/25.04.1997 a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata, tribunalul a apreciat că a mai făcut obiectul controlului jurisdicțional, în acest sens fiind pronunțată decizia nr.2239/06.07.1999 a Curții de Apel Ploiești, care a reținut că acest contract a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.

Cu privire la cererea reclamanților de revendicare a imobilului situat în Comarnic, ..29 A, tribunalul a constatat că o asemenea cerere este inadmisibilă, în condițiile în care reclamanții pot uza de prevederile legii speciale- Legea nr.10/2001- în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâții B. E. și S., tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.3715/16.09.1978 imobilul se afla în proprietatea vânzătorilor, fiind preluat de stat în baza Legii nr.4/1973, prin deciziile nr.911/1979 și nr.1006/1981, deci ulterior încheierii contractului. În aceste condiții s-a considerat că nu există fraudă la lege, contractul fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 1295 Cod civil, neputându-se susține că îi lipsea obiectul.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât contestatorii B. P. și B. S., cât și intimații B. E. și B. S., iar Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr.59/21.02.2008 a admis apelurile, a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, ocazie cu care să se procedeze la compararea titlurilor părților, la administrarea oricărei probe necesare soluționării unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în materia revendicării și raportat la acestea, să fie analizate și celelalte aspecte invocate de către apelanți cu privire la modalitatea de soluționare a cauzei pe fondul acesteia, cât și cu privire la motivul de apel referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, raportat la soluția ce va fi pronunțată de către prima instanță.

Rejudecând cauza pe linia considerentelor deciziei de casare, Tribunalul Prahova a pronunțat decizia nr. 1178/02.06.2009 prin care a admis în parte contestația completată, a anulat în parte dispoziția nr.1625/23.11.2005, în sensul constatării dreptului contestatorilor în calitate de moștenitori ai defuncților B. G. și B. M. de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în restituirea în natură a terenului în suprafață de 182 mp., situat în Comarnic, ..29A, jud. Prahova și a dreptului acestora la despăgubiri pentru partea de imobil imposibil de restituit în natură (constând din construcția în suprafața construită desfășurată de 70,45 mp. și terenul în suprafață de 42,31 mp ocupat de construcție).

Prin aceeași hotărâre instanța a obligat intimata și intervenienții să restituie contestatorilor suprafața de 182 mp., situată în Comarnic, ..29A, jud. Prahova, a respins capătul contestației completate privind obligarea intimaților și a intervenienților să lase contestatorilor, în deplină proprietate și liberă posesie, imobilul construcție în suprafață construită desfășurată de 70,43 mp. și terenul de 42,31 mp. ocupat de construcție, situat în Comarnic, ..29A, jud. Prahova, ca neîntemeiat și a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat că, în baza dispoziției nr. 1625/23.11.2005, s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea petentului B. P. asupra imobilului situat în Comarnic, ..29, compus din construcție în suprafață de 70,45 mp. și teren de 224,31 mp., motivat de faptul că acest imobil a fost înstrăinat fostului chiriaș în urma aplicării Legii nr. 112/1995. S-a reținut că prin Deciziile nr. 1006/28.07.1981 și nr. 911/08.05.1979 ale Comitetului Executiv al Consiliului Popular Prahova s-a dispus trecerea cu plată în proprietatea statului și în administrarea IGCL Valea Prahovei-Câmpina a imobilului menționat anterior, în indiviziune din suprafața totală de 723,60 mp. și a locuinței cu 2 camere, bucătărie, pivniță, imobil ce a aparținut numiților B. M. și B. G., în schimbul achitării unei despăgubiri de 336 lei și de 5969 lei, întrucât imobilul nu a fost înstrăinat în termenul prevăzut de Legea nr. 4/1973.

Instanța a stabilit că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.1124/25.04.1997, . vândut numitului B. S. imobilul din Comarnic, .. 29, având 2 camere, bucătărie, pivniță și un teren de 42,31 mp, însă, prin sentința civilă nr.1813/30.06.1998 a Judecătoriei Câmpina, definitivă și irevocabilă, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în revendicare completată privind imobilului situat în Comarnic, ..29A și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.1124N/1997 formulată de petenți împotriva numiților B. S. și E., . Administrației Domeniului Public și Privat Comarnic, reținându-se că imobilul sus-menționat a trecut în proprietatea statului cu titlu, contractul de vânzare – cumpărare fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.

În cuprinsul contractului de închiriere nr.6102/06.06.2005 s-a menționat că Orașul Comarnic a închiriat numitului B. S., pe o durată de un an, terenul de 182 mp. din Comarnic, .. 29, în schimbul unei chirii lunare de 182.000 ROL, iar potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.3715/16.09.1978, numiții B. G. și M. au vândut petentului B. P. imobilul situat în Comarnic, ..29, având o construcție cu 2 camere, bucătărie, hol, prispă, 2 magazii și o anexă gospodărească, amplasate pe un teren de 725 mp, ce nu a făcut obiectul vânzării, fiind în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.

S-a mai reținut că art.1 alin.1 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că imobilele preluate abuziv de stat în perioada 06.03._89 se restituie în natură în condițiile legii, prin imobile preluate în mod abuziv înțelegându-se, conform art.2 din aceeași lege, atât imobile preluate de stat cu titlu valabil, precum și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat. Art.10 din Legea 10/2001 prevede că, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile ramase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, tribunalul a constatat că autorii petenților, numiții B. G. și M. au deținut în proprietate imobilul situat în Comarnic, ..29A, compus din construcție și teren în suprafață de 725 mp, din care aceștia au înstrăinat petentului o parte, constând în locuința cu 2 camere și dependințe amplasată pe un teren de 725 mp. proprietatea statului, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3715/1978. În baza Deciziilor nr. 1006/1981 și nr.911/1979 s-a preluat de către stat imobilul din Comarnic, ..29A, având un teren de 224 mp. din totalul de 723 mp., precum și construcția cu 2 camere și dependințe de la numiții B. G. și M., fiind închiriat intervenientului B. S., pe timp de un an .. din terenul sus-menționat, astfel încât, prin dispoziția nr.1625/2005 s-au acordat despăgubiri în favoarea petentului cu privire la imobilul situat în Orașul Comarnic, .. 29A, compus dintr-un teren de 224,31 mp și o construcție în suprafață de 70,45 mp.

S-a apreciat de instanță că, atât timp cât s-a preluat de către stat de la autorii petentului –numiții B. G. și M., în baza Legii nr.4/1973, imobilul situat în Orașul Comarnic, .. 29A, compus dintr-o construcție cu 2 camere și dependințe și un teren de 224 mp, în 1979 – 1981, din care ulterior . calitate de reprezentant al statului a înstrăinat intervenienților casa cu 2 camere și dependințe și o parcelă de 42,31 mp., înseamnă că o asemenea preluare a avut un caracter abuziv, deoarece nu există nicio dovadă privind manifestarea de voință a foștilor proprietari de a transfera în favoarea statului dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În condițiile în care imobilul în litigiu, situat în Comarnic, .. 29A, având un teren de 224,31 mp. și o construcție cu 2 camere și dependințe, a fost preluat abuziv de către stat de la autorii petenților, iar o parte din acest imobil a fost înstrăinat de către stat în favoarea intervenienților, instanța a apreciat că petenții, în calitate de moștenitori legali ai foștilor proprietari, au dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul preluat de către stat de la autorii lor, constând în restituirea în natură a terenului de 182 mp. și în despăgubiri pentru construcția cu 2 camere și dependințe și pentru terenul de 42,31 mp. vândut intervenienților.

Pretenția intervenienților privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.3715/1978, invocându-se lipsa obiectului vânzării pe motiv că imobilul nu se mai afla în patrimoniul vânzătorilor, fiind eludate dispozițiile Legii nr.4/1973, a fost apreciată ca neîntemeiată de instanță, deoarece nu există nicio dovadă la dosar că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715/16.09.1978 vânzătorii nu mai erau proprietarii imobilului situat în Comarnic, ..29, atât timp cât Deciziile nr.1006/1981 și nr.911/1979 au vizat un alt imobil situat în Comarnic, ..29A, și nicidecum imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat, mai ales că aceste decizii au fost emise ulterior încheierii contractului, producând efecte juridice la momentul respectiv numai pentru imobilul total diferit de cel descris în contractul de vânzare-cumpărare de mai sus.

Referitor la susținerea intervenienților că nu a fost avută în vedere de instanța de fond decizia Curții de Apel Ploiești nr. 2239/1999 prin care s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr.3715/19.09.1978, reținându-se că acea decizie a vizat revendicarea formulată de către B. P. și B. S. a imobilului format din teren și anexă gospodărească, situat în Comarnic, .. 29A, precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1124/1997 încheiat între . intervenienți și nicidecum nulitatea contractului nr.3715/1978 și împrejurarea că în considerentele acestei decizii se menționează că acest contract nu produce efecte juridice deoarece ar fi fost încheiat ulterior datei ieșirii din patrimoniul vânzătorilor a bunului respectiv, s-a apreciat că nu înseamnă că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat nelegalitatea acestui contract, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201 Cod civil.

În ceea ce privește capătul contestației completate, privind obligarea intimatei și a intervenienților să lase contestatorilor în deplină proprietate și liberă posesie imobilul-construcție în suprafață desfășurată de 70,43 mp. și terenul de 42,31 mp. ocupat de construcție, situat în Comarnic, .. 29A, județ Prahova, tribunalul l-a apreciat ca neîntemeiat, întrucât, atât timp cât s-a constatat dreptul contestatorilor la despăgubiri pentru această parte de imobil imposibil de restituit în natură, fiind înstrăinat intervenienților cu contract de vânzare-cumpărare ce nu a fost niciodată anulat, contestatorii nu mai pot pretinde obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liberă posesie acest imobil.

Totodată, tribunalul a respins și cererea reconvențională formulată de intimații B. E. și B. S., apreciind că nu se poate invoca lipsa obiectului vânzării, atât timp cât la dosar nu există nicio dovadă că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.3715/16.09.1978, a cărui nulitate se solicită, vânzătorii nu mai erau proprietarii imobilului situat în Comarnic, .. 29, județ Prahova.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii B. P. și B. S., intervenienții B. E. și B. S. și intimatul P. orașului Comarnic.

Contestatorii B. P. și B. S. au criticat sentința pentru că instanța de rejudecare a fondului, în mod greșit a admis în parte contestația completată și a respins petitul contestației completate privind obligarea intimatului și a intervenienților să lase contestatorilor deplina proprietate și libera posesie a imobilului-construcție în suprafață construită desfășurată de 70,43 mp. și terenul de 42,31 mp. ocupat de construcție, situat în orașul Comarnic, .. 29 A, județ Prahova, ca neîntemeiat, nu s-a avut în vedere și nu s-a soluționat petitul completator al contestației, prin care apelanții-contestatori au formulat acțiunea în revendicare și a acestei părți din imobil prin compararea titlurilor de proprietate ale părților.

În raport de aceste motive s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii contestației-completate, astfel cum a fost formulată, cu menținerea celorlalte dispoziții și la plata cheltuielilor de judecată.

Intervenienții B. E. și B. S. au criticat sentința Tribunalului Prahova, pentru următoarele motive:

O primă critică s-a referit la faptul că în mod nelegal a fost anulată, în parte, dispoziția nr. 1625/23.11.2005, constatându-se dreptul contestatorilor de a beneficia de restituirea în natură a suprafeței de 182 mp, situată în oraș Comarnic, .. 29 A, întrucât au fost nesocotite dispozițiile art. 10 alin. 2 și art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, texte de lege ce se aplică situației deduse judecății, astfel că, restituirea în natură a suprafeței de 182 mp încalcă prevederile legale în materie.

O altă critică a vizat faptul că în mod greșit instanța de fond a obligat atât intimatul P. orașului Comarnic, cât și intervenienții persoane fizice, să restituie contestatorilor suprafața de 182 mp, situată în Comarnic, .. 29 A, ținând cont că acțiunea introdusă în temeiul Legii nr. 10/2001 privește o dispoziție emisă de primar, astfel încât, nu poate exista o obligație solidară în ceea ce privește emiterea dispoziției de retrocedare în natură.

Au arătat apelanții că decizia de casare nr. 59/2008 a Curții de Apel Ploiești a avut în vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor în ceea ce privește admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunilor în revendicare potrivit dreptului comun, după adoptarea Legii nr. 10/2001.

În opinia intervenienților în mod greșit instanța de fond a respins cererea lor reconvențională în ceea ce privește cauza de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare întemeiată pe fraudă la lege și chiar lipsa obiectului contractului de vânzare-cumpărare.

În dezvoltarea motivului de apel, apelanții au arătat că instanța a motivat că este vorba de două imobile diferite, motivare greșită, întrucât este vorba despre imobilul în litigiu, respectiv imobilul din Comarnic, .. 29 A, imobil ce a aparținut inițial autorilor comuni și a fost înregistrat la numărul poștal nr. 29, însă, ulterior, ca urmare a extinderii imobilului și întocmirii actelor către cei doi frați, au apărut numere poștale distincte, respectiv nr. 29 și nr. 29 A.

Au susținut apelanții că hotărârile judecătorești, în raport de care s-a solicitat constatarea autorității de lucru judecat, priveau imobilul în litigiu, nefiind nicio posibilitate de confuzie, iar instanța în mod greșit a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 cod civil pentru a face aplicarea excepției autorității de lucru judecat.

Având în vedere criticile formulate intervenienții au solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței Tribunalului Prahova, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii-completate formulată de contestator și admiterea cererii reconvenționale.

Intimatul P. orașului Comarnic a criticat sentința, arătând că imobilele pe care le-au solicitat reclamanții au fost preluate de la autorii numitului B. P. în baza Legii nr. 4/1973, prin deciziile nr. 911/1979 și nr. 1006/1981 ale fostului Consiliu Popular Prahova –Biroul Permanent al Comitetului Executiv, iar legalitatea acestei decizii a fost soluționată irevocabil de fostul Tribunal Suprem prin decizia nr. 2456/1980 în care s-a arătat că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu aplicarea corectă a legii.

Imobilul în litigiu a fost înstrăinat foștilor chiriași conform Legii nr. 112/1995, iar dispoziția nr. 1625/2005 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv ale Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, ținând cont că imobilul în litigiu a fost înstrăinat intervenienților B. E. și S. și că sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. 1, art. 1 alin.2, art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, astfel că, nu poate fi restituit în natură.

Totodată, s-a arătat că în motivarea deciziei nr. 59/2008 a Curții de Apel Ploiești în ceea ce privește motivul de apel formulat de apelanții-contestatori B. P. și S., prin care aceștia criticau respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr.1625/2005 a Primarului orașului Comarnic, s-a menționat „se constată că acesta este nefondat, dat fiind faptul că în mod corect a reținut prima instanță că a mai făcut obiectul controlului jurisdicțional contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1124/1997, prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești stabilindu-se că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995”.

A arătat apelanta că, în speța de față construcția a fost înstrăinată legal fostului chiriaș, conform Legii nr. 112/1995, în privința terenului o parte a fost atribuită prin Ordinul Prefectului nr. 146/1996, iar diferența de 182 mp nu este liberă funcțional, așa cum, de altfel, s-a reținut și în motivarea deciziei Curții de Apel Ploiești prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.

Curtea a apreciat că toate criticile formulate au fost nefondate, astfel că a pronunțat decizia civilă nr. 7/20.01.2010 prin care a respins apelurile ca nefondate, reținând următoarele:

În ceea ce privește apelul formulat de B. P. și B. S., Curtea de Apel Ploiești a reținut că este neîntemeiată critica conform căreia în mod greșit instanța de rejudecare a admis în parte contestația completată și a respins petitul privind obligarea intimatului și intervenienților să lase contestatorilor în deplină proprietate și posesie imobilul construcție în suprafață desfășurată de 70,43 mp. și terenul de 42,31 mp. ocupat de construcție, situat în Comarnic, ..29.A, întrucât prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești s-a reținut că vânzarea imobilului în litigiu către intervenienți prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1124/1997 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, cu atât mai mult cu cât în Legea nr.1/2009 de modificare și completare a Legii nr.10/2001 s-a introdus un nou alineat la art. 7 în conformitate cu care nu se restituie în natură ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate în baza Legii nr.112/1995.

Cât privește critica referitoare la faptul că tribunalul nu a analizat cererea de revendicare prin compararea titlurilor, exact obiectul casării cu trimitere spre rejudecare, s-a reținut că și aceasta este nefondată întrucât instanța de fond s-a pronunțat pe cererea de revendicare motivând respingerea acesteia în ultimul alineat al filei 8, iar în situația în care instanța de fond nu a folosit termenul de „revendicare prin compararea titlurilor,” aceasta nu poate conduce la nulitatea sentinței întrucât o astfel de revendicare este numai unul din principiile de dovadă a proprietății, scopul acțiunii fiind acela al restituirii bunului imobil.

A reținut Curtea că soluția de respingere a acestei cereri este în concordanță și cu decizia nr. 33/9 iunie 2008 a ICCJ prin care s-a stabilit că revendicarea imobilelor după . Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă și în concursul dintre legea specială și legea generală se acordă prioritate legii speciale, contestatorii neputând formula acțiuni întemeiate pe dispoziții speciale și pe dreptul comun pentru același imobil.

Cu privire la apelul formulat de intervenienții B. E. și B. S., instanța a reținut că în mod corect a fost respinsă critica ce a vizat faptul că în mod nelegal a fost anulată în parte Dispoziția nr. 1625/23.11.2005, constatându-se dreptul contestatorilor de a beneficia de restituirea în natură a suprafeței de 182 mp., situată în Comarnic, .. 29 A, întrucât s-a apreciat că nu erau incidente dispozițiile art.10 alin. 2 din Legea nr.10/2001, acest text de lege referindu-se la servituțile legale și alte amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. În acest sens s-a ținut cont de faptul că prin adresa nr._/18.01.2010 a Primăriei Comarnic s-a precizat că terenul de 224 mp., deținut cu contract de închiriere de apelanții-intervenienți, este poziționat între cele două proprietăți pe care le dețin în Comarnic, .. 29 A, cu rol de drum de acces.

Curtea a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: „În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”.

Nefondată a fost apreciată și critica apelanților în sensul că au fost nesocotite dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât acest text de lege se referă la situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor și cărora le-au fost adăugate pe orizontală și/sau pe verticală corpuri suplimentare de sine stătătoare.

Critica referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond a obligat atât intimatul P. orașului Comarnic cât și intervenienții persoane fizice, să restituie contestatorilor suprafața de 182 mp., situată în Comarnic, .. 29 A, a fost de asemenea, considerată ca nefondată, întrucât, deși decizia nr. 1625/2005 este emisă de P. orașului Comarnic, totuși, terenul în litigiu este închiriat apelanților-intervenienți, situație ce a reieșit din adresa nr._/18.01.2010 a Primăriei Comarnic.

Cu privire la susținerea apelanților în sensul că decizia de casare nr. 59/2008 a Curții de Apel Ploiești a avut în vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor, în ceea ce privește admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunilor în revendicare potrivit dreptului comun după adoptarea Legii nr. 10/2001, Curtea a reținut că prin decizia nr. 33/9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr.10/2001, sunt inadmisibile, arătând că, în speță, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.

Referitor la critica că în mod greșit instanța de fond a respins cererea reconvențională a intervenienților în ceea ce privește cauza de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare întemeiată pe fraudă la lege și chiar lipsa obiectului contractului de vânzare-cumpărare, Curtea a reținut că este nefondată, întrucât contractul nr. 3715/16.09.1978 a fost încheiat înainte de preluarea de către stat a imobilului, prin decizia nr. 1006/28.07.1981 și decizia nr. 911/8 mai 1979.

De asemenea, Curtea a apreciat că apelanții-intervenienți au interesul să invoce nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3715/16.09.1978, dat fiind faptul că, contestatorii-apelanți au completat contestația cu un petit ce privește revendicarea imobilului în litigiu și pentru a nu se mai solicita revendicarea prin compararea titlurilor de proprietate, motiv pentru care a respins și această susținere.

Cererea apelanților de a se constata autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3715/1978, potrivit art. 1201 Cod civil, față de decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă deoarece s-a apreciat că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1201 Cod civil, fiind diferite părțile, dar și obiectul și cauza în cele două acțiuni.

În ceea ce privește apelul formulat de intimatul P. orașului Comarnic, Curtea a constatat că este nefondat, reținând că în mod corect Tribunalul Prahova a admis în parte contestația, numai în ce privește imobilul construcție în suprafață desfășurată de 70,45 mp. și terenul de 42,31 mp. ocupat de aceasta, pentru terenul de 182 mp. fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin.1 din Legea 10/2001.

S-a reținut de Curtea de Apel Ploiești că este neîntemeiată susținerea Primarului oraș Comarnic în sensul că în cauză ar fi incidente dispozițiile art.24, art. 1 alin.2 și art. 19 alin.2 din Legea nr.10/2001,întrucât aceste dispoziții legale nu își găsesc aplicabilitatea în speța dedusă judecății.

S-a înlăturat susținerea acestui pârât în sensul că terenul pentru care s-a dispus restituirea nu ar fi liber în sensul legii, întrucât s-a avut în vedere adresa nr._/18.01.2010 a Primăriei orașului Comarnic, în care se menționează că terenul în litigiu se află între două imobile, având rol de acces, astfel că în mod corect s-a dispus în baza art. 10 alin.1 din legea nr.10/2001 restituirea lui teren către contestatori.

Decizia nr.7/20.01.2010 a fost atacată cu recurs de reclamanții B. P., B. S., de pârâtul P. orașului Comarnic și de intervenienții B. E. și B. S., iar Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr.6566/06.12.2010 prin care a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe –respectiv Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a reținut disp. art. 315 alin.1 Cod pr.civilă, potrivit cu care, în caz de casare, hotărârile date asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, modul de interpretare a unui anumit text de lege în aplicarea unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate prin decizia de casare, fiind obligatoriu pentru judecătorii fondului.

Astfel, față de dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare, s-a constatat că instanța de apel nu s-a conformat dezlegării date problemelor de drept prin decizia de casare, motiv pentru care au fost încălcate disp. art. 315 Cod pr.civilă, astfel că a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

In urma rejudecării cauzei în apel, prin decizia civilă nr. 129 din 10 mai 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondate, apelurile declarate de contestatorii B. P. și B. S., de intervenienții B. E. și B. S., și de intimatul P. orașului Comarnic, împotriva sentinței civile nr. 1178 pronunțată la 2 iunie 2009 de Tribunalul Prahova.

În raport de considerentele deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel a constatat că toate cele trei apeluri sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Critica formulată de apelanții contestatori în sensul că nu li s-a restituit în natură imobilul în suprafață de 70,43 m.p. și terenul de 42,31 m.p. ocupat de construcție, respingându-se astfel cererea de obligare a intimatului și intervenienților de a le lăsa aceste imobile în deplină proprietate și posesie s-a considerat că este neîntemeiată, întrucât ele au fost înstrăinate în baza Legii nr.112/1995 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1124/1997 încheiat între S.C. Conți S.A. și intervenienți, legalitatea încheierii acestui contract a făcut obiectul controlului instanțelor de judecată, iar prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Mai mult decât atât, aceste imobile nu puteau fi restituite contestatorilor și pentru faptul că prin Legea nr. 1/_ de completare și modificare a Legii nr. 10/2001, s-a introdus la art. 7 un nou alineat în conformitate cu care nu sunt supuse restituirii în natură, ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, aspect corect sesizat de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 7/20.01.2010.

Nu a fost primită nici critica referitoare la nerezolvarea petitului privind revendicarea acelorași imobile prin comparare de titluri, deoarece și această cerere a fost soluționată de instanța de fond ca urmare pronunțării deciziei de casare nr. 59/21.01.2008 de către Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova respingând acest petit de acțiune.

S-a menționat că soluția îmbrățișată de instanța de fond este corectă cu atât mai mult cu cât prin decizia nr. 33/2008 a ICCJ acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu mai poate fi promovată după . Legii nr. 10/2001, lege specială în cauza de față, sub acest aspect corect reținând Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 76/20.01.2010 că pentru același imobil nu pot fi promovate concomitent și acțiune în revendicare pe dreptul comun și să se uzeze și de dispozițiile legii speciale.

Susținerea conform căreia nu s-au respectat îndrumările date prin deciziile de casare pronunțate anterior, nu a fost avută în vedere, deoarece după pronunțarea deciziei civile nr. 59/21.02.2008 de către Curtea de Apel Ploiești prin care, într-adevăr s-au menționat considerentele pentru care se trimite cauza spre rejudecare și ce probleme trebuie rezolvate de instanța de trimitere, aceasta s-a conformat examinând toate capetele de cerere din acțiune și cererea reconvențională.

În continuare s-a apreciat de instanță că decizia de casare pronunțată de ICCJ și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Ploiești pentru a se avea în vedere îndrumările date de instanțele de control anterioare și pentru a se respecta dispozițiile art. 315 Cod proc. civilă, este generică, fără a face referire la aspectele pe care instanța le-a ignorat sau nu le-a rezolvat conform îndrumărilor date de Curtea de Apel Ploiești prin decizia de casare anterioară, iar din actele și lucrările dosarului a rezultat că tocmai această decizie a fost avută în vedere și s-au pronunțat hotărâri în concordanță cu cele reținute prin aceasta, instanțele fiind preocupate în rezolvarea tuturor cererilor cu care au fost investite.

Pentru considerentele arătate, apelul formulat de contestatori a fost respins, ca nefondat.

In ce privește apelul intervenienților B. E. și B. S., Curtea de Apel Ploiești a constatat, de asemenea, că este nefondat, reținând că nemulțumirea majoră a acestora este faptul că prin anularea în parte a dispoziției nr. 1625/23.11.2005 emisă de intimata P. orașului Comarnic s-a constatat dreptul contestatorilor B. P. și B. S. de a beneficia de restituirea în natură a suprafeței de 182 m.p. situată în Comarnic, .. 29. A apreciat instanța că o atare soluție este legală, întrucât pentru această suprafață de teren nu s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare în beneficiul acestor apelanți intervenienți, ei deținând terenul în baza unui contract de închiriere, iar pe de altă parte terenul este liber de construcții, el având destinație de drum de acces situat între două imobile, nu este afectat de construcții, instalații etc, sub acest aspect făcându-se corect aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și restituindu-se această suprafață de teren contestatorilor apelanți.

Susținerea referitoare la faptul că decizia de casare a Curții de Apel Ploiești nr. 59/2008 a avut în vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor și că dacă se respecta această decizie intervenienții apelanți erau îndreptățiți la deținerea în continuare a acestui teren, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, deoarece după pronunțarea deciziei de casare tribunalul a analizat petitul de revendicare prin compararea titlurilor având în vedere și decizia nr. 33/2008 a ICCJ și prioritatea legii speciale față de cea generală.

Neîntemeiată a fost apreciată și critica referitoare la faptul că în mod greșit s-a respins cererea reconvențională prin care s-a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715/16.09.1978. S-a considerat că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, întrucât frauda la lege nu s-a dovedit și nici lipsa obiectului vânzării-cumpărării, contractul fiind încheiat înainte de preluarea de către stat a imobilului prin deciziile nr. 1006/28 iulie 1981 și nr. 911/8 mai 1979.

Cât privește existența autorității de lucru judecat invocată de apelanții intervenienții față de decizia nr. 2399/1999 a Curții de Apel Ploiești, instanța a respins-o apreciind că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 Cod civil, fiind vorba de părți, obiect și cauză diferite.

Nefondat a fost apreciat și apelul declarat de P. orașului Comarnic, care a susținut că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 182 m.p. teren, arătându-se că motivele pentru care s-a dispus restituirea acestui teren în natură au fost expuse când s-a analizat apelul intervenienților și nu au mai fost reluate în analiza acestui apel, instanțele făcând corect aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Susținerea în sensul că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, întrucât acest text face referire la dovada și întinderea dreptului de proprietate, or, în speță, nu s-a pus în discuție dovada sau întinderea acestui drept.

Instanța a constatat că nu sunt incidente nici, dispozițiile art. 1 alin. (2) la care face referire această apelantă, pentru că în ce privește terenul de 182 m.p. este posibilă restituirea în natură, terenul fiind liber în sensul legii nr. 10/2001 și nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă la imobilele construcții ce fac obiectul notificărilor și cărora le-au fost adăugate pe parcurs, pe orizontală sau pe verticală, corpuri de clădire suplimentare de sine stătătoare.

Susținerea referitoare la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1124/1997 nu a fost primită, deoarece valabilitatea acestui contract a fost stabilită de instanța de judecată prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că vânzarea imobilului în litigiu prin acest contract s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că în mod corect prin Dispoziția nr. 1625/2005 s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcție și terenul de sub construcție.

Curtea a stabilit că diferența de 182 m.p. s-a restituit corect contestatorilor pentru că, deși, intimatul P. orașului Comarnic susține că terenul nu este liber funcțional, totuși adresa nr._/18.01.2010 a Primăriei Comarnic infirmă acest lucru, arătând că terenul are destinație de drum de acces, aflându-se între două imobile.

Pentru considerentele expuse, toate cele trei apeluri au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. P. și B. S., intervenienții B. E. și B. S. și pârâtul P. orașului Comarnic, iar prin decizia nr. 3280/14 mai 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție— Secția I Civilă a respins ca nefondate, recursurile declarate.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că nemulțumirea formulată de recurenții-contestatori, B. P. și B. S., referitoare la faptul că greșit nu le-a fost restituit în natură imobilul (construcție) în suprafață de 70,43 m.p. și terenul în suprafață de 42,31 m.p., este neîntemeiată, deoarece, așa cum corect a reținut instanța de apel, imobilele menționate nu puteau fi restituite, întrucât au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, așa cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare nr. 112/1997 încheiat între S.C. C. S.A. și intervenienți. Legalitatea încheierii acestui contract a făcut obiectul controlului instanțelor de judecată, respectiv prin decizia civilă nr. 2239/1999 a Curții de Apel Ploiești, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Mai mult, imobilele menționate mai sus nu puteau fi restituite contestatorilor și pentru faptul că prin Legea nr. 1/2009 pentru completarea și modificarea Legii nr. 10/2001, s-a introdus la art. 7 un nou alineat în conformitate cu care nu sunt supuse restituirii în natură ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, aspect corect reținut de instanța apelului prin decizia nr. 7 din 20.01.2010.

De asemenea, s-a apreciat că nu poate fi primită nici critica referitoare la nerezolvarea petitului privind revendicarea acelorași imobile prin comparare de titluri, deoarece și această cerere a fost soluționată de instanța fondului, ca urmare a promovării deciziei de casare nr. 59 din 21.01.2008 pronunțată de instanța apelului, instanța de fond ( Tribunalul Prahova) respingând petitul de acțiune.

Instanța supremă a menționat că soluția îmbrățișată de instanța fondului este corectă, cu atât mai mult cu cât prin decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu mai poate fi primită după . Legii nr. 10/2001, lege specială în cauza de față. S-a arătat că sub acest aspect corect a reținut instanța apelului prin decizia nr. 76 din 20.01.2010 că pentru același imobil nu pot fi pronunțate concomitent și acțiune în revendicare pe dreptul comun și să se uzeze de dispozițiile legii speciale.

Susținerea conform căreia nu s-au respectat îndrumările date prin deciziile de casare pronunțate anterior, nu a fost avută în vedere, deoarece după pronunțarea deciziei civile nr. 59 din 21.02.2008 de către Curtea de Apel Ploiești prin care s-au menționat considerentele pentru care s-a trimis cauza spre rejudecare și ce probleme trebuie rezolvate de instanța de trimitere, acesta s-a conformat în sensul că a examinat toate capetele de cerere din acțiune și cererea reconvențională.

Pentru considerentele menționate, recursul formulat de contestatorii Bârlică P. și Bârlică S. a fost apreciat ca neîntemeiat.

În ce privește recursul intervenienților B. E. și B. S., s-a menționat că și acesta este nefondat.

Instanța a învederat că nemulțumirea acestora este legată de faptul că prin anularea în parte a dispoziției nr. 1625 din 23.11.2005 emisă de intimatul P. orașului Comarnic, s-a constatat dreptul contestatorilor B. P. și B. S. de a beneficia de restituirea în natură a suprafeței de 182 m.p. în orașul Comarnic, .. 29.

I.C.C.J. a menționat că o atare soluție este legală, deoarece, pentru această suprafață de teren nu s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare în beneficiul recurenților-intervenienți, aceștia dețin terenul în baza unui contract de închiriere, iar, pe de altă parte, terenul este liber de construcții, el având destinație de drum de acces situat între două imobile (construcții), nefiind afectat de construcții, instalații etc., sub acest aspect făcându-se corect aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

Cât privește existența autorității de lucru judecat, invocată de recurenții-intervenienți față de decizia 2399/1999 a Curții de Apel Ploiești, aceasta a fost respinsă, așa cum corect a procedat Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 7 din 20.10.2010, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil, fiind vorba de părți, obiect și cauză diferite.

Susținerea referitoare la faptul că decizia de casare a Curții de Apel Ploiești nr. 59/2008 a avut în vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor și că, dacă se respecta această decizie, intervenienții-apelanți erau îndreptățiți la deținerea în continuare a terenului în litigiu s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, deoarece, după pronunțarea deciziei de casare, Tribunalul Prahova a analizat petitul de revendicare prin compararea titlurilor, având în vedere și decizia nr. 33/2008 și prioritatea legii speciale față de cea generală.

Neîntemeiată a fost considerată și criticia referitoare la faptul că în mod greșit s-a respins cererea reconvențională prin care s-a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715 din 16.09.1978. S-a reținut că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, întrucât frauda la lege nu s-a dovedit, și nici lipsa obiectului vânzării-cumpărării, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat înainte de preluarea de către stat a imobilului prin deciziile nr. 1006 din 28.07.1981 și nr. 911 din 8 iunie 1979.

Susținerile intervenienților-recurenți în sensul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin.1 din Legea nr. 10/2001,au fost appreciate ca nefondate, întrucât acest text de lege face referire la dovada și întinderea dreptului de proprietate, or, în speță, nu a fost adusă în discuție dovada sau întinderea acestui drept.

De asemenea, s-a menționat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1 alin. 2 la care fac referire intimații, deoarece este posibilă restituirea în natură a terenului în suprafață de 182 m.p., terenul fiind liber în condițiile Legii nr. 10/2001 și nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 care se referă la imobilele construcții ce fac obiectul notificărilor cărora le-au fost adăugate pe parcurs, pe orizontală sau pe verticală, corpuri de clădire suplimentare de sine stătătoare.

Așadar, față de cele reținute, s-au respins ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B. P., B. S., de intervenienții B. E. și B. S. și pârâtul P. orașului Comarnic, împotriva deciziei nr. 129 din 10.05.2011 a Curții de Apel Ploiești - Secția civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâtul P. orașului Comarnic, iar prin decizia nr. 2354/18 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I Civilă a admis contestația în anulare, a anulat decizia nr. 3280/14 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I Civilă și a fixat termen pentru judecarea recursului declarat de pârâtul P. orașului Comarnic împotriva deciziei civile nr. 129 din 10 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la 10 octombrie 2013.

În speță, a fost admisă contestația în anulare pentru că instanța de recurs a omis a analiza recursul declarat de recurentul pârât P. orașului Comarnic, situație în care s-a apreciat că se impune rejudecarea cauzei în recurs în limita acestei omisiuni. In acest caz, s-a menționat că urmare a admiterii contestației în anulare, are loc o completare a judecății cu analiza recursului declarat de recurentul pârât P. orașului Comarnic

S-a reținut că recursul declarat de pârât împotriva deciziei civile nr. 129/10 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă și structurând motivele formulate în scris s-a constatat că, primul motiv de recurs invocat de pârât privește nerespectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) Cod procedură civilă de către instanța de apel, respectiv nesocotirea dispozițiilor deciziei de desființare nr. 59/21.02.2008 a Curții de Apel Ploiești, nerecurată de reclamanți, și care a rămas irevocabilă în privința capătului de cerere privind constatarea nulității Dispoziției nr. 1625/2005 emisă de P. orașului Comarnic.

Un alt motiv de recurs a vizat nelegalitatea hotărârilor instanțelor de fond în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 și 19 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, persoanele îndreptățite au dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent, în situația în care imobilul notificat a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.

Totodată, s-a arătat că în conformitate cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil, nefiind posibilă și restituirea în natură.

Recurentul a mai susținut că instanța de apel a făcut aceeași greșeală ca și instanța de fond, constând în restituirea în natură a terenului în suprafață de 182 m.p. situat în orașul Comarnic, întrucât suprafața respectivă nu este liberă funcțional, fiind practic, imposibil de pus în executare sentința tribunalului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4418/10 octombrie 2013, a admis recursul formulat de pârâtul P. orașului Comarnic împotriva deciziei civile nr. 129 din 10 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești Secția civilă, a casat, în parte, decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul P. orașului Comarnic împotriva sentinței civile nr. 1178 din 02 iunie 2009 a Tribunalului Prahova - Secția civilă, la aceiași instanță, păstrând celelalte dispoziții ale deciziei.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în ceea ce privește primul motiv de recurs, referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) Cod procedură civilă de către instanța de apel (în rejudecare), care ar fi nesocotit dispozițiile deciziei de desființare nr. 59/21.02.2008 a Curții de Apel Ploiești, decizie prin care s-a respins ca nefondat motivul de apel privind anularea dispoziției nr. 1625/23.11.2005 emisă de P. orașului Comarnic că, într-adevăr, prin decizia nr. 59/2008, s-a respins acest motiv, dar instanța de apel a analizat legalitatea dispoziției contestate numai sub aspectul nerestituirii în natură a imobilului compus din construcție și terenul de sub aceasta în suprafață de 42,31 m.p., ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 1124-N/25.04.1997, contract cu privire la care s-a statuat în mod irevocabil că a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Înalta Curte a constatat că nu există dezlegare în considerentele deciziei nr. 59/21.02.2008 cu privire la terenul în suprafață de 182 m.p. asupra căruia poartă analiza de față.

În speță, prin dispoziția nr. 1625/23.11.2005 emisă de P. orașului Comarnic s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul construcție și terenul în suprafață de 224,31 m.p., din care 42,31 m.p. ocupați de construcție și 182 m.p. având destinația de curți - construcții, care a fost închiriat proprietarului, nefiind liber funcțional.

Prin sentința civilă nr. 1178/02.06.2009 a Tribunalului Prahova a fost anulată în parte această dispoziție, dispunându-se restituirea în natură petenților-contestatori a terenului în suprafață de 182 m.p., soluție menținută de instanța de apel cu motivarea că „deși intimatul P. orașului Comarnic susține că terenul nu este liber funcțional, totuși adresa nr._/18.01.2010 a Primăriei Comarnic infirmă acest lucru, arătând că terenul are destinație de drum de acces, aflându-se între două imobile." S-a menținut dispoziția contestată pentru partea de imobil imposibil de restituit în natură (constând din construcția și terenul în suprafață de 42,31 m.p. ocupat de construcție).

Prin urmare, prin dispoziția contestată, emisă de P. orașului Comarnic, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul- construcție și terenul în suprafață totală de 224,31 m.p., inclusiv pentru suprafața de 182 m.p. teren având destinația de „curți-construcții", nefiind liber funcțional, iar prin adresa nr._/18.01.2010 Primăria orașului Comarnic specifică faptul că, acest teren este poziționat între cele două proprietăți cu rol de drum de acces.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte a constatat că instanța de apel, a cărei hotărâre este suspusă recursului de față, nu s-a preocupat în niciun fel de lămurirea situației de fapt și a regimului juridic aplicabil terenului litigios în suprafață de 182 m.p., cu privire la care instanțele anterioare au dispus restituirea în natură.

Astfel, nu s-a lămurit pe deplin care este situația acestui teren, respectiv destinația actuală, existența pe acest teren a unor străzi, trotuare, parcări amenajate, alei pietonale, dacă această alee este necesară pentru accesul organelor specializate pentru toate tipurile de situații de urgență sau al celor de aprovizionare sau dacă este subtraversată de amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru și altele).

S-a mai arătat că, pentru a opera principiul restituirii în natură a imobilului preluat în mod abuziv, care este de esența legii de reparație - Legea nr. 10/2001, (art. 7 și 9) - terenul solicitat trebuie să fie liber, disponibil potrivit art. 10 și 11 din lege, adică să nu afecteze accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane și supraterane.

Dispozițiile art. 11 cuprinde reguli speciale referitoare la imobilele expropriate, în timp ce normele din art. 10 al aceluiași act normativ definesc principiile generale privind imobilele preluate abuziv.

In sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se justifică măsuri reparatorii prin echivalent și nu restituirea în natură a terenului neocupat de construcții, dar care este necesar bunei utilizări pentru căile de acces, spații verzi și alte asemenea utilizări, ce constituie un tot inseparabil.

In speță, nefiind lămurită situația de fapt sub aceste aspecte esențiale, Înalta Curte a constatat că nu poate verifica aplicarea corectă a legii.

În acest sens, a apreciat că se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru a identifica în fapt terenul în suprafață de 182 m.p., respectiv pentru a stabili dacă este liber, disponibil în sensul dispozițiilor legale mai sus citate, în vederea stabilirii regimul juridic aplicabil acestuia, cu scopul de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în cauză.

Constatând că o asemenea probă nu se poate administra în recurs, în raport de dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, Înalta Curte a admis recursul formulat de P. orașului Comarnic, a casat hotărârea atacată, în limita acestei judecăți și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel, pentru ca în baza efectului devolutiv al apelului, să stabilească pe deplin care este situația de fapt și regimul juridic aplicabil terenului în suprafață de 182 m.p., cu trimitere la probatoriile și la dispozițiile legale apreciate a fi relevante în cauză.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din 2 aprilie 2014, s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, prin care să se stabilească situația de fapt și regimul juridic aplicabil terenului în suprafață de 182 mp, situat în Comarnic, .. 29A, județul Prahova; să se menționeze care este destinația actuală a terenului, respectiv dacă pe acesta există străzi, trotuare, parcări amenajate, alei pietonale sau dacă această alee este necesară pentru accesul organelor specializate pentru toate tipurile de situații de urgență sau al celor de aprovizionare sau dacă este subtraversată de amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru și altele); să se precizeze dacă terenul solicitat este liber, în sensul art. 10 și 11 din Legea nr.10/2001, respectiv nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane și supraterane; să se identifice, măsoare și să se evidențieze pe schiță de plan terenul de 182 mp, ținând cont de constatările de la fața locului, înscrisurile aflate la dosar și de titlul de proprietate_/9.11.1998.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:

Prin apelul declarat de Primăria municipiului Comarnic (cu a cărui soluționare instanța a fost investită ca urmare a deciziei de care nr.4418/10.10.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a criticat de către această instituție măsura restituirii in natură către reclamanți a suprafeței de 182 mp teren situat în Comarnic, .. 29 A dispusă de instanța de fond prin sentința civilă nr.1178/02.06.2009.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în baza dispoziției nr. 1625/23.11.2005 s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea petentului B. P. asupra imobilului situat în Comarnic, .. 29, compus din construcție în suprafață de 70,45 mp și teren de 224,31 mp, reținându-se că imobilul construcție în suprafață de 42,31 mp a fost înstrăinat fostului chiriaș în urma aplicării Legii nr. 112/1995, terenul de sub construcție de 42,31 mp a fost atribuit cumpărătorului potrivit Ordinului nr.146/1996, iar terenul aferent construcției de 182 mp este închiriat proprietarului acesteia, nefiind liber funcțional.

Prin deciziile nr. 1006/28.07.1981 și nr. 911/08.05.1979 ale Comitetului Executiv al Consiliului Popular Prahova s-a dispus trecerea cu plată în proprietatea statului și în administrarea IGCL Valea Prahovei-Câmpina a imobilului menționat anterior, în indiviziune din suprafața totală de 723,60 mp și a locuinței cu 2 camere, bucătărie, pivniță, imobil ce a aparținut numiților B. M. și B. G., în schimbul achitării unei despăgubiri de 336 lei și de 5969 lei, întrucât imobilul nu a fost înstrăinat în termenul prevăzut de Legea nr. 4/1973.

În urma contestației formulate (ce face obiectul prezentului dosar) Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 1178/02.06.2009, prin care a admis în parte contestația completată, a anulat în parte dispoziția nr. 1625/23.11.2005, în sensul constatării dreptului contestatorilor în calitate de moștenitori ai defuncților B. G. și B. M. de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, modificată, constând în restituirea în natură a terenului în suprafață de 182 m.p., situat în Comarnic, .. 29A, jud. Prahova și a dreptului acestora la despăgubiri pentru partea de imobil imposibil de restituit în natură (constând din construcția în suprafață construită desfășurată de 70,45 mp și terenul în suprafață de 42,31 mp ocupat de construcție).

De asemenea, instanța a obligat intimata și intervenienții să restituie contestatorilor suprafața de 182 m.p., situată în Comarnic, .. 29A, jud. Prahova și a respins capătul contestației completate privind obligarea intimaților și a intervenienților să lase contestatorilor, în deplină proprietate și liberă posesie imobilul construcție în suprafață construită desfășurată de 70,43 m.p. și terenul de 42,31 m.p. ocupat de construcție, situat în Comarnic, .. 29A, jud. Prahova, ca neîntemeiat, respingând totodată cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Cert este că trimiterea spre rejudecare a prezentului apel s-a realizat de instanța supremă pe considerentul că instanța nu s-a preocupat în niciun fel de lămurirea situației de fapt și a regimului juridic aplicabil terenului litigios în suprafață de 182 m.p., cu privire la care instanța anterioară a dispus restituirea în natură.

Astfel, nu s-a lămurit pe deplin care este situația acestui teren, respectiv destinația actuală, existența pe acest teren a unor străzi, trotuare, parcări amenajate, alei pietonale sau dacă această alee este necesară pentru accesul organelor specializate pentru toate tipurile de situații de urgență sau al celor de aprovizionare sau dacă este subtraversată de amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru și altele).

În cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză pe linia deciziei de casare ( filele 59-64 dosar apel) expertul S. I., pe baza studierii actelor și lucrărilor dosarului și a măsurătorilor efectuate în teren, a stabilit că destinația actuală a terenului de 182 mp rezultată din acte (contractul de închiriere din 2005) este "curți, construcții", în realitate fiind doar curte.

S-a menționat că pe acest teren nu există străzi, trotuare, parcări amenajate, alei pietonale, rețele supraterane sau subterane de alimentare cu apă, energie, gaze, petrol, electricitate de mare calibru și suprafața în litigiu nu face parte din domeniul public.

Prin acest teren, intervenienții au acces la un teren proprietatea lor, situat în partea de nord-vest, pe care au construit o anexă gospodărească, iar pe terenul în litigiu, pe care intervenienții îl dețin cu chirie, au amplasat un cămin de apă și o cișmea, o scară exterioară metalică pentru accesul la etaj, lipită de locuința reclamanților, fără a avea acceptul lor, un stâlp din lemn pentru lumină, un cămin de apă nefolosit și un WC.

Pe cale de consecință,având în vedere constatările mai sus-menționate, expertul a conchis, în raport de art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001 că terenul în litigiu este liber, procedându-se totodată la identificarea și delimitarea lui.

Astfel, în răspunsul la obiecțiuni ( fila 79 dosar apel) s-a menționat că terenul în suprafață de 182 mp, situat în Comarnic, .. 29 A, este poziționat pe schița de plan între punctele 1-15-22-21-20-19-18-17-17"-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-1, iar suprafața de 42,31 mp atribuită intimaților, conform Ordinului nr. 46/1996 emis de Consiliul Județean Prahova este poziționată pe schița de plan între punctele 15-16-17-18-19-20-21-22-15.

A învederat expertul că la nord, terenul de 182 mp se învecinează cu terenul proprietatea intervenienților B. și pe acest teren există o anexă gospodărească (construită conform autorizației nr. 105/20.09.1975) care reprezintă anexa in suprafață de 40.80 mp, iar pe suprafața de 182 mp există construită o scară exterioară metalică pentru accesul la etaj care este poziționată pe un plan de arhitectură care a stat la baza obținerii autorizației nr. 131/14.09.2007, dar în funcție de acea schiță nu se poate stabili dacă scara este construită pe teren conform planului.

Legea nr. 10/2001 consacră, prin dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 7 și 9 din lege, principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări, și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare, prevede acordarea celorlalte măsuri reparatorii, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu consimțământul persoanei îndreptățite, sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

În aplicarea Legii nr. 10/2001, art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 arată că sintagma "amenajări de utilitate publică" ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.) dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

În condițiile în care prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că terenul în litigiu in suprafață de 182 mp este liber, instanța de fond a făcut o corectă apreciere a situației juridice a acestuia și a dispus restituirea sa în natură, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. 2 din legea nr. 10/2001.

Câtă vreme pe terenul în litigiu nu s-a făcut dovada că există „construcții noi” autorizate, în sensul la care se referă normele legale invocate și totodată acesta nu este suspus unor amenajări destinate a servi nevoilor comunității (deci nu este afectat unei amenajări de utilitate publică) instanța apreciază că suprafața de 182 mp reprezintă teren liber și restituibil in natură, în sensul legii speciale și a normelor metodologice de aplicare unitară a acesteia, tribunalul făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiile legale la situația de fapt stabilită în speță.

Un argument în plus pentru care se justifică soluția de restituire a terenului în suprafață de 182 mp este determinat și de următoarea împrejurare:

Prin decizia civilă nr. 129/10 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-au respins atât apelurile declarate de intervenienți și pârât împotriva sentinței civile nr. 1178/2.06.2009 a Tribunalului Prahova, cât și apelul declarat de reclamant, vizând aceeași hotărâre.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 3280/14 mai 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție— Secția I Civilă a respins ca nefondate, recursurile declarate de reclamant, intervenienți și pârât împotriva deciziei civile nr. 129/10 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Prin decizia nr. 2354/18 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația în anulare formulată de P. orașului Comarnic împotriva deciziei civile nr. 3280/14 mai 2012, a anulat această decizie și a fixat termen pentru judecarea recursului declarat de pârâtul P. orașului Comarnic împotriva deciziei civile nr. 129/10 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești.

În luarea acestei măsuri, s-a avut în vedere faptul că instanța de recurs a omis a analiza recursul declarat de recurentul pârât P. orașului Comarnic, motiv pentru care s-a apreciat că se impune rejudecarea cauzei în recurs, în limita acestei omisiuni.

Cert este că urmare a acestei dispoziții, prin decizia nr. 4418/10 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia rejudecării recursului formulat de pârâtul P. orașului Comarnic, a procedat la admiterea acestuia, la casarea, în parte, a deciziei nr.129/10 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și la trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul P. orașului Comarnic împotriva sentinței civile nr. 1178 din 02 iunie 2009 a Tribunalului Prahova - Secția civilă, la aceiași instanță, păstrându-se celelalte dispoziții ale deciziei.

Motivul pentru care s-a dispus casarea pricinii și trimiterea cauzei spre rejudecare a fost de a se lămuri situația juridică a terenului de 182 mp, situat în Comarnic, .. 29 A, județ Prahova, în sensul de a se preciza dacă este liber, disponibil în sensul dispozițiilor Legii 10/2001.

Astfel cum rezultă din cuprinsul celor expuse anterior, ca urmare a admiterii contestației în anulare, s-a fixat termen doar pentru rejudecarea recursului pârâtului P. orașului Comarnic, iar drept consecință, a fost admis acest recurs, decizia nr. 129/2011 a Curții de Apel Ploiești a fost casată în parte, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare doar a apelului pârâtului P. orașului Comarnic.

Ca urmare a menținerii deciziei nr. 129/2011 a Curții de Apel Ploiești în ceea ce privește apelul declarat de intervenienți și reclamanți (prin respingerea recursurilor) hotărârea pronunțată de instanța supremă sub acest aspect, cât și argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia, urmează să fie avute în vedere de Curte cu ocazia soluționării prezentului apelul.

În speța dedusă judecății se reține că apelul intervenienților a vizat un element comun cu apelul pârâtului, respectiv împrejurarea că terenul de 182 mp nu poate fi restituit în natură.

Cert este că instanța supremă, cu privire la acest motiv de recurs al intervenienților, a reținut în decizia nr. 3280/14.05.2012 că măsura de restituire în natură a suprafeței de 182 mp este legală deoarece pentru această suprafață de teren nu s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare in beneficiul intervenienților, aceștia dețin terenul in baza unui contract de închiriere, iar pe de altă parte, terenul este liber de construcții el având destinație de drum de acces, situat intre două imobile, nu este afectat de construcții, instalații, menționându-se că sub acest aspect s-a făcut corect aplicarea disp. art. 10 alin. 1 din legea nr. 10/2001.

Totodată, s-a menționat de I.C.C.J. că nu sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 2, deoarece este posibilă restituirea in natură a suprafeței de 182 mp, terenul fiind liber în condițiile Legii 10/200, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 19 alin. 2 din legea nr. 10/2001 care se referă la imobilele construcții ce fac obiectul notificărilor cărora le-au fost adăugate pe parcurs, pe orizontală sau pe verticală, corpuri de clădire suplimentare de sine stătătoare și nu sunt incidente prevederile art. 24, deoarece acest text de lege face referire la dovada și întinderea dreptului de proprietate, or, în speță nu a fost adusă în discuție dovada sau întinderea acestui drept.

Câtă vreme în recursul intervenienților problema restituirii în natură a terenului de 182 mp a fost tranșată irevocabil de instanța supremă, în sensul că această măsură este legală, precizându-se totodată că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1 alin.2, art. 24 și art. 19 alin. 2 din legea nr. 10/2001 ( texte care au fost invocate de pârât în susținerea apelului său) în mod evident, cu ocazia soluționării prezentului apel declarat de pârât, care vizează exact același aspect, instanța este ținută să aibă în vedere argumentele instanței superioare.

Cert este că o atare măsură este în concordanță cu jurisprudența CEDO care a statuat că autoritățile nu pot repune în discuție o problemă soluționată printr-o hotărâre definitivă (cauza Zazanis și alții contra Greciei). De altfel, CEDO a stabilit că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea in discuției a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 din CEDO (cauza A. contra României).

Pe cale de consecință, în raport de toate aceste argumente expuse în precedent, instanța apreciază că măsura de restituire în natură către reclamanți a terenului de 182 mp, dispusă de Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 1178/ 02.06.2009 este legală, motiv pentru care, în baza art. 296 C.pr.civilă, în apel după casare, va respinge ca nefondat apelul pârâtului, menținând ca legală hotărârea atacată.

Deoarece se află în culpă procesuală, Curtea va obliga apelantul-pârât P. oraș Comarnic să plătească apelanților-reclamanți B. P. și B. S. suma de 3000 lei, reprezentând onorariu de avocat redus, conform art. 274 alin.3 C.pr.civilă.

Conform art. 274 (3) Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul de a mări sau micșora onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mari sau de mici, față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.

Apelanții reclamanți au beneficiat, în fața instanței de apel după casare de asistență juridică calificată sub aspectul pregătirii apărării, avocatul depunând toate diligențele în scopul realizării unei apărări bine documentată in vederea unei corecte aprecieri asupra drepturilor deduse judecății .

La fel de adevărat este că și onorariul de avocat fixat de comun acord de client și avocat, corespunde pe deplin exigențelor exercitării profesiei de avocat, însă cheltuielile acordate trebuie raportate la munca îndeplinită de avocat și mai cu seamă la caracterul lor rezonabil. Apărătorul poate să pretindă și să primească orice onorariu însă obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se facă având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 3) Cod procedură civilă.

Onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică, însă acest contract nu este opozabil părților din proces și ca atare după criteriile prevăzute de art.274 alin. 3) Cod procedură civilă instanța poate micșora nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat, atunci când această sumă nu este rezonabilă.

Contractul de asistență juridică este guvernat de Legea nr. 51/1995, pe când art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă reglementează un aspect al raportului de drept procesual civil dintre părțile in litigiu. Textul în cauză are incidență asupra modului de stabilire a sumelor datorate cu titlul de cheltuieli de judecată de către partea care a căzut în pretenții și este aplicabil prin prisma obligației instanței de a decide în legătură cu reducerea onorariului avocatului atunci când constată că este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Criteriu esențial îl reprezintă munca depusă de avocat, iar angajarea unor cheltuieli care nu răspund unor necesități procesuale rezonabile și impunerea lor în sarcina părții care a pierdut procesul poate fi apreciată ca fiind „o soluție excesivă” ce încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apreciind asupra cuantumului cheltuielilor de judecată se reține că suma de 5000 lei solicitată de apelanții reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată în faza procesuală a apelului este nepotrivit de mare având în vedere durata procesului și munca apărătorului în acest ciclu procesual, motiv pentru care, potrivit art.274 al.3 Cod pr. civilă, instanța va proceda la reducerea cheltuielilor la suma de 3000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În apel, după casare, respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul P. ORAȘULUI COMARNIC, cu sediul în Comarnic, ., Cod poștal_, județ Prahova împotriva sentinței civile nr. 1178 pronunțată la 2 iunie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții B. P.șiB. S., ambii domiciliați în Comarnic, .. 29 A, Cod poștal_, J. Prahova și intervenienții B. E. și B. S., ambii domiciliați în Comarnic, .. 29 A, Cod poștal_, J. Prahova, cauză trimisă spre rejudecare potrivit deciziei nr. 4418/10.10.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Obligă apelantul-pârât să plătească apelanților-reclamanți suma de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată reduse, conform art. 274 alin.3 C.pr.civ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2015.

Președinte, Judecător,

V. G. E. S. L.

Grefier,

J. Părcălăbescu

Red. GV

Tehnored.PJ

7 ex /18.02.2015

d.f._ Tribunalul Prahova

j.a. R. C.

operator de date cu caracter personal,

nr. notificare 3120

← Strămutare. Sentința nr. 2/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Obligaţie de a face. Decizia nr. 96/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță