Obligaţie de a face. Decizia nr. 436/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 436/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 436/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr. 436
Ședința publică din data de 12 mai 2015
Președinte - E. M.
Judecători – V. G.
–V. S.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul V. G.-M., domiciliat în Pătârlagele, . B., împotriva deciziei civile nr.65 din 9.01.2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimații-pârâți V. A., V. E.-L., V. I.-A., S. A., domiciliați în Pătârlagele, . B., V. I., domiciliat în București, Șoseaua P., nr.352, ., ., sector 2, G. A., domiciliată în B., ..105, ., V. D. și V. S., ambii domiciliați în București, ..39, . 1 și intimații-reclamanți T. V. și T. P., domiciliați în Nehoiu, ..1, ., județ B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât personal și asistat de avocat D. M. din Baroul B. și intimații-reclamanți T. P. asistat de avocat N. Aleodor M. din același barou și T. V. reprezentată de același avocat, lipsind intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp.art.6 din Legea nr.192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
Recurs timbrat cu 90,00 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr._ din 31.03.2015 – fila 9 și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Apărătorii părților prezente având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat D. M. având cuvântul pentru recurentul-pârât susține pe larg motivele de recurs depuse în scris la dosar criticând soluția instanței de apel, în esență arătând, față de reținerea în sensul că pârâții nu dețin un drept de proprietate asupra terenului afectat de calea de acces, precizează că a fost reconstituit dreptul de proprietate și reprezintă vechiul amplasament al autorilor recurentului-pârât. În plus, terenul menționat în procesul-verbal de punere în posesie are ca vecinătăți râul B. și calea ferată. Mai arată că, așa cum a reținut tribunalul, această cale de acces a fost folosită pentru transportarea materialelor de construcție, ceea ce rezultă din actele dosarului.
În ceea ce privește reținerea instanței de apel în sensul că drumul de acces nu este public, dar este folosit în zonă, arată că în anexa 55 acesta nu figurează ca drum de exploatare și cum rezultă și din raportul de expertiză reiese că finalitatea drumul se află spre albia râului B. și nu trecea pe terenul actual al recurentului-pârât.
Faptul că nu se putea solicita modificarea drumului de acces, susține că această cerere este întemeiată în susținerea acesteia făcând trimitere la completarea raportului de expertiză efectuat de același expert desemnat de instanța de fond.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei și pe fond respingerea acțiunii în raport de obiectul principal al cererii de chemare în judecată. În subsidiar, solicită pe fond stabilirea căii de acces la imobilul reclamanților pe aliniamentul din completarea la raportul de expertiză N.. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat N. Aleodor M. având cuvântul pentru intimații-reclamanți solicită respingerea recursului.
În esență, susține că singura persoană pusă în posesie pe terenul alăturat este recurentul, ceilalți coproprietari neformulând nici apel și nici recurs. În ceea ce privește drepturile părților de la cercetarea la fața locului arată că acolo există loturi unite/alăturate/paralele la care s-a practicat dintotdeauna drum de acces atât spre albia râului B., cât și spre calea ferată față de care trebuie realizată o zonă de siguranță de 7 metri.
Referitor la dreptul de proprietate arată că pârâții nu au un astfel de drept, ci doar un proces-verbal de punere în posesie or, așa cum rezultă din ambele rapoarte de expertiză, așa cum de altfel este menționat și în procesul-verbal de punere în posesie, până la acel drum au în posesie mai mult teren decât justifică cu acte. Apreciază că prin atitudinea recurentului se urmărește crearea unei situații șicanatoare pentru intimații-reclamanți.
În concluzie, arată că atât instanța de fond cât și tribunalul a reținut corect și raportat la probe că acest drum este practicat de foarte mult timp. În plus, susține că subsidiarul de a se practica drum de acces pe altă parte nu poate fi admis, în caz contrar ar putea constitui o eventuală servitute pentru care părțile adverse ar trebui să justifice un drept de proprietate pe acolo. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
C u r t e a
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele sub nr._, reclamanții T. V. și T. P. au chemat în judecată pe pârâții V. A., V. E. L., V. I. A., V. G. M., V. I., V. D., G. A. și S. A., solicitând instanței obligarea acestora să elibereze drumul public prin intermediul căruia se practică accesul la imobilul reclamanților situat în orașul Pătârlagale, satul Valea L., județul B. și să fixeze un termen rezonabil pentru executarea hotărârii de la rămânerea irevocabilă a acesteia, cu sancțiunea obligării pârâților la plata de daune cominatorii în sumă de 50 lei/zi întârziere până la îndeplinirea obligației de a face.
Printr-un capăt de cerere subsidiar s-a solicitat – în măsura în care pârâții vor justifica un drept de proprietate asupra terenului ocupat – să se dispună instituirea unei servituți de trecere în favoarea imobilului reclamanților, respectiv un drept care să permită trecerea inclusiv cu mijloace auto.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în satul Valea L., . (din acte T 31, P 6/1. 6/2), iar în conformitate cu planurile cadastrate, tradiția și obiceiul locului, drumul de acces către proprietatea lor și către celelalte proprietăți situate în partea de nord, s-a practicat pe latura de est, către râul B.. Pârâții, pe fondul unor situații tensionate mai vechi, le-au închis drumul de acces și le-au obstrucționat desfășurarea normală a lucrărilor. După multe demersuri, au arătat în continuare reclamanții, pârâții au permis accesul pentru o scurtă perioadă de timp, pe o altă parte, respectiv, pe un drum situat pe lângă calea ferată B. – Nehoiașu, care, de asemenea, este acaparat de către pârâți, deși se află în zona de siguranță a căi ferate. Prin închiderea drumului care deservea terenurile din zonă au fost afectate toate fondurile învecinate din nordul proprietății reclamanților care nu mai au alt drum de acces cu mijloace mecanizate.
În subsidiar, reclamanții au solicitat ca în condițiile în care pârâții vor face dovada dreptului lor de proprietate asupra drumului de acces pe care l-au blocat, instanța să aprecieze acțiunea ca fiind o servitute de trecere și să instituie cu privire la acest drum.
Pârâtul V. G. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acesteia. A susținut că drumul solicitat de către reclamanți nu a fost niciodată un drum public, nefiind înscris ca atare în inventarul drumurilor la autoritatea locală, iar terenul pe care se pretinde ca se află acel drum îi aparține, de aceea a fost împrejmuit cu gard.
Pe parcursul procesului, urmare a decesului pârâtului V. D. A. s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia - V. D. și V. S..
La data de 23.01.2014 numita D. M. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, cerere care a fost disjunsă după încuviințarea în principiu prin încheierea din data de 7.03.2014, deoarece acțiunea principală se afla în faza dezbaterilor și judecarea acțiunii ar fi fost întârziată prin intervenția în interes propriu.
Prin sentința civilă nr.314/14.03.2014 Judecătoria Pătârlagele a admis acțiunea și a obligat pârâții ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinței, sub sancțiunea obligării la daune cominatorii în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, să lase liberă trecerea reclamanților pe porțiunea marcată S 3 în schița anexă a raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert N. G. determinată prin punctele de contur 22, 23, 35, 36, 22 (267 m.p. hașurat cu culoare verde) ce face parte integrantă din drumul de exploatare situat pe latura de est a proprietăților părților, paralel cu albia râului B..
Totodată, au fost obligați pârâții în solidar la 2901 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că terenul proprietatea reclamanților, așa cum figurează pe schițele rapoartelor de expertiză, este un loc înfundat în momentul de față, neavând nicio posibilitate de acces. Spre acest teren se poate ajunge din drumul marcat cu culoare albastră în schița anexă a raportului de expertiză N. și care pleacă din DN 10 continuând până pe albia răului B., fie pe drumul marcat cu culoare roșie pe lângă calea ferată, pe latura dinspre vest a proprietăților, fie pe drumul ce se bifurcă din drumul menționat mai sus, marcat cu culoare verde pe schiță, situat pe latura de est a proprietăților, paralel cu râul B..
În dreptul proprietății pârâților, ambele drumuri sunt obturate, împiedicându-se accesul spre terenul reclamanților.
Dacă în ceea ce privește drumul de pe lângă calea ferată nu este clară situația juridică a terenului afectat de această cale de acces (este posibil să facă parte din zona de siguranță instituită conform normelor speciale privind circulația feroviară), prima instanță a considerat că drumul din partea de est a proprietății este, în mod cert, o cale de acces necesară deservirii terenurilor din zonă, inclusiv a terenului reclamanților.
Chiar dacă nu se poate reține că această cale este un drum public înscris în inventarul drumurilor din cadrul UAT Pătârlagele, calea respectivă a existat întotdeauna fiind vorba de un drum de exploatare și a fost folosită cu această destinație de proprietarii din zonă.
Din rapoartele de expertiză întocmite în cauză și constatările instanței, cu ocazia cercetării la fața locului, Judecătoria Pătârlagele a reținut că acest drum este practicabil și în prezent pe porțiunea A, B, C, D, E, F, din schița raportului de expertiză N., fiind închis la . (pct. 22 - 23) cu o poartă metalică (în schița raportului de expertiză C. S. poarta se află în pct. 77 așa cum s-a constatat și la cercetarea locală) ce blochează accesul în continuare.
De asemenea, la capătul de nord al porțiunii din dreptul proprietății pârâților (pct. G) există un gard.
Pârâții, îndeosebi pârâtul V. G. M., au susținut că drumul respectiv le aparține, făcând parte din proprietatea lor pe care au îngrădit-o până pe marginea albiei râului B., pe perimetrul 23, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36. Instanța a observat, însă, că această susținere nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă, situația proprietății pârâților nefiind stabilită definitiv în sensul că nu s-a finalizat operațiunea de reconstituire a dreptului de proprietate.
În această situație judecătorul de primă instanță a conchis că nu se poate susține vreun drept de proprietate al pârâților pe porțiunea respectivă ce constituie drumul de acces pe latura de est, astfel că ocuparea acesteia este nejustificată.
A mai observat prima instanță că în context cu cele reținute mai sus, este și faptul că proprietarii dinspre sud față de terenul pârâților, până la drumul figurat cu culoare albastră (moștenitorii def. P. I.) și-au îngrădit proprietățile pe latura de est, lăsând liberă calea de acces figurată cu culoare verde (expertiză N.), pe porțiunea A, B, C, D, E, F, pentru deservirea proprietăților din zonă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul V. G. M., criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut apelantul că prima instanță a reținut numai faptul că "potrivit rapoartelor de expertiză terenul reclamanților este un loc înfundat", fără a analiza, așa cum a cerut pe parcursul procesului, actul prin care aceștia au dobândit proprietatea.
Astfel, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 51 din 13.01.2012, terenul cumpărat de reclamanți se învecina pe latura de nord cu "drum" de acces cum de altfel, același "drum" figurează ca vecinătate pe latura de nord și în titlul de proprietate al vânzătorului (T.P._/30/5.04.2004).
Potrivit actelor de proprietate, ambele terenuri (al reclamanților și al pârâților) se învecinează pe latura de est cu râul B. iar pe latura de vest cu SNCFR.
Fără a ține cont de probele administrate, instanța de fond a reținut că există "două drumuri" care ajung la terenul proprietatea reclamanților, respectiv drumul marcat cu roșu pe lângă calea ferată și drumul marcat cu verde pe malul râului B. (raport expertiza N.).
A mai arătat că a formulat obiecțiuni la raportul de expertiza N. G., dar au fost respinse deși era obligatoriu să se lămurească regimul juridic al cailor de acces marcate pe raportul de expertiză.
Din declarațiile martorilor audiați a rezultat faptul că drumurile de acces marcate în raportul de expertiză pe laturile de est și vest nu au existat până la achiziționarea terenului de către reclamanți care au format aceste căi pentru transportul materialelor de construcții.
Instanța a admis cererea, deși nu se lămurise regimul juridic al căilor de acces identificate în raportul de expertiză. În anexa nr.55 publicată în MOF 621 bis sunt inventariate bunurile care aparțin domeniului public iar drumul de exploatare DE 59 nu asigura accesul la proprietatea reclamanților așa cum indică Primăria Pătârlagele în adresa nr. 8263 din 12.11.2013. Din concluziile raportului de expertiza N. drumul trasat în culoare verde (puncte contur ale axului A,B,C,D,E,F,G,H) nu se regăsește în anexa 55, deci nu aparține domeniului public.
A mai susținut că, ținând cont că drumul indicat în raportul de expertiză N. nu aparține domeniului public, soluția instanței de a obliga pârâții să "lase liberă trecerea reclamanților ... pe porțiunea marcată S3 ce face parte integrantă din drumul de exploatare situat pe latura de est" este netemeinică și nelegală.
Între proprietatea pârâților și cea a reclamanților este amplasată suprafața de 1300 m.p. înscrisă în titlul de proprietate nr._/87/8.03.2005 emis most. def. G. I. Ș. despre care s-a adus la cunoștință instanței prin precizările depuse pentru termenul din 15.11.2013 dar instanța, fără a ține cont de aceste înscrisuri, a obligat pârâții să lase liberă calea de acces ce ar afecta și terenul înscris în titlul de proprietate sus amintit și care nu aparține pârâților.
Niciuna din căile de acces poziționate în raportul de expertiza N. nu sunt înscrise in inventarul bunurilor publice, iar instanța admisese ca obiectiv al expertizei "stabilirea unei căi de acces care sa afecteze cât mai puțin terenul pârâților".
Expertul N. a trasat pe schiță o cale de acces ce desparte terenul pârâților, deși potrivit obiectivului stabilit de instanța ar fi trebuit să traseze calea de acces pe extremitatea laturii dinspre râul B. iar obiecțiunile depuse care puteau lămuri traseul și situația juridică a căii de acces au fost respinse.
Pârâții au depus la dosarul cauzei înscrisuri prin care au dovedit că li s-a reconstituit dreptul de proprietate, a fost efectuată punerea în posesie iar terenul acestora are ca limite pe laturile de est si vest, râul B. și SNCFR.
Deși au fost efectuate două expertize de specialitate nu s-a stabilit încă regimul juridic al drumului pe care instanța i-a obligat pe pârâții sa-l lase liber, nu a fost stabilit traseul acestei căi de acces care să afecteze cat mai puțin proprietatea pârâților, consideră apelantul că în cauză se impune efectuarea unei expertize care sa răspundă punctual obiectivelor solicitate, motiv pentru care în temeiul art.295 al.2 Cod procedură civilă, solicită completarea probelor cu o nouă expertiză, obiectivele fiind cele înscrise în încheierile de la filele 52, 201.
În situația în care instanța a considerat că probele administrate sunt suficiente, s-a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată.
Intimații nu au formulat întâmpinare însă, prin apărător, au solicitat, conform celor consemnate în practicaua deciziei de față, în principal respingerea apelului iar în subsidiar, în cazul în care se va stabili un alt amplasament, au arătat că nu se opun, însă drumul a fost drept.
Tribunalul B., prin decizia civilă nr. 65 din 9 ianuarie 2015, a respins ca nefondat apelul, reținând că pârâții nu dețin încă un drept de proprietate asupra terenului aflat în vecinătatea celui asupra căruia reclamanții intimați sunt proprietari și în favoarea căruia se solicită eliberarea căii de acces, ci dețin doar un proces verbal de punere în posesie, procedura de reconstituire a dreptului de proprietate nefiind finalizată.
Mai mult, chiar și prin raportare la procesul-verbal de punere în posesie pârâții ocupă, în fapt, o suprafață ce depășește, conform recunoașterilor apelantului, făcute cu ocazia dezbaterilor pe fondul căii de atac de față, cu mai bine de o mie mp suprafața înscrisă în procesul verbal de punere în posesie.
În atare condiții, de vreme ce pârâtul-apelant împreună cu pârâții intimați nu justifică niciun drept asupra terenului ce excede procesului verbal de punere în posesie nu există nici vreun motiv care să justifice acțiunea acestora de blocare, prin împrejmuire, a accesului reclamanților intimați la proprietatea lor, chiar și dacă accesul se făcea pe un drum creat de d-lor cu ocazia transportării materialelor de construcție.
Tribunalul a acceptat, ca de altfel și prima instanță, faptul că drumul practicat pe latura de E a proprietăților, pe lângă albia râului B., nu este un drum public, nefiind înscris, așa cum se susține în motivele de apel, în anexa nr.55 publicată în M.OF.621 bis în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, însă, în raport de obiectul principal al acțiunii deduse judecății, nici nu este necesar ca drumul în discuție să fie un drum public. Prin petitul principal al acțiunii reclamanții intimați tind la apărarea unei situații de fapt, posibilitatea de trecere către proprietatea lor pe un drum practicat în zonă fără a fi în inventarul drumurilor publice ale localității. Așa fiind și, atât timp cât pârâtul apelant și pârâții intimați care, prin acțiunea de împrejmuire a terenului ce pretind că le aparține, au schimbat această situație de fapt și au blocat drumul fără a justifica un drept de proprietate și nici măcar un drept rezultat din punerea în posesie de către comisia locală de fond funciar, în mod corect prima instanță a concluzionat în sensul caracterului întemeiat al demersului judiciar al reclamanților intimați, admițând acțiunea și obligând pârâții să restabilească situația de fapt existentă mai înainte de edificarea împrejmuirii și să le lase liberă trecerea pe porțiunea marcată S 3 în schița anexă a raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert N. G. - determinată prin punctele de contur 22, 23, 35, 36, 22 (267 m.p. hașurat cu culoare verde) sub sancțiunea plății de daune cominatorii.
Cât privește modificarea traiectoriei drumului astfel încât acesta să afecteze cât mai puțin terenul pârâților, tribunalul a concluzionat în sensul că o asemenea solicitare nu poate fi admisă de vreme ce aceștia nu justifică un drept asupra terenului marcat cu S 3 în schița anexă a raportului de expertiză N. G..
Afectarea într-o măsură cât mai mică a terenului pârâților s-ar fi constituit într-o obligație pentru instanță, conform art.617 alin 2 Cod civil, în măsura în care pârâții ar fi dovedit că sunt proprietarii terenului și se impunea stabilirea unei servituți de trecere în favoarea terenului reclamanților prin admiterea capătului de cerere subsidiar.
Or, așa cum s-a arătat în cele ce preced, pârâții nu justifică niciun drept asupra terenului, astfel că, acțiunea este întemeiată sub aspectul capătului de cerere principal prin care nu se creează o servitute de trecere ci se restabilește o situație de fapt anterioară demersului pârâților de a împrejmui zona respectivă de teren și de a obtura posibilitatea de acces a reclamanților la proprietatea d-lor.
După cum a afirmat apelantul cu ocazia dezbaterilor pe fondul căii de atac, parte din terenul din zonă s-a creat prin depozitarea acolo, de către autoritățile locale, a pământului rezultat din surparea unui mal din apropiere.
În atare condiții, nu s-a putut pune problema intrării acestui teren în proprietatea pârâților, chiar dacă apelantul pârât ar fi fost cel care, cu efort propriu, ar fi nivelat pământul depozitat, contribuind în această manieră la extinderea suprafeței de teren către albia râului B., pentru că nu sunt îndeplinite condițiile de dobândire a dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară. Accesiunea este, potrivit art. 569 Cod civil, un mod de dobândire, de către proprietarul unui bun, a tot ce se alipește cu bunul sau se încorporează în acesta, dacă legea nu dispune altfel. Or, în speță, apelantul-pârât și intimații-pârâți nu sunt proprietarii terenului la care s-a alipit suprafața rezultată în maniera de mai sus, pentru a putea deveni proprietar și asupra acesteia.
Cât privește susținerea apelantului cum că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.51/13.01.2012 terenul cumpărat de reclamanți se învecina pe latura de nord cu drum de acces, același drum figurând ca vecinătate pe latura de nord și în titlul de proprietate al vânzătorului (T.P._/30/5.04.2004), în ambele acte de proprietate menționate terenul învecinându-se pe latura de est cu râul B. iar pe latura de vest cu SNCFR, acesta este corectă. Numai că, drumul de la N al proprietății este, așa cum s-a demonstrat pe parcursul cercetării judecătorești în fața primei instanțe și cum a reliefat și expertul N. G. în suplimentul de raport efectuat în apel, un drum înfundat, iar pe laturile de E și de V, așa cum s-a arătat deja, nu există drum public, evidențiat ca atare în inventarul domeniului public al localității, acesta fiind motivul pentru care nu apare ca vecin nici în titlul reclamanților intimați nici în cel al vânzătorului de la care aceștia au dobândit dreptul de proprietate.
Cu toate aceste, soluția de admitere a acțiunii în maniera menționată în capătul principal de cerere rămâne corectă pentru că nici reclamanții-intimați nu au pretins că ar fi un drum public pe latura terenului dinspre vecinătatea râului B. și nici prima instanță nu a ajuns la această concluzie, ci s-a afirmat de către reclamanți și s-a reținut de către instanță doar că acolo era practicat un drum de acces în fapt pe care pârâții l-au obturat fără a justifica vreun drept.
Nu a fost primită nici critica potrivit căreia obligația de a lăsa liber drumul de acces cuprinde și o zonă de teren care ar fi în proprietatea altei persoane motivat de faptul că între terenul reclamanților și cel al pârâților s-ar interpune o altă proprietate. În măsura în care susținerile apelantului pârât sunt reale, proprietarul care nu a fost parte în proces poate invoca inopozabilitatea hotărârii izvorâtă din caracterul relativ la părțile în proces a efectelor hotărârii pronunțate în asemenea condiții.
În raport de toate aceste considerente, tribunalul a concluzionat în sensul caracterului neîntemeiat al apelului de față pe care, în temeiul art.480 alin.1 Cod pr.civilă, l-a respins.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul V. G.-M., invocând în drept disp.art. 299 și art.304 alin.1 pct.9 Cod pr.civilă.
Susține recurentul că în mod greșit instanța a reținut că pârâții nu dețin un drept de proprietate asupra terenului ce se învecinează cu proprietatea reclamanților, întrucât pentru acest teren a fost reconstituit dreptul de proprietate, având în vedere că locația reprezintă vechiul amplasament al autorilor acestora.
Raportându-se la procesul-verbal de punere în posesie, instanța a reținut că "pârâții ocupă o suprafață ce depășește cu mai bine de o mie mp. suprafața înscrisă în procesul-verbal de punere în posesie" ori aceasta nu poate stabili și locația.
Prin această raportare aleatorie, instanța a încercat să acrediteze ideea conform căreia terenul pe care s-a practicat trecerea nu ar fi înscris în procesul-verbal de punere în posesie, probele existente în dosar contrazicând aceasta.
Potrivit procesului-verbal de punere în posesie, terenul pârâților (ca de altfel și al reclamanților) se învecinează pe latura de vest cu SNCFR iar pe latura de est cu râul B., punerea în posesie făcându-se efectiv și pe terenul pe care s-a efectuat trecerea.
Prin însăși motivarea sa, instanța de apel a reținut că drumul de acces "a fost creat cu ocazia transportării materialelor de construcție" ori această operațiune a avut loc după achiziționarea terenului, respectiv în anul 2012.
Printr-o altă critică se susține că drumul pe latura de est (spre râul B.) fiind creat în anul 2012, "cu ocazia transportării materialelor de construcție de către reclamanți" nu poate avea regimul de "drum practicat în zonă" stabilindu-se conform raportului de expertiză că drumul de exploatare invocat de reclamanți și
reprezentanții autorității administrative locale (DE 59) era configurat până la albia râului B. și nu avea traseul spre proprietatea lor pentru a le asigura accesul.
Reclamanților li s-a permis să-și transporte materialele de construcții pe terenul pârâților dar în momentul în care aceștia au abuzat de o suprafață mult mai mare (nefiind de acord ca părțile să se înțeleagă asupra unei servituți de trecere) și ținând cont de amplasamentul înscris în procesul-verbal de punere în posesie, acesta a fost împrejmuit.
Totodată, se mai susține că pârâților li s-a reconstituit dreptul de proprietate și au fost puși în posesie pe terenul a cărui locație se întinde până la "râul B.", instanța neavând niciun motiv legal să constate că "terenul nu poate intra în proprietatea pârâților prin accesiune imobiliară" când de fapt acestora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra lui.
În atare situație, solicitarea privind modificarea traiectoriei drumului care să afecteze cât mai puțin terenul pârâților este întemeiată.
Deși au fost efectuate două expertize de specialitate, nu s-a stabilit încă regimul juridic al drumului pe care instanța i-a obligat pe pârâți să-l lase liber.
Prin sentința civilă nr.314/14.03.2014 instanța fondului a obligat pârâții "să lase liberă trecerea reclamanților pe porțiunea marcată S 3 ce face parte integrantă din drumul de exploatare situat pe latura de est".
Cu ocazia efectuării expertizei s-a stabilit că drumul de exploatare DE - 59 avea alt traseu, iar drumul care să asigure libera trecere a fost creat (așa cum a reținut instanța de apel) de reclamanți cu ocazia transportării materialelor de construcție.
Solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei în sensul admiterii apelului și pe fond, în principal respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată în raport de obiectul principal al cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar stabilirea căii de acces la imobilul reclamanților pe aliniamentul delimitat în completarea raportului N. G. G..
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare în termen legal.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă, invocat de către recurenții-pârâți are în vedere ipoteza în care hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În cauză, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de acest motiv de nelegalitate, recurenții-pârâți neinvocând niciun text de lege încălcat ori aplicat eronat de către instanța de apel.
Sub acest aspect, Curtea constată că, în calea de atac a recursului, nu se mai poate analiza situația de fapt dedusă din probatoriul administrat de către instanțele de fond, ci exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârilor pronunțate.
În acest sens, ambele instanțe au reținut că reclamanții sunt proprietarii unui teren situat în orașul Pătârlagele, satul Valea L., T 34, P 920 (din acte T 31, P 6/1, 6/2) dobândit prin contractul de vânzare–cumpărare autentificat sub nr.51/13.01.2012 la BNP F. N. Pătârlagele, teren identificat în anexa din extrasul de Carte Funciară, precum și în planșa la dosar.
În ceea ce îi privește pe recurenții pârâți, instanțele de fond au reținut faptul că aceștia dețin în indiviziune un teren învecinat, situat în partea dinspre sud, cu privire la care dețin doar un proces verba de punere în posesie, nefiind eliberat titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
S-a reținut și faptul că pârâții au împrejmuit terenul pe lângă albia răului B., închizând astfel și un drum care permitea reclamanților accesul la terenul lor, drum figurat prin porțiunea hașurată cu culoare verde în schița anexă a raportului de expertiză întocmit de expert N..
Au reținut instanțele de fond faptul că pârâții nu au dovedit existența unui drept de proprietate asupra acestui drum de acces pe care l-au închis, fiind lipsită de relevanță, sub acest aspect, natura juridică a drumului. S-a reținut, în esență, că pârâții au închis un drum ce nu le aparține în proprietate, potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei, prin fapta lor împiedicând accesul reclamanților la terenul proprietatea acestora.
Față de această situație de fapt reținută și încadrată în drept, recurenții nu au invocat niciun text de lege care să fi fost încălcat sau aplicat greșit de către primele instanțe. Deși susțin că drumul în litigiu le aparține în proprietate, nu au produs o asemenea dovadă, care să justifice o eventuală încălcare a prevederilor Codului civil cu privire la dreptul de proprietate.
Reținând că susținerile recurenților din cuprinsul motivelor de recurs se referă exclusiv la situația de fapt și la modul de interpretare a probelor administrate de către instanțele de fond și de apel, și nu la aspecte de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 coroborat cu art. 304 punctul 9 din codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală decizia instanței de apel.
Totodată, Curtea va lua act că intimații vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul V. G.-M., domiciliat în Pătârlagele, . B., împotriva deciziei civile nr.65 din 9.01.2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimații-pârâți V. A., V. E.-L., V. I.-A., S. A., domiciliați în Pătârlagele, . B., V. I., domiciliat în București, Șoseaua P., nr.352, ., ., sector 2, G. A., domiciliată în B., ..105, ., ., V. D. și V. S., ambii domiciliați în București, ..39, . 1 și intimații-reclamanți T. V. și T. P., domiciliați în Nehoiu, ..1, ., județ B..
Ia act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12 mai 2015.
PreședinteJudecători
E. M. V. GheorgheVioleta S.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
VG/FA
2 ex./04.06.2015
d.f. Jud.Pătârlagele nr._
j.f. M. Ș.
d.a. Trib. B. nr._
j.a. A. M.
M. N.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 213/2015. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Hotărâre din 04-06-2015, Curtea de... → |
|---|
