Obligaţie de a face. Decizia nr. 314/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 314/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 5216/204/2008*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 314

Ședința publică din data de 19 februarie 2015

Președinte - V.-I. S.

Judecător - A.-C. B.

Judecător - E. S.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții D. D., domiciliat în Băicoi, ., județul Prahova și D. P.-I., domiciliat în București, ., nr. 5, ., ., împotriva deciziilor civile nr. 302/3.05.2012 și nr. 433/25.06.2014 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Ploiești, Bulevardul Independenței, nr. 7, județul Prahova și în Ploiești, .. 1-3, județul Prahova.

Recurs timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum total de 17.852 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, potrivit chitanțelor nr._/01.08.2014 (8000 lei), nr._(68)/20 octombrie 2014 (500 lei), nr._/17.03.2015 (2.000 lei), nr._/17.03.2015 (6.152 lei), nr._/20.10.2014 (1.200 lei).

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți D. D., personal, D. P.-I., reprezentat de avocat R. D. din Baroul Prahova și intimata-pârâtă . reprezentată de avocat D. C. din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/24.10.2014.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că prin încheierea de ședință din data de 19.02.2015 s-a dispus în sarcina recurenților obligația de a completa taxa judiciară de timbru până la valoarea de 17.852 lei, aferentă pretențiilor formulate și de a întocmi notă de timbraj. Totodată, se menționează că, prin intermediul serviciului registratură, recurenții-reclamanți au depus la dosar cererea înregistrată sub nr. 5891/17.03.2015, în cuprinsul căreia au invocat excepția puterii de lucru judecat cu privire la drepturile ce le-au fost recunoscute definitiv și irevocabil prin decizia nr. 903/7.06.2006 a Curții de Apel Ploiești.

La solicitarea instanței, avocat D. C. pentru intimata-pârâtă, menționează că împuternicirea sa avocațială a fost depusă la dosar odată cu întâmpinarea și a fost prezent în instanță la termenul de judecată anterior, solicitând efectuarea de verificări ale notelor din caietul grefierului de ședință de la acel termen, precum și prin ascultarea înregistrărilor, urmând a se dispune ulterior, eventual, rectificarea încheierii anterioare, în funcție de rezultatul verificărilor. Totodată, solicită ca apărătorul recurenților să-i confirme prezența la termenul de judecată din 19.02.2015, în calitate de apărător al intimatei.

La solicitarea instanței, avocat R. D. pentru recurentul-reclamant D. P.-I., menționează că își amintește faptul că avocatul părții adverse a fost în sală la termenul de judecată anterior, însă, dat fiind problemele discutate, ce au vizat în principal timbrajul, nu știe dacă acesta a și răspuns.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată că împuternicirea avocațială se află depusă la fila 99 dosar, în fața completului de judecată învestit inițial cu soluționarea recursului.

Recurentul-reclamant D. D. depune la dosar nota de timbraj și dovezile de plată a diferenței de taxă judiciară de timbru, anulate de instanță la filele 165-167 dosar, situație în care Curtea constată că recursul este legal timbrat.

Avocat D. C., pentru intimata-pârâtă ., depune la dosar completări la întâmpinare și înscrisuri referitoare la rentă.

Curtea, în baza rolului activ reglementat de art. 129 alin. 4 din vechiul Cod de procedură civilă, reținând că dispozițiile procedurale nu permit depunerea de „completări la întâmpinare”, califică cererea depusă la dosar de către intimata-pârâtă, prin apărător ales, ca reprezentând note scrise și pune în discuție proba cu înscrisurile anexate.

Recurentul-reclamant D. D. și avocat R. D., pentru recurentul-reclamant D. P.-I., menționează că înscrisurile ce se solicită a fi depuse nu reprezintă acte noi, aflându-se deja la dosarul cauzei.

La solicitarea instanței, formulată în baza rolului activ, avocat R. D., pentru recurentul-reclamant D. P.-I., menționează că excepția puterii lucrului judecat pe care au invocat-o recurenții reprezintă o excepție propriu-zisă, lato sensu.

Curtea ia act de precizarea formulată și pune în discuția părților excepția puterii lucrului judecat, invocată de către recurenții-reclamanți.

Avocat R. D., pentru recurentul-reclamant D. P.-I. învederează că prin decizia nr. 903/2006 a Curții de Apel Ploiești s-au dezbătut probleme ce țin de puterea lucrului judecat, devenind astfel obligatorii, chiar dacă privesc considerentele hotărârii, referitoare la faptul că pe terenul proprietatea recurenților, situat în intravilanul orașului Băicoi se pot construi obiective turistice, comerciale, industriale și altele, neexistând niciun fel de restricții; dreptul la acordarea lipsei de folosință pentru suprafața de teren afectată de conductele de țiței; dreptul la renta anuală, supusă actualizării în funcție de rata inflației; la acordarea de despăgubiri pentru pierderile suferite datorită nerealizării obiectivelor economice stabilite prin eliberarea certificatului de urbanism.

Menționează că și noile dispoziții procedurale sunt în același sens și solicită instanței să se pronunțe cu prioritate asupra acestei excepții.

Avocat D. C., având cuvântul pentru intimata-pârâtă ., solicită respingerea excepției puterii lucrului judecat, invocată de către recurenții-reclamanți, apreciind că nu are legătură cu cauza, putând constitui eventual o decizie de speță. Menționează că insistă în depunerea înscrisurilor emanând de la Agenția Domeniilor Statului privind metodologia de calcul a rentei anuale și a raportului de expertiză întocmit într-o cauză similară purtată între aceleași părți.

Curtea, cu privire la excepția puterii lucrului judecat, invocată de către recurenții-reclamanți, constată că nu poate fi calificată drept o excepție propriu-zisă în actualul cadru procesual, reprezentând, în opinia Curții, o apărare ce urmează a fi avută în vedere cu ocazia soluționării cauzei.

Recurentul-reclamant D. D., având personal cuvântul, învederează că înscrisurile pe care apărătorul ales al intimatei a intenționat să le depună anexat completării la întâmpinare se află deja în dosarul de fond, cu referire la calculul rentei anuale expertul desemnat respingând această modalitate de calcul.

Curtea, pentru identificarea înscrisurilor a căror depunere se solicită de către intimata-pârâtă, prin apărător ales și despre care se susține de către recurenți că există deja în dosarul de fond, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, au răspuns recurenții-reclamanți D. D., personal, D. P.-I., reprezentat de avocat R. D. și intimata-pârâtă . reprezentată de avocat D. C..

Recurentul-reclamant D. D. învederează că înscrisurile ce se solicită a fi depuse de către intimată la acest termen au fost deja depuse încă din faza de fond a litigiului, aflându-se la filele 302-309 dosar fond.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, ia act de această împrejurare și restituie înscrisurile anexate notelor scrise depuse la dosar de către intimată la acest termen de judecată, nefiind îndeplinite cerințele art. 305 din vechiul Cod de procedură civilă.

La solicitarea instanței, formulată în baza rolului activ, recurentul-reclamant D. D. menționează că cererea aflată al fila 17 dosar, intitulată precizări și completări la recursul declarat împotriva deciziei nr.433/25.06.2014, reprezintă în realitate precizări și dezvoltări ale motivelor inițiale de recurs vizând natura juridică a terenului și nu constituie motive noi.

La solicitarea instanței, formulată în baza rolului activ, avocat D. C., având cuvântul pentru intimata-pârâtă ., menționează că nu insistă în solicitarea de a se efectua verificări cu privire la consemnările grefierului și înregistrările audio de la termenul anterior de judecată, declarând că nu are alte cereri de formulat.

Avocat R. D., pentru recurentul-reclamant D. P.-I. și recurentul-reclamant D. D., având pe rând cuvântul, solicită judecarea cauzei, precizând că nu au alte cereri de formulat.

Curtea ia act că nu s-au formulat alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat R. D., având cuvântul pentru recurentul-reclamant D. P.-I., pe linia motivelor dezvoltate pe larg prin cererea depusă în scris la dosar, în care au fost expuse și problemele de fond ale litigiului, solicită admiterea recursului, modificarea deciziilor și admiterea drepturilor consacrate prin sentința pronunțată de instanța de fond. În subsidiar, prin raportare la probele administrate, să fie admisă cererea privind plata lipsei de folosință conform raportului de expertiză întocmit de B. L., reținând că imobilul nu are natura de teren agricol, ci are categoria curți-construcții.

La pronunțarea soluției, solicită a se avea în vedere și restul criticilor formulate în apel și solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr. 123/18.02.2015, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat.

Recurentul-reclamant D. D., având personal cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziilor, pe care le apreciază netemeinice și nelegale, deoarece se sprijină pe o ipoteză a societății pârâte privind calculul rentei în raport de o valoare stabilită în anul 2001, perioadă în care pârâta a avut probleme cu paza conductelor de țiței, încheindu-se o înțelege cu A., vizând un culoar de-a lungul conductelor.

Învederează că, prin decizia nr. 903/2006 a Curții de Apel Ploiești, s-au infirmat apărările intimatei, urmând a se reține că terenul are categoria intravilan, fiind întocmite de către primărie PUG și RUL, iar prin aviz special s-a statuat că terenul este destinat unor construcții, astfel cum a menționat și expertul consilier B. N.

Referitor la punctul de vedere exprimat de experta P. R., solicită a se reține că aceasta deținea o funcție de conducere în cadrul Consiliului Județean Prahova și și-a exprimat opinia cu privire la calculul rentei. La termenul din 11.06.2011 s-au depus obiecțiuni de către societate vizând o rentă de 3 euro/mp/an, experta P. R. precizând că își menține punctul de vedere inițial.

Solicită a fi analizate cele două variante de calcul a rentei, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, acordarea cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs, depunând în acest sens la dosar o notă de cheltuieli.

Avocat D. C., având cuvântul pentru intimata-pârâtă ., pe linia apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, solicită respingerea recursului și menținerea soluției pronunțate de tribunal, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr. 16/24.10.2014, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat.

Referitor la critica întemeiată pe art. 304 pct. 8 din vechiul Cod de procedură civilă, apreciază că nu se poate susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece, conform dispozițiilor statuate de Legea petrolului, terenul are o importanță strategică și nu se poate cere o atare despăgubire.

Apreciază că tribunalul a soluționat toate petitele deduse judecății, motivând corespunzător decizia, iar renta a fost bine calculată în raport de toate aspectele.

În privința incidenței pct. 9 al art. 304 Cod proc. civilă, solicită a se reține că recurenții nu au nicidecum intenția de a construi pe teren, situație ce rezultă din înscrisurile emanând de la Primăria Băicoi.

CURTEA ,

Asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ 2008, reclamanții D. D. și D. P. I. au chemat-o în judecată pe pârâta . instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea acesteia la dezafectarea conductelor și a instalațiilor aferente, aflate pe terenul proprietatea reclamanților și montarea acestor conducte și a instalațiilor pe un coridor de-a lungul și în imediata vecinătate a căilor de acces (DN. 1), iar în caz de refuz să se dispună obligarea la plata de despăgubiri; contravaloarea lipsei de folosință (chirie) a terenului ocupat de conductele și instalațiile aferente de transport produse petroliere și a zonelor de protecție de-a lungul conductelor care traversează terenul reclamanților, începând cu anul 2006, la prețul zonei, echivalentă cu renta anuală; contravaloarea pierderilor suferite de reclamanți datorită imposibilității realizării unor obiective economice conform certificatului de urbanism nr.80/2006 și stabilite prin PUG și PUZ, teren în suprafață de circa 5 ha. curți - construcții situat la DN. l București - B., cu o deschidere de 400 ml.; plata despăgubirilor (lipsa de folosință) a unei suprafețe de teren de circa 12.500 mp. degradată la montajul conductelor și instalațiilor prin diminuarea gradului de fertilitate a solului.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului în suprafață de circa 5 ha situat în intravilanul or. Băicoi, cu destinația curți construcții, ., pct. D., DN. l km.79+500, teren ce este subtraversat de 2 conducte de 4 și, respectiv 6:5/8 țoli, în diagonală, din . de lucru al S.C. C. S.A. Ploiești, iar aceste conducte scot din circuitul economic o suprafață mare de teren din proprietatea reclamanților, pe care aceștia au dorit să realizeze construcții conform certificatului de urbanism și pe care nu pot executa alte obiective economice și turistice în parteneriat cu alte persoane fizice și juridice.

Au precizat reclamanții că datorită restricțiilor impuse de Legea petrolului nr.238/2004, pe zona de protecție a conductelor nu se pot amenaja și amplasa construcții, plantații de pomi fructiferi, liziere, spații verzi, etc. micșorând potențialul economic al terenului, iar prin lucrările efectuate de pârâtă o mare parte din teren a fost degradată, cu consecința scăderii potențialului economic și fertilității solului, conform studiului pedologic efectuat de un institut de specialitate.

S-a învederat că în perioada anilor 1999-2006, între reclamanți și pârâtă a mai avut loc un litigiu, soluționat irevocabil prin decizia civilă nr.903/7.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr.2130/2006 și, în urma negocierilor purtate cu reprezentanții societății pârâte, nu s-a primit niciun răspuns privind amplasarea conductelor de transport produse petroliere pe un coridor in imediata vecinătate a DN. l, fapt ce dovedește reaua credință de care pârâta a dat dovadă în ultimii 10 ani, încălcând principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate, astfel încât se impune dezafectarea conductelor și instalațiilor și amplasarea acestora pe un alt traseu, în vederea realizării de către reclamanți a obiectivelor economice pe care și le-au propus.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp.art.480 și urm. C.civ., art.998 - 999 C.civ., art. 1073 - 1075 C.civ., art.4l din Constituția României, Legea nr.18/ 1991.

In raport de susținerile reclamanților, pârâta . a formulat întâmpinare - cerere reconvențională, prin care a invocat excepțiile necompetentei materiale a Judecătoriei Câmpina, arătând că potrivit art.2 pct.1 lit.a C.pr.civ. tribunalele judecă în primă instanță în materie comercială procesele și cererile neevaluabile in bani; a insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată; a lipsei calității procesuale active a reclamanților întrucât la momentul la care au dobândit terenul cunoșteau sau trebuiau să cunoască existența dreptului de servitute recunoscut în favoarea pârâtei de către vechiul proprietar care a primit despăgubiri pentru terenul afectat de servitute, iar dobânditorul unui fond aservit preia in mod automat și servitutea creată, suportând toate consecințele ce derivă din aceasta și, in cel mai rău caz, având un drept de regres împotriva proprietarului de la care a cumpărat terenul; a lipsei calității procesuale pasive a ., întrucât potrivi art.14 alin.1 din Legea 238/2004 a petrolului, sistemul național de transport al petrolului face parte din proprietatea publică a statului și este de importanță strategică, iar cele două conducte sunt proprietate publică a Statului Român constituind domeniul public de interes național strategic, conform art.1 din OUG nr.214/24.11.2000 iar . doar concesionarul sistemului de transport al petrolului, iar nu proprietarul acestuia potrivit Acordului petrolier de concesiune încheiat cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale aprobat prin HG nr.793/2002; a inadmisibilității acțiunii, întrucât potrivit disp.art.7 din Legea Petrolului nr.238/2004 și art.8 alin.1 și 9 din același act normativ este inadmisibilă pretenția reclamanților la plata contravalorii lipsei de folosință, a contravalorii pierderilor suferite datorită nerealizării unor obiective economice, textele legale mai sus citate conferind doar dreptul la plata unei rente anuale pentru exercițiul dreptului de servitute legală.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamanții au dobândit terenurile împreună cu toate sarcinile ce le grevează și, chiar dacă nu ar fi cunoscut faptul că acestea sunt subtraversate de conducte de petrol, ar fi fost îndreptățiți cel mult la o acțiune in pretenții împotriva autorului lor pentru restituirea unei eventuale diferențe de preț.

S-a mai arătat că, la momentul executării lucrărilor privind aceste conducte, terenul aparținea . (fostă IAS) de la care s-a luat acordul de remediere și instalare pe terenul menționat, achitându-se totodată acesteia despăgubirile legale, iar ulterior, prin contractul de schimb nr. 62/25.02.1999, terenurile în litigiu au devenit proprietatea reclamanților care au fost obligați să le preia cu toate sarcinile aferente, la data dobândirii de către aceștia, lucrările de deviere fiind finalizate, iar terenurile redate circuitului agricol.

Pe calea cererii reconvenționale, pârâta a solicitat obligarea reclamanților să îi permită exercițiul dreptului de servitute legală prev. de art.7 alin.1 și 4 din Legea nr.238/2004, arătând că se impune stabilirea de către instanță a cuantumului rentei anuale, conform disp.art.7 alin.2 din Legea 238/2004.

Pârâta S.C. C. S.A. a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, prin care a solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca titular al dreptului real asupra conductelor și instalațiilor aferente și prin Agenția Națională pentru Resurse Minerale, întrucât potrivit art.14 din Legea nr.238/2004 sistemul național de transport al petrolului face parte din proprietatea publică a statului, iar conductele ce subtraversează terenul reclamanților aparțin sistemului național de transport al petrolului.

Pârâta . formulat în cauză și o cerere de chemare în garanție a S.C. Pomicola S.A. Băicoi, solicitând ca, în situația în care va cădea în pretenții, aceasta să o despăgubească cu sumele ce reprezintă contravaloarea dezafectării conductelor și a instalațiilor aferente, montarea acestor conducte și instalații pe un alt traseu, lipsa de folosință, renta anuală pentru terenul ocupat de conducte și instalații aferente, respectiv pierderi suferite prin nerealizarea unor obiective economice de reclamanți și restituirea sumei de 4045,05 lei actualizată la zi ce a fost achitată de pârâtă către . OP nr.2348/30.06.1997.

Prin completare la întâmpinare, pârâta a invocat excepțiile nulității absolute a contractului de schimb aut. sub nr.62/25.02.1999 pentru dol prin reticență, rezultând din împrejurarea că la încheierea contractului de schimb S.C. Pomicola S.A. Băicoi nu a adus la cunoștința copermutanților D. D. și D. P. I. faptul că acest teren este subtraversat de cele două conducte de transport țiței, instalate in perioada in care . proprietara terenului; a prescripției dreptului la acțiune, întrucât servitutea există din perioada anilor 1926-1929 când au fost montate conductele pe terenul respectiv cu respectarea reglementărilor legale in vigoare, iar acest drept de servitute a fost dobândit de pârâtă prin prescripția achizitivă și in această situație nu mai datorează despăgubiri; a inadmisibilității acțiunii, întrucât Legea petrolului nr.238/2004 nu retroactivează cu privire la renta anuală și la dreptul de servitute legal instituit, această lege urmând a se aplica numai pentru servituțile avute în vedere după .; a prematurității capătului de cerere cu privire la rentă și despăgubiri, întrucât pârâta . a efectuat încă nicio operațiune de intervenție la aceste conducte, astfel încât consideră că dacă va fi cazul va plăti eventualele despăgubiri pentru zona afectată numai după efectuarea unor eventuale intervenții, iar potrivit art.619 C.civ. dreptul la acțiune pentru despăgubiri începe să curgă din momentul când proprietarul locului a început să exercite trecerea cu titlu de servitute de trecere spre locul înfundat.

La termenul de judecată din data de 28.01.2009, reclamantul D. D. a arătat că înțelege să renunțe la judecata primului capăt de cerere având ca obiect obligația de „a face”, iar prin înscrisul depus la f.127, reclamantul D. P. I. a renunțat, la rândul său, la judecata aceluiași capăt de cerere.

Prin înscrisul aflat la f.133, pârâta a învederat că înțelege să renunțe la cererea de chemare în garanție a S.C. Pomicola S.A. Băicoi formulată în prezenta cauză.

Prin încheierea pronunțată la data de 5.05.2010, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtă privind introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu motivarea ce face parte integrantă din aceeași încheiere și a calificat excepția nulității absolute a contractului de schimb aut. sub nr.662/1999 ca fiind o apărare de fond.

Prin aceeași încheiere s-a luat act de renunțarea pârâtei la excepțiile invocate prin întâmpinare, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, excepția prematurității capătului de cerere cu privire la rentă și despăgubiri și excepția inadmisibilității acțiunii.

Totodată, s-a luat act de renunțarea reclamantului D. D. la judecata capătului 4 din acțiune privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor (lipsei de folosință) pentru suprafața de teren de circa 12.500 mp. degradată la montajul conductelor și instalațiilor, prin diminuarea gradului de fertilitate a solului iar reclamantul D. P. I. a renunțat la acest capăt de cerere prin înscrisul depus la f.199.

In urma probelor administrate in cauză la solicitarea părților, cu înscrisuri, interogatorii, expertize tehnice de specialitate topometrică, construcții si evaluare proprietăți imobiliare, Judecătoria Câmpina a pronunțat sentința civilă nr. 2444/12.10.2011 prin care a admis atât acțiunea restrânsă formulată de reclamanți cât și cererea reconvențională formulată de pârâtă, dispunând obligarea acesteia să plătească reclamanților suma de 1.789.174 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața ocupată de conducte si instalațiile aferente de transport produse petroliere si a zonei de siguranță de-a lungul conductelor, pe perioada 12.12._08, suma de 718.975 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru aceeași suprafață pe anul 2009, precum si la plata anuală a contravalorii lipsei de folosință în cuantum de 718.975 lei, începând cu anul 2010.

Totodată, prin aceeași sentință s-a dispus și obligarea pârâtei să plătească reclamanților suma de 243.600 lei reprezentând contravaloarea pierderilor suferite de reclamanți datorită imposibilității realizării unor obiective economice, pe terenul în suprafață de 2,04 ha., situat pe DN1, Km. 79+500, precum și obligarea reclamanților să permită pârâtei exercitarea dreptului de servitute legală prevăzut de art.7 din Legea nr.238/2004, pe terenul în suprafață de 45.104 mp., identificat conform raportului de expertiză topografica ing. A. F..

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.6905 pronunțată de Judecătoria B. la data de 31.05.1996 s-a constatat că autorul reclamanților - D. A., a fost proprietarul unei suprafețe de 5,64 ha. teren în pct. D. – Băicoi, DN1, Km. 79 + 550, moștenitori ai acestuia fiind reclamanții din prezenta cauză, iar prin contractul de schimb aut. sub nr.662/25.02.1999, reclamanții au dobândit de la S.C. Pomicola S.A. Băicoi, suprafața de 24.645 mp. teren situat în extravilanul or. Băicoi, DN1 Paralela 45, în același punct D..

Prima instanță a mai constatat că în privința acelorași terenuri, în perioada 1999 - 2006 între reclamanții si parata din prezenta cauza s-a mai purtat un litigiu ce a fost soluționat irevocabil prin decizia civilă nr.903/7.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care parata a fost obligată să plătească reclamanților pentru aceleași terenuri, 22.591 lei despăgubiri pentru lipsa de folosința pe perioada 1997 - 2001, 3.043 lei reprezentând totalul rentei anuale pe anii 1999 - 2002 și 380.845 lei reprezentând pierderile suferite de reclamanți datorita nerealizării obiectivelor economice stabilite în certificatul de urbanism eliberat de Consiliul Județean Prahova pentru realizarea unor obiective economice.

Terenurile proprietatea reclamanților situate în Băicoi, DN1, pct. D., au fost identificate prin raportul de expertiză topografică efectuat în prezenta cauză de către expert A. F., ca având o suprafață totală de 45.104 mp., fiind străbătute conform aceluiași raport de expertiză de două conducte de transport țiței de 4 și, respectiv 6:5/8 țoli configurate în planul anexă, fiind identificată o suprafață de 14.140 mp. de-a lungul acestora, în interiorul căreia, conform Ordinului ANRM nr.196/2006 (care stabilește că zona de siguranță este de 10 mp. de o parte și de alta a conductei) se interzice efectuarea oricăror lucrări de construcții si montaj, chiar cu caracter provizoriu.

Față de această situație, întrucât reclamanții nu pot dispune liberi de bunul lor, fiind îngrădiți în exercitarea dreptului lor de proprietate cu privire la suprafața de teren afectată de conductele petroliere, în temeiul art. 480 C.civ., instanța de fond a constatat ca fiind întemeiată cererea privind obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosința pentru suprafața ocupată de conducte și instalațiile aferente de transport produse petroliere si a zonei de siguranță de-a lungul conductelor de 14.140 mp. pe perioada 12.12._08 (ultimii trei ani anterior formulării acțiunii) în cuantum de 1.789.174 lei, la plata contravalorii lipsei de folosința pentru aceeași suprafață pe anul 2009, în cuantum de 718.975 lei și la plata anuală a contravalorii lipsei de folosință în cuantum de 718.975 lei, astfel cum au fost calculate prin raportul de expertiză evaluare proprietate imobiliară întocmit de exp. P. R..

În ceea ce privește nulitatea absoluta a contractului de schimb aut. sub nr. 662/25.02.1999, pentru dol prin reticență, invocată de pârâtă, întrucât la încheierea contractului de schimb S.C. Pomicola S.A. Băicoi nu a adus la cunoștința copermutanților D., faptul că acest teren este subtraversat de cele două conducte de transport țiței, această apărare a fost înlăturată de prima instanță, nulitatea invocată pentru viciul de consimțământ al dolului fiind o nulitate relativă, care nu poate fi invocată decât de cel în folosul căruia a fost instituită norma încălcată, respectiv de reclamanții D., iar nu de către un terț față de contractul de schimb, cum este pârâtă S.C. C. S.A.

Referitor la cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata contravalorii pierderilor suferite datorită imposibilității realizării unor obiective economice, pe terenul în suprafață de 2,04 ha., situat pe DN1, km 79 + 500, instanța de fond a reținut că aceștia au solicitat și obținut Certificatul de Urbanism nr.80/26.04.2006 eliberat de Consiliul Județean Prahova privind „Construire spațiu comercial, piață agroalimentară, autoservice, consignație auto”, terenul fiind trecut în intravilanul or. Băicoi, prin Hotărârea nr.21/1997 a Consiliului Local Băicoi, ca urmare a deciziei civile nr.3680/2002 a Curții de Apel Ploiești.

Datorită restricțiilor impuse de Legea nr.238/2004, aceștia nu au putut construi pe acest teren obiectivul economic menționat în certificatul de urbanism, producându-li-se un prejudiciu calculat la suma de 243.600 lei în perioada 01.05.2008 – 31.12.2010, conform raportului de expertiză construcții T. C. .

Astfel, în temeiul art.480 C.civ. a fost admis și acest capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii pierderilor suferite datorită imposibilității realizării unor obiective economice, în cuantum de 243.600 lei, întrucât existând aceste conducte de țiței subterane, reclamanții sunt îngrădiți în exercitarea dreptului lor de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 2,04 ha. situat pe DN1, km 79 + 500, pe suprafața căruia nu pot realiza obiectivele economice propuse.

Prima instanță a reținut ca fiind întemeiată cererea reconvențională a pârâtei privind obligarea reclamanților să îi permită exercitarea dreptului de servitute legală prevăzut de art.7 din Legea nr.238/2004, pe terenul în suprafață de 45.104 mp., identificat conform raportului de expertiză topografică ing. A. F., teren care este străbătut de conductele de țiței aflate în concesiunea pârâtei.

În ceea ce privește plata unei rente anuale pentru suprafața de teren afectată de servitute care diferă de contravaloarea lipsei de folosință stabilită și acordată pentru suprafața de 14.104 mp. aferentă zonei de protecție și siguranță (conf. art. 70 din H.G. nr.1265/1996), s-a reținut că reclamanții nu au solicitat în prezenta cauză obligarea pârâtei la plata unei rente anuale pentru exercitarea dreptului de servitute legală, astfel încât aceasta nu poate fi acordată, în condițiile în care, potrivit principiului disponibilității, instanța se pronunță numai în limitele investirii sale.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, pârâta S.C. C. S.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Câmpina, motivat de faptul că, potrivit art.2 pct.1 lit.b C.pr.civ., litigiul nu este de competența judecătoriei în primă instanță, ci a tribunalului, întrucât obiectul pricinii are o valoare de peste 500.000 lei.

Dezvoltând motivele de apel, pârâta a menționat că prima instanță a acordat atât despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața ocupată de conductele de transport a produselor petroliere, cât și despăgubiri reprezentând contravaloarea pierderilor suferite de reclamanți datorită imposibilității realizării unor obiective economice, în condițiile în care, este de principiu că lipsa de folosință de referă la toate fructele bunului pe care proprietarul le-ar fi obținut dacă nu ar fi fost îngrădit în exercițiul dreptului său de proprietate.

În ceea ce privește renta anuală, pârâta a învederat că, potrivit art.7 din Legea nr.238/2004, acesta este datorată de titularul acordului petrolier în schimbul exercițiului dreptului de servitute legală al cărui scop și conținut este stipulat în art.9, cu precizarea că, în speță, concesionarul este cel care plătește, prin renta anuală, exercitarea dreptului său de servitute.

A apreciat pârâta că instanța de fond putea cenzura pretenția concesionarului în sensul restrângerii suprafețelor afectate de exercițiul servituții prevăzut de art.7, întrucât, suprafețele de teren afectate vor fi determinate potrivit principiului celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.

Totodată, pârâta a arătat că prin cererea reconvențională formulată a solicitat să i se permită exercițiul dreptului de servitute legală prevăzut de art.7 din Legea nr.238/2004 pe un culoar de 2,4 ml. plasat de-a lungul conductelor și să se stabilească renta anuală corespunzătoare.

Această lățime de 2,4 ml. a fost stabilită tocmai în considerarea respectării principiului celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate necesar pentru întreținerea tehnică a conductelor, astfel că, deși s-a solicitat grevarea unei mici porțiuni din terenul reclamanților, prima instanța a înțeles să greveze inutil întregul teren cu o astfel de servitute legală, încălcând flagrant dispozițiile legale în materie.

A învederat pârâta că această soluție a fost posibilă nu numai prin nesocotirea dispozițiilor de drept substanțial, dar și prin încălcarea dreptului său la apărare, fiind respinsă cererea privind efectuarea unei expertize topo care să calculeze suprafața de teren reprezentând un culoar de 2,4 ml. de-a lungul conductelor.

S-a susținut de pârâtă că sentința atacată este și neeconomică, transformându-i pe proprietarii terenului în mari rentieri, având în vedere că sumele stabilite cu titlu de lipsă de folosință sunt mult mai mari decât valoarea de piață a terenului.

Prin cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată reclamanții au solicitat rentă anuală pe care au echivalat-o cu chiria corespunzătoare suprafeței de teren reprezentând zona de protecție, confundându-se astfel servitutea legală instituită de disp.art.7 din Legea nr.238/2004 cu servitutea legală instituita de art.25 din același act normativ.

Zonele de protecție și de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de alta a conductei de transport petrolier, în interiorul cărora este interzis a construi, fiind avută în vedere integritatea conductelor care aparțin statului (zonele de protecție), dar și siguranța cetățenilor și a construcțiilor (zonele de siguranță).

În aceste condiții, pârâta a apreciat că nu societatea este cea care interzice construirea în zonele de protecție și siguranță, ci însăși legea română, cu precizarea că servitutea legală instituita de art.25 din Legea nr.238/2004 are un caracter public, continuu, gratuit și este stipulată în favoarea statului român.

A mai aratat pârâta că servitutea prevăzuta de art.7 din lege vizează accesul titularului la conducta de transport în scopul întreținerii acesteia, ceea ce înseamnă că servitutea de acces este un drept accesoriu dreptului de concesiune, născându-se în patrimoniul concesionarului și la dispoziția acestuia care, poate negocia cu proprietarul terenului asupra exercițiului dreptului de acces, a lățimii culoarului, precum și cu privire la renta anuală.

În final, pârâta a menționat că la momentul dobândirii terenului de către reclamanți, acesta era subtraversat de respectivele conducte și, odată cu transmiterea proprietății, au fost transmise și toate servituțile și îngrădirile legale ale dreptului de proprietate, situație în care devine incidentă regula constituțională potrivit căreia dreptul de proprietate obligă și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului la data dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului.

Pârâta a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți și admiterii cererii reconvenționale, având ca petite obligarea reclamanților să permită exercițiul dreptului de servitute legală prevăzută de art.7 din Legea nr. 238/2004 pe un culoar de 2,4 ml. plasat de-a lungul conductelor care subtraversează terenul reclamanților și stabilirea rentei anuale corespunzătoare suprafeței de teren afectate de exercițiul servituții.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrata sub nr._ .

În raport de motivele de apel, intimatul reclamant D. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat (fila 22).

Prin decizia civilă nr. 302/03.05.2012 tribunalul a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2444/12.10.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina, a anulat sentința apelantă și a reținut cauza spre judecare, cu evocarea fondului .

Pentru a pronunța această decizie Tribunalul Prahova a reținut următoarele:

Potrivit disp. art.137 alin.1 C.pr.civ. „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepții de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.

Astfel, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Câmpina invocată de apelanta – pârâtă S.C. C. S.A., s-a reținut că la termenul de judecată din data 28.01.2009, reclamantul D. D. - prezent personal a învederat că înțelege să renunțe la judecata primului capăt de cerere având ca obiect privind obligație de „a face”, solicitând obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință pe ultimii 3 ani la zi pentru terenul ocupat de construcțiile și instalațiile aferente pe care a evaluat-o la suma de 10.000 lei, contravaloarea pierderilor suferite evaluată, de asemenea, la suma de 10.000 lei și plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului evaluată la 1.500 lei (f.57 - dos. fond).

Art.2 alin.1 pct.b C.pr.civ. stipulează că „în primă instanță, tribunalul judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția…”, ceea ce înseamnă că, per a contrario, cererile deduse judecății în materie civilă al căror obiect are o valoare mai mică de 500.000 lei revin în competența de soluționare a judecătoriei, ca instanță de fond (f.57 – dos. fond).

Așa fiind, față de prețuirea dată de reclamant pretențiilor deduse judecății, date fiind și disp. art.18¹ C.pr.civ. conform cărora „instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect”, s-a constatat că în mod corect Judecătoria Câmpina a soluționat litigiul dedus judecății ca instanță de fond, motiv pentru care, tribunalul a respins excepția necompetenței materiale a judecătoriei invocată de apelanta – pârâtă S.C. C. S.A.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin cererea reconvențională formulată la termenul de judecată din data de 28.01.2009, pârâta S.C. C. S.A. a solicitat obligarea reclamanților D. D. și D. P. I. să permită exercițiul dreptului de servitute legală prevăzut la Cap. II „Dobândirea folosinței și accesul la terenurile pe care se efectuează operațiuni petroliere”, astfel cum stipulează art.7 alin.1 și 4 din Legea nr.238/2004, precum și accesul pe teren pe un culoar de 2,4 ml. plasat de-a lungul conductelor aflate pe teren și, întrucât, exercițiul dreptului de acces se face în schimbul unei rente anuale, se impune și stabilirea cuantumului rentei (f. 39 - dosar fond).

Prin încheierea de ședință din data de 05.05.2010, instanța de fond a respins cererea formulată de pârâtă privind configurarea pe schița de plan de către expertul topo a dreptului de servitute legală prevăzut de art.7 alin.1 și 4 din Legea Petrolului nr.238/2004, întrucât, s-a apreciat că obiectul cererii reconvenționale îl constituie numai obligarea reclamanților să permită pârâtei exercitarea dreptului de servitute legală, drept ce constă în dobândirea folosinței și accesul la terenul pe care se efectuează operațiuni petroliere (f.153 - dosar fond).

Prin sentința civilă nr.2444/12.10.2011, Judecătoria Câmpina admițând cererea reconvențională formulată de pârâtă, a dispus obligarea reclamanților să permită acesteia exercitarea dreptului de servitute legală prevăzut de art.7 din Legea nr. 238/2004 pe terenul în suprafață de 45.104 mp., identificat conform raportului de expertiză topo ing. A. F..

Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, este evident că instanța de fond a omis a se pronunța asupra celui de-al doilea capăt al cererii reconvenționale privind accesul pârâtei pe terenul proprietatea reclamanților pe un culoar de 2,4 ml. plasat de-a lungul conductelor, având drept axă de simetrie fiecare conductă și stabilirea, în mod corespunzător, a cuantumului rentei anuale datorată de pârâtă, a stabilit instanța de apel.

Este cunoscut faptul că prin principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existenta procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supusă judecății, ci și conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil l-ar putea parcurge.

De asemenea, instanța a arătat că este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, neputând să se pronunțe asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunțe asupra unui lucru cerut.

Așa fiind, câtă vreme instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt din cererea reconvențională cu a cărei judecată pârâta a înțeles să o investească, este evident că această împrejurare echivalează cu o necercetare a fondului pricinii deduse judecății.

Pentru considerentele arătate, tribunalul a admis apelul și, în baza art.297 alin.1 Teza I C.pr.civ., a anulat sentința atacată și a reținut cauza spre judecare, cu evocarea fondului, sens în care a fixat termen de judecată la data de 28.06.2012 S1 T1, dispunând citarea părților.

La termenul de judecată din data de 13.09.2012, apelanta – pârâtă a solicitat și instanța a încuviințat proba cu expertiză în specialitatea tehnică topografie, cadastru și geodezie având ca obiective să se individualizeze prin schița, dimensiuni, suprafața, vecini terenul în funcție de actele de proprietate ale intimaților – reclamanți; să se stabilească dacă terenul în litigiu se află în actele de proprietate ale intimaților - reclamanți depuse la dosar și daca pe acesta sunt amplasate conductele de transport produse petroliere administrate de apelanta - parata S.C.C. S.A. Ploiești aparținând sistemului național de transport al petrolului, descrierea acestora; să se stabilească suprafața de teren necesară exercițiului dreptului de servitute legală privind accesul la fiecare conductă de transport produse petroliere și instalațiile aferente acestora reprezentată de un culoar având drept lungime, lungimea fiecărei conducte și lățimea de 2,4 m.l.; să se stabilească dacă li s-a emis intimaților - reclamanți autorizație de construire, perioada de valabilitate a acesteia, iar în caz contrar motivele pentru care nu li s-a emis autorizație de construire cu respectarea normelor legale; să se stabilească dacă pe terenul în litigiu în afară de conductele administrate de apelanta - pârâtă S.C.C. S.A. există și alte construcții și instalații, proprietarii acestora și dacă prin amplasarea acestora intimații-reclamanți sunt împiedicați să execute construcțiile solicitate; să se precizeze posibilitatea intimaților - reclamanți în sensul realizării unor construcții cu respectarea zonelor de protecție ale conductelor de transport produse petroliere pe suprafața de teren aflata în proprietatea intimaților – reclamanți întocmit de expert B. L. (filele 303 – 305) și expertiza în specialitatea tehnică agricultură având ca obiective: în funcție de terenul identificat de expertul topograf să se stabilească categoria de folosință a terenului și dacă acesta poate fi cultivat; să se stabilească dacă apelanta-pârâtă S.C.C. SA. a împiedicat intimații-reclamanți să cultive terenul în cauză; să se stabilească cuantumul rentei anuale stabilit din lipsa de folosință a unei suprafețe de teren reprezentând un culoar de 2,4 m.L plasat de-a lungul fiecărei conducte având drept axă de simetrie în plan vertical fiecare conductă. La calcularea rentei anuale expertul va avea în vedere Raportul Agenției Domeniilor Statului nr. 6753/11.04.2004 privind Metodologia de calcul a rentei anuale conform Legii Petrolului nr. 238/2004 anexat prezentei, lucrarea să fie efectuată cu respectarea disp. art. 7 din Legea Petrolului nr. 238/2004, art. 23-25 din Ordinul ANRM NR.196/2006 întocmit de expert V. A. (filele 5 – 10 vol. II).

În cauză a fost efectuat raportul de expertiză topografică de către expert ing. B. L., și expertiza agro efectuată de expert V. A..

Prin decizia civilă nr.433/25.06.2014, Tribunalul Prahova, evocând fondul, a admis cel de-al doilea capăt din cererea reconvențională formulată de pârâta .>în contradictoriu cu intimații-reclamanți D. D., și D. P.-I. și în consecință:

A obligat reclamanții să permită pârâtei . pe terenul în suprafață de 1927 mp, pe un culoar de 2,4 ml plasat de-a lungul conductelor aflate pe teren având drept axă de simetrie în plan vertical fiecare conductă.

A obligat pârâta să plătească reclamanților o rentă anuală conform variantei I din raportul de expertiză agro inginer V. A., efectuat în apel, de 262 lei.

A obligat reclamanții să plătească pârâtei suma de_ lei cheltuieli de judecată, rest după compensarea onorariilor de expert topo.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:

Apelanta pârâtă a solicitat obligarea intimaților reclamanți să permită exercițiul dreptului de servitute legală prevăzut la Cap. II dobândirea folosinței și accesul la terenurile pe care se efectuează operațiuni petroliere așa cum este prevăzut la art. 7 alin. 1 și 4 din Legea nr. 238/2004, precum și accesul pe teren pe un culoar de 2,4 ml. Plasat de-a lungul conductelor aflate pe teren și, stabilirea cuantumului rentei.

Terenul în litigiu, este situat în orașul Băicoi, DN 1- KM 79+850 dreapta, punctual "D.", intravilan, . 2156/1, A 2156/2, A 2156/3, A 2156/4, fiind delimitat în plan prin perimetrul 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,20,21,l și are categoria de folosință ARABIL, conform adresei nr 2503/01.02.2013, emisă de primăria Băicoi.

Din raportul de expertiză efectuat de expert V. A. reiese că, potrivit avizului unic nr. 1432/2007 se propune ca terenul să aibă destinația de zonă pentru instituții și servicii de interes general, dar încă nu a fost scos definitiv din circuitul agricol și nu a fost eliberată o autorizație de construire pentru intimații reclamanți.

Conform legislației in vigoare, deoarece pe terenul respectiv sunt amplasate 2 conducte magistrale de apa, o conducta Petrotrans si 2 conducte de transport produse petroliere, exista restricții clare de construire, în schimb, fiind ARABIL, se pot înființa culturi agricole anuale.

În zona cu restricții "coridor de rețele" este instituită interdicția de construire, dar nu și de cultivare cu plante păioase (grâu).

La stabilirea cuantumului rentei anuale stabilit din lipsa de folosința a unei suprafețe de teren reprezentând un culoar de 2,4 m.l. plasat de-a lungul fiecărei conducte având drept axa de simetrie în plan vertical fiecare conductă. La calcularea rentei anuale expertul a avut în vedere Raportul Agenției Domeniilor Statului nr. 6753/11.04.2001 privind Metodologia de calcul a rentei anuale conform Legii Petrolului nr. 238/2004, art. 23-25 din Ordinul ANRM nr. 196/2006.

Conform expertizei topografice, delimitarea suprafețelor de teren necesare accesului la fiecare conducta, cu servitute legala, având lățimea de 2,4 m pe toata lungimea este:

Sl= 416,7 m x 2,4 m=1000 mp pentru acces conducta CI;

S2= 386,1 m x 2,4 m = 927 mp pentru acces conducta C2;

1000 mp + 927 mp - 1927 mp total;

Conform legislației specifice, asupra terenurilor necesare operațiunilor petroliere se instituie dreptul de servitute, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate. Raportul MADR - Agentia Domeniilor Statului prevede "renta anuala"(cu un mod de calcul unitar) pentru terenurile agricole tranzitate de conducte care transporta titei si derivate, conform Legii Petrolului, cu indici valabili pentru toate terenurile, aparținând sau nu ADS. Să stabilească temeiul legal al culoarului de 2,4 ml. plasat de-a lungul conductei, raportat la Ord. Nr. 196/2006 al ANRM si Legea 238/2004 in vederea calculului rentei anuale.

Potrivit raportului de expertiză efectuat de expert V. A., variant I, cuantumul rentei anuale stabilit din lipsa de folosința a unei suprafețe de teren reprezentând un culoar de 2,4 m.l., plasat de-a lungul fiecărei conducte având drept axa de simetrie în plan vertical fiecare conducta, având în vedere Raportul Agenției Domeniilor Statului nr. 6753/11.04.2001 privind Metodologia de calcul a rentei anuale conform Legii Petrolului nr. 238/2004, art. 23-25 din Ordinul ANRM nr. 196/2006, este de 262 Iei.

Tribunalul a apreciat că această variantă este cea mai judicioasă, având în vedere că, la calcularea rentei au fost avute în vedere Legea Petrolului nr. 238/2004 și art. 23-25 din Ordinul ANRM nr. 196/2006.

Potrivit Legii nr. 238/2004 art. 7 alin. 1 asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.

(2) Exercitarea dreptului de servitute legala stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenției încheiate între părți cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri și/sau permise.

(3) În cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanță, în condițiile legii.

(4) Durata servituții legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operațiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce privește suprafețele si proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.

Astfel, terenurile ce urmează a fi afectate de servitutea prevăzută la art. 7 din Legea nr. 238/2004 se determină în ceea ce privește suprafața astfel încât să aducă cele mai mici atingeri dreptului de proprietate,potrivit art. 23 din Ordinul nr. 196/2006 privind aprobarea normelor și prescripțiilor tehnice actualizate specifice zonelor de protecție și zonelor de siguranță aferente Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului

Art. 24 statuează că, exercitarea dreptului de servitute se face prin plata unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate .

Nivelul rentei plătibile se face la nivelul celei mai mici producții agricole/viticole/pomicole/silvice, posibil a fi realizată.

Valoarea rentei plătibile se face pe baza unei expertize legal întocmite.

Pentru considerentele arătate, tribunalul potrivit disp. art. 297 alin. 1 teza I C. pr. civ., evocând fondul în urma anulării sentinței civile nr. 2444/12.10._ pronunțată de Judecătoria Câmpina, prin decizia civilă nr. 302 din 03.05.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă . reținută cauza spre rejudecare: a admis cel de-al doilea capăt din cererea reconvențională formulată de pârâta .> și în consecință a obligat reclamanții să permită acesteia accesul pe terenul în suprafață de 1927 mp, pe un culoar de 2,4 ml plasat de-a lungul conductelor aflate pe teren având drept axă de simetrie în plan vertical fiecare conductă.

Totodată a obligat pârâta să plătească reclamanților o rentă anuală conform variantei I din raportul de expertiză agro inginer V. A., efectuat în apel, de 262 lei.

În baza disp. art. 274 C. pr. civ. rap. la art. 277 C. pr. civ., tribunalul a obligat reclamanții să plătească pârâtei suma de_ lei cheltuieli de judecată, rest după compensarea onorariilor de expert topo.

Împotriva deciziilor nr. 302/3.05.2012 și nr. 433/25.06.2014 pronunțate de Tribunalul Prahova au declarat recurs reclamanții D. D. și D. P.-I., criticându-le de nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Referitor la incidența pct.8 al art.304 Cod proc. civilă, s-a susținut că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, acțiunea reclamanților privind lipsa de folosința a terenului ocupat de cele două conducte de transport produse petroliere pe perioada decembrie 2005-la zi, conform raportului de expertiza topo ing. B. L., din apel cat și cel întocmit de expertul evaluator ing. P. R. întocmit la instanța de fond. Instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit al sentinței de fond respingând cererea reclamanților, fără a ține cont că pârâta datorează despăgubiri pentru exercitarea operațiunii de transport produse petroliere pe terenul reclamanților situat în orașul Baicoi pct. DNl KM 79+ 850 - teren INTRAVILAN cu destinație construcție conform AVIZ UNIC nr.1432/2007 emis de Serviciul Urbanism, Amenajarea Teritoriului din Consiliul Județean Prahova.

Terenul respectiv prin HCL. Nr.21/28.09.2007 în baza PUG și RUL fila - 250 are destinație de dezvoltare urbanistică, stabilind clar scopul mărimii intravilanului orașului Baicoi cu suprafața de 4,22 ha și destinația lui -PUG-PUZ-RUL -fiind zona pentru instituții de interes general.

Prin adresa nr.2951/03.05.2007 emisa de . Primăria Baicoi și înregistrata sub nr.4318/09.05.2007 fila 137, societatea este de acord cu Modificările PUG și RUL Baicoi, cu condiția să se respecte de proprietarii D. Legea nr.50/1991 reactualizata și ORDINUL NR.196/2006 al ANRM, zona de siguranța la conducta de țiței este de 10 m de o parte și de alta a conductei, zona în care se interzice "efectuarea oricăror lucrări de construcție și montaj, chiar și cu caracter provizoriu" (dosar apel filele 48,49 dosar fond filele 137,138,139).

În privința criticii întemeiată pe art. 304 pct. 9 Cod pr.civ., s-a susținut că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legai și a fost data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii pentru următoarele motive:

Prima instanță de fond a apreciat corect actul dedus judecații, stabilind obligația pârâtei la plata lipsei de folosința pentru o suprafața de 10 m de o parte și alta a conductelor conform art.12 din Ordinul nr.196/2006 emis de Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, de-a lungul conductei se instituie o zona de protecție și siguranța în care este interzisa efectuarea oricăror lucrări de construcții ori de montaj, ocuparea terenului cu diverse obstacole care să obstrucționeze, limiteze circulația, montarea oricăror rețele de servicii, utilități care nu servesc conductele, instalațiile în cauza.

Din aceasta cauza instanța de fond și expertiza topo B. L. au stabilit clar culoar de siguranța de-a lungul conductelor cu o lățime de 10 m.l. de o parte și cealaltă a conductei. Dar, Tribunalul Prahova, în mod greșit a dispus evidențierea pe schița de plan a unui culoar, respectiv o suprafață de 2,4 m de-a lungul acestor conducte, ajungând să constate că suprafața de teren afectată de existența acestor conducte ar fi 1927 mp. Obligarea apelantei la plata unei rente anuale de 262 lei conform raportului expertiza agro ing.V. A. efectuata în apel în baza convenției cu ADS pentru terenurile agricole situate în EXTRAVILAN în baza și protecția acestora după o metodologie proprie de calcul.

Hotărârea pronunțata de tribunalului este neîntemeiata și nelegală, au susținut recurenții, deoarece, limitându-se la un culoar de 2,4 m.l. conform unui contract consensual încheiat de . contravine normelor de drept, iar prin folosirea "rentei agricole" stabilite cu ADS - pentru terenuri agricole EXTRAVILAN.

Acest mod de calcul al rentei cu un alt proprietar, statul reprezentând Agenția Domeniului Statului nu poate reprezenta contravaloarea reala, corecta a lipsei de folosința pentru terenul recurenților situat în INTRAVILAN.

Având în vedere și exigentele rezultate din aplicarea dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, tribunalul a apreciat incorect că justa despăgubire pe baza unei metodologii de calcul nr.6753/11.04.2001 emisa de ADS încălcând legea Petrolului nr.238/2004 si Ordinul nr.196/2006 al ANRM.

Reclamanții nu pot achiesa la această convenție încheiata de . alta persoana fizica sau juridica nefiindu-i opozabilă.

Apelanta trebuie să plătească o lipsă de folosință conform raportului de expertiza topo B. L., expertiză care să demonstreze prejudiciul adus imobilului situat în INTRAVILAN cu PUG-PUZ și RUL, iar prin certificatul de Urbanism nr.80/2006 emis de Consiliul Județean Prahova, pârâta le-a îngrădit dreptul de folosința a bunului proprietatea lor. Aceasta lipsa de folosința se poate calcula, nu prin raportare la contravaloarea producției obținute pe acest teren, ci prin raportare la însăși la valoarea imobilului în litigiu, valoare determinata de expertul evaluator ing. P. R.­, actualmente prefectul județului Prahova sau prin Raportul de expertiza topo B. L., care a determinat lipsa de folosință având în vedere HCL Baicoi nr.9/25.04.2007, la care a fost achiesat și pârâta, așa cum rezultă din înscrisurile prezentate - filele 134-135 și punctul de vedere al expertului consilier Baiuță N. cu privire la Raportul de expertiza tehnica întocmit de expert ing. B. L. aflat la filele 320-325.

Instanța nu a avut în vedere raportul de expertiza topo B. L. fila 303 și punctul de vedere al expertului consilier Baiuță N., care a răspuns obiectivelor încuviințate de instanță prin încheierea de ședință din 11.10.2012 și 27.02.2013, având în vedere nota de ședință și înscrisurile depuse de către intimații-reclamanți.

Prin decizia nr.441/23.09.2008 pronunțata de Tribunalul Prahova, irevocabila prin decizia nr. 394/31.03.2009 a Curții de Apel Ploiești, filele 256-261, prin care s-a stabilit categoria de folosință a terenului aflat în litigiu ca fiind curți-construcții, zona B de impozitare, iar prin expertul topo Baiuță N. a punctat în mod corect și precis acest aspect precum și calculul lipsei de folosință pentru terenul ocupat de cele doua conducte de transport petrol și motivele neeliberării Autorizației de Construcții conform Certificatului de Urbanism nr.80/2006 emis de Consiliul Județean Prahova,

precum și obiectivele economice care se încadrau în AVIZ UNIC nr. 1432/2007- fila 136 emis de Serviciul Urbanism și Amenajarea Teritoriului Prahova.

Instanța de judecata a pronunțat o hotărâre netemeinică, au mai susținut recurenții, fără a motiva cele încuviințate privind obiectivele expertizei topo și concluziile răspuns la obiecțiunile formulate de părți.

Hotărârea Tribunalului Prahova este nelegala, deoarece a anulat în totalitate sentința civ.2444/12.10.2011 a Judecătoriei Câmpina, încălcând Legea Petrolului nr.238/2004 și Ordinul nr. 196/2006 al ANRM, care reglementează o servitute legala impusă proprietarilor de terenuri traversate de conducte de petrol, iar determinarea culoarelor de protecție de 5 ml și siguranța de 10 ml de-a lungul conductei fiind o măsură impusă conform dispozițiilor art.25 alin.3 din Legea nr.238/2004, care stabilește un drept de servitute legală.

Astfel, zonele de protecție și siguranță conform art.12 din Ordinul nr. 196/2006 sunt suprafețe de teren situate de o parte și de alta a conductei de transport petrolier, în interiorul cărora este interzis a se construi și a se planta plante cu rădăcini adânci (pomi fructiferi, vita de vie, liziere, lucerne furajera etc). Totodată, art.8 și 9 din Legea 238/2004 reglementează dreptul de acces în perimetrul de operare a conductelor, iar la art.10 se stabilește dreptul de despăgubiri, acesta reprezentând un drept distinct de renta anuala prevăzuta de art.7 din Legea 238/2004.

Conform celor prevăzute mai sus, nu există culoarul de 2,4 m de-a lungul conductei, astfel că instanța s-a pronunțat în mod greșit, solicitându-se cenzurarea în totalitate a raportului de expertiza agro, conducând la o soluție nelegală, cu încălcarea dreptului de proprietate.

Orice atingere adusă dreptului de proprietate, aduce în patrimoniul proprietarului o valoare economica proporțional cu atingerea suferită. Atunci când

statul cedează dreptul său unui particular, cum este în cazul în speță, transmite corelativ și obligațiile care derivă din folosirea imobilului unui terț pentru un

interes public.

In acest mod se interpretează și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, care dau dreptul statului de a limita exercitarea dreptului de proprietate privată atunci când limitarea este justificată de un interes general, dar cu condiția acordării unei indemnizații pentru prejudiciul adus proprietarului, în scopul menținerii unui just echilibru între interesul general și cel particular (Cauza Sporiong ., Hotărârea din 23.09.1982, Cauza James ș.a. c. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord, sau Cauza Mellacher și alții c. Austriei).

Hotărârea pronunțată încalcă dispozițiile art.480 și următoarele din vechiul cod civil și art.555, 559 alin 1 și 2 și art. 621 alin.2 și 3 din noul Cod civil, raportat la art.44 alin 5 din Constituția României.

Completul a fost orientat spre încălcarea dispozițiilor legale prin pronunțarea unei hotărâri netemeinice și nelegale, încălcând practica instanțelor de judecată atât din Județul Prahova cât și a altor instanțe - Curtea de Apel G., Curtea de Apel Ploiești și Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum s-a dovedit prin înscrisurile depuse la termenul de judecată din 11.06.2014 și concluziile scrise.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a celor doua decizii pronunțate de Tribunalul Prahova și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Judecătoria Câmpina. In subsidiar, s-a solicitat stabilirea lipsei de folosință conform raportului de expertiză topo ing. B. L. efectuat în apel în două variante la solicitarea părților.

În drept, recurenții au invocat art. 304¹ și art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă.

Prin recursul declarat de catre D. D. s-au mai adus, in afara criticilor comune anterior expuse si reglementate de disp. art. 304 pct. 8 si 9 C. pr. civ, inca doua motive de recurs, intemeiate pe disp. art. 304 pct. 6 si 7 C. pr. civ.

S-a sustinut, astfel, incalcarea de catre instanta de apel a principiului disponibilitatii, intrucat nu s-ar fi pronuntat asupra cererii reclamantilor privind obligarea paratei la plata despagubirilor aratate in petitul cererii de chemare in judecata si ca ar fi stabilit plata unei rente anuale, desi cererea reconventionala nu continea acest capat de cerere.

De asemenea, cea de a doua critica vizeaza vizeaza imprejurarea ca instanta de apel ar fi pronuntat o hotarare total nemotivata cu privire la capetele de cerere formulate de catre reclamanti, critica ce se circumscrie motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 7 C. Pr. Civ.

La data de 27.10.2014, recurentul D. D. a depus la dosar dezvoltări ale motivelor de recurs, ce nu vor fi avute in vedere de catre instanta de recurs decat in masura in care se circumscriu criticilor invocate in termenul legal prin calea de atac supusa analizei si in masura in care nu vizeaza netemeinicia deciziei recurate, ci doar nelegalitatea acesteia.

Intimata-pârâtă . a depus la dosar la termenul de judecată din data de 28 octombrie 2014 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor formulate de catre cei doi recurenti, încadrate în motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 si 9 Cod pr. civilă, Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În primul rând, se impune a se menționa că, raportat la obiectul acțiunii cu a cărei soluționare reclamantii au învestit prima instanță, hotărârea judecătoriei a fost supusă căii de atac a apelului, iar decizia tribunalului, căii de atac a recursului, context în care motivele invocate în recurs de către recurenti pot fi numai motive de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, iar nu și motive de netemeinicie, care să vizeze aspecte legate de greșita apreciere a probelor administrate.

Art.304¹ Cod pr.civilă statuează că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, situație ce nu se regăsește însă în speță.

Ca atare, aspectele de netemeinicie exced atribuțiilor de control ale instanței de recurs, circumscrise numai cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.

In ce priveste motivele de modificare invocate de catre recurenti, Curtea retine ca, in conformitate cu disp.art. 304 pct.8 Cod pr.civilă coroborate cu disp.art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă, hotărârea poate fi modificată în cazul în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

I. În legătură cu motivul de modificare prev.de art.304 pct.8 Cod pr.civilă, invocat de recurenti, astfel cum s-a statuat în practica și literatura juridică, judecătorii fondului sunt suverani în aprecierea faptelor ce li se supun judecății, dar, totuși, puterea lor este limitată, în cazul actelor juridice, pe de o parte, de distincția ce trebuie făcută între clauzele clare și clauzele obscure, iar pe de altă parte, de interdicția de a trece dincolo de intenția părților, dând actului o altă calificare decât aceea pe care ele au avut-o în vedere, astfel încât, dacă au trecut peste aceste limite, hotărârea lor este modificabilă, situație care nu se regăsește însă în speță.

In acest sens, sustin recurentii ca instanta, interpretand greșit actul juridic dedus judecății, respectiv acțiunea reclamanților privind lipsa de folosința a terenului ocupat de cele două conducte de transport produse petroliere pe perioada decembrie 2005-la zi, conform raportului de expertiza topo ing. B. L., din apel cat și cel întocmit de expertul evaluator ing. P. R. întocmit la instanța de fond, a schimbat înțelesul lămurit al sentinței de fond respingând cererea reclamanților, fără a ține cont că pârâta datorează despăgubiri pentru exercitarea operațiunii de transport produse petroliere pe terenul reclamanților situat în orașul Baicoi pct. DNl KM 79+ 850 - teren INTRAVILAN cu destinație construcție conform AVIZ UNIC nr.1432/2007 emis de Serviciul Urbanism, Amenajarea Teritoriului din Consiliul Județean Prahova.

Raportat, insa, la campul de aplicare al. 304 pct. 8 C. Pr. Civ, care vizeaza interpretarea actului juridic, privit ca negotium, ori a clauzelor sale, nu si interpretarea gresita a probelor, administrarea ori neadministrarea acestora, Curtea constata ca aceasta critica formulata nu se circumscrie motivului de modificare anterior precizat, astfel incat nu poate fi analizata in calea extraordinara de atac a recursului sub acest aspect.

II. Referitor la critica ce vizeaza incalcarea de catre instanta de apel a principiului disponibilitatii, intrucat nu s-ar fi pronuntat asupra cererii reclamantilor privind obligarea paratei la plata despagubirilor aratate in petitul cererii de chemare in judecata si ca ar fi stabilit plata unei rente anuale, desi cererea reconventionala nu continea acest capat de cerere, Curtea o va inlatura, ca neintemeiata.

In acest sens, Curtea retine ca, admitand apelul formulat de catre parata . evocand fondul, instanta de apel a apreciat ca, raportat la textele de lege aplicabile in materie, respectiv Legea nr. 238/2004, se impune stabilirea dreptului de acces pe terenul in suprafata de 1927 mp, cu obligarea paratei la plata unei rente anuale si nu a altor despagubiri (respectiv cele solicitate de catre reclamanti).

Curtea mai constata ca cererea privind stabilirea rentei anuale a fost mentionata atat in cuprinsul cererii reconventionale ( fila 40 dosar fond), cat si in cuprinsul cererii de chemare in judecata (reclamantii aratand in finalul acesteiaca „In situatia in care parata invoca un drept de servitute in favoarea lor, este de observat ca proprietarul fondului are dreptul de a pretinde superficiarilor indemnizatie pentru folosirea terenului, despagubiri ce se stabilesc prin acord, iar in caz contrar, urmand sa decida instanta de judecata”- fila 5 dosar fond).

Prin urmare, raportat la pretentiile concrete ale partilor, se constata ca instanta de apel nu a „dat mai mult decat s-a cerut „ si nici „ceea ce nu s-a cerut”, astfel incat, in speta, nu-si gasesc aplicare disp. Art. 304 pct. 6 C. Pr. Civ.

III. Cat priveste critica ce vizeaza imprejurarea ca instanta de apel ar fi pronuntat o hotarare total nemotivata cu privire la capetele de cerere formulate de catre reclamanti, critica ce se circumscrie motivului de recurs prev. De art. 304 pct. 7 C. Pr. Civ, Curtea o va inlatura, ca neintemeiata.

Astfel, Curtea retine ca, anuland hotararea primei instante, instanta de apel a solutionat si capatul de cerere privind obligarea paratei la plata unei rente anuale, asupra careia nu se realizare o cercetare a fondului, apreciind, astfel cum s-a aratat si in paragrafele anterioare, ca parata nu datoreaza decat renta anuala.

In acest sens, s-a retinut aplicabilitatea disp. Art. 7 al. 1 si 4 din Legea 238/2004 si art. 23-25 din Ordinul ANRM nr. 196/2006, care reglementeaza conditiile de exercitare a dreptului de acces si stabilirea rentei anuale, apreciindu-se, asadar, ca parata nu poate fi obligata si la plata despagubirilor solicitate de catre reclamanti.

Prin urmare, faptul ca instanta de apel a apreciat ca doar cererea privind stabilirea rentei anuale este intemeiata, nu semnifica imprejurarea ca hotararea este total nemotivata in ce priveste pretentiile reclamantilor, astfel cum in mod eronat de sustine.

IV. Recurentii au mai invocat drept motiv de modificare disp. art.304 pct.9 Cod pr.civilă ce privesc situațiile în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată.Altfel spus, instanța de recurs trebuie să constate că hotărârea nu este motivată în drept ori că în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate nu există un text care să justifice soluția în speță, împrejurare care nu poate fi reținută în cauză.

În ceea ce privește încălcarea sau aplicarea greșită a legii, aceasta presupune că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, în litera și spiritul lor, fie le-a aplicat greșit. Spre exemplu, instanța încalcă sau aplică greșit legea atunci când:aplică o normă generală nesocotind existența uneia speciale sau aplică o normă care nu este incidentă în speță, ori interpretează greșit textul de lege corespunzător situației de fapt, niciuna din împrejurările respective neputând fi reținute în speță, nici chiar dezvoltarea dată motivelor de recurs de către recurenti nefăcând referire la aceste aspecte.

Ca atare, criticile recurentilor privind aprecierea probelor administrate in fata instantelor de fond si de apel, respectiv cu privire la inscrisurile depuse de parti, interpretarea rapoartelor de expertiza, consideratiile legate de natura juridica a terenului (exprimate de catre recurentul D. D. prin dezvoltarea motivelor de recurs) nu se circumscriu motivelor limitativ prevazute de lege prin disp. art. 304 C. pr. civ, ci tin de temeinicia hotararii si nu de legalitatea acesteia, astfel incat nu pot fi analizate pe calea extraordinara a recursului.

In acest sens, se arata ca hotărârea pronunțata de tribunal este nelegală, deoarece, limitându-se la un culoar de 2,4 m.l. conform unui contract consensual încheiat de . Domeniului Statului, contravine normelor de drept, respectiv legea Petrolului nr.238/2004 si Ordinul nr.196/2006 al ANRM, iar prin folosirea "rentei agricole" stabilite cu ADS - pentru terenuri agricole EXTRAVILAN, aceasta nu poate reprezenta contravaloarea reala, corecta a lipsei de folosința pentru terenul recurenților situat în INTRAVILAN.

Verificand sustinerile recurentilor, Curtea constata, insa, ca, in speta, nu se poate vorbi despre incalcarea normelor legale aplicabile, caci instanta de apel a avut in vedere disp. Art. 7 al. 4 din Legea 238/2004, potrivit carora „terenurile ce urmeaza a fi afectate vor fi determinate, in ceea ce priveste suprafetele si proprietarii, dupa principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate. ”.

Curtea mai retine si faptul ca actele normative aplicabile spetei nu impun stabilirea caii de acces pe o suprafata determinata, ci instituie doar principiul mai sus enuntat, respectiv al celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.

De asemenea, Curtea retine ca tribunalul nu a ignorat imprejurarea ca terenul apartinand reclamantilor este situat in intravilanul localitatii, insa a avut in vedere categoria de folosinta a acestuia, respectiv „arabil”, cartegorie care este stabilita prin Hotararea Consiliului Local Baicoi nr. 13/16.04.1998.

Asadar, imprejurarea ca terenul face parte din intravilanul localitatii Baicoi nu schimba categoria de folosinta a acestuia, caci nu s-a solicitat de catre recurentii-reclamanti si nu s-a eliberat autorizatia de construire in baza Certificatului de Urbanism nr. 80/2006 emis de Consiliul Judetean Prahova, astfel cum rezulta din continutul adresei nr. 2503/1.02.2013 emis de Primaria or. Baicoi ( filele 11, 68, 108 apel, fila 70 recurs).

Prin urmare, raportat la categoria de folosinta a terenului, in mod legal intimata-parata a fost obligata la plata unei rente anuale prin raportare la contravaloarea productiei obtinute pe teren si nu prin raportare la valoarea imobilului in litigiu.

Cat priveste sustinerea potrivit careia contract consensual încheiat de . Domeniului Statului nu ar fi opozabil recurentilor-reclamanti, intrucat reprezinta un mod de calcul al rentei incheiat cu un alt proprietar, Curtea apreciaza ca nu poate fi primit ca un motiv de nelegalitate ce s-ar circumscrie disp. Art. 304 pct.; 9 C. Pr. Civ, aceasta critica vizand, in realitate, aspecte legate de aprecierea probatoriilor si, implicit, temeinicia deciziei recurate.

Referitor la critica potrivit careia instanta de apel nu a avut in vedere raportul de expertiza topo B. L. (fila 303) și punctul de vedere al expertului consilier Baiuță N., care a răspuns obiectivelor încuviințate de instanță prin încheierea de ședință din 11.10.2012 și 27.02.2013, având în vedere nota de ședință și înscrisurile depuse de către intimații-reclamanți, Curtea constata ca nu se circumscrie motivului de recurs prevazut de disp. art. 304 pct. 9 C. pr.civ, caci imprejurarea ca instanta de apel a validat lucrarea efectuata de catre expert V. A. (fata de categoria de folosinta a terenului), nu semnifica incalcarea ori aplicarea gresita a legii.

In acest sens, Curtea constata ca tribunalul a retinut ca terenul proprietatea recurentilor-reclamanti are categoria de folosinta arabil si nu curti-constructii, cum s-a sustinut, acesta fiind si motivul pentru care renta anuala a fost stabilita in raport de concluziile raportului de expertiza specialitatea agro efectuat in cauza.

Prin urmare, desi recurentii-reclamanti sustin ca, potrivit deciziei nr.441/23.09.2008 pronunțata de Tribunalul Prahova, irevocabila prin decizia nr. 394/31.03.2009 a Curții de Apel Ploiești, s-a stabilit categoria de folosință a terenului aflat în litigiu ca fiind curți-construcții, zona B de impozitare, Curtea remarca faptul ca aceasta sustinere nu este reala, in considerentele celor doua hotarari retinandu-se ca terenul a fost trecut in categoria terenurilor intravilane apartinand orasului Baicoi, fara a se face, insa, vreo referire la categoria de folosinta ( filele 112-117 recurs).

Or, asa cum s-a retinut si in paragrafele anterioare, categoria de folosinta a terenului proprietatea recurentilor-reclamanti este ”arabil”, putand fi schimbata in categoria ”curti -constructii” prin solicitarea si respectiv eliberarea unei autorizatii de construire, cererea in acest sens nefiind formulata pana la aceasta data.

Mai sustin recurentii-reclamanti ca instanța de judecata a pronunțat o hotărâre netemeinică, fără a motiva cele încuviințate privind obiectivele expertizei topo și concluziile răspuns la obiecțiunile formulate de părți.

Cu privire la aceasta critica, Curtea reaminteste ca, fiind tinuta de dispozitiile stricte si limitative prevazute de art. 304 C. pr. civ, nu poate analiza netemeinicia deciziei recurate, iar pe de alta parte, incadrand acest motiv de recurs la disp. art. 304 pct. 9 C. pr. civ, recurentii-reclamanti nu indica in ce a constat incalcarea sau aplicarea gresita a legii pentru a putea fi verificate sustinerile acestora.

O alta critica vizeaza imprejurarea ca hotărârea Tribunalului Prahova este nelegala, deoarece a anulat în totalitate sentința civ.2444/12.10.2011 a Judecătoriei Câmpina, încălcând Legea Petrolului nr.238/2004 și Ordinul nr. 196/2006 al ANRM, care reglementează o servitute legala impusă proprietarilor de terenuri traversate de conducte de petrol, iar determinarea culoarelor de protecție de 5 ml și siguranța de 10 ml de-a lungul conductei fiind o măsură impusă conform dispozițiilor art.25 alin.3 din Legea nr.238/2004, care stabilește un drept de servitute legală.

Cu privire la aceasta critica, Curtea trebuie sa sublinieze faptul ca recurentii-reclamanti nu sesiseaza diferenta intre dreptul de servitute reglementat de disp. art. 7 din Legea 238/2004 si cel reglementat de disp. art. 25 din acelasi act normativ (cele doua institutii fiind tratate in capitole distincte, respectiv Cap. II - Dobandirea folosintei si accesul la terenurile pe care se efectueaza operatiuni petroliere si, respectiv Cap. III- Regimul sistemului national de transport al petrolului si al conductelor magistrale care asigura transportul si tranzitul petrolului).

Astfel, Ordinul ANRM nr. 196/2006 reglementeaza urmatoarele:

”Art. 21. - Asupra terenurilor necesare operațiunilor petroliere ce trebuie, în situații excepționale, să fie realizate în afara zonelor de siguranță, altele decât cele declarate „de utilitate publică" sau concesionate, precum și asupra terenurilor necesare lucrărilor de exploatare și oricăror alte operații pe care acestea le implică se instituie, în favoarea titularului operațiunilor, un drept de servitute, în condițiile art. 7 din Legea nr. 238/2004.

Art. 22. - Durata de instituire a servitutii este cea a derulării operațiunilor petroliere, înțelegând prin aceasta perioada cuprinsă între deschiderea activității și redarea terenurilor la starea inițială, conform acordului petrolier.

Art. 23. - Terenurile ce urmează a fi afectate de servitutea prevăzută la art. 7 din Legea nr. 238/2004 se determină, în ceea ce privește suprafața și proprietarii, potrivit principiului celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.”.

In speta, tribunalul a stabilit conditiile de exercitare a dreptului de servitute potrivit disp. art. 7 din Legea 238/2004, fara a se raporta, insa, la art. 25 din acelasi act normativ, care reglementeaza dreptul de servitute legala asupra terenurilor cuprinse in zonele de protectie si de siguranta.

Astfel, Curtea retine ca, potrivit acestor ultime dispozitii legale, ” Pentru a asigura întreținerea sistemului național de transport al petrolului și pentru a elimina apariția posibilelor pericole în exploatarea acestuia se instituie zone de protecție și de siguranță.”, zonele de protectie si siguranta fiind definite prin art. 1 pct. 21 si 22 din Ordinul ANRM nr. 196/2006 si art. 12 din acelasi act normativ, distanta de protectie fiind, . m de o pate si de alta a conductei/conductelor sau de 5 m in interiorul zonei delimitate de proiectia in plan orizontal a instataliei/utilajului/echipamentului.

Prin urmare, dispozitiile legale privind instituirea zonelor de protectie si de siguranta sunt aplicabile servitutii legale reglementata de disp. art. 25 din Legea 238/2004, nu si dreptului de servitute prevazut de disp. art. 7 din acelasi act normativ, astfel ca, in cauza, nu poate fi vorba despre incalcarea legii ori aplicarea gresita a acesteia .

Cum, insa, recurentii nu au formulat critici in legatura cu aceste aspecte teoretice, Curtea va conchide si va constata ca este neintemeiata critica vizand stabilirea in mod eronat a unui culoar de 2,4 m de-a-lungul conductei, caci, in speta, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 25 din Legea 238/2004 si, implicit, disp. art. 12 din ordinul ANRM nr. 196/2006, fata de principiul disponibilitatii, parata-reclamanta solicitand, prin cererea reconventionala, obligarea reclamantilor sa permita exercitiul dreptului de servitute legala prevazut de disp. art. 7 din Legea 238/2004 (fila 39 dosar fond).

In aceste conditii, nu poate fi validata ideea ca s-ar fi incalcat disp. art. 480 din Vechiul Cod civil (dispozitiile Noului Cod Civil citate de catre recurenti nefiind aplicabile spetei fata de data promovarii litigiului) prin omologarea raportului de expertiza agro, fiind respectata conditia acordarii unei rente anuale pentru prejudiciul produs proprietarilor si a mentinerii unui just echilibru intre interesul general si cel particular.

Referitor la critica potrivit careia, prin pronunțarea unei hotărâri netemeinice și nelegale, s-a încălcat ” practica instanțelor de judecată atât din Județul Prahova cât și a altor instanțe - Curtea de Apel G., Curtea de Apel Ploiești și Înalta Curte de Casație și Justiție”, Curtea o va respinge, ca neintemeiata, caci pretentiile concrete deduse judecatii nu sunt identice cu cele din prezenta speta.

Tot in acelasi sens, recurentii invoca efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, aratand ca, prin decizia nr. 903/2006 a Curții de Apel Ploiești pronuntata in dosarul nr. 2130/2006 s-au dezbătut probleme ce țin de puterea lucrului judecat, devenind astfel obligatorii, chiar dacă privesc considerentele hotărârii, referitoare la faptul că pe terenul proprietatea recurenților, situat în intravilanul orașului Băicoi se pot construi obiective turistice, comerciale, industriale și altele, neexistând niciun fel de restricții; dreptul la acordarea lipsei de folosință pentru suprafața de teren afectată de conductele de țiței; dreptul la renta anuală, supusă actualizării în funcție de rata inflației; la acordarea de despăgubiri pentru pierderile suferite datorită nerealizării obiectivelor economice stabilite prin eliberarea certificatului de urbanism.

Curtea apreciaza, insa, ca nu pot retine aceste sustineri, pe de o parte intrucat obiectul celor doua dosare nu a fost identic, solicitarile din prezenta cauza vizand doar ”contravaloarea lipsei de folosinta (chirie)... echivalenta cu renta anuala” si contravaloarea pierderilor suferite datorita imposibilitatii realizarii unor obiective economice, conform certificatului de urbanism nr. 80/2006.

Astfel, in ce priveste primul capat de cerere, Curtea remarca faptul ca recurentii-reclamanti fac o confuzie intre notiunea de lipsa de folosinta a terenului (chirie) si renta anuala, insa, in speta, instanta de apel, admitand apelul formulat de . obligat-o pe aceasta din urma la plata unei rente anuale in conformitate cu disp. art. 7 din Legea 238/2004, astfel incat nu se pate vorbi despre incalcarea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat.

Cat priveste cel de al doilea capat al cererii, Curtea remarca imprejurarea ca, prin Decizia nr. 903/2006 a Curții de Apel Ploiești, recurentii-reclamanti au obtinut, . acordarea de despăgubiri pentru pierderile suferite datorită nerealizării obiectivelor economice stabilite prin eliberarea certificatului de urbanism, raportat, insa, la probatoriile administrate in acea cauza si la acel moment procesual.

In speta, insa, in mod corect, a apreciat instanta de apel ca recurentilor -reclamanti nu li se cuvine decat renta anuala, intrucat, asa cum s-a retinut si in paragrafele anterioare, acestia nu au formulat nicio solicitare scrisa pentru eliberarea autorizatiei de construire, asadar nu au mai realizat niciun demers in scopul realizarii obiectivelor economice de la momentul solutionarii litigiului anterior (in cuprinsul Deciziei nr. 903/2006 retinandu-se expres ”suma de 380.854 lei reprezentand pierderile suferite de reclamanti prin nerealizarea constructiilor si a obiectivelor economice pe terenul in litigiu)”.

Or, nu ar fi just si legal ca recurentii-reclamanti sa obtina la infinit despagubiri pentru nerealizarea obiectivelor economice, in conditiile in care au adoptat o atitudine total pasiva, bazandu-se pe ideea ca au dobandit dreptul de a solicita despagubiri prin decizia susmentionata.

Concluzionand, Curtea apreciaza ca, pentru solutionarea acestui ultim capat de cerere, era necesara dovedirea dreptului de a primi despagubiri pentru perioada ulterioara anului 2006 prin administrarea de probatorii, ceea ce nu s-a realizat, insa, in speta.

Prin urmare, Curtea va inlatura si aceasta critica, ca neintemeiata.

Referitor la critica ce vizeaza imprejurarea ca terenurile proprietatea reclamantilor ar suferi pierderi majore datorita imposibilitatii valorificarii acestora pentru obtinerea unor profituri din valorificarea normala a potentialului acestora, Curtea constata ca nu se circumscrie motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.pr. civ, caci nu se refera la incalcarea sau aplicarea gresita a legii, ci vizeaza, in realitate, o situatie de fapt ce nu poate fi analizata de instanta de recurs fata de dispozitiile limitative si imperative ale art. 304 C.pr. civ.

In ce priveste solicitarea subsidiara a recurentilor, privind stabilirea lipsei de folosință conform raportului de expertiză topo ing. B. L. efectuat în apel în două variante la solicitarea părților, Curtea apreciaza ca este neintemeiata, fata de imprejurarea retinuta in paragrafele anterioare, respectiv categoria de folosinta a terenului.

Astfel, retinadu-se categoria ”arabil” de folosinta a terenului, in mod corect s-a stabilit si renta anuala prin raportare la contravaloarea productiei obtinuta si nu prin raportare la insasi valoarea imobilului.

F. de toate aceste considerente, Curtea constata ca recursul este nefondat, motiv pentru care, in temeiul disp. art. 312 C. pr. civ, il va respinge, ca atare.

De asemenea, in baza disp. art. 274 C. pr.civ, Curtea va obliga pe recurenții D. D. și D. P.-I. să plătească intimatei . suma de 6189 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D. D., domiciliat în Băicoi, ., județul Prahova și D. P.-I., domiciliat în București, ., nr. 5, ., ., sector 6, împotriva deciziilor civile nr. 302/3.05.2012 și nr. 433/25.06.2014 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Ploiești, Bulevardul Independenței, nr. 7, județul Prahova și în Ploiești, .. 1-3, județul Prahova.

Obligă pe recurenții D. D. și D. P.-I. să plătească intimatei . suma de 6189 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2015.

Președinte, Judecători,

V.-I. S. A.-C. B. E. S.

Grefier,

C. C.

Operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

red. VIS

tehnored. CC

2 ex/14.04.2015.

d.f. nr._ - Judecătoria Câmpina

j.f. E. M. L.

d.a. nr._ Tribunalul Prahova

j.f. A. G. H., N. C.

← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 319/2015. Curtea de Apel...		Strămutare. Hotărâre din 05-03-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 319/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI