Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 707/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 707/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 707/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 707

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2015

Președinte - V.-A. P.

Judecători - C. - P. B.

- E.-S. L.

Grefier - N. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta R. N., domiciliată în S., .. 5, județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 881/3 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul R. B. D., domiciliat în Comuna Gura Vitioarei, ., județul Prahova.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 2 noiembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, data de mai sus, când, după deliberare, a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ reclamanta R. N. a chemat în judecată pe pârâtul R. B. D., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună partajarea auto marca GMC model Envoy, culoare bleumarin cu număr de identificare 1GKET_ 9/2003, precum și suportarea de către pârât a uzurii auto de la 31.05.2011, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 09.10.1999, iar căsătoria a fost desfăcută prin divorț în baza sentinței civile nr. 665/31.05.2011 pronunțată de Judecătoria S., sentință definitivă și irevocabilă la data de 11.07.2011.

S-a arătat că în timpul căsătoriei s-au dobândit mai multe bunuri, dar obiectul acțiunii este reprezentat de partajul auto ce a rămas în folosința exclusivă a pârâtului care îl folosește degradându-l. A mai arătat reclamanta că a plecat în SUA după divorț și la întoarcere a constatat ca pârâtul folosește auto și îi interzice folosirea, auto, fiind dobândit în SUA cu prețul de 17.320 dolari, costul transportului fiind de 435 euro.

In susținerea cererii s-au depus înscrisuri.

In drept cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 673¹ și urm. C.proc.civ.

Reclamanta a formulat completare a acțiunii arătând ca prețul aferent transportului auto în România este de 1800 dolari, taxa de staționare în port fiind de 435 euro (fila 18).

Paratul a formulat întâmpinare/cerere reconvențională, prin care a solicitat atribuirea în lotul reclamantei a mașinii, întrucât aceasta este neînmatriculabilă în Europa. S-a solicitat și să se aducă la masa de bunuri comune mai multe mobile (fila 21). Cu privire la bunurile indicate de reclamantă, s-a arătat că nu le contestă, cotele de participare fiind egale (fila 25).

Reclamanta a mai formulat completare a cererii sale indicând ca făcând parte din masa de împărțit mai multe bunuri mobile, file 31, 32.

In cauza s-au încuviințat parților proba cu înscrisuri, interogatorii, expertize tehnice în specialitatea merceologie și auto (fila 34).

Paratul a completat cererea sa reconvențională (fila 122) solicitând să se rețină în favoarea sa o cota majorată de 80%, arătând că fosta sa soție nu a lucrat nicio zi, i-a crescu fetita de 6 ani la acea vreme, nu a avut nici un venit intrând în căsnicie cu doua sacose, a dus-o în SUA unde i-a creat o poziție socială.

Pârâtul a mai solicitat ca reclamanta să aducă la masa de bunuri, conturi pe care aceasta le-a deschis din bani comuni pe numele interpușilor săi, mama sa C. D. și fiica sa O. L. A..

De asemenea, a mai cerut să se recunoască caracterul de bun propriu al sumelor de bani pe care le-a dobândit anterior căsătoriei în SUA și le-a investit în România.

Pârâtul a mai formulat o noua completare a cererii (fila 126), solicitând sa se retina că:

- în anul 2001 a cumpărat din bani proprii un apartament în S. cu suma de_ dolari revândut ulterior pe 75.000 euro;

- a dobândit un apartament la licitație publica cu 7000 euro revândut cu 30.000 euro;

- a cumpărat din bani proprii 3 terenuri în C. vândute cu profit de 50.000 euro;

- fiind bunuri proprii dinaintea căsătoriei sau pentru exercitarea profesiei sale - afaceri cu aparatura aer condiționat și imobiliare - colecția de scule de pescuit, trofee de vânătoare, scule aduse din America, albume cu fotografii ale copiilor săi din America, sticlărie Carnival, aur.

In motivarea a arătat ca, înaintea expertizei, fosta sa soție a sustras o parte din bunuri pentru a nu putea fi identificate.

A mai arătat ca reclamanta nu s-a mulțumit cu vila de 300.000 euro pe care i-a lăsat-o, dorind separat și bunurile asupra cărora nu are dreptul, precum și banii din banca și mașina și aurul.

In susținere s-au atașat planșe foto (file 129-133 volum I), precum și alte înscrisuri doveditoare ale activității pârâtului în SUA, precum și alte dovezi (file 134-147).

Pârâtul a formulat o noua completare a cererii, fila 147, solicitând:

- să i se restituie sculele pentru exercitarea profesiei sale – în instalații cu aer condiționat și afaceri imobiliare fiind dovedit ca a exercitat aceste profesii în SUA și respectivele scule au fost însușite de reclamanta care le-a dus la mama sa

- să i se restituie bunurile de uz exclusiv, armele de vânătoare și pescuit, trofee de vânătoare, cuțite de vânătoare, panoplii în număr de 10, sculptate, din lemn, având atașate coarne de cerb, cuțite de vânătoare.

A mai arătat că și reclamanta colecționa păpuși, blănuri, dar nu au fost cerute la masa de bunuri comune.

- să i se restituie bunurile proprii, sticlărie carnival, 100 piese colecționate în SUA anterior de a fi cunoscut reclamanta, respectiv pahare, sticle, farfurii, boluri, cești, farfurioare, 2 lămpi și un tablou, 500 g aur, colecția de băuturi fine, 200 sticluțe de 25 ml, o valiza diplomat cu ustensile de grătar folosibile la pescuit și vânătoare, bunuri folosite la alpinism, bocanci cu bot de hotel, 5 perechi, hamuri, frânghii, centuri de siguranța, colecția de căni de bere, 20 bucăți, o statueta din bronz, 60 cm, reprezentând „băiat la pescuit”.

A mai arătat pârâtul ca mulți bani au fost investiți în fiica reclamantei, mii de dolari cu tratamente stomatologice, participarea la concursuri muzicale, a renovat casa mamei reclamantei, care luase foc în urma cu mai mulți ani, i-a cumpărat mamei reclamantei o Dacia N., i-a plătit tatălui acesteia datoriile la bănci.

A mai indicat pârâtul bunuri mobile comune care nu au fost identificate la evaluare.

A mai arătat ca reclamanta a luat din casa_ dolari, care sa se retina la masa.

A mai formulat pârâtul o precizare a cererilor sale (file 162 – 168), indicând că:

- în categoria sculelor de pescuit include 20 undite, 5 cutii cu momeli artificiale, cârlige, nailon, masa plianta cu 4 scaune, cort și sac de dormit, cizme înalte;

- a nominalizat acesta trofeele de vânătoare și peștii.

- a cerut sa nu se includă în masa comunitara sticle de 5 kg coniac Metaxa cu robinet, sticla de Curvoasier pe suport în forma de tun, 100 buc trabucuri cubaneze, 7 sticle inox pentru băuturi de buzunar, 4 sticle Jack Daniels vechi de 15 ani, colecție pești sticla 20 bucăți, colecție halbe, colecție fier călcat cu cărbuni 25 bucăți, echipament alpinism.

- a nominalizat sculele pentru exercitarea profesiei ce i se cuvin exclusiv

- a nominalizat alte bunuri – sticlărie Carnival, mini bar gen armura din hotel, 2 veioze și un tablou, statueta bronz

- a nominalizat bijuteriile pretinse

- a nominalizat vesela și tacâmurile pretinse

- a solicitat în favoarea sa colecția de ornamente de C. – moși, brazi, alte ornamente, ornamente de Paste – 20 bibelouri, 10 decorațiuni, 20 căsuțe de C. cu luminițe, 10 farfurii decorative, 10 seturi lenjerii de pat.

- a nominalizat bunuri ce a solicitat sa fie adăugate la evaluare.

Tuturor acestor cereri reclamanta le-a răspuns, arătând că nu se justifică cota majorată ceruta de pârât; a arătat ca din anul 2001 pârâtul nu a mai desfășurat nicio activitate generatoare de venituri, deoarece nu a mai plătit impozitele datorate statului american, astfel că în anul 2005 părțile s-au repatriat în România.

Cu privire la solicitarea pârâtului de a i se restitui bunurile proprii, reclamanta a solicitat să i se includă acestea în lot. Cu privire la sumele de bani pretinse de pârât reclamanta a solicitat sa indice acesta care sunt respectivele sume, băncile și daca în decembrie 2010 mai existau astfel de depozite. S-a mai arătat ca auto poate rămâne paratului care este cetățean american și îl poate folosi (file 171 – 173).

Pârâtul a răspuns apărărilor reclamantei, arătând ca nu sunt reale susținerile în sensul ca ar fi luat din bunurile pe care le pretinde ca fiind proprii; a mai arătat ca din anul 2009 fosta sa soție a pregătit divorțul începând sa sustragă banii din conturi, sa sustragă bunurile mai valoroase și sa le depoziteze la mama sa (fila 192).

S-au atașat planșe fotografice comentate (file 193 – 209).

S-au administrat probele încuviințate – interogatorii, file 224 – 229, 280 – 282, volum I, testimoniale, file 267 – 273, volum I, file 154, 155 volum II s-au depus înscrisuri - file 230 – 266, 283 – 288, volum I, intre care sentința nr. 581/2007 privind partajul reclamantei de anteriorul soț și actele pentru apartamentul din Moroieni, S.. La dosarul cauzei s-a depus expertiza tehnica merceologica, file 113 – 126, volum II.

Pârâtul a mai formulat o precizare a numeroaselor sale completări la cererea reconvenționala, fila 50 volum II.

A arătat că a cheltuit sume uriașe cu fiica reclamantei care participa în țară și străinătate la diverse concursuri de muzica, fiica acesteia beneficiind de pensie de 70 lei de la tatăl ei. A mai arătat ca reclamanta și fiica ei ii datorează statutul de cetățean american întrucât anterioarele tentative de a se stabili în SUA s-au finalizat cu expulzarea. A mai solicitat pârâtul să se retină că din hotărârea de partaj dintre reclamanta și fostul soț al acesteia rezulta ca în urma acestei casatorii reclamanta nu a rămas cu nimic fiind ca bun comun o baraca restul bunurilor fiind vândute în încercarea de emigrare în SUA. A mai arătat ca în urma acestui partaj reclamanta a rămas cu suma de 4000 lei.

A mai arătat pârâtul ca reclamanta nu a construit nimic în SUA neavând venituri. A mai afirmat și ca în urma petrecerii de nunta din România nu s-au obținut bani, familia reclamantei care a participat fiind de condiție mai mult decât modesta.

In sprijinul acestor apărări s-au depus înscrisuri, file 56 – 97, volum II.

Pârâtul a centralizat toate apărările sale formulate în cauza prin cererea reconvenționala precizata și completata, file 158 – 172.

Rămânând în pronunțare în ce privește încheierea interlocutorie de admitere în principiu la data de 11.03.2013 și socotind ca se impune completarea probatoriilor, prin încheierea din ședința publica de la acel moment instanța a dispus completarea probatoriilor solicitând părților să depună la dosarul cauzei înscrisuri privind situația juridica a apartamentului din S., Calea Moroieni, nr. 22 și s-a dispus emiterea de adrese la principalele unități bancare pentru a comunica istoricul conturilor, depuneri, rulaje, retrageri, alte operațiuni pe conturile deschise pe numele R. N., R. B. D., C. D., C. V., S. A., O. L. A.(fila 173 volum II).

Ambele parți au formulat apărări față de dispoziția de completare a probatoriilor (file 262 și următoarele volum II, pârâtul, și file 1 – 3,volum III, reclamanta).

Reclamanta a arătat ca apartamentul din Calea Moroieni a fost bun comun fiind dobândit din bani comuni și nu din bani proprii ai paratului. A mai arătat reclamanta ca despăgubirea obținuta de parat de la șeriful din El Dorado în anul 1997 nu este de 100.000 dolari ci de 60.000 dolari și este foarte posibil sa fi fost cheltuiți acești bani dobândiți cu 3 ani înaintea căsătoriei cu dansul. Cu privire la situația conturilor a arătat reclamanta ca începând cu anul 2009 părțile au avut conturi separate pentru a evita risipirea resurselor deoarece pârâtul cheltuia sume însemnate în relații extraconjugale(file 1 – 3,volum III).

La dosarul cauzei s-au depus relațiile solicitate unităților bancare, file 11 – 245, volum III, file 272 – 517, volum II, file 4 – 89, volum 4.

Judecătoria S. a pronunțat la data de 30.12.2013 încheierea interlocutorie de admitere în principiu, reținând următoarele aspecte de fapt și de drept.

Reclamanta R. N. și pârâtul R. B. D. s-au căsătorit la data de 09.10.1999, căsătoria fiind desfăcută prin divorț prin sentința civilă nr. 665/31.05.2011 pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._ .

Ceremonia religioasa s-a desfășurat aproximativ la nivelul lunii septembrie 2001. La scurt timp soții au făcut o achiziție însemnata ca valoare respectiv apartamentul din orașul S., .. 22. La momentul actului, s-a remis suma de 1000 dolari fiind stipulata în act obligația de a se remite restul sumei preț până la data de 09.11.2001.

Soții au realizat în timpul căsătoriei mai multe achiziții, multe dintre acestea în scopuri pur speculative, tranzacții imobiliare din derularea cărora s-au realizat profituri însemnate care profituri s-au incorporat în construcții edificate și partajate de aceștia prin actul de dezmembrare și partaj voluntar autentificat sub nr. 578/22.06.2011 la BNP D. P. Busteni(file 26 – 30, volum I). Prin actul arătat soții au partajat voluntar cea mai însemnată parte a averii lor comune și au convenit ca în ce privește contribuția individuală la achiziția .(fila 29 verso).

In ce privește așadar contribuția la dobândirea bunurilor comune, s-a reținut ca poziția actuala a soțului pârât de a afirma o cota majoritara în favoarea sa, de 80%, nu poate fi primita. Atâta timp cat prin actul autentic nominalizat, valabil și neanulat, soții au stabilit întinderea contribuției individuale ca fiind de 50% pentru fiecare – aceasta se opune soților și în prezent știut fiind ca potrivit art. 969 C. civ. raportat la art. 6 NCC, față de data actului, convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante.

In timpul căsătoriei, din sumele de bani realizate prin operațiunile de cumpărare și revânzare arătate soții au realizat economii însemnate; astfel fiind au depus sume de bani însemnate în depozit la diferite unități bancare și au folosit aceste sume de bani la edificarea construcțiilor sau pentru traiul curent.

La nivelul anului 2009 relația însă se șubrezise, aspect recunoscut de reclamanta, fila 3 volum II și afirmat și de pârât.

La acest moment reclamanta – anticipând o potențială degradare definitivă a relației cu soțul său a constituit depozite din conturile sale personale pe numele unor interpuși, persoane apropiate din familie și de mare încredere, așa cum rezultă din economia întregului dosar anume mama sa C. Dominica - suma de 32.620 lei (din transfer la 27.07.2009 în contul mamei sale - f. 88 - vol. 4) și pentru mătușa sa S. A. suma de 23.482,83 euro (din transfer la 29.07.2009 în contul numitei S. A.) operațiuni derulate la BCR.

Cu privire la bunurile cu care soții au intrat în căsătorie din precedentele dumnealor relații s-au reținut următoarele:

Reclamanta a fost căsătorita anterior mariajului cu pârâtul; în urma partajului cu soțul sau dinainte, numitul O. C., s-a recunoscut reclamantei o cota de contribuție diminuata la 30% și a primit în lot sulta de 3981,68 lei, partajul fiind realizat la nivelul anului 2007. În întreținerea reclamantei a rămas și minora L. A., născuta la 16.10.1992. În timpul acestei relații reclamanta nu a desfășurat activități lucrative fiind casnica. Familia sa naturala, mama C. Dominica și tatăl C. V. au fost persoane de condiție modesta ca și nivel de venituri.

Toate acestea au conturat concluzia de certitudine ca reclamanta nu avea nici venituri și nici bunuri însemnate ca valoare cu care, ca bunuri proprii, sa fi intrat în relația cu pârâtul R. B. D..

In ce îl privește pe pârât, s-a reținut ca acesta era stabilit în SUA din anii 1980 când, împreuna cu familia a primit patru acri de pământ în El Dorado, a dobândit cetățenia și a edificat aici locuința familiei.

Pe teritoriul SUA, pârâtul a derulat activități diverse, cu titlu de ocupație profesională fiind activitatea sa în domeniul imobiliar – edificare/recondiționare case și vânzare, precum și cea în domeniul instalațiilor de aer condiționat.

In SUA pârâtul a realizat venituri substanțiale din acest tip de activități. La nivelul anului 1996, pârâtul a obținut urmare unui diferend litigios cu șeriful din El Dorado suma de 100.000 dolari, din care s-au dedus cheltuielile cu avocații, suma pe care o recunoaște și reclamanta și care se plasează în iminenta debutului relației cu aceasta, filele 59 și 60 volum II, file 140 – 146 volum I.

Pe durata șederii sale îndelungate în SUA pârâtul a desfășurat/ practicat la nivel de hobby vânătoarea, pescuitul, a realizat, în buna tradiție americană, diferite colecții: de sticlărie Carnival, trofee din vânătoare și pescuit, instrumente de pescuit, cutie de vânătoare, panoplii, căsuțe pentru C., ornamente de C., moși, colecție de halbe de bere, colecție sticluțe alcool, 25 ml.

S-a reținut ca fiind dovedit ca aceste bunuri, fie i-au aparținut pârâtului anterior a se fi căsătorit cu reclamanta, fie i-au servit la exercitarea profesiei, și au fost trimise în România pentru continuarea acelorași activitatea cu titlu profesional la locuințele proprii - atât cu planșele fotografice - file 192 – 208, 85 – 92, volum I, 203, 204 volum II, care redau locuința din România, precum și cea din SUA, precum și cu declarațiile martorilor – file 272, 273 volum I, 154, 155, volum II, fila 320 volum III și înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Pe baza întregului expozeu, s-a reținut ca pârâtul a avut, anterior căsătoriei sale cu reclamanta, sume de bani; a investit în apartamentul din orașul S., . de 15.500 dolari, 1.000 dolari în avans și restul pana la 09.11.2001, astfel că suma de 70.000 euro din înstrăinarea acestuia cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 1052/2008 (f. 241 - vol. I) este bun propriu al acestuia.

Este indubitabil ca pârâtul avea acești bani ca bun propriu din următoarele considerente: pe de o parte reclamanta nu a putut sa facă nicio afirmație credibila legata de proveniența sumei; în primul rând aceasta a afirmat ca ar fi bani din ceremonia de nuntă, însă acest fapt nu este real deoarece daca ar fi avut bani din ceremonia nuntii soții ar fi plătit pe loc tot prețul, nu ar fi așteptat să se întoarcă în SUA și de acolo sa trimită restul banilor.

Ulterior reclamanta și-a schimbat poziția arătând ca pârâtul nu ar fi avut cum sa economisească din cei 100.000 dolari pe care i-a cheltuit probabil cu fosta sa soție; nici un moment însă reclamanta nu afirma sursa sa de proveniența pentru acești bani. Tranzacția cu pricina fiind plasata ca timp la începutul căsătoriei, fiind dovedit ca pârâtul avea bani, iar reclamanta nu avea fonduri, este cert ca achiziția s-a făcut din bani proprii ai pârâtului.

Cu privire la celelalte achiziții de care face pârâtul vorbire, apartamente și terenuri, ele nefiind achiziționate în epoca imediat consecutiva inițierii relației soților, nu s-a putut aprecia în ce măsura s-au realizat din banii proprii ai paratului.

In ce privește auto GMC, model EMVOY cu număr de identificare 1GKET_ 9/2003, s-a reținut ca făcând parte din masa partajabilă valoarea rezultată din valorificare piese de schimb și ca fier vechi, valoare care s-a stabilit să se determine prin expertiză tehnică; s-a reținut că respectiva mașina – potrivit și cu concluziile expertizei – nu are în ce privește valoarea ei de circulație pe teritoriul României alta valoare decât cea enunțată. Mașina în discuție nu poate fi înmatriculata în România, aici nu exista așadar o piața pentru astfel de mașini așa încât singura valoare de circulație care poate fi reținuta este cea la care s-a făcut referire și care de altfel este propusa prin expertiza tehnica. Costurile cu transportul în România, cu taxele de staționare – se incorporează în valoarea de circulație și nu pot fi evidențiate separat.

Pentru toate considerentele de fapt expuse, văzând și art. 30 Codul familiei, art. 31 lit. a, c, f Codul familiei, art. 728 C. civ., art. 6 NCC, art. 673¹ și urm. C.proc.civ., s-a admis în parte în principiu cererea introductivă precizată și completată (f. 18 și 31) și 2), cererea reconvențională precizată, modificată și completată (f. 20, 23, 33, 122, 126, 147, 162/ vol. I + f. 98, 164/vol. II), s-a constatat că părțile au dobândit, în calitate de soți în perioada căsătoriei acestora, în cote egale, următoarele bunuri mobile:

1. auto GMC, model EMVOY cu număr de identificare 1GKET_ 9/2003 la valoarea ei prin valorificare piese de schimb și ca fier vechi, valoare ce se va determina prin expertiză tehnică (f. 116);
2. mobilă sufragerie cireș - bibliotecă:
3. mobilă sufragerie etaj (scrin mare cu 3 uși și vitrină, scrin mijlociu cu uși laterale și 3 sertare, masă mare schelet lemn și blat pal, scaune lemn fag curbat și spetează imitație piele 6 bucăți);
4. frigider Side Boy;
5. mașină spălat rufe Whirlpoll;
6. mașină uscat rufe Whirlpoll;
7. cuptor microunde Whirlpoll;
8. dormitor Wesser, compus din șifonier 3 uși, pat dublu cu tăblii și saltea, servantă cu 3 sertare cu oglindă, noptiere;
9. dormitor Wesser, compus din șifonier 3 uși, pat simplu cu tăblii și saltea, servantă cu 3 sertare cu oglindă, noptiere;
10. canapea extensibilă cu 3 locuri + 2 fotolii;
11. covor tip Persan 3000/4000 model tip Cisnădie;
12. mobilier baie (chiuvetă, dulap cu cuvă și 3 sertare, dulap chiuvetă, hol cu oglindă);
13. fețe de masă 10 bucăți;
14. cearceafuri (3 seturi);
15. plăpumi simple (2 bucăți);
16. perne 4 bucăți;
17. televizor color Hiunday diagonala 42 cm (1 bucată);
18. televizor plasmă Samsung diagonala 62 cm;
19. instalație aer condiționat;
20. centrală termică;
21. robot bucătărie;
22. mixer Platinium;
23. blender - storcător manual;
24. prăjitor pâine;
25. Sandwich Maker;
26. colecție cărți Adevărul (60 bucăți);
27. colecție cărți Jurnalul Național (31 bucăți);
28. covoare plușate:
29. bibliotecă din cameră trofee;
30. serviciu ceai porțelan;
31. serviciu cafea;
32. furculițe + linguri inox (12 bucăți);

în posesia reclamantei, mai puțin pozițiile 26, 27 cărți - în posesia

ambelor părți;

1. sobe teracotă (ventrom);
2. aragaz cu hotă;
3. bucătărie Lemet;
4. bucătărie cu blat verde;
5. căruță decor și plug;
6. pături și saltele (2 bucăți);
7. cameră video digitală;
8. combină muzicală;
9. mașină tuns iarbă;
10. canapea extensibilă;
11. cabină duș;
12. instalație aer condiționat Samsung;
13. boiler electric;
14. chiuvetă cu picior și oglindă;
15. masă sufragerie;
16. noptieră TV cu vitrină;
17. oglindă și cuier hol;
18. oglindă sufragerie;
19. covor plușat;
20. televizor Hyundai color diagonala 52 cm;
21. frigider cu compresor Arctic;
22. comodă lemn (baie);
23. cabină + chiuvetă baie;
24. corp suspendat baie cu 2 sertare;
25. aparat de vidat f00d SEWR VAC 550;
26. bazin curte;
27. grătar;
28. mobilă foișor (masă + 2 canapele);
29. dulap Lemet;
30. trusă de scule mărunte de uz casnic;
31. bijuterii aur: a) lănțișor aur 2 bucăți 23 g.;

b) 6 inele aur 14 K cu pietre aprox. 30 g.

64. vase inox cu tija 3 buc.

65. vase porțelan: farfurii porțelan cu model, 7 buc; bol porțelan mare, boluri porțelan mici, 4 buc; cani porțelan 200 g 20 buc; cana mare porțelan, 1 buc.

66. vase de sticla: set pahare semicristal – 6 buc. tuica 6 buc. vin; pahare mici sticla tuica incolor – 12 buc., cizmulita semicristal 6 buc; pahare sticla cu picior culoare roz, 14 buc.; pahare sticla cu picior mare, 16 buc.; pahare tip sampanie cu picior, 12 buc.; tavi sticla 7 buc.

67. bibelouri, 20 buc.

68. gaini de sticla 7 buc.

De asemenea, s-a constatat că sunt bunuri proprii ale pârâtului, următoarele:

1. Scule pentru exercitarea profesiilor pârâtului, astfel:
2. betonieră 0,5 m 3

-abric de finisat scândură;

-circular;

-compresă cu piston 50 plt;

-aparat de sudură;

-mașină electrică de tăiat faianța;

-mașină electrică de tăiat beton;

-picamer de spart beton;

-drujbă cu motor în 2 timpi;

-trusă pentru instalat parchet;

-trusă pentru instalații aer condiționat;

-ustensile pentru zugrăvit: bormașină electrică, ciocan, șpaclu.

1. Bunuri colecționate de pârât:

Trofee de vânătoare:

-trofeu cap de crocodil;

-trofeu vânătoare împăiat - broască țestoasă;

-pește împăiat (Blue Marlyn);

-coarne cerb (3 bucăți) pe panoplii;

-trofeu vânătoare - cap țap împăiat, țap de Testos;

-trofee vânătoare - cap de cerb cu coarne (3 bucăți);

-trofeu de vânătoare - cap de urs negru;

-trofeu de vânătoare - râs împăiat;

-rață împăiată;

-trofeu de vânătoare blană de urs negru cu cap;

-fazan împăiat ( 1 buc. - f. 131);

-bust de urs (față - f. 90 - vol. I);

-cap porc mistreț (f. 91 vol. I) - 2 bucăți;

-3 capre negre (f. 131 vol. I);

-cap de pește împăiat pe panoplie (f. 131 vol. I);

-panoplie cu 2 cuțite de vânătoare cu mâner din picior de cerb (f. 131);

-pește care cântă pe panoplie (f. 131- vol. I);

-10 panoplii sculptate lemn;

-pește împăiat pe panoplie (f. 197 vol. I);

-ustensile de pescuit (5 bețe, momeli artificiale, ace, ață);

-colecție de cuțite de vânătoare diverse mărimi și modele (25 bucăți - expertiză + foto f. 91);

-valiză de ustensile pentru vânătoare (de grătar).

1. Alte bunuri:

-sticlărie Carnisol Glass (30 bucăți);

-20 căsuțe pentru C. cu luminițe;

-ornamente C. - 30 moși;

-2 veioze;

-un tablou (cu o masă și o vază);

-colecție 200 sticluțe de 25 ml băuturi fine;

- colecție halbe bere 25 bucăți (f. 204).

Judecătoria Câmpina a mai constatat că apartamentul din S., Calea Moroieni nr. 22, ., . a fost dobândit cu bani proprii ai pârâtului, astfel că suma de 70.000 euro din înstrăinarea acestuia cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 1052/2008 (f. 241 - vol. I) este bun propriu al acestuia și prin respectiva încheiere s-a reținut obligația reclamantei să restituie acestuia suma de 35.000 euro.

Totodată, s-a reținut și obligația reclamantei de a aduce la masa de împărțit suma de 32.620 lei (din transfer la 27.07.2009 în contul mamei sale - f. 88 - vol. 4) și suma de 23.482,83 lei (din transfer la 29.07.2009 în contul numitei S. A.) și pe cale de consecință să restituie pârâtului cota parte de ½ din aceste sume.

Cu privire la suma în lei remisa numitei S. s-a reținut ulterior pe baza dovezilor paratului și a relațiilor BCR că suma era de fapt în euro și nu în lei astfel ca s-a îndreptat ulterior respectiva eroare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că în timpul căsătoriei, din sumele de bani realizate prin operațiunile de cumpărare și revânzare soții au realizat economii însemnate fiind depuse sume de bani însemnate în depozit la diferite unități bancare. La nivelul anului 2009 relația se șubrezise, aspect recunoscut de reclamanta, fila 3 volum II și afirmat și de parat astfel ca reclamanta – anticipând o potențiala degradare definitiva a relației cu soțul sau a constituit depozite din conturile sale personale pe numele unor interpuși, persoane apropiate din familie și de mare încredere, așa cum rezulta din economia întregului dosar anume mama sa C. Dominica - suma de 32.620 lei (din transfer la 27.07.2009 în contul mamei sale - f. 88 - vol. 4) și pentru mătușa sa S. A. suma de 23.482,83 euro (din transfer la 29.07.2009 în contul numitei S. A.) operațiuni derulate la BCR.

După pronunțarea încheierii interlocutorii s-au administrat expertizele ordonate și s-au constituit parților loturi prin expertiza tehnica de lotizare I. A. – în doua variante, la cererea ambelor parți.

Judecătoria S., prin sentința civilă nr. 821/22.09.2014, a admis în parte cererea introductiva precizata și completata de reclamanta R. N. și în parte cererea reconvenționala precizata, modificata și completata de pârâtul R. B. D..

Astfel, a hotărât că:

 Reclamanta-pârâtă R. N. primește bunuri mobile conform expertizei tehnice de lotizare - expert tehnic I. A. (file 197, 198) - în valoare de 30.080,41 lei.

 Pârâtul-reclamant R. B. D. primește bunuri mobile conform expertizei tehnice de lotizare - expert tehnic I. A. (file 199, 200) în valoare de _,30 lei.

Pentru egalizarea loturilor, s-a dispus ca reclamanta să plătească pârâtului sultă în valoare de 3106,55 lei.

De asemenea, s-a dispus obligarea reclamantei să plătească pârâtului reclamant următoarele sume de bani:

• 35.000 euro, contravaloarea în lei la data plații – reprezentând contravaloarea a ½ din prețul de vânzare pentru apartamentul din S., .. 22, ., . – bani proprii ai pârâtului;
• 16.310 lei, din transfer din bani comuni conform IAP îndreptat(reprezentând cota de ½ din suma de 32.620 lei din transfer din 27.07.2009 în contul mamei sale, fila 88 volum 4);
• 11.740 euro, contravaloarea în lei la data plații, din transfer din bani comuni conform IAP îndreptat (reprezentând cota de ½ din suma de 23.480 euro din transfer din transfer din 29.07.2009 în contul numitei S. A.).

Totodată, s-a dispus obligarea pârâtului să restituie ajutorul public acordat, respectiv taxa judiciara de 500 lei, de care a fost scutit, fila 250 volum I și să plătească reclamantei pârâte suma de 2.615 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că a avut în vedere dispozițiile art. 673⁹ C.proc.civ., pe baza criteriilor care stau la baza constituiri loturilor se a dispus atribuirea de loturi parților care loturi sa conțină bunuri aflate în posesia acestora și pe cât posibil de valori apropiate.

Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamanta R. N., apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând, în principal, admiterea acestuia, anularea încheierii interlocutorii de admitere în principiu și a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, admiterea apelului și reținerea cauzei spre judecare în fond; cu cheltuieli de judecata.

In motivare, reclamanta a arătat că, în ceea ce privește masa partajabila, aceasta a fost descrisă în completarea și precizarea la acțiunea introductiva și în întâmpinarea-cerere reconvențională depusă de către pârât la termenul din 03.02.2012. Inițial părțile au fost de acord cu compunerea masei, cu bunurile, cu cotele, precum și cu regimul juridic al acestora.

Ulterior, la aproximativ un an de la începerea procesului, în anul 2012, pârâtul și-a schimbat poziția procesuală și, prin completarea și modificarea cererii reconvenționale, a solicitat excluderea anumitor bunuri din masa partajabilă, susținând ca acestea sunt bunuri exclusive dobândite înainte de căsătoria cu reclamanta, alte bunuri sunt destinate profesiei sale, iar altele le-a considerat ca fiind de uz personal.

Totodată, printr-o altă cerere în completarea solicitării de a se reține cota majorată de 80% în favoarea sa, pârâtul a adăugat și faptul că a cumpărat din banii săi un apartament în S., Calea Moroieni nr.22, . ulterior l-a înstrăinat, fără însă a formula o cerere expresă de a se retine calitatea de bun propriu a apartamentului.

Din aceasta cerere formulata la data de 23.08.2012, a mai precizat reclamanta, reiese ca pârâtul nu a solicitat niciodată în mod expres ca instanța să aducă la masa de partaj c/valoarea acestui apartament și să constate că apartamentul a fost achiziționat cu bani proprii ai pârâtului, ci aceasta susținere a fost făcuta doar în ideea de a i se reține o cota majorata de 80 % la contribuția bunurilor mobile solicitate de acesta.

S-a mai susținut de către reclamantă că, deși s-au formulat aceste cereri, la momentul la care a fost efectuată la fata locului expertiză evaluare bunuri, părțile au căzut de acord asupra caracterului juridic al bunurilor, asupra valorilor acestora, precum și asupra modului de împărțire, acesta fiind relevat în varianta de lotizare din raportul de expertiza din 10.01.2013.

Reclamanta a mai arătat că prin încheierea din 3.02.2012, instanța de fond a pus în vedere pârâtului sa timbreze legal așa-zisa cerere reconvențională - intitulata doar „întâmpinare” de către pârât, aceasta nerespectând condițiile de forma ale unei veritabile cereri reconvenționale. Ca urmare acestei dispoziții, pârâtul a achitat o taxa de timbre în valoare de 400 lei.

La termenul de judecata din 20.02.2012, apărătorul ales al pârâtului - av. P. A. - a învederat instanței ca pârâtul nu insista în privința aducerii la masa de partaj a conturilor bancare, a depozitelor bancare, sens în care își modifica cererea reconvențională, în sensul ca înțelege să renunțe la conturile și depozitele bancare, semnând modificarea cererii reconvenționale în fata instanței. De asemenea, a mai precizat că datorită acestei renunțări a înțeles sa timbreze doar cu suma de 400 lei cererea reconvenționala.

Față de aceasta, reclamanta a afirmat că instanța nu a luat act de aceasta renunțare în încheierea de ședința, dar nici nu i-a pus în vedere pârâtului să-și completeze corespunzător taxa judiciara de timbru.

După alte termene de judecata, pârâtul, prin note scrise depuse la dosar, a solicitat schimbarea procentajului de partajare, deși inițial fusese de acord cu cota de 50 %, fiecare parte, în sensul că solicita ca procentul său să fie majorat la 80 % în favoarea sa, cerere nesemnată de către acesta (fila 122 vol. I). Cu toate acestea, instanța de fond nu a luat în considerare faptul ca cererea scrisă a pârâtului este nesemnată de către acesta.

Ulterior (filele 126-128; 132 - 139; 142 - 143; 147 - 152 dosar), pârâtul a depus diverse note scrise, prin care a solicitat aducerea la masa partajabila a tot felul de bunuri, și deși reclamanta s-a opus reținerii acestora, cererile fiind tardiv formulate în raport cu probatoriul deja administrat în cauza, cu stadiul procesual al dosarului, instanța în mod greșit le-a acceptat și reținut în IAP.

Reclamanta a mai învederat că. deși pârâtul a tot continuat. prin notele scrise mai sus arătate, să-și completeze și completeze cererea reconvențională, instanța nu i-a pus în vedere să timbreze în mod legal cererile sale.

Astfel, la termenul din 24.09.2012, pârâtul a solicitat să fie scutit de la plata taxei judiciare de timbru, formulând o așa-zisa cerere de acordare a ajutorului public judiciar, deoarece nu are venituri nici el și nici soția sa, cerere la care reclamanta s-a opus, învederând instanței faptul ca pârâtul a înstrăinat mai multe terenuri, așa cum rezultă și din dosarul penal, depunând înscrisuri în acest sens la dosar, astfel ca nu se afla în niciuna din condițiile prevăzute de lege pentru acordarea ajutorului public judiciar.

Deși la dosar existau numeroase dovezi, la sfârșitul încheierii de ședința din 12.11.2012, există minuta instanței de fond, prin care i se admite pârâtului cererea de acordare a ajutorului public judiciar, scutindu-l astfel de la plata taxei de timbru, deși în mod legal, acesta nu se încadra la niciuna din prevederile legale pentru a beneficia de ajutor public judiciar.

Reclamanta a solicitat să se rețină faptul că, deși exista minuta judecătorului, la dosar nu exista încheierea privind admiterea cererii de acordare a ajutorului public judiciar în favoarea paratului, astfel că lipsa încheierii acesteia conduce la nulitatea admiterii cererii paratului, și pe cale de consecință, acesta nu a timbrat legal cererile sale reconvenționale.

Reclamanta a mai susținut că nu este de acord cu IAP-ul pronunțat în cauza, pe care îl apreciază ca fiind netemeinic și nelegal, în mod greșit instanța de fond stabilind cota majorata în favoarea paratului, deși acesta nu a depus dovezi clare și legale în dovedirea susținerilor lui.

Astfel, reclamanta a solicitat anularea hotărârii instanței de fond, și pe cale de consecința completările paratului la cererea reconvenționala inițiala, din următoarele considerente:

1. Cu privire la bunurile indicate de pârâtul-reclamant reconvențional ca fiind bunuri exclusive, a solicitat să se aibă în vedere faptul că acesta nu a reușit să facă dovada existentei acestor bunuri în patrimoniul sau și a modului de dobândire a acestora, nu a depus înscrisuri în acest sens, iar din declarațiile martorilor audiați, nu a reieșit ca aceștia ar fi avut cunoștința de situația materiala a pârâtului, înainte de a se casatori cu reclamanta. Astfel, singurele mijloace de proba ale pârâtului sunt planșele foto depuse la dosar, prin care pretinde pârâtul ca reprezintă imagini din locuința sa din SUA.

Referitor la acest aspect, reclamanta a susținut că fotografiile reprezintă interioare din casa prietenilor celor doi din SUA, deoarece pârâtul, înainte de a se casatori cu reclamanta, nu a avut niciodată o locuința proprie în SUA, ci a locuit cu chirie.

2. Cu privire la bunurile pe care pârâtul le apreciază ca fiind destinate profesiei sale, reclamanta a arătat că, așa cum a reieșit din înscrisuri și din declarațiile martorilor audiați, sculele au fost cumpărate după revenirea celor doi în tara în anul 2005, pârâtul neavând o calificare în domeniul construcțiilor, un loc de muncă la revenirea din SUA, iar activitatea de construcție a exercitat-o numai ocazional, atât în SUA, cât și în țară, ceea ce denota ca bunurile nu sunt proprii, decât în măsura în care acestea sunt afectate unei îndeletniciri cu titlu profesional, nu unei activități vremelnice și întâmplătoare.

De asemenea, martorii audiați în cauza au indicat ca fiind achiziționate din SUA numai o mașina electrică - motoferăstrău și o mașina de tuns iarba, care aveau un ștecher diferit de al produselor din România și care funcționau la 110 V, în rest neputând preciza proveniența celorlalte scule.

Reclamanta a mai solicitat că, în cazul în care se va trece peste aceasta apărare, să se rețină ca aceste bunuri au fost dobândite cu mijloace comune, reclamanta având un drept de creanța corespunzător cotei de 50%, fundamentat pe îmbogățirea fără justa cauza.

3. În ceea ce privește bunurile de uz personal, reclamanta a solicitat să se rețină ca pârâtul a inclus în categoria aceasta obiecte de decor, și nu numai, bunuri care nu pot avea o astfel de destinație, întrucât nu îi aparțin în mod exclusiv, nu sunt dobândite de acesta și nu pot fi incluse în categoria bunurilor de uz personal din care fac parte obiectele de îmbrăcăminte, încălțăminte etc.

Astfel, pârâtul a apreciat că trofeele de vânătoare sunt bunuri de uz exclusive, însă acestea au fost achiziționate din România din târguri sau magazine de profil din bani comuni.

Așadar, deși pârâtul încearcă să acrediteze ideea ca le-a adus din SUA, ar trebui să se rețină că acesta nu a depus la dosar acte vamale care să confirme un astfel de transport, nu a prezentat un permis de port arma sau vânătoare.

Referitor la existenta obiectelor din aur (10 ghiuluri, 10 medalioane, 15 lănțișoare, 12 brățări, 20 inele) ar trebui să se constate, de asemenea, ca pârâtul nu a putut face dovada provenienței și existentei acestora, din declarațiile martorilor audiați putându-se reține ca reclamanta avea doar câteva obiecte din aur.

De altfel, a mai susținut reclamanta aceasta avea obiecte din aur, dobândite în timpul căsătoriei cu primul soț.

Reclamata a mai precizat că pârâtul-reclamant nu a desfășurat nicio activitate din anul 1998 până în 200, având firma închisă conform documentelor de la Sacramento County License Board. Pe de alta parte, reclamanta a mai susținut că a prezentat probe din care a rezultat faptul că a lucrat în SUA ca baby-sitter și îngrijitoare la bătrâni, în perioada 25.04-12.09.2001 și 25.02._03 (f. l0 vol. II, f. 140, vol. l).

De asemenea, reclamanta a mai afirmat că, în anul 2005 (f. 48, vol. II), în calitate de proprietar unic și separat, a înstrăinat familiei Kong proprietatea situată în Oroville, California, imobil dobândit prin cumpărare, în nume propriu aspect ce a fost confirmat și prin înscrisul depus la dosar în forma autentificată, pârâtul necontribuind în niciun fel la achiziționarea acestui imobil acesta fiind arestat pentru braconaj, cei doi fiind despărți în acea perioada.

Mai mult decât atât, reclamanta a mai arătat că situația sa materială era foarte buna, chiar înainte de a se căsători cu paratul, întrucât din prima căsătorie acesteia i-au rămas foarte multe bunuri, iar pe lângă acestea a vândut un apartament în S. și un autoturism Dacia.

Reclamanta a învederat, în continuare, că dovezile pe care pârâtul și-a întemeiat cererea sunt practic inexistente.

Referitor la susținerea pârâtului ca din banii proveniți din vânzarea construcției situate în Orangeville_ Naranja Wy 6321 - bun exclusiv rămas de pe urma divorțului de soția sa R. L., a achiziționat apartamentul situat în or. S., Calea Moroieni nr. 22 . arătat că a solicitat instanței de fond să cenzureze aceasta susținere a pârâtului, având în vedere ca pârâtul nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte că în urma divorțului de soția sa R. L., i-a revenit la partaj locuința de mai sus, precum și înscrisuri din care să rezulte că ar fi înstrăinat aceasta locuința, însă instanța nu a ținut cont de aceasta.

Astfel, casa din Orangeville a fost cumpărată în anul 1996 cu împrumut bancar pe o perioada de 30 de ani de către R. B. și fosta lui soție R. L., plătind rate lunare de $ 625.

In momentul în care R. L. a intentat acțiunea de partaj și divorț, în urma înțelegerii dintre aceștia la tribunal, sub semnătura notarială, pârâtul a fost lăsat de către fosta lui R. L. să locuiască în casă până la terminarea liceului celor doi copii, Steve și D., care au locuit cu cei doi.

În anul 2000 părțile (reclamanta și pârâtul) au făcut împrumut la bancă și au despăgubit-o pe fosta soție R. L. cu suma de $ 25.000, așa cum a recunoscut și pârâtul în ultima întâmpinare depusă, rămânând cu casa, pe care au vândut-o în anul 2001, cu banii din profitul vânzării acelei case cei doi cumpărând apartamentul.

Așadar, în opinia reclamantei, în mod greșit prin IAP s-a reținut ca acest apartament a fost bun exclusiv al paratului și a fost cumpărat din banii săi, din niciun înscris al dosarului nerezultând ca pârâtul a realizat venituri înaintea căsătoriei cu reclamanta, care sa motiveze părerea instanței, în sensul ca reclamanta nu a avut nicio contribuție pecuniara în aceasta căsnicie.

Referitor la afirmația pârâtului că este proprietarul exclusiv al construcției situate la adresa din Rio L. Chesney Wav 7201, reclamanta a arătat că înscrisul de acesta nu poarta traducerea în limba română, fiind copia unei asigurări de vânzare unde figurează într-adevăr numai numele pârâtului, însă această asigurare a fost completată distinct atât de reclamanta, cât și de R. B., însă acesta a depus la dosar numai copia încheiata pe numele său, pe numele reclamantei existând de asemenea încheiată asigurare.

In ceea ce privește susținerea pârâtului că în anul 1996 a obținut de la șeriful din El Dorado o despăgubire în cuantum de 100.000 dolari, din care i-au rămas 60.000 dolari, după plata avocaților, reclamanta a arătat că aceasta susținere nu este adevărată, întrucât în incidentul care a dus la plata despăgubirii de 100.000 dolari au fost implicate 2 familii, nu numai familia R., cu cei 4 copii, existând și o hotărâre definitivă de la acel proces, 40% din acei 60.000 fiind luați de avocații care au reprezentat familia R. adică $ 24.000, restul fiind cheltuiți împreuna de pârât și prima soție în timpul căsătoriei lor, celor 4 copii punându-li-se în conturi bancare bani prin hotărâre.

Reclamanta a mai arătat, de asemenea, că în anul 2005 a revenit împreună cu pârâtul în România, niciunul neavând serviciu, anterior anului 2005, în SUA, ocupându-se de edificarea de construcții în vederea vânzării - activitate la care reclamanta a participat nemijlocit prin munca fizică și contractarea de credite.

Referitor la cererea pârâtului prin care a solicitat restituirea bunurilor afectate preocupărilor și hobby-urilor sale, reclamanta a arătat că urma ca instanța sa includă în lotul acestuia obiectele găsite și evaluate de expert destinate pescuitului și vânătorii.

De asemenea, a mai menționat că bunurile care nu au fost regăsite la momentul efectuării expertizei se află în posesia exclusivă a pârâtului la domiciliul acestuia din ..

In ceea ce privește cererea pârâtului de a se aduce la masa bunurilor de împărțit sumele existente pe numele celor doi în diferite conturi, la anumite bănci, a solicitat să se rețină faptul că din adresele depuse la dosar a rezultat faptul că de acestea a dispus numai pârâtul.

Referitor la sumele de bani existente în conturi la BCR S. pe numele C. D. și S. A., constituite în anul 2009, reclamanta a arătat că a făcut transferul pentru C. D. cu acordul pârâtului, acesta reprezentând pensia de întreținere a fiicei sale O. L., iar suma de bani aflată în contul S. A. a revenit reclamantei și a fost folosită de către cei doi soți.

Astfel, în opinia reclamantei, instanța trebuia sa rețină la partaj doar sumele de bani aflate atât în contul reclamantei, cât și al pârâtului la momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de divorț, respectiv 11.07.2011, și nu cum în mod greșit a reținut atât prin IAP, cât și prin sentința pronunțata.

De asemenea, reclamanta a mai susținut că în mod greșit instanța de fond i-a respins cererea de efectuare a unei expertize financiar-contabile.

Reclamanta a mai susținut, în continuare, faptul că a solicitat instanței de fond, referitor la probatoriul administrat în cauza, să aibă în vedere declarațiile martorilor paratului-reclamant, numai în măsura în care acestea se coroborează cu restul probatoriului administrat, insa instanța în mod greșit nu a ținut cont de aceasta.

F. de toate aceste aspecte, reclamanta a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

In drept, a invocat disp. art. 282 și urm., 287 și urm., 294, 295, 296, 297,298 C.proc.civ.

In dovedire, a solicitat probele cu înscrisuri, expertiza tehnica judiciara de specialitate financiar-contabila, precum și orice alta proba legala și utila soluționării cauzei.

Pârâtul R. B. D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de către reclamantă ca fiind neîntemeiat, nejustificat și nefondat.

In motivare, pârâtul a arătat că, pentru apartamentul din S., Calea Moroieni, pe care acesta l-a cumpărat din bani proprii (ca toate investițiile din căsnicia cu reclamanta) a cerut ca acesta sa fie recunoscut ca fiind bun propriu, după ce l-a achiziționat cu banii obținuți din vânzarea casei sale din Orangeville, California, SUA, care i-a revenit la divorț cu condiția de a ii achita primei soții L. 25.000 $ drept despăgubire, susținerile reclamantei din cererea de apel nefiind reale.

Astfel, din profitul casei din Orangeville, SUA, pârâtul a susținut că a cumpărat apartamentul din S., Calea Moroieni, a făcut nunta cu reclamanta, și a cumpărat casa din Rio L., California, aceasta neintrând în căsnicie decât cu suma de 4.000 de lei.

Pârâtul a mai susținut că avea, înainte de căsătoria cu reclamanta, propria firmă de aer condiționat, ocupându-se și de construcții, falimentul la care reclamanta a făcut referire petrecându-se cu 2 ani înainte de a se casatori cu aceasta.

De asemenea, s-a mai precizat că în anul 2001 s-au trimis bunuri în țară la mama reclamantei, din casa pârâtului din Orangeville, care a fost vândută, cealaltă parte fiind luate de cei doi în casa din Rio L., SUA, vândută în 2003.

Referitor la anii de munca ai reclamantei pe parcursul căsniciei pârâtul a susținut că aceste afirmații sunt nereale.

De asemenea, pârâtul a mai precizat că are calificarea de tehnician universal obținută în SUA, afaceri cu aerul condiționat, firma de construcții, ocupându-se și de construcția caselor de sus și pana jos.

Față de toate cele menționate, pârâtul a solicitat respingerea apelului formulat de reclamanta R. N., ca fiind neîntemeiat, nefondat, și nejustificat, precum și toate celelalte capete de cerere.

Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 881/3.03.2015, a respins apelul reclamantei ca nefondat, reținând următoarele:

O primă critică invocată de reclamantă prin apelul declarat a vizat faptul că, deși prima instanța s-a pronunțat la data de 29.11.2011 asupra cererii de acordare ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei de timbru și a numirii unui apărător din oficiu, întocmind cu acea ocazie o minutăîn acest sens (fila 250 vol. I dosar fond), totuși judecătoria nu a întocmit și o încheiere de ședință în acest sens.

Într-adevăr, examinând dosarul de fond, tribunalul a observat că la data de 29.11.2011 prima instanță a admis cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de pârâtul R. B. D., în sensul scutirii de la plata taxei judiciare în cuantum de 500 lei, diferență între taxa achitată (400 lei) și taxa datorată (900 lei).

În acest sens, judecătorul fondului a întocmit cu acea ocazie o minută, conform dispozițiilor art. 258 C.proc.civ., semnată de acesta, însă ulterior nu a fost redactată și o încheiere de ședință, conform art. 261 C.proc.civ.

Neîntocmirea unei încheieri în legătură cu o soluție pronunțată de instanță constituie un motiv de nulitate absolută a actului de procedură respectiv, însă tribunalul a constatat că, în cauza de față, reclamanta nu are interes să invoce acest motiv de nulitate.

Astfel, taxa judiciară de timbru suplimentară stabilită de prima instanța a avut în vedere cererile succesive formulate de pârât prin care solicita, în principal, stabilirea în favoarea lui a unei cote majorate la dobândirea bunurilor comune, respectiv 80 % pentru pârât și 20 % pentru reclamantă.

Or, prin sentința pronunțată de judecătorie a fost respinsă această solicitare formulată de pârât, stabilindu-se, pentru considerentele arătate în cuprinsul hotărârii, că foștii soți au avut o contribuție egală, de 50 % fiecare, la dobândire bunurilor comune în timpul căsătoriei.

Împotriva acestei soluții, defavorabile pentru pârât, nu a fost formulat apel de către acesta, prin urmare acest aspect dezlegat de prima instanță a intrat în puterea lucrului judecat, indiferent de soluția ce urmează a fi dată în apelul de față.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că este lipsit de interes pentru reclamantă invocarea în apel a acestui motiv de nulitate absolută a actelor de procedură efectuate de prima instanță, legate de modalitatea de soluționare de către judecătorie a cererii pârâtului de acordare a ajutorului public judiciar.

De asemenea, tribunalul a mai observat că reclamanta nu a fost prejudiciată în mod concret de acest motiv de neregularitate a actelor de procedură respective, deoarece, pe parcursul soluționării cererii pârâtului de acordare ajutor public judiciar, reclamanta și-a exercitat drepturile procesuale garantate și oferite de OUG 51/2008, depunând la dosar o . înscrisuri cu privire la o pretinsă bonitate financiară a pârâtului și a familiei acestuia, în mod evident aceste înscrisuri fiind avute în vedere de prima instanță la momentul deliberării asupra acestei cereri.

În sfârșit, s-a mai constatat că prin hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanță pârâtul a fost obligat, în temeiul dispozițiilor OUG 51/2008, să plătească suma de bani pentru care i-a fost acordat ajutor public judiciar, deci cu atât mai mult, pe de-o parte, reclamanta nu a fost prejudiciată, iar pârâtul nu a fost favorizat în vreun fel.

În consecință, apreciind că acest motiv de apel invocat de reclamantă este lipsit de interes, tribunalul nu a primit aceste critici.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 09.10.1999, iar la data de 11.07.2011, a rămas irevocabilă sentința civilă nr. 665/31.05.2011 pronunțată de Judecătoria S., prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre aceștia.

Prin sentința atacată, prima instanță a stabilit că o parte din bunurile supuse analizei sunt bunuri comune ale foștilor soți, dobândite de aceștia în timpul căsătoriei, iar o parte dintre acestea sunt bunuri proprii ale pârâtului, fie pentru că au fost dobândite de pârât anterior căsătoriei, fie pentru că reprezintă bunuri (scule) pentru exercitarea profesiei sale, bunuri din colecții strânse de acesta.

Reclamanta, prin apelul declarat, a contestat, mai întâi, faptul că în mod greșit prima instanță a stabilit, prin încheierea interlocutorie de partaj pronunțată la data de 30.12.2013, că o . bunuri mobile sunt bunuri exclusive ale pârâtului, deoarece pârâtul nu ar fi reușit să facă dovada existenței acestor bunuri în patrimoniul său anterior căsătoriei.

În ceea ce privește bunurile exclusive ale pârâtului reținute de prima instanță prin încheierea interlocutorie, o primă categorie se referă la bunurile (sculele) necesare pentru exercitarea profesiei acestuia.

Legat de acest aspect, tribunalul a reținut, din probele administrate în cauză la prima instanță, că pârâtul R. B. D. a activat, în principal în perioada în care locuia în Statele Unite ale Americii (SUA), în domeniul imobiliar, în sensul că achiziționa case care necesitau reparații, le recondiționa, apoi le revindea la un preț mult mai mare. De asemenea, pârâtul avea o calificare în domeniul instalațiilor de aer condiționat, conform autorizațiilor depuse în copie la dosar (fila 55 vol. II dosar fond).

Nu au putut fi reținute criticile reclamantei, în sensul că nu s-a dovedit că pârâtul ar avea calificarea în domeniul construcțiilor de imobile, deoarece din înscrisurile depuse în copie la dosar, în special diverse planșe fotografice, dar și diverse acte notariale de cesionare /vânzare case de locuit se observă că în SUA principala activitate a acestuia a fost de achiziționare de imobile în vederea recondiționării lor și vânzării la un preț mai mare, pentru obținerea de profit.

Prin urmare, prin raportare concretă la bunurile ce au fost atribuite în mod exclusiv pârâtului prin încheierea interlocutorie (betonieră, aparat de sudură, mașină electrică de tăiat plăci ceramice, trusă pentru instalații de aer condiționat etc.), tribunalul constată că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 31 lit. a) și c) Codul familiei (aplicabil în cauză), în sensul că, pe de-o parte, multe din acestea au fost achiziționate anterior căsătoriei părților, iar pe de altă parte, aceste bunuri sunt bunuri exclusive, proprii, ale pârâtului.

Nu au putut fi primite de tribunal susținerile reclamantei din apelul declarat, în sensul că aceste bunuri (scule) ar fi fost cumpărate după anul 2005, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, după obținerea statutului necesar pentru a lucra în mod legal în SUA, pârâtul și-a desfășurat activitatea, independent, în domeniul construcțiilor și reparațiilor de imobile, astfel că, în mod evident, acesta avea nevoie de diverse bunuri (scule) pentru a se folosi de acestea în cadrul activităților desfășurate.

În privința categoriei de bunuri exclusive ale pârâtului constând în trofee de vânătoare, din planșele fotografice depuse în copie la dosar, s-a reținut că pârâtul, în principal anterior încheierii căsătoriei cu reclamanta, dar și ulterior, avea drept hobby vânătoarea, ocazie cu care a adunat de-a lungul anilor o . „trofee de vânătoare”. Din declarațiile martorilor audiați a rezultat ca aceste bunuri (trofee de vânătoare) au fost aduse în România.

De asemenea, pârâtul a trimis în România și alte bunuri pe care le dobândise anterior căsătoriei cu reclamanta și anume diverse obiecte pe care le colecționase de-a lungul vremii, astfel cum au fost ele enumerate în cuprinsul încheierii interlocutorii de partaj din data de 30.12.2013.

Ținând cont de afectivitatea pârâtului față de aceste bunuri (trofee de vânătoare și colecții diverse), se reține că în mod corect prima instanță a apreciat că acestea pot fi considerate bunuri de uz personal ale pârâtului, în sensul dispozițiilor art. 31 lit. c) Codul familiei.

Nu în ultimul rând, tribunalul a constatat că, la un moment dat, pârâtul a și suferit o condamnare penală în timpul cât a locuit în SUA, pentru anumite activități de vânătoare apreciate de autorități ca fiind ilegale (braconaj).

În ce privește situația juridică a apartamentului situat în S., Calea Moroieni, nr. 22, ., ., s-a reținut că instanța de fond a stabilit că acesta este bun propriu al pârâtului, fiind dobândit cu bani proprii ai acestuia, aspect care a fost contestat de reclamantă prin apelul declarat.

Tribunalul a constatat că acest imobil a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2444/23.10.2001 de notar public I. D., prin care reclamanta și pârâtul au cumpărat de la vânzătorii M. N. și M. L. respectivul imobil pentru suma de 15.500 dolari SUA (USD) (fila 240 vol. I dosar fond).

Conform clauzelor contractuale, prețul vânzării a fost plătit astfel: 1.000 USD la momentul încheierii contractului în formă autentică, iar diferența de 14.500 USD ulterior, la data de 09.11.2001.

Tribunalul nu a putut reține susținerile reclamantei, în sensul că acest imobil a fost achiziționat cu banii primiți de foștii soți cu titlu de dar de nuntă, deoarece, din probele administrate în cauză, a rezultat că ceremonia cununiei religioase dintre părți, urmate de o petrecere în acest sens, s-a desfășurat în România în cursul lunii septembrie 2001, iar dacă sumele de bani primite cu ocazia acelui eveniment ar fi fost suficiente pentru plata prețului vânzării, nu ar mai fi fost nevoie de amânarea datei plății pentru o dată ulterioară reîntoarcerii părților în SUA.

În realitate, așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, acest imobil a fost achiziționat cu bani aparținând exclusiv pârâtului R. B. D.. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, anterior căsătoriei cu reclamanta, acesta a obținut venituri substanțiale prin desfășurarea unei activități comerciale individuale.

Pe de altă parte, în ce privește pe reclamantă, la dosar a fost depusă copie după sentința de partaj bunuri comune dintre reclamantă și fostul său soț, numitul O. C., prin care s-a stabilit că aceasta primea, în anul 2007, cu titlu de sultă, suma de aproximativ 4.000 lei, nerevenindu-i în lot alte bunuri ori valori. De asemenea, nu au fost propuse probatorii din administrarea cărora să se aprecieze că la momentul căsătoriei sale cu pârâtul reclamanta deținea o . bunuri ori sume de bani importante.

Este adevărat că reclamanta a prezentat înscrisuri (fila 10 vol. II dosar fond) din care rezultă că pentru o perioadă scurtă de timp (circa 5 luni), în cursul anului 2001, a fost angajata unei biserici din SUA, pentru care a primit în total aproximativ suma de 2300 USD, însă această sumă nu poate fi considerată ca reprezentând o dovadă deplină unei a contribuții personale la achiziționarea acestui imobil, fiind vorba despre o sumă relativ mică obținută cu titlu de venituri salariale, și pentru o perioadă redusă de timp mai ales că în tot acest timp reclamanta avea în îngrijire și o fiică minoră, rezultată din căsătoria anterioară.

Prin urmare, fiind vorba despre o achiziție importantă din punct de vedere valoric, efectuată de soți la începutul căsătoriei dintre părți, în mod evident rezultă că aceasta a fost realizată cu sume de bani aparținând exclusiv pârâtului.

În consecință, a rezultat că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 31 lit. a Codul familiei, stabilind că acest bun este bun propriu al pârâtului, deoarece a fost achiziționat de foștii soți cu bani proprii ai acestuia.

Prin urmare, și suma de bani obținută din vânzarea acestui imobil, respectiv suma de 70.000 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1052/23.04.2008, reprezintă tot bun propriu al pârâtului.

Legat de acest aspect, tribunalul a reținut că foștii soți au mai achiziționat, ulterior, în timpul căsătoriei, imobile, iar părțile au recunoscut reciproc contribuția egală a fiecăruia la dobândirea lor, spre exemplu actul de dezmembrare și partaj voluntar autentificat sub nr. 578/22.06.2011 de notar public D. P., cu privire la imobilul compus din construcții și terenul aferent, situat în orașul Bușteni, .. 38.

În sfârșit, în ce privește sumele de bani pe care reclamanta a fost obligată să le aducă la masa de împărțit, cu titlu de bunuri comune dobândite de foștii soți în timpul căsătoriei, tribunalul reține, potrivit afirmațiilor ambelor părți, că relațiile dintre acestea se deterioraseră anterior pronunțării sentinței de divorț dintre cei doi.

Din examinarea extraselor de cont depuse la dosar de BCR (fila 88 vol. IV dosar fond) că aceasta a închis două conturi de depozite, în valoare de 32.600 lei, respectiv 23.482,33 lei, către rudele sale apropiate C. D. (mamă), respectiv S. A. (mătușă), fără știrea ori acordul pârâtului, deși era vorba despre sume de bani ce constituiau bunuri comune, atâta timp cât între soți existau serioase diferende la acel moment.

Au fost înlăturate susținerile reclamantei, în sensul că aceste sume de bani constituiau contravaloarea pensiei de întreținere achitate de fostul său soț în favoarea fiicei lor, L. A., deoarece, în mod evident, sumele de bani achitate de un părinte cu titlu de pensie de întreținere în favoarea copilului său minor, aflat în întreținerea celuilalt părinte, sunt plătite în vederea asigurării creșterii și întreținerii pe perioada imediată plății.

Dacă s-ar primi afirmațiile reclamantei, atunci se naște întrebarea cu ce venituri a asigurat în toată această perioadă reclamanta, în calitate de mamă a minorei L. A. și părinte căruia i s-a încredința minora spre creștere și educare, întreținerea fiicei sale.

Prin urmare, a rezultat că aceste sume de bani, aflate în conturi deschise pe numele reclamantei, nu constituiau bunuri proprii ale acesteia ori ale fiicei sale, și prin urmare în mod legal prima instanță a stabilit aducerea acestora la masa de împărțit și obligarea reclamantei la restituirea către pârât a unei cote de ½ din aceste sume.

Procedând astfel, tribunalul a reținut că în mod corect judecătoria a apreciat că nu se impune efectuarea unei expertize contabile în cauză, înscrisurile comunicate de societatea bancară în acest sens fiind edificatoare.

În consecință, în raport de toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 C.proc.civ., tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta R. N. împotriva încheierii interlocutorii de partaj din 30.12.2013 și a sentinței civile nr. 821/22.09.2014, ambele pronunțate de Judecătoria S..

Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs reclamanta R. N., invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, vizând modul în care, analizând eronat materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța de apel i-a respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 821/22.09.2014, în dosarul civil mai sus menționat. Solicită admiterea recursului, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Consideră recurenta că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, nu au analizat cauza sub toate aspectele, au acordat mai mult decât s-a cerut, iar instanța de apel a apreciat în mod eronat, interpretând în mod greșit actul dedus judecății.

Susține recurenta că încheierea de admitere în principiu, prin care s-a stabilit cota majorată în favoarea intimatului este netemeinică și nelegală, întrucât acesta nu a depus probe pertinente, concludente și legale în dovedirea susținerilor sale.

Astfel, intimatul nu a făcut dovada în nici un mod că bunurile indicate de el ca fiind bunuri proprii exclusive se află în patrimoniul său. De asemenea, nu a putut face dovada modului de dobândire a acestora, iar din declarațiile martorilor audiați în cauză, nu a rezultat nici un moment că aceștia ar fi avut cunoștință de situația materială a intimatului. De asemenea, planșele foto pe care intimatul le-a depus la dosar, reprezintă imagini din casele unor prieteni din Statele Unite și nicidecum din locuința sa, întrucât acesta nu a avut niciodată o locuință proprie în SUA.

Din declarația primei soții a intimatului (dată în fața unui notar din SUA) rezultă în mod evident că intimatul a ieșit din prima căsătorie falit și cu datorii la bănci, însă, nici instanța de fond si nici cea de apel nu au luat în considerare (sau au omis) acest aspect. În dosarul cauzei nu se află nici un document ori vreo altă probă care sa dovedească veniturile intimatului. Acesta a depus câteva înscrisuri provenite dintr-o altă căsătorie, din care rezultă că a avut un loc de muncă în perioada 1996 - 1998. Din anul 1999 (anul când s-au căsătorit) și până în prezent, R. B. nu a avut niciodată un loc de muncă, în dosar nu se regăsește nici o probă din care să rezulte că acesta a lucrat undeva cu carte de muncă sau că a plătit vreo taxa Statului American. Astfel, instanța a apreciat în mod greșit că intimatul are surse de venit.

Referitor la bunurile intimatului, destinate profesiei sale, solicită recurenta să se constate că acestea au fost cumpărate după întoarcerea acestora în țară și că R. B. nu a avut nevoie de acestea pentru a-și exercita profesia. În volumele III și IV ale dosarului, s-au depus probe (înscrisuri) de la Camera de Comerț din Sacramento (autoritatea care eliberează autorizațiile de funcționare a firmelor înființate). Din documentele (oficiale) emise, reiese faptul că R. B. nu a avut niciodată firmă imobiliară sau de construcții așa cum a declarat dumnealui cu rea credință, pentru a induce în eroare instanțele de judecată. Acesta a deținut o firmă pentru instalarea și repararea aparatelor de aer condiționat care nu a funcționat niciodată, nici în timpul căsătoriei cu cea de a doua lui soție L. R., pe care a avut-o înaintea sa și nici în timpul căsătoriei cu reclamanta . Învederează recurenta că acele documente sunt eliberate de avocatul camerei de comerț din Sacramento sunt ștampilate și semnate specul pentru a fi folosite ca probă în orice instanță din lume.

Nu au fost citite de nimeni și nici puse în discuție nici la fond și nici la apel.

Sunt evidențiate toate cheltuielile efectuate. Tot în volumele sus menționate se afla si o scrisoare a unui avocat în care fostul soț este somat în anul 1999 (anul căsătoriei părților) să plătească ratele lunare ale casei unde locuiau, către bancă, Așa cum s-a învederat în nenumărate rânduri, apartamentul din S., Calea Moroieni nr. 22, . cumpărat de părți, în calitate de soți.

Cu stupoare, arată recurenta, a constatat că instanța de apel a reținut că ea, apelanta, ar fi recunoscut că a amenajat casa mamei sale după deteriorarea relației părților. Este o gravă eroare a instanței. A depus la dosarul cauzei copii după chitanțe, facturi și autorizații de construire a imobilului lor (construcție nouă) din Bușteni, . a justifica banii cheltuiți după vânzarea apartamentului și nicidecum pentru construirea imobilului mamei sale. Imobilul mamei sale din S. (orașe diferite, adrese diferite, proprietari diferiți) nu a fost niciodată amenajat din acei bani, imobilul fiind moștenit de la bunici, adică de la părinții mamei.

Susține recurenta că, aflându-se din nou în eroare, instanța de apel a reținut că a recunoscut situația materială pe care a avut-o înainte de căsătorie din actul de partaj voluntar încheiat între ea și fostul soț (primul).

Urmează să se constate că actul de partaj voluntar a fost încheiat între ea, recurenta și cel de-al doilea soț - R. B..

Arată recurenta că între ea și primul soț nu a existat niciodată un partaj voluntar, ci un proces de partaj, deoarece acesta a vândut imobilul comun cu un preț derizoriu (în acte cu 5000 Euro). Acea vânzare a fost făcută fără acordul său, deoarece autorizația de construire a fost eliberată doar pe numele lui, chiar dacă erau căsătoriți.

În ceea ce privește suma de 100 000 USD, intimatul a depus la dosar un articol

publicat într-un ziar din SUA, arătând că ar fi obținut de la șeriful din

El Dorado, o despăgubire în cuantumul mai sus precizat, din care i-ar fi rămas

suma de 60 000 USD, sumă care se plasează în iminența debutului relației cu

lor (filele 59 și 60 voi. 2 și 140 - 146 din vol. 1).

Susținerile intimatului nu au fost conforme cu realitatea nici sub acest aspect, întrucât în incidentul care a dus la plata despăgubirii de 100 000 USD au fost implicate două familii, nu numai familia R. cu cei patru copii.

Din hotărârea definitivă de la acel proces, rezultă că 40% din cei 60 000 USD au fost plătiți către avocații familiei intimatului (respectiv 24 000 USD), iar restul au fost cheltuiți de către pârât împreună cu fosta sa soție, în timpul căsătoriei lor.

Celor patru copii care au fost de asemenea părți în dosar, le-au fost alocați banii în conturi bancare, prin hotărârea judecătoriei, neputându-se folosi până la împlinirea vârstei de 18 ani. Astfel R. Brumărel D. nu a beneficiat de o sumă fabuloasă de bani la debutul relației cu ea, recurenta, astfel cum în mod eronat a reținut instanța. Cele mai sus menționate au fost de altfel confirmate prin înscrisurile notariale depuse în copii traduse și legalizate, care cuprind declarațiile primei soții a intimatului, L. V..

Instanța nu a luat în considerare nici dovezile cu privire la faptul că R. B. D. a ascuns parte din bunurile mobile supuse evaluării, deși aceste fapte au fost confirmate de către P. de pe lângă Judecătoria S. (rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria S., în dosarul 902/P/2012 fila 185 voi. 2din dosar) Instanța nu a reținut nici faptul că după divorț, intimatul și-a însușit parte din bunurile comune (care au fost găsite cu ocazia expertizării) prin pătrunderea forțată în locuința care i-a fost atribuită la partaj în mod exclusiv, astfel cum rezultă din sentința nr. 250/2012 si din Ordonanța Parchetului din data de 08.11.2011 din dosarul 1025/P/20U. în care se menționează că intimatul a pătruns forțat în locuința ei, a recurentei.

Învederează recurenta faptul că instanța ar fi trebuit să rețină la partaj doar sumele de bani aflate atât în contul său, cât și al intimatului, la momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de divorț și nu cum a reținut în mod greșit prin încheierea de admitere în principiu și prin sentința pronunțată. Deși a solicitat efectuarea unei expertize financiar - contabile, care ar fi fost absolut necesară cu privire operațiunile bancare efectuate de noi soții, instanța i-a îngrădit dreptul la un proces just și echitabil, respingându-i această cerere, mai susține recurenta.

Cu privire la depozițiile martorilor audiați în cauză, instanța a dovedit o atitudine părtinitoare fața de intimat, acceptând declarațiile acestora deși au fost oscilante și ambigue pe tot parcursul audierilor.

Deși intimatul a precizat că renunță la împărțirea conturilor și depozitelor bancare semnând modificarea cererii reconvenționale în fața completului de judecată, instanța de fond a dispus totuși împărțirea conturilor (acordând astfel mai mult decât s-a cerut), fără a ține cont de precizările lui și favorizandu-1 astfel pe R. B. D..

Deși instanța s-a pronunțat în data de 29.11.2011 asupra cererii intimatului de acordare de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în cuantum de 500 lei, judecătorul fondului a întocmit o minută, însă nu a redactat încheierea de ședință în conformitate cu disp. art. 261 Cod Proc. Civ., fapt care constituie un motiv de nulitate absolută a actului de procedură.

Susține recurenta că, deși a învederat faptul că suma de 35.000 de Euro (bani comuni) au rămas în contul intimatului din vara anului 2009, iar ea nu a mai avut acces la acel cont niciodată, instanța de fond nu a admis aducerea sumei la masa partajabilă, iar instanța de apel nu a reținut această eroare.

Mai susține recurenta că instanța de apel s-a aflat în eroare și când a reținut că ea a fi recunoscut că a locuit în mai multe apartamente, iar când a plecat în America a vândut majoritatea lucrurilor.

Noi, R. B. D. și N., arată recurenta, am locuit în America și am vândut lucrurile noastre ca sa ne întoarcem în România, ci nu invers cum s-a reținut în decizia pronunțată de Tribunalul Prahova.

Având în vedere cele mai sus menționate, faptul că instanța de apel nu a analizat cauza sub toate aspectele, faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit actul dedus judecății, faptul că motivările instanței sunt vădit părtinitoare pârâtului, faptul că instanța de fond nu a ținut cont de reaua credință a intimatului (care a indus în eroare instanța, utilizând înscrisuri și declarații false), faptul că deși am solicitat efectuarea unei expertize contabile, cererea i-a fost respinsă, faptul că prin Legea nr. 30/1994, modificată prin Legea nr. 79/6.06.1995, România a ratificat Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a protocoalelor adiționale la această Convenție, faptul că potrivit art. 6 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil al cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil fie asupra temeiniciei oricărei acuzații", consideră recurenta că prin decizia civilă nr. 881, pronunțată de Tribunalul Prahova în ședința publică din data de 03.03.2015, în dosarul civil nr._, i-au fost încălcate drepturile la judecarea în mod echitabil.

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 881 pronunțată de Tribunalul Prahova în ședința publică din data de 03.03.2015, în dosarul civil nr._, pentru motivele prevăzute de art. 304 alin (1) pct. 7, 8, 9 Cod Proc. Civ și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere și faptul că este necesară administrarea de probe noi.

Intimatul-pârât R. B. D. a formulat întâmpinare, prin care a răspuns punctual tuturor criticilor invocate de recurentă și, în final, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și păstrarea hotărârilor anterioare, care sunt legale și temeinice.

Curtea, examinând decizia pronunțată de instanța de apel, prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor de lege incidente în cauză, reține că recursul formulat este nefondat, pentru considerentele următoare:

Reclamanta R. N. și pârâtul-reclamant R. B. D. s-au căsătorit la data de 09.10.1999 și au divorțat la data de 31.05.2011, conform sentinței civile de divorț nr. 665/31.05.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ .

Prin încheierea interlocutorie din data de 30.12.2013 Judecătoria S. a admis în parte, în principiu cererea introductivă precizată și completată și cererea reconvențională precizată, modificată și completată și a constatat că părțile au dobândit, în calitate de soți, în perioada căsătoriei acestora, în cote egale bunurile mobile enumerate în cuprinsul acesteia.

Reiese astfel că este nefondat motivul de recurs prin care se susține că instanța de fond a reținut o cotă majorată în favoarea pârâtului-reclamant, în realitate instanța de fond ținând cont că prin actul autentic de partaj voluntar autentificat sub nr. 578/22.06.2011 la BNP D. P.- Bușteni (filele 26-30 vol. I dosar de fond) soții au stabilit întindirea contribuției individuale ca fiind de 50% pentru fiecare, iar potrivit art. 969 C.civ. vechi convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante .

În ceea ce privește afirmația recurentei din motivele de recurs în sensul că intimatul nu a făcut dovada în niciun mod că bunurile indicate de el ca fiind bunuri proprii, exclusiv, se află în patrimoniul său, prin aceasta recurenta solicită instanței de recurs o reapreciere a probelor administrate în cauză, lucru nepermis în calea de atac a recursului, unde se verifică doar legalitatea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond nu și temeinicia acestora.

Curtea reține, cu precădere, că în reglementarea Codului de procedură civila aplicabil în speță, recursul are configurația unei căi extraordinare de atac ce poate fi exercitată, în mod exclusiv, pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie, reglementate în mod exhaustiv în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă. Instanța de recurs, în consecință, nu are atributul de a analiza probele invocate de recurentă și nici să stabilească o altă situație de fapt pe baza acestora, ci doar să stabilească în ce măsură dispozițiile legale au fost respectate de catre instantele de fond la pronuntarea solutiei criticate. Cu alte cuvinte părțile au posibilitatea provocarii unui control judiciar al hotarârii judecatoresti, pentru motive referitoare la nepronunțarea acesteia cu respectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfașurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat.

Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 31 din Codul familiei ( aplicabil în speță în raport de data dobândirii bunurilor) potrivit cărora nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț: bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei și bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti. În mod judicios instanțele de fond au reținut calitatea de bunuri proprii ale reclamantului a bunurilor dobândite anterior căsătoriei cu reclamanta, a celor destinate exercitării profesiei de către pârâtul -reclamant precum și a bunurilor de uz personal ale acestuia.

În mod legal și întemeiat instanța de apel a apreciat că pârâtul –reclamant a făcut dovada obținerii unor venituri substanțiale din activitatea sa în domeniul imobiliar- construcții/recondiționare case, instalații de aer condiționat cât și din alte surse atât înainte de căsătoria cu reclamanta cât și în timpul acesteia . Astfel, cu trei ani înainte de căsătoria cu reclamanta, în anul 1996, în urma unui litigiu cu șeriful din El Dorado, acesta a obținut suma de 60 000 euro din care s-au dedus cheltuielile cu avocații, astfel că nu pot fi reținute susținerile recurentei-reclamante în sensul că intimatul ar fi ieșit falit din prima căsătorie și cu datorii la banci.

Chiar dacă nu a prezentat carte de muncă sau dovada privind plata unor taxe pe veniturile afirmate, din probatoriile cu înscrisuri și martori a rezultat că reclamantul obținea venituri apreciabile din construcția sau renovarea caselor . Nu interesează în prezenta cauză dacă firma de construcții a reclamantului era înscrisă în documentele oficiale ale Camerei de comerț de la locul unde-și exercita profesia, ci doar dacă prin desfășurarea unei astfel de activități pârâtul –reclamant obținea venituri pe care le-a investit în diverse bunuri comune sau proprii sau le-a cheltuit împreună cu soția pentru întreținerea familiei.

Dealtfel, Curtea constată atitudinea oscilantă a reclamantei când este vorba de mijloacele materiale de care au dispus soții în timpul căsătoriei. Pe de o parte afirmă că pârâtul-reclamant R. B. D. nu a derulat afaceri în construcții, pe altă parte, în motivele de apel (fila 8 verso dosar de apel) arată că în timpul căsătoriei, împreună cu soțul său s-a ocupat de edificarea de construcții în vederea vânzării.

În ceea ce privește calitatea de bun propriu a apartamentului din orașul S., . reține că plata de către un soț a unui bun cu o sumă de bani ce este bun propriu face să se nască exact subrogația cu titlu particular, adică înlocuirea unui bun individual determinat, cu un alt bun, privite izolat, ut singuli.

La data de 23 octombrie 2001 s-a achiziționat cu contractul de vanzare –cumpărare autentificat sub nr. 2444 (fila 89 dosar de fond – vol. II ) apartamentul cu 4 camere situat în S., Calea Moroieni nr. 22, .. 3, jud. Prahova contra prețului de_ dolari USA din care avansul de 1000 euro a fost achitat la data încheierii contractului, iar restul prețului, de 14 500 euro urma a se achita până la data de 9 noiembrie 2001. Pentru a efectua plata restului de preț către vânzătorii M. a fost împuternicită numita B. C. M. ( imputernicire aflată la fila 90 dosar de fond- vol. II ).

Este judicios raționamentul instanțelor de fond, care au apreciat că prețul apartamentului a fost achitat cu banii pârâtului –reclamant, deoarece acesta, la momentul încheierii căsătoriei dispunea de mijloace financiare importante, și nu din banii de nuntă așa cum a afirmat reclamanta, întrucât dacă s-ar fi folosit pretinșii bani de nuntă prețul s-ar fi achitat în întregime de către soți cât au stat în țară și nu ar mai fi fost nevoie ca acestia să se întoarcă în SUA de unde să trimită bani, pentru achitarea în întregime a apartamentului, printr-o persoană interpusă.

Este adevărat că și reclamanta a făcut dovada că a fost angajată pe anumite perioade de timp, la fila 12 dosar de fond, vol. II existând o adeverință emisă de o biserică creștină prin care se atestă că în perioada 25.04.2001 – 12.09.2001 a fost angajata acesteia, primind suma de 2430 dolari SUA, dar după cum lesne se poate observa veniturile obținute de aceasta sunt mici și au fost cheltuite probabil pentru întreținerea sa și a fiicei sale minore, nefiind suficiente pentru efectuarea de investiții. De cealaltă parte, veniturile obținute de pârâtul –reclamant R. B. D. din vânzarea imobilelor cărora le aducea îmbunătățiri erau apreciabile ( fila 56 dosar fond vol II- Seller closing statement) și permiteau efectuarea de noi investiții, constituirea de depozite bancare.

În consecință, în acord cu probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că în timpul căsătoriei din sumele de bani realizate prin operațiunile de cumpărare și revânzare de imobile soții au realizat economii importante, fiind constituite depozite bancare la diferite unități bancare.

Curtea nu poate primi susținerile recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să rețină la partaj doar sumele de bani aflate în contul său cât și al intimatului, la momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de divorț, întrucât instanța de judecată nu a fost investită cu o astfel de cerere. Instanța de fond, la cererea pârâtului-reclamant a sancționat conduita reclamantei care, în momentul în care relațiile dintre soți au început să se deterioreze a transferat din comunitatea de bunuri anumite sume de bani pe care le-a depus pe numele unor persoane apropiate din familie sau de încredere . Astfel a constituit un depozit în sumă de_ lei prin transfer la 27.07.2009 în contul mamei sale f 88-vol.IV dosar de fond, și în contul mătușii sale S. A., suma de_,83 euro, toate conturile fiind deschise la BCR.

Nu se impunea efectuarea unei expertize contabile pentru a se forma convingerea instanței privind constituirea acestor depozite și sursa de finanțare a acestora întrucât au fost suficiente relațiile detaliate oferite de bancă privind deschiderea, rulajul și lichidarea conturilor respective.

Desi pârâtul- intimat a precizat că renunță la împărțirea conturilor și depozitelor bancare semnând modificarea cererii reconvenționale în fața completului de judecată, în ședința publică din data de 20 februarie 2013(fila 34 dosar de fond- vol. I) acesta în continuare, prin cererile următoare a revenit la această cerere, solicitând (fila 98 dosar de fond) să se ceară de la o . bănci istoricul conturilor din anul 2002 până în anul 2013 pe numele R. N., R. B. D. și pe numele părinților reclamantei, C. D. și C. V. astfel că instanța nu i-a acordat mai mult decât a solicitat.

În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante în sensul că nu au fost luate în considerare probele cu privire la faptul că pârâtul R. B. D. ar fi ascuns parte din bunurile mobile supuse evaluării, și, după divorț, și-ar fi însușit parte din bunurile comune prin pătrunderea forțată în locuința ce i-a fost atribuită exclusiv, Curtea constată că se referă la posesia asupra bunurilor mobile, ceea ce este o stare de fapt și implică o reapreciere a probelor administrate în cauză. Aceasta nu se poate realiza în calea de atac a recursului întrucât recursul vizează doar aspectele de nelegalitate ale hotărârilor criticate .

Referitor la ajutorul public judiciar în cuantum de 500 lei, acordat de instanța de fond pârâtului-reclamant sub forma scutirii de la plata taxei de timbru (minuta aflându-se la fila 250 dosar de fond vol. I), Curtea reține că într-adevăr instanța de fond nu a redactat și încheierea de ședință aferentă, însă pârâta nu are interes să invoce în recurs această nulitate întrucât, în primul rând taxa de timbru pentru care a fost acordat ajutorul public judiciar era datorată pentru cererea pârâtului-reclamant de a se stabili o cotă majorată în favoarea acestuia de 80% din masa bunurilor comune, cerere respinsă de instanța de fond și intrată în puterea de lucru judecat deoarece nu a fost apelată de pârâtul-reclamant.

În al doilea rând, instanța de fond, la final, cu ocazia soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor OUG 51/2008, a obligat pârâtul la restituirea ajutorului public judiciar, astfel că acesta nu a mai fost favorizat în niciun fel.

În fine, Curtea nu poate primi nici motivul de recurs prin care se afirmă faptul că instanța de fond nu a admis aducerea la masa partajabilă a sumei de 35 000 euro (bani comuni) rămași în contul intimatului din vara anului 2009 întrucât aceasta critică este formulată pentru prima dată în calea de atac a recursului, neconstituind motiv de apel, iar instanța de recurs nu o poate examina omisso medio.

În concluzie, pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. N. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. N., domiciliată în S., .. 5, județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 881/3 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul R. B. D., domiciliat în ., județul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 9 noiembrie 2015.

Președinte, Judecători,

V.-A. P. C.-P. B. E.-S. L.

Grefier,

N. M.

Red.SEL/tehnored.NM

2ex./7.12.2015

d.f._ Judecătoria S.

j.f. M. A. M.

j.a._ Tribunalul Prahova

j.a. P. A. A., Ș. O. C.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Actiune în constatare. Decizia nr. 1281/2015. Curtea de Apel...		Nulitate act. Decizia nr. 164/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Actiune în constatare. Decizia nr. 1281/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Nulitate act. Decizia nr. 164/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI