Pretentii. Decizia nr. 632/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 632/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 632/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 632
Ședința publică din data de 14 octombrie 2015
Președinte - M. I. G.
Judecători - V. G.
- P. M. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtul O. D., domiciliat în București, .-4, ., ., sector 1 împotriva deciziei civile nr. 2518 pronunțată la 23 iunie 2015 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta O. D., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la fam. D. Anicuta în comuna Florești, ., județ Prahova și autoritățile tutelare P. SECTOR 1 BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1 și P. C. FLOREȘTI, cu sediul în ..
Recurs scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât O. D. asistat de avocat C. R. din Baroul București și intimata-reclamantă O. D. asistată de avocat C. V. din Baroul Prahova, lipsind autoritatea tutelară.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că intimata-reclamantă O. D. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.
Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare.
Avocat C. V., având cuvântul, arată că s-a formulat recurs împotriva unei decizii definitive pronunțate de instanța de apel, invocându-se ca temei de drept art. 483 alin. 1 C.pr.civilă, însă recurentul nu face nicio referire la dispozițiile alineatului 2 al aceluiași articol, în care se arată că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a-i.
Potrivit art. 94 pct.1 lit. a, judecătoriile judecă în primă instanță cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, iar printre aceste cereri sunt și cererile de stabilire pensie de întreținere minor.
În raport de dispozițiile legale invocate, solicită admiterea excepției și respingerea recursului, ca inadmisibil. Cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat C. R., având cuvântul, arată că recurentul nu contestă dreptul minorului la pensie alimentară, însă față de împrejurarea că Judecătoria sector 1 București s-a pronunțat asupra acțiunii de divorț și implicit asupra cererii accesorii de stabilire pensie, s-a invocat excepția de necompetență generală a instanțelor, excepție de ordine publică, absolută și peremptorie, care duce la casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Prahova și, pe cale de consecință, la admisibilitatea prezentului recurs.
Având în vedere faptul că această excepție nu a fost invocată până în prezent, iar instanța fond și cea de apel au apreciat greșit cu privire la competența generală a instanței și față de faptul că în dosarul nr._/299/2014 al Judecătoriei sector 1 București există deja o hotărâre definitivă în ceea ce privește pensia alimentară, ca și cerere accesorie, solicită casarea hotărârii atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefiind de competența instanțelor de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ , reclamanta O. D. a chemat în judecată pe pârâtul O. D., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat acesta la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului Darius G. născut la data de 21.10.2013, în funcție de veniturile pe care pârâtul le realizează în prezent și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din căsătoria părților a rezultat minorul Darius G. născut la data de 21.10.2013 și de la despărțirea în fapt acesta a rămas în grija sa, fără ca tatăl să contribuire la creșterea și îngrijirea minorului. Pe cale de consecință reclamanta a solicitat obligarea pârâtului, care în prezent este salariat la Secția de Poliție nr. 24 Sector 5 București, la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acordarea unei pensii de întreținere în favoarea minorului în funcție de veniturile pe care le realizează în prezent, solicitând a se ține cont și de debitele pe care le are.
La dosar a fost depusă adeverința nr.7606 din 02.10.2014 emisă de I.G. Poliția Română - București privind veniturile pârâtului (f.14 dosar fond).
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Câmpina a pronunțat sentința civilă nr. 500/09.02.2015 prin care a admis acțiunea formulată de reclamanta O. D. împotriva pârâtului O. D. și în contradictoriu cu Autoritate tutelară P. S. 1 și Autoritatea tutelară P. comunei Florești și a obligat pârâtul să plătească reclamantei o pensie lunară de întreținere în favoarea minorului Darius G. născut la 21.10.2013 în cotă de 25 % din venitul net realizat de acesta cu începere de la data promovării acțiunii 22.09.2014 până la majoratul acestuia.
Totodată, instanța de fond a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantei 420 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, urmare a unor neînțelegeri, în prezent părțile sunt despărțite în fapt, iar minorul Darius G. născut la 21.10.2013, rezultat din căsătoria părților, se află în întreținerea exclusivă a reclamantei.
Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 499 alin. 1 N.C.C. în conformitate cu care ,,Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională,,.
Totodată, judecătoria a reținut că potrivit art. 516 alin. 1 cod civil „obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege”, iar conform art. 529 Cod civil – „(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. (2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii”.
Față de cele reținute mai sus, luând în considerare că minorul nu se poate întreține din munca sa, instanța a admis acțiunea formulată a stabilit contribuția reclamantei în natură la cheltuielile de întreținere ale minorului care locuiește cu aceasta și a obligat pârâtul să plătească reclamantei o pensie lunară de întreținere în favoarea minorului Darius G. născut la 21.10.2013, în cotă de 25 % din venitul net realizat de acesta, cu începere de la data promovării acțiunii și până la majorat. De asemenea, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei 420 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat, conform chitanțelor aflate la dosar, apreciind că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 454, întrucât pârâtul se află în culpă procesuală, fiind de drept în întârziere.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, reclamanta O. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul stabilirii pensiei de întreținere sub forma unei sume fixe sau stabilirea cuantumului venitului net la care se aplică cota de 25%.
În motivare, apelanta a arătat că instanța de fond nu a precizat cuantumul venitului net al debitorului-intimat la care se aplică cota de 25 %, fapt imperios necesar în condițiile în care intimatul a depus la dosar două adeverințe care cuprind venituri diferite de care acesta a beneficiat.
Apelanta a apreciat că, prin neindicarea cuantumului venitului net la care se aplică cota de 25 %, instanța lăsat la libera apreciere a intimatului - debitor modul de calcul a pensiei de întreținere datorată minorului Darius G..
Astfel, apelanta a solicitat instanței să se aplice cota de 25 % la un venit net realizat de intimat în cuantum de 2.657 lei, rezultând o pensie de întreținere de 664 lei, dar în fapt intimatul a achitat prima pensie de întreținere în cuantum de 250 lei, acesta aplicând cota de 25 % la un venit net de 1000 lei.
În acest sens, apelanta a arătat că potrivit art. 530 alin. (3) Cod civil, "pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere", din cuprinsul acestui text de lege rezultând că și în varianta unei sume fixe, cât și în varianta unei cote procentuale, instanța trebuia în primul rând să stabilească cuantumul venitului net lunar al celui ce datorează întreținerea.
Apelanta a apreciat că sintagma folosită de legiuitor de "cota procentuală" nu se referă la înlocuirea terminologiei folosită în art. 529 alin. 2 și anume "o pătrime.., o treime și jumătate", ci la stabilirea în concret a cotei procentuale din venitul net lunar al celui ce datorează întreținere și nu doar rezumându-se la mențiunea "în cota de 25 % din venitul net realizat".
Procedând astfel, în fapt s-a înlocuit termenul de "o pătrime" cu cel de "în cotă de 25%", ori interesul apelantei (și chiar al intimatului) este acela de a se cunoaște în mod efectiv, în mod real, cuantumul pensiei de întreținere și nu doar o fracțiune matematică abstractă.
Totodată, apelanta a învederat că stabilindu-se pensia lunară de întreținere în cotă de 25 % din venitul net lunar, fără a se indica cuantumul acestuia din urmă, beneficiarul pensiei de întreținere este practic în imposibilitate de a beneficia de dispozițiile art. 531, și anume de a solicita mărirea pensiei de întreținere, din moment ce nu se cunoaște cuantumul acesteia.
În concluzie, apelanta-reclamantă a solicitat instanței de apel să admită apelul, să schimbe în parte hotărârea instanței de fond, în sensul de a se stabili pensia de întreținere într-o sumă fixă, fie de a se stabili cuantumul venitului net lunar la care se aplică cota de 25 %.
Prin decizia civilă nr. 2518 pronunțată la 23 iunie 2015, Tribunalul Prahova a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Obligația legală de întreținere este îndatorirea impusă de lege unei persoane de a acorda altei persoane mijloacele necesare traiului, inclusiv pe cele necesare satisfacerii nevoilor spirituale, iar în cazul copiilor minori, mijloacele pentru educarea, învățătura și pregătirea profesională.
În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, acesta se determină potrivit cu nevoia celui care o solicită și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. În stabilirea cuantumului întreținerii se are în mod exclusiv în vedere câștigul din muncă al părintelui ce acordă întreținerea, prin câștig din muncă înțelegându-se venitul net.
De asemenea, tribunalul a reținut că la calcularea cuantumului întreținerii se vor lua în considerare numai veniturile obișnuite și constante, iar nu și cele întâmplătoare sau „posibile”, însă din cele două înscrisuri invocate de apelantă, nu rezultă faptul că pârâtul ar avea venituri diferite, ori nu se poate stabili cu exactitate care este valoarea acestora. Astfel, din prima adeverință, aflată la fila 14 dosar fond rezultă cuantumul venitului de bază, iar din cea de a doua adeverință rezultă cuantumul veniturilor la care sunt adăugate și sporurile de care intimatul beneficiază, în baza dispozițiilor legale.
A conchis tribunalul că neindicarea de către instanța de judecată a sumei la care urmează să se aplice procentul de 25 %, nu duce la concluzia că hotărârea nu este clară, sub acest aspect, aspectele invocate de apelantă ținând mai mult de faza de executare a hotărârii, iar nu de legalitatea acesteia.
În raport de motivele reținute în precedent, având în vedere și dispozițiile art.480 cod pr. Civ., tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul O. D. D. care a solicitat casarea hotărârii atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecata ca inadmisibilă, pentru următoarele motive:
Conform art. 129 C.pr.civilă, "(1)Necompetența este de ordine publică sau privată; (2) Necompetenta este de ordine publica: în cazul încălcării competentei generale, când procesul nu este de competenta instanțelor judecătorești; în cazul încălcării competentei materiale, când procesul este de competenta unei instanțe de alt grad; în cazul încălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competenta unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."
Recurentul arată că înțelege să invoce excepția de necompetenta generală a instanței.
Potrivit art.914 alin. 1 C.pr.civilă "cererea de divorț este de competenta judecătoriei în circumscripția căreia se afla cea din urma locuința .>
Precizează recurentul că locuiește în continuare în fostul domiciliu comun al soților, respectiv în București, .-4, ., ., ca de altfel și reclamanta, astfel că sunt îndeplinite condițiile legale sus-menționate.
În opinia recurentului, toate aceste motive și aspecte acordă competența teritoriala și materiala în pronunțarea hotărârii de divorț și implicit a cererii accesorii de stabilire a pensiei alimentare, Judecătoriei sector 1, instanță în raza căreia părțile domiciliază și în prezent. De altfel, solicitarea de a se stabili pensia de întreținere în favoarea fiului său O. Darius G. reprezintă o cerere accesorie în cadrul procesului de divorț și a fost soluționată de Judecătoria sector 1 București prin sentința civila nr.9419/19.05.2015 pronunțată în dosarul nr._/299/2014.
Menționează recurentul că avea cunoștință că urma sa fie pronunțate de către două instanțe diferite, doua hotărâri cu referire la identitate de cauza, obiect și părți, însă, necunoscând căile juridice prin care putea reglementa aceasta situație creată, la primul termen de judecată -23.06.2015- a formulat cererea de amânare pentru a-și angaja un avocat, în conformitate cu prevederile legale care se refera la principiile fundamentale ale procesului civil și consacrate prin art. 13 al Codului de Procedura Civila, respectiv garantarea dreptului la apărare și dreptul părților de a fi reprezentate.
Susține recurentul că atât timp cât aceasta excepție nu a fost invocata până în prezent, atât instanța de fond, cât și cea din apel, au apreciat greșit cu privire la competenta generala a instanței, faptul ca în speța hotărârea are caracter definitiv fiind pronunțata în apel precum și ca în momentul de fața în dosarul care s-a aflat pe rolul Judecătoriei sector 1 București, având identitate de părți, obiect și cauza, exista o hotărâre definitiva în ceea ce privește pensia alimentara, ca și cerere accesorie.
În raport de motivele invocate, s-a solicitat admiterea excepției, casarea hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefiind de competenta instanțelor de judecata.
De asemenea, recurentul a invocat și excepția autorității de lucru judecat. În conformitate cu art. 430 și 431 Cod de procedura civilă: „(1) Hotărârea judecătoreasca ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșata. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa. (3) Hotărârea judecătoreasca prin care se ia o măsura provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4)Când hotărârea este supusa apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.(5) Hotărârea atacata cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat pana ce va fi înlocuita cu o alta hotărâre.”
Pe de altă parte, potrivit art.431 „(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecata de doua ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat ., daca are legătura cu soluționarea acestuia din urma.”
În speța exista un dosar constituit pe rolul Judecătoriei sector 1 București, cu aceleași parți, obiect și cauza, în care s-a pronunțat sentința nr. 9419/19.05.2015, aceasta instanță fiind investită, atât cu cererea de divorț, cât și cu cererea de stabilire a pensiei alimentare ca și cerere accesorie.
Având în vedere acest dosar cu identitate de părți, obiect și cauza și existența unei hotărâri definitive în ceea ce privește pensia alimentara, ca și cerere accesorie, recurentul solicită admiterea excepției, casarea hotărârii atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecata ca fiind inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, recurentul a solicitat desființarea în totalitate a hotărârii pronunțate în apel pentru următoarele motive:
Hotărârea judecătoreasca din dosarul nr._/299/2014 al Judecătoriei sector 1 București a fost pronunțata anterior hotărârii pronunțate în apel de Tribunalul Prahova, iar prin aceasta s-a dispus și cu privire la pensia alimentara datorată, ca și cerere accesorie, hotărâre care beneficiază de autoritate de lucru judecat provizorie în momentul de față.
Precizează recurentul că a dorit de la început să contribuie la întreținerea fiului său, conform art. 529 Cod de Procedura Civila și a procedat în consecință, însă în ceea ce privește pensia lunara datorata, a solicitat sa fie stabilita conform veniturilor realizate, dar și ținându-se cont de debitele pe care le are.
În raport de motivele invocate, solicită, în principal, admiterea excepției de necompetenta generala a instanțelor, casarea hotărârii și respingerea cererii ca nefiind de competenta instanțelor de judecata; în subsidiar, solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat, casarea hotărârii și respingerea cererii de chemare în judecata ca fiind inadmisibilă.
În situația în care se va trece peste cele două excepții, solicită admiterea recursului, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.
La data de 3.09.2015, prin Serviciul Registratură, intimata O. D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, întrucât potrivit art. 483 alin. 2 C.pr.civilă nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a-i.
A mai susținut intimata că, potrivit art. 94 pct.1 lit. a, judecătoriile judecă în primă instanță cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, iar printre aceste cereri sunt și cererile de stabilire pensie de întreținere minor (art. 499, art. 525 și art. 529 Cod civil).
Având în vedere dispozițiile legale invocate, solicită admiterea excepției și respingerea recursului, ca inadmisibil.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Conform art. 248 NCPC „(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Având în vedere că în prezența speță, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de prevederile art. 248 NCPC, instanța se va pronunța cu prioritate asupra acesteia.
În dreptul procesual român, inadmisibilitatea unei căi de atac poate fi analizată din perspectiva faptului că mijlocul procesual ales de părți pentru valorificarea drepturilor și apărarea intereselor lor, fie nu este prevăzut de dispozițiile legale a fi exercitat în anumite situații, fie deși este reglementat din punct de vedere juridic, trebuie îndeplinite o . condiții privind momentul la care acesta poate fi declanșat, condiții care nu se regăsesc în speța respectivă .
Potrivit art. 483 alin. 1 NCPC „hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.”
În alineatul 2 al aceluiași text de lege, se menționează că „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.”
Acest text de lege vizează o restrângere a ariei hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, care, corelată cu posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, configurează, într-un mod mai pronunțat față de vechea reglementare, caracterul de cale extraordinară de atac rezervat recursului.
În reglementarea Noului Cod de procedură civilă apelul este calea de atac comună, ordinară, de reformare, devolutivă și constituie mijlocul procesual prin care părțile sau orice persoană care au legitimare procesuală și justifică un interes în condițiile art. 458 formulează critici de nelegalitate și netemeinicie împotriva soluției apelate. Prin urmare, în ipoteza în care legea stabilește că o hotărâre este supusă numai apelului, nu poate fi exercitată și calea de atac a recursului.
Conform art. 94 alin. 1 lit. a NCPC judecătoriile judecă în primă instanță cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres astfel.
Pe de altă parte instanța reține că potrivit art. 106 din Noul Cod civil ocrotirea minorului se realizează prin părinți, în art. 107 stipulându-se în mod expres că procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii.
În condițiile în care obiectul prezentului litigiu îl reprezintă solicitarea reclamantei O. D. privind obligarea pârâtului O. D. la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului Darius G. în funcție de veniturile pe care pârâtul le realizează în prezent, o atare cerere este dată în competența instanței de tutelă și de familie și, prin urmare, se încadrează în dispozițiile art. 94 alin. 1 lit. a NCPC
Având în vedere faptul că art. 483 alin. 2 NCPC prevede în mod expres că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) NCPC instanța apreciază că prezenta speță nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.
În raport de argumentele expuse anterior, Curtea consideră că excepția inadmisibilității recursului invocată de intimată este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va respinge ca inadmisibil recursul formulat.
Deoarece se află în culpă procesuală, în baza art. 453 NCPC recurentul va fi obligat să plătească intimatei suma de 600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței .. 20/25.08.2015 (fila 41 bis dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată.
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâtul O. D., domiciliat în București, .-4, ., ., sector 1 împotriva deciziei civile nr. 2518 pronunțată la 23 iunie 2015 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta O. D., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la fam. D. Anicuta în com. Florești, ., J. Prahova și autoritățile tutelare P. SECTOR 1 BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1 și P. C. FLOREȘTI, cu sediul în ..
Obligă recurentul să plătească intimatei-reclamante suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2015.
Președinte, Judecători,
M. I. G. V. G. P. M. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GV
Tehnored.PJ
6 ex/ 16.10.2015
d.f._ Judecătoria Câmpina
j.f. D. E.
d.a._ Tribunalul Prahova
j.a. A. G. H., M. R.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Nulitate act. Decizia nr. 164/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
